Patologiile manipularii sectare

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Patologiile manipularii sectare


Fenomenul de alienare mentala, generat de punerea in practica a diverselor tehnici de manipulare, da nastere la o serie de semne semiologice, pe care specialistii le-au grupat in doua categorii: individuale si de grup.

A. Patologii individuale.

La orice fel de practici s-ar recurge (fizice sau psihice), manipularea genereaza sau uneori semnaleaza o serie de boli psihice, care intra in sfera de activitate a psihiatriei, necesitand, de cele mai multe ori, un tratament de lunga durata.

Aceste patologii sunt de trei tipuri:

1. Fenomene depresive.

Depresia este o boala nervoasa morbida caracterizata printr-o modificare profunda a trairilor afective, a umorului in sensul tristetii, o stare de tristete morala si incetineala psiho-motorie, intretinand la subiect o dureroasa impresie de neputinta globala de fatalitate disperata.

Fenomenele depresive pot avea o dubla origine: pe de o parte sunt generate de capacitatea adeptului de a se supune constrangerilor sectei si de imposibilitatea de a satisface dubla legatura, reprezentata de integrarea sociala si de apartenenta la secta; pe de alta parte, aceste fenomene sunt generate la ex-adept de rezultatul carentelor afective induse de ruptura cu secta si de absenta oricarui sistem de referinta, odata ce renuntase, ca urmare a manipularii la sistemul axiologic comun (al societatii) si, pe deasupra, acum abandoneaza si inlocuitorul, ideologia sectei.

Manifestarile anxio-depresive pot imbraca forme variate mergand de la banala depresie psihica si melancolie pana la accese de panica si tentative de sinucidere.

a. Anxietatea sau nelinistea generalizata.

Anxietatea este o stare afectiva grava de neliniste, caracterizata prin insecuritate, tulburare difuza psihica si fizica, de asteptare a unui pericol iminent si indeterminat in fata caruia esti neputincios, care uneori este insotita de dureri fizice.

Cand paraseste secta, ex-adeptul nu reuseste, pentru un timp sa-si revina din starea de tensiune generala. El este permanent in asteptarea pedepsei pentru "tradarea" sa, care nu este lipsita de fundament, si se gaseste intr-un dezechilibru ametitor, intre vechea si noua situatie. Astfel, el constata cu neliniste, ca perioada petrecuta in mijlocul sectei s-a soldat cu extrema deteriorare a legaturilor familiale si sociale si chiar cu consecinte in propriul sau psihic, de care se simte responsabil, intoarcerea la realitate este insotita de o problematizare a tuturor "adevarurilor" in care a fost initiat de-a lungul anilor petrecuti in sanul sectei.

Ex-adeptul se loveste de o dubla incapacitate: de a admite ca procesul sectar i-a daunat si ca lucrurile de folos invatate, puteau fi dobandite si fara a suporta suferintele impuse de secta. El este intr-o teribila asteptare a unei noi suferinte si vigilenta il indeamna sa se indoiasca de oricare alternativa ii este propusa si de orice tentativa de a-i castiga increderea, in timp ce el insusi se indoieste de capacitatea de a se reintegra in realitate.

b. Accesele de panica.

Panica este o criza acuta de angoasa, generata de evenimente care afecteaza grav existenta, confortul si starile afective si care uneori poate atinge grade extreme de gravitate, astfel ca cel lovit de panica traieste, efectiv, in imaginarul creat de secta.

Amintirea situatiilor traite in secta si izbirea brutala cu realitatea, pot provoca veritabile accese de panica, in care ex-adeptul este convins de neputinta de a lupta contra sechelelor exixtentei sale. Persoana in cauza ajunge sa se teama ca va innebuni, ca va fi agresat sau ca nu va putea reintra in contact cu realitatea. Aceste senzatii sunt deseori insotite de tulburari somatice: transpiratie, palpitatii etc.

c. Starea permanenta de stres.

Stresul este o stare a organismului de suferinta, uzura, zgomot, permanent, temperaturi excesive, infectii, provocata de conditiile neprielnice, nocive, agresive, carora individul trebuie sa le faca fata. Aceasta stare este direct legata, la adeptul sectar, de agresiunile provocate de secta (inainte sau dupa parasirea ei), care au lasat o puternica amprenta asupra subiectului si este declansata de diversele situatii agresive ale cotidianului, invadand complet individul (in special prin vise repetate-cosmare).

Toate acestea determina o reducere a interesului pentru lumea exterioara si pentru alte persoane, altfel spus o repliere in sine, si o severa restrictionare a sentimentelor, persoana intampinand grave dificultati in a face fata unor situatii din cele mai banale. Acest tip de patologie se intalneste si la adeptii activi, fiind generata de obligativitatea de a ingera sisteme diferite: al sectei si al societatii, antagonism agravat de conflictele familiale, profesionale si sociale, situatii care supun la o extrema incordare nervii individului.

Secta nu face nimic pentru a ajuta adeptul sa depaseasca aceste stari ba, din contra, o favorizeaza pentru a accentua ruptura cu mediul de viata anterior, ceea ce potenteaza manipularea.

2. Conduitele nevrotice.

Pe masura ce adeptul progreseaza in insusirea ideologiei sectei si mai ales in punerea ei in practica, printr-o revalorizare generala, el dezvolta adevarate tulburari mentale de al caror caracter nefast adeptul isi da seama, dar pe care nu le poate stapani, tulburari numite in psihologie nevroze. Este vorba de ritualuri (ticuri) obsesive si comportamente fobice, izvorate din preceptele sectei, care se rasfrang asupra intregii sfere de activitati a adeptului.

In functie de gravitatea lor, ex-adeptul poate dezvolta veritabile handicapuri, care impieteaza asupra reinsertiei sociale, adeptul fiind constrans sa excluda din existenta sa anumite comportamente care "franeaza progresul". Aceste fobii sunt temeri obsesive si nejustificate, ce nu pot fi controlate si anulate, chiar daca persoana in cauza stie ca sunt nefondate si nerationale.

Ideologia sectara se bazeaza pe dihotomia interior-exterior si pe maniheismul bine-rau, intretinand la adept o frica continua de lume, discursul sectei alimentand si etaland contradictiile sociale. Confruntarea brusca cu realitatea poate provoca accese anxioase, care pot avea o mare anvergura, insotindu-se si de manifestari somatice. Astfel, medicii care au tratat copii care au supravietuit dramei de la Waco au constatat la acestia tulburari somatice masive, in special cardiace si intestinale, a caror evolutie a condus la ipoteza ca aveau cauze psihice. Manifestari asemanatoare s-au mai intalnit la persoane crescute exclusiv in mediul sectar, insa intr-un grad mai redus de gravitate.

Fobiile sunt indreptate intr-o diversitate de directii: persoane (in special reprezentanti ai institutiilor statului, psihiatri, clerici), institutii (armata, Biserica), manifestari culturale, practici medicale, diverse alimente, obiecte (in special noile produse ale tehnicii moderne, produse vestimentare). Aceste fobii se pot indrepta si impotriva unor etnii, rase, natiuni, insa acele grupuri care adopta asemenea atitudini se autoizoleaza si nu au prea mare importanta din punctul de vedere al impactului social.

Persistenta inconstienta(-zata) a celor mentionate mai sus plaseaza subiectul intr-un spatiu extrem de restrans, intre prescriptiile sectare si imperativele sociale si pentru a diminua disonanta cognitiva care apare, este nevoit sa adere la una din ele. Odata dobandite aceste stereotipii, renuntarea la ele devine extrem de dificila. Ex-adeptul, chiar daca este deplin constient de caracterul lor aberant are mari dificultati in a le depasi si domina, si se lasa antrenat intr-o multitudine de comportamente, pe care le condamna rational, dar de la care nu se poate sustrage decat in urma unor eforturi indelungate si dureroase.

Aceste tulburari pot atinge stadii mai grave: adeptul sau ex-adeptul, penduland permanent intre cele doua lumi (a realitatii si a irealitatii, a societatii si a sectei), poate pierde contactul cu realitatea (lucru care se poate intampla inainte si dupa parasirea sectei), se percepe pe sine drept produsul unei mutatii existentiale, are experiente pseudo-mistice (dialogand cu fortele cosmice, divinul, extraterestrii, etc), ajunge sa traiasca permanent in oniric. Totusi situatii de acest tip sunt rare in opinia specialistilor, in marea parte a cazurilor rezultatul final al fobiilor in plan psihic, fiind amnezii lacunare, precum reactiile de respingere a contradictiilor flagrante dintre imaginatie si realitate , insotite de dureri care nu au totusi nici un suport psihic.

3. Tullburarile psihotice.

Acest tip de afectiuni au gravitatea cea mai ridicata, caci marcheaza momentul in care adeptul pierde complet contactul cu realitatea, necesitand tratament specializat. Psihoza este o boala psihica, care atinge grav personalitatea subiectului, manifestandu-se in special prin tulburari ale sferei cognitive (perceptie, judecata, ratiune) si afective (umor, emotii) si necesita neaparat internarea. Totusi, aceasta grava disfunctionalitate psihica se altoieste pe o structura psihica anterioara fragila si cu inclinatii psihopatologice.

Tulburarile psihotice, determinate de aplicarea unor tehnici de manipulare in sanul unei secte, se desfasoara conform unei progresii in etape, pe care specialistii au schematizat-o astfel:

Stadiul I - repliere moderata asupra sinelui; pierderea contactului cu societatea; inclinatii spre superstitie; pretentii de detinere a unor capacitati paranormale (clarviziune, telepatie, al saselea simt, s.a.); izolare sociala; iluzii recurente (senzatii de prezenta a unei actiuni sau persoane absente sau decedate).

Stadiul II - debut de gandire deliranta (delirul determina o grava alterare a raportului subiectului cu realitatea); iruptii ale iluziilor suprarealiste sectare in realitatea individului; idei delirante bizare (nihiliste, religioase, etc); incoerenta.

Stadiul III - accentuarea trairilor delirante; adeziune completa la irealitatea ideologica sectara; aparitia unei trairi "mistice", totusi cu mentinerea contactului cu societatea ambianta; deteriorarea capacitatilor profesionale, a relatiilor sociale, a igienei personale s.a.m.d.

Stadiul IV - derealizare completa a gandirii (tulburare morbida care da celui atins de ea o impresie de irealitate a persoanelor si lucrurilor prezente precum si imposibilitatea evocarii situatiilor si persoanelor absente), scufundare in irealitatea sectara, fara nici o capacitate critica, tulburari paranoice insotite de sentimente de persecutie; handicap profesional, social; halucinatii (de persecutie sau exaltare).

Stadiul V - destructuralizare totala (confuzie intre intreg si o parte a intregului, care apare de exemplu la copii intre 2 si 4 ani cand acestia nu sunt capabili sa claseze diversele figuri ale unui joc pe categorii); trairi paranoice sistematizate; halucinatii senzoriale si kinestezice; parafrenie (delir, care in ciuda caracterului adesea extravagant ramane compatibil cu insertia sociala, compus din mecanisme halucinatorii si imaginative, cu teme fantastice care isi pastreaza coerenta; bolnavul traieste pe rand in doua lumi: universul particular sectar si lumea reala).

Stadiul VI - heboidofrenie (forma clinica a schizofreniei caracterizata prin deficienta intelectuala, disparitia sentimentului socio-familial si dezvoltarea unei tendinte antisociale); destructuralizare completa, stupoare catonica (sindrom intalnit de obicei in dementa precoce, caracterizata prin negativism, sugestibi-litate, stereotipii, pierderea spontaneitatii si initiativei motrice, raspuns aproape inexistent la stimulii externi); negativism; pozitie catatonica (fetala); rigiditate catatonica.

Cele expuse mai sus au descris consecintele in plan individual ale aplicarii unor tehnici psihice, nu de putine ori scapate de sub control; aceste urmari se pot generaliza si raspandi asupra colectivitatii, ceea ce vom descrie in cele ce urmeaza.

B. Patologiile grupului.

Patologiile individuale, prezentate mai sus, au drept cauze, pe langa cele legate de aplicarea tehnicilor de manipulare, si anumite latente ale psihicului uman care potenteaza aceste boli si expun individul la acestea. Exista, dimpotriva, anumite tipuri de afectiuni, cauzate de secta, care contamineaza comunitati intregi. Acestea sunt manifestari semiologice ale fenomenului de alienare mentala si sunt semnalul periodic al activarii sectelor in mijlocul unei colectivitati.

