DESPRE VESNICIE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                   CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                                                     DESPRE

                                                V E Ş N I C I E

 

Motto: „Dumnezeu aşa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul

Născut L-a dat, ca oricine va crede în El să nu piară, ci să aibă

VIAŢĂ VEŞNICǍ“ (Ioan 3:16). Adu-ţi aminte: veşnicia există,

iar viaţa aceasta este o călătorie spre veşnicie.

                                                                                          Preot Ioan

                                     Iubiţi credincioşi,

         Aici pe pământ sunt mulţi care duc o viaţă plină de păcate, dar

trăiesc înconjuraţi de toate bunătăţile şi se bucură de toate plăcerile

lumeşti. Sunt şi oameni buni şi drepţi care trăiesc in necazuri şi

amărăciuni. Faptul acesta i-a condus chiar şi pe păgâni, pe cei cu mintea

sănătoasă, la cunoaşterea adevărului că există Dumnezeu. Ceea ce

cunoşteau păgânii numai din lumina minţii lor, noi creştinii o ştim prin

credinţă, căci iată ce ne spune Sfânta Scriptură: „... nu avem aici cetate

stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie“ (Evrei 13:14). Aşadar,

casa în care locuieşti tu, iubite credincios, nu-i casa ta pe vecie, ci este

vremelnică. Din ea în curând va trebui să te muţi şi acest lucru se va

întâmpla când nici nu te gândeşti. Mormântul va fi casă trupului tău până

în ziua Înfricoşatei Judecăţi, iar sufletul tău va merge pentru veşnicie, ori

în rai, ori în iad.

Ar fi nebun un călător, care şi-ar vinde toată moştenirea, ca să-şi

cumpere o casă în ţara prin care doar trece şi o părăseşte peste puţin

timp, pentru totdeauna. Zice Fericitul Augustin: „Cugetă că eşti călător

în lumea acesta; nu te lăsa amăgit de ceea ce vezi, ci priveşte şi mergi

mai departe şi caută de-ţi agoniseşte locuinţă acolo unde vei rămâne

pentru totdeauna -în veşnicie“. Unde se va duce sufletul tău după

moarte, acolo va rămâne pentru totdeauna. Cale de mijloc nu este: sau în

cer, în fericire, sau în iad, în chinuri. Încotro cade arborele când se taie?

Cade într-acolo unde se înclină. Oare spre ce înclinăm? Ce fel de viaţă

trăim? Viaţa noastră este pe placul lui Dumnezeu sau pe placul

diavolului? Să avem grijă ca mereu să înclinăm spre Harul şi Voia lui

Dumnezeu, să fugim de păcate, de pricina lor şi astfel vom fi fericiţi.

Pentru a ne feri de păcate trebuie să avem „gândul cel mare“: „Adu-ţi

aminte că vei muri şi nu vei mai păcătui“ cum spune Sfântul Antonie

cel Mare. O femeie care trăia în păcate a fost trezită la realitate şi

convertită de cuvintele: totdeauna şi niciodată, iar un episcop a dus o

viaţă de sfânt, pentru că totdeauna îşi repeta în sinea lui cuvintele: „În

acest moment stau la poarta veşniciei!“. Mulţi s-au ferit de rele şi

păcate gândindu-se cât mai des la „VEŞNICIE“.

 

                                  Ce înţelegem prin Veşnicie

         În cântările Sfintei Biserici Ortodoxe întâlnim formula „în vecii

vecilor“ care are înţeles de timp nemăsurat, de veşnicie. În Biblie are

acelaşi înţeles când se face deosebirea între veacul de acum (Romani

12:2) şi veacul ce va să fie (Matei 12:32), adică viaţa aceasta de pe

pământ, trecătoare, şi viaţa veşnică ce va urma. Cuvintele Mântuitorului

din convorbirea cu femeia samarineancă exprimă clar acest lucru: „Cel

ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu... se face în el izvor de apă

curgătoare spre viaţă veşnică“ (Ioan 4:14). Aşadar veşnicia

(eternitatea) este timpul nelimitat, fără început şi fără de sfârşit.

Dumnezeu este infinit, veşnic şi necreat. Dumnezeu este veşnic, veşnicia

este atributul dumnezeirii. Iată un cuvânt la care foarte puţini oameni se

gândesc: VEŞNICIE, dar, veşnicia este un fapt cu care mai curând sau

mai târziu, fiecare ne vom întâlni.

           A trăit Adam 930 de ani şi la moartea lui a venit Sfântul

Arhanghel Uriil şi l-a întrebat: „Adame, Adame, cum ţi s-a părut

viaţa?“, iar Adam a răspuns: „Aşa cum aş fi intrat pe o uşă şi aş fi

ieşit pe alta!“. Auziţi dumneavoastră ce spunea Adam după 930 de

ani de viaţă, iar noi trăim 60-70-80 de ani şi nici nu ne gândim la

MOARTE şi la VEŞNICIE.

          Vremea vieţii noastre pe acest pământ este foarte scurtă; fiecare zi,

fiecare asfinţit de soare ne scurtează sorocul vieţii noastre. Şi astfel, iute,

pe tăcute, dar hotărât, mergem toţi spre VEŞNICIE. Noi, oamenii,

suntem „pelerini în drumul către cer“.

           Azi, picioarele noastre stau pe „nisipul vremii“ celei şubrede,

mâine, urmele picioarelor noastre vor rămâne, dar noi vom fi duşi în

VEŞNICIE. Azi, mâinile noastre lucreză de zor, ochii privesc, mintea

gândeşte, face planuri pentru viitor. Mâine, poate, mâinile vor fi

încrucişate pe piept, ochii închişi şi mintea încremenită, căci omul a

plecat în VEŞNICIE. Poate că alţii au fost tot aşa de harnici ca şi tine,

nepăsători faţă de Dumnezeu şi faţă de mântuirea sufletelor lor şi s-au

dus. Unde? ÎN VEŞNICIE! Va veni şi rândul nostru, dar ne-am gândit

noi oare cu toată seriozitatea dacă suntem pregătiţi să intrăm în veşnicie?

 

         O psihiatră din Elveţia a format o echipă de medici, psihologi

şi teologi cu care a pornit să viziteze spitalele. Au interogat mii de

muribunzi. La auzul veştii că sunt incurabili, s-au dezlănţuit în ei

reacţii violente, constatându-se patru faze clare

                   1. Unii au spus: - NU SE POATE!!!

                    2. Alţii au zis: - DE CE TOCMAI EU???

                    3. O parte au strigat: - SĂ MI SE MAI DEA MĂCAR UN

                       AN DE VIAŢĂ!!!

                    4. Şi în foarte rare cazuri au zis: - SUNT GATA!!!

            Trăim oare viaţa noastră în ascultarea poruncilor dumnezeieşti şi

suntem hrăniţi oare cu acel cuvânt sfânt din Evanghelia Mântuitorului,

încât să putem spune în orice clipă „Sunt gata!“? Astăzi, este vremea să

ne alegem locul unde vom petrece Veşnicia: în locul de odihnă şi fericire

(în rai), sau în locul de suferinţă şi tânguire amarnică (în iad). Să avem

grijă, căci viaţa omului pe pământ oricât de lungă ar fi ea, faţă de

veşnicie, nu este decât o clipă. Noi, oamenii, de multe ori căutăm să

nesocotim acest adevăr, iar când ni se vorbeşte de lucruri veşnice, adesea

nu dorim să ascultăm, manifestând o totală indiferenţă.

      Cineva îmi vorbea odată despre un tânăr uşuratic, spunâdu-mi:

„Omul acesta trăieşte de pe o zi pe alta şi niciodată nu se gândeşte

la viitor!“ Toţi îl socoteau pe acesta drept un om fără minte. Oare

greşea el mai mult decât atâţia care nu trăiesc decât pentru timpul de

faţă şi nu se gândesc niciodată la veşnicia care se apropie?

Ştiind că: „Pe pământ suntem străini şi călători“ (Evrei 11:13),

suntem oaspeţi iar pământul ne este gazdă, viaţa noastră este de o foarte

mare importanţă, fiindcă este vreme de pregătire pentru veşnicia de care

ne apropiem. Ea va hotărî UNDE ŞI CUM NE VOM PETRECE

VEŞNICIA. Câţi dintre noi nu ne-am dori să ni se întoarcă vremea

tinereţii pentru a trăi viaţa cu tot folosul şi multă grijă pentru sufletele

noastre? Dacă îţi risipeşti această viaţă care este singura vreme de

pregătire pentru VEŞNICIE, îţi câştigi osânda veşnică.

     Un creştin ortodox mergea adesea să viziteze cimitirele spre a

învăţa să folosească mai bine timpul şi privind mormintele zicea:

„Dacă aceşti morţi ar putea să revină la viaţăa ce mult ar face ei

pentru viaţa veşnică, iar eu care dispun de atâta timp ce fac pentru

mântuirea mea?!“

Trebuie să trăim cu multă grijă, ca să ne asigurăm o veşnicie

fericit, altfel vom moşteni una plină de jale, durere şi ruşine. Marele poet

Mihai Eminescu ne îndeamnă să ne gândim la moarte prin poezia

intitulată sugestiv „Memento mori“ („Adu-ţi aminte că vei muri“).

