14 decembrie 2010

Rugaciunea de la miezul noptii

Dragii mei nu sunt un om invatat, dar va pot spune in urma experientei – ceea ce m-a invatat viata – ca la vreme de noapte te poti ruga mai bine.Ingerul Domnului ne vegheaza din frageda pruncie,ne spune: crestinule tu dormi eu nu dorm,tu mananaci eu nu mananc...tu bei eu nu beau ...eu stau si te veghez...

Rugaciunea ,ca sa dam un exemplu mai modern ,este ca un telefon, o legatura fara fir, prin care cineva comunica direct cu Dumnezeu. Formezi numarul credintei la telefonul rugaciunii ca sa vorbesti cu Dumnezeu, si El iti raspunde. Il auzi limpede, il simti foarte aproape.
Rugaciunea se duce catre creier si apoi coboara catre inima. Si apoi fantani, lacrimi vin catre ochi. De acolo, nu mai este nimic de spus. E adevarat ca la inceput, vei avea greutati. Vei incerca sa te rogi si uneori nu vei putea, alteori vei avea ganduri desarte si ispite, si alteori nu vei putea sa te trezesti noaptea. Dar trebuie sa perseverezi. Domnul, vazandu-ti dispozitia, te va intari si te va izbavi de toate ispitele. Nu trebuie sa irosim in somn intreaga noapte, caci atunci Satan face cu noi tot ce doreste.Nu l-am asezat pe Hristos inlauntrul nostru si pentru aceasta nu stim ce este dragostea, pacea, intelegerea . Am vazut multe lucruri in viata mea, unul dintre ele fiind ca rugaciunile, inchinaciunile si Dumnezeiestile Liturghii i-au facut pe multi sa se intoarca in turma Bisericii.
Il implor pe Dumnezeu si pe Sfintii Lui sa-i lumineze pe toti cei rataciti, ca sa poate crede si sa se intoarca la sanul Bisericii, care sta mereu cu bratele deschise si ii asteapta. Aceasta e tot ce stiu sa zic si ii bat la cap pe Dumnezeu, pe Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, pe Arhangheli si pe toti Sfintii pentru cei care vin si imi spun necazurile lor,si isi pun atata speranta in Dumnezeu. De vreme ce nu pot propovadui, lasati-ma macar sa plang pentru pacatele mele si pentru cei ce s-au ratacit.Rugaciunea de noapte este de mare pret. Oamenii dorm si Dumnezeu asculta.AMIN
Parintele Marius Ungureanu

Înţelepciune biblică: Răbdând până la sfârşit



"Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda." (I Corinteni 10, 13)

Ispita reprezintă un pas foarte important spre înfăptuirea păcatului, dar care poate fi benefică pentru suflet atunci când este depăşită şi când nu duce la pierzanie. De aceea, Dumnezeu permite ca noi să fim ispitiţi. Pentru a ne încerca credinţa, pentru a ne deschide ochii spre păcat şi pentru a ne întoarce spre calea cea bună. În cazul unei ispite, omul trebuie să dea dovadă de tărie, dar mai ales de răbdare. "Răbdaţi spre înţelepţire: Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?" (Evrei 12, 7)

Având în faţă o ispită, trebuie să-L avem în gând pe Dumnezeu. Şi nu ca pe cel ce trimite ispita, ci ca pe cel ce ne poate izbăvi de aceasta. Tot aşa, trebuie să privim ispita ca pe o şansă de curăţire şi eliberare a sufletului, nicidecum ca pe o povară. În acest sens ne îndeamnă şi Sfântul Apostol Iacob în Epistola sa: "Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite, ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea." (Iac. 1, 2-3)

Chiar dacă ni se pare greu de înfruntat, nu trebuie să găsim scăparea în păcat. Scăparea vine numai de la Dumnezeu, însă doar atunci când testul credinţei şi al răbdării a fost trecut cu bine. Doar atunci putem fi siguri că rugăciunea noastră a fost ascultată: "Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean" (Lc. 11, 4).

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