ACATIST LA ICOANA MAICII DOMNULUI DIN TINOS (30 ianuarie)

            ==.¸¸.= =† ==.¸¸.==.¸¸.==† ==.¸¸.==.¸¸.= =†= =.¸¸.==.¸¸.= =† ==.¸¸.==.¸¸.= =† ==.¸¸.==

CONDAC 1

Icoana Ta, Preacurată, din insula Tinos este izvor de minuni pentru toți cei care aleargă către Tine cu credință, dăruind tuturor cele spre mântuire, ca să scoată din adâncurile inimii mărgăritarele laudelor de: Bucură-Te, Maica Domnului, zid de apărare al insulei Tinos !

ICOS 1

Mulți suferinzi au aflat mângâiere la cinstită icoana Ta, Preacurată, căci nu ai încetat a cerceta pe poporul cel necăjit și a aprinde făclia nădejdii în sufletele cele pustiite de mâhnire, ca toți să Îți aducă întru bucurie cântări ca acestea:

Bucură-Te, tămăduirea celor robiți de boală;

Bucură-Te, mângâierea celor împovărați de întristare;

Bucură-Te, îmblânzirea celor răniți de răutate;

Bucură-Te, mir înțelegător peste rănile noastre sufletești;

Bucură-Te, mireasă a sfințeniei neajunse de gând;

Bucură-Te, a insulei Tinos laudă neîncetată;

Bucură-Te, gură a cântărilor celor îngerești;

Bucură-Te, cer înțelegător al drepților lui Hristos;

Bucură-Te, nădejde tare a celor care se roagă Ție;

Bucură-Te, scăparea noastră dintru adâncul păcatelor;

Bucură-Te, scară prin care suim la înălțimea mântuirii;

Bucură-Te, vas al slavei pecetluit de darul Treimii;

Bucură-Te, Maica Domnului, zid de apărare al insulei Tinos !

CONDAC 2

De mare dar ai învrednicit pe bătrânul Barba-Polizoi, Preacurată, arătându-Te lui și poruncindu-i să caute icoana Ta cea aducătoare de bogate binecuvântări, ca să cânte toți cu bucurie: Aliluia !

ICOS 2

Pe ogorul unui localnic i-ai poruncit bătrânului să sape pentru a afla icoana Ta cea de minuni izvorâtoare, dar ogorul inimii sale era încă acoperit de spinii necredinței și se temea să nu fie vreo înșelăciune diavolească, dar noi mărim purtarea Ta de grijă pentru mântuirea oamenilor și Îți cântăm așa:

Bucură-Te, că Te-ai arătat împodobită cu toată frumusețea bătrânului;

Bucură-Te, că l-ai povățuit cu dulce cuvânt a căuta icoana Ta;

Bucură-Te, că ai voit a-i dărui lui icoana în semn de prețuire;

Bucură-Te, că ai căutat spre inima lui smerită;

Bucură-Te, că rugăciunile lui smerite le-ai primit;

Bucură-Te, că l-ai sfătuit să lepede îndoiala;

Bucură-Te, că i-ai proorocit că va zidi și o biserică;

Bucură-Te, că ai voit a cerceta cu mila Ta insula Tinos;

Bucură-Te, că Te-ai milostivit de cei neputincioși;

Bucură-Te, că i-ai făgăduit bătrânului ajutorul Tău;

Bucură-Te, că și pe noi ne cercetezi în nevoile noastre;

Bucură-Te, că ești grabnică solitoare mântuirii credincioșilor;

Bucură-Te, Maica Domnului, zid de apărare al insulei Tinos !

CONDAC 3

Multă nedumerire a cuprins sufletul bătrânului Barba-Polizoi, neștiind dacă arătarea cea minunată este de la Dumnezeu sau de la cel viclean, dar a alergat spre preot ca să-i dezlege taina, cântând: Aliluia !

ICOS 3

Mult s-a frământat bătrânul când preotul i-a spus că arătarea minunată este lucrare drăcească și tuturor a povestit minunea, însă doar doi prieteni l-au crezut și împreună au început să sape după icoana cea de minuni izvorâtoare, cântând Ție așa:

Bucură-Te, că ești apărătoare a insulei noastre;

Bucură-Te, că ne-ai cercetat pe noi cu milostivire;

Bucură-Te, că nu ne lași în încercările noastre;

Bucură-Te, mângâierea celor zdrobiți de necredință;

Bucură-Te, nor luminos călăuzitor la Ierusalimul ceresc;

Bucură-Te, blândețe care alungă frica;

Bucură-Te, vas minunat al darurilor cerești;

Bucură-Te, nor cuprinzător al tainelor Treimii;

Bucură-Te, bogăție neîmpuținată de milostivire;

Bucură-Te, scut al mântuirii celor neputincioși;

Bucură-Te, călăuzitoarea credincioșilor spre mântuire;

Bucură-Te, descoperirea tainelor celor mai presus de minte;

Bucură-Te, Maica Domnului, zid de apărare al insulei Tinos !

CONDAC 4

Monahiei Peleghia i-ai poruncit Stăpână, să arate minunea icoanei îngropate și să se îngrijească de zidirea Bisericii, ca toți să afle sub acoperământul Ei mila Domnului cântând: Aliluia !

ICOS 4

Monahia Pelaghia a povestit episcopului Gavriil despre minunata Ta arătare, Stăpână, prin care i-ai poruncit să înceapă săpăturile pentru aflarea icoanei Tale, iar cu lacrimi preasfințitul slujitor a încuviințat plinirea poruncii Tale, strigând Ție în adâncul inimii unele ca acestea:

Bucură-Te, Împărăteasă purtătoare de grijă pentru toți;

Bucură-Te, că ai binevoit să ne arăți comoara icoanei Tale;

Bucură-Te, că și de mai multe daruri ai voit a învrednici turma Ta;

Bucură-Te, că întru necazurile noastre ne-ai cercetat pe noi;

Bucură-Te, că nu ne lași pe noi niciodată fără ajutorul Tău;

Bucură-Te, că mult s-au ostenit lucrătorii pentru aflarea icoanei;

Bucură-Te, că răspândirea holerei i-a făcut i-a făcut să reia căutările;

Bucură-Te, că fântâna secată s-a umplut de apă cu darul Tău;

Bucură-Te, că după 700 de ani sub pământ s-a descoperit icoana Ta;

Bucură-Te, că și biserică prea frumoasă Ți s-a zidit Ție;

Bucură-Te, că ai trimis și bani pentru săvârșirea zidirii;

Bucură-Te, că toți s-au minunat de purtarea ta de grijă;

Bucură-Te, Maica Domnului, zid de apărare al insulei Tinos !

CONDAC 5

Pe căpitanul vasului englez și corabia sa i-ai salvat de la cumplita primejdie și acesta și-a plinit cu bucurie făgăduința, dăruind bani pentru ridicarea lăcașului Tău, în care toți cântă cu mulțumire: Aliluia !

ICOS 5

Pe cel bolnav, care se aruncase în apele mării din îndemnul celui viclean, l-ai izbăvit din moarte și ai primit jertfa lui pentru ridicarea bisericii Tale și laudele lui din inimă smerită:

Bucură-Te, că ai cercetat grabnic pe cel din primejdie;

Bucură-Te, că l-ai izbăvit pe el din moarte cumplită;

Bucură-Te, că ai trimis lui grabnic un caic;

Bucură-Te, că ai primit cu bucurie averea lui;

Bucură-Te, că sărăcia nu l-a împiedicat a sluji Ție;

Bucură-Te, că acesta a luat și chipul monahicesc;

Bucură-Te, că tuturor povestea minunile Tale;

Bucură-Te, că bogat era el în credința pentru Tine;

Bucură-Te, că în smerenie a viețuit până la sfârșitul vieții;

Bucură-Te, că ai primit cu blândețe jertfa dragostei lui;

Bucură-Te, că ai auzit grabnic suspinurile inimii lui;

Bucură-Te, că pe toți sprijini pe calea mântuirii;

Bucură-Te, Maica Domnului, zid de apărare al insulei Tinos !

CONDAC 6

Nu ai depărtat de la izvorul milei Tale, Preacurată, nici pe cei de altă credință, ci pe toți ai adăpat cu apa cea curată a minunilor Tale, ca să cânte Ție cu bucurie: Aliluia !

ICOS 6

Pe aga cel care cu credință a venit la biserica Ta, cerând tămăduirea picioarelor paralizate, nu l-ai lipsit de ajutorul Tău, Preacurată, iar el cu bucurie a lăudat minunea Ta, săltând în cântări ca acestea:

Bucură-Te, că pe toți chemi la izvorul tămăduirilor Tale;

Bucură-Te, că Te înduri de tot sufletul necăjit;

Bucură-Te, că nu disprețuiești pe cei bolnavi;

Bucură-Te, că nu oprești milele Tale nici dinspre cei de altă credință;

Bucură-Te, că ai dat tămăduire celui care nădăjduia spre Tine;

Bucură-Te, că nu s-a rușinat el a cere ajutorul Tău;

Bucură-Te, căci cu bucurie a plecat pe picioarele sale de la biserica Ta;

Bucură-Te, că a dăruit Ție bani pentru ridicarea unei fântâni;

Bucură-Te, că până astăzi se păstrează mărturiile minunilor Tale;

Bucură-Te, că toți au slăvit negrăită milostivirea Ta;

Bucură-Te, că nici pe noi nu ne lipsești de darul Tău;

Bucură-Te, ridicarea celor căzuți în boli cumplite;

Bucură-Te, Maica Domnului, zid de apărare al insulei Tinos !