1. Catarsisul grupului.

Catarsisul este o metoda terapeutica destul de noua, de eliberare de tensiuni si angoase, prin crearea unei situatii de criza emotionala care determina rezolvarea problemei. Fundamentele acestui procedeu se pot regasi in conceptia lui Aristotel despre tragedie care ar avea capacitatea de a purifica pasiunile rele, prin punerea lor in joc cu ocazia reprezentarilor de acte virtuoase si desavarsite si el este des folosit astazi in practica terapeutica psihanalitica.

Sectele procedeaza asemanator alcatuind adevarate scenarii, cu scopul de a convinge grupul de nocivitatea unui anumit comportament sau convingeri, dand nastere la o comunitate de sentimente, la o coeziune interna, care poate imbraca forma unei eliberari de energie colectiva. In acest mod, pe nesimtite o intreaga colectivitate este transformata in sensul dorit de lideri si, chiar daca la suprafata totul pare normal, sechele psihice nu sunt deloc neglijabile, ele sedimentandu-se si putand invada realul oricand. Aceasta transformare nu are doar aspecte negative, ci poate constitui liantul care solidifica un anumit grup.

2. Isteria colectiva.

Isteria este boala mentala caracterizata prin pierderea, mai mult sau mai putin grava, a functiilor nervoase, prin pierderea capacitatii de aparare a eului, pierderea controlului asupra comportamentului.

Isteria este o boala foarte cunoscuta, care a fost multa vreme privita ca o consecinta a unei disfunctii si frustrari sexuale, tinand cont de manifestarile specifice ale celor atinsi de ea. in secta, indiferent de cauzele aparitiei, manifestarile isteriei sunt similare celor intalnite in alte cazuri: hiperemotovitate, irascibilitate, cresterea tensiunii arteriale, s.a.

Isteria ia nastere la un anumit individ si se transmite la intregul grup, putand fi interpretata drept semn al manifestarii supranaturalului. In sanul sectei contagiunea este foarte accentuata, astfel ca comportamentele si izbucnirile unui membru se pot transmite colectivitatii.

3. Transa colectiva.

Transa colectiva se aseamana cu isteria si difera de ea doar prin mai pronuntata exteriorizare, aproape fara nici o frana, si prin faptul ca este mai organizata. Astfel, ea poate imbraca forma unor rituri samanice bucurandu-se de un prestigiu la care isteria nu poate ajunge.

Extaz penticostal si manifestare fundamentalista islamica.

De cele mai multe ori transa se grefeaza in functie de cultura in care se situeaza sau grupul in care apare, ia forma fenomenelor de tip mediumic, cum ar fi de exemplu "posesiunile Duhului Sfant" ale penticostalilor, contorsiunile fizice ale adeptilor sectei Aum pentru a ajunge la levitatie, asemenea liderului Shoko Asa-hara, sau diversele manifestari ale sectelor satanice.

Adeptilor supusi unor tehnici corespunzatoare li se poate modifica constiinta in asemenea masura incat pierd contactul cu realitatea, substituindu-si comportamente si automatisme ale celorlalti membri ai grupului, sau se scufunda toti intr-o transa vecina hipnozei.

4. Delirul colectiv.

Delirul este ruptura dintre subiect si realitate, fenomen care anima in permanenta grupurile sectare, chiar daca are intensitatea scazuta. Motivele care alimenteaza delirurile colective sunt, in general, investite cu o puternica coloratura supranaturala si intaresc coeziunea grupului prin sentimentul unei comuniuni elitiste.

5. Sinuciderea colectiva.

Daca precedentele patologii pot ramane la stadiul de bizarerii fara prea mare importanta, aceasta ultima consecinta produce hecatombe umane, asa cum s-a intamplat in numeroase secte (Templul Popoarelor, Templul Soarelui, s.a.).

Sinuciderile colective nu sunt apanajul finalului de secol XX: in timpul imparatului chinez Chiang-Huang-Ti, cel care a construit Marele Zid, 600 de literati s-au sinucis din cauza deciziei imparatului de a distruge toate manuscrisele din Imperiu, in secolul I i.H. aproximativ 1000 de sclavi s-au sinucis pentru ca rascoala lor (condusa de Salvius si Atenius) era pe punctul de a fi infranta, la finele celebrului asediu de la Masada 12.000 de evrei s-au sinucis, in 1944 in jur de 400 de prizonieri japonezi si-au facut harakiri la aflarea vestii iminentei infrangeri a Japoniei. Toate acestea au fost insa acte disperate ale unor oameni, care constatau cu groaza si durere ca intregul univers li se prabusea, ca nu mai aveau pentru ce sau nu mai meritau sa traiasca.

Sinuciderile in care au fost implicate secte, din care majoritatea au avut caracter colectiv, nu prezinta deloc aceste trasaturi; adeptii, care si-au pus capat vietii, nu traiau drame de natura celor invocate mai sus. Putem spune ca o mare parte din decizia sinucigasa se datoreaza liderului care reuseste intr-un timp extrem de scurt, sa inoculeze adeptilor justetea si sublimitatea actului sinucigas (practic Jones si-a convins adeptii in 2 ore!).

Nu este vorba de sinucideri clasice, care constituie finalizarea unei trairi depresive accentuate ci ele imbraca semnificatii sacrificiale si soteriologice. Astfel adeptii lui Jim Jones sau Luc Jouret si-au pus capat vietii pentru a ajunge la unirea cu divinitatea, care in cazul Templului Soarelui este o cometa.

Instinctul de autoconservare reprezinta o piedica deloc neglijabila in calea acestui act; are astfel loc o acerba lupta intre tendinta dominatoare a liderului si dorinta de viata a adeptului, din care iese invingator ultimul, ceea ce subliniaza odata in plus eficacitatea acestor tehnici de manipulare.

Oricare ar fi motivele interne sau externe unor asemenea fapte, ele au oripilat opinia publica si au aratat cat de simplu poate fi manipulat adeptul sectar.

pr. lect. dr. Gheorghe Istodor

NUMELE MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Cum că numele cel prea cinstit al pururea Fecioarei Maria pierde şi goneşte pe draci
Într-un oraş al Coloniei, Bune cu numele, era un preot ce se numea Petru, om desfrânat şi cu rău nărav, care pentru faptele lui cele necinstite şi urâte a fost spânzurat afară de casa lui. Şi o ţiitoare a lui, Aglaida cu numele, s-a înfricoşat şi îngrozit atâta când l-au spânzurat, încât a lăsat lumea, şi ducându-se într-o mănăstire s-a făcut călugăriţă. Deci după vreo câteva zile, stând ea la fereastra chiliei, a văzut afară, într-un izvor, că sta un drac în chip de tânăr, care a sărit la fereastră ca să o răpească. Iar ea îngrozită, a căzut înapoi, şi lovindu-se cu capul de pământ, în grabă s-au adunat surorile, şi au ridicat-o ca pe o moartă, şi au pus-o în pat.

Deci după o vreme, vindecându-se puţin, a venit iar dracul şi i-a zis:

„Aglaido, prea iubita mea, ce ţi-am făcut de te-ai lepădat de mine? Eu ţi-am săvârşit toate voile tale, şi tu m-ai urât. Întoarce-te la lume şi eu îţi voi da ţie de bărbat un boier bogat, ca să te învrednicesc de multe bunătăţi. Să mănânci bucate prea bune, să bei şi să ai toate voile trupului; să nu şezi aici, nepriceput-o, ca să mori mai înainte de vreme cu atâtea postiri, privegheri şi rele pătimiri”.

Răspuns-a ea zicându-i:

„Piei de la mine, vrăjmaşule al adevărului, că niciodată nu voi mai face voia ta, ci mai vârtos voi plânge, şi mă voi tângui pentru vremea în care ca o nepricepută ţi-am slujit ţie”.

Atunci dracul s-a făcut nevăzut, însă după puţină vreme iarăşi a venit şi tot asemenea de mai multe ori îi făcea supărare. Iar călugăriţele au sfătuit-o ca să aibă la chilia ei puţină aghiasmă, şi când va mai veni ispititorul, să o verse asupra lui şi să-l izgonescă cu semnul cinstitei Cruci. Şi aşa a şi făcut. Deci, când a aruncat aghiasmă vrăjmaşul a fugit, însă după puţină vreme iarăşi s-a întors!

Atunci o soră mai pricepută a sfătuit-o că atunci când va mai vedea pe dracul, să cheme numele Preasfintei Stăpânei noastre, şi să zică închinăciunea îngerului, adică aceasta:

„Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu Tine”,

şi celelalte.

Acestea zicând Aglaida către dracul, a fugit îndată cu atâta grabă ca şi cum l-ar fi gonit un fulger sau o văpaie ce l-ar arde, s-a făcut nevăzut şi mai mult n-a îndrăznit ca să se apropie de ea, nici să se mai arate cumva. Şi aşa s-a săvârşit Aglaida în mănăstirea aceea cu o petrecere plăcută lui Dumnezeu.

Deci câţi aveţi vreo ispită de la vrăjmaşii cei de gând, sau de la cei simţitori, să ştiţi că altă doctorie nu este mai folositoare, decât numele Ei cel prea lăudat şi minunat, chemat fiind cu evlavie şi cu credinţă. Amin.

Pentru un monah care era muncit de dracul curviei, şi s-a izbăvit prin Maica lui Dumnezeu
Oarecare monah se liniştea în muntele Eleonului, având o icoană prea frumoasă a Născătoarei de Dumnezeu în chilia lui, la care avea multă evlavie. Şi i se ruga în fiecare zi, cerând ca să-l izbăvească de dracul curviei. Că avea atâta război la această patimă, că nu-l lăsa ziua şi noaptea şi îl avea atâta biruit, încât se primejduia să cadă până şi în faptă. Deci, îndată ce se aprindea în inima lui văpaia aceea vătămătoare de suflet a spurcatei pofte, alerga la sfânta icoană, şi rugându-se cu lacrimi se prăpădea sminteala trupului.

Însă vrăjmaşul, deşi bine vedea cum cu ajutorul Născătoarei de Dumnezeu fratele se izbăvea, el nu înceta, ci totdeauna îl ispitea. Şi într-o zi, stând afară din chilie, i-au venit iarăşi viclenele gânduri. Deci, vrând să alerge către rugăciune după obişnuinţa lui, văzu cu ochii arătat pe diavolul, căruia îi zise:

„Până când, vrăjmaşule al adevărului, vrei să mă ispiteşti? nu ai cunoscut socoteala mea, cum că nu mă supun? Pentru ce în zadar mă munceşti?”

Răspuns-a lui diavolul:

„Eu pe mulţi alţii mai îmbunătăţiţi decât tine am biruit, şi voi să te fac şi pe tine să te biruieşti mai pe urmă, căci nu mă lenevesc, nici altă slujbă n-am decât aceasta, însă dacă vei face aceea ce îţi voi zice ţie, voi înceta să te mai supăr”.

Iar acela a zis:

„Ce voieşti să fac?”.

Răspuns-a lui dracul:

„Cu înlesnire şi puţin lucru este aceea ce îţi cer ţie. Dar fă jurământ, cum că nu vei mărturisi altcuiva, şi îţi voi spune”.

Iar pustnicul, ca un neînvăţat şi fără de răutate ce era, pentru dorul ca să se izbăvească de acest fel de război, s-a jurat ca să nu spună altcuiva. Deci i-a zis lui vicleanul şarpe:

„Să nu te închini mai mult icoanei ce o ai în chilia ta; scoate-o pe dânsa afară din chilie, şi eu mai mult nu te voi supăra”.

Iar monahul a zis:

„Mâine îţi voi da răspuns pentru aceasta”.

După care dracul, făcându-se nevăzut, monahul se sfărâma cu gândurile, neştiind ce să facă din două. Şi avea multă scârbă şi muncă, mai ales pentru că s-a jurat ca să nu mărturisească nimănui. Căci diavolul cel prea viclean s-a silit să-i încuie uşa, ca să nu întrebe pe vreun dascăl care să-l înveţe despre greşeala cea mai mică.

