PROHODUL, DOMNULUI.SI DUMNEZEULUI NOSTRU IISUS HRISTOS..!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                PROHODUL DOMNULUI IISUS
                                                           PACE SI IUBIRE VOUĂ !...

E zi de Post si Rugaciune,
Sub Ceruri care s-au închis
IIsus pe Cruce, azi se pune
Sa-'Nvie-apoi, cum ne-A promis..

Ca Tatal L-A trimis în lume
Intru iubirea Lui cea mare,
Prin EL, cuvântul drept a-si spune
Pacatelor, sa dea iertare..

Dar lumea rea si.. lacomita
Prin Sinedriu, l-A condamnat
Mânati de-a iadului ispita,
La moarte, pe-al ei Împarat

Ei nu stiau, ca au în fata
Pe Dumnezeu Adevarat..
Care-A venit, sa-si dea viata
Ca sa-l învinga pe Pacat

Prin Iuda, ce iubea argintii
Soldatii l-au recunoscut
Punând pe drumul suferintei.
Hristosul viu, cu un sarut

L-au judecat, fara dreptate
Pe Fiul Domnului iubit
Asa precum e scris în Carte..
Si-n Prorociri ce s-au Grait

Pilat, a vrut sa gratieze
Pe ceL ce nu-i gasise vina
Dreptatea vrând, sa o aseze..
În gândul lui, având Lumina

Lasând poporul, sa aleaga..
Pe Barabas, ori pe Iisus
Dar n-a putut sa înteleaga..
De ce pe cruce, ei l-au pus?

Spalându-si mâinile de pata,
Pilat din gura a grait
Sentinta aspra ce-I e data
Nu-i pentru EL!.. ca n-a gresit!

L-au luat atunci, în mâini soldatii...
Cu bice multe l-au batut
Scuipau, si i-L bateau si altii..
De ce?.. ca vina n-a avut

I-au pus pe cap râzând coroana
Din spini,.. sa-L faca, împarat...
Peste Iudei.. de buna seama,
Otet sa bea.. de-i însetat

I-au dat în spate, greaua Cruce..
Sa-si poarte Moartea, dupa EL..
Dar n-au stiut ca cel ce-o duce,
Se da jertfirii... ca un Miel

L-au pus pe Crucea Rastignirii..
Între tâlhari, batjocorit
Pe datatorul Mântuirii
Pe Fiul Domnului.. Iubit

În Vinere' pe la amiaza...
În chinuri groaznice -a Murit
Pacatul lumii CE se-aseza..
Peste Hristosul rastignit

Din ceruri s-a pornit furtuna
Si noaptea-n zi... s-a Asezat...
Întregii lumi.., parca sa spuna
Ca Domnul Sfânt!!!... pe Fiu si-A dat !

Ca sa rascumpere Pacatul
Ce sta în Iaduri ferecat..
Prin Moarte vine Împaratul
Spre adevar.. Nejudecat..

Cutremurându-se pamântul
Când iadul, porti si-a sfarâmat
Din cer a pogorât, Cuvântul !!!
Pe drepti scotându-i din Pacat

I-L asteptam, cu rugaciune..
Sa vie -n lume înapoi
Prin Taina-I, împlinind minune
Sa ne Învie.. si pe noi

Pe drumul Cucii în tacere,
Azi ne pornim, cu pasi cerniti..
Prohodul LUI, si-a LUI durere
Cântand în suflet, chinuiti

Dar asteptam cu bucurie
Plângându-I moartea ce-a rapus
A treia zi, când o sa-NVIE !
Speranta noastra, prin IISUS

Cu moartea a calcat pre Moarte..
Si Iadul vesnic a supus..
Iubirea Pururi, sa ne-o poarte,
Prin darul vietii ce-A, adus!

.. Slava TATALUI si FIULUI si SFÂNTULUI DUH ! AMIN!

ANDREI BOTOSANU
Bucuresti 2010

[scrisa chiar în vinerea mare, dimineata]

Sarbătoare la Florii

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Autor: Petru Dugulescu

E sarbatoare la Florii -
Cum n-a mai fost vreodata,
Caci Cel prezis de profetii,
Azi in Sion se-arata.

Smerit, cu chipul Sau senin,
Inconjurat de gloate,
Isus, calare pe asin,
Coboara spre cetate.

In maini, cu crengi de palmier,
Ii ies multimi in cale;
Rasuna al Iudeii cer,
De cant si osanale.

Rasuna coruri de copii
Multimea se tot strange,
E sarbatoare la Florii,
Dar Imparatul plange:

"Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Si darul pacii cel sublim -
Iti plang nenorocirea.

Dusmanii vor imprejmui
Tot zidul tau cu schele,
Iar pentru mame si copii
Veni-vor vremuri grele."

Cu lacrimi calde pe obraz
Plangea Ierusalimul ... ,
Dar plansul lui mai scalda azi
New Yorkul si Kremlinul.

Vazduhul Terrei e brazdat -
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfarsitul care vine.

E sarbatoare pe pamant
Si lupta pentru pace,
Se flutura lozince in vant,
Dar Printul pacii tace.

Azi, nu romani si nici barbari,
La porti vin cu stafeta,
Ci mii de monstrii nucleari -
Ameninta planeta.

E sarbatoare si e joc
Si muzicile canta,
Dar pace tu nu ai deloc
Si moartea te-nspaimanta.

El hotaraste iar o zi
Azi, cat se poate spune,
Pe Printul pacii-L poti primi,
Nu amana pe maine!

Dorinţa de cele înalte

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Dorinţa de cele înalte,
Fără trupească dovedire
-Prin post profund şi nevoinţă-
Vorbeşte tocmai de iubire.

Iubirea asta –fără cruce-
I’un argument suprem adus
La ecumenica unire,
Cu erezia din apus.

Azi istruirea –fără cruce-
Şi ce-i uşor şi la vedere,
-Cu priză şi efect la public-
Celor de sus le dă putere.

Ortodoxia nu mai este,
Ce-a fost în oamenii smeriţi,
Lăuntrică, duhovnicească
Şi-n duhul sfinţilor părinţi.

Azi instituţia vorbrşte
Şi cei cu’naltă instruire,
Asceza chiar şi-n mânăstire,
Rămâne vorbă nu trăire.

Iar milostenia-i o probă
Şi argument FORTE, adus
Pe faţă, public, la vedere,
Nu cum ne-a învăţat Iisus.

Iubire. Sinceră iubire,
Şi dragoste adevărată,
Se cere şi se strigă public,
Dar care-i dragostea curată ?

Iată părintele ce spune
-Şi el şi toţi sfinţii părinţi-
Cum fără post şi pocăinţă,
Nicicând nu devenim smeriţi.

Nicicând nu dovedim iubirea
Cu fapte ces doar la faţadă,
Făcute- public, madiatic-
Ca toată lumea să le vadă.

Credinţa -dacă-i ortodoxă-
Arată public curăţia
Prin marile valori creştine,
Respectul sincer, modestia.