CONDAC 7

De femeile care nu mai știau calea către gazda unde rămăsese pruncul lor le-ai povățuit, iar ele cutremurate de purtarea Ta de grijă, au cântat cu bucurie: Aliluia !

ICOS 7

Icoana Ta a fost și furată de cel fără frică de Dumnezeu, dar nu ai îngăduit să fie depărtată de insula Ta și s-a aflat imediat, toți lăudându-Te așa:

Bucură-Te, că ai arătat grabnic furtul icoanei;

Bucură-Te, că a fost prins cel care o furase;

Bucură-Te, că nu ai îngăduit nelegiuiri în lăcașul Tău;

Bucură-Te, că pe toți îndemni spre o viață cinstită;

Bucură-Te, că Te înduri de cei disprețuiți;

Bucură-Te, că cercetezi pe cei neputincioși;

Bucură-Te, că nu ai lipsit insula Ta de comoara icoanei;

Bucură-Te, că toți s-au minunat de purtarea Ta de grijă;

Bucură-Te, grabnică tămăduire a celor gârboviți de boală;

Bucură-Te, plinirea rugăciunii celor umiliți;

Bucură-Te, poartă către cer a monahilor;

Bucură-Te, ascultarea rugii credincioșilor;

Bucură-Te, Maica Domnului, zid de apărare al insulei Tinos !

CONDAC 8

Lacrimile copilei care se ruga pentru sora sa cu piciorul infectat au revărsat mila Maicii Domnului, iar jertfa de mulțumire adusă a minunat pe toți pelerinii care cântau: Aliluia !

ICOS 8

Pe toată linia frontului oastea greacă vedea pretutindeni chipul Tău ce se arăta noaptea îngrijindu-Te de cei în dureri, care aduceau Ție laude de mulțumire ca acestea:

Bucură-Te, apărătoare nebiruită a Ortodocșilor;

Bucură-Te, cea îmbrăcată în durere și slavă;

Bucură-Te, a ostașilor mângâiere fierbinte;

Bucură-Te, apărătoare Doamnă a luptătorilor;

Bucură-Te, vegherea celor din nevoi;

Bucură-Te, pavăză tare a credinței;

Bucură-Te, călăuzitoare a obștii duhovnicești;

Bucură-Te, a soldaților întărire în luptă;

Bucură-Te, milostivire negrăită împărțită credincioșilor;

Bucură-Te, povățuitoare către lumina Învierii;

Bucură-Te, carte nescrisă a Adevărului;

Bucură-Te, carte a rugăciunii smerite;

Bucură-Te, Maica Domnului, zid de apărare al insulei Tinos !

CONDAC 9

Cei cu minte înțelenită în patimi nu pot pricepe minunile lucrate spre slava lui Dumnezeu, Preacurată, dar noi, mărturisind adevărul, cântăm cu bucurie: Aliluia !

ICOS 9

Întinde mâinile Tale, cu care ai ținut pe Cel Care ne poartă pe noi deasupra valurilor lumești, și cere cu stăruință să se milostivească spre noi și să îmblânzească pe toți cei care ne necăjesc, ca să putem cânta Ție:

Bucură-Te, stindardul păcii lui Hristos;

Bucură-Te, minune mai presus de orice minune;

Bucură-Te, făclie a rugăciunii neîncetate;

Bucură-Te, blândețe care alungă orice teamă;

Bucură-Te, luminarea celor lipsiți de înțelepciune;

Bucură-Te, brațe ale milostivirii lui Hristos;

Bucură-Te, sprijinitoarea celor neputincioși;

Bucură-Te, scară prin care suim la Adevăr;

Bucură-Te, sabie înfricoșătoare duhurilor răutății;

Bucură-Te, îmblânzirea celor otrăviți de răutate;

Bucură-Te, fulger ce alungă gândurile cele rele;

Bucură-Te, stup în care se adună mierea rugăciunii;

Bucură-Te, Maica Domnului, zid de apărare al insulei Tinos !

CONDAC 10

Cei izbăviți prin rugăciunile Tale din moarte fulgerătoare au adus Ție cu dragoste glasuri de mulțumire împreună cu mireasma laudelor de: Aliluia !

ICOS 10

Pe cei aflați în corabia lovită de recif i-ai salvat de la moarte, iar ei ca răsplată au adus Ție o corabie de argint; noi, cei care călătorim pe marea acestei vieți, aducem Ție precum văduva cei doi bănuți laudele acestea :

Bucură-Te, salvarea corabiei invadate de apă;

Bucură-Te, nădejdea celor care călătoresc pe mare;

Bucură-Te, ridicarea noastră din adâncul întristării;

Bucură-Te, că rechinul trimis a salvat corabia;

Bucură-Te, că ne scoți și pe noi din mâinile vrăjmașilor;

Bucură-Te, că smerești răzvrătirile celor nedrepți;

Bucură-Te, că aperi pe cei nedreptățiți;

Bucură-Te, că ne porți în corabia rugăciunii;

Bucură-Te, că ne întărești pe calea pocăinței;

Bucură-Te, că ne ferești de prăpastia pierzării;

Bucură-Te, că întărești pe cei slăbiți de ispite;

Bucură-Te, că ne dai putere pe cărarea mântuirii;

Bucură-Te, Maica Domnului, zid de apărare al insulei Tinos !

CONDAC 11

Multe suflete aleargă cu nădejde la icoana Ta și află multă milă, aducând înaintea Ta smerite rugăciuni spre slava Căruia cetele îngerești Îi cântă: Aliluia !

ICOS  11

Sufletul meu cel înghețat de viforul multor ispite Te rog să îl încălzești cu focul rugăciunii Tale, ca să aduc și eu făclii de cântări ca acestea:

Bucură-Te, apărătoare nebiruită a credincioșilor;

Bucură-Te, mângâierea celor neputincioși;

Bucură-Te, alungarea viforului ispitelor;

Bucură-Te, adierea păcii lui Hristos;

Bucură-Te, mireasmă a înțelepciunii cerești;

Bucură-Te, carte a însemnărilor dumnzeiești;

Bucură-Te, pom sfințit al darurilor duhovnicești;

Bucură-Te, mijlocitoare a împăcării cu Dumnezeu;

Bucură-Te, liman liniștit al pocăinței;

Bucură-Te, mare a înțelepciunii de sus;

Bucură-Te, corabie a scăpării din patimi;

Bucură-Te, îmbrățișarea celor disprețuiți;

Bucură-Te, Maica Domnului, zid de apărare al insulei Tinos !

CONDAC 12

Lăcașul Tău este loc ales de pelerinaje unde se aduc neîncetat rugăciuni pentru dobândirea celor de folos spre mântuire, iar noi împodobim lăcașurile inimilor cu rugile către Tine cântând: Aliluia !

ICOS 12

Înaintea icoanei Tale se aduc neîncetat jertfe de rugăciuni pentru tămăduirea și mântuirea celor din nevoi, iar noi, cu gând împovărat de neputințe, strigăm către Tine ca să ne dăruiești, Maică, bogată milă, aducându-Ți cântări ca acestea:

Bucură-Te, vederea celor orbiți de păcat;

Bucură-Te, întărirea celor neputincioși cu trupul;

Bucură-Te, pocăința sufletelor regăsite;

Bucură-Te, insulă a minunilor dumnezeiești;

Bucură-Te, bogăție a îndurărilor Părintelui ceresc;

Bucură-Te, risipirea durerilor celor necăjiți;

Bucură-Te, vas al rugăciunii curate;

Bucură-Te, mir de taină al sfințeniei;

Bucură-Te, scară a înțelepciunii duhovnicești;

Bucură-Te, a insulei Tinos podoabă prea strălucită;

Bucură-Te, carte a minunilor nepătrunse;

Bucură-Te, munte al sfințeniei neapropiate;

Bucură-Te, Maica Domnului, zid de apărare al insulei Tinos !

CONDAC 13

O, Maică Prealăudată, comoara insulei Tinos, întinde rugăciunea Ta până la marginile pământului și ne cuprinde pe toți întru aceeași dragoste a Cuvântului prin care să ne izbăvim de muncile cele veșnice, cântând: Aliluia !

