Inteleptul si Cele trei porti

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
- Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.

O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou, ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta. Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:
SCHIMBA LUMEA

Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc. Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea, dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii...
Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistau. Anii trecura.

Intr-o zi, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

- Ce-ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea, de ceea ce imi scapa; ceea ce depinde de mine, de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise batranul. Foloseste-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti, pe care statea scris:

SCHIMBA-I PE CEILALTI!

Asta era si intentia mea, gandi el...
Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele.
Aceasta fu a doua lupta a sa.

Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu, pe acest drum?
- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:

SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!

Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

- Ce ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
- Asa este, spuse batranul.
- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
- Asta va fi ultima ta lectie, dar, inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:

ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise, atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.

In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca.
Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba: - Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine, inseamna sa ma condamn sa nu fiu
niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria

ACCEPTA-I PE CEILALTI!

Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar, spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul. Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:

ACCEPTA LUMEA!

Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.

Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?

Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

- Ce-ai invatat pe drumul acesta?
- Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea.
Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea este. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
- Acesta este cel de-al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta.
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara.
Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la
ureche: "Centrala.".
"Mi-am ranit degetul..." - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
"Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.
"Nu este nimeni acasa in afara de mine..."- am bolborosit.
"Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea..
"Nu," - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
"Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
"Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel," -
spuse vocea.

Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor
pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia... M-a ajutat si la
matematica...
Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?"
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "Wayne, tine minte intotdeauna,
ca mai sant si alte lumi in care se poate canta."
Alta data la telefon, "Alo, Centrala!"
"Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "Cum se scrie cuvantul fix?" - am intrebat-o.

Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea... "Alo Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a
urmarit pretutindeni... Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea
seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am
apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie
sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.

Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi
continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am
spus:"Alo Centrala!"
Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala."
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?"
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."
Am ras, "Deci tu esti, intr-adevar," - i-am spus. "Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."
"Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
"Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Sally."

M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii".
Am intrebat de Sally.
"Santeti un prieten?" - m-a intrebat.
"Da, un foarte vechi prieten...Wayne..."
"Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea. "Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma."
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te cheama Wayne?" "Da." - i-am raspuns.
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."
Mesajul ei era, "Spune-i ca sant si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.

Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.

A cui viata ai atins-o astazi?

---

LISTA DE CUMPARATURI

O femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente.
I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.

Bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.

Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.

Bacanul insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.

Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa..

Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?
Louise a raspuns: Da, domnule.
O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.
Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.

Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred!

Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire..
Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:

"Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale.."

Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Femeia ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.

PUTEREA UNEI RUGACIUNI: 

Cand veti primi acest mesaj, sa spuneti o rugaciune... Doar atat trebuie sa faceti. Opriti-va chiar acum si spuneti o rugaciune de multumire pentru norocul pe care il aveti in viata.

Apoi va rog trimiteti mesajul acesta catre toti prietenii si rudele voastre. Eu cred ca daca trimiteti aceasta marturisire cu o rugaciune cu credinta, veti primi tot ceea ce aveti nevoie ca Domnul sa aduca in viata voastra si a familiei voastre.
Asadar, draga inima, increde-te in Dumnezeu pentru a-i vindeca pe cei bolnavi, pentru a-i hrani pe cei infometati, pentru a le da haine si adapost celor ce nu au ceea ce avem noi.

Amin.

Nu e cu nici-o plata, dar aduce o mare rasplata.

MILOSTENIA SI RAIUL

- Parinte, ati spus ca pe cat te departezi de mangaierea omeneasca, pe atat o primesti pe cea dumnezeiasca. De aceea intelegi mai bine rugaciunea atunci cand esti flamând?

- Da, pentru ca un flamând intelege pe cel flamând. Unul satul nu-l intelege. Am auzit ca undeva se arunca mancarea, iar putin mai departe niste refugiati rusi nu au ce manca. Traiesc saptamani in sere, in niste baraci de tabla. Sa zicem ca nu stii ca acolo, aproape, exista oameni care au nevoie. Bine, dar nu intrebi ca sa afli? Sa arunci mancarea? Noi nici lucrul cel nefolositor pe care il avem nu il dam. Este pacat ca unul sa nu poata cumpara ceva de care are nevoie si altul sa aiba lucruri pe care nu le foloseste si sa nu le dea celui care are nevoie de ele. Asta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecata, Hristos ne va spune: “Am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc“.

Unii care le au pe toate spun: “Astazi nu exista saracie“. Nu se gandesc la celalalt. Nu se pun in locul celuilalt, ca sa nu se mahneasca si sa-si piarda linistea lor. In felul acesta cum vor afla pe cel sarac? Daca se gandeste cineva la celalalt, afla si pe sarac si afla si de ce are nevoie. Exista atatia orfani care nu au un om care sa le mangaie capusorul. Oamenii uita pe cei ce sufera. Mintea lor este la cei care o duc bine si se compara cu acestia si nu cu cei ce sufera. Daca s-ar gandi putin, de pilda, la unii epiroti albanezi, care, deoarece si-au facut semnul crucii, sunt, sarmanii, pentru 20 de ani in inchisoare intr-o celula de unu pe unu, ar fi vazut altfel lucrurile. Este atat de infricosator, incat nici nu ne putem gandi la aceasta. Stiti ce insemna unu pe unu? Nici asezat, nici intins, nici in picioare. Iar ca fereastra unele celule abia daca au cate o gaura mica.

- Adica in morminte, Parinte!

- In mormant cel putin esti intins. Ce mucenicie! Multa nefericire exista astazi, deoarece fac arme de distrugere si au parasit grija pentru cei saraci. In Africa am vazut cum mancau balegar de camila. Acolo oamenii au niste trupuri care nu seamana cu trupurile omenesti. Sunt ca broastele. Si toracele lor este ca un cos de nuiele. De ce ma doare? Ma doare pentru ca noi le avem pe toate si nu participam la suferinta celorlalti. Si mai vrem sa mergem in rai…

In 1958, cand am mers la Sfanta Manastire Stomiu, in Konita, era un protestant pe care il sustineau economic din America si care castigase de partea lui 80 de familii. A zidit si o cladire unde sa se adune. Sarmanii oameni aveau mare nevoie si din pricina marii lor saracii au fost nevoiti sa se faca protestanti, pentru ca aceia ii ajutau economic. Intr-o zi mi-a spus unul dintre ei: “Eu ma fac si evreu, nu numai protestant, deoarece am nevoie.” Cand am auzit aceasta, mi-am spus: “Trebuie sa se faca ceva”. Am adunat pe cativa care aveau oarecare situatie economica si puteau ajuta si le-am vorbit. Atunci aceia, sarmanii, erau cu desavarsire lumesti, dar aveau intentie buna. Iar unul dintre acestia, cu toate ca era complet lumesc, avea insa o inima mare. Cand l-am vazut pentru prima oara mi-am spus: “Pe dinafara se vede lemn putred, dar pe dinauntru este esenta de calitate”. Asadar am hotarat sa adunam cativa bani si sa-i dam la familiile sarace. Le-am spus ca banii adunati sa merga ei insisi sa-i dea la saraci, ca sa-i miste saracia acelora si sa se foloseasca duhovniceste. In felul acesta si de piatra sa fie inima lor se inmoaie, se face omeneasca si li se va deschide si usa raiului. In putin timp toti acestia s-au schimbat, pentru ca au vazut nenorocirea ce exista si nu-i mai impingea inima sa mearga sa se distreze. “Ne-ai dezarmat”, imi spuneau. “Cum sa mai mergem acum sa ne distram?”. Au venit si la biserica. Mai tarziu am aflat ca unul a devenit si cantaret. Dar si cele 80 de familii, cu harul lui Dumnezeu, una dupa alta s-au intors la Ortodoxie. Mai tarziu, cand au venit protestantii americani sa vada lucrarea protestantului lor care, mai inainte, atrasese pe acei oameni la erezia lor, l-au tras la judecata pentru ca nu avea ucenici.

- Parinte, unii cer usor atunci cand au nevoie, iar altii nu spun nimic.

- Multi se rusineaza si nu vor sa se compromita. Acestia au mai multa nevoie. Acolo ajutorul foloseste mult mai mult. Cunosc doi medici carora li s-a intamplat ceva si nu aveau bani nici de o aspirina. Omul care are dragoste nu se multumeste sa dea numai la cel care cere milostenie, ci cauta sa afle oamenii care au nevoie, ca sa-i ajute. Mama mea se ingrijea mult sa afle astfel de cazuri.

Criteriul dragostei

Atunci cand cineva are si da milostenie, nu-ti poti da seama daca are dragoste sau nu, caci se poate sa dea nu din dragoste, ci sa se descarce de niste lucruri. Cand nu are si da, atunci se vede dragostea lui. Cred, sa presupunem, ca am dragoste; Dumnezeu, ca sa-mi incerce dragostea, imi trimite un sarac. Daca, de pilda, am doua ceasuri, unul bun si unul stricat, si-l dau pe cel stricat saracului, inseamna ca dragostea mea este de calitatea a doua. Daca am dragoste adevarata il voi da pe cel bun saracului. Intra in lucrare atunci logica cea stricata si spunem: “Ce, sa-l dau pe cel bun? Pentru el, care nu are nici un ceas, e bun si cel vechi”, si il dau pe cel vechi. Dar cand dai pe cel vechi, inca mai traieste omul vechi in tine. Daca dai pe cel nou, esti un om renascut. Iar daca le tii pe amandoua si nu dai nici unul, esti in stare de iad.

