Se afișează postările cu eticheta PILDE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PILDE. Afișați toate postările

9 martie 2012

Cine este împăratul sau ostaşul?

DOAMNE AJUTA!DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...


A trăit odată un rege al Spaniei, care era foarte mândru de strămoşii săi şi care era cunoscut pentru cruzimea sa faţă de cei mai slabi decât el.
Într-o zi, pe când călătorea cu suita sa pe o câmpie din Aragon unde, cu ani în urmă, murise tatăl lui în luptă, întâlni un om care scotocea într-o grămadă de oseminte.
- Ce faci aici? întrebă regele.
- Când am aflat că regele Spaniei vine încoace, am hotărât să adun oasele răposatului vostru tată şi să vi le dau. Dar, oricât aş căuta, nu le pot găsi, căci sunt exact la fel cu ale ţăranilor, ale oamenilor săraci, ale cerşetorilor şi ale sclavilor care au murit tot aici. Nu e nicio deosebire.
Auzind acestea, regele a ramas pe gânduri, luptat fiind de conştiinţă, care a început să lucreze ca un vieme neadormit.

Să medităm şi noi mai mult la tot ce am făcut în viaţă, la atitudinea şi comportarea noastră faţă de semeni, faţă de Dumnezeu şi faţă de noi înşine. Iar dacă ne mustră conştiinţa pentru ceva, să ne schimbăm viaţa (în bine), să spălăm trecutul cu lacrimile pocăinţei şi să nu uităm de mila lui Dumnezeu care ne oferă, pentru curăţire, şi al doilea botez, adică Sfânta Spovedanie, până nu va scotoci cineva în vreo grămadă de oseminte şi cu durere să zică: “Adusu-mi-am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă; şi iarăşi m-am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul?” …

4 martie 2012

Să cunoaștem adevărul cu ajutorul Crucii lui Hristos

DOAMNE AJUTA!DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...


”Mulți vor veni în numele Meu zicând: eu sunt Hristos
(Matei 24, 5)

O veche legendă vorbește despre o întâmplare ciudată din viața Sfântului Martinian. Odată, în timp ce se străduia să învețe cu sârg citind din Sfânta Scriptură a auzit o bătaie în ușă. ”Intră” a zis călugărul. Deschizându-se ușa, i-a apărut în față un necunoscut chipeș cu o privire de vultur, îmbrăcat în straie de prinț. ”Tu cine ești?”, l-a întrebat Sfântul Martinian. ”Sunt Hristos”, i-a răspuns necunoscutul.

Vocea poruncitoare și privirea semeață a neașteptatului musafir nu l-au tulburat pe smeritul monah. Aruncând asupra lui o privire stăruitoare, l-a întrebat calm: ”Unde îți sunt rănile, urmele cuielor cu care ai fost răstignit?” Observase că acestea lipseau. Ținuta princiară, îmbrăcămintea bogată a necunoscutului contraziceau așa-zisa lui identitate. Semnele răstignirii lipseau de pe mâinile lui dichisite, cu degetele pline de inele cu pietre prețioase.

Vădindu-i-se minciuna, descoperindu-i-se reaua intenție, satana - căci nimeni altul decât el fusese - s-a făcut nevăzut îndată din chilie.

Putem trage învățminte și astăzi din această istorioară. Multe lucruri din zilele noastre ne sunt prezentate ca fiind ”ale lui Hristos”. Cum am putea recunoaște adevărata credință, cum am putea să ne orientăm în nenumăratele ”școli” și ”doctrine” care urmăresc să înlocuiască tot ce am moștenit și a fost recunoscut drept sfânt, din vechime? Cuviosul monah a rezolvat această problemă, căutând semnele răstignirii într-o apariție în care nu există decât o iluzorie slavă omenească.

Fără moartea pe cruce a Mântuitorului, fără jerfa Sa răscumpărătoare, Evanghelia n-ar avea nicio putere. Crucea lui Hristos este temelia și centrul din care iradiază lumina păcii, bucuriei și speranței. Tot ceea ce nu poartă urmele Mântuitorului răstignit, tot ceea ce nu este pătruns de duhul Crucii, ceea ce contrazice învățătura Evangheliei, nu-I poate fi atribuit lui Hristos, nu-I aparține, nu vine de la Dumnezeu. ”Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci puneți duhurile la- ncercare, dacă sunt de la Dumnezeu” (I Ioan 4, 1)”

(Fragment din cartea ”Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu”)

25 februarie 2012

INTAMPLARI DIN IAD...