Însă în ziua aceea a venit în munte Avva Teodor Eliotul, care om iscusit din Scripturi şi deprins în faptă din ispitele dracilor, şi câţi îl întrebau luau mare folos.

Deci ducându-se şi monahul cel zis, i-a vestit lui pricina; iar Avva l-a canonisit greu pentru jurământ, apoi i-a zis lui:

„Nu ştii cum că vrăjmaşul nu scoate vreodată, pe cineva din păcat mare ca să-l arunce în cel mai mic, ci totdeauna în mai mare primejdie îl prăpăstuieşte? Care mai mare fărădelege este, decât ca să nu te închini Stăpânei cele Prealăudate? Mai mic păcat este să curveşti de mii de ori, decât să te lepezi de Născătoarea de Dumnezeu cea pururea Fecioară. Deci să nu asculţi mai mult pe vicleanul, ci o roagă pe dânsa şi ea îţi va ajuta, ca să ruşinezi pe dracul”.

După care pleacă pustnicul de la Avva şi ducându-se la chilie l-a întâmpinat dracul, zicându-i:

„O! Bătrânule rău, au nu te-ai jurat mie, ca să nu spui nimănui orice îţi voiu zice ţie? Să ştii că pentru că ai călcat jurământul ai să te munceşti, şi eu nu voiu înceta până în sfârşit a te ispiti”.

Iar călugărul a răspuns:

„Vrăjmaşule al binelui, şi preaînrăutăţitule; ori curvar de voi fi, ori jurător strâmb, nu mă vei judeca tu, ci numai Dumnezeu şi Stăpânul, Fiul pururea Fecioarei, de care zici să mă lepăd. Însă eu nu te voi asculta. Şi acum poţi să faci cu mine ce vrei; darul Ei îmi va ajuta şi mă va izbăvi de ispitele şi cursele tale”.

Atunci dracul s-a făcut nevăzut, iar monahul, făcând o iconiţă mică, după chipul icoanei Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu pe care o avea în chilie, o purta cu el totdeauna. Şi de atunci n-a mai putut să-l supere vicleanul, ci a petrecut viaţa lui cu fapte bune, şi s-a învrednicit fericirii celei cereşti, pe care dea Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin

Spre ce ne indreptam-arta bisericeasca contemporana-Nowosiel

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Biserica ortodoxa ukraineana de la Loudres

Supus unui test de morala intelectuala zilele trecute de o tanara ce lauda pe Lady Gaga ,m-am gandit la un adevarat periplu cultural.
Tanara ma intreba ,nici mai mult sau mai putin,"Ce treaba are arta cu dogma crestina ? Asocierea zgaraie pe creier, mai ales pe contemporani.".Facea referire la titulatura grupului nostru-artasireligie.
Tocmai de aceea m-am gandit sa va prezint arta contemporana bisericeasca,o arta actualizata pana la cele mai mici tipare,dar care nu se departeaza catusi de putin de canoanele trasate de Dionisie de Fourma,cel ce a stabilit normele crestine aplicate picturii icoanelor.
Artistul este un pictor polonez,un zugrav si iconar-Jerzy Nowosielski -nume greu de pronuntat,dar greu de uitat dupa ce ii vezi catapetesmele.



Interiorul altarului

Pentru astazi,caci am de gand sa va mai arat din arta lui ,m-am oprit la pictura unei biserici ukraineene,nu neaparat ca este pictata de el,ci tocmai datorita faptului ca nu va fi vizitata niciodata.Motivul????Pai tocmai aici este......
Biserica se afla in Lourdes,unde se afla catedrala Maicii Domnului.Cine nu a auzit de "minunile" ce le "face" aici icoana Maicii Domnului,sau de "aparitiile" insasi ale Fecioarei,indelung mediatizate.
Pai cine sa mai mearga sa vada pictura lui Jerzy Nowosielski in biserica ukraineana?
Si atunci m-am gandit sa prezint eu biserica,profitand de peroratiile domnisoarei la blogul meu despre concertul sustinut la Bucuresti de cealalta doamna-Gaga.
Deoarece pictorul este polonez si am in lista prietenilor multi artisti polonezi va rog sa imi permiteti sa intercalez si cateva comentarii in limba poloneza.



Maria Magdalena-a se vedea vasul cu ulei,ulei cu care a fost uns Iisus pe picioare

Tak naprawdę więcej przeżyć duchowych dało mi inne miejsce w tym miasteczku - raczej nie odwiedzane przez pielgrzymów. Będąc na terenie sanktuarium wystarczy spojrzeć w górę (w kierunku północnym), by spostrzec złote kopuły. To ukraińska cerkiew greckokatolicka, w której polichromię w 1984 r. wykonał jeden z najlepszych polskich malarzy - niedawno zmarły Jerzy Nowosielski. Warto się tam wybrać - to tylko jakieś 10 minut spacerkiem od Sanktuarium Maryjnego.



Maria Egipteanca

Biserica nu este prea departe de catedrala renumita,circa 10 minute de mers pe jos de la Sanctuar.Merita vizitata macar pentru cupolele sale de aur,indelung mestesugite,dar mai ales pentru linistea spirituala ce ti-o confera acest mare pictor polonez-Jerzy Nowosielski.Eu spun ca aici veti avea mai multa experienta spirituala decat in Sanctuarul de la Loudres asteptand aparitiile Fecioarei.Aici ,in aceasta biserica ,SIMTITI PREZENTA FECIOAREI prin pictura,pictura ce va invita la introspectie si pietate.



Cei trei magi care dupa unii erau cinci-mare stiinta a picturiisi a cunoasterii religioase-a pictat cinci dar ingrupuri de trei,pentru a fi echidistant

Sama cerkiew jest bardzo mała - to w zasadzie kaplica, połączona z co najmniej dwukrotnie większym domem parafialnym. Wewnątrz ikony: ciemne twarze na niebieskim tle, które zachęcają do kontemplacji. Emanują z nich powaga i skupienie, nabożne sacrum, które nie tak łatwo znaleźć w pobliskim Sanktuarium.

Biserica în sine este foarte mica - este practic o capelă, raportata la casa parohială care este de cel putin doua ori mai mare.Asta este situatia,in biserica slujeste Domnul,care este unul singur,afara slujesc preotii care sunt milioane.



Nasterea lui Iisus

În interior-o icoana,in fapt totul este unitar,formand o imagine de intreg: fețele întunecate pe un fond albastru care încurajează contemplarea. Ele emana gravitatea și focalizarea devoționalul sacru, care nu este atât de ușor de găsit într-un altar din apropiere.
Intreaga conceptie a picturii,prin simetria culorii,prin perpetuarea ei neintrerupta de abundenta coloristica te duce ca finalitate de a vedea intregul ca o singura icoana-BISERICA.
Pictorul alege maiestuos culoarea,fondul este acelasi,iar corpurile Sfintilor practic sunt pictate cu aceleasi culori,astfel incat sa nu existe o disonanta intre registrele picturale,intre diversele scene biblice pictate.
Este o pictura novatoare,tine cont de toate descoperirile moderne in materie de umbra,tus,gross,duct sau linie ce creaza ideea de perspectiva,DAR TOTUSI RESPECTA CANOANELE BIZANTINE.



Fecioara Maria in chip Oranta

Cum reuseste?Ei bine va ramne un mister ,pe care artisti plastici il vor dezbate,caci pictorul a trecut de curand la Domnul.
Jerzy Nowosielski,pictorul acestei maretii,este cunoscut in special pentru zecile de tample,catapetesme,pictate si construite de el.Ca o ironie a sortii in acesta biserica tocmai catapeteasma nu este pictata de el,ci intreg ansamblul.

Jedyny "zgrzyt" w tym harmonijnym wnętrzu to nieco tandetny ikonostas - wielka szkoda, że nie został on wykonany także przez Nowosielskiego, który jak nikt potrafił stworzyć piękne, harmonijne wnętrze sakralne, także pod względem architektonicznym (jak to uczynił np. w cerkwi w Białym Borze).



Increstinarea poporului ukrainean de catre tarul Vladimir.

Cand iesi din biserica te orbeste lumina si coloritul naturii,parca pierzi ceva,ai impresia palpabila ca ai parasit raiul si esti,firesc,cotidian,pe pamant.
Pictorul creaza sacrul printr-o stiinta novatoare,el picteaza acelasi fundal color,aici albastrul,ca mai apoi si in cazul Sfintilor prezenti in scenele biblice ,sa recurca la un numar redus de culori,astfel creand un spatiu unitar,o lume noua,in adevaratul sens al cuvantului.Ai senzatia clara ca ai parasit pamantul si esti intr-o dimensiune noua,ce te inconjoara,te mangaie,un spatiu ,care desi nou,iti este extrem de familiar,dar cumva in particular,te individualizeaza,te face sa te simti in fata unei experiente ce te asteapta sa o traiesti.O experienta mistica.
Si va asigur ca doar am inchis ochii si v-am prezentat ce am trait,fara a folosi cuvinte mestesugite sau figuri de stil.Pur si simplu este traire,departe de ceeace iti ofera mult mediatizatele"Aparitii ale Fecioarei de la Loudres".



Iisus Pantocrator in chip de taran ukrainean ,port popular

Si se afla doar la 15 minute de mers pe jos de la Catedrala.Deci daca va aflati in zona,nu ocoliti aceasta biserica ukraineana.
Poate am facut greseli de scriere,nu vreau sa ma intorc asupra textului,a fost o experienta numai retrairea acelui moment in timp ce il descriam pentru voi.
Astazi am vrut sa deschid o fila spre acest pictor,maine vreau sa va prezint ,poate cea mai spectaculoasa constructie poloneza a unei biserici ortodoxe,unde arhitect si pictor este cel prezentat astazi.



Desi numele biserici,sau localitatii,Białym Borze,nu va spune nimic,va asigur ca este un lacas de cult pur ortodox,dar putin construit altfel,modern,dar ,la fel ca si pictura,respectand sacralitatea bizantinului.

Sa ne multumim cu ce avem -pilda

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Intr-o zi, un om ostenit de drum se aseza sub un copac sa se odihneasca. In timp ce se odihnea, a trecut pe langa el o trasura cu patru cai. Omul stiind cat mai are de mers, si-a spus in sinea lui:

- De ce nu face Dumnezeu dreptate pe pamant! De ce acestuia i-a dat trasura cu patru cai, iar mie nu mi-a dat macar un cal?

Dupa putin timp, a vazut un orb care ducea in spate un olog. Drumetul care era nelinistit, vazandu-i pe cei doi, a zis:

- Multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatos.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA !

DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Despre Adormirea Maicii Domnului, adica moartea si inaltarea ei cu trupul la cer, nu gasim date in Sfintele Evanghelii, ci numai in traditia Bisericii. Aceasta este tratata in scrierile a patru parinti orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului si Sfantul Ioan Damaschin.

Adormirea Maicii Domnului este praznuita pe 15 august. Despre aceasta sarbatoare nu gasim informatii in Sfintele Evanghelii, ci numai in Traditia Bisericii. Potrivit acestei Traditii, Maica Domnului a fost instiintata printr-un inger de mutarea ei din aceasta viata: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare“. Dupa ce Fecioara Maria si-a cerut iertaciune de la toti, si-a dat duhul. Domnul Insusi S-a coborat din ceruri pentru a primi in mainile Sale sufletul ei cel sfant. Atunci s-au petrecut multe minuni: ochii orbilor si auzul surzilor s-au deschis, ologii si bolnavii s-au vindecat.
Trupul a stat trei zile in mormant, dupa care a fost ridicat in chip tainic spre lacasurile ceresti. Traditia marturiseste ca Toma soseste la Ierusalim in a treia zi dupa inmormantarea Maicii Domnului. Dorind sa cinsteasca trupul ei, Apostolii au deschis mormantul. Dar minune! Mormantul era gol. Trupul Fecioarei Maria a fost ridicat la ceruri de Fiul ei.
De la Patriarhia Română:
Adormirea Maicii Domnului numită în popor şi Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare, la 15 august, e sărbătoarea în amintirea zilei în care Sf. Fecioară şi-a dat obştescul sfârşit. După o pioasă tradiţie veche, cunoscută mai întâi în Apus şi trecută apoi şi în Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sfânta Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca şi dumnezeiescul ei Fiu.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, Sinod care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de acum o foarte mare dezvoltare.