Acestea când vorbesc în public,
Ortodoxia e trăită,
Iubirea e duhovnicească
Şi nu se cere dovedită.

Când toate’acestea-s argumentul
Ce se aduce în Iisus,
Ortodoxia ne sfinţeşte
Şi-n cei de jos şi-n cei de sus.

De nu-i aşa păcatul strigă
Că tot ce facem e lumesc,
Este credinţă pentru public
Fără efect duhovnicesc.

Sursa Mail

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: CINE DA, LUI ISI DA...

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: CINE DA, LUI ISI DA...:

CINE DA, LUI ISI DA...

Cine da, lui isi da
Langa-un sat un biet batran
Chinuit de vremuri grele,
Isi facuse-un mic bordei
Din pamant si din nuiele.
Chiar la marginea padurii,
L-adapostul unui fag,
Unde soarele straluce,
Unde pasari cant cu drag.
Fara nici-o mangaiere,
Far-de nici-un ajutor,
Rezemat in niste carje
, Sprijinea al sau picior.
Chinuit asa, sarmanul,
Isi ducea al vietii fir,
Pana cand soarta l-o duce
Din bordei, la cimitir.
Cate-o data, pleca mosul
Catre satu-n sarbatoare,
Garbovit cu traista in spate
Sa cerseasca demancare .
Aratandu-si trist durerea
Prin zicala lui de pace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Il stia de mult tot satul,
Si la orice sarbatoare,
Cei cu inima miloasa
Ii da-n traista demancare .
: Atunci el cu voce slaba,
Exclama strigand in pace :
-,, Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Ani trecura de-arandul,
Multi din vremea lui murira,
Pe el harul si indurarea
Domnului il sprijinira .
Si din cand in cand pornea
Catre sat mosul, sarmanul,
Far-asi mai schimba tinuta :
Carja, traista si sumanul .
Cand si cand rasuna satul,
De zicala lui blajina,
Cand la poarta unei case,
Iese iute o gospodina .
Cersetorul isi ia darul,
Fara glas, dar tot nu tace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Intr-o zi o gospodina
Din-nalta societate,
Egoista, far-de mila,
Lipsita de bunatate..
. Vru s-aduca la tacere
Glasul celui cersetor,
Ce batea de multa vreme
Pe la poarta tuturor.
Repede facu o paine
Din faina cea mai alba,
Si in ea otrava puse,
Apoi o coace de graba.
Cum ii dete aceasta paine,
In ea inima-i tresalta,
-De acuma, stiu eu bine,
Nu te-oi mai vede la poarta!
Cersetorul isi ia darul
Privindu-l cu bucurie,
Fiind asa frumoasa painea
Se gandeste s-o mai tie...
Si repeta apoi zicala
Ce atat de mult ii place :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Dupa ce colinda satul
Se intoarce la bordei,
Si-obosit se odihneste
Pe un scaunel de tei .
Dar nu se-odihneste bine,
Ca se arata pe carare
, Un fecior voinic ce vine,
De la a sa vanatoare..
Obosit si rupt de foame..
. Dupa el venea un caine ;
Ratacise prin padure,
Fara nic-un pic de paine. :
Venind la al sau bordei
Il intreba cu mirare :
-Mosule, de nu te superi,
Nu ai ceva de mancare ?
-Cum sa nu? raspunde el,
Chiar acum am fost in sat,
Si chiar mama dumitale
Aceasta paine mi-a dat.
Ia-o toata, si-o mananca,
Potoleste-ti foamea-n pace
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Dupa ce mananca painea,
Multumindu-i, a plecat,
Fara a banui misterul
Si de cele ce-au urmat
. Ajungand acasa bine
Mama lui ’l-mbratiseaza,
Dar deodata rau ii vine
Si la fata se intristeaza
. -Ce-i cu tine? mama-ntreaba,
Spune iute ce-ai mancat?
Insa el cu vocea zlaba,
Ii raspunde innecat :
-Doar atata am mancat,
Paine alba si frumoasa
Ce la cersetor i-ai dat,
Astazi, cand a fost acasa!
Un fior de groaza mare,
Mamei, inima-i cuprinde,
Fiul ei de-acuma moare,
Si in fata ei se intinde.
In necaz, priveste fapta,
Cea cruda si fara mila,
Vazandu-si acum rasplata
Inima-i de amar e plina .
La urechi rasuna glasul
Mosului trecand in pace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’

MUSTRAREA DUHULUI MEU DE CĂTRE DOMNUL

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Făptură, chipul slavei mele,
Răbdat-am moarte pentru tine
Iar tu slujeşti la fapte rele
Făcându-ţi chipul de ruşine!
A tale fapte prea viclene
Îmi fac mai multă pătimire,
Decât acele patru pene
Ce m-au străpuns la răstignire.
Mai lesne, Eu, răbdam cununa
Cu spinii cei usturători,
Decât să văd cum – totdeauna -
Te-asemeni celor “râmători”!
Scuipări şi pălmuiri, tu Mie
Mai rele Îmi pricinuieşti,
Prin cea deşartă vorbărie
Şi glumele cele lumeşti.
În coastă mă loveşti tu zilnic
Cu suliţa păcatelor
Şi Mă supui cu “duh năsâlnic”
La “biciuirea spatelor”.

Îmi dai hlamidă purpurie
Îmbrăcăminte de ocară,
Prin ură şi necurăţie
- Ca jidovii odinioară -
Mai mult mă amărăşte ruga
Ce-o faci în cugetări deşarte,
Decât oţetul care, sluga
Cu fiere Mi l-au dat la moarte!
Cu trestie Mă baţi la faţă
Mai rău decât la Răstignire,
Prin limba ta pizmătăreaţă
Şi prin cuvinte de bârfire.
De mântuirea ta Eu – doară -
Mai mult am însetat atunci,
Decât la arşiţa amară,
La ale Răstignirii munci!
Evreii urâtori de bine,
O dată – doar – M-au răstignit,
Iar tu prin fapte de ruşine,
Mă răstigneşt necontenit!
În temniţa de la Pretoriu
N-aveam atâta strâmtorare,
Ca intru inima ta rece,
Vicleană şi nesimţitoare!
S-a lepădat de Mine Petru,
Dar toată viaţa s-a căit,
Iar tu “Botezul Pocăinţii”
De mii de ori l-ai necinstit.
Tâlharul credincios, pe Cruce
Cu fierbinţeală Mă chema,

Iar tu fiind în ispite
Cârteşti, în loc a mă chema.
Mironosiţele, la Patimi,
Cu bărbăţie M-au urmat,
Iar tu când prigonesc credinţa
Te-ascunzi, fiind împuţinat!
Cea curvă Mă uda cu lacrimi
Ştergându-Mă cu părul ei,
Îar tu mergând la spovedire
O faci numai din obicei!
Zahei, dorind ca să mă vadă,
Urcând în dud Mă aştepta,
Iar tu venind la “Sfânta Cină”
Te trândăveşti a priveghia.
El împătrit apoi întoarce
Celor ce i-a nedreptăţit,
Iar tu măcar canonul zilnic
A-l împlini nu te-ai silit!
Zicând să vie după Mine,
Feciorilor lui Zevedei,
Ei M-au urmat lăsându-şi luntrea
Şi pe părinţii singurei.
Iar tu, fiind chemat de Mine
Prin cinul cel monahicesc,
Îţi faci de lucru cu rudenii
Urmând năravului lumesc.
Gândeşte-te cum altă dată
Mironosiţele femei,
Prin lepădarea cea de sine
Urmau cu râvnă paşii Mei!