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Icoana Maicii Domnului Bucuria neasteptata-25 ianuarie-

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

неожиданно значок радость Девы Марии
Unexpected joy icon of Virgin Mary
Inesperado icono de la alegría de la Virgen
Απροσδόκητη εικονίδιο χαρά της Παναγίας

              Icoana "Maicii Domnului "Bucuria neasteptata" ne infatiseaza o camera unde un barbat sta ingenuncheat si se roaga in fata unei icoane a Maicii Domnului. Povestirea vindecarii unui tanar de o grea ispita trupeasca prin mijlocirea acestei sfinte icoane apare in cartea Sfantului Dimitrie de Rostov, "Lana rourata" . Un tanar pacatos, care era totusi devotat Maicii Domnului, avea obiceiul de-a rosti salutul Arhanghelului Gavriil de la Bunavestire in fata cinstitei ei icoane. Intr-o seara, inainte de a pleca in oras cu gandul sa pacatuiasca, a intrat in Biserica, si fiind ingenunchiat chiar langa altari, vazu ca Maica si Pruncul din icoana s-au miscat si parca au prins viata. Din mainile si picioarele lui Hristos a inceput sa curga sange. Inspaimantat, cel care este si el zugravit acum in icoana, mai avu totusi puterea sa intrebe care este pricina acestor suferinte. Maica Domnului i-a raspuns ca vina o poarta toti aceea ce prin pacatele lor nu inceteaza sa mai bata cate un cui in palmele Fiului ei. Omul s-a cait indata de pacatele sale si a mai ramas asa timp indelungat in rugaciune. In cele din urma, cu mijlocirea Nascatoarei de Dumnezeu, i s-a daruit iertarea, iar el a iesit din biserica cu inima plina de o bucurie negraita si neasteptata.

sursa

https://www.facebook.com/groups/artasireligie/?fref=ts

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Paramythía-21 ianuarie

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                          

The miraculous icon of the Virgin Paramythia-January 21
Чудотворная икона Богородицы Paramythia января 21
Η θαυματουργή εικόνα της Παναγίας Παραμυθιάς 21 Γενάρη

În timpul unui atac al piraţilor asupra mănăstirii, evlaviosul egumen a auzit o voce venind din icoana Maicii Domnului, cea numită Paramythía, care i-a spus: „Nu deschideţi astăzi porţile mănăstirii, ci urcaţi pe ziduri ca să-i alungaţi pe piraţi”. Uimit, cuviosul văzu sfânta icoană din care se auzea vocea transformându-se: chipul Maicii Domnului se făcu viu, la fel şi chipul pruncului Hristos, pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îl ţinea în braţe. Hristos întinse mâna Sa dreaptă să acopere buzele Maicii Sale şi întorcându-şi faţa către ea, îi spuse: „Nu, Maica Mea, nu le spune aceasta [monahilor], ci să fie pedepsiţi ei după cuviinţă”. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, îndepărtând cu dragoste mâna Fiului său, îi repetă egumenului cuvintele pe care i le spusese și mai înainte, anume să nu deschidă, adică, astăzi porţile mănăstirii din pricina piraţilor.

Înfricoşat de minunea dumnezeiască, smeritul călugăr a întrunit întreaga obşte şi a povestit tuturor cele întâmplate.

Auzind povestea, monahii au observat, uimiţi, schimbarea privirii şi atitudinii Maicii Domnului şi lui Hristos în icoană. Luând curaj, au urcat pe ziduri, au alungat piraţii şi s-au salvat. De atunci icoana s-a numit Paramythía, iar poziţia chipurilor, aşa cum le văzuse sfântul egumen, a rămas aceeaşi. Chipul Maicii Domnului „exprimă iubire, privirea Ei inspiră îngăduinţă, bunătate şi milă. Pe buzele sale se odihneşte un surâs cuvios, de bunăvoinţă şi mângâiere”

Această icoană a Maicii Domnului este o pictură murală din secolul al 14-lea. Înainte, ea se afla în exonartex, în faţa paraclisului Sfântului Nicolae, iar ulterior a fost mutată în faţa altarului, în partea dreaptă, adică în proskynitar, în paraclisul Maicii Domnului Paramythía, care se găseşte deasupra nartexului, în partea stângă. Monahii se îngrijesc ca icoana să aibă o candelă nestinsă, slujind Sfânta Liturghie aici în fiecare vineri, şi cântând în fiecare zi paraclisul. Mai demult exista obiceiul ca în acest paraclis să se facă tunderile în monahism
sursa

https://www.facebook.com/groups/artasireligie/?fref=ts

https://www.facebook.com/pios.marian/posts/1277072205638076?notif_t=notify_me

Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

          Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.
Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu. Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv. Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate.
Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă. Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea. Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda. De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun. Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu. Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta. Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu. Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat.
          De aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa. Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. Ajută-mi mie, Stăpâna mea ce sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea preasfântă. Amin.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 Vă recomand o retetă ca sa-i spun asa pentru rezolvare de probleme, sau necazuri ,recomandată de părintele Serafim de la manastirea Hadambu din Iasi, catre Maica Domnului de la aceasta manăstire.

Se face in două seri la rand se spune problema, rugămintea si se zice rugăciunea urmatoare:

 "Iisuse, scump ajută-mă! Măicuță scumpă ajută-mă"  ?

si se citeste in prima seară acatistul Mantuitorului si apoi in cea de a doua seară Acatistul Maicii Domnului (paraclisul sau acatistul Buneivestiri sau orice alt acatist al Maicii Domnului). Făcand acestea multe persoane au gasit rezolvare la multe probleme. Există mărturii scrise la Hadambu legate de ajutoarele primite (vindecare de boli -cancer, găsirea unui loc de muncă, farmece,vrajitorie diavoli,diverse situatii neplacute si au gasit finalul)

Apoi se merge apoi la Hadambu pentru multumire in fata icoanei

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu este una dintre icoanele facatoare de minuni din tara noastra. Aceasta icoana este asezata intr-un baldachin de lemn, in biserica cea noua a manastirii, inchinata Acoperamantului Maicii Domnului. Aceasta icoana este cunoscuta de catre toti credinciosii care vin la Manastirea Hadambu ca fiind facatoare de minuni. Acest fapt se datoreaza mirului care izvoraste din icoana saptamanal, precum si minunilor nenumarate care s-au savarsit inaintea ei.
"Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducatoare de ploi binecuvantate si protectoare ale manastirilor si familiilor credincioase. Fara indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor icoane" (Arhimandritul Ioanichie Balan

                                          Icoana Maicii Domnului - Manastirea Hadambu

Manastirea Hadambu este o manastire ortodoxa aflata in localitatea Mogosesti, la o distanta de 30 de kilometri fata de municipiul Iasi. Zidita intr-o curte fortificata cu ziduri de piatra, manastirea a fost inaltata pe la jumatatea secolului al XVII-lea. In anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a daruit fostului chelar Iani Hadambu un loc "in padurea Iasilor, la Dealul Mare", pentru a construi o biserica cu hramul Nasterii Maicii Domnului. Asezamantul monahal este un complex fortificat reprezentativ pentru arhitectura moldoveneasca din secolul al XVII-lea. In anul 1991, dupa o perioada in care a fost parasita, Manastirea Hadambu a fost redeschisa vietii monahale.

Icoana Maicii Domnului din Manastirea Hadambu a fost zugravita in anul 1938, de catre preotul Octavian Zmau, din orasul Roman. Icoana a fost donata „Schitului din Dealul Mare”, cum mai este cunoscuta Manastirea Hadambu, de catre ieromonahul Iov Mazilu, egumenul schitului. In perioada celor treizeci de ani de parasire a lacasului monahal, icoana a stat inchisa intr-o lada, in Sfantul Altar, asteptand tacuta schimbarea vremurilor. Abia in anul 1990, aceasta a fost asezata in biserica manastirii, dupa noua sfintire a acesteia.
Icoana a fost ferecata in argint de catre mesterul Ion Contfas, din localitatea Targu Neamt. Cele doua coroane ale icoanei sunt din aur, decorate cu pietre pretioase, rubine, safire si smaralde, donate de familia Constantin, Roxana si Elena Amarinei din Piatra Neamt

In seara zilei de 22 ianuarie 2003, un incendiu puternic a izbucnit in Manastirea Hadambu, cateva zeci de chilii pierind in flacari. In urma incendiului, intreaga cladire s-a transformat in scrum, precum si cartile si obiectele bisericesti adapostite in aceasta, iar paraclisierul a murit si el. Doar icoana Maicii Domnului, numita facatoare de minuni, a scapat neatinsa de flacari, fara a fi protejata in vreun fel aparte.
Icoana pastrata in Manastirea Hadambu o infatiseaza pe Maica Domnului cu Pruncul, intr-un mod aparte, Pruncul fiind tinut pe mana dreapta a Maicii Domnului, iar nu pe cea stanga, precum in toate celelalte icoane. Icoana de la Hadambu seamana cuIcoana Maicii Domnului "Axion Estin", una dintre cele mai renumite si iubite icoane din Biserica Ortodoxa, pastrata in Biserica Protaton, biserica centrala din Careia si cea mai veche din intreg Sfantul Munte Athos.