Sărbătoarea bisericească a sfârşitului vieţii pământeşti a Fecioarei a început probabil în Ierusalim, unde Mormântul Maicii Domnului din Ghetsimani este şi astăzi un loc de pelerinaj; încă din secolul al VI-lea, sărbătoarea a fost celebrată, iar din anul 600 a fost fixată la 15 august. Două momente diferite formează praznicul: în primul rând moartea şi îngroparea Maicii Domnului şi, în al doilea rând, înălţarea ei la cer. În Occident, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Înălţarea Maicii Domnului. Textele ortodoxe au dezvoltat tradiţia conform căreia apostolii şi ucenicii au fost adunaţi în mod minunat din toate colţurile lumii, pentru a fi prezenţi în Ierusalim la moartea Fecioarei, şi că i-au îngropat trupul în Grădina Ghetsimani; conform unei tradiţii, câţiva israeliţi au încercat să întrerupă procesiunea înmormântării. Apostolul Toma nu a fost printre cei prezenţi şi, când a sosit, la trei zile de la înmormântare, şi a vrut să vadă trupul Maicii Domnului, s-a descoperit că mormântul era gol. Conform majorităţii textelor liturgice, sărbătoarea aduce cu sine un simţ al interrelaţionării diferitelor aspecte din istoria răscumpărării şi un simţ al venerării lucrării dumnezeieşti înfăptuite. Biserica slăveşte pe Dumnezeu pentru ceea ce a făcut şi recunoaşte sfinţenia ei, cea care este 'Izvorul vieţii şi Născătoarea de Dumnezeu'.

În secolul al V-lea, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului exista sigur în Siria, fiind menţionată în documentele datând din acest secol. Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalimul, oraşul sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi Biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această Biserică, este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului îşi are originea în Sfânta Tradiţie a Bisericii. Circumstanţele Adormirii Maicii Domnului sunt cunoscute şi păstrate de Biserica Ortodoxă încă din timpurile apostolice, mărturie stând scrierile apocrife, opinia unanimă a Sfinţilor Părinţi şi credinţa constantă a poporului lui Dumnezeu.

Între cei care au vorbit despre Adormirea Maicii Domnului în primele secole creştine au fost Sfântul ieromartir Dionisie Areopagitul (sec. I), Meliton de Sardes (sec. II), Sfântul Epifanie al Ciprului (sec. IV) şi Sfântul Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului (sec. V), a cărui mărturisire, adresată împărătesei bizantine Pulcheria, este edificatoare: 'Deşi în Sfânta Scriptură nu sunt date cu privire la împrejurările morţii Maicii Domnului, noi le cunoaştem din vechea şi credibila Tradiţie a Bisericii… ştim că, la trei zile după adormire, trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer, în mormântul din Grădina Ghetsimani găsindu-se doar acoperământul ei'. Mai târziu, în secolul al XIV-lea, toate aceste informaţii vor fi adunate şi detaliate în lucrarea Historia Ecclesiastica (Istoria Bisericii) a lui Nicephorus Callistus (†1335).

În secolul al VI-lea, sărbătoarea este menţionată şi în Apus, pentru prima dată la Sfântul Grigorie, episcopul de Tours († 593 sau 594), cu deosebirea că acolo Adormirea Maicii Domnului se sărbătorea la date diferite de tradiţia Răsăritului, la 18 ianuarie, iar în unele părţi la 15 ianuarie.

Se pare că generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august.

Praznicul acesta al Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioşilor ortodocşi, având rânduită o perioadă de două săptămâni de postire, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire duhovnicească pentru acest eveniment sfânt din viaţa Maicii Domnului.

Astăzi este tot zi de post, dar cu dezlegare la peşte.

EVANGHELIA ZILEI:
Din Sfânta Evanghelie după Matei 23, 29-39:
Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca ziditi mormintele proorocilor si impodobiti pe ale dreptilor,
Si ziceti: De am fi fost noi in zilele parintilor nostri, n-am fi fost partasi cu ei la varsarea sangelui proorocilor.
Astfel, dar, marturisiti voi insiva ca sunteti fii ai celor ce au ucis pe prooroci.
Dar voi intreceti masura parintilor vostri!
Serpi, pui de vipere, cum veti scapa de osanda gheenei?
De aceea, iata Eu trimit la voi prooroci si intelepti si carturari; dintre ei veti ucide si veti rastigni; dintre ei veti biciui in sinagogi si-i veti urmari din cetate in cetate,
Ca sa cada asupra voastra tot sangele dreptilor raspandit pe pamant, de la sangele dreptului Abel, pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ati ucis intre templu si altar.
Adevarat graiesc voua, vor veni acestea toate asupra acestui neam.
Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si cu pietre ucizi pe cei trimisi la tine; de cate ori am voit sa adun pe fiii tai, dupa cum aduna pasarea puii sai sub aripi, dar nu ati voit.
Iata, casa voastra vi se lasa pustie;
Caci va zic voua: De acum nu Ma veti mai vedea, pana cand nu veti zice: Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului.

Nu poate fi contestata legatura dintre Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. De multe ori insa, este pusa sub indoiala puterea de a mantui a Maicii Domnului, cautand mereu argumente rationale contradictorii adevarului firesc. Asa ca, ramanand la logica, haideti sa privim lucrurile simplu…

Nu poate fi contestata legatura dintre Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. De multe ori insa, este pusa sub indoiala puterea de a mantui a Maicii Domnului, cautand mereu argumente rationale contradictorii adevarului firesc. Asa ca, ramanand la logica, haideti sa privim lucrurile simplu…

De la profetia Prorocului Isaia pana la intruparea Mantuitorului trec aproape 800 de ani, asteptand Domnul persoana curata pentru intrupare, "si iata vei lua in pantece si vei naste fiu, si vei chema numele lui Iisus" (Luca 1,31) . Asteapta cu nerabdare clipa in care poate infaptui dumnezeiasca iconomie si prin acceptul "Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau" (Luca 1,38), devine posibila mantuirea noastra. Noi toti, si insusi Mantuitorul, datoram impacarea si intoarcerea in Raiul pierdut, Maicii Domnului!… Este posibil ca El sa treaca cu vederea rugaciunea ei? "Acum cand mantuire s-a facut neamului omenesc"…

Bineinteles ca mantuirea omului vine numai de la Dumnezeu si de la nimeni altcineva, “Dumnezeu drept si mantuitor nu este altul decat Mine” (Isaia 45, 24). Hristos este Mantuitorul, singurul mantuitor al omului!

In acelasi timp insa, sub sensul folosit in Sf. Scriptura, si omul poate fi colaborator la mantuirea oamenilor cu Harul Duhului Sfant, "caci noi impreuna-lucratori cu Dumnezeu suntem" (1 Cor. 3, 9). Si astfel avem: "caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa, si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios" (1 Cor. 7, 14); Sf. Ap. Pavel mantuieste pe cei ce cred in predica lui: “doar voi izbuti sa atat ravna celor din neamul meu si sa mantuiesc pe unii dintre ei" (Rom. 11, 14); si Timotei prin exemplul vietii si invatatura lui va mantui si el pe cei ce-l asculta: “ia aminte la tine insuti si la invatatura; staruie in acestea, caci, facand acestea, si pe tine te vei mantui si pe cei ce te asculta" (1 Tim. 4, 16).

Deci, oare nu poate mai mult decat toti ceilalti Maica Domnului? Ce poate Mantuitorul cu puterea Lui, poate Maica Domnului cu rugaciunea!…

Frumusetea este de multe ori simplitate, la randul ei simplitatea dezarmeaza stiinta, dand importanta trairii curate. Astfel, Pr. Arsenie Papacioc pomenea mereu indemnul Maicii Domnului catre fata ce se ruga Ei, si trebuie sa ne fie dorinta arzatoare:

"O fiica imbunatatita a zis Maicii Domnului: Maica Domnului, arata-te a-mi fi mama! Si Maica Domnului i-a raspuns: arata-te a-mi fi fiica!!"

AXION LA ADORMIREA MAICII DOMNULUI: http://youtu.be/PTaPXEsBmZQ;
Adormirea Maicii Domnului, cantari psaltice: http://youtu.be/hZx-nvRsdyM;
Troparul Adormirii Maicii Domnului: http://youtu.be/7jmlOmbf1B0;
O, Maicuta sfanta: http://youtu.be/Lo036GqyGPM;

PREDICA PĂRINTELUI ILIE CLEOPA LA ADORMIREA MAICII DOMNULUI
Iubiţi credincioşi,
Toate praznicele de peste an din Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, rânduite spre cinstirea sfinţilor, aduc mare bucurie duhovnicească binecredincioşilor creştini. Dar oricât de mare ar fi slavoslovia pe care o aducem sfinţilor, ea nu se poate asemăna cu aceea pe care trebuie să o aducem lui Dumnezeu, Ziditorul sfinţilor.
Astăzi nu este praznic de sfinţi, nici de îngeri. Astăzi Biserica lui Dumnezeu cea dreptmăritoare prăznuieşte şi sărbătoreşte pe Împărăteasa tuturor îngerilor şi a tuturor sfinţilor. Nu se poate asemăna cinstea robilor cu a împăraţilor. Astăzi este praznic împărătesc, pentru că Împărăteasa a toată făptura se mută astăzi de la noi.
Dar este bine să ştiţi cum s-au întâmplat lucrurile la Adormirea Maicii Domnului, cum s-a mutat Maica Vieţii de la noi la cer. Iată cum:
Mai înainte cu trei zile de Adormirea Maicii Domnului, Prea Sfântul şi Atotputernicul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trimis din cer pe Arhanghelul Gavriil ca să binevestească Maicii Lui mutarea ei la cele fără de grijă. Acelaşi dumnezeiesc Arhanghel care fusese trimis de Dumnezeu când i-a binevestit ei că va naşte pe Hristos, Mântuitorul lumii, vine acum şi-i vesteşte mutarea din această viaţă pământească la odihna cea veşnică şi la slava şi cinstea cea negrăită pe care o are în cer (Prolog, luna august, în 15 zile).