- Parinte, cum iese cineva din starea aceasta?

- Sa se gandeasca: “Daca ar fi fost Insusi Hristos, pe care l-as fi dat? Cu siguranta ca pe cel mai bun”. In felul acesta se poate intelege care este dragostea cea adevarata. Va lua asadar o hotarare tare, si a doua oara va da pe cel mai bun. Se poate ca la inceput sa-i vina greu, dar daca se nevoieste in felul acesta, va ajunge in starea sa dea si pe cel nou si pe cel vechi, ca sa-i ajute pe ceilalti, iar el sa se lipseasca de amandoua ca sa-L aiba inlauntrul lui pe Hristos si sa-si auda bataia dulce a inimii sale care va tresari de bucuria dumnezeiasca. Daca iti vor lua haina iar tu dai si camasa ce o ai, te va imbraca Hristos dupa aceea. Daca te doare pentru un nenorocit si il ajuti, de ar fi fost Hristos, gandeste-te ce jertfa ai fi facut! In felul acesta dam examene. Omul credincios vede in aproapele persoana lui Hristos. Insusi Hristos spune: “Intrucat ati facut unui dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut”. Desigur, cinstea o acorda fiecaruia potrivit situatiei, dar dragostea este aceeasi pentru toti. In inima Lui acelasi loc il are si un ministru si un sarac; un general si un soldat.

- Parinte, oare de ce se intampla ca de multe ori cel ajutat sa se comporte urat fata de cel ce l-a ajutat?

- Diavolul se duce si imboldeste pe celalalt, astfel incat sa se poarte urat cu noi, ca noi sa ne maniem si sa pierdem binele facut. Nu este de vina omul. Diavolul il brodeaza pe celalalt, ca sa ne faca sa le pierdem pe toate. Cand faceti o fapta buna, totdeauna sa simtiti ca ceea ce ati facut ati avut datoria s-o faceti si sa fiti gata sa infruntati ispita, ca sa nu pierdeti binele ce l-ati facut, ci sa-l castigati in intregime. De pilda, face unul o milostenie, fara sa aiba ca scop sa o arate. Intra ispita la mijloc si-i pune pe altii sa spuna: “Tu, iubitorule de argint, care n-ai facut nimic etc… Cutare a facut aceasta, cutare cealalta”, ca sa-l sileasca sa spuna si el… cu “smerenie”: “Am facut si eu un lucru mic, un spital”, sau sa-l faca sa se manie si sa spuna: “Cine, eu, care am facut asta si asta?”, si sa le piarda pe toate. Sau il va pune pe cel ce a fost ajutat sa-i spuna: “Nemultumitorule, profitorule etc.”, pana ce-i va raspunde: “Eu, profitor? Eu, care ti-am facut binele acela, acea fapta buna?”. Dupa care va spune: “Mai, ce nerecunoscator! Nu voiam sa-mi spuna <>, dar cel putin sa recunoasca”. Dar cand cineva asteapta recunostinta, le pierde pe toate. In timp ce daca si-ar pune un gand bun si ar spune: “Mai bine ca a uitat facerea mea de bine”, sau: “Poate sa fi fost suparat sau obosit si de aceea a vorbit asa”, indreptateste pe celalalt si nu-si pierde rasplata sa. Cand nu asteptam sa ni se dea inapoi, atunci avem rasplata curata. Hristos a facut totul pentru noi si noi L-am rastignit. Ce cantam? “In loc de mana, fiere“. Intotdeauna sa incercam sa facem binele, fara sa asteptam sa primim vreo rasplata.

Cel ce da primeste bucurie duhovniceasca

In om exista doua bucurii. O bucurie atunci cand ia, si o bucurie atunci cand da. Dar nu se compara bucuria ce-o simte cineva atunci cand da, cu bucuria ce-o simte atunci cand ia. Omul, ca sa-si dea seama daca sporeste corect duhovniceste, trebuie ca la inceput sa cerceteze daca se bucura cand da si nu cand ia; daca simte mahnire cand ii dau si bucurie cand da. Dupa aceea, daca lucreaza corect duhovniceste, atunci cand face vreun bine nu isi mai aduce niciodata aminte de el, dar nu uita niciodata nici cel mai mic bine ce i s-a facut.
Nu-si poate inchide ochii din pricina unei prea mici faceri de bine a celorlati. Se poate ca acesta sa-i fi dat cuiva o vie si sa fi uitat. Dar daca celalalt ii da un ciorchine de struguri din via pe care el i-a daruit-o nu-l poate uita niciodata. Sau poate sa-i fi dat cuiva mai multe icoane sculptate si sa nu isi mai aduca aminte. Dar daca acela ii da o iconita plastifiata, este miscat de acesta iconita, cu toate ca este de mica valoare si, drept recunostita, se gandeste cum sa-l rasplateasca. Poate da chiar toata biserica si terenul ei si sa uite. Adica atunci calatoria duhovnicesca este corecta, cand uita cineva cele bune ce le face si isi adduce aminte de cele bune ce i le fac ceilalti. Cnd omul ajunge in starea aceasta, atunci este om; om al lui Dumnezeu. Dar daca uita mereu faptele bune pe care i le-au facut altii si isi adduce aminte de cele bune facute lor de el, aceasta este lucrarea potrivnica celeia pe care o cere Hristos. Iar cand gandeste: “Tu mi-ai dat atata si eu ti-am dat atata”, aceasta este un lucru negustoresc. Eu caut sa dau celui ce are nevoie mai mare. Nu socotesc negustoreste: cutare mi-a dat cartile acelea si eu acum ii datorez atata, asa ca trebuie sa-i dau ca sa ma achit. Sau, daca celalalt nu mi-a dat, nu-i voi da nici eu nimic. Caci aceasta este o drepate omeneasca.
Cel ce ia ceva, primeste bucurie omeneasca. Cel ce da primeste bucurie dumnezeiasca. Bucuria dumnezeiasca o luam prin a da. De pilda imi da cineva o carte. Acela se bucura duhovniceste, dumnezeieste, iar eu care am luat cartea ma bucur omeneste. Dar cand si eu voi da cartea, ma voi bucura si eu dumnezeieste, iar celalalt ce o va lua se va bucura omeneste. Cand si acela o va da, se va bucura si el dumnezeieste, iar cel ce o va lua se va bucura omeneste. Dar daca si acesta la randul sa o va da, atunci si el se va bucura dumnezeieste. Vedeti cum cu un lucru multi oameni se pot bucura si omeneste, si dumnezeieste?
Sa va invatati sa va bucurati prin a da. Atunci cand se bucura cineva prin a da, este bine intocmit, este in legatura cu Hristos, are harul dumnezeiesc. Atunci cand se bucura prin a lua sau prin a se jertfi altii pentru el, bucuria aceasta are miros urat, asfixiaza. Astfel de oameni, care dau fara sa se gandeasca la ei insisi, ne vor judeca in Ziua ce Apoi. Ce bucurie simt acesti oameni! Pe unii ca acestia ii apara Hristos. Insa cei mai multi oameni se bucura cand iau si se lipsesc de bucuria dumnezeiasca si de aceea sunt chinuiti. Hristos este miscat atunci cand il iubim pe aproapele nostru mai mult decat pe noi insine si ne umple de desfatare dumnezeiasca. Vezi, El nu S-a limitat la “sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti“, ci S-a jertfit pentru om.

Iubitorul de argint aduna ca sa le afle altii

- Parinte, am auzit de doi frati, dintre care cel mai mic era milostiv, iar cel mare nu.

- Parintii sa-l invete si pe cel mare sa se indulceasca prin a da. Daca cel mare va cultiva aceasta virtute, va primi plata mai mare decat cel mic, care o are din fire, si va deveni mai bun.

- Parinte, cum se poate izbavi cineva de stramtimea inimii, de greutatea ce o are in a da?

- Ce, esti zgarcita? O sa te arunc afara! Si la ascultare, de pilda, cand esti la arhondaric, sa iei o binecuvantare generala, ca sa poti da. Nu vezi si Dumnezeu cu cata imbelsugare da tuturor binecuvantarile Sale? Daca cineva nu se obisnuieste sa dea, se invata zgarcit si dupa aceea ii vine greu sa dea.
Iubitorul de argint este “pusculita”; aduna el, ca sa-i gaseasca altii. Si astfel pierde bucuria de a da si rasplata dumnezeiasca. Odata i-am spus unui bogat: “De ce aduni? N-ai obligatii. Ce-o sa faci cu ei?”. “Aici vor ramane cand voi muri”, imi raspunde. “Eu iti dau binecuvantare sa le iei pe toate sus!”, ii spun. “Aici vor ramane”, imi spune din nou. “Daca voi muri, lasa sa le ia altii”. “Ei, dar asa aici vor ramane”, ii spun. “Scopul este sa le dai cu propriile tale maini acum, cat traiesti”. Nu exista om mai nesocotit decat lacomul de bani, care aduna mereu si totdeauna traieste in lipsa si in cele de urma isi cumpara iadul cu economiile pe care le-a adunat. Este cu desavarsire pierdut, pentru ca nu da si se pierde cu lucruri materiale si pierde astfel si pe Hristos.

