16 martie 2017

Rugăciuni către Maica Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




Nu-mi trece cu vederea şiroaiele de lacrimi, căci tu, Fecioară, prin naştere ai zdrobit năpraznicul bold al morţii, singura învrednicită de Har. Tu vas plin al bucuriei, ca ceea ce născut-ai Bucuria cea sfânta, desăvârşit alungă prin rugăciune tristeţea tuturor. Liman e mijlocirea ta; pe cei ce cu dragoste te cheamă îi mântuieşte, Fecioară, şi-i acoperă, că pe Hristos, mântuirea lumii, tu L-ai născut. Cu lumina feţei tale cea strălucitoare, mă izbăveşte de negura patimilor, căci Născătoarea Luminii, cu evlavie te numesc. De boli şi de durere şi de toată slăbiciunea, pe cei ce suferă tămăduieşte-i, pe cei ce caută, Fecioară, al tău acoperământ, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Cuvine-se cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii, şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim. Aliluia




13 martie 2017

RUGACIUNE FACATOARE DE MINUNI CATRE PURUREA FECIOARA MARIA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Preasfanta Stapana de Dumneu , Nascatoare spre tine imi indrept gandul, inima si toate simturile si te rog cu lacrimi: Pana cand Maicuta a milostivirii va fi aceasta durere necontenita pe pamant?
Pana cand vrajmasii nevazuti ai neamului omenesc vor da lovituri atat de puternice bietilor oameni? Pana cand vor pangari si vor necinsti trupurile, sufletele si vietile lor? Inselandu-i ca sa nu cunoasca adevarul, sa nu indeplineasca poruncile divine si sa nu dea slava si cinste pururi maritului Dumnezeu Cel in Treime inchinat: Tatal, Fiul si Duhul Sfant? Ridica-te Stapana Atotbuna si zdrobeste pe vrajmasii nostri si ai Fiului Tau iubit Iisus Hristos, ingrozindu-i cu nebiruita-ti sfintenie, indreptandu-ne pe cararile
mantuirii, ca sa dam mereu marire lui Dumnezeu. Roaga-te, Fecioara, pentru Sfanta Biserica, pentru propovaduirea Evangheliei pe intreg pamantul, pentru poporul acesta, conducatorii lui, rudele mele, pentru vaduve, orfani, bogati, saraci, necajiti, bolnavi, pentru cei prigoniti pentru credinta, pentru salvarea celor ce au ratacit in secte, pentru cei raposati.
Ajuta-ne sa ne pocaim toti oamenii de pacatele noastre, sa iubim Biserica, sa ne spovedim adesea, sa renuntam la pacate, vicii si necredinta. Ajuta-ne sa nu fim insensibili la chemarea divina a blandului Tau Fiu care a venit sa sufere chinuri barbare pentru bietele oitele Sale ranite atat de mult de vrajmas.
Roaga-te, Maicuta Sfanta, si pentru aceste nevoi ale mele ( rosteste necazurile pe care le ai si dorintele pe care vrei sa
: ti le indeplineasca Maica Domnului). Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh in vecii vecilor. AMIN.

Rosteste aceasta rugaciune de cinci ori pe zi, timp de zece zile consecutive. La sfarsitul zilelor dai o paine, o lumanare si pomelnicul familiei la altarul unei biserici. Dai de pomana la un sarac din biserica o sticla de ulei, 1 kg de faina, 1 kg. de fructe si ce te mai lasa inima si spui: "IN CINSTEA MAICII DOMNULUI". Ai sa vezi atunci puterea Maicii Domnului

11 martie 2017

ISPITELE DEMONILOR

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Vrăjmașii cei nevăzuți ridică împotriva creștinilor mulți vrăjmași văzuți. Ei atacă în mii de moduri când inima omului, ațâțând în ea pofte necurate sau iscând dorințe de răzbunare și de mânie, când mintea sa, tulburând-o cu războiul gândurilor obsesive, când bunul mers al vieții, aruncând bietul creștin în fel și fel de lipsuri și de necazuri.. Mulți se plâng la duhovnici cu naivitate: "Vai, părinte, de când mă țin de Sfânta Biserică, îmi merge numai rău"! Dar cum am vrea oare, să ne meargă bine?.. Noi râvnim la locul frumos și la slava pe care demonii o aveau pe când erau îngeri luminați.. cum să ne lase în pace? Ei știu cu siguranță că vor merge în iezerul de foc ("Ce ai cu noi, Fiul lui Dumnezeu, ai venit ca să ne chinuiești ÎNAINTE DE VREME"?), cum să ne lase pe noi să ne mântuim? Așa.. fără luptă?..
De aceea creștinii vor avea mereu mari necazuri, după avertismentul profetic al Domnului nostru Iisus Hristos: "În lume necazuri veți avea. Dar îndrăzniți: Eu am biruit lumea". 


Totuși diavolii sunt îngăduiți pe pământ până la Înfricoșătoarea Judecată, ca să-i pună la probe pe creștini. Ceea ce este focul pentru aur sau ciocanul și nicovala pentru oțel, acestea sunt necazurile și ispitele pentru formarea duhovnicească a creștinilor. Sfânta Scriptură ne confirmă acest adevăr prin cuvintele: "Aurul se lămurește (se purifică) în foc, iar omul credincios în cuptorul ispitelor". Fără diavol n-ar mai fi ispită, iar creștinii nu ar crește AȘA CUM ÎI PLACE LUI DUMNEZEU!
Ce ne rămâne? Să răbdăm și să ne rugăm. Să cerem cu adevărată trăire a inimii, nu "de mântuială", ci "de mântuire", atunci când ne rugăm Tatălui ceresc: "Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean", amin.
Domnul să ne mântuiască pe toți!