 

              Un om mi-a spus într-o zi: „Eu duc o viaţă virtuoasă, mă

feresc de orice păcat care ar dăuna aproapelui meu. Dar creştinii

susţin că viaţa mea nu-mi asigură o veşnicie fericită dacă nu cred

în Iisus Hristos. Eu nu sunt lămurit în această problemă şi te rog

să mă ajuţi“. Să presupunem că mama dumitale este o femeie dintre

cele mai bune din lume. „Chiar aşa şi este!“, a adăugat el

nedumerit. Că ea te-ar iubi, mai mult decât iubeşte orice mamă

copiii săi. „Chiar aşa şi este!“, a răspuns acela. Dacă mama

dumitale ar fi gata să moară ca să-şi scape viaţa şi dacă iubirea

mamei dumitale este într-adevăr aşa de mare cum susţii, iar

dumneata ţi-ai îndeplini îndatoririle faţă de soţie, de copii, de vecini

şi de toţi oamenii cu care vii în contact, iar pe mama dumitale o laşi

să moară de foame izgonită pe stradă, uitând tot ce-a făcut ea pentru

dumneata, ce zici despre purtarea asta? „Aş spune că sunt un mare

ticălos!“ Ei, află că Iisus Hristos este mai bun decât orice mamă ce a

existat pe pământ vreodată. El te iubeşte mai mult decât îşi iubeşte

mama copilul. El, nu numai că ar fi gata să moară pentru dumneata,

ci a şi murit, şi chiar în chip îngrozitor, pe cruce. Şi dacă dumneata

îţi îndeplineşti îndatoririle faţă de toată lumea, dar de Iisus nu vrei să

ştii (primind Sfintele Taine: Botez, Mirungere, Cununie, Spovedanie,

Împărtăşanie şi Sfântul Maslu), apoi ce vei spune despre purtarea

aceasta a dumitale? „ACUM, VĂD CĂ SUNT UN MARE

PĂCĂTOS!“

     „Cine crede în Fiul are o viaţă veşnică, dar cine nu crede în

Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el“

(Ioan 3:36). A crede în Domnul Iisus înseamnă a-L primi pe El ca

Mântuitor al nostru, care a murit pentru noi şi care ne şterge păcatele

mărturisite în Taina Spovedaniei, înseamnă a-L recunoaşte ca Stăpân

al nostru, Singurul care are dreptul să ne ocârmuiască viaţa. Dacă am

făcut aceasta apoi să fim siguri că am făcut primul pas şi cel mai

important spre a ne câştiga o Veşnicie fericită.

 

                                      Deşertăciunea lumii

       Un înţelept din vechime, pe nume Aristip, călătorind cu corabia pe

mare, a suferit un naufragiu, pierzându-şi toată averea pe care o ducea cu

el. El însă a scăpat cu viaţă ajungând pe un ţărm îndepărtat. Datorită

ştiinţei şi înţelepciunii lui, locuitorii acelui ţinut l-au primit foarte bine şi

i-au dat multe alte bunuri în schimbul celor pierdute pe mare. De aceea a

scris mai târziu rudelor şi prietenilor de acasă, ca să înveţe din

întâmplarea lui, să nu alerge după bunuri care se pot pierde într-un

naufragiu. Acelaşi lucru ni l-ar putea spune rudele şi prietenii noştri,

care au trecut în veşnicie, dacă ar putea să se întoarcă la viaţa

pământească şi anume să ne îngrijim de bunuri din acelea pe care nici

moartea nu ni le poate răpi. Ziua morţii noastre se mai numeşte şi ziua

pieirii, pentru că o dată cu moartea noastră pier toate bunurile lumeşti pe

care le-am agonisit şi nu le putem trece dincolo cu noi.

Iată de ce, pe drept cuvânt, Sfântul Ambrozie ne zice, că noi nu

putem spune că bunurile pământeşti sunt ale noastre, pentru că nu le

putem lua cu noi. Dincolo, în cealaltă lume putem duce cu noi doar

virtuţile. Chiar Domnul Iisus Hristos ne pune întrebarea cea mare: „Ce-i

va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă iar sufletul său îl va

pierde“ (Matei 16:26).

           Promisiunile lumii acesteia nu se împlinesc, şi chiar dacă s-ar

împlini, cât va dura fericirea oferită de ea? Poate să dureze mai mult

decât viaţa ta? Apoi, ce vei duce cu tine din tot ce-ai agonisit, în lumea

viitoare? Se află acolo vreun bogat care a reuşit să-ţi ducă măcar un ban

de aur? Vreun conducător de popoare, care să fi trecut cu ceva din ţara

lui? Solomon - marele înţelept al lumii vechi - după ce avusese cele mai

mari bogăţii de pe vremea aceea şi gustase toate desfătările posibile,

afirmă cu amărăciune un mare adevăr, zicând: „Deşertăciunea

deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni“. La auzul acestor cuvinte

mulţi care trăiau în păcate şi în tot felul de desfătări trecătoare şi-au

schimbat viaţa, trăind în curăţie sufletească şi trupească.

 

                      Cântarul lumii este fals şi amăgitor

 

     Bunurile trebuie cumpănite cu cumpăna dumnezeiască, nu cu aceea

a acestei lumi, căci cântarul lumii este fals şi amăgitor. Dacă i-am întreba

pe bogaţii, învăţaţii, conducătorii şi împraţii care au trecut deja la cele

veşnice, ce le-a mai rămas din măreţia şi bogăţia lor, toţi ar răspunde:

„Nimic, nimic!“.

Când a murit Alexandru Macedon, s-au adunat mulţi filosofi,

dintre care unul a zis: „Ieri nu încăpea pe Alexandru lărgimea şi

lăţimea lumii, iar acum numai trei coţi de pământ l-au încăput“.

Altul iarăşi a zis: „Ieri putea împăratul Alexandru să izbăvească

mult popor de la moarte, iar astăzi nu poate să-şi ajute lui“. Şi, în

fine, un altul a zis: „Ieri călca pe pământ cu slavă nepovestită, iar

astăzi îl acoperă pământul ca pe omul cel mai defăimat şi

necinstit“. Şi aşa fiecare filosof a vorbit mai multe cuvinte

vrednice de amintire ca să arate deşertăciunea vieţii celei

vremelnice şi a slavei omeneşti.

           Căci despre oamenii cei mari ai lumii, care mor, abia se mai aude

câtva timp vorbindu-se despre ei, apoi se pierde şi amintirea lor. Dacă au

ajuns nefericiţii în iad, se tânguie amarnic: „Ce ne-a adus nouă bogăţia,

mărirea şi puterea? Toate au trecut ca umbra şi nu ne-a rămas

altceva decât tânguire, chin şi disperarea veşnică“. O, Doamne, de ce

oare cei mai mulţi oameni nu se gândesc la sufletul lor în timpul vieţii iar

în ceasul morţii sunt cuprinşi de spaimă în faţa adevărului, zicându-şi:

„Cât de amarnic am greşit, neglijând sufletul meu cel nemuritor!“

Omule, mai stai să cumpăneşti vremelnicia cu veşnicia?

Aşa zice profetul: „Şi va merge omul la locaşul său de veci“

(Ecclesiast 12:5), spre a arăta, că fiecare merge în casa în care vrea să

meargă; el nu va fi dus, ci va merge acolo după voia sa liberă. Este ştiut

că Dumnzeu voieşte ca noi oamenii, să ne mântuim, toţi să fim fericiţi,

dar El nu vrea să ne silească, nici chiar la fericire. Înaintea omului este

viaţa şi moartea. Ceea ce va alege el i se va da. Dumnzeu ne-a arătat

două căi: una care merge către rai şi alta care merge către iad. Totuşi este

un lucru de mirare că toţi oamenii păcătoşi doresc să fie fericiţi, să

meargă în rai, dar ei se aruncă de bună voie în iad, zicând: „Mai târziu

mă voi gândi la îndreptarea răului şi voi reuşi“. Această socoteală

greşită pe mulţi i-a dus la pierzare. MAI STAI SĂ CUMPĂNEŞTI

VREMELNICIA CU VEŞNICIA? Nu-ţi dai seama omule, cât de mare

este diferenţa dintre una şi cealaltă? Nu te gândeşti că fericirea sau

nefericirea veşnică este problema cea mai importantă a vieţii tale???

Cum poţi să mergi către osândă şi chinuri, când poţi alege fericirea

veşnică? Cei mai multi oameni se gândesc la aceste lucruri în apropierea

ceasului morţii, dar atunci pentru unii este prea târziu. Calea şi-au ales-o

aşa cum au voit. Nu se mai poate îndrepta nimic. Să ne trezim acum, în

această clipă. Să nu mai amânăm, căci mâine poate va fi prea târziu. Să

ne întărim în credinţă zicându-ne în sinea noastră: „Cred în viaţa de veci,

cred că după această viaţă va fi o altă viaţă, ce nu va avea sfârşit“.