De cel zgarcit isi bat joc toti. Este un mosier foarte bogat, care are ogoare la tara, iar in Atena multe cladiri, dar este foarte zgarcit. Odata a facut o oala de mancarica de fasole, dar numai zeama, ca sa manance lucratorii ce lucrau pe ogoarele lui. Mai demult lucrau sarmanii de dimineata, inainte de a rasari soarele si pana la apus. Asadar, la amiaza, cand s-au oprit putin, ca sa se odihneasca, stapanul a pus mancarea de fasole intr-o cratita si a chemat pe lucratori sa manance. S-au asezat sarmanii in jurul cratitei si au inceput sa manance. Cand luau cu lingura vreo boaba, cand numai zeama goala. Un lucrator era foarte glumet. Lasa lingura si se duce mai departe. Isi scoate cizmele si ciorapii si se apropie voind sa intre in cratita. “Ce faci?”, il intreaba ceilalti. “Ma gandeam sa intru inauntru, poate voi prinde vreo boaba de fasole!”. Atat de zgarcit era ticalosul acela. De aceea, de o mie de ori este mai bine sa-l stapaneasca pe om risipa, decat zgarcenia.

- Zgarcenia este boala, Parinte?

- Boala foarte mare! Daca il stapaneste pe om zgarcenia, boala mai mare nu exista. Economia este buna, dar sa ia aminte omul sa nu-l stapaneasca incet-incet diavolul cu zgarcenia.

- Parinte, unii din pricina zgarceniei stau flamânzi.

- Numai flamânzi? Era un negustor bogat care avea o pravalie mare si cu briceagul taia in trei chibriturile acelea late! O alta foarte bogata avea un fitil cu sulf; tinea carbuni aprinsi si cu acel fitil lua foc din carbuni ca sa aprinda soba, ca sa nu cheltuiasca vreun chibrit. Si avea case, terenuri, o avere mare.
Nu spun ca sa fie cineva risipitor, dar, cel putin, acestuia daca ii vei cere ceva, repede iti va da. Iar daca este zgarcit, ii va parea rau sa-ti dea. Erau odata doua gospodine si discutau despre salate, despre oteturi si, asa discutand, una a spus: “Am un otet foarte bun”. Odata cealalta a avut nevoie, saraca, de putin otet si s-a dus la aceea sa-i ceara. “Asculta aici”, ii spune aceea, “daca-l dadeam, n-as fi mai avut otet de sapte ani!”. E bine sa faci economie si sa dai. Econom nu inseamna zgarcit. Tatal meu nu tinea bani. La Farasa nu exista hotel; casa noastra era ca un hotel. Oricine venea in sat, la primar mergea sa stea. La el manca, el ii spala picioarele si-i dadea ciorapi curati.

Acum vad ca unele locuri de inchinare au magazii intregi cu candele dar nu spun: “Avem destule, nu ne mai dati altele”. Acestea nu le pot folosi, nici nu le pot vinde, dar nici nu le dau. Cand cineva incepe sa adune, se leaga si nu poate da. Iar daca incepe sa adune lucruri dar le si da, atunci inima lui se va aduna in Hristos fara sa-si dea seama cum. O vaduva sa nu aiba bani sa cumpere un cot de stofa ca sa-si imbrace copiii, si eu sa adun! Cum voi suporta aceasta? La Coliba nu am nici farfurii, nici cratite, ci niste tinichele. Prefer sa dau cinci sute de drahme unui student sa mearga de la o manastire la alta, decat sa iau ceva pentru mine. Daca nu aduni, ai binecuvantare de la Dumnezeu. Daca dai binecuvantare, iei binecuvantare. Binecuvantarea naste binecuvantare.

Intentia cea buna este totul

- Parinte, ce sa fac atunci cand cineva imi cere milostenie, dar nu am ce sa-i dau?

- Cand vreau sa fac milostenie si nu am ce sa dau, atunci fac milostenie cu sange. Unul care are si da ajutor material, simte bucurie, in timp ce acela ce nu are ce da, sufera mereu si spune smerit: “N-am facut milostenie”. Intentia cea buna este totul. Un bogat are ce sa dea dar nu da. Un sarac vrea sa dea, dar nu da pentru ca nu are ce sa dea. Difera unul de altul. Bogatul, daca da, simte si o multumire. Pe sarac il doare, caci vrea sa faca milostenie, dar nu are ce sa dea, si sufera sufleteste; in timp ce de ar fi avut, ar fi dat si n-ar fi suferit. Intentia cea buna se vede din fapte. Daca cineva cere de la un sarac milostenie si saracul, desi este il lipsa, ii da, atunci saracul ce a dat va simti o bucurie duhovniceasca, indiferent daca acela se duce si bea rachiu cu ei, si Dumnezeu va lumina pe cineva sa-i trimita si lui ajutor material.
Si stiti ce nedreptate se face uneori? Unul sa dea tot ce are ca sa ajute, iar altul sa le interpreteze in cugetul sau cum i se pare lui.

- Parinte, la ce va referiti?

- Sa presupunem ca unul, de pilda, are numai 5000 de drahme in buzunarul sau. Intalneste pe drum un cersetor, ii pune in mana aceluia si pleaca. Cersetorul vede ca sunt 5000 si se bucura. In clipa aceea trece pe acolo un bogat si, vazand ca acela a dat 5000, spune pentru sinesi: “Ca sa dea acesta 5000, cine stie cati are! Va fi vreun milionar!”. Atunci el ii da cersetorului doar 5000 de drahme si isi odihneste gandul ca si-a facut datoria. In timp ce sarmanul acela a avut numai acei 5000 si, de indata ce l-a vazut pe cersetor, inima i-a tresaltat si i-a dat. Daca si bogatul ar fi lucrat putin duhovniceste, ar fi avut si el un gand bun si ar fi zis: “Ia te uita, acela a dat tot ce a avut”. Sau ar fi spus: “A avut zece mii si a dat cinci mii”. Dar cum sa aduca gandul cel bun, daca n-a lucrat duhovniceste! Ci spune: “Ca sa arunce asa banii, inseamna ca-i intoarce cu lopata”.

Unii oameni, desi dau cinci sute sau o mie de drahme unui sarac, fac bazar evreiesc pentru cinci sau zece drahme cu lucratorul sarac ce lucreaza la ei. Nu pot pricepe: bine, dai cinci sute si o mie de drahme celui pe care nu il stii si pe acesta, pe care il ai langa tine si te ajuta, il lasi sa flamanzeasca? Ai datoria ca mai intai pe acesta sa-l iubesti si sa-l ajuti. Dar se vede ca acesti oameni fac milostenie ca sa fie laudati. Sau pe altul il trag chiar si la judecata pentru o mie de drahme, deoarece incep de la o logica lumeasca, chipurile ca sa nu-i considere prosti. O femeie credincioasa mi-a povestit o intamplare. Odata ea a vrut sa cumpere o cantitate de lemne de la o batrana, care a facut trei ore ca sa le aduca din padure in sat. De data aceea a facut jumatate de ora mai mult, adica trei si jumatate, pentru ca a inconjurat cazarma, ca sa n-o prinda padurarul. “Cat fac?”, o intreaba acea femeie? “Cincisprezece drahme”, raspunde batrana. “Nu, este mult”, ii spune. “Eu le iau cu unsprezece”. “I-am cerut atata”, mi-a spus acea femeie, “pentru ca pe noi, oamenii duhovnicesti, sa nu ne ia de prosti…”. I-am tras dupa aceea un perdaf. Batrana avea doua animale si a pierdut doua zile ca sa castige 22 de drahme. In loc sa-i fi dat mai mult, i-a mai si oprit din cat se cuvenea.

Milostenia ajuta mult pe cei raposati

Bogatia aduce mare paguba omului atunci cand nu se imparte saracilor pentru sufletul nostru si pentru sufletele mortilor nostri. Milostenia catre cei indurerati, vaduve, orfani, etc. ajuta foarte mult si pentru odihna celor adormiti. Pentru ca atunci cand cineva da milostenie pentru un raposat, ceilalti spun: “Dumnezeu sa-l ierte. Sa i se sfinteasca oasele”. Daca se intampla ca cineva sa fie bolnav, sa nu poata lucra si sa aiba datorii si in aceasta imprejurare grea il ajuti si ii spui: “Ia-i pe acestia pentru sufletul cutaruia”, va spune si acela “Dumnezeu sa-l ierte. Sa i se sfinteasca oasele”. Adica aceia fac o rugaciune din inima si aceasta este ceea ce ajuta foarte mult pe cei raposati.
- Atunci cand unei oarecare femei ii moare barbatul nespovedit si neimpartasit sau ii moare copilul, ce altceva mai poate face ca sa le ajute sufleteste?
- Pe cat poate sa se faca mai buna. Asta, fireste, o va ajuta si pe ea, dar il va ajuta si pe barbatul ei, pentru ca, dupa ce s-au casatorit, are parte si cel care a murit din tot ce face ea. Acesta este lucrul cel mai important dintre toate, sa se faca mai buna. Altfel, se poate sa faca si vreo fapta buna, dar sa ramana cu tipicul ei. Si iti spune: “Mi-am facut datoria mea. Ce altceva vrei sa mai fac?”, si ramane neindreptata sau se face si mai rea.

Milostenie “in ascuns”

- Parinte, unii considera fariseism a merge la biserica si a trece cu vederea dragostea si jertfa.