In Sfantul munte Athos,un calugar,fiind bolnav si paralizat de mai multi ani,de la o vreme isi pierduse rabdarea in boala sa atat de indelungata si a inceput a se ruga lui Dumnezeu sa-i scurteze viata. Dumnezeu, ascultandu-i rugaciunea,a trimis la el un inger care i-a zis : "O,parinte,Domnul,in indurarea Sa,a auzit rugaciunea ta. El iti scurteaza viata pamanteasca,dar cu conditia sa alegi: ori sa mai rabzi boala inca un an pe pamant,ori sa te chinuiesti trei ceasuri in iad".
La cuvantul ingerului,monahul a zis : "Sa mai zac inca un an pe pamant ? E un timp foarte lung. Mai bine voiesc sa sufar trei ceasuri in iad ". La aceste cuvinte,ingerul lui Dumnezeu i-a luat sufletul si l-a dus in iad,apoi s-a retras de la el,spunandu-i ca peste trei ore il va cerceta.
Dupa plecarea ingerului,a fost cuprins de intunericul ce domnea pretutindeni,iar tipetele sfasietoare ale pacatosilor,care ajungeau pana la el,vederea fetelor diavolilor,in toata uraciunea lor infernala,vuietul focului care ardea cu nesuferita fierbinteala,precum si alte negraite munci,care-l inconjurau din toate partile,il facura sa strige cu groaza dupa ajutorul lui Dumnezeu,dar nu primea nici un raspuns. I se parea ca au trecut trei sute de ani de cand se chinuia si,vazand ca de nicaieri nu vine nici un ajutor,a inceput sa geama si sa scrisneasca din dinti de durere. Nimeni nu-l asculta si nu-i auzea durerile,fiindca toti ardeau in chinuri.
Deodata insa se facu o lumina mare si ingerul Domnului aparu vesel si il intreba: "Cum te afli,frate?".
Monahul i-a raspuns : " Niciodata n-as fi putut sa cred ca un inger poate minti! Oare nu mi-ai promis ca ma vei scoate de aici dupa trei ore? Iata,au trecut mai mult de trei ore,caci am stat sute de ani in aceste chinuri groaznice!".
"De ce zici,frate.sute de ani? a zis ingerul Domnului. O ora numai a trecut de cand te-am parasit si mai ai inca doua ore de ramas aici". " Doua ore? a strigat monahul cu groaza. Este oare cu putinta sa fi trecut numai o ora pana acum? Oh ! Nu mai pot suporta aceasta munca,caci nu mai am putere. De se poate,scoate-ma de aici. Vreau sa sufar pe pamant ani si sute de ani,ba chiar pana in ziua Judecatii de apoi,la venirea a doua a Domnului,Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos,numai,te rog,scoate-ma de aici! Fie-ti mila de mine si nu ma lasa". Atunci ingerul a zis : " Dumnezeu,fiind Parintele indurarilor si mangaierii,isi arata bunatatea Sa cea fara de margini asupra ta,dar tu sa nu uiti cele ce ai simtit si suferit si sa povestesti si altora cat de crude si necrutatoare sunt muncile gheenei "
( Viata repausatilor )


DOAMNE AJUTA!DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...

24 februarie 2012

Prietenii crestinului

DOAMNE AJUTA!   DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...



Un om i-a zis prietenului sau: "Vreau sa-l vad pe imparat, vino cu mine". Prietenul ii raspunde: "Vin cu tine pana la jumatatea drumului". Atunci el ii zice altui prieten: "Vino tu si ma conduce pana la imparat". Acesta ii raspunde: "Te duc pana la palatul imparatului". Omul zice si unui al treilea prieten: "Vino cu mine pana la imparat". El ii raspunde: "Merg, intru in palat, stau, vorbesc si te duc la imparat“. Primul prieten este asceza, care il conduce pe calugar o bucata de drum; al doilea este curatenia, care merge cu el pana la cer; al treilea este milostivirea, care-l duce pana la imparatul nostru Dumnezeu, cu indrazneala.