Când Veronica, cu năframa,
M-a şters la faţă de sudori,
Întipăritu-M-am pe pânză
Cu chipul Meu pătimitor.
La fel şi tu, ştergându-ţi tina
Cu lacrima din ochii tăi,
Atuncea, Eu voi scrie iară
În tine chipul cel dintâi.
Mă roagă Prea Curata Maică,
Să fiu spre tine răbdător
Iar tu de lucrul mântuirii
Mereu rămâi nepăsător!
Veninl cel dintru păcate
Prin care tu Mă necinsteşti
Măcar acum cu lacrimi calde,
Făptura Mea, să-l îndulceşti.
Iar dacă Sfânta umilinţă
La tine n-are încă spori
Să verşi măcar prin nevoinţă
Duhovniceştile sudori!
Iar dacă zaci în suferinţă
Sau trupul ai neputncios
Măcar oftează, cu credinţă
Ca vameşul cel păcătos!
Precum am ridicat de voie
Povara Crucii, oarecând,
Şi astăzi Eu ridic povara
Păcatelor de pe pamânt.
În urma Mea pe drumul Crucii,
Aleargă vameşi şi curvari

Şi mulţi ca Simon Chirineanul,
Ridică Crucea spre Calvar.
Mărturisindu-Mă pe Mine
Mulţimea cea de Mucenci,
Îmi scaldă urmele cu sânge
Pe drumul Crucii – până aici -
Cu sărutarea cea vicleană
A Iudei mă batjocoreşti,
Când Trupul Meu îl iei spre hrană
Iar ura nu o părăseşti!
În urma Mea, pe drumul Crucii
Aleargă mii de călători
Şi mulţi, ca Simon Chirineanul,
Ridică Crucea râvnitori.
Iar cuvioşii din pustie
Şi toţi creştinii râvnitori,
Îmi scaldă urmele cu lacrimi
Şi cu mulţime de sudori.
Pe calea strâmtă şi spinoasă
Înflăcăraţi de sfântul dor,
Aleargă mulţi tâlhari şi vameşi
Iar tu rămâi nepăsător.
Aleargă cei aprinşi la suflet
Cu dorul sfintei mântuiri
Şi cu suspinuri bat la uşa
Cereştilor milostiviri.
Făptură, vino cu credinţă
Că Eu te-aştept la Cruce iar
Să-ţi dau a Mea făgăduinţă
Ca celui credincios tâlhar.

Doresc

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Doresc doar piscul sa-l ating,
Sa iau si sa pastrez un timp,
O raza de lumina clara,
Din asta lume milenara.

Si-n palma-mi strans sa tin,
Un pic din harul cel divin,
Sa dau si celor ce trudesc,
Si niciodata, nu mai izbandesc.

Sa-ncec paharul plin al tristetii,
In dulcea apa-a vietii,
Sa bea cu sete cine-o vrea,
Din apa pana la fund, de s-ar putea.

S-ating o pasare in zbor,
Sa iau din drumul calator,
Si drumuri eu sa le imbin,
Sa sterg doar chinul cel strain.

Si inimi rupte laolalta,
Sa le adun intr-o bucata,
Sa nu mai planga dor de dor,
Si gandul, sa nu mai umble calator.

Stefania Rotariu

SE POGOARĂ CERUL PE PĂMĂNT

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

SE POGOARĂ CERUL PE PĂMĂNT

Se pogoară cerul pe pămănt,
Floarea raiului şi steaua cerească,
Vine Domnul în iesle să se nască
Din păcat pe noi, să ne izbăvesca.

Maica Sfăntă’n braţe’şi ţine pruncul
Şi’n veşmănt de aur inima curată,
Nu e fănul rece, în ieslea săracă
Dragostea de mama pruncul îl imbracă.


Căntece de slavă, aur si tămaie,
Sunt daruri primite de pruncul Iisus,
Bucuria-i firul de nădejde
Ce în suflet Domnul, astăzi ni l-a pus.


foto: sursa internet
Camelia Cristea

UN OM FERICIT

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

.