- Ei, dar de unde stiu ei aceasta? Sunt siguri de lucrul acesta?
- Asa judeca ei.
- Dar ce-a spus Hristos? “Sa judecati”? Unul se poate sa nu dea unui tigan, deoarece are in vedere un bolnav care are mare nevoie si il ajuta pe acela. Se va afla vreun trecator sa-i dea ceva tiganului, in timp ce bolnavului nu-i va da nimeni. Cum trag concluzii fara sa stie? Fariseism este atunci cand cineva face fapta buna la aratare, ca sa fie laudat.
Imi aduc aminte ca in 1957 eram intr-o manastire cu viata de sine, unde dadeau pentru fiecare ascultare o binecuvantare, potrivit cu cat de grea era. Deoarece atunci in manastiri era lipsa de oameni, unii parinti care aveau putere isi luau mai multe ascultari si luau si mai multe binecuvantari, dar le dadeau milostenie. Era acolo un monah caruia ii spuneau “sfoara” pentru ca toti spuneau ca acesta nu da nimic. Dar cand a murit monahul acela, la inmormantarea lui s-au adunat oameni saraci din Halchidiki, din Sfanta Marie Mare, din Satul Vechi, din Satul Nou si il plangeau. Acestia aveau boi si carau lemne, pentru ca atunci transportul se facea cu boii, nu ca acum cu masinile. Ce facea sarmanul acesta? Aduna-aduna banii care i se dadeau pentru ascultarile ce le facea si cand vedea vreun om ca avea numai un bou sau ii murise boul sau, ii cumpara un bou. Si atunci ca sa cumperi un bou era mare lucru: costa 5000 de drahme, dar si banii aveau valoare. Ceilalti parinti dadeau cinci drahme la un sarac, zece la altul, douazeci la altcineva, adica faceau astfel de milostenii care se vedeau. Ale aceluia nu se vedeau deloc pentru ca nu dadea precum dadeau ceilalti, ci ii aduna si ajuta in felul acesta. Astfel toti ii spuneau: “Sfoare, sfoara”, si i-a ramas numele “sfoara”, adica strans ca sfoara. Si in cele din urma, atunci cand a murit, s-au adunat sarmanii si plangeau. “M-a mantuit!”, spunea unul; “M-a mantuit!”, spunea altul. Deoarece atunci, daca cineva avea un bou, cara lemne si isi hranea familia sa. Au ramas uimiti Parintii. De aceea spun: de unde stii tu ce face celalalt?

- Parinte, atunci cand cineva face milostenie, dar simte un gol, ce este de vina?

- Sa ia aminte, ca nu cumva sa fie miscat de slava desarta. Caci atunci cand are scop curat, simte bucurie. Stii ce au facut odata intr-un oras? Mi-a spus-o un avocat cunoscut, credincios. Se apropia Nasterea Domnului si unii crestini au spus sa se adune diferite lucruri, sa le faca pachete si sa le imparta in piata la saraci – era atunci dupa ocupatia germana cand oamenii erau saraci. Avocatul le spune: “Deoarece stiu care sunt cei saraci, mai bine sa le dau pe ascuns”. “Nu”, ii spun aceia, “sa ii impartim in piata spre slava lui Dumnezeu, ca sa se vada ca ne interesam de ei”. “Dar nu este bine”, le spune din nou acela. “Unde ati gasit scris ca milostenia sa se faca asa?”. Dar aceia tineau pe a lor “spre slava lui Dumnezeu…”. In nici un chip nu i-a putut convinge. Daca a vazut asa, i-a lasat. Au adunat asadar pachetele in piata mare a orasului si chiar au instiintat ca acolo se vor imparti pachete. Au aflat toti si s-au napustit niste oameni ca niste gorile, care le-au rapit pe toate. Si astfel au luat pachetele cei ce erau barbari si nu aveau nevoie, iar sarmanii saraci au ramas cu mainile goale. Cand cei responsabili au inceput sa se impotriveasca, au primit si cate una buna “spre… slava lui Dumnezeu”. Vezi cum lucreaza legile duhovnicesti! Unul lumesc este indreptatit sa se mandreasca si sa-si faca reclama, dar la oamenii duhovnicesti cum sa se justifice aceasta?

- Parinte, exista oameni care nu cred, dar sunt compatimitori si fac fapte bune.

- Cand un om lumesc da cu scop curat si nu din slava desarta, atunci Dumnezeu nu-l va lasa, ci candva ii va vorbi in inima. Un cunoscut de-al meu ce traia in Elvetia mi-a povestit odata urmatoarea intamplare: o doamna bogata atee era atat de compatimitoare, incat ajunsese sa-si imparta toata averea sa la saraci si scapatati, in cele din urma ramanand foarte saraca. Atunci toti cei ajutati de ea s-au ingrijit sa o aduca in cel mai bun azil. Dar cu toate ca a facut atatea fapte bune a ramas atee. Mergeau si ii vorbeau despre Hristos, dar nu primea cuvantul. Spune ca Hristos nu a fost altceva decat un om bun, un lucrator social si alte teorii de felul acesta. Poate ca si crestinii pe care i-a cunoscut sa n-o fi putut ajuta asa fel ca sa fie miscata de viata lor. “Fa rugaciune pentru sufletul acesta”, mi-a spus prietenul meu. In tot cazul a facut multa rugaciune si acela pentru intoarcerea ei. Dupa o vreme mi-a spus prietenul meu: “Intr-o zi cand am mers sa o cercetez in azil, am aflat-o in intregime schimbata. <>, striga”. I s-a intamplat ceva care a schimbat-o. A cerut dupa aceea sa fie botezata.

Facand aceasta, vei gramadi carbuni aprinsi pe capul lui

- Parinte, atunci cand cineva nu are nevoie, dar se preface ca are, trebuie sa-l ajutam?

- Hristos a spus: “Sa dam celui ce ne cere fara sa cercetam”. Desi nu are nevoie acesta ce-ti cere, tot trebuie sa-i dai. Sa te bucuri ca-i dai. Dumnezeu “trimite ploaie si peste cei drepti si peste cei nedrepti”, noi de ce sa nu ajutam pe aproapele nostru? Oare noi suntem vrednici de toate darurile lui Dumnezeu? Dumnezeu “nu dupa pacatele noastre a facut noua, nici dupa faradelegile noastre ne-a rasplatit noua”. Un oarecare sarac iti cere ajutor? Chiar daca te indoiesti pentru starea lui, tot trebuie sa-l ajuti cu discernamant, ca sa nu te supere gandul. Ai vazut ce spune Avva Isaac: “Si calaret sa-ti ceara, da-i”. Nu stii in ce situatie este. Tu sa crezi ce iti spune celalalt si sa dai potrivit cu ceea ce-ti cere.
Daca, de pilda, avem numai o mie de drahme si ii dam unui sarac si ne nelinistim ca nu avem sa-i dam mai mult, atunci afara de binecuvantarea (de banii pe care ii dam), il bagam in constiinta sa pe Hristos si nelinistea cea buna. Aceasta fapta a nostra il va rascoli, pentru ca mintea lui mereu se va invarti in jurul milostivului aceluia care i-a dat impreuna cu mia de drahme si inima sa cea indurerata si va fi nevoit sa-i intoarca inapoi, in chip ascuns, banii de care s-a lipsit sau chiar mai multi. Mie mi s-a intamplat un fapt asemanator. Odata, aflandu-ma in Salocin, m-a oprit o femeie – parea a fi tiganca – si mi-a cerut bani pentru copiii ei, pentru ca barbatul ei era bolnav. Aveam numai 500 de drahme si i-am dat. “Iarta-ma”, i-am spus, “dar nu am mai mult sa-ti dau. Daca vrei, ia-mi adresa si scrie-mi cum merge barbatul tau si voi incerca sa-ti trimit din Sfantul Munte mai mult”. Dupa putin timp am primit o scrisoare cu 500 de drahme, in care scria: “Iti multumesc pentru bunatatea ta. Iti trimit banii pe care mi i-ai dat”. Atunci cand cineva da milostenie cu durere, cersetorul este ars de dragoste, de Hristos si incepe si el sa imparta, iar nu sa adune. Si de s-ar intampla sa fie chiar si foarte impietrit cel ce cere si sa adune, nu se va bucura de cele adunate si Hristos va iconomisi ca banii sa-si afle locul lor, iar aceluia sa-i ramana numai osteneala si chinul pentru colecta (ca s-o numim asa) pe care a facut-o pentru altii.

- Parinte, cat trebuie sa dea cineva?

- Sa dea atat cat sa nu-l mustre constiinta sa. Este nevoie de discernamant. Sa nu dea o suta de drahme si apoi sa se mahneasca pentru ca n-a dat cincizeci. Este nevoie de multa luare aminte atunci cand cineva are dragoste cu mult entuziasm. Este bine ca atunsi sa franeze putin dragostea si entuziasmul sau, ca sa nu-i para rau ca a dat mult unui nenorocit, ramanand cu mainile goale, cand trebuia sa dea mai putin. Incet-incet va dobandi experienta si va da potrivit cu ravna ce o are.

-Parinte, cand cineva cere lucruri fara soccoteala, sa-i dam?