Iubirea vrajmasilor

Odata, un ucenic l-a intrebat pe parintele sau:

- Ce trebuie sa faca omul sa fie asemenea lui Dumnezeu?

- Sa faca numai ceea ce Dumnezeu poate face, a raspuns parintele.

- Si ce poate face numai Dumnezeu, a intrebat din nou ucenicul.

- Sa iubeasca pe dusmanul Sau.


PE VREMURI..

Pe vremuri, când doctorul afla pe cineva greu bolnav şi ameţit de boală, lua un ac şi cu el îl împungea pe cel bolnav. Dacă simţea bolnavul împunsătura şi se mişca, atunci mai era nădejde de scăpare şi tămăduire, dar dacă nu simţea bolnavul nimic, atunci era pierdută orice nădejde. Aşa sunt şi suferinţele şi necazurile ce ni le trimite doctorul nostru sufletesc, Tatăl ceresc. De simţi acul mustrărilor şi suferinţelor, atunci tu poţi fi tămăduit şi mântuit, dar dacă nu le mai simţi… eşti pierdut

20 februarie 2012

Ai suparat-o pe Maicuta Domnului copila!

DOAMNE AJUTA!DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...

August 1986 - Cladirea ce adapostea Caminul Cultural era urata, veche si paraginita. Teodora proaspat instalata in functia de director al caminului avea sarcina sa o faca sa arate bine si sa fie functionala. Contabila i-a spus ca nu sunt bani pentru reparatii, dar i-a sugerat ca se pot face bani din diferite activitti culturale. Organizarea de baluri de catre primarie era cea mai buna solutie.

De obicei balurile erau organizate de catre comorasi, sateni tineri care se ocupau cu impacatul muzicii, hrana acestora si plata. Sala Caminului era inchiriata contra unei sume destul de modeste. Contabila primariei a ncurajat-o pe Teodora sa le organizeze impreuna si i-a promis ca o va ajuta. Dintr-un sertar pe care il tinea mereu incuiat a scos bilete speciale pentru astfel de activitati. Ideia cu balurile s-a dovedit foarte buna. Au reusit sa strangem bani suficienti pentru a repara caminul, a-l face propice pentru spectacole, film si alte activitati.

Pe la mijlocul lunii august caminul era reparat, varuit, scena care fusese inceputa de cativa ani acum era terminata. Se inlocuisera geamurile sparte iar camera de pe hol a fost transformata intr-un mic birou pe usa caruia a scris cu vopsea alba D i r e c t o r.

Pentru a putea incepe activitatile in camin trebuia facut curat, sters geamurile, vopsita dusumeaua, usile si geamurile. Era multa treaba. In ziua aceia era pustiu pe strada principala iar noua directoare de camin avea nevoie de cateva femei care sa o ajute. A mers din poarta in poarta dar nu era nimeni acasa.
- Unde au disparut toate femeile tovarasa Punga? a intrebat-o pe contabila.

Cand a vazut ca nu ajunge in acea diminata la primarie, contabila a cautat-o la camin sa vada ce face. Se imprietenisera cu ocazia organizarii balurilor.

- Azi e sarbatoare. E Adormirea Maicii Domnului si toata lumea e la biserica - i-a spus femeia cu sfiala.

- Ma ajutati sa scot moluzul? - a intrebat-o cu glas plangaret desi era sigura ca o va refuza.

- Nuuuuuu. Am de facut bilantul i-a raspuns contabila si a dat sa plece.

Cand sa iasa pe usa, un cocosel tantos, porumbac, a intrat in camin si se uita curios in toate partile.

- Daca tot nu vreti sa ma ajutati haideti sa prindem puiul asta si sa-mi faceti ceva de mancare. Mi l-a trimis Maica Domnului a spus razand tanara activista culturala, convinsa (in ignoranta ei ateist pacaoasa) ca asa este. Fara a se ingrijora ca era sarbatoare sau ca puiul acela era al cuiva, ca n-avea dreptul sa-l manance, si-a vazut de treaba.

Pe la vremea pranzului uitandu-se pe geam a vazut grupuri de femei si barbati care veneau de la biserica. Se opreau in loc si isi faceau cruce. Pe geamurile deschise iesea praf, semn ca acolo cineva munceste de zor. Pesemne contabila ii spusese deja cumetrei, sora parintelui de harnicia directoarei.