Şi venind Arhanghelul Gavriil, a adus el Prea Curatei Fecioare Maria, ca semn, o ramură de finic, după cum la Buna Vestire îi adusese un crin. Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu, înţelegând de la Arhanghelul Gavriil că trebuie să părăsească lumea şi pământul acesta, s-a întors acasă cu multă bucurie şi şi-a gătit casa ei cu lumânări şi cu tămâieri; şi rugându-se, a ieşit din casă şi s-a dus la muntele Măslinilor, unde avea adeseori obiceiul să se roage Prea dulcelui Său Fiu şi Dumnezeului ei Iisus Hristos. Deci, ducându-se în Muntele Măslinilor şi rugându-se Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu, s-a făcut o minune mare şi prea slăvită: măslinii şi toţi copacii de pe muntele acela, şi toţi pomii roditori de acolo, când s-a închinat Ea, s-au închinat şi ei cu dânsa până la pământ. Şi de câte ori se închina ea, şi copacii se plecau până la pământ, în semn de cinste mare şi de închinăciune adusă Prea Sfintei Maicii lui Dumnezeu, Maica Vieţii. După aceasta, s-a întors acasă şi s-a făcut un cutremur mare, încât s-a cutremurat locul unde era casa ei. Şi ea a căzut la rugăciune şi a aprins iarăşi lumânări şi tămâie, şi a chemat pe toate sfintele femei împreună vieţuitoare cu dânsa, pe sfintele mironosiţe şi pe prietenele ei, şi le-a spus: „Iată, vremea a sosit ca eu să vă las, să mă duc la Fiul meu şi Dumnezeul meu”. Şi s-au întristat foarte şi au plâns mult sfintele femei şi mironosiţele şi toate acele sfinte văduve şi fecioare care urmau Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu şi învăţăturilor ei.
Dar minunea aceasta a fost urmată de o altă minune. Deodată s-a făcut un vifor mare şi un vânt puternic, iar acesta aducea pe norii cerului pe cei doisprezece apostoli (care veneau de la marginile lumii, unde fuseseră trimişi la propovăduire) să ia parte la cinstirea şi îngroparea Prea Sfintei Fecioare Maria.. I-a adus pe apostoli, pe nori, Însuşi Dumnezeu Cuvântul, ca să dea mai multă cinste şi slavă Prea Sfintei Sale Maici.
Şi când au sosit aceia, ea le-a spus: „Sfinţii mei ucenici şi ai Fiului meu Apostoli şi ucenici, iată pentru care pricină v-au adus norii aici, la Ghetsimani. Eu trebuie să mă mut; am primit vestea de la Arhanghelul Gavriil să vă las, dar nu de tot, ci să trec la ceruri şi de acolo să vă ajut”.
Şi au plâns toţi dumnezeieştii apostoli, iar mai la urmă a venit marele apostol Pavel, care a început a plânge, zicând: „O, Maică a Vieţii şi a lui Dumnezeu Cuvântul, eu pe Dumnezeul meu Iisus Hristos în trup nu L-am văzut, dar pe tine văzându-te în trup, mi se părea că El Însuşi petrece pururea cu noi şi că-L văd chiar pe Dânsul. Şi multă mângâiere am avut noi, apostolii, avându-te pe tine cu noi. Dar acum te duci şi tu! Ai mare bucurie că te duci la bucuria veşnică. Dar noi ne şi bucurăm, ne şi întristăm. Ne bucurăm de bucuria ta, că te duci la acele preasfinte locuri şi la veselia cea fără de margini, dar ne şi întristăm că rămânem aici pe pământ fără vederea şi fără blândeţea ta, şi fără sfintele tale povăţuiri şi sfintele tale rugăciuni cele prea puternice” (Prolog, luna lui august, în 15 zile).
Aşa au vorbit şi ceilalţi apostoli. Apoi Prea Sfânta Fecioară Maria le-a ţinut ultimul cuvânt şi le-a spus: „Iată, eu mă voi culca pe patul meu şi voi aşeza trupul meu aşa cum îmi va fi voia, iar voi aşa să-l lăsaţi. Şi zicând aceasta, şi-a luat iertare de la toţi cei de faţă, de la dumnezeieştii apostoli şi de la sfintele femei, şi făcându-şi semnul Sfintei Cruci, s-a culcat pe pat, a închis ochii, a pus mâinile pe piept şi şi-a dat duhul.
Şi o, minunile tale, Prea Sfântă Maică a lui Dumnezeu! Îndată ce Prea Sfânta Maică şi-a dat duhul ei preasfânt şi preacurat în mâinile Fiului Său, toţi orbii şi toţi ologii, şchiopii şi bolnavii care veniseră acolo, din oraş şi de pretutindeni de dimprejur, s-au făcut sănătoşi! Muţii vorbeau, surzii auzeau, leproşii s-au curăţit, şchiopii umblau, că aşa a binevoit Prea Sfântul Dumnezeu şi Mântuitorul Hristos, să cinstească Adormirea Prea Sfintei Sale Maici, cu minuni preaslăvite, ca să ştie toţi că nu a adormit o femeie de rând, ci Maica Cuvântului, Maica lui Dumnezeu, a Dumnezeului minunilor (Prolog, luna lui august, în 15 zile).
După aceasta, dumnezeieştii apostoli, îndată ce Maica Domnului şi-a dat preacuratul ei suflet, au început să audă mii şi milioane de cântări îngereşti în văzduh, care lăudau şi cântau cântări pentru ieşirea Maicii Prea Sfântului Dumnezeu. Şi au început a cânta şi ei, ca şi îngerii în văzduh. Şi luând patul acela cu preacuratul şi preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, au început să călătorească la Ghetsimani, ca să-l ducă acolo, să-l puie în mormânt. Şi erau însoţiţi de cântările îngereşti din văzduh, iar apostolii şi mulţimea creştinilor şi toţi ucenicii lui Iisus Hristos cântau pe pământ. Şi era o cântare comună a turmei celei cuvântătoare a lui Iisus Hristos de pe pământ şi a celei înţelegătoare din cer, adică a îngerilor. Şi petreceau şi cerul, şi pământul – adică şi oamenii, şi îngerii – pe Maica lui Dumnezeu la mormântul ei cel preasfânt. Mergând ei astfel şi auzindu-se cântările şi simţindu-se mireasma preasfântului trup umplând locurile pe unde treceau de bună-mireasmă, s-a trezit zavistia iudeilor; şi unii dintre ei s-a dus cu mare îndrăzneală să dea jos de pe umerii apostolilor patul acela preasfânt. Ba unul dintre ei a îndrăznit chiar să se apropie şi să puie mâinile pe preasfântul pat. Dar – o, minunile tale, Maica lui Dumnezeu! – toţi cei care voiau să dea jos năsălia de pe umerii celor care o duceau au orbit şi nu mai vedeau nici de unde au venit şi nici unde mergeau! Iar celui care a îndrăznit – un evreu numit Antonie – să se atingă de acea preacurată năsălie pe care se afla preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, i s-au tăiat lui deodată, cu mână îngerească nevăzută, amândouă braţele, rămânând lipite de năsălie, iar el a căzut jos leşinat şi aproape mort. Şi cerea iertare Maicii lui Dumnezeu şi cei orbiţi, şi cel căruia i se tăiaseră mâinile.
Şi atunci, dumnezeiescul apostol Petru, luând de pe pieptul Maicii Domnului, de pe năsălie, ramura de finic pe care i-o adusese Arhanghelul Gavriil, a pus-o pe ochii celor orbiţi şi deodată s-au făcut sănătoşi, şi atingând cu ea mâinile celui căruia i-au fost tăiate de îngerul nevăzut, s-au prins mâinile înapoi! Şi aşa s-au săvârşit minunile preaslăvite ale Maicii Domnului. Aceasta i-a făcut pe toţi să strige într-un glas: „Mare este Dumnezeu Iisus Hristos şi mare este Prea Curata Lui Maică, Prea Sfânta Fecioară Maria!”.
Şi mergeau cu toţii împreună. Mergeau chiar şi cei ce zavistuiau mai înainte, cântând şi mărturisindu-şi păcatele lui Hristos Dumnezeu, şi căindu-se ei de greşeala cea mai dinainte, lăudau pe Maica milostivirii, pe Maica Domnului, care nu a ţinuse păcatul lor, ci îi iertase pe toţi şi le dăduse vindecare.
Şi ajungând la Ghetsimani, au pus preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu în mormânt de piatră nouă, care era întocmit de mai înainte, şi punând piatra pe uşa mormântului, au auzit trei zile şi trei nopţi cântări îngereşti împrejurul mormântului Maicii Domnului.
Apoi s-a întâmplat alt lucru minunat. Apostolul Toma, care nu fusese nici la Învierea Domnului şi de aceea nu crezuse că S-a arătase Mântuitorul Cel Înviat celor zece ucenici, a întârziat şi acum, prin iconomie dumnezeiască. Şi nu a fost adus pe norii cerului o dată cu toţi ceilalţi, ci pe dânsul l-a adus un nor după înmormântarea Maicii Domnului. De aceea era trist şi mâhnit foarte, zicând: „Oare pentru care păcate ale mele nu m-am învrednicit să mai văd o dată în trup pe Maica lui Dumnezeu? Pentru care păcat am fost zăbavnic cu credinţa şi la înviere şi am întârziat şi acum, la adormirea Maicii lui Dumnezeu?”. Şi atunci a sfătuit Dumnezeu pe apostoli ca, prin sfat de obşte, să deschidă mormântul Maicii Domnului, ca să sărute şi Toma picioarele Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu, în sicriu, şi să ia mângâiere şi nădejde tare că este primită şi propovăduirea Evangheliei lui Iisus Hristos de către el.
Şi deschizând mormântul şi sicriul Maicii Domnului – o, minunile tale, Maică a lui Dumnezeu! – nu au mai aflat acolo trupul Prea Sfintei Fecioare Maria, ci numai giulgiul singur, cum rămăsese şi la Mântuitorul Hristos în mormânt, după Înviere, căci Prea Sfântul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luat cu trup cu tot pe Maica Sa cea Prea Sfântă la ceruri şi a aşezat-o la locul unde El ştie.
Acesta este fapt adevărat, fraţilor, şi adevărul acesta s-a predat până azi pe temeiul celor întâmplate la Adormirea Maicii lui Dumnezeu. Dar luaţi seama că şi la patima cea înfricoşată a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la răstignirea şi la moartea Lui, s-au făcut minuni mari. Acolo s-a făcut întuneric de la al şaselea până la al nouălea ceas peste tot pământul. Acolo s-a cutremurat pământul şi pietrele s-au despicat în două la Ierusalim. Acolo mormintele s-au deschis şi morţii au înviat. Deci aşa cum la moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-au făcut preaslăvite şi măreţe minuni, aşa a binevoit Prea Sfântul ei Dumnezeu şi Fiu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să cinstească şi adormirea Prea Sfintei Sale Maici cu minuni preaslăvite. Acestea au fost: venirea Arhanghelului Gavriil, aplecarea pomilor care se închinau ei în muntele Măslinilor, venirea dumnezeieştilor apostoli pe nori, orbirea şi tăierea mâinilor celor îndrăzneţi şi vindecarea lor după ce s-au căit, cântările îngereşti care se auzeau în toate părţile în chip nevăzut, petrecând pe Maica Domnului la mormânt, şi apoi înălţarea ei cu trupul la cer şi lăsarea preasfântului ei giulgiu acolo, drept mângâiere celor de pe pământ.
Dar pentru ce s-au făcut atâtea minuni? Pentru ce, când şi-a dat duhul Maica lui Dumnezeu, s-au vindecat atâţia orbi şi surzi, şi leproşi, şi şchiopi, şi ciungi, şi ologi, şi tot felul de bolnavi? Pentru ce cu atâtea preaslăvite minuni a încununat Prea Sfântul Dumnezeu adormirea Prea Curatei Sale Maici? Iată pentru ce:
Pentru noi şi pentru credinţa noastră, ca să ştim până la sfârşitul lumii cine a fost Maica lui Dumnezeu pe pământ, cine s-a mutat atunci la cer. Cea care s-a mutat atunci la cer e fiica lui Dumnezeu – căci auzi ce zice Duhul Sfânt: „Ascultă, fiică, şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul…” şi celelalte – şi, în acelaşi timp, Maica Cuvântului după trup. Aceasta ne mai spune iarăşi Duhul Sfânt: că atunci s-a mutat la cer mireasa cea cu totul fără de prihană, palatul cel împărătesc al Prea Sfântului Duh, cămara Duhului cea preasfântă şi preacurată.
Iar de vom întreba pe sfinţi, pe prooroci şi pe câte unul în parte, vom auzi de la toţi: astăzi s-a mutat la cer porumbiţa cea duhovnicească şi cuvântătoare, care a adus în lume semnul încetării potopului păcatului, ramura de măslin pe care o purta porumbiţa lui Noe, semnul milostivirii lui Dumnezeu spre mântuirea neamului omenesc. Aceasta ne-o vor spune şi dumnezeieşti prooroci: astăzi s-a mutat la cer scara cea înţelegătoare, scara cea duhovnicească prin care firea omenească s-a mutat de jos până la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl prin trupul cel îndumnezeit al lui Iisus Hristos. Să întrebăm pe David, preafericitul ei strămoş şi părinte, tatăl lui Dumnezeu după trup, şi ne va spune şi el: astăzi s-a mutat la cer Împărăteasa care stă de-a dreapta Sfintei Treimi, cu haină aurită şi împodobită şi preaînfrumuseţată. Iezechiel proorocul ne va spune: astăzi s-a mutat la cer uşa lui Dumnezeu cea încuiată, prin care nimenea n-a trecut, decât Domnul Dumnezeu, şi încuiată o a lăsat pe dânsa, nestricând peceţile fecioriei ei. De vom întreba pe proorocul Isaia, ne va spune de asemenea: astăzi s-a mutat la cer Fecioara care a născut pe Emanoil, adică pe Hristos Dumnezeu, care pururea este şi va fi cu noi. De vom întreba pe Ghedeon, ne va spune şi el: astăzi lâna cea plină de rouă a Duhului Sfânt s-a mutat la ceruri. De vom întreba pe Avacum proorocul, ne va spune la rându-i: astăzi muntele cel cu umbră deasă al lui Dumnezeu s-a mutat la cer. Şi iarăşi ne va spune David: astăzi s-a mutat la cer muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască. De vom întreba pe toţi proorocii, toţi vor spune că astăzi Maica lui Dumnezeu Cuvântul, Maica Vieţii, Maica milei şi a milostivirii, s-a mutat de la noi la ceruri.
Aşa fraţilor, am avea atâtea de vorbit despre Maica Domnului, dar nu se pot spune în cadrul unei liturghii, că este prea scurt timpul şi nimeni nu poate să o laude pe dânsa după vrednicie. Dar să ştim că astăzi s-a mutat la cer Maica noastră, Maica milei şi a milostivirii. Toţi care avem pe Dumnezeu ca Tată, avem ca Maică duhovnicească pe Maica Domnului, care pururea se roagă şi pururea mijloceşte pentru noi şi pentru mântuirea neamului omenesc. De multă vreme ar fi pierdut Dumnezeu lumea, cum spun dumnezeeştii Părinţi, pentru multele păcate cu care oamenii mânie pe Dumnezeu; dar Maica Domnului, aşa cum L-a legat pe Iisus Hristos cu scutece şi L-a înfăşat pe El în iesle, tot aşa leagă ea şi acum mânia Domnului şi o opreşte, ca să nu piardă neamul omenesc. Căci nu voieşte Maica milei şi a milostivirii ca Dumnezeu să piardă sufletele oamenilor, pentru că ştie că dacă s-ar aprinde mânia Domnului, ar pierde toată lumea, care s-a făcut sălaş al atâtor păcate şi răutăţi.
Prea Sfânta Fecioară Maria, care a slujit Tatălui ca fiică, lui Hristos ca Maică şi ca sfântă slujitoare a Sfântului Duh, care pururea rămâne slujitoarea şi roaba Domnului, cum s-a spus în Evanghelie, care pururea slujeşte Prea Sfintei Treimi în ceruri, împreună cu toţi sfinţii şi îngerii, după ce I-a slujit Lui neîncetat pe pământ până la ultima suflare, pururea mijloceşte şi pururea se roagă pentru noi şi pentru mântuirea noastră.
Avem acolo, în cer, o Mamă bună şi milostivă. Să nu credeţi că dacă astăzi s-a mutat Maica Domnului la cer, a părăsit lumea. Nu! O dată ce s-a dus acolo având mai mare putere, cu mai multă putere ne ajută nouă. Ea e acum mai aproape de scaunul dumnezeirii, s-a dus acolo ca pururea să privească spre nevoile săracilor, spre rugăciunile văduvelor, spre cei sărmani, spre cei închişi, spre cei care sunt prigoniţi, spre cei din dureri, spre cei bolnavi. Acolo ea s-a făcut Maică ajutătoare pentru toţi cei din necazuri, pentru toţi cei asupriţi şi pentru toţi cei ce o iubesc pe dânsa şi o cheamă în ajutor din toată inima. Avem în cer o Mamă prea bună, o Maică a milei şi a milostivirii, care pururea se roagă pentru toată Biserica lui Hristos şi pentru fiecare fiu al bisericii lui Hristos în parte.
Fericiţi, de trei ori fericiţi sunt creştinii care au icoana Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu în casele lor şi care în fiecare zi citesc acatistul ei, paraclisul şi alte rugăciuni către Maica Domnului.
Nu există în cer şi pe pământ altă faţă mai puternică, după Sfânta Treime, ca Maica Domnului, care poate să ne ajute nouă.
Dacă pomenirea dreptului este cu laude, câtă laudă se cade să aducem noi Maicii lui Dumnezeu, care este Împărăteasa tuturor drepţilor, a tuturor sfinţilor şi a tuturor îngerilor lui Dumnezeu.
Iar dacă este Împărăteasă, are de la Prea Sfântul Dumnezeu şi putere foarte mare ca să ne ajute nouă, să ocrotească lumea, să vie în ajutor şi celor mici şi celor mari, şi celor bogaţi şi celor săraci, şi celor înţelepţi şi celor simpli, şi celor bolnavi şi celor sănătoşi, şi tututror credincioşilor, fiind în acelaşi timp Mama noastră din ceruri.
Ferice de creştinii care, îndată după Sfânta Treime, o cinstesc pe Maica Domnului, din toată inima şi oriunde se duc, zicând aşa: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, miluieşte-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)”.
Am să vă spun o istorioară, ca să vedeţi cât de grabnică ajutătoare este Maica Domnului celor care o au pe dânsa ca pe o mamă şi o cinstesc ca pe o Maică a lui Dumnezeu Cuvântul, şi cât de aproape este de cei ce cred în ea şi o cheamă pururea în ajutor.
Era o femeie văduvă, căreia îi murise soţul încă de când era tânără şi îi rămăseseră doi copilaşi. Şi biata femeie avea o gospodărie, dar era şi cinstitoare a lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, având în casa ei o icoană cu Maica Domnului purtând în braţe dumnezeiescul prunc. Şi ea i-a învăţat pe copii de mici să se închine, să zică Tată nostru, să zică Crezul şi, deocamdată, măcar rugăciunile cele mai scurte către Maica Domnului. Şi copiii întrebau, ca nişte prunci ce erau: „Mamă, dar cine e aceea de pe icoană?”. Şi ea le spunea: „Aceea e Mama voastră, adevărata voastră Mamă”. „Dar dumneata nu ne eşti mamă?”. Ea zicea: „Nu, Mama voastră cea adevărată este în ceruri şi o cheamă Maica Domnului”. „Dar cine e copilul acela pe care-l ţine ea în braţe?”, întrebau ei. „E Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a zidit pe noi şi Care a fost purtat în pântecele Maicii Domnului, pe Care L-a născut ea de la Duhul Sfânt şi a fost Dumnezeu şi om desăvârşit”.
Aşa îi învăţa biata mamă pe copii cine este Maica Domnului, şi-i învăţa pe dânşii din toată inima că Maica Domnului este adevărata Maică a lor. De aceea copiii, când se sculau dimineaţa, mai înainte de a vorbi cu mama lor, fugeau înaintea Maicii Domnului, făceau câteva metanii, ziceau Tatăl nostru şi apoi rugăciuni către Maica Domnului, cinstind-o pe dânsa, aşa mici cum erau, după puterea înţelegerii lor.
Iar odată biata femeie trebuia să se ducă să secere în ţarină şi nu avea cu cine să lase copiii. Dar avea obiceiul să lase copiii încuiaţi singuri în casa lor. Şi aşa a chemat copiii, le-a lăsat de mâncare şi le-a spus: „Voi rămâneţi acasă; eu mă duc la lucru, că am mult de secerat”. Iar copiii au întrebat: „Dar noi cu cine rămânem?”. „Iată, rămâneţi cu Mama voastră” – şi le-a arătat icoana Maicii Domnului, înaintea căreia ardea candela. Şi le-a mai spus: „Mama voastră rămâne cu voi şi o să vă apere, dar voi să fiţi cuminţi şi să vă rugaţi când o să fiţi la nevoie, să strigaţi la ea, că ea vă apără!”.
Copiii s-au încredinţat de la maica lor că nu rămân singuri, ci rămân cu Mama lor cea din ceruri. Şi s-a dus biata femeie degrabă la treburile ei, pe ţarină. Dar copiii rugându-se, mintea lor pururea se mişca şi nu sta într-un singur gând. Deci au uitat de sfaturile mamei. S-au rugat ei un timp, apoi s-au apucat de jucării şi au început să umble cu focul. Mama lor am spus că îi încuiase în casă, ca să nu iasă afară şi să nu plece de acasă, ştiind că abia peste o jumătate de zi se va întoarce înapoi. Şi copiii, umblând cu focul, casa a luat foc. Şi ei, când au văzut că au luat foc hainele din casă, covoarele şi ce mai era în ea, şi când au văzut că toată casa a luat foc şi nimeni nu putea sări să-l stingă, că era vară şi oamenii erau plecaţi la lucru, au fugit la icoana Maicii Domnului, s-au prins cu mâinile de icoană şi strigau: „Mamă, nu ne lăsa!”. Şi – o, minunile tale, Maica lui Dumnezeu! – casa a ars toată, dar focul nu s-a atins de peretele pe care era icoana Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu împreună cu aceşti doi copilaşi!
Femeia a auzit în ţarină, că i-a adus vestea cineva: Măi femeie, să ştii că ţi-a ars casa! Iar ea, săraca, zice: „Vai de mine, că am lăsat copiii în casă!”. Dar acela nu ştia să-i spună de minunea ce s-a întâmplat cu copiii, ci-i spuse numai atâta: Du-te, că am auzit că este scrum casa ta! Ea când a auzit, biata, ştiind că a încuiat copiii în casă, a luat-o la fugă, că-i ieşea inima de alergare şi de spaimă. Şi când a ajuns la marginea satului, a întrebat: „Mi-a ars casa?”. Da, i se spuse, ţi-a ars casa, s-a văzut la dumneata foc mare şi s-au dus oamenii să-l stingă, dar casa a ars. Iar ea a strigat: „Maica Domnului, cum de ai lăsat copii mei, că eu în seama ta i-am lăsat!”. Şi văitându-se şi plângând, alerga aproape ca nebună. Şi când a ajuns, văzu cum se uita toată lumea la o minune preaslăvită: casa arsese, dar peretele cu icoana Maicii Domnului era neatins şi copilaşii se ţineau cu mâinile de icoană şi strigau: „Mamă, mamă!”. Şi văzând aceasta biata femeie, s-a aruncat prin foc la icoana Maicii Domnului şi cu mare recunoştinţă a mulţumit Maicii Domnului că pe acei prunci, pe care îi încredinţase ei, i-a păzit sănătoşi.
Aceasta v-am spus-o ca să vă arăt că cine are mamă şi ocrotitoare pe Maica Domnului, ea îl va apăra şi pe el, şi pe copiii lui, şi vitele lui, şi toată agoniseala lui. Să aveţi această credinţă întotdeauna, să nu vă lipsească acatistul şi cinstitul paraclis al Maicii Domnului din casă, şi ori la ce scârbă veţi ajunge, ori la ce necaz, chemaţi pe Maica Domnului din toată inima şi negreşit pururea va fi de faţă, cu grabnicul ei ajutor, cu preasfintele şi preaputernicele ei rugăciuni.
Să ştiţi că nu există suflet sub cer care şi-a pus nădejdea în Maica Domnului şi să rămâie ruşinat până la urmă. Prin rugăciunile ei va avea în veacul de acum linişte, alinare, acoperire şi sprijinire, iar în vremea morţii mila Maicii Domnului nu îl va lăsa; şi în ziua judecăţii, Maica Prea Sfântă va sta în genunchi înaintea Prea Sfântului şi Prea Dulcelui ei Fiu şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi va zice: „Doamne Dumnezeule şi Fiul meu, acest suflet necăjit, chiar dacă a greşit, dar pururea mi-a cerut să mă rog Ţie. Iartă-l, miluieşte-l şi fă cu dânsul milă”. Şi aşa vom câştiga prin rugăciunile Maicii Domnului milă şi în veacul de acum, şi în vremea morţii, şi în ziua judecăţii. Amin!