- Aici este nevoie de discernamant si iarasi discernamant. Atunci cand unul iti cere lucruri fie si ca sa se faleasca cu ele, da-i-le. Vezi, Hristos nu i-a spus lui Iuda: Ce fel de apostol esti? Taie-ti iubirea de argint”, ci i-a dat si punga. Dar daca unul iti cere, de pilda, o cutie de marmelada si o ai, si tu stii ca acela are un vas plin, in timp ce altul nu are deloc si are nevoie, atunci spune celui ce are si mai cere: “Frate, daca vrei, da si tu putin cutaruia din ceea ce ai”. Daca nu exista nimeni care sa aiba nevoie, da-i fara sa spui nimic. Poate ca prin darea aceea, daca mai exista o coarda sensibila in el, va fi miscat sufleteste si se va indrepta.
In cazurile acestea se intampla ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: “Atunci cand vrajmasul tau iti face rau si tu ii faci bine, gramadesti carbuni aprinsi pe capul lui“. Asta nu inseamna ca il arzi, ci ca atunci cand ii faci bine, incepe sa lucreze in el dragostea, care este Hristos, si intra in actiune harul dumnezeiesc. Dupa aceea omul se schimba, deoarece il mustra constiinta, adica se arde de constiinta lui. Nu este bine sa faci binele ca sa se mustre celalalt si sa se cuminteasca, pentru ca astfel slabeste binele, ci sa-l faci cu dragoste. Atucni cand il compromiti cu binele, se schimba in sensul cel bun si se indreapta.
Era un betiv in Konita care avea si familie si-i dadeam cate ceva. Au aflat unii ca-l ajutam pe acel sarman, chiar din spusele lui, si mi-au spus: “Nu-i da, ca ii bea”. Acela imi spunea “Da-mi pentru copii”, iar eu cand ii dadeam ii spuneam: Ia asta pentru copiii tai”. Stiam ca-i bea, dar stiam ca acest cuvant il va ajuta putin. Va merge sa bea, dar se va gandi putin si la copiii lui. Daca nu i-as fi dat si-ar fi chinuit femeia, deoarece i-ar fi luat banii ce-i castiga aceea – se ducea sarmana sa lucreze la straini – si i-ar fi baut, iar copiii s-ar fi chinuit si mai mult. Atunci cand ii spuneam “ia pentru copiii tai”, isi aducea aminte puin si de copiii lui. Ai inteles? Ma durea de el si asta a fost un lucru foarte sensibil, care lucra inauntrul lui. Multi au fost ajutati astfel. Unii, deoarece ii mustra dupa aceea constiinta, trimiteau banii inapoi.
Noi cu logica noastra nu Il lasam pe Hristos sa lucreze.

Invatati Evanghelia in chip corect, daca vreti sa va faceti oameni “evanghelici”, iar nu protestanti!


SFANTUL MINA

Mainile cele mai lungi

Într-o revistă de ştiinţă, un învăţat a pus odată întrebarea: care oameni şi care popoare ar avea mâinile cele mai lungi? S-au strâns multe răspunsuri. Unii spuneau că negrii ar avea mâinile cele mai lungi, alţii că popoarele din Răsărit, alţii că hoţii de buzunare. Între răspunsuri a fost însă şi unul ciudat care zicea aşa: ,”Eu cred că mâinile cele mai lungi le au oamenii care se roagă din toată inima lui Dumnezeu, pentru că mâinile acestor oameni ajung până la cer şi iau de acolo prin rugăciune tot ce le trebuie. Astfel de mâini a avut, de pildă, Ilie proorocul, care şi-a întins mâinile în semn de rugăciune şi a încuiat cerul şi iarăşi l-a descuiat prin rugăciune’’.

Minunat răspuns ! Să ne fie şi nouă de învăţătură !

---

Cele două vâsle

Demult, trăia un batrân, om cu frica lui Dumnezeu, ce-şi câştiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu. Într-o zi, în timp ce moşul îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris şi întrebă:

- De ce ai scris pe o vâslă “credinţă” şi pe cealaltă “fapte bune” ?
- Fiindcă acestea două mă conduc în viaţă, răspunse bătrânul.
- Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una după care să îţi călăuzeşti viaţa: dacă faci “fapte bune”, eşti de folos celorlalţi, dacă ai “credinţă”, îţi eşti ţie însuţi de folos.

Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu a mai avansat nici un pic, învârtindu-se în loc. În felul acesta a înţeles tânărul ce-a vrut să spună omul: că acela cu suflet curat, adică luminat de credinţă, va avea şi o viaţă curată, adică încărcată de roadele bunătăţii şi milei creştineşti. Cum este sufletul omului, tot aşa îi este şi viaţa.

Credinţa fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios Îl iubeşte pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune şi credinţa sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalţă spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poţi zbura!

“În fapte se arată credinţa. Credinţa fără fapte nu există.”
( Sfântul Simeon Noul Teolog )

Despre postul sufletesc şi trupesc

 O femeie credincioasă i-a spus lui avva Arsenie:

- Avva Arsenie, te rog să-mi vorbeşti despre post.

Atunci avva Arsenie i-a răspuns:

- Noi oamenii ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm dar prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Postul cel adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfeli, de minciună, de jurământul strâmb. Lipsa acestora este post adevărat. În ele stă postul cel bun.

Să ne rugăm să ne dea Dumnezeu răbdare, că "cel ce va răbda până în sfârsit, acela se va mântui". Iar ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin pentru încercare si pentru a ne ţine pe calea smereniei. Numai să cunoaştem slăbiciunea noastră, să ne rugăm si să cerem ajutor: "Doamne, nu ne lăsa în ispite!"... Va doresc o seara si un weechend binecuvantat, alaturi de cei dragi. Doamne ajuta !

 aici va trimit..ingerasul lui bunica, nepotelul meu frumos...

Medicament universal pentru toti nefericitii din lumea aceasta :

 ,,Sa ia bolnavul din farmacia Domnului ...Credinta , nadejde si dragoste ...
Sa le amestece bine si sa le sfarme marunt in piua INDELUNGII RABDARI..,.
Sa le cearna prin sita CONSTIINTEI....
Sa le fiarba in vasul UITARII....
Sa le framante cu lingura CUMPATARII...
Sa le strecoare prin panza JUDECATII...
Sa le bea cu paharul MULTUMIRII....
Sa se culce apoi pe salteaua VIRTUTII si a MORALITATII ,sa se infasoare in acoperamantul BLANDETII , avand drept capatai PREVEDEREA ....
Dupa ce va asuda , sa-si usuce corpul cu stergarul LINISTII , spalandu-se peste tot in apa INTELEPCIUNII....Apoi sa imbrace vesmintele BUNEI VIETUIRI si va fi sanatos cat va trai ...'' Sa ai un sfarsit de saptamana cat mai minunat !

OTRAVA

Se povesteste ca o femeie era foarte bolnava si avea nevoie urgenta de un medicament. Era departe de orice farmacie si era iarna. Farmacia era in satul vecin. Avea o fetita de varsta scolara si nu avea altceva de facut decat s-o trimita pe fetita sa mearga pana la farmacie sa ceara picaturile de cate avea nevoie. Fetita se incumeta sa plece. Ajunse la farmacist si acesta, care stia boala femeii, ii dadu fetitei o slicluta cu picaturi. Fetita pleca in fuga.

Dupa cateva clipe, farmacistul, batran si cu vederea slaba, controla mai atent locul de unde luase sticluta. Constata ca in loc sa-i dea medicamentul pentru boala de inima a femeii, ii daduse o sticluta cu otrava. Pe fetita n-o mai putea ajunge. Cazu in genunchi si se ruga. Ceru doar un singur lucru: "Doamne, fa o minune! Sa nu ajunga fetita acasa!" Cererea lui era dreapta si fu puternica. Inca aflandu-se in rugaciune, auzi usa deschizandu-se si o vazu pe fetita intrand in farmacie: "Domnule, alergand am cazul ti-am sport sticluta, iertati-ma, dar dati-mi alta sticluta. Altfel, mama va muri! Fetita plangea, zdrobita de parere de rau. Farmacistul incepu sa planga de bucurie si emotie. Ii multumi lui Dumnezeu. Era in afara de orice indoiala ca i se raspunsese la rugaciunea lui.
http://www.crestinortodox.ro

Taina Sfintei Spovedanii.... de parintele CLEOPA

Taina Sfintei Spovedanii
O cunoastem din predanii,
Cat de mare rol anume
Are, pentru-ntreaga lume.

Pentru ea, Mantuitorul
A vorbit la-ntreg poporul,
Ca nu este mantuire
Fara de marturisire.

Pentru ca Hristos ne-nvata,
Sfintii Apostoli dau povata
Sa ne spovedim mereu
Slugilor lui Dumnezeu.

Pentru taina pocaintei
Au grait, de-asemeni Sfintii
Ei canoane au fixat
Sa ne spovedim curat.

Si Biserica ne cheama,
Si ne-nvata ca o mama,
Si cu multa umilinta
Sa venim la pocainta.

Pocainta-i taina mare
Data pentru fiecare
Pentru drept si pacatos
Care crede in Hristos.

Pentru tanar si batran
Pentru sluga si stapan
Pentru cel de la amvon
Pentru cel ce sta pe tron.

Pentru turma si pastori,
Pentru cei din inchisori,
Pentru cel ce zace-n pat,
Pentru tot cel botezat.

Si precum ne-nvata Crezul
Spovedania-i botezul
Care spala, care curma
Tot pacatul, fara urma.

De voiti mai mult sa stiti
In Scriptura sa cititi;
Veti gasi exemple multe
De-ar fi cine sa le-asculte.

Oare frate, n-ai vazut
Pe David cand a cazut,
Cum s-a spovedit curat
Lui Nathan ce l-a mustrat?

Chiar si Petru, ravnitorul,
Si-a tradat Mantuitorul,
Ba si-n public s-a jurat:
“Nu-L cunosc, cu-adevarat!”

Iar cand Domnul l-a privit
Petru, jalnic s-a cait
Si a plans in toata viata

Umezindu-si zilnic fata.

Apoi, Pavel, tot la fel
Nu a plans destul si el?
Cand pe multi crestini lega
Si la Templu-i aducea?