- Iart-o Maica Domnului ca-i ratacita, lumineaz-o!, - a auzit glasul batranei de peste drum cand tocmai se pregatea sa arunce o galeata cu moluz pe geam.

Dupa ce a mancat friptura din care doamna contabila nu a vrut sa guste - (pesemne nu dorea sa fie complice la fardelege) si a baut putina cafea s-a apucat voioasa de munca.

Vecinii iesiti in drum (asa cum se obisnuia la tara cand era sarbatoare mare), se uitau cum munceste tanara. Nimeni nu a venit sa-i spuna ca ar fi bine sa nu mai faca treaba in acea zi, una dintre cele mai mari sarbaori crestine.

Peste cateva ore zacea pe scena prada unei dureri cumplite de stomac. Se tot intreba " o fi de la galetile prea grele cu moluz, o fi de la praf sau de la usturoiul pe care l-am mancat impreuna cu fruptura de pui..?!" I-a trecut prin gand ca va muri acolo de durere daca nimeni nu o va cauta. Deodata si-a amintit de Maica Domnului. Nu stia aproape nimic despre ea.

Vazand ca se face seara si nu mai iese nimeni din camin pe usa inca deschisa, batrana de peste drum a intrat sfioasa in sala.

-Mi-e rau tanti, ajuta-ma!

Femeia i-a pus bland mana pe fruntea transpirata si i-a soptit:

- Ai suparat-o pe Maicuta Domnului copila! Te ajut sa ajungi acasa si iti fac un ceai apoi ma voi ruga sa te ierte Stapana ca nu i-ai cinstit ziua.

Dorina Stoica

17 februarie 2012

DE CE SUFAR EU DOAMNE?

DOAMNE AJUTA!


Un om cuprins de suferinţe, îşi înălţă cugetul către Dumnezeu şi zise:

- De ce sufăr atât de mult eu, Doamne?

Atunci  auzi în cugetul său glasul lui Dumnezeu care-i zise:

- Tu suferi, ca să se poată desprindă sufletul tău din tina aceasta. Dacă nu ai suferi, ai iubi tina (pământul) şi ai putrezi şi tu. Şi Eu, nu vreau aceasta! Tu suferi ca să te deprinzi cu UMILINŢA. De n-ar fi aşa, te-ai mândri şi pierdut ai fi pe vecie. Şi Eu nu vreau să te pierd! Tu suferi ca să preţuieşti şi să practici MILOSTENIA. Dacă n-ai suferi, n-ai cunoaşte-o şi ai trăi o viaţă zadarnică. Şi Eu vreau să duci o viaţă plină de roade (fapte bune)! Tu suferi ca să-ţi întăreşti CREDINŢA! Altfel ai fi leneş şi înclinat spre ispite.
 Şi... Eu te vreau să priveghezi, ca să nu te pierd! Suferi ca să te contopeşti cu Fiul Meu, Care este Mântuitorul tău, pe Care L-am trimis în lume pentru mântuirea tuturor celor care Îi vor împlini poruncile.

Aşa a grăit Dumnezeu în cugetul omului, iar omul care suferea a zis:

- Mă voi strădui, Doamne, să trec prin toate suferinţele mele împreună cu Tine!

14 februarie 2012

Lazăr

DOAMNE AJUTA!


Povestea vorbeşte de: sărăcia materială şi cea spirituală, iubirea frăţească, generozitate şi zgârcenie.

Trăiau cândva doi fraţi, unul bogat şi altul sărac. Săracul, pe lângă sărăcie era şi bolnav rău, încât tot corpul său era acoperit de bube. Nevastă-sa, din cauza bubelor urât mirositoare, nu-l mai putea răbda, nici fratele său. Îl alungau de la unul la altul, iar Lazăr sta mai mult pe drum, la mila vecinilor.

Într-o bună zi, fratele cel bogat se însoară şi nu-l cheamă la nuntă, ruşinându-se cu fratele său bolnav. Necăjit din cauza aceasta, Lazăr merge totuşi la casa fratelui, bucurându-se de bucuria fratelui şi se aşează pe o grămadă de gunoi, mai la o parte. Oamenii se făceau că nu-l văd, ca să nu supere pe gazdă, dar câinii îi aduc resturi de la masă şi-i ling rănile.