Călugăria albă

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                       Călugăria albă (aranjament preot Ioan)

 Iată cum s-a schimbat viaţa unei femei pe de-a-ntregul. A lăsat în urmă toate cele lumeşti, nu i-a mai păsat nici de agonisirea banilor, nici de înfrumuseţarea chipului, nici de hainele frumoase. De nimic. A început să postească, să se roage, să se îngrijească de aziluri de bătrâni şi de cămine de copii, să facă pomeni şi parastase pentru morţi, într-un cuvânt, să-şi pună întreaga viaţă în slujba semenilor, fără să mai păstreze nimic pentru ea. Şi azi spune că, dacă n-ar fi suferit moartea, niciodată nu s-ar fi apropiat de Dumnezeu. Aproape fiecare zi din viaţa ei e plină de semne supralumeşti şi miracole atât de puternice, încât ar putea fi asemuite - fie şi prin spectaculozitatea lor - cu cele pe care le citim, de obicei, în „Vieţile Sfinţilor“.

Eu o vizitez în fiecare vară şi pot spune că trăieşte ca o sfântă. E o femeie atât de firavă, încât crezi că orice boare de vânt ar putea-o răni.

 Plăpândă şi tristă, cu capul plecat, nu vorbeşte decât când este absolut necesar, şi atunci fără risipă de cuvinte. Camera ei seamănă mai degrabă cu o chilie călugărească. N-are televizor, trăieşte sărăcăcios, mănâncă doar o dată pe zi şi fără să se sature, iar din puţinul pe care-l are face doar milostenii. Din păcate, soţul ei aştepta să se întoarcă de la spital aceeaşi Olga pe care o ştia el din tinereţe. N-a acceptat niciodată această „călugărie albă” a nevestei sale. El nu poate pricepe în ruptul capului cum e posibil ca un om să renunţe la toţi banii săi, la ultimul fir de făină din casă, la absolut totul, doar ca să dea de pomană săracilor. Într-o lună de iarnă, femeia a vrut că coacă un colac pentru un parastas. Cu toate că soţul ei i-a interzis să-l facă, totuşi ea l-a făcut. Înfuriat la culme, bărbatul i-a aruncat colacul crud în balcon şi a alungat-o din bucătărie. Dimineaţa, el s-a uitat aşa, într-o doară, pe geam: afară era un ger cumplit - termometrul arăta multe grade sub zero -, dar colacul acela dospise! În pofida acestor semne, bărbatul devenea şi mai cuprins de mânie şi îndoială. Se certau des, ba a ajuns chiar să o blesteme. Odată i-a strigat: „Femeie, dacă iei din făina asta pentru pomenile tale, să te umpli toată de bube!“.

Până la miezul nopţii, femeia a terminat pomenile, iar după exact două ore, biet soţul ei s-a trezit cu tot corpul acoperit de răni. Au plecat în grabă la spital, dar nici după vreo două-trei săptămâni medicii nu i-au putut pune vreun diagnostic. Boala îşi bătea joc de toată priceperea lor: spuneau că e o eczemă necunoscută, când dispărea într-o parte, apărea în altă parte, şi în cele din urmă, neputincioşi, ei au mărturisit că n-au de ce să îl ţină în spital. Din milă, femeia l-a dus la Mănăstirea „Sfânta Maria“ din Techirghiol. Mergea acolo de ani de zile, însă pentru prima dată împreună cu soţul ei. Doar privindu-l, marele duhovnic Arsenie Papacioc (care mai târziu a trecut la cele veşnice, după cum se vede din fotografia de mai jos) l-a pus să-şi ceară iertare soţiei.

 Apoi, i-a pus mâna pe creştet şi a rostit o rugăciune de dezlegare. Şi la zece minute după ce a ieşit pe poarta mănăstirii, toate rănile au început să se vindece ca prin farmec.

Rugăciune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

RUGĂCIUNE DE MULȚUMIRE PENTRU ÎNSĂNĂTOȘIRE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

De binefacerile Tale ca un rob nevrednic învrednicindu-mă, mulţumire Îţi aduc Ţie, Dumnezeule al îndurărilor şi a toată milostivirea, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci mi-ai arătat iubirea Ta de oameni.
Grele au fost încercările prin care am trecut, şi teama m-a cuprins că nu voi şti să le stau împotrivă. Ştiam că neputinţa mea este mare, dar m-ai făcut să simt că mai mare este dragostea Ta faţă de tot omul care Te cheamă în ajutor.
Preadulce Iisuse, aşa cum ai împlinit cererile mele, aşa întăreşte-mă să plinesc şi eu poruncile Tale cele sfinte. Precum nu ai şovăit a tămădui trupul meu, aşa nu şovăi a curăţi şi sufletul meu de toată întinăciunea. Căci ce folos voi avea dacă trupul va avea sănătate, dar sufletul va fi cuprins de boală? Sau ce folos voi avea dacă până la sfârşitul vieţii pământeşti trupul meu nu va cunoaşte boala, dacă după Înviere va fi pradă durerilor?
O, să nu-mi pun nădejdea în sănătatea trupului, ca să nu fiu ruşinat. Căci cine se laudă cu sănătatea poate fi smerit de Dumnezeu prin amară suferinţă. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât în numele Tău, Doamne, Dumnezeul meu.
Îndrăznesc să Te rog, Preabunule Doamne, ca ori de câte ori furtuna încercărilor se va abate asupra sufletului meu, să mă ajuţi aşa cum m-ai ajutat şi de data aceasta. Pentru că în afară de Tine nu pot afla izbăvire.
Mulţumindu-Ţi iară şi iară pentru facerile Tale de bine, pentru cele arătate şi cele ascunse, Te rog ocroteşte cu harul Tău pe tot poporul binecredincios, pe toţi cei ce iubesc Biserica Ta şi defăimează învăţăturile pierzătoare de suflet, ca să Te lăudăm şi să Te slăvim în vecii vecilor. Amin.
( Trimiteti această rugăciune tuturor celor aflați în suferință și veți avea răsplată în Ceruri!)

sursa

https://www.facebook.com/vindecareprincredinta

IMNUL MAICII DOMNULUI DE LA GIURGENI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 

    Preaslavita Ta icoană
    Făcătoare de minuni,
    Ce vindecă orice rană
    Doar prin post şi rugăciuni

    O cinstim cum se cuvine
    Închinandu-ne pios,
    Căci la ceas de rugăciune
    Ne aduce mult folos...

    Din străfundul de icoană
    De multi ochi suntem priviţi,
    Parc-ar vrea ca sa ne spună,
    Nu va temeţi ,îndrazniţi...

    Să aveţi cu toţi credinţă,
    Către Fiul cel iubit,
    Cel ce e de o fiinţă
    Cu tatăl, nedesparţit...

    Maică Sfantă-mpărăteasă
    Vas ales de Dumnezeu,
    De viaţa păcătoasă
    Tu să ne fereşti mereu...

    Să ne fii ancoră tare
    Când naufragiem în larg
    Să ne stai pe-a vieţii mare
    Sus ca steagul pe catarg...

    Să cădem cu pocăinţă
    Şi din suflet să-ţi grăim
    Dă-ne-n inima credinţă
    Ca toţi sa ne mântuim!.

    Poezie de Pr. MARIAN BOCĂNESCU - HUŞI, Jud. Vaslui.

Eu ma-nchin la Tine Doamne

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

INĂLTAREA SFINTEI CRUCI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

„Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să îşi ia crucea şi să-Mi urmeze" (Marcu 8, 34).

Tânărului bogat Mântuitorul îi spune: „Dacă vrei să fii desăvârşit...." (Matei 19, 21), iar în Evanghelia de mai sus: „Dacă cineva voieşte..." De unde se vede că Mântuitorul nu constrânge, nu obligă pe nimeni să II urmeze, respectă libertatea omului, ci numai invită: „Dacă voieşti..."


Vedem însă că El vorbeşte şi altfel: „Poruncă nouă vă dau... Aceasta vă poruncesc...", spune ucenicilor învăţându-i porunca dragostei (Ioan 15); „Mergi şi fa asemenea" (Luca 10, 37), îi porunceşte învăţătorului de lege, îndemnându-l să urmeze samarineanului milostiv; tot aşa porunceşte el ucenicilor: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor " (Matei 16, 6).

Acest dacă, pe care îl foloseşte Mântuitorul când este vorba de urmarea sa, nu cumva arată că această urmare nu-i necesară, nu-i obligatorie şi că ne putem lipsi de ea?

Cu adevărat Domnul nu sileşte pe nimeni să-l urmeze; „Nu te silesc să vii după mine, dar cine se va ruşina de mine acum, în acest veac, şi Eu mă voi ruşina de el când voi veni întru slava Mea; şi dacă mă voi ruşina de tine atunci, nu ai parte cu Mine, nu vei intra cu Mine în viaţă; ţi-ai pierdut sufletul. Şi dacă l-ai pierdut mai bine era să nu te fi născut, nici toată lumea de-ai avea-o nu o poţi da în schimb pentru el." Deci sunt liber să-L urmez sau nu, dar dacă nu o fac îmi pierd sufletul şi nimic nu am mai de preţ decât el. Deci urmarea lui Hristos este obligatorie, din punctul nostru de vedere şi în interesul nostru cel mai mare.