Si cati Sfinti si Cuviosi
N-au iesti din pacatosi?
Care-au plans si-au suspinat
Pentru orisice pacat.

Tot mereu parintii nostri
Si parintii dragi ai vostri,
Post de post se spovedeau
Si mereu se-mpartaseau.

Ei nu amanau cu anii
Taina Sfintei Spovedanii,
Ci faceau cu pregatire
Sfanta lor marturisire.

Si n-aveau atunci ca noi
Viata buna, ci nevoi,
N-aveau carti de rugaciune,
Nici biserici mari si bune.

N-aveau preoti multi in sate,
Dar vezi, nici asa pacate,
Nu cantau ca noi frumos,
Ci traiau dupa Hristos.

Nu spuneau din gura multe
Ci doreau mai mult s-asculte,
Orice vorba, orice sfat
Le primeau cu-adevarat.

Biserici cu ape şi izvoare Tămăduitoare

Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbata de Sus, com. Voila, jud. Braşov ? izvor şi fântâna tămăduitoare;
Mănăstirea Izbuc, sat Ponoarele, com. Carpinet, jud. Bihor ! izvorul "Izbuc";
Biserica din Seuca (catolică), lânga Târnaveni, jud. Cluj ! apariţie a Maicii Domnului;
Mănăstirea Prislop, sat Silvaşu de Sus (Haţeg), com. Prislop, jud. Hunedoara ! izvor tămăduitor (tot aici se află şi mormântul părintelui Arsenie Boca, încă necanonizat);
Mănăstirea Râmeţ, com. Râmeţ, jud. Alba ! izvor tămăduitor în paraclis;
Schitul Posaga, com. Posaga, jud. Alba ! izvor tămăduitor;
Schitul Călugăra, com. Ciclova Montana (Oraviţa) ! izvor tămăduitor în biserica;
Mănăstirea Izvorul Miron, sat Româneşti, com. Tomeşti, jud. Timiş ? izvor tămăduitor cu ape termale;
Manastirea Săraca, com. Semlacu Mic, jud. Timiş !izvor tamaduitor;
Schitul Vasiova, oraşul Bocşa, jud. Caraş Severin !izvor tamaduitor în capelă;
Schitul Valiug de pe Muntele Semenic, jud. Caraş Severin !lac sfânt;
Mănăstirea Brâncoveni, com. Brâncoveni, jud. Olt - izvor tămăduitor;
Schitul Pătrunsa, com. Bărbăteşti, jud. Vâlcea ! izvor tămăduitor;
Schitul Pahomie, com. Cheia, jud. Vâlcea ! izvor tămăduitor (Izvorul Frumos);
Mănăstirea Bistriţa, com. Costeşti, jud. Vâlcea ! izvor tămăduitor ce picură în peştera Sf. Grigorie (Vânturăriţa), Galeria Asceţilor;
Mănăstirea Frăsinei, com. Muereasca, jud. Vâlcea ! izvor tămăduitor (al Sf. Calinic);
Schitul Jgheaburi, sat Piscu Mare, com. Stoeneşti, jud. Vâlcea ? izvor cu ape sulfuroase, tămăduitor în Vinerea de după Paşte;
Biserica Catolică din Cacica, jud. Suceava ! izvor tămăduitor;
Schitul Horaicioara, com. Crăcăoani, jud. Neamţ ! izvor tămăduitor;
Fântâna din satul Smeeni ! apă tămăduitoare;
Biserica "Grecească", Brăila, jud. Brăila ! izvor tămăduitor;
Mănăstirea Dervent, com. Ostrov, jud. Constanţa ! izvor tămăduitor (al Sf. Andrei);
Mănăstirea "Peştera Sf. Ap. Andrei" , comuna Ioan Corvin, jud. Constanţa ! izvoare tămăduitoare (ale Sf. Andrei);
Mănăstirea Cetăţuia, com. Cetăţeni, jud. Argeş ! izvor tămăduitor în altar, ce curge de la data "Izvorului Tămăduirii" pâna la 15 august, "Adormirea Maicii Domnului";
Mănăstirea Robaia, com. Muşăteşti, jud. Argeş ? izvor tămăduitor;
Mănăstirea Nămăieşti, lângă Câmpulung Muscel, jud. Argeş ! izvor tămăduitor;
Biserica "Sf. Nectarie Taumaturgul şi Sf. Calinic de la Cernica ! a Izvoarelor de Leac", sat Vâlcele/Crâmpotani, com. Merişani, jud. Argeş (DN Piteşti ! Curtea de Argeş) ! 7 izvoare tămăduitoare (pe locuri de putere vechi; regula "tăcerii" pe o raza de 1 km de jur împrejur);
Fântâna din satul Prodăneşti, com. Ioneşti, jud. Argeş ! apă tămăduitoare;
Fântâna din satul Glâmbocu (lângă Piteşti), jud. Argeş ! apă tămăduitoare;
Mănăstirea Ghighiu (lânga Ploieşti) ! izvor tămăduitor;
Biserica din satul Parepa-Rusani, com. Colceag, jud. Prahova ! fântână tămăduitoare (la locul unei Teofanii din 1935);
Mănăstirea Cernica, lângă Bucureşti ! izvor tămăduitor (la intrare);
Biserica "Sf. Gheorghe - Mărţişor" !izvor tămăduitor (vizavi de fosta Mănăstire Văcăreşti, în apropierea benzinăriei de la Big Berceni);
 

Suflet de copil

Eram copil plăpând
când te-am chemat întâia oară,
Ştiam că Tu exişti,
că-mi duci a mea povară.
Deşi nu te vedeam, dar inima-mi spunea
de Tine Doamne Sfinte şi-n taină se ruga.
Ştia că eşti iubire, iertare, bunătate,
că vrei să ne fereşti de rău şi de păcate.
Ştiam că Tu ai vrea să fiu la fel ca Tine,
doream să-mi fie viaţa o jertfă de iubire.
Dar vremea a trecut şi repede-am uitat
ce îmi doream fiind copil nevinovat.



"MAICA PREACURATA TE RUGAM FUMOS,
ROAGA-TE INDATA DOMNULUI HRISTOS
SA NE DARUIASCA AJUTORUL SAU
SI SA NE FEREASCA DE TOT CE E RAU."

AMIN

Nădejdea mea

Maica Domnului ne-ajută
Tot necazul îl alungă
La Tine nădăjduiesc
Maica Domnului ceresc.

Când tristeţea mă cuprinde
Ţie eu mă rog fierbinte
Tu eşti mângâierea mea
Şi speranţă pururea.

Roagă-te Fiului Tău
Când voi fi în ceasul greu
Să-mi trimită al său dar
Pacea Lui şi Sfântul Har.

Iar când va fi să plecăm
Lumea ca să o lăsăm
,Pentru noi Tu mijloceşte
Locaş bun ne pregăteşte.
AMIN!

sursa net

Ceasul mântuirii

Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia odată, un călugăr bătrân, căruia I se dusese vestea pentru înţelepciunea sa. Într-o dimineaţă, a venit la el un tânăr şi l-a întrebat:
- Sfinţia ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne pară
rău de toate păcatele ce le-am săvârşit de-a lungul vieţii. Dar, părinte, cât trebuie

noi să ne căim?
- Fiule, este de ajuns dacă te căleşti o singură clipă, înaintea morţii.
- Atât de puţin, părinte?
- Da, fiul meu!
- Dar, de unde să ştiu eu când se apropie ceasul acela?
- Moartea poate veni oricând, aşa că aşteapt-o pregătit, m orice moment să
te poată găsi cu smerenie şi căinţă în suflet.

Dumnezeu este bun şi iertător. Cine regretă din suflet pentru greşelile sale şi caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viaţă frumoasă şi de liniştea sufletului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viaţa veşnică.
"Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea, o vom aştepta noi
oriunde şi oricând." (Fericitul Augustin)

Neurofen duhovnicesc antidepresiv in 21 de tablete

 

                                                    Este lunga reteta dar ,este binefacatoare!

1. Parintele Arsenie Boca spunea: iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.

2. Un frate a mers la avva Sissoe si i-a spus: parinte, am cazut in pacat. Ridica-te!, i-a raspuns batranul simplu. M-am ridicat, dar am cazut din nou in cursa pacatului, a marturisit fratele cu tristete. Si ce te opreste sa te ridici din nou?, ii raspunse batranul. Pana cand?, intreba fratele. Pana te va gasi moartea, fie in picioare, fie cazut. Caci scris este: in ceea ce te voi gasi, in aceea te voi judeca. Roaga-te lui Dumnezeu sa te gaseasca, in ultimul moment, in picioare si in pocainta!

3. Parintele Ioan Negrutiu i-a spus unui tanar: sa ai grija sa nu cazi! Si daca ai sa cazi, sa ai grija sa cazi cu fata in sus!

4. Intrebat-au unii pe avva Sissoe: de va cadea vreun frate, n-are trebuinta sa se pocaiasca un an? Iar el a zis: aspru este cuvantul! Si iarasi au zis: dar sase luni? Si a raspuns batranul: mult este! Caci cred lui Dumnezeu, din tot sufletul, ca daca se va pocai unul ca acesta si in trei zile il primeste pe el Dumnezeu.

5. Cand dracii au vrut sa-l ispitesca pe Hierax (care avea deja 90 de ani) pentru ca acesta sa renunte la asceza, sub pretextul ca are inca destul timp inaintea lui, zicandu-i: batrane, ce-o sa te faci, ca mai inca 50 de ani de trait? Sfantul le raspunse: ma mahniti foarte tare, findca eu ma pregatisem sa mai traiesc inca 200 de ani.