Maica Domnului - Maica Vietii

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

"Adormirea" este termenul pe care Biserica il foloseste atunci cand vorbeste de sfarsitul vietii pamantesti al unei persoane. "Adormirea" este un cuvant care are intelesul de stare din care te poti trezi. El nu-ti da posibilitatea sa vorbesti de trecere in nefiinta, cum adeseori gresit se vorbeste despre o persoana decedata. Cuvantul "adormire" implica miscarea de la o stare la alta, de la un mod de existenta la alt mod de existenta. Hristos ii va darui acestui cuvant, intelesul pe care il asociaza cu invierea. Cand El ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: "Nu plangeti; n-a murit, ci doarme" (Luca8,52).

Sfarsitul pamantesc al Sfintei Maria este cunoscut sub denumirea de Adormirea Maicii Domnului. Si e firesc sa fie cunoscut sub acest chip. Fecioara Maria fiind Maica Celui ce a biruit moartea, nu ramane in moarte, ci se ridica mai presus de ea prin puterea Fiului ei. Dupa cum mormantul Domnului a ramas gol, tot astfel ramane simormantul Maicii Sale. Cele doua morminte ramase goale ne vestesc ca si mormintele noastre vor ramane goale, ca nu vor fi locuri de veci.

Din acest motiv si Apostolul, invatand despre invierea trupurilor nu spune: se ingroapa, ci "se seamana". "Se seamana trupul intru necinste, inviaza intru slava; se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere; se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc" (I Cor. 15, 42-44).