Cum să o facem, ne spune Mântuitorul mai departe. In primul rând să te lepezi de sine. Dar ce este acest sine? Omul este creat după chipul lui Dumnezeu, icoană vie a lui. „Ai văzut pe fratele tău? Ai văzut pe Dumnezeu", aşa ziceau Părinţii. Omul nu e creat pentru sine, ci pentru Dumnezeu. Tot ce ne face neasemănători cu Dumnezeu acesta-i şinele de care trebuie să ne lepădăm. Şinele este omul de păcat, haina murdară a păcatului, hainele de piele pe care le-a îmbrăcat omul după cădere. Pentru a urma Domnului, trebuie lepădat acest sine, trebuie să fi gol ca Adam înainte de cădere.

In al doilea rând, să-ţi iei crucea ta. Crucea are multe înţelesuri. Unul din ele rezultă din întrebuinţarea ei de altădată ca unealtă de tortură şi moarte. in acest înţeles crucea înseamnă suferinţă, chin, durere, moarte. De ce urmarea Domnului nu se poate fără cruce? Sinele de mai sus e mai mult decât o haină pe care o poţi dezbrăca; este un buboi, o putreziciune înfiptă în fiinţa noastră; deci nu o putem lepăda ca pe o haină, ci trebuie tăietură, operaţie, pentru a putea fi înlăturat. Şi orice tăietură doare, este o suferinţă. Şi fiindcă stricăciunea nu-i la toţi aceeaşi, nici crucea nu-i la fel pentru toţi, ci fiecare îşi are crucea sa.

Apoi, să-Mi urmeze Mie. Nenumărate sunt trăsăturile icoanei celei Dumnezeieşti. Mântuitorul însă a stăruit asupra câtorva, pe care trebuie să le urmăm: „Invăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima!"; „Fiţi sfinţi ca şi Tatăl vostru cel ceresc!"; „Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum şi Eu v-am iubit pe voi!...

Aceasta-i urmarea lui Hristos: osteneală, nevoinţă pentru a înlătura din viaţa noastră tot ceea ce ne desparte de El şi a urma icoana sfinţeniei Lui pentru a agonisi asemănarea cu El.

Deci Crucea este inevitabilă, nu o putem ocoli. Omul în necaz şi în suferinţă, ştiind aceasta, zice cu un fel de resemnare: Ce să faci? Asta-i crucea mea, n-am încotro! Un fel de pacoste de care nu putem scăpa. Oare aşa să fie? Sunt suferinţe pe care omul le primeşte bucuros, pentru a scăpa de un rău mai mare, pentru a obţine un bun dorit. Câte nu rabdă omul pentru sănătatea lui! Crucea este inevitabilă, dar purtarea ei ne este de mare folos, este în interesul nostru cel mai vital să o ducem, pentru că ne curăţă de păcate şi ne sfinţeşte, o merităm pentru a ne ispăşi păcatele făcute şi ne deschide porţile raiului, ca tâlharului.

Numai purtând crucea putem intra în Rai: crucea este cheia raiului. Ţinându-ne strâns în urma Domnului cu Crucea vom fi mereu împreună cu El, „Unde sunt Eu acolo va fi şi sluga mea", zice El.

Numai pentru Hristos Crucea a fost nemăsurat de grea, El era nevinovat şi Crucea era împovărată cu toate păcatele lumii şi El a suferit pentru toţi. Crucea noastră însă este datorie pentru păcat, dar şi cale de fericire veşnică şi deci nu mai este o spaimă, ci un bun dorit şi de mare trebuinţă şi folos.

Apoi crucea noastră este şi uşoară. De când Hristos S-a răstignit pe Cruce, Crucea mea nu mai este grea, căci Hristos a dăruit Crucii toată puterea Sa. Şi prin aceasta, Crucea pe care o port mă sfinţeşte, mă întăreşte, mă preface. De aceea ne minunăm zicând: „Mare este Doamne, puterea Crucii Tale! Ea a făcut din pescari apostoli şi din păgâni mucenici... " Şi mai mult: Crucea este armă asupra diavolului, care se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind puterea ei; Crucea zădărniceşte şi nimiceşte toată lucrarea celui potrivnic. De aceea, să ne bucurăm de Cruce! „Iar eu nu am cu ce mă lăuda mai mult, decât cu Crucea Domnului", zice marele Pavel. Şi ne lăudăm cu ea primind şi răbdând cu bucurie toate încercările ce vin peste noi, ştiind că prin ele ne agonisim bucuria cea negrăită a vieţii veşnice.

Să ne însemnăm cu Crucea în toate împrejurările vieţii. „Ingrădeşte-te cu Sfânta Cruce ca precum un scut, ne îndeamnă Sfântul Efrem Sirul, pecetluieşte-ţi cu ea mădularele şi inima. Şi nu numai cu mâna să te însemnezi cu semnul crucii, ci şi cu mintea pecetluieşte-ţi cu ea orice îndeletnicire a ta, şi intrarea şi ieşirea din orice vreme, şi şederea şi scularea şi patul şi orice slujire ai face, pecetluieşte-o mai întâi cu semnul crucii."

Şi să o purtăm cu multă bucurie şi recunoştinţă faţă de Mântuitorul iubit, care a purtat-o pentru păcatele noastre şi ne-a lăsat-o ca pe cel mai de preţ dar făcut prietenilor săi. Şi te îmbărbătează în suferinţele vieţii: „Hristos a suferit atâta pentru mine şi eu să nu rabd cât de puţin?" Şi când vrăjmaşul năvăleşte cu ispitele, priveşte Sfânta Cruce şi zi: „Doamne să nu fiu nepăsător văzând Crucea Ta!"

„Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul tău..."

PĂRINTELE PETRONIU TĂNASE
Parintele Petroniu de la Prodromu, Editura Bizantina

Nasterea Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                       Sarbatoare luminoasa cu multa pace !

Ziua de astăzi a sosit la noi cu lumină duhovnicească, cu bucurie sfîntă, fiindcă astăzi se naşte Maica luminii şi a bucuriei. Astăzi se vesteşte mila şi izbăvirea neamului omenesc, căci s-a născut Maica milei şi a milostivirii. Nu prăznuim astăzi naşterea vreunui sfînt, ci naşterea aceleia ce este mai sfîntă decît toţi sfinţii. Nu sobor de îngeri se cinsteşte astăzi, ci naşterea Împărătesei îngerilor. Nu maică de împărat pămîntesc se naşte, ci însăşi Maica Domnului şi Dumnezeului slavei. Astăzi, Împărăteasa făpturii şi Doamna lumii, din pîntece sterp şi neroditor a răsărit. Şi cine va putea, după vrednicie, să cinstească naşterea ei? Însăşi Biserica lui Hristos arată că este cu neputinţă acest lucru, zicînd: "Nu se pricepe toată limba a te lăuda după vrednicie, căci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume a cînta ţie, de Dumnezeu Născătoare" (Axionul din ziua Botezului Domnului).-- fragment din predica rostita de Parintele Cleopa la aceasta mare sarbatoare

Rugaciune rostita la Nasterea Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

O, Preasfanta, Preacurata si Preanevinovata dumnezeiasca Prunca si Fecioara Maria, care te-ai nascut din parinti drepti si fara prihana, spre bucuria si mantuirea a toata lumea. O, Preasfanta Fecioara, floarea firii omenesti, preafrumoasa si preainteleapta, care din tulpina uscata si neroditoare ai rasarit si care, prin a ta nastere, intristarea preafericitilor tai parinti si a toata lumea ai risipit-o; nu ne lasa pe noi, pacatosii si nevrednicii, care intru intristari si scarbe ne aflam din pricina pacatelor noastre. O, roada preasfintita a rugaciunii si a infranarii, asculta rugaciunea neputinciosilor robilor tai si, cu darul preasfintelor tale rugaciuni, ajuta-ne noua si ne invata a ne ruga lui Dumnezeu din inima, fara de raspandire si fara de forma.

Pe tine, chemarea lui Adam celui cazut, te rugam sa mijlocesti pentru noi catre Dumnezeu, ca sa ne cheme cu darul Sau la adevarata pocainta. Pe tine, Maica bucuriei, te rugam, veseleste cu darul tau sufletele noastre cele mahnite si cuprinse de intristare. Tu, Maica Luminii, mijloceste la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea mintilor si a inimilor noastre. Tu, raiule cuvantator, ajuta-ne cu darul rugaciunilor tale sa ne curatim de intinaciunea pacatelor noastre, ca sa ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel insufletit al Cuvantului, ajuta-ne noua sa vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfanta si cu totul fara de prihana a lui Dumnezeu, ajuta-ne ca sa vedem si noi, cei neputinciosi, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului si Maica celor intai-nascuti. Tu, caruta Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este stralucitoare celor drepti si sfinti. Tu, norul cel in chipul porfirei cu raze de aur, umbreste-ne pe noi de acea fierbinteala a poftelor trupesti si de aprinderea maniei si a iutimii. Pe tine, ceea ce esti starea fulgerului dumnezeirii si raza cea stralucita a Soarelui celui de gand, te rugam, lumineaza-ne cu darul tau, ca sa nu uitam ca si noi suntem biserici ale lui Dumnezeu si sa nu intristam cu pacatele noastre Duhul lui Dumnezeu, Care locuieste in noi. Tu, noian al darurilor celor duhovnicesti, ajuta-ne sa dobandim si noi, nevrednicii, darul lui Dumnezeu in veacul de acum si in cel viitor. Tu, salas al Duhului Sfant, mijloceste cu darul tau la Dumnezeu, ca inima curata sa zideasca in noi si cu duh drept sa innoiasca cele dinlauntru ale noastre.