6. La Skete, un batran luase la el un drac de care il slobozise pe un posedat. Pana la urma, la capatul a doisprezece ani, vazand ca dracul renunta si pleaca, i-a spus: de ce fugi? Mai ramai!

7. Povestesc unii despre un batran ca tragea sa moara si i-au inconjurat fratii patul si, iertandu-l, au inceput sa planga. Iar deschizandu-si ochii, a ras si iarasi a ras. A ras si a treia oara. Si l-au rugat fratii, graind: ce este parinte, ca plangem si tu razi? El le-a raspuns: radeam pentru ca va temeti toti de moarte si am mai ras pentru ca nu sunteti gata. A treia oara am ras ca de la osteneala merg la odihna. Si indata a adormit batranul.

8. Avva Olimpie cel al chiliilor, a fost luptat spre curvie si i-a zis lui cugetul du-te, i-a femeie! Si sculandu-se a framantat niste lut si a modelat o femeie. Apoi a zis: iata femeia ta! Trebuie dar sa lucrezi mult ca s-o hranesti! Si bietul lucra ostenindu-se mult. Si intr-o zi , iarasi framantand lut, si-a facut lui si o fiica si zicea gandului sau: a nascut femeia ta. Ai mai multa trebuinta sa lucrezi, ca sa poti sa-ti hranesti fiica si s-o imbraci. Si asa facand, sa topit pe sine. Si a zis cugetului: daca nu mai poti suferi osteneala, nici femeie sa nu cauti. Vazand Dumnezeu osteneala lui, a ridicat de la el razboiul si s-a odihnit.

9. In manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Acesta ii marturiseste staretului: sa stiti, parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici curaj, nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie ajutor, iar altora cu atat mai putin. Nimic nu am. Firesc ar fi fost sa fie de indata respins. Nu a fost asa insa. Ci staretul ii raspunde: ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si pe semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta.

10. Parintele Sava de la Dragomirna, cand venea un frate la manastire il primea bucuros si ii spunea: bine ai venit frate! Prin venirea fratiei tale se va inmulti rugaciunea. Iar daca acelasi frate, dupa o vreme, isi exprima dorinta sa se retraga din manastire, parintele-i spunea cu blandete: bine frate. Prin plecarea ta se vor imputina ispitele.

11. Un parinte de la Sambata zicea: pe om daca-l iei de bun, bun il gasesti, si daca-l iei de rau, si rau il gasesti.

12. Doi monahi locuiau intr-un loc si s-a dus la ei un batran, ca sa-i cerce, si a luat un toiag si a inceput a sfarama verdeturile unuia. Fratele vazand s-a ascuns pana ce le-a sfaramat pe toate. Dupa ce a ramas o radacina neatinsa, i-a zis batranului: parinte, de voiesti, crut-o pe aceea, ca s-o fierb si s-o gustam impreuna. Atunci i-a facut batranul metanie fratelui, zicand: pentru nerautatea ta se odihneste Duhul Sfant peste tine, frate.

13. Un preot se plimba pe malul unui rau. La un loc, intalni pe o credincioasa de-a lui, spaland la rau. O intreba: ai inteles ceva din predica mea de Duminica trecuta? Femeia raspunse sincer: n-as putea spune… Preotul atunci se mahni si-i spuse: atunci am vorbit zadarnic pentru dumneata. Femeia, care era o buna credincioasa ii raspunse, aratand panza ce o spala: panza pe care apa o face asa de curata stie ea ceva despre apa? E de ajuns ca apa trece prin ea si o face alba. Asa si cu predica sfintiei tale, e deajuns ca trece prin sufletul meu si-l curata. Preotul atunci se veseli si-o lauda pe femeia credincioasa.

14. Intr-o zi, un om pacatos se jeluia unui credincios. Draga prietene, sunt un om pierdut! Cel credincios ii spuse atunci: bucura-te ca esti pierdut, dragul meu! Cum asa sa ma bucur? - ii raspunse mirat pacatosul. Da, fiinca este scris in Evanghelie: «Iisus a venit sa gaseasca pe cel pierdut…». Si ce trebuie sa fac pentru aceasta? Foarte lesne: sa te asezi in calea lui Iisus ca sa te gaseasca. Si care-i calea lui Iisus? Este calea pe care ne-o arata Evanghelia si Biserica Lui.

15. Un gospodar, fiind incercat de nevoi, fu silit sa-si mute familia intr-o casa mai mica. Sotia lui, auzind vestea aceasta, plangea. Unul dintre copii o intreaba: mama de ce plangi? De-acuma vom sta intr-o casa mica si urata, raspunse aceasta jeluindu-se. Dar copilul o intreba din nou: mama, in casa aceea mica si urata n-o sa mai vina Iisus? Rusinata de vorbele copilului, mama isi sterse lacrimile si nu se mai jelui de-atunci.

16. Despre Maica Tereza din Calcuta se spune ca era odata langa un bolnav si curata niste rani care miroseau urat. Ea vroia sa-l ajute pe omul acela care era in mare necaz si cineva care a trecut pe acolo i-a zis: eu n-as face asta nici pentru un million de dolari! Si Maica Tereza a raspuns: nici eu, pentru un million de dolari n-as face, dar pentru Dumnezeu fac!

17. Cei ce se necajesc din pricina banilor, sa stie si aceastea:
- Sa ai bani si prieteni este destul de usor;
- Sa ai prieteni si sa n-ai bani este o realizare;
- Prostii fac uneori bani, dar si banii fac destui prosti;
- Cu banii poti cumpara:
- o casa, dar niciodata un camin;
- un pat, dar nu somnul;
- carti, dar nu intelepciune;
- opere de arta, dar nu cultura;
- alimente, dar niciodata pofta de mancare;
- cosmetice, dar nu frumusete;
- medicamente, dar niciodata sanatate;
- un loc in biserica, dar nu in cer;
- un crucifix de aur, dar un Mantuitor niciodata

18. Sa nu se ingrijoreze nimeni: oricui ii este oricand dat a-L marturisi pe Domnul ---Nicolae Stainhardt---

Iata trei exemple care ne arata ca suntem imbiati cu posibilitatea de a ne recunoaste si vadi ucenici ai lui Iisus Hristos:
- Un om cumsecade ajunsese la batranete foarte cocosat de spate in asa fel incat nu mai putea saruta icoanele de pe iconostas. De aceea - povestea cu admiratie duhovnicul lui - de fiecare data batranul atingea cu varful toiagului icoanele la care nu ajungea, dupa care, cu evlavie, il saruta si se inchina.
- Parintele Teofil povestea odata despre cum Il slavea pe Hristos un cioban care nu stia nici o rugaciune. Si-anume cum: sarea ciobanul peste o bota si zicea: una mie Doamne, una Tie Doamne.
- Seara, dupa o zi de truda si tumbe, un mascarici intra intr-o biserica. Isi scoase din traista uneltele si incepu a inghiti foc si a face tot soiul de nazdravanii in fata icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul in brate. Paraclisierul, indignat, tocmai se pregatea sa-l alunge cu aspra mustruluiala daca nu ar fi vazut, infiorandu-se, cum Prea Curata cobora din icoana spre a-i sterge sudoarea de pe frunte cu propria-i mahrama, in vreme ce Pruncul radea si batea din palme.

19. Un batran sedea in pustie, departe de apa ca la 12 mile. Si mergand intr-o zi sa aduca apa, s-a suparat si a zis: de ce este nevoie de osteneala aceasta? Voi veni si voi petrece mai aproape de apa. Aceasta zicand, a simtit pe cineva venind dupa dinsul. Si intorcadu-se, l-a vazut pe cel care venea dupa el, ca ii numara pasii. Si l-a intrebat batranul: cine esti? Iar el i-a zis: Ingerul Domnului sunt si sunt trimis sa numar pasii tai si sa-ti dau plata. Aceasta auzind batranul, intarindu-se cu sufletul, s-a facut mai osarduitor. Si a mai adaugat inca 5 mile, adica a locuit mai inauntrul pustiei.

20. Intr-o noapte, un om a visat ca strabate o plaja impreuna cu Dumnezeu. La fiecare pas, apareau pe cer imagini din viata lui. Si, cu fiecare imagine, pe nisip apareau doua randuri de urme: un rand lasat de urmele lui, iar celalat lasat de urmele Lui Dumnezeu. Omul privi pasii pe nisip. Vazu ca adeseori aparea un singur rand de urme. Si asta, chiar in cele mai grele momente din viata lui. Descoperirea l-a tulburat intr-atat incat il facu sa intrebe pe Dumnezeu: Doamne, mi-ai spus ca, de vreme ce m-am hotarat sa Te urmez, vei merge cu mine pana la capat. Dar uite, in clipele cele mai grele, vad doar o pereche de urme si nu inteleg de ce m-ai parasit tocmai atunci ?! Si Dumnezeu i-a raspuns: copilul meu drag, Eu te iubesc si nu te-am parasit niciodata! In clipele tale de incercari si de suferinta, exact acolo unde vezi un singur rand de urme, Eu te-am purtat in brate!