Bogatul supărat că fratele se arată la nunta lui şi nevrând să împartă cu fratele său nici măcar dragostea cîinilor, leagă câinii.

La sfîrşitul petrecerii, lăutarii înduioşaţi de singutătatea şi necazul lui Lazăr, vin să-i cânte. Lazăr era sărac lipit, şi neavând nimic cu care să-i plătească pe lăutari le dăruieşte, spre uimirea şi scârba tuturora, cojile bubelor sale, singura lui avere.

Pe jumătate amuzaţi şi pe jumătate scârbiţi, lăutarii pleacă spre casă, unde constată că acele coji se prefăcuseră în bani de aur. Bucuroşi foarte de aşa plată bogată, lăutarii merg să-i cânte din nou şi povestesc tuturor minunea. Recunoscători ei merg şi acasă la nevasta lui Lazăr.

Aceasta aflând că bubosul Lazăr prefăcea cojile bubelor în aur, se hotărăşte deodată să-l ierte pe Lazăr. Se îmbracă frumos şi merge la grămada de gunoi, pentru a-şi pofti bărbatul, acasă. Dar din puţine vorbe, ei se ceartă din nou. Furioasă, femeia îi strigă, că îl părăseşte, pentru că are un iubit, cu care va pleca în lume. Lazăr se uită cu atenţie la dânsa şi-i dă un sfat:

–Când vei ieşi din ogradă cu noul mire, să-ţi faci semnul crucii, în cele patru vânturi.

Nevasta uită sfatul. De cum ies mirii din curte, caii de la trăsură încep o goană nebună, nepământească...Femeia îşi aminteşte atunci de vorbele lui Lazăr şi îşi face cruce.

Deodată se pomeneşte singură pe câmp şi înţelege două lucruri: mirele fusese însuşi diavolul, iar bubosul Lazăr era un sfânt. Femeia se întoarce ruşinată la bărbatul ei...

Spunem povestea cuiva care: îşi duşmăneşte fratele din gelozie ori prostie,
se ceartă cu rudele, prietenii, colaboratorii,
nu ştie să dăruiască,
este egoist, individualist.

Lazăr

DOAMNE AJUTA!


Povestea vorbeşte de: sărăcia materială şi cea spirituală, iubirea frăţească, generozitate şi zgârcenie.

Trăiau cândva doi fraţi, unul bogat şi altul sărac. Săracul, pe lângă sărăcie era şi bolnav rău, încât tot corpul său era acoperit de bube. Nevastă-sa, din cauza bubelor urât mirositoare, nu-l mai putea răbda, nici fratele său. Îl alungau de la unul la altul, iar Lazăr sta mai mult pe drum, la mila vecinilor.

Într-o bună zi, fratele cel bogat se însoară şi nu-l cheamă la nuntă, ruşinându-se cu fratele său bolnav. Necăjit din cauza aceasta, Lazăr merge totuşi la casa fratelui, bucurându-se de bucuria fratelui şi se aşează pe o grămadă de gunoi, mai la o parte. Oamenii se făceau că nu-l văd, ca să nu supere pe gazdă, dar câinii îi aduc resturi de la masă şi-i ling rănile.

Bogatul supărat că fratele se arată la nunta lui şi nevrând să împartă cu fratele său nici măcar dragostea cîinilor, leagă câinii.

La sfîrşitul petrecerii, lăutarii înduioşaţi de singutătatea şi necazul lui Lazăr, vin să-i cânte. Lazăr era sărac lipit, şi neavând nimic cu care să-i plătească pe lăutari le dăruieşte, spre uimirea şi scârba tuturora, cojile bubelor sale, singura lui avere.

Pe jumătate amuzaţi şi pe jumătate scârbiţi, lăutarii pleacă spre casă, unde constată că acele coji se prefăcuseră în bani de aur. Bucuroşi foarte de aşa plată bogată, lăutarii merg să-i cânte din nou şi povestesc tuturor minunea. Recunoscători ei merg şi acasă la nevasta lui Lazăr.