In duminica Bobotezei anului 1992, pentru prima data, ochiul drept al Maicii Domnului de la Hadambu a lacrimat, iar mai apoi, in anul 1993, in ajunul sarbatorii Sfintei Parascheva, din umarul drept al Maicii Domnului au curs trei picaturi mari de mir. In data de 22 februarie 1995 a curs mir din mitra Maicii Domnului, mir care a stat la vedere aproape doua saptamini. In vara si toamna anului 1998, icoana a varsat mir din chipul Pruncului si din vesmintele Maicii Domnului.
Pe langa aceasta icoana, in manastire se mai pastreaza si alte trei icoane considerate facatoare de minuni, care izvorasc mir. Icoana Sfantului Ioan Botezatorul a fost donata bisericii cand s-a facut noua catapeteasma, de catre sotii Gabriela si Sabin Drinceanu. Prima data, aceasta icoana a varsat mir in ziua de Boboteaza a anului 1999, dupa slujba Sfintei Liturghii, iar a doua oara, in ziua de 9 ianuarie.
Teodor Danalache      

http://www.crestinortodox.ro/icoane-facatoare-minuni/icoana-maicii-domnului-la-manastirea-hadambu-136759.html

RUGĂCIUNE LA SOBORUL MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

O, Preafericită, Icoana Cea înţelegătoare a Bisericii pe noi toţi ne adună în jurul mesei duhovniceşti a Cuvântului, ca să ne hrănim înţelegător cu laudele cele mai presus de minte, pe care le ţes minţile serafimilor şi le luminează cu gândurile dumnezeieşti înfricoşătorii heruvimi. Cu adevărat, Maică a Stăpânului Te-ai arătat, în braţele Tale fecioreşti întinse neîncetat la rugăciune în templu purtând pe Cel Neapropiat cetelor îngereşti, Care Ţi-a dăruit Ţie aripile rugăciunii spre a ajunge mai presus de înălţimile serafimilor.
Nu mă pricep eu a-Ţi împleti cuvânt de laudă, ca unul ce sunt mult nepriceput la minte şi de valurile patimilor pururea tulburat. Dar, dă-mi din destul darul Tău ca să Te laud împreună cu tot soborul Sfinţilor ce s-au făcut următori frumuseţii Tale dăruite de lumina Duhului.
Bucură-Te, Oglinda Împărăţiei cerurilor, Pământul Cel binecuvântat din Care a răsărit Spicul mântuirii lumii, Cămara Cea preacinstită înmiresmată de mirurile cele de multe feluri ale virtuţilor, Porumbiţa cuvântătoare ce ne-a vestit izbăvirea din potopul patimilor, Odihna gândurilor Evei celei legate cu întristarea, Cheia ce a descuiat lui Adam uşa Împărăţiei, Cartea cea înţelegătoare a gândurilor dumnezeieşti, Făclia ce a purtat Lumina Tatălui pe pământ, Adâncul cel nesecat al iubirii de oameni, Râul cel dulce curgător al slavei Raiului.
Ca Una Ce ai născut fără de durere pe Cel Ce a ridicat durerile oamenilor, poartă-mă şi pe mine deasupra valurilor durerilor pricinuite de sabia păcatelor, întărindu-mă pe piatra răbdării necazurilor.
Cu lapte ai hrănit pe Cel Ce Prunc S-a arătat ca pe omul cel căzut în vicleşug să-l înveţe nevinovăţia pruncilor. Hrăneşte-ne şi pe noi cu gânduri bune, ca să biruim patimile cele ce ne necăjesc în toată vremea.
În scutece ai înfăşat pe Cel Ce a venit să dezlege legătura păcatelor noastre. Leagă-mă pe mine, cel încurcat în multe păcate, cu legătura iubirii Tale curate şi mă arată mai râvnitor întru rugăciunea cea către Tine.
Cu acoperământul gândurilor iubitoare ai acoperit pe Pruncul Dumnezeiesc mai mult decât cu scutecele, ţesând neîncetat din gândurile inimii Tale curate laude de mulţumire Celui Ce a venit să cerceteze sărăcia cugetării noastre celei împovărate de răutate.
În braţele Tale ai purtat pe Cel Ce întru Tine Şi-a zidit Luişi scară înţelegătoare cu care a ajuns la fereastra inimii Tale veşnic luminate de raza Duhului, vestind apropierea mântuirii lumii.
Cu smerenie Te-ai plecat ca O Slujitoare Celui Ce este slujit în cer de heruvimi şi cu dragoste ai îmbrăţişat pe Cel Necuprins de gândurile serafimilor, pe Care roagă-L să ne cheme pe noi cei despărţiţi de zidul păcatelor la limanul pocăinţei.
Împreună cu soborul tuturor Sfinţilor care Îţi slujesc Ţie cu credinţă roagă-te ca şi noi să fim luminaţi de steaua înţelegătoare a credinţei şi cu nădejde de mântuire să mergem pe calea Cuvântului şi să aflăm dragostea cea nesfârşită a Tatălui, Care a trimis în inimile noastre arvuna Duhului.
Toţi Sfinţii, cei ce v-aţi făcut icoane înţelegătoare ale Împărăţiei cerurilor, spre a ne povăţui pe noi la viaţa cea mai bună, luminaţi şi sufletele noastre ca să înfrunte cu credinţă toate prigonirile acestui veac înşelător şi să afle prin rugăciunile voastre intrare în Împărăţia Luminii.
Cu starea Ta de faţă înaintea Treimii, Preacurată Stăpână, cere pentru noi sfârşit cu pace întru lumina pocăinţei, ca să ne învrednicim a urma steaua rugăciunii Tale şi a ajunge în cămara Soarelui dreptăţii, Celui Ce mântieşte pe cei ce Te cinstesc pe Tine cu credinţă.

Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeule

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Bătăile inimii numără apropierea ceasului naşterii lui Hristos, pe Care să-L primim cu bucurie, pregătind aşternut Pruncului din gândurile cele bune şi atingând pe Cel Neatins cu smerite cuvinte de laudă. Aceste cuvinte nevrednice de slava Lui să fie asemenea unui leagăn mişcat de gândurile de evlavie şi iubire ce poartă pecetea strălucirii Duhului Sfânt, spre ,,a odihni" inima Celui Ce dă pace tuturor, venind în chip de rob, ca pe om să-l facă moştenitor al comorii veşnice a credinţei.

Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeule, a făcut să răsară în inimile noastre izvorul bucuriei, Lumina Ta, Mântuitorule, ne-a descoperit tuturor uşa de intrare în palatul veşniciei. În peşteră ai venit ca să risipeşti întunericul care acoperise lumea noastră, Şi să ne urci pe treptele iubirii, ca să ajungem cu toţii în Împărăţia luminoasă. Steaua s-a mişcat şi raza ei a mişcat inimile celor ce căutau Adevărul, Lumina Ta Stăpâne, să cerceteze şi inima mea, aprinzând în ea dorul. În ieslea necuvântătoarelor a fost aşezat Cel Ce dă glas întregii făpturi, În locaş întunecat a fost ascuns Cel Ce covârşeşte cerurile cu ale Sale lumini. Fecioara îmbrăţişează şi cu lapte hrăneşte pe Cel Ce ţine toată zidirea, Pe Cel Ce deschide mâna Sa şi din destul hrăneşte toată făptura. Pântecele Feciorei S-a arătat Rai înţelegător în care s-a sădit Pomul cel dumnezeiesc al Vieţii, Care rodind în pântecele înrourat de har a ieşit pe pământ să hrănească pe cei căzuţi în braţele morţii. Bucuria naşterii Tale Mântuitorule, a şters lacrimile lui Adam cel omorât de păcat, Şi în peşteră ai binevoit să răsari ca să zideşti temelia mântuirii noastre în chip minunat. Cerul aleargă să îmbrăţişeze pământul, căci Dumnezeu şi omul s-au împăcat, Prin venirea Împăratului ceresc pe pământ, blestemul lui Adam s-a dezlegat. Lumina cunoştinţei dumnezeieşti a strălucit pe pământ celor acoperiţi de întuneric, Lumina înţelepciunii Tale, Stăpâne revarsă şi peste mine, cel cu totul nevrednic, Cel născut mai înainte de veci din Tatăl a luat trup omenesc din Fecioara Preacurată, Cel plin de bogăţia slavei S-a deşertat pe Sine, punând în inima oamenilor lumina cea tainică. Toate darurile Sale le-a pus în mâinile oamenilor, sărăcind pentru a noastră mântuire, Iar Dânsul S-a îmbrăcat cu firea omenească şi a ridicat pe umerii Săi povara noastră spre izbăvire. S-a dezbrăcat de haina slavei Sale, ca să îmbrace pe omul cel acoperit cu veşmintele păcatelor, Şi a luat în schimb haina smerită a trupului omenesc, ca să ne scoată pe noi din ocara patimilor. Cu smereniei să povăţuim gândurile pe cărarea arătată de steaua harului dumnezeiesc, Şi florile mulţumirii să aducem Celui Ce ne-a născut pe noi în raiul duhovnicesc. Cu inimi curate să ne pregătim să întâmpinăm pe Cel liber de orice păcat, Şi fapte bune să-i aducem Celui Ce Prunc S-a făcut ca să învieze pe omul întunecat. Cel Ce Se veseleşte întru odihna cea de sus vine să se ostenească pe pământ, Cel Ce ţine toate cu puterea Sa se îmbracă cu firea neputincioasă a unui prunc, Laolaltă cu robii stă şi cele ale firii omeneşti le plineşte afară de păcat,
 Luând jugul smereniei desăvârşite Îşi acoperă slava de Atotputernic Împărat. Saltă magii, căci au fost povăţuiţi la lumina cunoştiinţei de Dumnezeu celei mântuitoare Chiar de către steaua în care citeau ca într-o carte, aşteptând vederea celor luminătoare. Glasurile proorocilor îşi află plinirea când Cuvântul se vede şi se aude pe pământ, Şi toată făptura dănţuieşte văzând luând trup pe Cel Necuprins de gând. Cel Ce a hrănit poporul cu mană în pustie vine să fie hrănit cu lapte în chip smerit, Şi Cel Ce a umbrit pe Israel cu acoperământul slavei se arată ca un Prunc umilit. Inima Fecioarei împleteşte gânduri, dorind a vedea pe Cel nevăzut în braţele Sale, Cum Eu, Fecioară fiind, voi alăpta pe Cel Ce m-a hrănit, acoperindu-mă cu a Sa luminare ? Cum voi înfăşa pe Cel Ce leagă toată zidirea cu legătura nevăzută a iubirii ? Cum voi legăna pe Cel Care inima mea a făcut-o tron nedărâmat al Treimii ? Cum voi îmbrăţişa pe Cel Ce cuprinde dintr-o dată toată zidirea ? Cum voi sluji ca maică Dumnezeului Meu, Eu, Cea străină de toată slujirea ? La uşa inimii bate cu putere vântului Duhului Sfânt cu un cântec sfânt,
 Vestind venirea lui Hristos şi întrebând inima despre primirea Tainicului Cuvânt. Pruncul dumnezeiesc se va naşte în curând şi-n peşterea smerită vrea să locuiască, Cine va deschide şi va cina cu Hristos se va învrednici de slava Lui cerească. Deci, cu candele aprinse ale rugăciunii să urmăm steaua cea călăuzitoare, Care ne va povăţui la Împăratul tuturor, întărindu-ne întru jertfă şi răbdare.