21. Se zice ca atunci cand Israel se afla la stramtorare, un mare rabin obisnuia sa se duca insotit de discipoli, intr-un loc anume dintr-o padure. Acolo, lovea o toba sacra, rostea un descantec, iar Dumnezeu il asculta si facea o minune. Urmasul marelui rabin nu mai avea toba sacra, dar se ducea si el in acelasi loc, rostea acelasi descantec si Dumnezeu il asculta. Urmasul lui nu mai cunostea nici vorbele magice ale descantecului, dar se ducea inca in locul cu pricina,iar Dumnezeu il asculta si pe el. In sfarsit, urmasul acestuia din urma nu mai stia nici locul unde se duceau predecesorii sai; inconjurat de discipoli, atunci cand poporul lui Israel era iarasi la stramtoare, el se multumea doar sa povesteasca ceea ce facea odinioara marele rabin; si iata - minune – Dumnezeu inca il asculta.

Neurofen duhovnicesc antidepresiv
Atentionari speciale:

Depresia este o boala a sufletului cu consecinte si asupra trupului! Nu uitati ca:

« Depresia se salasluieste in inima omului si-si mananca nascatoarea » (Cuviosul Antioh). Deci mare grija: acest « microb » duhovnicesc ataca inima, organul considerat cel mai important al omului!

« Cand depresia biruieste sufletul omului, paralizeaza voiciunea si rabdarea lui si-l intuneca. Depresia este o pedica in calea oricarei izbanzi » (Cuviosul Nil).

De depresie sufera cei lipsiti de credinta si nadejde.

Biserica, adevaratul Centru de diagnostic si tratament al depresiei, are leacuri din besug pentru a vindeca oameni deprimati. Ca este asa, Insusi Mantuitorul ne incredinteaza cand zice: «Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi » (Matei11,28)

Principalul raspunzator al acestei boli este diavolul si puterile lui!

Netratata depresia se agraveaza in timp.

Simptome:
Sentimente de plictiseala si dezamagire, descurajare, disperare, sentimente exagerate de vinovatie, sentimentul insingurarii, melancolie, frica.

Mod de administrare:
Doza optima si durata tratamentului trebuie individualizate in functie de severitatea
simptomelor si de raspunsul fiecarui pacient in parte. Tratamentul cu Neurofen nr. 3 este inutil daca nu este asociat cu postul si cu infranarea. «Nevointa impreuna cu cumpatarea, dragostea, rabdarea si linistea vindeca toate afectiunile sufletesti »(Cuviosul Talasie).

Iteractiuni:
A nu se amesteca « tabletele » acestui Neurofen cu bauturile imbatatoare!
A nu se consuma impreuna cu glumele desarte, nepotrivite sau nelalocul lor!

Contraindicatii :
Consumatorii acestui medicament nu vor dispretui pe cei care nu-l consuma, oricare ar fi motivele acestora din urma. In caz contrar, producatorii nu mai garanteaza eficacitatea medicamentului.

Conservare:
A se pastra cat mai la vedere, intr-un loc luminos, daca se poate in inima!

Icoana Maicii Domnului „Známenie" („a semnului")

   

  Istoria icoanei Maicii Domnului „Známenie" (adică „a semnului") este strâns legată de istoria Novgorodului, centru cultural şi comercial din nord, unul dintre primele oraşe ale vechii Rusii.

Sensul teologic al numelui icoanei este acela al „semnului" din profeţia lui Isaia: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel" (Isaia 7, 14). Însă numele ei ne poate trimite şi la un eveniment istoric, consemnat în cronicile Novgorodului. Iată ce spun acestea: Din pricina locului însemnat pe care îl avea în nordul Rusiei, Novgorodul, râvnit de vecini, a intrat în conflict cu aceştia. În 1169, kneazul Andrei Bogoliubski, pornind din Kiev, a ajuns cu armata sa până în faţa zidurilor Novgorodului. Oraşul a fost împresurat, iar cei asediaţi au cerut atunci, cu rugăciuni fierbinţi, milostivirea Maicii Domnului. În acest timp, arhiereul locului, Sfântul Ioan din Novgorod (†1186), aşezase preţiosul chip al Preasfintei pe zidurile cetăţii pentru a-i izbăvi de duşmani. Răspunsul acestora din urmă fu o ploaie de săgeţi. Una dintre ele atinsese şi icoană. Mai departe ni se spune ca îndată Născătoarea de Dumnezeu şi-a întors privirea înlăcrimată dinspre năvălitori înspre poporul cel binecredincios, iar lacrimile au căzut pe veşmintele episcopului de Novgorod Ioan, care a exclamat: „O minune! Cum din scândura uscată a copacului izvorăsc lacrimi? O Împărăteasă! Tu ne dai nouă semn că aşa te rogi Fiului Tău pentru izbăvirea oraşului". După acest „semn" Maica Domnului le veni degrab într-ajutor celor asediaţi. Şi într-adevăr, celor care au trimis „ploaia", Ea le-a trimis un nor. Acoperiţi de întuneric şi cuprinşi de spaimă, în învălmăşeală iscată cotropitorii s-au omorât între ei.

Ocrotirea Maicii Domnului i-a izbăvit pe novgorodieni şi în alte vremuri. În 1566 se spune că izbucnise un straşnic incendiu care ameninţa cu pieirea oraşul construit din lemn. Dar alergând şi de această dată cu pocăinţă către icoana făcătoare de minuni şi cerând milostivire Maicii Domnului, locuitorii au văzut cu ochii lor cum focul s-a risipit grabnic.

Rugăciune

O, Preasfântă şi Preabine-cuvântată Maică a Preadulcelui nostru Domn Iisus Hristos! Cădem şi ne închinăm Ţie înaintea sfintei Tale icoane făcătoare de minuni, amintindu-ne minunatul Tău semn al ocrotirii arătat marelui Novgorod în zilele năvălirii vrăjmaşilor. Cu smerenie Te rugăm, Apărătoare Atotputernică a neamului nostru: aşa precum în vechime părinţilor noştri ajutorul le-ai grăbit, aşa acum şi pe noi, cei neputincioşi şi păcătoşi, de ocrotirea şi buna îngrijirea Ta de Maică ne învredniceşte. Mântuieşte şi păzeşte sub acoperământul milei Tale, Stăpână, toată Rusia, ţara noastră, şi oastea ei. Sfânta Biserică o întăreşte, oraşul Tău şi toată dreptmăritoare noastră ţară şi pre noi, pre toţi, cei ce cădem către tine cu credinţă, cu dragoste şi cu umilinţă cerând cu lacrimi ocrotirea Ta, miluieşte-ne şi ne păzeşte.
O, Preamilostivă Stăpână! Milostiveşte-te asupra noastră celor învăluiţi de multe fărădelegi, ridică către Domnul Hristos mâinile Tale primitoare de Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi înaintea bunătăţii Lui, cerând iertare păcatelor noastre, şi viaţă binecinstită şi paşnică, sfârşit creştinesc şi răspuns bun la Straşnica Lui Judecată, ca, mântuiţi cu atotputernicile Tale rugăciuni către Dânsul, să moştenim fericirea raiului şi să cântăm cu toţi sfinţii preacinstitul şi preaminunatul nume al întru tot lăudatei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi mila Ta cea bogată către noi în vecii vecilor. Amin.

. Tatăl

În timp ce mâncau, un ţăran i-a întrebat pe cei trei fii ai săi:
- Ştiţi voi, băieţi, de unde vine mălaiul din care este făcută această
mămăligă?
- Da, sigur că da! - a răspuns cel mai mic. Din sacul din cămară. Râzând de
el, cel mijlociu îi spuse:

- Nu-i adevărat! Mălaiul e măcinat din porumbul cules de pe câmp; porumbul a crescut din pământul udat de apa ploilor. Deci, pământul şi ploaia 1- au făcut.

- Nu ştiţi nimic! - zise şi cel mai mare dintre băieţi. Porumbul acesta vine de la Dumnezeu. E adevărat că a crescut din pământ şi că ploaia 1-a udat, dar, dacă Dumnezeu nu ar fi dat vreme bună şi ploaie la timp, porumbul nu s-ar fi făcut, iar noi n-am fi mâncat acum mămăligă. Iată cine L-a făcut: Dumnezeu!
Oare avea dreptate vreunul dintre copii? Nu, nici unul!

Tatăl lor a arat şi a semănat pământul, a cules porumbul, 1-a măcinat la moară şi a adus mălaiul acasă. Tatăl lor a muncit un an întreg pentru ca fiii lui să aibă ce mânca. A muncit, dar s-a şi rugat. Şase zile pe săptămână a fost pe câmp, dar a şaptea a fost la biserică s§ se roage pentru sănătate şi spor în casă. S-a rugat mereu ca Domnul să aibă grijă şi de familia lui, iar Dumnezeu, văzând hărnicia omului, i-a ascultat ruga şi 1-a blagoslovit cu o recoltă bogată şi, pe drept cuvânt, meritată. Păcat că fiii lui nu vedeau efortul pe care părintele lor îl făcea pentru ei ...

Cu banii câştigaţi atât de greu, părinţii ar putea să cumpere lucruri pentru ei, dar nu fac astfel! Ei renunţă la tot ce îşi doresc, pentru ca fiii şi fiicele lor să aibă de toate.

Dacă toţi copiii ar avea grijă de lucrurile lor, atunci părinţii ar fi mulţumiţi. Dar, dacă toţi copiii ar avea grijă, în primul rând, de bunul cel mai de preţ pe care 1-au primit de la părinţi, adică de viaţa lor, pe care s-o trăiască frumos şi fără păcat, atunci toţi părinţii ar fi, cu siguranţă, fericiţi.
"Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie ţie şi ani mulţi să trăieşti pe pământ!" (Sfânta Scriptură - Cele zece porunci)