Preotul Sorin Croitoru din Mantova, Italia


9 martie 2017

Rugăciune către cei patruzeci de Mucenici din Sevasta,

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE




...Veniți, popoare, să-i cinstim cu evlavie pe Sfinții lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobândit cununi luminoase și nestricăcioase. O, voi, care vă bucurați de cinstirea întregii Biserici, care ați dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni prin moaștele voastre, fiți ocrotitorii noștri, ai celor ce vă cinstim pomenirea. Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului.
O, preacinstit Sobor, tămăduiește neputințele noastre, ale credincioșilor slăbiți pe cale, ca să nu ne biruiască și să nu ne batjocorească necuratul vrăjmaș, care încearcă în tot chipul să ne abată de la lupta cea mântuitoare. Voi, Sfinților Mucenici, care toate le-ați suferit cu îmbărbătarea Duhului Sfânt, în credință și rugăciune îndelungată, nu încetați să ne întăriți și pe noi, cei ce ne minunăm de tăria sufletelor voastre strigând Domnului: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Cel ce Te proslăvești în sfinții Tăi, slavă Ție!
(Rugăciune către cei patruzeci de Mucenici)

Icoana Maicii Domnului Floarea Nepieritoare

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

8 martie 2017

FEMEIA - 8 martie

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


  Femeia-i floare sau e stancă,
Gingas liman al mângâierii,
E floare cand va vrea să plangă,
E stanca-n viforul durerii!

  Femeia stie sa oprească,
O lacrimă pe-un trist obraz,
Femeia poate să zambească,
Si-n bucurie, si-n necaz!

  Femeia este născătoare,
Si de eroi si de-mpărati...
La Domnul tainic, rugătoare
Ridică ochii-nlăcrimati!

  Femeia-i leagănul prunciei,
O datorie Sfantă are,
Să fie chip al evlaviei Precum,
Preasfantă Născătoare!

   Femeia poate ca din pruncul,
Ce-a legănat la al său piept,
Să facă poate, un nemernic,
Ori poate-un Sfant, sau un om drept.

   Să-si crească fiul ca pe-un inger,
 Sau poate ca pe-un ticălos,
Să nască fiu pentru-ntuneric,
Sau poate Sfant pentru Hristos!

   Să crească fii pentru jertfire,
Să fie Duhul Sfant in ei,
Să moară-n chin, spre nemurire,
Precum cei sapte Macabei...

   Si jertfa dragostei cea Sfantă,
Trece din suflet mai departe,
In ceruri ingeri o cuvantă,
Căci trece dincolo de moarte!

                           Preot Ioan.                      


                                                         
      Sfantul Siluan Athonitul, spune asa: "Domnul a dat pe pamant pe Duhul Sfant si cel in care Acesta viaza simte in el raiul. Vei zice poate: De ce nu este si in mine un asemenea Har? Pentru ca nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci traiesti dupa voia ta. Priveste pe cel ce-si iubeste voia sa proprie; n-are niciodata pace in suflet si e mereu nemultumit: asta nu e asa, asta nu e bine. Dar, cel ce s-a predat pe sine insusi in chip desavarsit voii lui Dumnezeu, acela are rugaciunea curata in sufletul lui, iubeste pe Domnul, si toate ale lui sunt dragi si placute".



O maică Fecioară Marie

 DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



RUGĂCIUNE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Doamne, Indurate si Milostive, Indelung-rabdatorule si Mult-milostive, asculta te rog rugaciunea noastra si aminte la glasul cererii noastre. Fa cu noi semn spre bine si indrepteaza-ne pe calea Ta, ca sa umblam in adevarul Tau; veseleste inimile noastre, ca sa ne temem de numele Tau cel Sfant, pentru ca mare esti Tu si lucruri minunate faci. Tu singur esti Dumnezeu si nu este nimeni asemenea Tie, Doamne: puternic in mila si bun in tarie, spre a ajuta, a mangaia si a mantui pe toti cei ce nadajduiesc in numele tau cel Sfant. Amin si Aliluia!

7 martie 2017

DE 8 MARTIE PENTRU VOI ...CU DRAGOSTE

 


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

DE 8 MARTIE PENTRU VOI ...CU DRAGOSTE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

OCHII BLANZI, MILOSI DE MAMĂ

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


OCHII BLANZI, MILOSI DE MAMĂ
TOTI CRESTINII ,AZI TE CHEAMĂ,
PLANG IN HOHOT SI SUSPINĂ
DUPA BLANDA TA ,LUMINĂ.

PLEACĂ-TI OCHII TĂI, PREABUNĂ,
SĂ VEZI LUMEA CUM SE ADUNĂ
CA SĂ-TI CEARĂ INDURARE,
MAICĂ SFANTĂ,MAICĂ MARE!

VIN,CU TOTII,AZI FECIOARĂ,
MULTE VOR EI,CA SĂ-TI CEARĂ,
CA SĂ-I SCAPI TU DIN OSANDĂ,
SĂ-TI SĂRUTE FATA BLANDĂ!

SĂ-TI MAI FACĂ O CUNUNĂ
SI SĂ-TI CEARĂ O VORBĂ BUNĂ,
SĂ TE-NDURI DE EI,MAICUTĂ
SI SĂ-I SCAPI DE SUFERINTĂ!

VIN BĂTRANI,MANCATI DE RELE,
SI FAMILII IN MARE JELE,
VIN SĂ-TI CEARĂ AJUTOR
TIE, MAICA A MILELOR!

VIN SĂ-TI CEARĂ ALINARE
CĂ ESTI SINGURA SCĂPARE
MILĂ VIN EI,SĂ-TI CERSEASCA
PRUNCII BINE SĂ -SI CREASCĂ.

VIN FETE SI VIN FECIORI
CA UN LUNG SIREAG DE FLORI.
SĂ-I PĂSTREZI CURATI SI SFINTI
CINSTITORI DE-AI LOR PĂRINTI.

VIN MAME CU COPILASI
SĂ-I PĂSTREZI TOT INGERASI.
NU UITA MAICĂ MILOASĂ
NICI DE CEI BOLNAVI,ACASĂ!

DĂ-LE AJUTOR,TĂRIE,
DRAGOSTE,CREDINTĂ VIE,
IAR PE CEI INSTRĂINATI,
NU-I LASA NEMANGAIATI!

FĂ TU,MAICĂ PREAMILOASĂ,
FĂ SĂ VINĂ TOTI ACASĂ,
SĂ MUNCEASCĂ-N TARA LOR,
LANGA CEI CE LE DUC DOR.

MAICA SFANTĂ SI FECIOARĂ
MARI PRIMEJDII NE-NCONJOARĂ!
APĂRĂ-NE TU,MAICUTĂ
SĂ TRĂIM TOTI FRATII IN TARĂ!

NIMENI SĂ NU NE DESPARTĂ
DE PATRIA ROMANEASCĂ,
DĂI,MAICUTĂ PUTERE ROMANULUI
SĂ STARPEASCĂ RAVNA STRĂINULUI!