Praznicul Naşterii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Praznicul Naşterii Domnului să mai aprindă încă o scânteie a înţelegerii dumnezeieşti în peştera inimii noastre, gătite spre sălăşluirea Celui Ce cu venirea Sa face să strălucească lumina ce depăşeşte hotarele minţii omeneşti. Cu gândul strălucind asemenea unei stele a înţelepciunii cereşti, să alergăm spre peştera inimii, ca în oglinda acesteia să privim cele neprivite, să auzim cele negrăite, să atingem cele neatinse, mărturisind cu glas covârşit de bucurie: Astăzi, Hristos S-a născut spre mântuirea lumii şi nu încetează a înnoi inimile celor care sub curgerile timpului aşteaptă naşterea într-o treaptă mai înaltă a simţirii şi vederii duhovniceşti

.NAŞTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS- IZVOR AL BUCURIEI CE LUMINEAZĂ PEŞTERA INIMILOR SMERITE ŞI ÎMPODOBITE CU GÂNDURI IUBITOARE CA NIŞTE SCÂNTEI ALE ÎNŢELEPCIUNII

                                              Tropar la Naşterea Domnului 

[Troparul- ar trebui să fie icoana Naşterii Domnului transpusă în cuvinte sfinţite de lumina Duhului Sfânt] Fecioara se face pod al împăcării, pe care Se pogoară astăzi Cel Ce este Pacea necuprinsă, În peşteră răsare în chip smerit de Prunc Cel Ce este îmbrăcat în lumină negrăită, Magii cu daruri Îl întâmpină pe Dătătorul a toată cunoştinţa înţelepciunii, Iar păstorii cu inimi smerite sărută pe Cel Ce este Desăvârşirea neajunsă a iubirii. Îngerii dănţuiesc vestind pe Cuvântul Ce S-a scris în Cartea nedeschisă ca Plinitorul mântuirii, Prin Acesta s-a dezlegat blestemul nostru, din Fecioară nenuntită răsărind Rodul nepătimirii. Şi toate veacurile se umplu de lumină apropiindu-se de Pruncul născător al nemuririi. Condac Comoara cerului s-a deschis ca să ne dăruiască nouă Lumina cea mai înainte de veci, Spre a risipi tot întunericul necredinţei care acoperea pe cei ce prin păcat erau cu sufletul morţi, Din Fecioara Ce S-a făcut Altar al Treimii răsare astăzi Soarele negrăit al înţelepciunii Magii şi păstorii în peştera smerită sunt luminaţi de Acesta spre înţelegerea tainelor Dumnezeirii Îngerii dăruiesc glasuri de bucurie pământului, care se uimeşte văzând pe Cel veşnic îmbrăcat în trupul muritorilor, Şi toţi oamenii sunt chemaţi să contemple taina şi să laude neîncetat pe Dătătorul tuturor îndurărilor. Îngerii aleargă să vadă chipul Pruncului dumnezeiesc ce Se pogoară pe pământ, Oamenii gătiţi cu vălul împodobitor al inimii iubitoare merg să întâmpine pe Cuvânt, Cel mai înainte de veci din Tatăl Îşi descoperă chipul înaintea privirii pământului, Şi braţele cerurilor se deschid să slobozească pe Plinitorul aşteptat al legământului. Cel Ce a zidit cu mâna Sa pământul vine să locuiască întrânsul ca un Rob smerit, Cel luminat de slava cea veşnică vine în întunericul necredinţei să ridice pe cel căzut. Cel mai înainte de veci Se naşte pe pământ ca Prunc, ca să înalţe pe omul muritor, Cel Ce este Făclia a toată înţelepciunea vine să lumineze pe cel cu gând pătimitor. Cu daruri este întâmpinat Cel Ce însuşi S-a adus ca dar pentru toată făptura, Acesta a venit ca să ne împărtăşim de bunătatea Lui, înfrumuseţând toată făptura. Iar iubirea Sa e răsplătită de cei ce Îl primesc în braţele inimii lor curate, Pe Cel necuprins nici de gând, care în neamul nostru a adus daruri luminate. Peştera se deschide să primească pe Cel Ce locuieşte în palatul slavei negrăite de cuvânt, Pântecele Fecioarei se face prestol de heruvimi ca să odihnească pe Plinitorul legământului sfânt. Magii aduc daruri Celui prin Care le-a răsărit lumina cunoştiinţei mântuitoare, Păstorii, inimi smerite aşează înaintea Celui Ce S-a culcat în ieslea celor necuvântătoare, Îngerii coboară pe pământ laude minunate şi nemaiauzite de omul muritor Pământul deschide urechea, ca să audă mai bine cele vestite despre Pruncul mântuitor. Fecioara Se luminează şi mai mult cu gânduri dumnezeieşti, neştiind cum să îmbrăţişeze taina nepătrunsă, Şi în odihna minţii Sale, aşterne cugete pe care le jertfeşte Celui Ce o umbreşte cu lumina necuprinsă. Cum port în braţele Mele pe Cel Ce M-a purtat cu gândul în cămările cereşti ? Cum cu lapte hrănesc Eu, fiind Fecioară, pe Cel Ce M-a hrănit cu înţelegeri netrupeşti ? Cum din pântecele Meu smerit a ieşit ca dintr-un palat Cel Ce înfrumuseţează cerurile ? Cum în Mine a binevoit să Se odihnească cu somn de prunc Cel Ce-mi asculta toate dorurile ? Cum pântecele fecioresc fără de sămânţă l-a arătat pământ roditor spre mântuire ? Cum Cel ce face să se mişte toată făptura trimitând razele iubirii Sale a primit viaţă întru mine ? Cum Cel mai înainte de veci Care Însuşi m-a zidit apoi pe Mine ia acum chip de Prunc ? Cum Cel Ce este mai înainte de mine, sub veacul acesta este mai tânăr decât Mine- omul zidit ? Cum Cel Ce Se odihneşte întru cântările îngereşti vine în pământul nostru tulburat ? Cum cu chip de rob Se arată ca să slujească tuturor Cel Ce peste toţi este Împărat ? Cum pe scara iubirii de oameni S-a pogorât Cel Care în chip nevăzut păşeşte în ceruri ? Cum Cel Ce în cămara inimii prin rugăciune Mi-a vorbit, vine să arate lămurit tainicele adevăruri? Cum Cel Ce face să domnească pacea în cer, vine să plinească testamentul împăcării ? Cum fără durere am născut pe Cel Care întru desfătare mi-a descoperit tainele luminării ? Cum Focul Ce ardea în inima mea a binevoit să-mi sfinţească pântecele stricat de Eva prin gustarea fructului neascultării ? Cum în pământul pântecelui meu fecioresc Însuşi S-a aşezat Rodul cel preadulce şi mântuitor al împăcării ? Cum Cuvântul Ce S-a scris în inima mea ca într-o carte, hrănindu-mi înţelegerea, se face trup să hrănească pe cei neputincioşi ? Cum Cel Ce M-a umplut de binecuvântarea părintească pentru iubirea de oameni vine să dezlege blestemul celor necredincioşi ? Cum râurile se întorc înfricoşându-se de vederea Izvorului înţelepciunii care binecuvântează toată făptura ? Cum inima peşterii bate, nesuferind slava smerită a Celui Ce covârşeşte toată înţelegerea minţii cu lumina ? Cum magii vin să aducă daruri Celui Ce Se bucură de vederea dănţuirilor îngereşti, aduse ca jertfă curată ? Cum glasurile păstorilor se înalţă să aducă laudă, primită de Cel Ce luminează înţelegerea îngerilor cu lumina-I necreată ? Cum cu venirea Sa a pogorât raiul pe pământul cel legat cu blestemul lui Adam ? Cum în Mine a înflorit Cel Căruia îngerii îi aduc nectarul cântărilor la al Duhului liman ? Cum din neamul omenesc a ieşit Cel Ce din sânurile Tatălui a răsărit mai înainte de veci ? Cum Cel Ce este Braţul puterii părinteşti a venit să aşeze adevărul în pământul celor nedrepţi ? Cum astăzi nasc pe Cel mai presus de vederea omenească, acoperit cu haina smereniei ? Cum cu lapte hrănesc acum pe Cel Ce M-a hrănit cu mană îngerească în lumina vedeniei ? Cum cu mâna Mea înfăş în scutece pe Cel Ce a dezlegat ocara aşezată asupra mea ? Cum Acesta m-a ajutat să zdrobesc capul şarpelui, slobozind pe Eva din robia cea rea ? Cum îmbrăţişez pe Cel necuprins pe care nu L-am îmbrăţişat cu toată cuprinderea gândului ? Cum văd cu ochii trupeşti pe Cel a Cărui icoană am contemplat-o în oglinda sufletului ? Cum Fiule şi Dumnezeul Meu, Te-ai născut pe pământ, ca să naşti în veşncie pe omul căzut ? Cum Fecioară fiind, M-ai arătat mai presus de maicile pământeşti şi mai presus de al fecioartelor gând ? Cum ieşind dintru Mine, ca dintr-o cămară de nuntă, M-ai arătat neatinsă ? Cum porţile fecioriei n-ai deschis cu înţelepciunea Ta cea necuprinsă ? Cum Izvorule al înţelepciunii, în Mine ai izvorât, şi curgerile năvălind, M-ai păzit nevătămată ? Cum Cel Ce eşti Curăţia neajunsă de îngeri, M-ai păstrat cu totul nestricată ? Cum Soare cel mai presus de soare, M-ai luminat cu cunoştinţa cerească cea nepătrunsă ? Cum ai făcut scară în inima mea şi mi-ai ridicat gândul la taina înţelepciunii cea ajunsă ? Cum mânia lui Irod ai ruşinat şi jertfă preacurată ai trimis înaintea Ta pe pruncii nevinovaţi ? Cum ai aprins în tot pământul făclia înţelepciunii şi pe păstori i-ai arătat slujitori luminaţi ? Cel Ce revarsă râuri de bucurie în inimile în care s-au săpat şanţurile rugăciunii, Vine să sădească pe pământ pomii darurilor din care se vor hrăni fiii mântuirii, Cel vechi de zile ia trup de prunc, înnoind firea omenească stricat de păcat, Cu smerenia Sa zdrobeşte capul şarpelui ca un Mântuitor Împărat. Cele nepovestite de graiul omenesc acum se petrec în peştera binecuvântată, Cele mai presus de înţeles împodobesc pământul cu a lor slavă minunată, Cuvântul a luat trup din Fecioara Preacurată în Care ca într-o carte s-a aşternut cuvântul buneivestiri, Blestemul nostru s-a dezlegat de mâna Celui Ce a sfărâmat porţile iadului, vestind darul veşnicei mântuiri. În peşteră a binevoit să răsară Cel Ce în mormânt a apus, ca să dezlege legăturile morţii, În scutece a fost înfăşat Cel Ce cu giulgiuri a fost îmbrăcat de ucenicii slujitori ai Vieţii. În chip smerit S-a arătat pe pământ Mântuitorul, ca în chip smerit să apună, Dând adevărată pildă de jertfă şi smerenie pentru a Sa făptură. Cu robii a fost socotit, Cel Ce numără toată făptura şi îi dă nume,