Aceasta aflând că bubosul Lazăr prefăcea cojile bubelor în aur, se hotărăşte deodată să-l ierte pe Lazăr. Se îmbracă frumos şi merge la grămada de gunoi, pentru a-şi pofti bărbatul, acasă. Dar din puţine vorbe, ei se ceartă din nou. Furioasă, femeia îi strigă, că îl părăseşte, pentru că are un iubit, cu care va pleca în lume. Lazăr se uită cu atenţie la dânsa şi-i dă un sfat:

–Când vei ieşi din ogradă cu noul mire, să-ţi faci semnul crucii, în cele patru vânturi.

Nevasta uită sfatul. De cum ies mirii din curte, caii de la trăsură încep o goană nebună, nepământească...Femeia îşi aminteşte atunci de vorbele lui Lazăr şi îşi face cruce.

Deodată se pomeneşte singură pe câmp şi înţelege două lucruri: mirele fusese însuşi diavolul, iar bubosul Lazăr era un sfânt. Femeia se întoarce ruşinată la bărbatul ei...

Spunem povestea cuiva care: îşi duşmăneşte fratele din gelozie ori prostie,
se ceartă cu rudele, prietenii, colaboratorii,
nu ştie să dăruiască,
este egoist, individualist.

12 februarie 2012

VIN VREMURI GRELE

DOAMNE AJUTA!

    Intr-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcţii. În timp ce îşi savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu VIN VREMURI GRELE. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte.

    Patronul cafenelei trecu să-l salute şi văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci “vin vremuri grele”, aşa că trebuie să muncească la lucrarea lui.

    Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Îşi sună apoi soţia rugând-o să nu se supere dar că trebuie să-şi anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă şi s-au anunţat „vremuri grele”.

    Aceasta sună la magazinul unde îşi comandase rochia şi o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Îşi ceru scuze dar …„Vin vremuri grele” şi trebuie să facă economii.

    Patroana n-a avut încotro şi a anulat comanda, dar îşi aminti că a auzit ea la ştiri cândva că „Vin vremuri grele”. Aşa că a sunat imediat la firma de construcţii pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunţat pe constructor că va renunţa pentru moment la lucrare, deoarece “ vin vremuri grele “ şi nu îşi poate asuma un asemenea risc în acest moment.

    Constructorul s-a întristat la auzul acestei veşti, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că doreşte anularea comenzii pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” şi acesta nu este un moment potrivit să cheltuie banii pe lucruri artistice.

    Copleşit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat aşa cum a anticipat. Simţindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-şi înece amarul cu un pahar de vin.

    În timp ce stătea din nou aşezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat şi a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 5 ani.

    Cineva despachetase farfurii pentru restaurant.

    Morala: Gândurile şi cuvintele noastre ne creează realitatea în care trăim.

10 februarie 2012

AVORTUL

DOAMNE AJUTA!

O femeie îngândurată, cu un copil în braţe, s-a dus la medicul ei şi i-a spus:
“Domnule doctor, am o problemă serioasă şi am nevoie disperată de ajutorul dumneavoastră! Copilul meu nu are nici măcar un an, iar eu sunt din nou însărcinată. Nu vreau să am copii cu o vârstă atât de apropiată.”
Medicul i-a spus : ”În regulă, ce vreţi să fac?”
Ea a răspuns: “Vreau să întrerupeţi sarcina mea şi mă bazez pe ajutorul dumneavoastră pentru aceasta.”
Medicul a stat pe gânduri câteva clipe, şi apoi i-a răspuns femeii:
“Cred că am o soluţie mai bună la problema dumneavoastră. Şi e mai puţin periculoasă pentru sănătatea dumitale. Vedeţi dumneavoastră, pentru a nu fi nevoită să aveţi grijă de doi copii în acelaşi timp, haideţi să îl ucidem pe cel care-l ţineţi în braţe. Aşa vă puteţi şi odihni o vreme înainte ca celălalt să se nască. Dacă tot vom omorî unul din ei, nu contează pe care. Nu există niciun fel de risc pentru corpul dumneavoastră dacă îl alegeţi pe cel din braţe.”
Femeia ... speriată…, a zis : “Nu, doctore, e înspăimântător ce spui ! E o crimă să omori un copil! ”
“Sunt de acord,” zise medicul. “Dar păreaţi să fiţi de acord cu acest lucru, aşa că mă gândeam ca aceasta ar fi cea mai bună soluţie.”
Medicul a zâmbit, ştiind că s-a făcut înţeles.
El a convins-o pe acea mamă că nu există nicio diferenţă între a omorî un copil care deja s-a născut şi unul care este încă în pântece.
Crima este aceeaşi!
Iubirea înseamnă să te sacrifici pentru binele unei alte persoane.
Avortul însă, înseamnă să sacrifici o altă persoană pentru binele tău.