Maica Domnului este singura persoana dintre sfintii Bisericii Ortodoxe care are o randuiala liturgica a punerii in mormant, asemanatoare cu cea a Mantuitorului. Credinciosii care participa la Slujba Vecerniei Adormirii Maicii Domnului canta imnuri precum Prohodul si Binecuvantarile Maicii Domnului, iar Epitaful Maicii Domnului este purtat in procesiune imprejurul locasului de cult, precum este purtat cel al Mantuitorului in Vinerea Mare. Aceasta randuiala nu are menirea de a pune un semn de egalitate intre ea si Hristos, ci de a arata inrudirea cu Fiul ei.

Sfantul Andrei Criteanul arata ca aceasta Adormire a Maicii Domnului este vrednica de credinta, pentru ca dupa cum pantecele ei care a nascut nu s-a stricat, tot asa nici carnea celei ce a murit. Si dupa cum nasterea a ramas fara stricaciune, asa si mormantul fara putreziciune. Iar Sfantul Ioan Damaschin ne vesteste ca trebuia ca celei ce a pazit fecioria nevatamata intru nastere sa-i fie pazit nevatamat si trupul dupa moarte.

De vreme ce Maica Domnului a parasit mormantul, ea trebuie cautata printre cei vii. Asta inseamna ca trebuie sa-i vorbim si sa cautam sa ne intalnim cat mai des cu ea. O putem intalni in icoane, in slujbe, in rugaciuni etc. Dar bucuria cea mai mare e cand ne intalnim cu ea ca Maica a noastra, ca unii ce am devenit frati ai lui Hristos si implicit fii ai ei.

Adrian Cocosila

Minunea săvârșită de Maica Domnului în stingerea focului din Sfântul Munte

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



În ultimele zile (vineri și sâmbătă) siteurile grecești titrau despre situația critică din Munte, deoarece frontul de incendiu ajusese la 4 km și se afla la 1,5-2 km de Mănăstirea Hilandar. Duminică însă, pe 12 aug., mai multe pagini de știri grecești anunțau că ploaia a stins incendiu de pe Sfântul Munte Athos.

Ploaia, care a căzut intermitent, dar abundent pe timpul nopții, a fost un ajutor nesperat pentru pompieri (“un adevărat colac de salvare” cum s-a exprimat guvernatorul Sfântul Munte).

Monahi, pompieri, muncitori sau voluntari, toți au vorbit fără ezitare despre minunea săvârșită de Maica Domnului în stingerea focului din Sfântul Munte, care amenința mai ales Mănăstirea Hilandari. Deodată, un nor mare a întunecat cerul chiar deasupra locului în care flăcările se întețeau, iar o ploaie puternică a început, relatează agențiile de presă greceștiAgioritikovima și Romfea, care au stat de vorbă cu monahii și pompierii din zonă.

Trebuie precizat că Institutul Național de Meteorologie nu a prevăzut această furtună. Datorită acestei ploi abundente, mănăstirea a fost salvată de la un dezastru. Alaltăieri, chiar în locul de apariție a incendiului, Arhim. Metodie, starețul Măn. Hilandari, a săvârșit o slujbă de sfințire a apelor alături de o icoană a Maicii Domnului din mănăstire.

Laurențiu Dumitru

Notă: Textul este o sinteză a informațiilor apărute pe diverse pagini web, în special de limbă greacă.
Foto: Starețul Metodie al Hilandarului


 http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/08/13/minunea-savarsita-de-maica-domnului-in-stingerea-focului-din-sfantul-munte/

INVATATURI CRESTINE DE LA STARE TUL TADEI DE LA MAN VITONITA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL
BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE.

                        Atmosfera cerească şi atmosfera iadului
                        Staretul Tadei de la Manastirea Vitonita
                                     Părtăşia cu Dumnezeu
 Omul va afla Impărăţia lui Dumnezeu in sine. Pogoară în inima ta vei afla acolo scara pe care să urci la impărăţia lui Dumnezeti, ne povăţuieşte Cuviosul Isaac Sirul.

Sfânta Scriptură Invaţă că Impărăţia lui Dumnezeu este dreptate şi pace si bucurie intru Duhul Sfănt (Romani 14:17). Pasul cel dintâi către părtăşia cu Dumnezeu este deplina incredinţare de sine in mainile lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu este Cela ce lucrează, si nu omul.

Părtăşia cu Dumnezeu inseamnă: Dumnezeu să se sălăşluiască in noi, El să lucreze in noi; cu El să se Inveşmânteze sufletul nostru si El să ne călăuzească cugetul, voia si simţirile. Atunci, noi sântem, de bună voie, armă in mâinile Sale El ne va mişca gândurile, dorinţele, simţămintele, in cuvintele si lucrarea noastră.

Cum se păzeşte de măndrie omul care a ajuns la o treaptă duhovnicească inaltă?

Dar acest lucru nu este ceva deosebit. Părtăşia cu Dumnezeu este o stare firească a sufletului. Omul este făcut pentru o astfel de viaţă. Păcatul l-a indepărtat pe om de această viaţă si de aceea el trebuie să o recâştige. In fapt, noi ne ostenim să ajungem la o stare firească, sănătoasă.

                                         Vederea duhovnicească.

Când impărăţia lui Dumnezeu se sălăşluieşte in inima omului, Dumneezeu îi descoperă acestuia taine. "Invaţă" impreună cu Dumnezeu care este fiinţa lucrurilor şi inţelege taina lor.
Toată cunoaşterea este la Dumnezeu, şi când Domnul voieşte, după mila Sa descoperă omului taine. Astfel, si un monah simplu si neinvăţat, prin mila lui Dumnezeu cunoaşte taine mari: despre viaţă, despre moarte, despre rai si iad, cunoaşte si cum este orânduită lumea aceasta.

Când Impărăţia lui Dumnezeu s-a sălăşluit in inima omului, Dumnezeu sfaşie neştiinţa minţii ca pe un văl. Omul va inţelege atunci nu doar tainele Zidirii, ci si taina propriei sale persoane, si in cele din urmă, intr-o clipită sfântă, Dumnezeu, după nespusa Sa milă, si se va descoperi pe Sine, iar omul Îl va privi pe impăratul Slavei aşa cum priveşte soarele in apa limpede. Atunci omul este una cu Dumnezeu şi Dumnezeu lucrează in el. Acesta trăieşte numai cu trupul pe pământ, iar cu duhul este in Impărăţia cerurilor, impreună cu Ingerii si Sfinţii,si Il contemplă pe Domnul.
Adeseori, când puneam vreo intrebare părintelui Tadei, el imi răspundea scurt, după care adăuga: Despre asta a scris cutare şi cutare Sfânt Părinte. Să merg să iau cartea să citim.'Fireşte că incuviinţam bucuros, iar preţ de o clipă părintele răsfoia cartea si citea fragmentele respective, iar apoi vorbea de la sine. Nu am mai intalnit un om care să se descurce cu atâta iuţeală in aceste cărţi.

                                        Despre asprime

Asprimea faţă de aproapele este primejdioasă. Cei aspri inaintează numai până la o anumită măsură si rămân la nevoinţa trupească. In purtarea cu oamenii trebuie să fim buni, blânzi, ingăduitori.
Părintele Tadei mi-a istorisit atunci un vis anume al său:
Abia adormisem, şi visez că am murit. Doi tineri m-­au dus intr-o incăpere si m-au aşezat pe un suport, intre ei. De-a dreapta mea se aflau judecătorii. in spate, la stânga, cineva mă invinovăţea si grăia astfel: iată, acesta este cel care nu se poate inţelege cu nimeni! Am tăcut mirat. Atunci, acelaşi glas, din colţ, a repetat aceste cuvinte. Tânărul care se afla In partea mea dreaptă imi spune: Nu te teme! Nu-i adevărat că nu te poţi intelege cu nimeni! Doar pe tine insuţi nu te poţi "inţelege!

                    Atmosfera cerească şi atmosfera iadului

Omul care poartă in sine Impărăţia lui Dumnezeu răspândeşte in jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeieşti. Impărăţia lui Dumnezeu făureşte in noi atmosfera Impărăţiei cerurilor, spre deosebire de atmosfera de iad a cugetului, pe care o răspândeşte in jur omul ce poartă in inima sa iadul. Rolul creştinilor in lume este să curăţească atmosfera in lume si să lărgească impărăţia lui Dumnezeu.

Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cereşti in noi, căci de vom pierde impărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru nu ne vom mantui nici noi si nici semenii noştri. Cel ce poartă in lăuntrul său impărăţia lui Dumnezeu, acela o va impărtăşi in chip nevăzut şi celor­lalţi. Oamenii vor fi atraşi de pacea si căldura noastră, vor dori să fie impreună cu noi şi, treptat, atmosfera cerurilor va pune stăpânire pe ei, îi va birui. Nici măcar nu este nevoie să vorbim oamenilor despre asta - cerul va izvori din noi şi in tăcere, sau vorbim despre cele mai obişnuite lucruri - acesta străluceşte din noi chiar si fără ca noi să ne dăm seama de asta.

In cel lipsit de ascultare nu se va sălăşlui Impărăţia lui Dumnezeu, căci acesta va voi intotdeauna să se facă voia lui si nu voia lui Dumnezeu. In impărăţia cerurilor nu sânt cu putinţă impărăţii in impărăţie. Asta au vrut "duhurile căzute si de aceea au căzut de la Domnul, Impăratul Slavei.

Sufletul care a căzut in cercul vălmăşagului gân­durilor, in atmosfera iadului, sau care doar s-a atins de ea, incearcă chinuri drăceşti. De pildă, citim ziarele sau ne plimbăm pe străzi şi apoi, dintr-odată, simţim că s-a tulbu­rat ceva in lăuntru, in sufletul nostru, simţim un gol, o mahnire. Aceasta se intâmplă din pricină că, citind diferite lucruri, am pierdut concentrarea, mintea unită, ne-am imprăştiat, şi atmosfera iadului "se pogoară" (părintele Tadei intrebuinţa des acest cuvânt) asupra noastră.

                                       Despre propovăduire

Nu trebuie propovăduit cu mintea, ci cu inima. Numai ceea ce vine din inimă atinge inima celuilalt. Să nu atacaţi niciodată, nu fiţi potrivnici nimănui. Dacă cel ce propovăduieşte vrea să-i intoarcă pe oameni de la vreun rău, să o facă cu blândeţe, smerenie si mare frică. de Dumnezeu.

                                       Despre smerenie

Cum este un om smerit?

Cei smeriţi socotesc pe orice om mai presus decât ei - nu numai pe om, ci şi toată făptura.

Cum putem socoti o faptură mai presus de noi, clacă Dumnezeu ne-a impodobit cu minte, ne-a numit fii ai Săi?

Dacă veţi pune mâna pe inimă si veţi fi sinceri cu voi inşivă, veţi inţelege că sânteţi mai mici decât multe făpturi. Luati aminte la albină, cum zoreşte si trudeşte. Se dăruieşte fără cruţare şi fără oprelişti. Albina trăieşte, cu totul, o lună si o jumătate de zi, si adesea piere muncind, pe câmp, şi nu se mai intoarce la stupul ei. Si cât se gândeşte omul la sine si cât işi plânge de milă. Sau priviţi furnica, cum nu osteneşte să poarte neincetat ceva. Iar atunci când îi cade sarcina, o ridică si işi continuă munca cu răbdare. Iar noi, dacă nu apucăm irnediat ceva în mâini, ne luăm degrabă mainile de pe acel lucru.
Eram de fată, odată, când o bunică l-a intrebat pe părintele Tadei ce să facă ca nepoţii ei să fie credincioşi. Trebuie ca bunica lor să fie totdeauna blândă, bună, să nu se supere niciodată, să fie totdeauna binevoitoare, să asculte totul - când, iată, nu vor să o asculte. Poate că acum nepoţii nu vor fi credincioşi, dar cândva, mai târziu, işi vor aminti de bunica lor şi amintirea ei îi va face mai buni...
Din cartea: Staretul Tadei de la Manastirea Vitonita - Cum iti sant gandurile asa iti este si viata, Predania, 2005

Hristos purtand cercel, o icoana unicat

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Manastirea Maicii Domnului din Araka, situata in Cipru, adaposteste doua fresce in care Pruncul Iisus Hristos este reprezentat ca purtand cercel. Aceste reprezentari iconografice inedite, ce ies din tiparele erminiei picturii bisericesti, dau marturie despre o veche traditie laica existenta in societatea bizantina. Acesta este motivul pentru care reprezentarile nu sunt considerate o blasfemie, ci numai o inovatie introdusa de mesterul zugrav care a pictat biserica manastirii.