O !  DE CAND TU NE-AI LĂSAT
SI LA CERURI TE-AI MUTAT,
PE PĂMANT E NUMAI JALE
VREMURI TRISTE SI AMARE.

TE CHEMĂM IN ORICE SEARĂ
MAICA DULCE VINO,IARĂ
MANA-TI BUNĂ NE-O INTINDE
SI LA SANU-TI NE CUPRINDE!

SI NE SCOATE LA LUMINĂ,
LA O VIATA MAI SENINĂ,
FĂ,SĂ VINĂ TIMP FRUMOS
PACEA DOMNULUI HRISTOS!

SC Mark

6 martie 2017

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Cinstirea Icoana Maicii Domnului    Astăzi 7 Martie prăznuim "Chezaşa celor Păcatoşi "



O, Podoaba cetelor îngereşti şi Lumina celor ce călătoresc în pământul mântuirii, Vasul cel preafrumos plin de mirul tuturor darurilor Duhului, Oglinda sufletelor umilite, Veşmântul celor iubitori de feciorie, Buna Povăţuitoare a maicilor, Biruinţa sihaştrilor, Dorul mucenicilor, Nădejdea neclintită a păcătoşilor, Preasfântă Fecioară şi Maica Cuvântului, adapă-ne pe noi cei însetaţi de mântuire din izvorul minunilor Tale şi cu starea Ta de faţă înaintea tronului Treimii mijloceşte iertarea păcatelor noastre.
Nu avem nici o picătură de umilinţă în vasul sufletelor noastre şi cu totul ne-am cufundat în adâncul nelegiuirilor. Nu avem gând de întoarcere şi în mormântul lenevirii ne-am aşezat. Am lepădat mila Domnului şi cu mulţime de păcate ne-am împovărat. Pentru aceasta, te rugăm, Preacurată Maică a Domnului, să ne fii apărătoare nebiruită la judecată şi mai înainte de a sosi ceasul înfricoşător al morţii să ne soleşti pocăinţă.
Ca Una Ce ai născut pe Cel de pe scaunul heruvimilor, pe noi, cei pierduţi în temniţa păcatelor, ne slobozeşte, apropiindu-Te cu cheia rugăciunii Tale. Nu ne părăsi în vremea primejdiilor, ci ca Una Ce eşti Izvor al milostivirii credincioşilor, adapă-ne cu picăturile îndurărilor Tale. Surpă toate ispitele vrăjmaşilor nevăzuţi cu mâna Ta cea puternică, ca Una Ce ai ţinut în braţele Tale pe Cel Ce cu mâna Sa a zidit toată făptura şi aşează pe cerul minţilor credincioşilor stele de gânduri dumnezeieşti.
Înţelepţeşte-ne pe noi ca în toată vremea să Îţi aducem jertfe de rugăciuni şi mai ales să-Ţi împletim cununa laudelor, ca să dobândim şi noi cununa mântuire şi viaţa cea veşnică spre slava lui Dumnezeu în veci. Amin.

2 martie 2017

Rugăciune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Grăbeşte Preamilostivă spre ajutorul nostru să nu pierim sub mulțimea păcatelor..

Nu avem nici o picătură de umilinţă în vasul sufletelor noastre şi cu totul ne-am cufundat în adâncul nelegiuirilor. Nu avem gând de întoarcere şi în mormântul lenevirii ne-am aşezat. Am lepădat mila Domnului şi cu mulţime de păcate ne-am împovărat. Pentru aceasta, te rugăm, Preacurată Maică a Domnului, să ne fii apărătoare nebiruită la judecată şi mai înainte de a sosi ceasul înfricoşător al morţii să ne soleşti pocăinţă.

Ca Una Ce ai născut pe Cel de pe scaunul heruvimilor, pe noi, cei pierduţi în temniţa păcatelor, ne slobozeşte, apropiindu-Te cu cheia rugăciunii Tale. Nu ne părăsi în vremea primejdiilor, ci ca Una Ce eşti Izvor al milostivirii credincioşilor, adapă-ne cu picăturile îndurărilor Tale. Surpă toate ispitele vrăjmaşilor nevăzuţi cu mâna Ta cea puternică, ca Una Ce ai ţinut în braţele Tale pe Cel Ce cu mâna Sa a zidit toată făptura şi aşează pe cerul minţilor credincioşilor stele de gânduri dumnezeieşti.

Înţelepţeşte-ne pe noi ca în toată vremea să Îţi aducem jertfe de rugăciuni şi mai ales să-Ţi împletim cununa laudelor, ca să dobândim şi noi cununa mântuirii şi viaţa cea veşnică spre slava lui Dumnezeu în veci. Aliluia.

Canon mângâietor către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                      Canon mângâietor către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la toată boala
                          Facere a Părintelui nostru purtător de Dumnezeu, Ioan al Evhaitelor


Al cărui acrostih
Bolile mele tămăduiește-le, Fecioară, ale monahului Ioan

Cântarea I, glas plagal 4
Irmosul:

«Pe Faraon cel ce era purtat în carele de război, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, lovind în chipul Crucii și despărțind marea. Și pe Israel cel fugărit, care mergea pe picioare, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu».
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi (se repetă după fiecare strofă)
Neputințele mele și bolile, tămăduiește-le, Născătoare de Dumnezeu, ca ceea ce ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvântul, pe Cel ce, cu patimile Lui, a purtat neputințele și bolile tuturor și pe Cel ce vindecă betejunile.
Ceea ce ai născut, Stăpână, fără dureri, durerile mele și cumplitele chinuri și pătimirile cele mai groaznice care mă apasă și mă încolțesc din toate părțile, ușurează, ridică povara și prin cercetarea ta tămăduiește-mă.
Întoarce-mi jalea bolii mele în bucuria însănătoșirii, rupe sacul cel întunecat al răului meu obicei, Fecioară, și încinge-mă cu bucuria strălucită a deprinderii celei bune și de veselie umple-mă.
Cuptorul învăpăiat al patimilor a aprins scânteile arzătoare ale bolilor celor stricătoare și mă arde cu cărbunii înfocați prin cele mai cumplite arsuri, dar dacă mă vei răcori tu, Stăpână, răcoarea ta va fi mie vindecare.