29 ianuarie 2012

HRANA PENTRU SUFLET: OREZUL CEL GUSTOS

Despre puterea rugaciunii pentru altii

DOAMNE AJUTA!
“Era odată pe stradă o bătrână care cersea – se vedea că nu mai cersise, dar de o conditie morală foarte bună. Stătea, asa, îngrămădită cu rusine, îsi pusese o iconită în fată si nu zicea nimic. M-am apropiat de ea si am întrebat-o:
„Ati primit ceva?”. Zice: „Nu”. I-am zis: „Tot stati degeaba aici… rugati-vă pentru ei. Le vedeti picioarele, aleargă în toate părtile, au atâtea probleme, au atâtea necazuri… Ziceti asa: «Maica Domnului binecuvântează-l pe acesta, ajută-l pe acesta care trece pe lângă mine». Faceti ceva bun.
Când am trecut după o săptămână mi-a zis:
„Maică, primesc de dau la toti la sfârsitul zilei (erau vreo 10 însirati pe acolo) fără să cer nimic”. E atât de puternică această rugăciune!” (Maica Siluana)

18 ianuarie 2012

CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI


DOAMNE AJUTA!
Era odata un calugar în Galia, în Franta de astazi. Era pe timpul când Biserica din Apus nu era catolica, ci era o singura Biserica Ortodoxa în toata lumea, ca pâna la anul 1054 nu existau catolici sau protestanti, ci erau toti ortodocsi. Acel calugar avea deosebita dragoste si mare evlavie catre Maica Domnului si în fiecare zi îi facea canoanele, acatistele si paraclisele. Si facea metanii totdeauna cu multe lacrimi la icoana Maicii Domnului, ca s-o aiba ajutatoare pe pamânt si în vremea mortii si în ziua judecatii.

Dar, auzind el ca este atâta frumusete în ceruri, zicea: "Daca un înger este atât de frumos, dar Maica Domnului, care-i împarateasa Heruvimilor? Oare nu pot eu în viata asta sa o vad pe Maica Domnului? Macar cât este cu putinta omului!" Si a început a se ruga: "Maica Domnului, daca vrei si daca crezi ca îmi este de folos, as vrea sa te vad o data în veacul de aici, ca mai mare evlavie sa simt pentru tine si mai mare credinta. Eu vad sfintele tale icoane, dar as vrea sa vad cum esti tu în ceruri. Nu sunt vrednic, ca sunt om pacatos, dar macar cât este cu putinta omului". Ca de s-ar arata slava ei cuiva, ar muri omul de atâta frumusete.

Dupa multi ani iarasi aude un glas: "Parinte, ia seama! Maica Domnului o sa ti se arate pentru evlavia ta, dar tu ai sa orbesti! Vrei sa ramâi fara vedere?" Dar el zice: "Vreau! Sa ramân orb câte zile mai am, numai sa o vad o data".

Si odata, pe când era el la rugaciune, i s-a aratat Maica Domnului. A venit întâi o mireasma a Duhului Sfânt si când a început sa apara lumina, cum rasare soarele, de mii de ori mai puternica, el ce s-a gândit? "Ca sa nu orbesc de tot, am sa închid un ochi si am sa orbesc numai de unul".

Si a aparut Maica Domnului cu Mântuitorul în brate, asa cum este pictata pe icoane. Atunci a închis un ochi. Si a cazut cu fata la pamânt de atâta lumina si frumusete, încât limba omeneasca n-o poate spune. Si Maica Domnului i-a spus: "Nu înceta a te ruga. Atât m-am aratat, cât îti este cu putinta". Si l-a binecuvântat si ca fulgerul s-a înaltat la cer. Calugarul a orbit cu ochiul cu care a privit stralucirea, dar era bucuros ca i-a ramas un ochi.