Biserica Maicii Domnului din Araka dateaza din secolul al XII-lea si este in prezent monument UNESCO. In acest locas de cult se pastreaza unele dintre cele mai renumite fresce realizate in stilul comnenian tarziu (1192) intalnit in intreaga Grecie, Balcani si Rusia. Impreuna cu bisericile Asinou si Sfantul Nicolae din Stegis, Biserica Maicii Domnului din Araka se numara printre cele mai importante biserici bizantine din Cipru.

Pe zidul de sud al bisericii se gaseste o fresca de mari dimensiuni a Maicii Domnului Arakiotissa in care,  de o parte si de alta a Maicii Domnului cu Pruncul, sunt reprezentati ingeri rugandu-se ce poarta in maini  insemnele Patimilor - crucea, buretele si sulita. Specialistii vad in aceasta fresca o reprezentare timpurie a icoanei Maica Domnului a Patimii. In spatele Nascatoarei de Dumnezeu se afla un tron impunator precum si o serie de inscriptii si rugaciuni inscrise pe zid.

Chipul Maicii Domnului este marcat de tristete. Culorile alese de zugrav sunt in mod voit intunecate. Maica Domnului, ca reprezentant al intregului neam omenesc, priveste spre Prunc, anticipand Jertfa cea mantuitoare.

Atunci cand privim cu atentie icoana, iese in evidenta un detaliu. In urechea lui Hristos este reprezentat un cercel. Tot astfel apare Pruncul Hristos reprezentat in fresca ce infatiseaza Intampinarea Domnului.

Pe ce se intemeiaza insa aceasta inovatie? 

Cercelul era numit in Bizant "scholarikion” si era purtat de cadetii din Constantinopol ca insemn distinctiv, ca unii ce intentionau sa devina membri ai garzii imperiale. Deoarece cadetii erau numiti "scholari”, cerceii au fost numiti "scolarikia”.

Asa ne putem explica de ce si Sfantul Mare Mucenic Gheorghe apare reprezentat ca purtand cercel, intr-o fresca a Bisericii din Platania. Zugravul a introdus in icoana aceasta inovatie prin prisma traditiei existente in vremea sa la curtea bizantina.

Tot ca semn distinctiv apare cercelul intr-o straveche datina greceasca. In satele din Grecia, familiile instarite care aveau un singur copil de parte barbateasca, obisnuiau sa-i puna acestuia un cercel de aur in urechea dreapta. Cei care vedeau cercelul, cunoasteau astfel ca acel baiat nu are frati, incercand sa-i acorde o mai mare atentie, o purtare de grija aparte, ca unele ce ar putea plini lipsa lor. Se considera ca acesti copii aveau nevoie de o mai mare purtare de grija din moment ce erau singuri la parinti. Cand tanarul isi gasea o sotie, la casatorie cercelul era scos, pentru ca nu mai era singur.

Asadar, in reprezentarea iconografica din Biserica Maicii Domnului din Araka, cercelul este purtat de Pruncul Hristos, ca semn distinctiv, pentru ca este Unul-Nascut si Cuvantul lui Dumnezeu si unicul fiu al Maicii Domnului.

Aceste exceptii, ce nu au fost incluse in erminia picturii bisericesti, pot fi privite ca inovatii ce au caracter local.

Ele nu trebuie sa constituie pentru omul contemporan un prilej de sminteala, pentru ca nu au fost reprezentate spre batjocura. In acelasi timp, ele nu reprezinta nicidecum un temei in baza caruia Biserica ne-ar recomanda purtarea cerceilor.

Radu Alexandru

: Ce este moartea?

Moartea este consecinţa păcatului, pe­deapsa lui Dumnezeu pentru neascultarea primilor oameni. „În ziua în care veţi mânca din el, cu moarte veţi muri“ (Facerea 2, 17).

Primul om, plănuit de Dumnezeu Cel în Treime, „după chipul şi asemănarea“ Sa, dar creat „după chipul Său“ (Facerea 1, 26-27), a fost perfect ca posibilitate (potenţă), dar perfectibil ca realitate, căci „asemănarea“, care avea să-l facă perfect, trebuia să o realizeze pe parcurs şi prin lucrarea voinţei proprii, stimulată, ajutată şi dusă la desăvârşire prin harul dumnezeiesc. Unica poruncă dată a fost „să nu mănânci din pomul cunoştinţei binelui şi răului…“ (Facerea 2, 17), căci mâncând va muri.
Primul om constituia un tot perfectibil, armonios, o îmbinare desăvârşită între trup şi suflet, ambele nemuritoare; nu exista nici o contradicţie între ele. Prin neascultarea însă a unicei porunci dumnezeieşti, deşi fusese avizat de ceea ce va urma acestei neascul­tări, el a decăzut din nemurire, trupul lui, instrumentul prin care a păcătuit, fiind pedepsit astfel cu moartea. Sufletul însă i-a rămas nemuritor ca şi mai înainte.
Noi nu putem pricepe cu mintea noastră mărginită cum se realizează această unire a sufletului cu corpul în sânul mamei şi nici separarea sufletului de corp în clipa morţii. Moartea este un fenomen ine­vitabil şi cel mai sigur ce se petrece în viaţa omului. Nimeni nu scapă de ea, este moştenirea noastră, pedeapsa lui Dumnezeu pentru neascultarea celui dintâi om şi a tuturor des­cendenţilor săi.
Şi totuşi, acest „blestem” dumnezeiesc al morţii a fost înlăturat prin venirea Răscum­părătorului. Cei care au călcat porunca lui Dumnezeu prin strămoşii lor, şi sunt deci apăsaţi de „blestemul” ancestral, pot totuşi să scape de el, dacă vor asculta, la rândul lor, de poruncile lui Dumnezeu, anume cele ale Legii vechi, validate prin cele ale Evangheliei şi confinţite prin Tainele Bisericii.
         Trupul, fiind pământ, se va întoarce în pământ, dar sufletul, fiind suflarea lui Dumnezeu, se va întoarce la Creatorul său, ca să dea socoteală de ceea ce a făcut în timpul vieţii pe pământ cu templul trupului ce i s-a dat spre slujirea lui Dumnezeu. Fiecare om are un rost al său, un termen de executare a ceea ce i s-a dat spre realizare, iar pierderea timpului în plăcerile lumeşti, şi deci nerealizarea în termen a ceea ce îi era hărăzit, va atrage, bineînţeles, după sine, şi pe drept, pedeapsa meritată.
Moartea este înspăimântătoare pentru cei care nu se ostenesc să-L cunoască pe Dumnezeu şi poruncile Lui, iar pentru cei ce-L cunosc şi-L iubesc ea este o binefacere, este sfârşitul durerilor şi suferinţelor trupului, al muncilor istovitoare, al neînţelegerilor cu cei necredincioşi, al neputinţei noastre de a ne desăvârşi, este mântuirea sufletului nostru din înclinările păcătoase ale trupului stricăcios, este întrevederea cu Dumnezeu, pacea şi ordinea veşnică. Ce frumoasă este deci moartea şi binecuvântată!
     Demonul, cel ce gelozeşte puterea Crea­torului şi care, vrând să se facă asemenea Lui, a fost izgonit din ceruri, a corupt pe primul om, şi de atunci şi până azi continuă ispitirea oamenilor, el, care vrea să-L concureze pe Dumnezeu.
       Omul din ziua de azi, cu inima lui coruptă, este tentat să întrebe de ce Dumnezeu, dacă a creat pe om nemuritor, hărăzit fericirii eterne, i-a pus totuşi în faţă pomul cunoaş­terii binelui şi răului, din care i-a interzis să mănânce. De ce i-a pus, deci, ispita în faţă, El, Atotştiutorul, cunoscând că omul va cădea, ispitit de cel rău? Acest pom al ispitei i-a fost pus omului în cale tocmai pentru ea el să-şi dea permanent seama că este o fiinţă creată, supusă Creatorului său, şi nu egală cu El, Căruia Îi datorează fericirea nemuritoare, dar şi ascultare şi supunere.
       Dumnezeu a prevăzut desigur ispitirea omului şi a vrut ca această fericire şi nemu­rire să fie meritate de om, atât pentru el, cât şi pentru descendenţii lui, iar nu primite gratuit. De aceea, prin poporul ales, poporul lui Israel, El a transmis lui Moise legile Sale, pentru recâştigarea nemuririi prin Mesia Ce avea să vină şi prin Evanghelia Lui.
       Prin trimiterea lui Iisus – Însuşi Cuvântul Lui întrupat – El explică omenirii rostul şi sensul vieţii pământeşti, anume recâştigarea fericirii pierdute. ­Iisus este deci întruparea Legii divine.
       Moartea n-a fost destinată omului, ea este contrară naturii lui şi n-a survenit decât ca o pedeapsă a păcatului, în clipa când inima şi dragostea lui s-au îndepărtat de Dumnezeu. Reîntoarcerea inimii omului către Creato­rul său, dragostea şi ascultarea faţă de El readuc omului nemurirea. Sufletul omului şi-a trădat natura lui iniţială, răul a pus stăpânire pe el, şi moartea vine să curme acest rău. Ea este necesară, venind ca o binefacere pentru om, făcând deci să înceteze răul. Dacă omul corupt de ispititor, înrăit de cel viclean, ar fi rămas totuşi nemuritor, aşa cum l-a creat Dumnezeu, ar fi fost o calamitate veşnică. Dumnezeu, în bunătatea Lui, a vrut totuşi să-l scape pe om de acest rău veşnic. El a trimis moartea ca o pedeapsă, dar şi ca o salvare din ghearele Satanei.
          Moartea este un mijloc de împiedicare a propagării răului pe pământ. Dumnezeu a împiedicat uneltirile diavolului, a împiedicat ca răul să rămână nemuritor, aşa cum era natura omului. Deci spre binele acestuia, El a trimis moartea în trupul care a păcătuit, păstrându-i totuşi nemurirea sufletului.
Principiul păcatului se găseşte chiar în zămislirea din poftă trupească, când Dumnezeu creează sufletul la iniţiativa părinţilor care zămislesc trupul, ambele realizări devenind una (o fire omenească), dar moştenitoare a păcatului slrămoşesc. Numai prin întruparea şi moartea lui Hristos acest păcat a fost nimicit, potenţial în întreaga fire umană, iar real sau efectiv în toţi cei ce-l primesc pe Hristos prin Botezul în numele Sfintei Treimi. Dar şi în acest creştin se menţine lupta dintre legea trupului şi legea duhului, ca şi în primul om din paradis, căci creştinul trebuie să lupte spre a activa în virtuţi potenţele de la Botez. Lupta este până la sfârşitul vieţii, şi deci şi ameninţarea răului, respectiv moartea sufletească. De aceea Apostolul Pavel spune: „…Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?“ (Romani 7, 24). Moartea trupească însă curmă această luptă.
Nici un om nu scapă de ispită, de boală, de foame, de trudă, de suferinţă, de durere. Viaţa însăşi, de care ne cramponăm atât, este o ispită continuă. Cine ne scapă de toate acestea, dacă nu moartea? Şi totuşi numai prin aceste ispite ne putem mântui, putem recuceri nemurirea.
Prin încrederea, recunoaşterea şi ascul­tarea faţă de Iisus câştigăm veşnicia: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!“. Ascultarea, smerenia, faptele bune, răbdarea servesc de sprijin sufletului în clipa părăsirii corpului. Moartea dreptului nu seamănă deloc cu cea a unui păcătos; dimpotrivă, cei drepţi simt o mare bucurie, bucuria de a fi chemaţi la odihna de veci, în timp ce moartea păcăto­sului este cumplită.      
     Cel ce a călcat legea se îngrozeşte de pedeapsă, remuşcările îi chinuiesc conştiinţa, iar căinţa este adeseori prea târzie!
Părintele arhimandrit Paulin Lecca, din volumul “Ce este moartea?”