  Auzit-am că, pe vremuri,
  Dumnezeu ar fi dorit
  Ca să afle, printr-un înger,
  Dacă omu-i fericit!
  Merse îngerul pe cale
  Lumea-ntreaga colindînd,
  Cînd la deal si cînd la vale,
  Pe creştini tot întrebînd.
  Unul zise: - Cum pot oare
  Fericit să mă numesc?
  Să îmi fie cu iertare,
  Nu vezi cît de mult trudesc?!
  Altul zise cu durere:
  - Eu aş fi, dar ce sa fac,
  Fiindcă banii-s la putere,
  Iar eu sunt un om sărac!
  Unul spuse cu mîndrie:
  - Eu am bani, ce pot sa zic?
  Am destulă avuţie,
  Nu duc lipsă de nimic!
  Însă fericit aş spune
  Că nu pot să mă numesc,
  Fiindcă n-am copii pe lume
  Şi încep să-mbătrînesc.
  Altul strigă cu ocară:
  - O, ce fericit aş fi,
  Dacă n-aş avea povară
  O mulţime de copii!
  Nu am ce le da la masă,
  Tare mult mă chinuesc,
  Cum pot oare, cu-aşa casă,
  Fericit să mă numesc!
  Cînd pe altul îl întreabă:
  - Tu eşti fericit, ori ba?
  Dînd din cap, el spune-n grabă:
  - Hm! nu prea mult, măria-ta!
  - Dar de ce? Ce îţi lipseşte?
  Zise îngerul suav.
  - Aş trăi împarăteşte,
  Dar sunt trist, că sunt bolnav!
  Am umblat prin lumea-ntreagă
  Pe la doctori, dar n-am leac.
  Sunt slabit şi fără vlagă
  Şi nu ştiu ce să mai fac!
  Şi cuprins de întristare,
  Îngerul plecă mîhnit,
  Că în lumea asta mare
  Nici un om nu-i fericit!
  Tot aşa cîrteau creştinii,
  Orşiunde întreba,
  Apăsînd mai tare spinii
  Domnului pe fruntea Sa.
  Şi cu fiece răspuns,
  Pas cu pas Îl aduceau,
  Spre Golgota, în ascuns,
  Şi pe Cruce-L răstigneau!
  Merse îngerul ce merse
  Pînă cînd a întîlnit
  Un om ce sudoarea-şi şterse
  De pe chipul său trudit.
  - Omule, te văd muncind
  Şi esti mult prea obosit,
  Ziua toată robotind,
  Spune-mi: tu eşti fericit?
  Omul se-ndreptă de spate
  Şi, privindu-l pe străin
  Îi spuse cu bunătate:
  Fericit sunt pe deplin!
  Îngerul sări deodată
  Iscodindu-l înadins:
  - Casa ta-i dărăpănată,
  Focu-n vatră ţi s-a stins.
  Ai copii prea mulţi, se pare
  Şi cu greu îi creşti pe toţi,
  Nu ai bani pentru mîncare,
  Şi eşti fericit, socoţi?
  - Eu nu te cunosc, străine!
  Şi nu ştiu de unde vii
  Dar, de vrei, rămîi la mine
  Pînă mîine-n zori de zi.
  Iat-acum se face seară,
  Nu-i bine să mergi pe drum,
  Că sunt oameni răi pe-afară
  Şi flămînd vei fi oricum.
  Nu am bani, nu am avere,
  Nu am casa un palat,
  Am în schimb, o mîngîiere,
  Că am sufletul curat.
  Casa mea dărăpănată,
  Cu căldură te-o primi,
  Chiar de focu-i stins in vatră,
  Om mînca ce s-o găsi.
  Şi cu toţii stînd la masă
  Domnului I-am mulţumi,
  Că spre noi mereu revarsă
  Un noian de bucurii.
  Să fii fericit în lume
  Dacă vrei, nu e prea greu,
  Că averea mea, vezi bine,
  E doar Bunul Dumnezeu.
  El îmi dă mereu putere,
  El mă iarta cînd greşesc,
  El mi-alină orice durere,
  El m-ajută să trăiesc.
  Cine are-aşa avere
  Are tot ce şi-a dorit,
  Are-n suflet mîngîiere
  Şi e-n viaţă fericit!
  Am copii pe lîngă casă,
  Am pămînt să-l pot munci,
  Am nevastă credincioasă,
  Fericit - de ce n-aş fi?
  Îngerul sa-i spună taina
  Ar fi vrut, dar ce folos?
  Se vedea că poartă haina
  Dăruită de Hristos!
  Bucuros, el se întoarse
  Şi zbură spre cer grăbit,
  Fiindcă, în sfîrşit aflase,
  Un om care-i fericit.
  Auzind Domnul îndată
  Le dădu creştinilor
  Pedeapsa meritată
  Pentru necredinţa lor.
  Numai cel ce nu cîrtise
  Fericit în veci va fi,
  Că, din toţi, doar el primise
  Darul de-a se mîntui.
  Cine are-nţelepciune
  Să priceapă, n-ar fi greu:
  Fericirea nu e-n lume,
  Ci e doar în Dumnezeu!!!
  Dac-am fi, din întîmplare,
  Întrebaţi şi noi cîndva,
  Conştiinţa noastră oare
  Ce-ar răspunde: NU sau DA?!
sursa mail..

BOBUL DE GRAU

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

De-aş fi un bob de grâu, aş aştepta cuminte, ca să mă coc,

Răbdând smerit, în arşiţa fierbinte.

Apoi, legat cu fraţi de-ai mei, la moară de m-ar duce,

De pietre m-aş lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce.

Când m-aş vedea trecut de sită, aş mai avea dorinţă,

Cu rugă de m-ar frământa, să fiu o prescuriţă.

Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie,

O, Doamne, ce frumos aş creşte, s-ajung la Liturghie.

Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios,

M-ar preschimba prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos.

Şi dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne:

Ca toate boabele de grâu, SĂ FIE DOAR O PÂINE!

Unde mergi crestine?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
La petreceri, pe la jocuri, sau la vorba-n drumul mare?
Tu n-auzi un glas prea dulce, tu n-auzi un glas frumos,
Care zice: “Lasa-ti toate si veniti catre Hristos”?



Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Pe la banca, sau la targuri, sa-ti duci marfa de vanzare?
Tu nu vezi, iubite frate, ca-n zadar te ostenesti,
Si din munca ta, sarmane, mai nimic nu folosesti!

Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Sa-ti vezi turma, mieluseii, campul si-a tale ogoare?
Si socoti, iubite frate, ca deacum esti fericit?
Nu crestine, niciodata tu nu vei fi multumit.

Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Esti dispus sa mergi prin cranguri, prin paduri la vanatoare?
Insa uiti un lucru frate, uiti ca tu esti invitat,
La un ospat foarte mare si foarte imbelsugat.

Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Esti bolnav si-ti cauti leacul la vreo baba-n departare?
Ah! te plang, iubite frate ca satan rau te-a mintit,
Tu nu stii ca Domnul nostru este Doctor iscusit?

Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Unde ti se indreapta pasii? incotro? pe ce carare?
Spre Altarul cel de slava, spre Altarul cel frumos,
Unde locuieste Domnul, ducele nostru Hristos?

Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Ti-ai pus intrebarea asta, sau stai poate-n nepasare?
Toaca, clopotul cand suna, la Bisericuta sus,
Stii ca sunt solii crestine, ce ne cheama la Iisus?

Vino dar, crestine draga, cand e zi de sarbatoare,
La Biserica, la slujba, vino draga fratioare,
Vino, caci acolo este locul cel mai potrivit,
Unde poti gasi pe Domnul, pe Iisus Cel rastignit.

Vino, vino, frate draga, cand e zi de sarbatoare,
Vin-cu toti ai tai din casa la Locasul de-nchinare,
Vino, vino, iubit frate, vino nu mai zabovi,
Vino, cat mai este vreme, caci ca maine vom muri.
SURSA
https://www.facebook.com/putincredincioasa

INTREBARI...de Paraschiva Rădoi

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

- Îţi sunt eu, Doamne, de vreo trebuinţă
Ori mă păstrezi în flăcări să trosnesc?
Mi-e sufletul pătat de necredinţă?
De vrei să-l curăţeşti, Ţi-l dăruiesc!

Ca să nu-mi spui „Nu te cunosc!” atunci,
Nici uşa s-o închizi în faţa mea!
Să nu mă dai la chinuri şi la munci,
Mă foloseşte, Doamne, la ceva!

Mi-e jale de fecioarele nebune
Ce Te-au pierdut, deşi Te-au aşteptat...
Şi gândul meu o întrebare-Ţi pune:
- La uşa milei Tale cum să bat?

Îţi place din ce fac măcar un strop?
Din ruga mea primeşti măcar un pic?
Stropi-mă-vei la urmă cu isop
Spre viaţa de apoi să mă ridic?

Întreaga-mi Libertate Ţi-o dau Ţie,
Pentru că roaba Ta eu mă voiesc!
În lanţuri să mă duci spre veşnicie,
Lanţul Iubirii Tale, Doamne, mi-l doresc!

Mă leagă strâns, atâta cât să doară,
Mă leagă pân’ la sânge de Voi Trei!
Ce-i omenesc preschimbă ca să moară,
Cu sufletul meu, Doamne, fă ce vrei!