Cântarea a 3-a
Irmosul:

«Doamne, Cel ce ai făcut acoperământul bolții cerești și ai întemeiat Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta, Cel ce ești marginea doririlor și întărirea credincioșilor, Unule Iubitorule de oameni».
Fecioară, tu ai născut pe Dumnezeu cel minunat întru sfinți pentru aceea minunate fă milele tale cu mine, Preasfântă cinstită, și pe mine cel deja mort din pricina durerilor nesuferite, viază-mă, rogu-mă.
Pe patul durerii zăcând îndurerat, pe tine te chem, Fecioară, pleacă urechea ta spre mine, grăbește să mă mântuiești, grăbește să mă scoți din focul care acum arde mocnit inima mea.
Pe fiul cel cu minte pruncească, pe tânărul cel fără de rânduială, cu toiagul pedepsindu-l, părintele cel iubitor îl înțelepțește, știu, Iubitorule de oameni, ci pe mine cel bătut după vrednicie, iarăși mă miluiește prin ceea ce Te-a născut.
Liman tare și ancoră sfântă și nădejde nezdruncinată, Stăpână, te-am dobândit, pentru aceea pe mine, cel învălurit de valurile ispitelor, îndreptează-mă spre limanul cel liniștit al sănătății.

Cântarea a 4-a
Irmosul:

„Tu, Doamne, ești tăria mea, Tu și puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel ce n-ai părăsit sânurile părintești și ai cercetat a noastră sărăcie. Pentru aceasta cu Proorocul Avvacum strig către Tine, slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni”.
Tu ai izvorât izvorul Tămăduirilor, uscând adâncul cel fără fund al bolilor, dăruind în dar putere celor ce bolesc, sănătate celor ce rău pătimesc, pentru aceea pe mine cel covârșit de cumplite boli și de amare neputințe mă tămăduiește.
Ca să povestesc minunile tale, Născătoare de Dumnezeu, și faptele tale minunate și să mărturisesc între fiii oamenilor minunile tale, cu totul lăudată, caută cu milostivire la mine, cel bolnav, și sănătate desăvârșită dăruiește-mi.
Slobozire celor bolnavi fiind și sănătate la îndemână și vindecare, schimbare și răcorire celor cheltuiți în deznădejdi, în nenorociri și în necazuri, în cele mai amarnice chinuri și dureri neîmblânzite, îndură-te, Stăpână.
Cel ce ai purtat slăbiciunea firii omenești, Hristoase, pentru bunătatea Ta, slăbiciunile mele cele multe și bolile cu milostivire vindecă-le, mult Milostive, având pe Preacurata Maica lui Dumnezeu înduplecându-Te la aceasta, pe ceea ce curat Te-a născut pe Tine.

Cântarea a 5-a
Irmosul:

«Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cel ce ești lumină neapusă? Că m-a acoperit întunericul cel vrăjmaș pe mine, ticălosul. Ci, Te rog, întoarce-mă și la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele».
Cu stropirea îndurărilor tale, spălând întinăciunea bolii mele, dă-mi mie, Stăpână, să mă bucur de curata sănătate, căci viața mea câte puțin se cheltuiește și nu-mi este mie nădejde de mântuire.
În durere anii mei se scurg și în suspinuri viața mea se sfârșește, a slăbit puterea trupului meu, Stăpână. Căci s-au tulburat oasele mele de-atâta zăcut, pentru aceea miluiește-mă.
Pe tine ocrotitoare caldă și ajutor grabnic în necazuri te-am agonisit, Fecioară, la sprijinul tău alerg, ușurează-mi amarele chinuri și nesuferitele dureri și cumplita suferință.

Cântarea a 6-a
Irmosul:

«Adâncul păcatelor cel mai de jos m-a înconjurat, ci precum pe Proorocul Iona, scoate, Doamne, din stricăciune viața mea».
Mai mare vâlvătaie decât cea a cuptorului Babilonului, mai arzătoare văpaie a încins materia păcatelor mele, care mă arde și mă topește și întețește înlăuntrul inimii arșițe mistuitoare.
Nor luminos picurător de har, Fecioară, plouă asupra mea râuri de vindecări care să-mi topească fierbințeala arșițelor mele mistuitoare, răcorește-mă, rogu-mă și dă-mi mie să mă întorc iarăși la sănătatea dintâi.
Izvor de apă vie, îndulcește apa amară și nestătătoare a durerilor și chinurilor și viforul patimilor trupului care cumplit mă înviforează, îmblânzește-l, domolește-l, oprește-l, stinge-l și inima o înseninează.
Adoarme răstimpul durerilor și arșițelor, prin neadormita ta rugăciune, Fecioară, și fă să înceteze frigurile puternice, neîncetate și sălbatice ale acestora, căci și oasele mele s-au zdrobit.

Cântarea a 7-a
Irmosul:

«Tinerii evrei în cuptor au călcat văpaia cu îndrăzneală, și în rouă focul l-au prefăcut strigând: Bine ești cuvântat în veci, Doamne Dumnezeule».
Toată așteptarea, toată nădejdea mântuirii la tine o arunc, pentru aceea, întoarce-mă din patul de boală, Stăpână, la sănătatea mea.
Râu de vindecare izvorăște-mi și cuptorul clocotitor, Fecioară, al arșițelor puternice stinge-l până în sfârșit. Căci tu ai izvorât izvorul vieții dumnezeiești, râul cel dulce.
A ridicat văpaie fără de sfârșit multa bilă rea, care a făcut cenușă umezeala cea după fire, uscând precum lemnul nenorocita mea inimă.
Singura bucurie a celor întristați, fiindcă și eu sunt necăjit, grabnic auzi-mă, ia aminte la sufletul meu și nu-ți întoarce fața milei tale de la mine, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 8-a
Irmosul:

«De șapte ori nebunește a încins tiranul haldeilor cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar văzându-i pe aceștia mântuiți printr-o putere mai mare, a strigat: Pe Făcătorul și Mântuitorul tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L popoare preaînălțați-L întru toți vecii».
Nou paralitic sunt, mort însuflețit, pe jumătate mort, zăcând jos, sunt aruncat la pat. Și mi s-a făcut patul mormânt, Stăpână, mie celui slăbănogit de mâini și de picioare. Dar dacă vrei, numai prin cuvânt poți să mă mântuiești ca singură Maică a lui Dumnezeu și Fecioară Preacurată.
Înviforat cumplit de boli nevindecate, de cumplite neputințe, și patimi una după alta fără de vindecare, am ancorat ca la un țărm liniștit la limanul cel lin al milei tale, Fecioară. Potolește valul durerilor mele și fă să înceteze valurile muncilor.
Bucură-te, izvor al bunătății, noianul bunătății, adânc al iubirii de oameni și al milei, fă minunată bunătatea ta și asupra mea și slobozește-mă degrab, cu picătura milostivirii tale, din cea mai de pe urmă boală care mă stăpânește și mă vlăguiește.
Râu al harului, scăldătoare a vindecărilor, potir nesecat al bucuriei și al veseliei, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, vindecă-mă și pe mine, cel ce zac aruncat pe patul durerii, ca o povară neînsuflețită și amestecă mie băutura mângâietoare a sănătății.