Cu veşmâtul smerit al trupului S-a acoperit Cel mai presus de omeneasca fire. Iubirea de oameni neînţeleasă L-a făcut pe Dătătorul înţelegerii să Se pogoare, Şi celor căzuţi în întunericul necredinţei le-a dăruit dumnezeiasca luminare. Cuvântul de care se cutremură toată zidirea S-a îmbrăcat cu tăcerea pruncului, Şi Soarele cel mai înainte de soare a trimis o stea ca să povăţuiască magii ca un glas al gândului. Închinare de la robi a primit Cel Căruia toţi îngerii I se închină în chip smerit, Însuşi făcându-se Slujitor al celor pentru care din slava Sa S-a pogorât. Cu smerenie, Tu, Soarele dreptăţii ai binevoit a fi vestit de o stea, Care urmând porunca Ta dumnezeiască a însoţit pe magi pe calea grea. Daruri ai primit din mâinile celor pe care cu mâna Ta i-ai zidit, Şi cu lumina cunoştinţei Tale pe cei iubitori i-ai răsplătit. De mâini omeneşti ai binevoit să fi purtat Cel Ce pe toţi îi porţi în gândul Tău dumnezeiesc, De dragostea robilor smeriţi nu Te-ai lepădat, ci ai odihnit inimile celor ce Te cinstesc. Cum Te-ai lăsat contemplat de privirea oamenilor, Cel Ce eşti Lumina neprivită de cetele îngereşti ? Cum Te-ai lăsat atins de mâinile muritorilor Cel Ce eşti preacurat şi neapropiat de slujitorii cereşti ? Cum nu Te-ai scârbit de omul întinat de păcat, ci ai venit cu mâna Ta să-l ridici ? Cum din cei lepădaţi în groapa întunericului ai făcut să răsară Sfinţi ? Cum cu cinste îngerească ai încununat pe cei robiţi de păcat ? Cum Însuţi Te-ai descoperit celor ce zăceau pe pământul întunecat ? Cum Cel nevăzut S-a arătat oamenilor în trup smerit ? Cum de slava Sa S-a lepădat cât a vieţuit pe pământ ? Cerul şi pământul se îmbrăţişează, pecetluind împăcarea cea dorită, Oamenii sunt reaşezaţi în vrednicia îngerească, cea prin păcat pierdută.
 Glasurile inimilor să înălţăm, spre a ne uni cu ale îngerilor vestiri, Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Plinitorul adevăratei iubiri. Cerul sărută pământul cu bucurie, pecetluind ziua împăcării, Căci în chip de Prunc ni se arată Dătătorul neschimbat al luminării. Să ne alăturăm cântărilor îngereşti, adăpându-ne din izvorul bucuriei, Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui Ce ne-a deschis porţile veşniciei. Îngerul Marelui sfat S-a arătat pe pământ şi heruvimul ascultarea sa a părăsit, Căci Hristos-Rodul ascultării Fecioarei- a venit să dezlege pe cel necăjit. Adam a scăpat din chinul neascultării prin Cel Ce S-a ostenit întru ascultarea desăvârşită, Şi suspinurile Evei s-au potolit prin tânguirea Celei Ce Şi-a văzut comoara Vieţii răstignită. Rănile neascultării noastre au fost vindecate cu untdelemnul milostivirii Fiului, Şi patimile cele ce ne ţineau în întunericul necunoştinţei fost-au tăiate de sabia Cuvântului. Cel nepătruns a binevoit să Se descopere, Însuşi luminând ochii inimilor orbiţi de păcat, Şi pe cel ce rătăcea prin deşertul patimilor Însuşi ca pe Adam în rai L-a strigat.
 Prin tăcerea Sa Pruncul dumnezeiesc ne-a chemat să-L contemplăm în peştera inimii, Alungând tot întunericul tulburării şi povăţuindu-ne gândul spre sălaşul luminii. Cel mai înainte de veci a binevoit să Se nască în inimile cele sărăcite de păcat, Şi Însuşi a pus cu mâna Sa daruri spre a înfrumuseţa chipul omului întunecat. În scutec ai fost înfăşat Cel Ce legăturile păcatelor mele ai dezlegat, În ieslea necuvântătoarelor Te-ai culcat, ca să mă trezeşti pe mine din păcat. Cu mânie de Irod ai fost întâmpinat, Cel Ce cu slavă de îngeri eşti înconjurat, Cele cereşti le-ai făcut să se arate pe pământ şi cu darurile Tale m-ai luminat. Întristarea Evei ai dezlegat, născându-Te ca prunc pe pământ şi de bucurie toate le-ai umplut, În adâncul peşterii ai binevoit să stai ca şi adâncurilor iadului legământul Tău să le faci cunoscut. Şi să ridici din adâncul păcatului pe cei căzuţi acolo prin a lor neascultare,
Cu mâna Ta ridică-mă şi pe mine din patimi, dăruindu-mi dumnezeiasca binecuvântare. Cum Cel mai înalt decât toate se arată în chip smerit de prunc ? Cum Cel Ce are ca sălaş cerurile vine să locuiască pe pământ ? Cum Cel necuprins de minte omenească se arată asemenea nouă ? Cum Cel Ce covârşeşte focul serafimilor ne aduce cereasca rouă ? Cum Cel Ce e Izvorul a toată binecuvântare vine să dezlege blestemul omenirii ? Cum Soarele cel mai înainte de soare vine să ne covârşească cu razele iubirii ? Cum Cel slujit de îngeri vine să slujească celor căzuţi din luminare ? Cum Cel neîncăput în ceruri este cuprins de pământul strâmtorat de îngustare ? Cum Cel Preaînalt Se pogoară pe pământul întunecat, strălucindu-ne a smereniei lumină ? Cum Cel slăvit neîncetat de puterile cereşti vine în tăcerea peşterii în mare taină ? Cum Cel Ce stăpâneşte toată zidirea cu razele iubirii, ia chip de rob ca să înalţe pe cel căzut ? Cum Cel Care petrece întru slavă în înălţimi Se pogoară să ridice pe omul smerit ? Cum vine să rabde ocara Crucii Cel înălţat pe treptele laudelor îngereşti ? Cum Înţelepciunea nepătrunsă Se coboară la măsura înţelegerii omeneşti ? Cum în pântecele peşterii este adăpostit Cel Ce a eliberat pe Iona din pântecele chitului ? Cum a luat trup omenesc Cel Ce nu poate fi contemplat de privirea gândului ? Cum Cel Ce este Revărsarea a toată bogăţia a sărăcit pentru omul nemulţumitor ? Cum Cel înconjurat de slavă vine să Se aşeze smerit într-un loc neprimitor ? Cum Cel mai presus de lume uneşte cerul şi pământul cu puterea Sa negrăită ? Cum Cel Ce luminează cerurile Se pogoară la noi să caute oaia cea pierdută ? Cum Cel Ce este Lumină neapusă Se îmbracă cu trupul nostru întunecat ? Cum Cel curat de orice patimă vine să locuiască laolaltă cu cel îmbolnăvit de păcat ? Cum Cel Ce stăpâneşte tot pământul abia este primit într-un loc smerit ? Cum regele Irod cu mânie întâmpină pe Împăratul Cel mărit ? Cum Te odihneşti pe pământ, dormind în iesle ca un prunc nevinovat ? Cum eşti înfăşat în scutece, Cel Ce de lumina laudelor îngerilor eşti îmbrăcat ? Astăzi ne străluceşte lumină mare, căci Cel necuprins este încăput de pământ, Cel Ce stăpâneşte veacurile Se supune timpului şi la vremea rânduită plineşte al Său legământ. Pământul îşi deschide braţele să primească pe Cel pe Care cerurile nu pot să-L cuprindă, Şi pe Cel înfricoşător şi neapropiat îngerilor, omul muritor şi stricăcios poate să-L atingă. În locul palatului slavei Cel smerit binevoieşte să primească peştera cea sărăcăcioasă, Şi Cel Ce a zidit cu mâna Sa toată lumea este îmbrăţişat de Maica Sa Cea cu totul luminoasă.
Cel Ce ţine cu cuvântul înţelepciunii Sale toată făptura vine să fie purtat de mâini omeneşti, Şi toată rânduiala firii noastre urmează Cel Ce este mai presus de toate puterile cereşti. Ca un Prunc nevinovat Se arată Cel Ce este Covârşirea a toată înţelepciunea, Şi asupra tuturor celor necăjiţi care-L caută Îşi revarsă fără măsură toată iubirea. Cel nevăzut de chipul omenesc Se înfăţişează nouă în chipul omului neputincios, Şi Cel nevăzut de îngerii este acum contemplat de om cu gândul luminos. Cel Ce cuprinde toate în braţele iubirii Sale, fiind de zidirea Sa necuprins, Ia trup omenesc ca de pereţii peşterii să fie îmbrăţişat şi de mâinile Fecioarei atins. Şi încă Se pogoară şi în peştera inimii bântuite de vântul ispitelor, Şi cu focul iubirii Sale alungă norul cel otrăvitor al gândurilor. Prin Ce taină Se naşte în inimi cel Ce stă pe scaunul cel înalt al cerului ? Cum într-un loc atât de mic şi smerit să Se odihnească Cuvântul Adevărului ?
