5 august 2023

A CINCEA ZI DE POST

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


de Preot Sorin Croitoru

Cu harul tău, Măicuță Sfântă,
Din care-ți cer să-mi dai și mie,
Voi încerca și-n ziua asta
Să îți compun o poezie.

Tu știi că am bunăvoință,
Dar nu depinde doar de mine..
Pe cât îmi este cu putință,
Aș vrea să scriu și mult, și bine.

De nu ar răsuna, Măicuță,
În ceruri ruga ta fierbinte,
De nu ai mijloci la Domnul,
Îngenunchindu-I înainte,

De n-ar privi duios spre tine
Precum în frageda-I pruncie,
De nu ți-ar spune Domnul: “Bine,
Nu merită nimic, dar fie..”,

Câți păcătoși în patimi grele
S-ar mai trezi la pocăință,
Câți orbi mergând pe drumuri rele
S-ar mai întoarce la credință?..

Ești pururea în priveghere,
Veghind această omenire.
Pierzarea ei e-a ta durere,
Căderea ei e-a ta mâhnire.

Doar tu mai ții această lume
Învârtoșată de păcate,
Doar tu Îl mai întorci pe Domnul
Și Îl implori să rabde toate.

De n-ai fi tu, Măicuță Sfântă,
Atât de bună și atentă,
De n-ai fi tu în lumea noastră
Atât de pururea-prezentă,

Cei drepți și-ar pierde vrednicia,
Cei strâmbi n-ar vrea să se îndrepte
Și poate-întreaga omenire
S-ar rătăci pe căi nedrepte..

A cincea zi de post apune,
La schit se-aud chemări de toacă..
Ți-am scris această “rugăciune”
Și sper, Măicuță, să îți placă..

Sus, peTabor

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

               

Mergea Iisus înspre Tabor
Cu trei apostoli, împreună
Și eu, tiptil, pășind ușor,
Îi urmăream, mergând în urmă.
.
Mă tot feream, să nu mă vadă,
Căci nu doream să deranjez,
Dar Domnul, cu o voce caldă ,
Mi-a spus că pot să Îl urmez.

Ajungem sus. Iisus privește
Spre Cer, la Tatăl Său Ceresc,
După aceea, Îi vorbește:
-Părinte drag, Dumnezeesc,
 
Mai am puțin și las în lume,
Străini, pe ucenicii Mei!
Tu îi cunoști din veci, pe nume,
Și mult aș vrea să stau cu ei!

I-am învățat mereu de bine,
Dar sunt dator să Mă jerfesc.
Părinte, vreau să-i iau la Tine
Fiindcă, Doamne, îi iubesc!

Nu doar pe ei, ci pe oricine
Va crede prin cuvântul lor,
Pe toți să-i am în Rai cu Mine,
Părinte-n, vecii vecilor!
 
Sclipește fața ca un soare,
Încât mai-mai că ne orbi,
Iar haina lui strălucitoare,
Mai mult ca neaua se albi.
 
Veniră Moise și Ilie,
Pe urmă, totul fu în nor,
Și Domnul Slavei din vecie,
Vorbi cu glasul tunător...
 
La coborâș, mi-ai spus, Divine:
-Tu ești creștin și ești poet.
Acel ce scrie despre Mine,
E tot așa, ca un profet.
 
Așa că vezi de scrie bine,
Ce ai văzut și auzit,
Ca oamenii să creadă-n Mine,
Căci Tatăl M-a mărturisit!

Aștept, și-n alte zile sfinte,
Să fiu chemat observator!
La Tine doar, să iau aminte,
Fiindu-Ți, Doamne, următor!
 
Pr. Turcu Laur

















ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