Pe tine, Maica indurarii si a mangaierii, te rugam, cu adanca umilinta a inimii, sa stai langa noi in ceasul cel mai de pe urma al vietii noastre, ca sa ne ajuti si sa ne mangai sufletele in vremea despartirii de acest trup stricacios si de veacul acesta trecator. Pe tine, porumbita intelegatoare cu aripi de aur si cu straluciri de fulger, te rugam din toata inima sa calatoresti cu noi pana ce vom trece toate vamile cele infricosatoare ale vazduhului si toata puterea intunericului celui de sub cer. Pe tine, usa vietii, a luminii si a bucuriei, te rugam sa ne ajuti sa intram pe portile cele sfinte ale imparatiei cerurilor si sa ajungem, cu darul preasfintelor si preaputemicelor tale rugaciuni, la lumina veseliei celei neasemanate si neapropiate.

Pe tine, Imparateasa cerului si a pamantului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi si care ai nascut pe Ziditorul Serafimilor si i-ai intrecut intru cinstire pe Heruvimi, te rugam, noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, sa stai aproape de sufletele noastre in ziua cea mare si infricosatoare a Judecatii de apoi si sa imblanzesti mania cea sfanta si dreapta a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca sa miluiasca si sa mantuiasca sufletele noastre. Amin.

BLESTEMUL COPILULUI AVORTAT

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 – Citiți cu mare atenție si luați aminte!

Unele femei nu-și mai revin niciodată în urma avortului. Vă rugăm să distribuiți această mărturie pe toate rețelele de socializare!

Când am aflat că sunt însărcinată eram în cel mai prost moment din viaţă: tocmai murise mama, aflasem că soţul meu mă înşela cu cea mai bună prietenă şi voia să divorţăm, iar la serviciu nu-mi mergea prea bine.

Credeam că nu se poate mai rău, dar, în timp, aveam să aflu că niciodată nu poţi să zici că ai atins pragul cel mai de jos al vieţii. Am decis că pentru momentul acela cea mai bună soluţie este întreruperea sarcinii. Aveam doar 25 de ani, viaţa era înainte şi aveau să mai fie şi alţi copii, cu siguranţă. Mătuşa cu care m-am sfătuit atunci m-a încurajat spunându-mi că ea are vreo trei avorturi la activ, în vremea comuniştilor când se făceau mai degrabă empiric şi puteai oricând să mori din aşa ceva. Am mers împreună la o clinică privată şi totul s-a terminat în câteva ore.

Pentru un scurt moment, înainte de a fi băgată în sala de operaţii, am avut un gând fugar şi o tresărire când s-a apropiat de mine o femeie în negru şi mi-a zis că fac o prostie. M-am uitat la ea curioasă pentru că n-am înţeles de unde mă cunoaşte şi ştie ce vreau să fac. În plus, nu vezi prea des persoane îndoliate într-o clinică unde majoritatea oamenilor sunt îmbrăcaţi în alb sau în culori deschise. Femeia nu era bătrână, ci mai degrabă între două vârste, avea faţa blândă, dar nişte ochi negri ca tăciunele din care ieşeau parcă flăcări. M-a privit intens şi mi-a spus să nu fac prostia să scap de copil, că acest avort mă va bântui toată viaţa.

Mătuşa mea a alungat-o spunându-i că nu e treaba ei să se bage în vieţile oamenilor aşa aiurea şi m-a luat de mână ca să mă calmeze. Mi s-a părut straniu şi trebuie să recunosc că m-a speriat un pic. Dar am mers mai departe.

Operaţia în sine a fost scurtă şi dureroasă. Nici nu ştiu ce m-a durut mai tare, faptul că aruncam un copil făcut cu omul căruia îi jurasem iubire veşnică sau faptul că toate astea mi se întâmplau în acelaşi moment şi simţeam că sunt cea mai ghinionistă fiinţă din lume.

După avort am avut ceva complicaţii câteva zile, temperatură mare şi delir, dar obişnuită cu avorturile grele mătuşa mea a stat lângă mine şi a ştiut ce să-mi facă. În acele nopţi şi zile de convalescenţă zbuciumată am visat pentru prima dată o fetiţă bucălată şi blondă precum tatăl ei, care alerga spre mine într-un parc, iar eu fugeam de ea. Mă tot striga: mami, mami, iar eu mă ruşinam şi mă făceam că n-o cunosc. Apoi fetiţa se transforma într-un monstru, un avorton de carne sângerândă care urla printr-o gură hidoasă spre mine că voi fi veşnic mama lui şi că o mamă nu are cum să scape de copilul ei.

Mătuşa mea a pus totul pe seama febrei şi infecţiei pe care o făcusem după avort, dar că lucrurile se vor calma şi o să uit totul. N-am uitat, pentru că copilul avortat nu m-a lăsat niciun moment să uit. Într-una din nopţi, când deja mă simţeam mai bine şi puteam să fac diferenţa între vis şi realitate, am simţit cum ceva rece şi umed mă atinge pe umăr. Când am deschis ochii am văzut lângă capul meu acel copil. Avea ochi albaştri deschişi şi mă fixa cu privirea. Mânuţa pe care o ţinea pe umărul meu se lipise şi simţeam prin cămaşă umezeala sângelui de pe mâna aceea de carne moartă. Am ţipat de groază şi m-am ridicat în capul oaselor. Când am aprins lumina pe umărul meu era o urmă de sânge.

Mătuşa mea s-a speriat şi ea de un asemenea vis, deşi îi spuneam clar că a fost cât se poate de real. Am mers împreună la o biserică şi preotul mi-a citit nişte dezlegări şi mi-a dat câteva canoane de făcut ca să-mi ispăşesc păcatul. Deşi mi-a spus clar că după părerea lui un astfel de păcat nu va fi niciodată ispăşit. Le-am ţinut pe toate şi am încercat să mă rog şi să ţin posturi aşa cum mi-a spus părintele. Visele au încetat o vreme. Iar eu mi-am reluat viaţa.

Apoi, când trecuse aproape un an de la asta şi ziceam că lucrurile încep să se îndrepte, copilul avortat a apărut din nou în nopţile mele. Timp de o săptămână am urlat noapte de noapte sub privirle albastre şi reci ale acelui suflet neîmpăcat care ar fi trebuit să fie copilul meu. La final am rămas la fel de istovită ca în primul an, după avort.

De cinci ani de zile lucrurile se petrec întocmai, cu o precizie matematică. Copilul avortat îmi spune de fiecare dată că e aniversarea lui şi că ar trebui să-i fac tort, să-l pregătesc pentru grădiniţă şi tot timpul îmi reproşează că nu-l iubesc, şi că de fiecare dată mă uit cu silă la el. Cum să fac altfel dacă nu pot să simt decât silă şi groază la vederea unei bucăţi de carne care-mi aminteşte în fiecare an în luna iunie de păcatul capital pe care l-am comis cândva? Acela de a-mi omorî propriul copil. (O mărturie reală a unei femei afectată de sindromul post-avort.) 