Din el să scoţi şi să arunci în foc
Tot ce nu-i bun şi nu mi-e de folos!
Eliberează-mă de mine şi-Ţi fă loc
Şi intră Tu, Stăpân şi Domn HRISTOS!

CĂINŢĂ

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

    MOTTO: Da-mi, Doamne, puterea de a schimba lucrurile pe care le pot schimba! Da-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba! Si da-mi intelepciunea de a le deosebi!


    În faţa ta sunt Doamne doar substanţă,
    Fără poveri de carne fremătândă,
    Nimic din ce-i lumesc n-are importanţă
    Şi vremeal nu stă nicăieri la pândă.

    În faţa ta sunt doar o adiere,
    Un fluture trudindu-se să zboare,
    Tu vezi la mine trudă şi plăcere,
    Eu văd în tine scut şi alinare.

    Dar dacă ţi-ai dorit să fiu substanţă
    De ce m-ai modelat din lut divin,
    Şi-ai dat fiinţei mele importanţă,
    Şi vremii m-ai făcut să mă închin?

    De ce mi-ai arătat ce e iubirea
    ŞI m-ai făcut să cânt mereu de dor.
    Dacă n-ai vrut să faci din ea menirea
    Acestui om umil şi trecător?

    De ce mi-ai dat dorinţa de mai bine
    ŞI vise de poet ca-naripare,
    Dacă ştiai că nu sunt pentru mine,
    Că nu pot fi un albatros pe mare?

    În faţa ta sunt Doamne doar cenuşă!
    Un praf arzând şi fără mângâiere,
    Nici boltă de pe cer nici prag la uşă,
    Doar vise de mărire şi cădere.

LUIZA GRAMA

Așchii din Crucea Patimilor -Lavinia Stefan Filip

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Vezi, Doamne, cât m-am depărtat de tine-n aste vremuri?
De-aceea, nu-ți cer să m-alini, ciți cer să mă cutremuri!
În tihnă să îmi torni infern, în blid să-mi picuri fiere,
Și bârna să mi-o rupi în ochi, căci văd făr’ de vedere…

Dă-mi vinele la un fierar, să-mi toarne foc în ele,
Văpaie dă-mi, nu doar scântei, să nu mă mai înșele!
Dă-mi mâinile arvună-n Iad smolitelor parâme,
Căci nelucrând lucrarea Ta, s-au pus să o dărâme.

Vezi umerii cum mi-au căzut, ca niște zări surpate?
Cum talpa-mi prinse rădăcini în malul de păcate?
Am dat Iordanul pe nămol și-agheazma pe leșie –
De Iuda te-a vândut o dat’, eu te-am vândut de-o mie.

Atâtea pietre zac prin târg, căci ne lovim cu pietre –
Și-atâtea răni avem pe noi, că știm să dăm cu sete.
Ne prea-zgârcim doar la obraji, economie facem
Și, nu Te supăra pe noi, dar nu vrem să-i întoarcem!

De-atâta ros din creștinism cu fadă pocăință,
Nici scoarțele n-au mai rămas intacte din credință.
Și-atâtea oale-avem pe foc, iubirea căldicind-o,
Că fir de carne nu mai e… doar os – perfid albind-o.

Transfugi ai propriilor vieți, ne-ascundem în secunde,
Sfârșiți de drumurile lungi, ce nu ne-au dus niciunde.
Ne-am rătăcit de veșnicii, momiți de vreo morgană,
Sorbind beții de vorbe mari pe post de sfântă hrană.

Și tot mai des știm despre cer doar meteo-prognoze,
Ori horoscopic tălmăcim astrale diagnoze –
Uitând că nouă ceruri sunt, că-n ele ni-i seninul
Și c-abia-n ultimul stă Cel ce ne-a făcut destinul.

Atâtea candele am ars, storcându-le lumina
Sculptând în ele duhul frânt, amestecat cu vina.
Opaiț slab prin peșteri lungi le e, adesea, raza,
Căci nefiind din scut ceresc, firavă le e paza.

Prin spinii lumii de-am umblat, n-am priceput jertfirea,
Nici pietrei nu i-am înțeles în inimă-mpietrirea.
Poveri luptam din răsputeri, făr’ de-a-Ți afla puterea,
Și praznic Paștelui cinsteam, făr’ de-a-Ți trăi ‘Învierea.

Adie-mi duh în adevăr – senin, nebun, văratic
Și îndoielii dă-i amurg – întins pe zări, tomnatic.
Mă-nvață calea mai curând, c-o tot confund cu drumul,
Iar vieții - focul viu i-l dă, căci am aflat doar scrumul.

Să nu mă iei în sânul Tău, cu binecuvântare,
Ci cât mai jos să mă azvârli, ca să mă scol mai tare!
Iar de m-oi alipi de glod, în glod să-mi fie veacul,
Căci știu că-n drumul către Rai, în iad lumesc mi-e leacul…

UN OM FERICIT!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR
AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Auzit-am că, pe vremuri,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle, printr-un înger,
Dacă omu-i fericit!
Merse îngerul pe cale
Lumea-ntreaga colindînd,
Cînd la deal si cînd la vale,
Pe creştini tot întrebînd.
Unul zise: - Cum pot oare
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cît de mult trudesc?!
Altul zise cu durere:
- Eu aş fi, dar ce sa fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!
Unul spuse cu mîndrie:
- Eu am bani, ce pot sa zic?
Am destulă avuţie,
Nu duc lipsă de nimic!
Însă fericit aş spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrînesc.
Altul strigă cu ocară:
- O, ce fericit aş fi,
Dacă n-aş avea povară
O mulţime de copii!
Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuesc,
Cum pot oare, cu-aşa casă,
Fericit să mă numesc!
Cînd pe altul îl întreabă:
- Tu eşti fericit, ori ba?
Dînd din cap, el spune-n grabă:
- Hm! nu prea mult, măria-ta!
- Dar de ce? Ce îţi lipseşte?
Zise îngerul suav.
- Aş trăi împarăteşte,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!
Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac.
Sunt slabit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!
Şi cuprins de întristare,
Îngerul plecă mîhnit,
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
Tot aşa cîrteau creştinii,
Orşiunde întreba,
Apăsînd mai tare spinii
Domnului pe fruntea Sa.
Şi cu fiece răspuns,
Pas cu pas Îl aduceau,
Spre Golgota, în ascuns,
Şi pe Cruce-L răstigneau!
Merse îngerul ce merse
Pînă cînd a întîlnit
Un om ce sudoarea-şi şterse
De pe chipul său trudit.
- Omule, te văd muncind
Şi esti mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi: tu eşti fericit?
Omul se-ndreptă de spate
Şi, privindu-l pe străin
Îi spuse cu bunătate:
Fericit sunt pe deplin!
Îngerul sări deodată
Iscodindu-l înadins:
- Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ţi s-a stins.
Ai copii prea mulţi, se pare
Şi cu greu îi creşti pe toţi,
Nu ai bani pentru mîncare,
Şi eşti fericit, socoţi?
- Eu nu te cunosc, străine!
Şi nu ştiu de unde vii
Dar, de vrei, rămîi la mine
Pînă mîine-n zori de zi.
Iat-acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămînd vei fi oricum.
Nu am bani, nu am avere,
Nu am casa un palat,
Am în schimb, o mîngîiere,
Că am sufletul curat.
Casa mea dărăpănată,
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins in vatră,
Om mînca ce s-o găsi.
Şi cu toţii stînd la masă
Domnului I-am mulţumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii.
Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.
El îmi dă mereu putere,
El mă iarta cînd greşesc,
El mi-alină orice durere,
El m-ajută să trăiesc.
Cine are-aşa avere
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mîngîiere
Şi e-n viaţă fericit!
Am copii pe lîngă casă,
Am pămînt să-l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit - de ce n-aş fi?
Îngerul sa-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!
Bucuros, el se întoarse
Şi zbură spre cer grăbit,
Fiindcă, în sfîrşit aflase,
Un om care-i fericit.
Auzind Domnul îndată
Le dădu creştinilor
Pedeapsa meritată
Pentru necredinţa lor.
Numai cel ce nu cîrtise
Fericit în veci va fi,
Că, din toţi, doar el primise
Darul de-a se mîntui.
Cine are-nţelepciune
Să priceapă, n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!!!
Dac-am fi, din întîmplare,
Întrebaţi şi noi cîndva,
Conştiinţa noastră oare
Ce-ar răspunde: NU sau DA?!