Acesta vine pe puntea iubirii dumnezeieşti şi deschide uşa inimii, Dar după ce mai înainte L-am strigat, dorind împărtăşirea nemuririi. Pe aceeaşi rază a iubirii S-a pogorât din cer Cel Neînţeles, S-a aşezat în pântecele Fecioarei şi S-a arătat în chip omenesc. Asemenea nouă S-a făcut Cel Nevăzut, făcând primul pas al iubirii, Ca şi noi să ne apropiem de El şi să ne facem făclii ale înţelepciunii. Glasul smerit al inimii l-a auzit din ceruri şi a cercetat necazul omenirii, Şi din prea multa milostivire, S-a pogorât ca Însuşi să ne aducă darul mântuirii. Pruncul Însuşi ne este adus ca dar, din Care să ne împărtăşim cu bucurie, Făcându-ne părtaşi la slava cerească pe a ne-o descoperă pentru a noastră mântuire. O, minune ! Cum se pogoară un Prunc smerit pe raza iubirii dumnezeieşti ? Cum vine să dezlege blestemul nostru Cel slăvit de toate glasurile îngereşti ? Prin noaptea minţii mele cu puterea Ta fă să răsară Stăpâne, steaua înţelepciunii, Care să mă povăţuiască în peştera inimii unde se descoperă tainele iubirii, Şi cu ochii gândului să contemplu pe Pruncul Hristos Ce străluceşte negrăit, Căci a venit să lumineze chipul omului, întunecat de al său păcat cumplit.
 În ieslea necuvântătoarelor S-a culcat Cel Ce cu cuvântul puterii Sale sprijineşte toată zidirea, În încăperea smerită a peşterii a binevoit să Se sălăşluiască Cel Ce umple toate cu lumina. Cum se lasă mângâiat Cel Ce cu razele iubirii Sale mângâie negrăit toată zidirea ? Cum din pântece fecioresc a ieşit Cel Care a zidit cu înţelepciune, ca pe o casă, toată lumea ? Cu trup omenesc Se îmbracă Cel Ce a acoperit pământul cu veşmânt de lumină, Şi firea noastră stricată prin păcat a înnoit-o, împodobindu-o cu a milostivirii cunună. Cum în braţele Fecioarei Se lasă purtat Cel Ce în mâinile Sale ţine toată făptura ? Cum Se lasă înconjurat de razele iubirii oamenilor Cel Ce înconjoară cu gândul toată zidirea ? Pântecele Fecioarei S-a arătat cer din care a ieşit Împăratul tuturor,
 Aşezându-se pe pământ ca un pom ce va hrăni pe toţi în chip înţelegător. Cum ca într-un leagăn ai stat în pântece Hristoase-Dumnezeule, Tu, Cel ce mişti toată făptura ? Şi cum ai ieşit, păzind nevătămată pe Cea pe Care ai binevoit să O arăţi Sălaş a toată lumina ? În scutece ai fost înfăşat Stăpâne, Cel Ce ai legat toată zidirea cu legătura iubirii, Firea omenească cea smerită ai luat-o ca să ne dezlegi pe noi de blestemul pătimirii. Îngerii s-au grăbit să vadă pe Împăratul tuturor cum a luat chipul omului smerit, Şi s-au înfricoşat văzând pe Cel Neapropiat cum pentru zidirea Sa S-a jertfit. Cu cântări să însoţim şi noi pe îngeri care merg să contemple Izvorul luminii, Şi harfele inimilor atinse de mâinile gândurilor să descopere imnul iubirii. Cel Necuprins Se lasă îmbrăţişat de gândurile neputincioase ale făpturii de mâna Sa zidite, Şi Pruncul Cel smerit nu plânge când braţele omeneşti Îl poartă cu iubire şoptindu-i cuvinte mărite.
Din pântecele fecioresc cel curat a ieşit Cel Ce luminează toată făptura, Şi în pântecele peşterii întunecate a venit, ca să ridice din păcat toată zidirea. Pământul se bucură purtând în braţele sale cu dragoste pe Cel Necuprins, Care nu se dă în lături când de gândurile şi mâinile omeneşti este atins. Cel Ce a strălucit din Tatăl mai înainte de veci a luminat tot pământul cu venirea Sa, Şi a orbit toată patima omenească, scotând din întuneric pe omul căzut în prăpastia rea. Nu în palat împărătesc S-a născut Cel Ce este slujit de mii şi mii de îngeri dulce glăsuitori, Nu întru slavă Şi-a anunţat venirea Cel Ce covârşeşte toată făptura cu nepătrunsele-I luminări. Ci în cel mai smerit loc S-a aşezat, prefigurând punerea în mormânt pentru a noastră mântuire,
În pântecele peşterii S-a născut Cel Ce Se va pogorî în pântecele iadului ca să învieze pe cei aflaţi în osândire. Steaua alerga pe cer, povăţuind pe magi spre cerul îneţelegător al peşterii unde strălucea Soarele dreptăţii, Raza Duhului Sfânt arat-o, Stăpâne, şi pe cerul întunecat al inimii mele, ca să văd chipul luminat al Vieţii. Glasurile îngereşti se unesc cu cele ale păstorilor vestind unirea cerului cu pământul, Pe care a împlinit-o Cuvântul, Cel Ce cu legătura iubirii a desăvârşit tot legământul. Pruncii cei ucişi de Irod au fost aduşi ca jertfă Tatălui pentru dăruirea către lume a Pruncului dumnezeiesc, Însă, în cetele Sfinţilor au fost număraţi, cei ce au plătit datoria ca prin Hristos să se sfinţească neamul omenesc.
 Cu tânguire şi cu veşmânt de doliu s-a îmbrăcat Betleemul văzând stinse făcliile nădejdii sale, Maicile plâng fără să fie mângâiateşi lacrimile durerii izvorăsc din inimile pline de întristare. Cum cei nevinovaţi să fie jertfiţi pe rugul mâniei lui Irod cel înnebunit de dorinţa puterii ? Cum rodul pântecelui să fie tăiat sub ochii noştri, înfingându-se în inimile noastre sabia durerii ? Cum cei ce abia au văzut răsăritul vieţii merg mai înainte de noi pe porţile morţii ? Cum aceştia sunt răpiţi de pe pământ mai înainte de a vedea pe Soarele dreptăţii ? Astfel se tânguiesc mamele necăjite, tulburate de valurile mâniei lui Irod, ce s-a coborât în rândul fiarelor, Astfel îşi poartă glasurile nemângâiate pe marea vieţii maicile cele lipsite de iubirea pruncilor. Împăratul Hristos Se întristează, însă Însuşi va pune în sfeşnicul bucuriei stelele jertfite, Care strălucesc pe bolta Bisericii şi cu gândurile lor nevinovate ne îndeamnă spre cele smerite.
 Pruncii vor fi aşezaţi în cetele Sfinţilor ca nişte mucenici ce au stat ca zid înconjurând Pruncul dumnezeiesc, Care strălucea în chip de negrăit şi cu razele frumuseţii Sale cerceta orice gând urcat pe scara sfinţită de Duhul ceresc. Nu pe pat S-a odihnit Pruncul ceresc, ci în ieslea necuvântătoarelor ca să dezlege necuvântarea noastră, Cel Ce Se odihneşte pe norii cerului vine acum să doarmă pe pământul neprimitor şi se acoperă cu firea neputincioasă. De Fecioară este hrănit cu lapte Cel Ce hrăneşte inimile noastre cu toată iubirea, Magii mişcaţi de gândul Cuvântului vin să se închine Celui închinat de toată făptura. În haina sărăcăcioasă şi întunecată de păcat a firii omeneşti S-a îmbrăcat Cel Ce Se îmbracă cu lumina, Şi cu cinste a împodobit chipul căzut, ridicându-l din groapa osândei şi dăruindu-i toată iubirea, Inima stearpă a omului a venit s-o arate roditoare, cultivând în pământul ei gândurile bune, Şi pildă de dragoste spre om a arătat îngerilor Cel Ce pătimeşte pentru făpturile lipsite de iubire. Cum Fecioara, Muntele cel negrăit a intrat în peştera cea mică să nască pe Cel Preaînalt ? Şi cum în inima omenească ce s-a făcut peşteră de tâlhari intră Împăratul Cel Prealuminat ? Împreună cu robii ai fost numărat Tu, Cel Ce numeri toată făptura, Şi la neputinţa gândului omenesc Te-ai coborât, Cel Ce luminezi toată zidirea. În peştera întunecată a acestei lumi a binevoit să Se pogoare Cuvântul, Şi steaua înţelepciunii a povăţuit mintea neştuitoare spre sălaşul unde Se născuse Prunc. Din sânurile Tatălui nu Te-ai depărtat şi în braţele fecioreşti ai venit să fi purtat, Vino şi pe razele rugăciunii noastre, ca să şezi pe tronul inimii ca un Împărat. În Cămara tuturor darurilor ai vieţuit Hristoase, Cel Ce ai zidit lăcaşurile cereşti, Şi de mirul sfinţeniei Tale ai umplut-O pe Cea mai presus de cetele îngereşti. Daruri omeneşti ai luat Tu, Cel Ce dăruieşti tuturor cele spre mântuire, Cu gândurile Tale dumnezeieşti bate şi la uşa inimii mele închise de împietrire. Bucură-Te, Prunc preastrălucit, care ai binevoit să ne răsari lumina mântuirii, Jertfa cea nevinovată care se aduce spre hrană binecuvântată lumii, Adânc al smereniei nepătruns de gândurile minţii omeneşti,
Darul cel negrăit ce Însuţi ai binevoit să Te aduci celor pământeşti, Icoană a laudelor îngereşti, ţesută din cuvintele bucuriei, Dezlegarea întristării oamenilor căzuţi din darul veşniciei, Smerenie ce a nimicit toată puterea şarpelui celui înţelegător, Ridicarea din nou la curăţia vieţuirii a omului pătimitor. Acoperământul slavei cel ce a îmbrăcat inimile noastre întunecate, Soarele darurilor a cărui strălucire iubitoare le-a arătat pe toate luminate, Răsăritul mai înainte de răsărit ce a sfinţit inimile cu lumina neapusă, Piatra ce a răsărit în peşteră spre a sfărâma a vrăjmaşului mânie neajunsă Pom al darurilor ce ai binevoit să fi sădit în pământul nelucrat, Izvor al înţelepciunii ce pântecele pământesc al fecioarei spre rodire ai udat. Comoara tainelor care se lasă deschisă de gândurile inimii smerite, Oglinda proorocilor în care se privesc cele de mintea omenească nevăzute, Soarele înţelepciunii care ai binevoit să povăţuieşti turma cea rătăcită, Făclia nevăzută a magilor, al cărei glas răsunând în inimi, i-a îndreptat spre peştera sfinţită, Bucuria Betleemului care ţine la sânurile Sale ca o maică şi leagănă pe Cel Ce l-a zidit, Lumina ce stăpâneşte tronurile slavei ce nouă te-ai arătat în chip smerit de Prunc.