Sursa: ortodox.md

Şoaptele sufletului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Era odată un rege care avea patru neveste. Cel mai mult o iubea pe a patra soţie pe care o îmbrăca cu straie din cele mai scumpe şi o trata cu cele mai fine delicatese. Îi dădea tot ce era mai bun. De asemenea, o iubea şi pe cea de a treia soţie şi ea era cea cu care se mândrea cel mai mult în faţa regatelor vecine. Totuşi, regele trăia cu teama că această soţie îl va lăsa într-o zi pentru un altul. Regele o iubea şi pe cea de-a doua soţie. Ea era confidenta lui şi era întotdeauna drăguţă, înţelegătoare şi răbdătoare cu el. De câte ori regele avea o problemă, putea avea încredere în ea că îl va ajuta să treacă peste momentele grele. Prima soţie a regelui era foarte loială şi îşi adusese o contribuţie foarte mare în menţinerea regatului. Totuşi, regele nu o iubea pe prima soţie. Deşi ea îl iubea cu adevărat, el de abia o observa!
 Într-o zi regele simţi că sfârşitul îi este aproape. Se gândi la viaţa lui plină şi îşi spuse: “Acum am patru soţii cu mine, dar când voi muri voi fi singur.” O întrebă pe cea de-a patra nevastă: ”Te-am iubit cel mai mult, ţi-am dăruit cele mai frumoase haine şi ţi-am arătat cea mai mare iubire. Acum, eu am să mor, vrei să vi cu mine şi sămi ţii companie?” “Nici vorbă!” replică cea de-a patra soţie, şi plecă fără un alt cuvânt. Răspunsul ei străpunse inima regelui ca un cuţit.
 Regele o întrebă şi pe cea de-a treia soţie: “Te-am iubit toată viaţa mea. Acum că mor, vrei să vii cu mine şi să-mi ţii companie?” “Nu!” veni răspunsul celei de-a treia soţii. “Viaţa e prea bună! Când vei muri, mă voi recăsători!” Inima regelui se strânse de durere. Apoi o întrebă şi pe cea de-a doua soţie: “Întotdeauna am găsit la tine înţelegere şi ajutor şi mereu ai fost acolo pentru mine. Când voi muri, vrei să vi cu mine şi să-mi ţii companie?” “Îmi pare rău, nu te pot ajuta de data aceasta!” replică cea de-a doua soţie. “Te pot doar înmormânta şi veni la mormântul tău.” Regele fu devastat şi de acest răspuns.
 Apoi se auzi o voce: “Eu te voi urma oriunde vei merge!” Regele se uită împrejur şi văzu că cea care rostise aceste cuvinte era prima soţie. Era atât de slabă, pentru că suferise mult. Adânc îndurerat, regele spuse: “Trebuia să fi avut mai multă grijă de tine când am avut ocazia!” În realitate, noi toţi avem 4 soţii în viaţa noastră: Cea de-a patra soţie este TRUPUL nostru. Indiferent cât timp şi efort investim în a-l face să arate bine, el ne va lăsa când murim. Cea de-a treia soţie este AVEREA noastră. Când murim, merge la alţii. Cea de-a doua soţie o reprezintă FAMILIA şi PRIETENII. Indiferent cât de apropiaţi ne-au fost în timpul vieţii, ei nu pot decât să vină la mormântul nostru după ce nu mai suntem.
 Prima soţie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat în goana după averi, bunăstare şi putere sau în goana după iluzii deşarte, uitând că iubirea curată şi sinceră îţi face viaţa frumoasă şi sufletul să trăiască şi după moartea trupească. Şi totuşi, sufletul este singurul care ne va urma oriunde vom merge. AMIN !

Rugaciune rostita la Nasterea Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

O, Preasfanta, Preacurata si Preanevinovata dumnezeiasca Prunca si Fecioara Maria, care te-ai nascut din parinti drepti si fara prihana, spre bucuria si mantuirea a toata lumea. O, Preasfanta Fecioara, floarea firii omenesti, preafrumoasa si preainteleapta, care din tulpina uscata si neroditoare ai rasarit si care, prin a ta nastere, intristarea preafericitilor tai parinti si a toata lumea ai risipit-o; nu ne lasa pe noi, pacatosii si nevrednicii, care intru intristari si scarbe ne aflam din pricina pacatelor noastre. O, roada preasfintita a rugaciunii si a infranarii, asculta rugaciunea neputinciosilor robilor tai si, cu darul preasfintelor tale rugaciuni, ajuta-ne noua si ne invata a ne ruga lui Dumnezeu din inima, fara de raspandire si fara de forma.

Pe tine, chemarea lui Adam celui cazut, te rugam sa mijlocesti pentru noi catre Dumnezeu, ca sa ne cheme cu darul Sau la adevarata pocainta. Pe tine, Maica bucuriei, te rugam, veseleste cu darul tau sufletele noastre cele mahnite si cuprinse de intristare. Tu, Maica Luminii, mijloceste la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea mintilor si a inimilor noastre. Tu, raiule cuvantator, ajuta-ne cu darul rugaciunilor tale sa ne curatim de intinaciunea pacatelor noastre, ca sa ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel insufletit al Cuvantului, ajuta-ne noua sa vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfanta si cu totul fara de prihana a lui Dumnezeu, ajuta-ne ca sa vedem si noi, cei neputinciosi, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului si Maica celor intai-nascuti. Tu, caruta Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este stralucitoare celor drepti si sfinti. Tu, norul cel in chipul porfirei cu raze de aur, umbreste-ne pe noi de acea fierbinteala a poftelor trupesti si de aprinderea maniei si a iutimii. Pe tine, ceea ce esti starea fulgerului dumnezeirii si raza cea stralucita a Soarelui celui de gand, te rugam, lumineaza-ne cu darul tau, ca sa nu uitam ca si noi suntem biserici ale lui Dumnezeu si sa nu intristam cu pacatele noastre Duhul lui Dumnezeu, Care locuieste in noi. Tu, noian al darurilor celor duhovnicesti, ajuta-ne sa dobandim si noi, nevrednicii, darul lui Dumnezeu in veacul de acum si in cel viitor. Tu, salas al Duhului Sfant, mijloceste cu darul tau la Dumnezeu, ca inima curata sa zideasca in noi si cu duh drept sa innoiasca cele dinlauntru ale noastre.

Pe tine, Maica indurarii si a mangaierii, te rugam, cu adanca umilinta a inimii, sa stai langa noi in ceasul cel mai de pe urma al vietii noastre, ca sa ne ajuti si sa ne mangai sufletele in vremea despartirii de acest trup stricacios si de veacul acesta trecator. Pe tine, porumbita intelegatoare cu aripi de aur si cu straluciri de fulger, te rugam din toata inima sa calatoresti cu noi pana ce vom trece toate vamile cele infricosatoare ale vazduhului si toata puterea intunericului celui de sub cer. Pe tine, usa vietii, a luminii si a bucuriei, te rugam sa ne ajuti sa intram pe portile cele sfinte ale imparatiei cerurilor si sa ajungem, cu darul preasfintelor si preaputemicelor tale rugaciuni, la lumina veseliei celei neasemanate si neapropiate.

Pe tine, Imparateasa cerului si a pamantului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi si care ai nascut pe Ziditorul Serafimilor si i-ai intrecut intru cinstire pe Heruvimi, te rugam, noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, sa stai aproape de sufletele noastre in ziua cea mare si infricosatoare a Judecatii de apoi si sa imblanzesti mania cea sfanta si dreapta a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca sa miluiasca si sa mantuiasca sufletele noastre. Amin.

Acatistul Nasterii Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                        Acatistul Nasterii Maicii Domnului

(8 septembrie)

Troparul Nasterii Maicii Domnului

Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, bucurie a vestit la toata lumea, ca din tine a rasarit Soarele dreptatii, Hristos, Dumnezeul nostru. Si dezlegand blestemul a dat binecuvantare si stricand moartea, ne-a daruit noua viata vesnica.

Condacul 1:

Astazi usa vietii se deschide, astazi raza Soarelui Celui intelegator rasare, astazi Maica bucuriei se naste spre mantuirea a toata lumea. Veseliti-va popoare si va bucurati si, cu credinta, din inima laudati-o asa: Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Icosul 1:

Soborul ingeresc si neamul omenesc astazi dupa cuviinta sa se veseleasca, pentru ca Eva cea tainica in lume vine si nadejdea asteptarii lui Adam se implineste. Pe care toti, laudand-o, asa sa-i zicem:

Bucura-te, ca viata si bucuria prin tine lumii se va trimite.
Bucura-te, steaua diminetii cea intelegatoare.
Bucura-te, steaua darului care vestesti venirea in lume a vesnicului Soare.
Bucura-te, dimineata si zori care aduci lumii vesnica nemurire.
Bucura-te, chemarea inapoi a celor ce de rai s-au instrainat
Bucura-te, chemarea inapoi a celor pe care sarpele i-a inselat.
Bucura-te, camara a tainelor mantuirii neamului omenesc. Bucura-te, floarea milei si a indurarii Parintelui ceresc.
Bucura-te, odor ales de Dumnezeu si slava fecioriei.
Bucura-te, salasul cel cuvantator si camara cea sfanta a bucuriei.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 2-lea:

Adam si Eva sa se veseleasca impreuna cu tot neamul omenesc, caci impacarea lui Dumnezeu cu oamenii s-a apropiat si Maica milei la noi a sosit; pentru care, slava dam lui Dumnezeu, asa: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Adam, cu taina, la inceput pe femeie cu numele vietii a numit-o, ca la plinirea vremii, prin Eva cea tainica si duhovniceasca, viata lumii s-a innoit si bucuria in locul intristarii a rasarit; pe care, cu credinta, din inima o laudam asa:

Bucura-te, rasaritul cel gandit al Soarelui Celui neinserat.
Bucura-te, revarsarea bucuriei care ai alungat intristarea.
Bucura-te, roua milostivirii lui Dumnezeu, prin care arsita pacatului se racoreste.
Bucura-te, roua cea de viata aducatoare, prin care roua mortii se tamaduieste.
Bucura-te, lacas preasfant si raiul cel gandit al desfatarii.
Bucura-te, fantana darurilor si izvor al mangaierii.
Bucura-te, stalparea cea intelegatoare din radacina imparateasca.
Bucura-te, floare duhovniceasca din samanta arhiereasca.
Bucura-te, Sfanta Sfintelor cea preaaleasa.
Bucura-te, Sfanta Sfintelor si scara cereasca.
Bucura-te, raiule cu totul inflorit.
Bucura-te, raiule cuvantator si preaimpodobit.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 3-lea:

Bucurie a luat de la Dumnezeu, Ana, pentru nasterea lui Samu-el, dar si mai mare a fost bucuria dumnezeiestilor Parinti pentru nasterea ta, Preasfanta Fecioara. Pentru care, slava si multumita din toata inima au adus lui Dumnezeu, cantand: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Dupa indelungata vreme de nerodire si de mahnire a dumnezeiestilor tai parinti, ca un soare preafrumos ai rasarit si noaptea intristarilor ai risipit-o prin nasterea ta, si bucurie la toata lumea ai vestit. Pentru care cu smerenie si cu umilinta te laudam asa:

Bucura-te, ca nasterea ta ingerul Domnului o a vestit
Bucura-te, ca numele tau de inger s-a proorocit.
Bucura-te, ca la nasterea ta cerul si pamantul s-au bucurat.
Bucura-te, ca numele de Maria ca taina de la Dumnezeu ti s-a dat
Bucura-te, ca cele cinci slove ale numelui tau pe unele din darurile tale le-a aratat.
Bucura-te, ca tu cu fecioria si cu proorocia ai covarsit-o pe Maria.
Bucura-te, caci cu milostenia si cu smerenia ai stralucit mai mult ca Abigail.
Bucura-te, ca frumusetea Rahilei ai intrecut-o fara de asemanare.
Bucura-te, ca frumusetea Rahilei s-a deosebit de a ta, ca a lunii de soare.
Bucura-te, ca pe Iudita cea inteleapta, cu intelepciunea ai intrecut-o.
Bucura-te, ca pe Ana, mama lui Samuel, prin moartea cea ganditoare ai covarsit-o.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 4-lea:

Sa se bucure Isaia Proorocul cu bucurie mare, ca, iata, semnul bucuriei in lume a stralucit si Fecioara Maria, Maica lui Emanuel, la noi a sosit; de a carei venire, cerul si pamantul se bucura si impreuna cu noi canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Inaintea Soarelui dreptatii, steaua diminetii celei duhovnicesti a rasarit si raza zilei celei de taina noua ne-a stralucit Veseliti-va popoare si va bucurati si pe dumnezeiasca Prunca, ce s-a nascut, cu bucurie mare sa o laudam asa:

Bucura-te, Preasfanta, dumnezeiasca Prunca, si odor preacinstit
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, care la noi ai sosit.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, pe care mai inainte, cu duhul, proorocii te-au vazut.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ce te-ai nascut spre mantuirea lumii.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca din pantece neroditor ai rasarit
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca prin a ta nastere a venit in lume mila lui Dumnezeu.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, prin care soseste impacarea lumii cu Dumnezeu.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, de a carei nastere se veseleste toata lumea.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca ai izgonit intristarea cea veche din lume.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca prin nasterea ta ne izbavesti de osanda.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ce inlaturi de la usa Edenului sabia cea de foc pazitoare.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca ne aduci iarasi desfatarea raiului.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 5-lea:

Nazaretul cel mic si nebagat in seama sa se veseleasca si sa se bucure, caci cu slava si cu cinste s-a imbracat prin nasterea ta, Prunca a lui Dumnezeu, Maria, pe care toate neamurile te lauda si canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Inflorit si sfintit talcuindu-se Nazaretul, cu taina pe tine te-a aratat Fecioara, cea inflorita cu frumusetea fara de asemanare si impodobita cu felurimea darurilor Preasfantului Duh. De a ta gandita si simtita frumusete foarte minunandu-ne, cu nevrednicie indraznim a te lauda asa:

Bucura-te, floarea darurilor cea inflorita si frumusetea cea fara asemanare.
Bucura-te, Fecioara, cea impodobita cu sfintenie nemuritoare.
Bucura-te, floare care din tulpina uscata ai rasarit.
Bucura-te, ceea ce cu darurile Preasfantului Duh ai inflorit.
Bucura-te, floare care ai covarsit toate florile raiului cu frumusetea ta.
Bucura-te, floarea darurilor cea preaaleasa.
Bucura-te, Fecioara peste care Duhul lui Dumnezeu s-a odihnit
Bucura-te, Fecioara, preasfanta si preafrumoasa.
Bucura-te, floare duhovniceasca, care ai impodobit pamantul.
Bucura-te, Fecioara, care ai fost aleasa de Mirele-Cuvantul.
Bucura-te, floare care cu slava nemuritoare pururea infloresti.
Bucura-te, Fecioara, care covarsesti cu frumusetea cea duhovniceasca cerurile.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 6-lea:

Porumbita lui Noe, oarecand, semn spre incetarea potopului a adus in corabie, iar tu, porumbita cuvantatoare, nascandu-te astazi, semnul milei si al milostivirii lui Dumnezeu il aduci in lume. Pentru aceasta toti ne bucuram si pe Dumnezeu il laudam, cantand: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Pe tine, porumbita lui Dumnezeu, vazandu-te sosind la noi, fiica potopului pacatelor ne paraseste, caci toata lumea prin nasterea ta se izbaveste de osanda, pentru care cu bucurie te laudam:

Bucura-te, porumbita a lui Dumnezeu, care la noi astazi ai sosit.
Bucura-te, porumbita darului, care ai vestit incetarea mortii pacatului.
Bucura-te, porumbita de aur cu totul preastralucita.
Bucura-te, porumbita duhovniceasca si preasfintita.
Bucura-te, porumbita cuvantatoare si preafrumoasa.
Bucura-te, porumbita preasfanta si preaaleasa.
Bucura-te, porumbita, prin care lumea s-a izbavit de intristare.
Bucura-te, porumbita, prin care ne-am izbavit de rana mortii.
Bucura-te, porumbita, peste care Duhul Sfant a venit.
Bucura-te, porumbita, pe care puterea Celui Preainalt te-a umbrit.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 7-lea:

Avraam Patriarhul si Sara s-au slavit de demult pentru nasterea lui Isaac. Dar, Preacurata Fecioara, cu cat este slava ta mai inalta decat a lui Isaac, cu cat slava dumnezeiestilor tai parinti a covarsit pe cea a lui Avraam? Pentru care, se cuvine a-I canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Scara lui Iacob, pe tine, Preasfanta Fecioara, te-a inchipuit, caci pe aceea ingerii s-au vazut suindu-se si pogorandu-se; iar prin tine, scara cea intelegatoare, Ziditorul ingerilor pana la noi S-a pogorat si firea noastra prin tine s-a suit de-a dreapta Tatalui; pentru care te laudam asa:

Bucura-te, scara duhovniceasca, pe care Dumnezeu pana la noi S-a pogorat
Bucura-te, scara intelegatoare, prin care cerul si pamantul s-au unit.
Bucura-te, scara de taina, care de la pamant ne-ai ridicat.
Bucura-te, scara cea tainica, care pe cer te-ai rezemat.
Bucura-te, scara lui Dumnezeu, cea preaminunata.
Bucura-te, scara cerului, cea preainfricosata.
Bucura-te, scara gandita, a tainelor mantuirii.
Bucura-te, scara gandita, spre desavarsire.
Bucura-te, scara, prin care s-a pogorat la noi mila lui Dumnezeu si indurarea.
Bucura-te, scara, prin care noi ne suim la Dumnezeu si luam iertarea.
Bucura-te, scara vie, care toate treptele duhovnicesti ti le-ai agonisit.
Bucura-te, scara Duhului, prin care firea oamenilor pana la cer s-a suit.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 8-lea:

Preafericitii tai parinti, Ioachim si Ana, dupa a lor fagaduinta, dar sfant, cu totul fara prihana, te-au adus pe tine lui Dumnezeu si tuturor oamenilor. Copila a darurilor, adusa ai fost Lui in Biserica si ca un serafim ai iubit pe Dumnezeu si ca un inger il laudai pe El, cantand: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Vietuirea ta in Sfanta Sfintelor, Preasfanta Fecioara, a fost asemenea ingerilor lui Dumnezeu, caci tu pururea spre Dumnezeu cu privirile mintii erai si in slavoslovia Lui pururea zaboveai; pentru care si noi, smeritii, te laudam asa:

Bucura-te, caci cu ochii mintii de-a pururea inaintea ta pe Dumnezeu ai vazut.
Bucura-te, caci cu vederea slavei Lui pe Moise l-ai intrecut.
Bucura-te, ca gura ta cea de gand spre Domnul pururea o deschideai.
Bucura-te, ca din gura ta cea de gand pe Duhul Sfant pururea Il trageai.
Bucura-te, ca prin tacerea ta cea de gand ai staruit in luarea aminte.
Bucura-te, ca prin tacerea ta cea de gand de Duhul Sfant te-a luminat.
Bucura-te, caci cu smerenia cea preainalta te-ai imbracat.
Bucura-te, ca prin smerenia ta spre tine Domnul a cautat.
Bucura-te, caci prin adancimea smereniei tale, cu inaltime de slava si de dar te-ai incununat
Bucura-te, ca, in Sfanta Sfintelor, Arhanghelul Gavriil trimis a fost spre a-ti vesti.
Bucura-te, ca de la dumnezeiescul Arhanghel ai primit veste de bucurie.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 9-lea:

Prin cuvant ai zamislit pe Cuvantul si L-ai nascut mai presus de firea nasterii. Drept aceea, toate neamurile te fericesc, iar Cuvantul Cel intrupat din tine aude cantarea: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Cortul lui Moise cu mestesug, oarecand, s-a impodobit, iar tu, Preasfanta Fecioara, cort sfant si intelegator spre incaperea lui Dumnezeu Cel necuprins te-ai facut si intru tine L-ai incaput, pentru care te laudam:

Bucura-te, cort al Legii Darului preafrumos lucrat.
Bucura-te, chivot al lui Dumnezeu preainfrumusetat
Bucura-te, chivot viu si de mana neimpletit.
Bucura-te, chivot prealuminat si preasfintit
Bucura-te, cort pe care Arhiereul arhiereilor l-a sfintit
Bucura-te, cort pe care slava lui Dumnezeu l-a acoperit
Bucura-te, cort care ai purtat intru tine pe Datatorul Legii.
Bucura-te, cort intru care Arhiereul Cel Mare a intrat
Bucura-te, cort care spre sfintirea si mantuirea lumii te-ai facut
Bucura-te, cort care pe Dumnezeu in tine L-ai incaput.
Bucura-te, cort cu frumusete duhovniceasca impodobit.
Bucura-te, cort viu si intelegator intru care Cuvantul a locuit.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 10-lea:

Imparatul Solomon, biserica preafrumoasa lui Dumnezeu a zidit, iar imparatul cerului si al pamantului pe tine, Preasfanta Fecioara, biserica vie si intelegatoare spre a Sa salasluire te-a pregatit. Pentru care, toate popoarele prin tine Il laudam si-I cantam lauda: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Adusu-te-ai pe tine lui Dumnezeu ca o haina de aur, cu toata podoaba faptelor bune impodobita, si ca o biserica vie si intelegatoare, a carei frumusete gandita pe ceruri le-a intrecut; iar cetele ingerilor mult minunandu-se, pe tine te lauda asa:

Bucura-te, biserica mai desfatata decat cerurile.
Bucura-te, biserica preasfanta si infrumusetata.
Bucura-te, biserica in care a incaput Dumnezeu.
Bucura-te, biserica preaimpodobita, care pe biserica lui Solomon ai infrumusetat-o.
Bucura-te, biserica a carei slava dinlauntru straluceste.
Bucura-te, biserica intelegatoare in care Dumnezeu se odihneste.
Bucura-te, biserica insufletita si cuvantatoare.
Bucura-te, biserica intru care pururea lumineaza neinseratul Soare.
Bucura-te, biserica mai inalta decat cerurile.
Bucura-te, biserica a Preasfantului Duh, cea prealuminata.
Bucura-te, caci cu darurile Sfantului Duh stralucesti foarte.
Bucura-te, biserica milei si a milostivirii, care pe toti ii adapostesti.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 11-lea:

Mai inainte te-a vazut pe tine, Sfanta Fecioara, dumnezeiescul Prooroc Iezechiel, ca pe o usa incuiata si pecetluita cu Duhul, prin care a intrat si a iesit Hristos-Dumnezeu, nestricand pecetile fecioriei tale, pe Care Il laudam si Ii cantam: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Prin tine, usa vietii celei de taina, a venit in lume Mantuitorul si usile cerului s-au deschis pentru toti cei ce vor crede in El si pe tine te vor avea mijlocitoare preabuna; pentru care te laudam asa:

Bucura-te, usa lui Dumnezeu prin care Viata a intrat.
Bucura-te, usa cea intelegatoare a cerescului Imparat.
Bucura-te, usa prin care mila si iertarea pentru noi a venit
Bucura-te, usa raiului celui preasfintit.
Bucura-te, usa luminii si a bucuriei.
Bucura-te, usa cea pecetluita a fecioriei.
Bucura-te, usa imparatiei cerurilor cea preafrumoasa.
Bucura-te, usa mantuirii cea preaaleasa.
Bucura-te, usa vietii si a indurarii.
Bucura-te, usa milei si a mangaierii.
Bucura-te, usa gandita a slavei celei nemuritoare.
Bucura-te, usa darului, prin care a venit in lume Mantuitorul Soare.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 12-lea:

David, Proorocul si imparatul, dupa cuviinta sa se bucure, ca din neamul lui pe pamant vlastar preasfant a rasarit, care Rodul vietii, prin Duhul Sfant, Il va aduce in lume; pe Care ingerii si oamenii Il lauda si Ii canta: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Dumnezeiescul Parinte David, pe tine mai inainte te-a vazut, prin Duhul Cel Sfant, ca pe o Imparateasa a cerului si a pamantului, stand de-a dreapta lui Dumnezeu, imbracata in haina aurita si impodobita, pe care noi, smeritii robii tai, cu credinta din inima te laudam:

Bucura-te, Imparateasa cerului si a pamantului.
Bucura-te, Imparateasa cerului cea preaslavita.
Bucura-te, Imparateasa cea fara de asemanare, mai slavita decat Serafimii.
Bucura-te, Imparateasa ingerilor si a tuturor cetelor celor intelegatoare.
Bucura-te, Imparateasa preasfanta si preafrumoasa.
Bucura-te, Imparateasa preabuna si preaaleasa.
Bucura-te, Imparateasa cea impodobita cu haina de aur ceresc.
Bucura-te, Imparateasa cea cu frumusete duhovniceasca impodobita.
Bucura-te, Imparateasa zilei, care in ziua judecatii celei de apoi vei sta langa divanul cel de fulger.
Bucura-te, Imparateasa preaindurata, care la vremea judecatii celei de apoi mare indrazneala catre Judecatorul vei avea.
Bucura-te, Imparateasa preamilostiva si preafolositoare.
Bucura-te, Imparateasa preamilostiva, nadejdea preaticalosu-lui meu suflet la judecata cea viitoare.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nas cut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 13-lea:

O, Preacurata si Preasfanta, dumnezeiasca Prunca Maria care te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea, asculti rugaciunile nevrednicilor robilor tai, care, cu credinta si cu evla vie, din inima laudam nasterea ta cea preacinstita si cerem prin tine, de la Dumnezeu, iertare pacatelor noastre, pace si mare mila, cantandu-I: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.

sursa
http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-nasterii-maicii-domnului-67207.html

Axionul Nasterii Maicii Domnului - AUDIO

RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maica îndurării şi a milostivirii, către tine cădem noi smeriţii şi păcătoşii plecând genunchii trupului nostru celui împovărat de grijile acestui veac înşelător, şi cu lacrimi, cu inimă înfrântă te rugăm să ai milă de noi, încredinţându-ţi fiecare clipă a vieţii noastre.
Când, pentru prima dată, după zămislire, inima noastră bate, Maică Preacurată, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când primul glas va străpunge văzduhul, prevestind prin naştere ceasul morţii, şi ochii noştri pentru prima dată vor vedea lumina zilei, Maică Preacurată, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când picioarele noastre vor face primii paşi în viaţă pe cărarea spinoasă, Maică Preacurată, călăuzeşte-ne şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când călătorind vom cădea, împiedicân-du-ne de cursele puse în cale de vrăjmaşul mântuirii noastre, sau ne vom abate de la cărarea cea strâmtă, ascultând glasurile ispititoare, Maică Preacurată, ridică-ne, îndreptându-ne şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când norii negri vor acoperi Soarele sufletului nostru, încercând să ne arunce în deznădejde şi şoapte înşelătoare se vor strecura în cuget, că nu suntem auziţi şi zadarnică este credinţa noastră, Maică Preacurată, străpunge negura cu lumina ta mângâietoare şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când vom cădea sub povara crucii, părându-ne calea anevoioasă, iar mărăcinii vor zgâria picioarele noastre şi rănile sângerânde ne vor opri, Maică Preacurată, îmbărbătează-ne, arătându-ne calea pe care a mers iubitul tău Fiu şi suferinţele Lui cele multe, şi roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când îngerul va vesti sfârşitul călătoriei noastre şi coasa morţii va despărţi sufletul de trup, Maică Preacurată, fii lângă noi în ceasul înfricoşat al despărţirii şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când sufletul nostru îşi va lua rămas bun de la viaţa aceasta, îndreptându-se spre dreapta Judecată, dând răspuns straşnicilor vameşi pentru faptele săvârşite, Maică Preacurată, nu ne părăsi în clipa cea înfricoşată, ci acope-ră-ne cu Sfântul tău acoperământ de urgia lor infernală şi te roagă Fiului Tău şi Dumnezeu pentru noi;
Când, ruşinaţi vom sta înaintea Dreptului Judecător, pentru răspuns de faptele săvârşite, şi conştiinţa noastră ne va osândi, Maică Preacurată, roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, să facă hotărâre milostivă pentru noi.
Dar, până atunci, Măicuţă sfântă, dă-ne har şi putere să vieţuim după voia lui Dumnezeu, slăvindu-L pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în veci. Amin!