CREDINTA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

PARADOXUL CREDINTEI DIN ZILELE NOASTRE

O rusine-i azi credinta la poporul romanesc
Ca e "dumnezeu" stiinta si dezmatul sufletesc!
S-a uitat credinta sfanta cu traditii stramosesti
Azi la moda-i desfranarea si slujirile trupesti!
Sa te inchini azi "e rusine", lumea rade de pacat
Dumnezeue inchipuire, findca de...ne-am cultivat!
De! Stramosii din vechime nu erau prea cultivati,
Astazi merg sa se inchine numai cei inapoiati!

Azi, cu atata invatatura, cum sa crezi in Dumnezeu,
Cand cunosti perfect atomul si-i despici nucleul sau!
Azi, cand munca grea cu bratul, e facuta de motor,
Azi, cand vezi in casa lumea, privind la televizor!?...
Ce castig ai din credinta cand ai tot ce iti doresti?
Cum, tu... om cu invatatura, iarasi te umilesti?...
O, dar iata ca azi omul s-a schimbat fundamental,
Este drept, are cultura, dar e rau, nedrept , brutal...
Iata, lipsa de credinta de la cei ce-s cultivati,
Ca ajung sa se ucida chiar si rude chiar si frati!

Ce frumos era romanul, milostiv, cinstit, smerit,
Credincios si cu nadejdea vietii fara de sfarsit!
Toti stramosii cei din veacuri iata ca au fost uitati,
Sau, sunt defaimati de unii, ca n-au fost prea cultivati!
Oare limba romaneasca care o scriem si o vorbim
Nu din cartile lor sfinte , ce le-au scris o mostenim?
Prima faza tiparita in iubitul nostru grai
Este o sfanta rugaciune pe acest picior de plai.

Oare nu aveau cultura? Vaarlam era ateu?
N-aveau minte sanatoasa de chemau pe Dumnezeu?
Dosoftei nu avea cultura, sau Ivireanul Antim?
Oare nu erau tot oameni, despre dansii noi ce stim?
Dosoftei cu-a lui cultura peste tot recunoscut,
Purta moaste in trasura ca odor nepretuit.
Mucenicul din Suceava peste tot l-a insotit,
Pentru ce-l purta cu dansul Marele Mitropolit?

Oare- asa de scurta minte sa fi fost la Dosoftei?
Cati ca ei au zi cultura dintre cei mai mari atei?
In trecut, mai zice lumea, preotii au exploatat
Taranimea cea saraca, oare-i chiar adevarat?
Aratati cu argumenta, toti acei ce azi vorbiti,
Ce averi adunau Sfintii, care-s cei ce-s asupriti?
Poate Stefan Voievodul de cultura a fost lipsit,
Ei, doar conducea poporul, prin Sihastrul cel sfintit!

Cati din cei ce au cultura cunosc azi amanuntit
Ce averi avea Sihastru care Stefan l-a iubit?
Dar cati stiu ca Sfantul acesta intelept si luminat,
Stia pe de rost Psaltirea si pe cati i-a vindecat?
Si cati stiu ca atunci Stefan sta la usa lui smerit
Asteptand, el domn, la usa obosit si istovit?
Stiti ca in ruga lui umila a cerut lui Dumnezeu
Ca sa ajute Voievodul, izbavind poporul sau?

Tot poporul cu credinta apara acest pamant,
Mii si mii sunt sub tarana, un popor martir si sfant!
Au zdrobit paganitatea cu puterea Sfintei Cruci,
Tot pamantul tarii noastre este plin de mucenici!
Sfantul Gheorghe pe drapele intarea pe acesti strabuni,
Presarand urgia mortii in puhoaie de pagani!
Mircea, alexandru, Stefan, brazi ziditi de Dumnezeu
Stavila Paganitatii – au slavit numele Sau.

Pana la noi razbeau adesea milioane de pagani,
Dar cadeau zdrobiti de Domnul prin acesti crestin romani!
Brancoveanul, om cu carte, intre voievozi cinstit,
A murit pastrand credinta, un “ crestin desavarsit!”
Chiar de au fost, si sunt si astazi, preoti lacomi de castig,
Nu credinta-i vinovata, daca-n focul vesnic plang!
Dumnezeu face dreptate , judeca-va la sfarsit,
Si tot cel ce-L necinsteste , va fi sigur pedepsit!

O, dar astazi Sfintii nostrii, ce putin sunt cunoscuti,
Au sfintit aceste plaiuri in cumplite suferinti!
Azi cand gradul de cultura este mult mai ridicat,
Toti stramosi Sfinti ai nostri, neamul nostru i-a uitat.
Cate vieti, fara prihana, vrednice azi de urmat,
Sunt trecute cu vederea, cati romani le-au cercetat?
De la Danil la Iacob de curand mort la Iordan,
Un popor intreg de ingeri sunt din plaiul Dunarean!

....
Iata-n zilele de astazi au ramas fara de pret,
Vin strainii sa se inchine Frescelor la Voronet,
Vin strainii si se mira de asa minunatii
Care..., cei fara cultura, le-au zidit ca marturii!
Cati cunosc ca la Iordan, indurand vanturi si ploi,
De curand Iacob – Ioan este Sfant din Dorohtoi?!
Care-i viata lui sfintita, stiu ca pentru noi a scris
O comoara numa-n versuri pana-n clipa cand s-a stins!