Cântarea a 9-a
Irmosul:

«Spăimântatu-s-a de aceasta cerul și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor în trup și pântecele tău s-a făcut mai cuprinzător decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te măresc».
Vindecă-mă pe mine cel ce bolesc din chinuri cumplite, ca ceea ce ai născut pe Dumnezeu fără de sămânță, pe Cel ce vindecă numai cu voia bolile trupului și ale sufletului, pentru ca, petrecând în sănătate, să te laud pe tine cu bucurie și să te cinstesc cu veselie și să te măresc cu voioșie.
Maică a Creatorului a toate, plăsmuiește-mă din nou pe mine, cel cu totul zdrobit, și pe mine cel aruncat și zdrobit în țărână, ca o bună, ridică-mă, căci toate le poți ca ceea ce ai născut, Fecioară, pe Stăpânul Cel puternic în putere și toate câte voiești pe toate le poți.
Îndreptarea celor căzuți și neputincioși, tăria și sănătatea și vindecarea, îndreaptă-mă, Fecioară, și pe mine, cel neputinicos și cu adevărat mult păcătos și căzut cu trupul, cu sufletul și cu duhul. Învrednicește-mă de sănătate, Fecioară, și mântuire dobândește pentru mine.
Slobozirea cea mai grabnică a celor bolnavi, mângâiere gata celor bolnavi, răcorire a celor ce rău pătimesc în nenorociri, caută cu milostivire la slăbiciunea mea și la multa mea rea pătimire și ia aminte la mine cu iubire de oameni și cu ochiul tău cel blând, Fecioară.
(Sfântul Ioan Mavropous, Mitropolitul Evhaitelor, Canoane de mângâiere la Domnul nostru Iisus Hristos și la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, traducere din limba greacă veche de Laura Enache, Editura Doxologia, 2015)

25 februarie 2017

Icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”


Până la sfârşitul veacurilor, Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se smerească şi să-şi schimbe viaţa, iar acest proces (metanoia) este indispensabil intrării noastre în împărăţia cerurilor.

„De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi la Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit Crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.” (Evrei 12, 1-2)

Povestea acestei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului Bucurie Neaşteptată este legată tocmai de procesul de pocăinţă.

Icoana „Bucurie Neaşteptată” a PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu înfăţişează acestea: într-o cameră se află o icoană a Maicii Domnului, iar lângă ea se observă un tânăr îngenuncheat la rugăciune. Tradiţia despre vindecarea unor tineri cu diverse boli prin intermediul acestei icoane este amintită în cartea Sfântului Dimitrie al Rostovului, „Ploaia pe lână” .

Un tânăr stăpânit de un păcat greu, care totuşi avea evlavie către Maica Domnului, s-a rugat într-o zi înaintea icoanei Preacuratei Fecioare, înainte să se ducă şi să păcătuiască din nou. Rugăciunea sa de fiecare zi cuprindea şi cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har!” În ziua aceea, după ce a rostit cuvintele, când era pe punctul de a pleca, el a văzut că Pruncului i-au apărut răni la mâini şi la picioare, cu sânge care curgea din ele. Dar şi chipul Maicii din icoană se mişca, fiind ca şi viu. Îngrozit, a exclamat, căzând cu faţa la pământ: „Stăpână, cine a făcut asta?”

Maica Domnului din icoană a răspuns: „Tu şi alţi păcătoşi, prin păcatele voastre, Îl răstigniţi din nou pe Fiul meu. Tu îmi spui mie milostivă, iar după aceea mă insulţi cu faptele tale.” Mişcat profund, omul acela s-a rugat Maicii: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău să-mi vină în ajutor!”

Maica Domnului a rostit de două ori o rugăciune către Pruncul Hristos, vreme în care El a rămas neclintit, dar după aceea a răspuns rugăciunii stăruitoare a Maicii Sale: „Voi îndeplini cererea voastră. Pentru rugăciunea voastră, păcatele acestui om sunt iertate. Lasă-l, în semn de iertare, să-mi sărute rănile.”

Astfel, păcătosul iertat, în faţa căruia s-a arătat inepuizabila milă a Maicii Domnului, într-un chip minunat, s-a ridicat şi a sărutat rănile Mântuitorului cu o bucurie nespusă. Din acel moment, el a dus o viaţă curată şi cucernică. El a primit BUCURIA NEAŞTEPTATĂ a iertării păcatelor sale.

Acest eveniment, consemnat de Sfântul Dimitrie al Rostovului, a inspirat pe un credincios să realizeze icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”, în care să apară şi un bărbat îngenuncheat în faţa Icoanei. De obicei, în josul icoanei sunt scrise cuvintele de la începutul istorisirii: „A fost cândva un om păcătos…”.

Una dintre aceste icoane (Bucurie Neaşteptată) se află la Moscova, în biserica Sfântului Ilie (după ce a fost mutată prin multe biserici, din cauza ateilor care ardeau / distrugeau bisericile respective), în zilele de vineri cântându-se aici, de regulă, Acatistul Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”. De altfel, legat de toate Icoanele renumite ca fiind făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, s-au alcătuit Acatiste, ce sporesc rugăciunea înaintea icoanelor respective.

Foarte multe minuni s-au petrecut şi se petrec în legătură cu această Icoană, atât vindecări de boli (fizice şi psihice), cât şi alungare a tristeţii şi ajutor pentru despătimire.