Cineva plânge de Crăciun

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Aceste ultime zile dinaintea Crăciunului, în care oamenii adună frenetic bunătăţi, sunt de fapt zilele din urmă ale sarcinii dumnezeieşti.


E multă agitaţie înainte de Crăciun. Toţi oamenii aglomerează magazinele, străzile, pieţele, cu gândul motivat, aproape isteric, de a pune cât mai multe pe masa şi sub bradul de Crăciun. Iluzia e evidentă. Super-marketurile se închid doar pentru două zile, aşa că rezervele de hrană nu prea au sens. Ceea ce justifică ascuns tot iureşul consumist de sărbători este durerea şi dorinţa ca sărbătoarea să nu treacă oricum, să fie plină de bunătăţi, un festin pe cinste, în care lipsurile unui an întreg să fie date uitării. Românii se împrumută, cutreieră îndelung, doar-doar or găsi ceva mult, bun şi mai ales ieftin.

La izvorul ei, această tendinţă de a face sărbătoarea de neuitat este una plină de adevăr. Sărbătoarea nu e doar un semn temporal crestat pe arborele genealogic al umanităţii, nu e doar simbolul unei realităţi mântuitoare de acum două milenii, nu e nici măcar un dans ciclic al evenimenţialului. Ea este conştiinţa tainică a trăirii în meta-istorie, acolo unde Hristos cel veşnic umple de nemurire viaţa noastră muritoare. De aceea orice sărbătoare religioasă se ritmează şi se nemureşte cu Dumnezeiasca Liturghie, adică intrarea Bisericii în Împărăţia Sfintei Treimi, aşa cum se şi proclamă la binecuvântarea iniţială: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”.

Hiperactivitatea specifică sărbătorii este de fapt frica de a nu rămâne anonim în timp ce alţii se pecetluiesc cu lumină netrecătoare. Luminiţele din brad, de pe case, din pomi, nu sunt decât expresia dorului omenesc după lumină infinită, adică după har. Puţini însă realizează în interioritatea tăcută a sufletului lor că adevărul Crăciunului este şi unul de taină, de jertfă şi de durere dăruitoare. Bucuria Crăciunului, deseori convertită în delicii gastronomice, specialităţi cinegetice sau mentalitate de Gadara, umbreşte uneori sensul fundamental al coborârii lui Dumnezeu la noi.

Aceste ultime zile dinaintea Crăciunului, în care oamenii adună frenetic bunătăţi, sunt de fapt zilele din urmă ale sarcinii dumnezeieşti. Fecioara gravidă cu Dumnezeu se apropie de momentul în care Viaţa universului iese din pântecele ei. Sunt zile de pelerinaj, de călătorie istovitoare pentru o fecioară în luna a noua, timpuri de înnoptat în ger, de căutare a cetăţii de baştină. Sunt zile de intensă suferinţă, ca model fundamental al durerii care însoţeşte orice izvorâre de lumină. Sfânta Maria îşi începe lungul drum către cer, printr-o înstrăinare de cele pământeşti, de cetatea ei, de rudenii şi cunoscuţi. Se apropie peştera de a deveni catedrală a cerurilor. Îngerii îşi pregătesc de milenii corurile solemne. Fecioara se pregăteşte să nască singură, într-o iesle friguroasă, printre animale, pe Fiul veşnic al lui Dumnezeu. Acesta este şi înţelesul teologic al postului Naşterii Domnului, ca pelerinaj prin lumină, înstrăinare de plăceri, căutare a cetăţii de baştină a umanităţii, adică a raiului, şi naştere duhovnicească a lui Hristos în inimile noastre.

În vuietul dinaintea sărbătorilor, cineva plânge în tăcere. Cineva, mai înaltă decât cerurile, mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii se pregăteşte printre lacrimi să nască pe Dumnezeu.

Întrupare

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Din slava Ta cerească Te coboară

Spre Betleemul sufletului meu

Şi-n staulul smereniei, Fecioară,

Intrând, să naşti pe unul Dumnezeu.

Să-L înfăşori în cântece de slavă,

Ca-n scutece subţiri de bumbăcel;

Şi ca-ntr-o iesle plină de otavă,

În pacea Duhului să-L culci pe El.

Pleca-vor magii, soli din altă zare,

Călăuziţi de focul alb de stea,

S-aducă nou prinos de închinare,

La staulul smereniei, Doamna mea.

Ci eu voi pune-n mâna lor bătrână

Tot aurul cuvântului isteţ;

Voi făuri din versul meu, Stăpână,

În jarul gândului comori de preţ.

Căldura rugăciunilor de seară

Va-nfierbânta cădelniţele reci:

Tămâia magilor va arde iară,

Cu fum de proslăvire până-n veci.

Şi ca să fie plină dăruirea,

Voi presăra din visteria lor,

Cu boabele de smirnă grea, iubirea,

Cea fără de prihană şi cu dor.

Ştiu că nu-s vrednică, Fecioară,

Să-ţi fiu în noapte acoperământ;

Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară,

Să naşti în duhul meu pe unul Sfânt.

Zorica Latcu

Noi suntem martori

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Rugăciune către Maica Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...