Trupul lui plin de miresme si de Dumnezeu sfintit,
Se gaseste la Hozeva, de straini astazi cinstit!
Mai cer unii azi dovada sa arate Dumnezeu
Cum sa creada doar in semne azi poporul cel ateu?
Daca n-are in el vointa sa citeasca din Scripturi,
Nu urmeaza nici credinta sfintelor invataturi;
Ei cred tot ce spune lumea fara sa ceara dovediri,
Iar Scriptura, Patericul, nu-s decat inchipuiri!

Iata cum cinstim credinta si pe Bunul Dumnezeu
Noi, ROMANII, crestini de astazi, am ajuns popor ateu!
Iata cum cinstim stramosii si pe toti ai nostrii Sfinti,
Tavalindu-ne in rele si in spurcatele dorinti.
Pentru ce au luptat strabunii sa ne scape de pagani,
Daca noi traim ca Hunii, dar ne socotim crestini...?!

Preluat

http://ro.netlog.com/ameliaporojan/blog/&page=2

Preamilostivă Maică

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



ICOANA DIN MANASTIREA SIHASTRIA PUTNEI

Preamilostivă Maică, al milei sfînt izvor
Năejdea mântuirii, scăparea tuturor,

La Tine vin cu lacrimi, când sunt îndurerat,
La mila Ta, Măicuţă, cu grea durere cad.
Că cine plânge oare, în jale şi-n nevoi
Şi suferă durerea, alăturea de noi ?
Doar inima de mamă cu sufletul curat,
Pentru copil îndură, durerea ne’ncetat.
Fecioara cea mai sfântă şi Mama lui Iisus
Şi Maica tuturora , a noastră-n ceruri sus,
Tu suferi pentru lume, cu noi eşti în nevoi,
Tu eşti în suferinţă, alăturea de noi.
Copilul la durere, sărman şi necăjit,
De inima de mamă se simte ocrotit.
Că mama îi nădejde , izvor de mângăieri,
Când ei îi spui durerea, recapeţi noi puteri.
Cu lacrimi de durere Te chem neâncetat,
Să nu ne laşi la demoni, să nu ne laşi în iad.
O ,..inimă de mamă, auzi durerea mea,
Şi ruga cea smerită ce-o fac în faţa Ta.
Îndură-te şi-ascultă, pe robul tău smerit,
Că iată ştiu credinţa şi-s tot nepocăit,
Tot stăpânit de patimi,tot fără de iubire,
Tot aprig în cuvinte şi plin de clevetire,
Îndură-Te de mine,Te rog Stăpâna mea
Că vin cu pocăinţa, din nou în faţa Ta,
Eu cel lipsit de fapte şi tot ce este bun.
Ascultă-mi rugăciunea smerită şi acum.
La inima de mamă la îndurarea Ta,
Fecioară Preacurată alerg, nu mă lăsa,
Tu roagă-l pe Stăpânul, pe Bunul Fiul Tău,
Şi scoate ortodocşii din tot ce este rău.



IZVORUL TAMADUIRII

Izvorul Tamaduirii – o frumoasa sarbatoare dedicata Maicii Domnului – cade in fiecare an in prima vineri din Saptamana Luminata (prima saptamana dupa Pasti).

La originea sarbatorii sta minunea vindecarii orbului care s-a spalat cu apa unui anume izvor, la indemnul imparatului Leon (457 – 474), caruia ii aparuse in vis Fecioara Maria. Pe acel loc, imparatul Leon a inaltat o biserica, urmand ca in secolul urmator imparatul Iustinian (536-575) sa ridice o biserica si mai mare, dupa ce fusese vindecat la randul sau de apa aceluiasi izvor miraculos.

Acest prim izvor vindecator despre care vorbeste traditia continua sa-si reverse binefacerile si in zilele noastre pentru pelerinii care viziteaza biserica Izvorul Tamaduirii din Istambul. La subsolul bisericii se afla un paraclis din care tasneste aceasta apa tamaduitoare.

Izvorul Tamaduirii este una din cele mai populare sarbatori crestine. In aceasta zi se sfinteste o aghiazma speciala care, bauta dimineata pe stomacul gol, are darul de a ajuta la vindecarea trupului si a sufletului.

In iconografie, sarbatoarea Izvorul Tamaduirii apare reprezentata prin cele doua figuri centrale, Maica Domnului si Iisus, stand intr-n bazin asemanator vasului in care se primeste Taina Botezului. In timp ce Maica Domnului are mainile inaltate spre cer, in semn de rugaciune, Iisus are bratele indreptate a binecuvantare spre cei care vin sa bea din apa tamaduitoare. Reprezentarea sugereaza puterea vindecatoare a apei izvorului pe care Mantuitorul o ofera in dar credinciosilor, ca raspuns la rugaciunile maicii sale.

Pentru a intelege virtutile apei tamaduitoare, sa ne amintim episodul intalnirii Mantuitorului cu femeia samarineanca ce i-a dat sa bea apa din vasul sau. Dupa ce a baut, Iisus i-a zis: “Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau, tu ai fi cerut de la El, si ti-ar fi dat apa vie.” (Ioan, 4:10). Apoi a continuat: “Oricine bea din apa aceasta va inseta iarasi; Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai inseta in veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa curgatoare spre viata vesnica.” (Ioan, 4:13, 14).

Si tara noastra a fost binecuvantata de Maica Domnului cu izvoare tamaduitoare, dintre care amintim cateva : izvorul tamaduirii de la Manastirea Dervent (jud. Constanta) despre care traditia spune ca a tasnit din locul in care Apostolul Andrei, asemeni lui Moise in desert, a lovit piatra cu toiagul, izvorul de la Manastirea Ghighiu (jud. Prahova), izvorul tamaduirii de la Manastirea Horaicioara (jud. Neamt), cel de la Manastirea Cetatuia Negru Voda (jud. Arges) si izvorul tamaduirii de la Biserica Greaca din Braila.

Acatistul Izvorul Tamaduirii se va citi mai ales in zilele de vineri, pentru ca ziua de vineri este ziua saptamanii dedicata Fecioarei Maria.

Sa fie de folos Acatistul Izvorului Tamaduirii tuturor celor care se roaga pentru vindecare trupeasca si sufleteasca! Cu mentiunea ca, dupa cum afirma si Socrate, nu putem vindeca trupul fara ca – mai intai – sa vindecam sufletul. In consecinta, drumul spre vindecarea de boli fizice trece prin rugaciune.

“Dacă inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea”, spune Iisus. (Ioan, 7:37)

Rugandu-ne cu smerenie, credinta si iubire de Dumnezeu, sa devenim vrednici a bea din Apa cea vie si sa primim astfel darul Mantuitorului.

O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorul cel nedeşertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătăţii, nădejdea şi mântuirea tuturor creştinilor, la tine ridicăm ochii sufletelor şi ai trupurilor noastre, către tine tindem mâinile noastre cele slabe şi din adâncul inimii strigăm ţie: Caută spre noi dintru înălţimea ta cea sfântă, vezi credinţa şi umilinţa sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră care o facem către tine din inima noastră cea împietrită, depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea şi toată întristarea ce vine asupra noastră, întru această vremelnică viaţă. Vindecă toate bolile şi neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti, dăruieşte-ne sănătate şi ne izbăveşte de veşnica muncă prin rugăciunile tale, ca să cântăm neîncetat: Aliluia!

Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăşte apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăşte tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credinţă şi să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

PASTE FERICIT

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Siroaie de sange iti curg pe obraz,
Si-n ochii Tai lacrimi s-ascund;
Sub lemnul durerii Tu luneci si cazi,
Iar spinii in carne-Ti patrund.

Adanca-I durerea ce-n suflet o strangi!
Urcusul Golgotei e greu.
Iar cel pentru care Tu suferi si plangi,
Iisuse, Iisuse sunt eu.

Sub ploaia cumplita a pumnilor grei,
Te rogi pentru cei ce Te bat:
Parinte, ai mila de dusmanii mei,
Si iarta-i, ei nu stiu ce fac!

Tu om al durerii, de toti parasit,
Pe cruce Te stingi luminand.
A mortii putere prin moarte-ai zdrobit,
In lume speranta-aducand.

Iisuse, la Tine ma-ntorc azi cait,
Si stiu ca Tu n-o sa ma certi,
Eu, omul cel josnic ce-atunci Te-am lovit,
Plangand azi Te rog sa ma ierti!

FLORIILE !

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Tot ce-n lume este floare, azi aparte e simţită
Strai divin de sărbătoare îmbrăcat spre-a fi Sfinţită
Evanghelii să-'mplinească, cu-al naturii strai sublim
Pe IIsus ca să-l primească, la Templu -n Ierusalim

Ca pe-un Rege peste Toate, care -n Toate n-au hotar
Stând umil intru dreptate, pe-un blând spate de măgar
Să arate la mulţimea, ce-n ovaţii l-A primit
Că spre mare a fi -i Micimea, mai întâi de împlinit

Înspre Patimi cu ştiinţă, a venit să se Jertfească
Îmbrăcat în Umilinţă, nu în Haina-'mpăratească
Cu stâlpari făcuţi din finic, precum haine puse -n Cale
Împlinind decorul tainic, prin strigări şi Osanale

L-au primit pe Cel Ce Vine, Stăpân Vieţii şi al Morţii
Prunci cu răutăţi puţine, negresiti în fata sorţii
Copii fără prihănire, purtând ramuri de măslin
Să-I arate -a lor iubire, Domnului de Slava-i Plin

Slava a cuprins şi cerul, într-o tainică cântare
Parcă întărind Misterul, fiind totul ca şi-o floare
Cer pământ şi omenire, într-o strânsa legătură
Vieţuind toate -n iubire, ce nu-şi cunoşteau măsură

Numai EL ştia cum toate, îl vor duce spre jertfire
Rugând Tatăl, dacă Poate, din Înalta Lui Iubire
Să nu-i dea Să bea paharul, ce-i umplut cu Suferinţă
Spre a nu-I simţi Amarul..., cu venin şi Nefiinţă

Pornim astăzi împreuna, către Săptămâna Mare
Cu ramuri şi flori în mâna, în aleasa sărbătoare
Şi în minte fiecare, spre alint sau Pomenire
Să avem câte o Floare, căreia să-i dăm iubire

Mai întâi spre mama rândul, las să-i fie Pomenire.
Că prin ea - mi vine Cuvântul, ce-l rostesc spre omenire
Ea mi-a pus condeiu-n mâna, şi mi-a dat Credinţa-i mare
Ca în mintea-mi să-i rămână, veşnic numele-i de Floare

Şi spre voi îndrept urarea, toţi acei cu nume sfinte
Flori, Florini şi Floricele, cu acelaşi gând fierbinte
Ori spre-a cei ce fără ele, că nu-s scrise -n calendar
Nume tot de floricele, vi se-aduc astăzi în dar

Să puteţi primi urarea, de noroc şi sănătate
Şi-n tihnire sărbătoarea, s-o petreceţi cu dreptate
La mulţi ani! Cu bucurie, azi vă spun, ca şi-alte ori
Viaţa bună să vă fie, toţi ce sunteţi astăzi FLORI!

Cu drag şi bucurie: Vouă!.....   
ANDREI BOTOŞANU --SLEVOACĂ-- 

http://ro.netlog.com/ANDEI_BOTOSANU

TRISTEŢE (de Paraschiva Rădoi)

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Când tu şi eu şi el şi fiecare
La rugăciune ne plecăm, în gândul nostru,
Când cerem multe, dar puţin : „ Iertare!”
Vorbim cu Tatăl meu, cu-al tău sau cu al Nostru?!?

Iar dacă-i Tatăl Nostru – suntem fraţi, fireşte!
Fraţi de ţărână şi-ndumnezeire!
Acelaşi lut şi-aceeaşi taină ne uneşte:
Toţi din iubire-am fost lăsaţi, pentru iubire!

Dar noi, cu-a noastră veche cerbicie,
Ne desfiem, sinucigaş, de tot înaltul…
Deşi egali întru nimicnicie,
E unul mai ţărână decât altul !

Ne înălţăm, ieşim din ale firii,
Ieşim viclean de la frăţeasca cină,
Vrăjmaşi apoi, pârâm lipsa iubirii
Şi-ntotdeauna-i celălalt de vină!...

Când, lacomi de păcat, ca orice om,
Uitând că vine ultima strigare,
Luăm al vrajbei măr din vechiul pom -
Mai este vreo nădejde de iertare?!?

Când, viermănoşi şi colcăind de ură,
Ne credem drepţi şi vrem dreptatea noastră,
Când ne rugăm şi blestemăm cu-aceeaşi gură –
Cui trebuie îngenuncherea noastră?!?

IMNUL MAICII DOMNULUI DE LA GIURGENI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Preaslavita Ta icoană
Făcătoare de minuni,
Ce vindecă orice rană
Doar prin post şi rugăciuni

O cinstim cum se cuvine
Închinandu-ne pios,
Căci la ceas de rugăciune
Ne aduce mult folos...

Din străfundul de icoană
De multi ochi suntem priviţi,
Parc-ar vrea ca sa ne spună,
Nu va temeţi ,îndrazniţi...

Să aveţi cu toţi credinţă,
Către Fiul cel iubit,
Cel ce e de o fiinţă
Cu tatăl, nedesparţit...

Maică Sfantă-mpărăteasă
Vas ales de Dumnezeu,
De viaţa păcătoasă
Tu să ne fereşti mereu...

Să ne fii ancoră tare
Când naufragiem în larg
Să ne stai pe-a vieţii mare
Sus ca steagul pe catarg...

Să cădem cu pocăinţă
Şi din suflet să-ţi grăim
Dă-ne-n inima credinţă
Ca toţi sa ne mântuim!.

Poezie de:Pr. MARIAN BOCĂNESCU - HUŞI, Jud. Vaslui.