Rugăciune de la sfârşitul Acatistului Maicii Domnului Bucurie Neaşteptată

„O, Prea Sfântă Fecioară, Prea Bună Maică, acoperământul a toată lumea creştină, credincioasă solitoare şi sprijinitoare a tuturor celor ce sunt în păcate, necazuri, nevoi şi dureri. Primeşte această cântare de rugăciune, ce se înalţă de la noi nevrednicii robii tăi şi precum de demult pe cel păcătos, care în fiecare zi de mai multe ori se ruga înaintea cinstitei tale icoane, nu l-ai trecut cu vederea, ci i-ai dăruit lui bucuria cea fără de veste a pocăinţei şi l-ai plecat pe Fiul tău cu multă stăruitoare rugăciune spre iertarea acestui păcătos şi rătăcit, aşa şi acum nu trece cu vederea rugăciunea noastră a nevrednicilor robilor tăi şi roagă-L pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru ca şi nouă tuturor, celor ce ne închinăm cu credinţă şi umilinţă înaintea icoanei tale celei de vindecări purtătoare, să dăruiască BUCURIE NEAŞTEPTATĂ după trebuinţa fiecăruia:

bucuria-neasteptata2Păcătoşilor celor afundaţi în adâncul răutăţilor şi al păcatelor şi al patimilor, înţelepţeşte a tot lucrătoare pocăinţă şi mântuire;

Celor din necazuri şi întristări mângâiere;

Celor ce se află în nevoi şi asupriri desăvârşită scăpare de acestea;

Celor slăbiţi cu duhul şi deznădăjduiţi, nădejde şi răbdare;

Celor ce trăiesc în bucurie şi belşug, neîncetată mulţumire Binefăcătorului;

Celor nenorociţi, îndurare;

Celor din boli şi neputinţe îndelungate şi celor părăsiţi de doctori, vindecare neaşteptată şi întărire a celor cu mintea pierdută din boală;

Întoarcerea şi reînnoirea minţii celor ce pleacă la viaţa cea veşnică şi nesfârşită;

Amintire a morţii, umilinţă şi zdrobirea minţii pentru păcate, duh treaz şi nădejde tare spre îndurarea Judecătorului.

O, Doamnă Preasfântă, milostiveşte-te spre toţi cei ce cinstesc întru tot Sfânt numele tău şi tuturor arată-le atotputernicul tău acoperământ şi sprijineală. Păzeşte în bunătate pe cei ce până la sfârşitul lor cel mai de pe urmă vieţuiesc în dreaptă credinţă şi arată cinstită petrecere, pe cei răi, buni îi fă, pe cei rătăciţi, pe calea cea dreaptă povăţuieşte-i, la orice lucru bun şi plăcut Fiului tău, ajută-i; orice lucru rău şi potrivnic lui Dumnezeu strică-l, celor ce se află în nedumerire trimite-le lor din cer ajutor nevăzut şi înţelepţire, de ispite, sminteli şi pierzare scapă-i; de toţi oamenii cei răi şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi apără-i şi păzeşte-i, cu cei ce călătoresc, împreună călătoreşte; celor din lipsuri şi din foamete, fii hrănitoare, celor ce nu au acoperământ şi adăpost, fii acoperământ şi scăpare, celor goi dă-le îmbrăcăminte, celor obijduiţi pe nedrept şi prigoniţi sprijineală; pe cei ce rabdă clevetire, batjocură şi hulă, îndreptează-i în chip nevăzut, pe clevetitori şi hulitori mustră-i înaintea tuturor, celor ce se duşmănesc cu înverşunare dăruieşte-le pace fără de veste şi nouă tuturor dragoste unuia către altul, pace, evlavie şi sănătate cu îndelungare de zile.

Căsniciile în dragoste şi unire le păzeşte, pe soţii care se află în duşmănie şi despărţire împacă-i, uneşte-i unul cu altul şi pune-le lor dragoste nestricată, maicilor născătoare de fii dăruieşte-le grabnică dezlegare, pe prunci îi creşte, pe cei tineri înţelepţeşte-i şi deschide-le lor mintea spre primirea oricărei învăţături folositoare, povăţuieşte-i spre frica de Dumnezeu, înfrânare şi iubire de osteneli; pe cei de un sânge, prin pace şi dragoste îi izbăveşte de ceartă şi de vrăjmăşii, pentru orfanii cei fără de mamă fii Maică; de tot păcatul şi de toată spurcăciunea îi îndepărtează şi spre toate cele bune şi plăcute lui Dumnezeu îi învaţă, iar pe cei înşelaţi şi căzuţi în păcat şi necurăţie, curăţindu-i de spurcăciunea păcatului, scoate-i din adâncul pierzării; văduvelor fii mângâietoare, toiag bătrâneţilor fii, de moartea cea fără de veste şi fără de pocăinţă pe noi, pe toţi, ne izbăveşte şi ne dăruieşte nouă tuturor sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de durere, neruşinat, cu pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos.

Pe cei mutaţi întru credinţă şi pocăinţă, din viaţa aceasta a noastră, fă-i să locuiască împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, pentru cei ce s-au sfârşit de moarte năpraznică, roagă-L pe Fiul tău, milostiv să le fie şi pentru toţi cei răposaţi fără să aibă rudenii care să roage pe Fiul tău pentru odihna lor, singură fii neîncetată şi caldă rugătoare, ca toţi, în cer şi pe pământ, să te cunoască pe tine ca pe o sprijinitoare neînfruntată a neamului creştinesc şi, cunoscându-te, să te slăvească pe tine şi prin tine pe Fiul tău, cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Cel de o fiinţă Duhul Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

https://www.facebook.com/SalimAndreiDanielGuven

(27) Facebook BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Rugăciune pentru vederea păcatului propriu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu. Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre.
Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese. Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin.

Sfântul Ignatie Briancianinov

22 februarie 2017

Rugăciune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

21 februarie 2017

MEREU CU NOI..

 DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

        de Preot     Sorin Croitoru
O, Doamne Dumnezeul meu,
În anii vieții pe pământ
Ne-ai dat exemplu de trai sfânt:
Ai vindecat și ai hrănit,
Ai luminat și-ai izbăvit,
Ai înviat și-ai miluit
Și ai iubit, da.. ai iubit,
O, Doamne, cât ai mai iubit..
Ca un fitil de lumânare
Te mistuiai, murind pe Lemn.
Îmbrățișarea de pe Cruce
Era cel mai frumos îndemn
La dragoste de oameni..
Te-ai dus în cer, preablând Iisus,
La Tatăl sus..
Dar ai promis să nu ne lași,
Să fii cu noi,
S-aduci victorii în război,
Să-i miluiești pe cei smeriți,
Să-i odihnești pe osteniți.
Tu, Adevărul întrupat,
Nu ne-ai uitat..
În catacombe și-'n cămări
Și pretutindeni pe pământ
Unde s-or face adunări
Spre slava Numelui Tău Sfânt
De doi sau trei, sau chiar mai mulți,
Vei fi cu ei să le asculți
Pricesne și doxologii.
Da, ai promis că o să vii,
Căci Îți sunt dragi ai Tăi copii!
La Liturghia din Altar,
Sfințind și vinul din pahar
Și pâinea de pe discul sfânt,
Te-aduce Duhul pe pământ:
Tu ești Vițelul îngrășat,
Tăiat de slugi și împărțit
La fiii morți ce-au înviat,
La fii pierduți ce s-au găsit..
Ce mare taină se ascunde
În mâini întinse de săraci,
În guri flămânde, limbi uscate,
În trupuri reci, înfrigurate
Ce tremură încovrigate
Visând căldura unei case..
În boli ce au intrat în oase
Ce zac pe paturi de spitale,
În lacrimi curse după gratii
Din ochi ce s-au uscat de jale!..
În toată-această suferință,
O, Blândule Mântuitor,
Tu ești prezent, simțind întreagă
În trupul Tău, durerea lor!
Deci cel ce vrea să Te găsească
Pe Tine, Domnul nostru sfânt,
Pe necăjiți să-i miluiască
În viața sa de pe pământ!
Îți mulțumim, Iisuse Sfinte,
Stăpân și Domn și Dumnezeu,
Că ai urcat pe Tronul Slavei,
Dar și cu noi rămâi mereu!
amin


RUGĂCIUNE CĂTRE PREACURATA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


O, Preamilostivă Stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primeste această putină
rugăciune a mea, din buzele mele cele întinate si o du Fiului Tău si Dumnezeului nostru, Care S-a
născut cu trupul din tine spre mântuirea noastră. Care pentru noi păcătosii S-a răstignit si S-a
îngropat si a înviat a treia zi. Desi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totusi
tâlharii si desfrânarii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit
si i-a miluit, îmi dau îndrăznire, si cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis
usa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar si pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul Tău?
Milostiveste-te deci si spre mine, Doamna mea, că poti toate câte le voiesti, iar pe cele ce le ceri de
la Fiul Tău le si iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare crestinilor. Pentru
aceasta pe tine te binecuvântăm si te preaînăltăm în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune care se citeste în fiecare post

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pămantului si a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai inainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche si cea Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm si Tie ne rugăm: intăreste-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim intru ele cu sarguintă, spre mărirea numelui Tău celui sfant si spre iertarea păcatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra păcatului,- ca impreună cu Tine răstignindu-ne si ingropandu-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte si să petrecem cu bună plăcere inaintea Ta intru toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, si Tie slavă inăltam, impreună si Celui fără de inceput al Tău Părinte, si Preasfantului si bunului si de viată făcătorului Tău Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.


16 februarie 2017

A fost odată un păstor

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

O, Fecioară sfântă,

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...Bucură-te, o, steaua mării, Preasfântă Mamă a lui Dumnnezeu

O, Fecioară sfântă, Marie, o, poartă larg deschisă spre Cer!
Îngerul pe care cerul ți-l trimite, poartă un mesaj de la Dumnezeu.
Tu îl primeşti, schimbi, deci , destinul Evei şi lumii îi surâde pacea.
Rupe lanțurile oricarei asupriri, oferă lumină celui ce nu vede, îndepărtează răul de la orice om,
Cere binele pentru fiecare.
Să audă fiecare că eşti Mama noastră;
Prezintă-i tu lui Hristos rugăciunile noastre;
Şi El, care s-a facut Fiul tău, milostiv să le primească.
Fecioară sfântă, preaiubită, eliberează-ne de povara vinei noastre,
Fă-ne umili şi curați, dă-ne zile liniştite, veghează drumul nostru până când îl vom întalni pe Fiul Tău, bucuroşi, în Cer. Amin.

13 februarie 2017

Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


      Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate iconele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!

12 februarie 2017

Cuvinese cu adevărat





 Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

8 februarie 2017

Câţi copii putem creşte ?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




    Un om evlavios avea puţine bunuri pământeşti, însă avea mulţi copii. Întrebându-l cineva dacă prea mulţi copii nu-i căuzează greutăţi materiale, el a răspuns:

    - Nu mă îngrijorez de aceasta, căci tatăl meu este multimilionar şi las copiii mei în grija Lui.

    Atunci a fost întrebat cine este tatăl său şi unde locuieşte. Omul a răspuns:

    - Tatăl meu locuieşte în ceruri; este bunul Dumnezeu. Acela îngrijeşte de copiii Săi şi de ai mei.
Rugăciunea are mare putere în familie

- Părinte, rugăciunile de seară trebuiesc făcute de către toţi membrii familiei împreună?

Cei mari trebuie să se poarte cu nobleţe. Ei să rostească toate rugăciunile de seară, iar copiilor lor să le spună: „Dacă vreţi, puteţi rămâne şi voi puţin”. Atunci când copiii sunt mai mărişori, familia poate avea un program de rugăciune. De pildă, cei mari să se roage cincisprezece minute, iar copiii două sau cinci minute, şi, dacă vor, se pot ruga şi mai mult. Dacă părinţii îi vor ţine pe copii la toate rugăciunile de seară, aceştia se vor revolta. Nu trebuiesc siliţi, pentru că ei nu au înţeles încă puterea şi valoarea rugăciunii.

Părinţii pot mânca şi fasole şi orice altă mâncare consistentă. Dar dacă copilul încă mai bea lapte, îi vor spune oare să mănânce carne, deoarece este mai întăritoare? Se poate ca ea să fie mai întăritoare, dar sărmanul copil nu o poate mistui. De aceea la început îi dau puţină cărniţă cu supă, ca să vrea să mai mănânce şi a doua oară.

- Părinte, uneori şi cei mari sunt atât de obosiţi seara, încât nu-şi pot face toate rugăciunile.

Să nu neglijeze cu totul rugăciunea. Precum în război, dacă te afli noaptea singur pe o înălţime şi înconjurat de vrăjmaşi, tragi câteva focuri de armă, ca să se înfricoşeze aceia şi să nu te asalteze, aşa şi aceştia să tragă câteva focuri, ca să se înfricoşeze aghiuţă şi să fugă.

Rugăciunea are mare putere în familie. Cunosc doi fraţi care cu rugăciunea lor au reuşit nu numai să facă să nu se despartă părinţii lor, care aveau probleme între ei, ci chiar să se iubească şi mai mult. Tatăl nostru ne spunea: „Nu ştiu ce veţi face, dar va trebui să spuneţi «prezent» lui Dumnezeu de două ori pe zi, ca să ştie unde vă aflaţi”. În fiecare dimineaţă şi seară ne făceam rugăciunile toți împreună înaintea icoanelor, tatăl, mama şi noi, copiii, iar la sfârşit făceam metanie la icoana lui Hristos. De asemenea, atunci când aveam vreo problemă, ne rugam cu toţii împreună pentru a se rezolva. Mi-aduc aminte că odată, atunci când s-a îmbolnăvit fratele cel mai mic, tatăl nostru ne-a spus:

„Veniţi să-L rugăm pe Dumnezeu ca, ori să-l facă bine, ori să-l ia, pentru a nu mai suferi”. Ne-am rugat cu toţii şi copilul s-a făcut bine. Dar şi la masă stăteam cu toţii împreună. Mai întâi făceam rugăciune şi după aceea începeam să mâncăm. Dacă cineva începea să mănânce înainte de a se binecuvânta masa, noi spuneam: „Acesta a curvit”. Lipsa înfrânării o consideram curvie. A veni fiecare acasă la orice oră vrea şi a mânca de unul singur fără a exista motiv înseamnă distrugerea familiei.

RUGĂCIUNE CĂTRE PREASFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


     Împărăteasa mea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu ajutătoarea săracilor si primitoarea străinilor, bucuria celor întristaţi si acoperământul celor necăjiţi, vezi nevoia mea si necazul meu; ajuta-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum vrei, că n-am ajutor afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin

6 februarie 2017

Rugăciune către Maica Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


O, intru tot laudata, de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce spre bucuria cerului si a pamantului ai nascut pe Imparatul Hristos, Dumnezeul nostru, auzi glasul smeritilor robilor tai. Primeste aceasta putina rugaciune a noastra si ne izbaveste pe noi din toate nevoile. Vindeca neputintele noastre cele sufletesti si trupesti. Alunga de la noi toata rautatea si intristarea. Daruieste-ne sanatate si cu rugaciunile tale ne izbaveste din munca cea vesnica pe cei ce cantam pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Rugăciune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Doamne, Dumnezeul nostru, in Care am crezut si al Carui nume mai vartos decat tot numele Il chemam, da-ne noua iertare sufletului si trupului, celor ce mergem spre somn; pazeste-ne de toata nalucirea si fara intunecata dulceata, potoleste pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdarii trupesti si ne da in curatie a vietui cu lucrurile si cu cuvintele, ca dobandind viata cu fapte bune, sa nu cadem din binele Tau cel fagaduit, ca bine esti cuvantat in veci. Amin.

Doamne, Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, milostiveste-Te spre mine, pacatosul robul Tau, si ma miluieste si-mi iarta mie, nevrednicului toate cate am gresit Tie astazi ca un om, si nu numai ca un om, ci si mai rau decat dobitocul. Pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din tinerete si din obiceiul cel rau si care sunt din voia cea sloboda si din lene: ori de m-am jurat cu numele Tau, ori de L-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau pe cineva am clevetit in mania mea, sau am scarbit, sau de ceva m-am maniat, sau am mintit, sau fara de vreme am dormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am scarbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau stand la rugaciune mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat, sau m-am imbatat, sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am aanit inima, sau ce nu se cade am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate, sau de rugaciune nu m-am ingrijit, sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte; ca acestea toate si mai mari decat acestea am facut. Miluieste-ma, Stapane si Facatorul meu pe mine lenesul si nevrednicul robul Tau, si ma usureaza, si ma slobozeste si ma iarta, ca un bun si de oameni iubitor. Ca in pace sa ma culc si sa dorm eu pacatosul, necuratul si ticalosul si sa ma inchin, sa cant si sa preaslavesc preacinstitul numele Tau, impreuna cu al Tatalui si cu al Unuia-Nascut Fiului Lui, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

5 februarie 2017

Rugăciune la necazuri și supărări.

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 Doamne,viforul necazurilor se ridică asupra noastră și ape au intrat până la sufletul nostru:dar întru Tine este toată nădejdea noastră Tu cunoști pricina răului ce ne bântuie, la Tine perii capului nostru sânt numărați,la Tine deci,scap și pe Tine te rugăm, ca prin iubirea Ţa de oameni să depărtezi de la noi orce rău pierzător de suflet: să ne ajuți a birui toate ispitele ce ne învăluesc: că Tu ești întarirea, scăparea, ajutorul ,nădejdea și izbăvitorul nostru,Hristoase Dumnezeule, și Tie slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin



4 februarie 2017

.PRIVESTE-NE DOAMNE!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..


Priveste, Tu , Doamne la lumea săracă,
 Tu, Doamne, ne iartă
Tu, Doamne ne-mpacă, Priveste-Ti, 
Tu, Doamne, săracii si goii,

 Ce-si taraie pasii, prin glodul nevoii!
Priveste-ne, Doamne, pe noi, obiditii,
Ce-si pleacă genunchii la rugă, cu Sfintii, 
Ce-si poartă durerea cu lacrimi secate,

Cu frica de viată, cu teama de moarte!, 
Ascultă-ne, Doamne, durerea si plansul,
 In care se pierde speranta, surasul, 
Ascultă-ne, Doamne si ruga săracă

La care genunchiul cu greu se mai pleacă!
Priveste-ne, Doamne, pe noi, cersetorii,

 Si dă-ne să bem din cupa uitării, 
Si dă-ne din apa cea vie a Vietii,
Si rupe-ne, Doamne, cămasa tristetii!


                                               Preot Ioan.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