Si dupa ce a plecat Maica Domnului, avea mare bucurie si mare mângâiere de la Duhul Sfânt care a venit prin Maica Domnului si l-a umplut de dragoste duhovniceasca, dar îi parea rau ca nu s-a uitat cu amândoi ochii, ca sa vada frumusetea ei cea negraita. Apoi se duce la icoana Maicii Domnului si zice: "Multumescu-ti tie Maica Domnului, ca te-am vazut! Îmi pare rau ca mi-am crutat un ochi. Vreau sa ramân orb pâna la moarte, numai sa te mai vad o data".

Si s-a rugat ani de zile la Maica Domnului, cu lacrimi si cu post, ca sa i se mai arate o data, asa de mare bucurie îi lasase în suflet, ca nu poate sa înteleaga mintea si sa spuna limba de tarâna, câta frumusete are chipul ei.

Atunci iar a auzit un glas: "Parinte, a auzit Maica Domnului rugaciunile tale si o sa ti se mai arate o data. Dar primesti sa ramâi orb toata viata ta?" Si el, bucuros ca o s-o mai vada o data pe Maica Domnului -, pentru ca zicea, ca alta fericire si bucurie mai mare pe pamânt nu este -, a zis: "Multumesc darului Stapânei cerului si al pamântu-lui, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt în stare sa-mi pierd si viata vremelnica, nu numai vederea, numai s-o mai vad o data".

Si ce s-a gândit el: "Am sa pun mâinile la ochi, sa vad macar asa printre degete lumina ei". Dar când a vazut ca vine si când a venit lumina asa de tare, el voia sa puna mâinile la ochi. Si când s-a uitat, în loc sa-l orbeasca, s-a întâmplat alta minune: i-a deschis Maica Domnului si celalalt ochi! Si aude un glas: "Iata, ti-am vindecat si ochiul celalalt, caci pentru dragostea mea ai vrut sa fii orb! De acum ramâi si ma vei vedea în veacul viitor pentru vecii vecilor!"

Si atât s-a aprins el de dragostea Maicii Domnului, ca toata viata, unde se ducea, îl auzeau calugarii cântând Maicii Domnului o cântare. Si atâta bucurie avea, ca în loc sa-l orbeasca de tot, i-a deschis si celalalt ochi care i-l orbise. Si toata viata lui lauda pe Maica Domnului, si nu avea alt cuvânt, decât "Maica Domnului", oriunde.

Si s-a dus bietul calugar în ceruri, sa se sature de bucuria si lumina, de veselia cea negraita si de privirea Preacuratei Nascatoare, nu o clipa, nu un minut, ci de-a pururea. S-a dus sa aiba privirea cea duhovniceasca îndreptata spre Preacurata si spre Mântuitorul si spre Sfânta Treime cu toti sfintii, în lumina cea neapropiata si sa se bucure si sa se veseleasca.

Noi sa nu dorim numaidecât o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanta a unui suflet asa de mare. Dar noi sa ne vedem de pacatele noastre si sa nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, ca nu suntem vrednici.

Sa ne vedem si sa ne plângem pacatele! Sa ne pocaim pâna la ultima suflare; sa ne marturisim cu-rat, sa fim împacati cu toti, sa tinem sfintele posturi, sa ducem viata curata, sa avem dragoste catre aproapele si atunci si noi pacatosii vom nadajdui la mila Mântuitorului si a Preacuratei Fecioare Maria, ca sa o vedem si noi în veacul viitor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci în vecii vecilor.

Pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin!


16 ianuarie 2012

ESTE FOARTE BINE



Se spune despre un rege african că avea un prieten foarte bun din
copilărie. Acest prieten era creştin şi avea obiceiul ca, indiferent de situaţia în
care se afla, bună sau rea, să spună cu seninătate şi fără să se mânie: "Este
foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!"
Într-o zi, amândoi se aflau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea
armele pentru rege. Dintr-o greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat regelui
buricul degetului mare. Prietenul regelui, nefiind deloc mişcat de întâmplare, a
zis ca de obicei: "Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!"
Enervat, regele a răspuns: "Nu, nu e bine deloc!" şi a poruncit ca prietenul
lui să fie aruncat în închisoare.
Peste un an, regele, vânând într-un teritoriu străin, a fost capturat de
canibali şi dus în satul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l
"prepare". Pregătindu-se să aprindă focul, unul dintre canibali a observat că
regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţioşi, aveau ca regulă să
nu mănânce pe nimeni care nu era întreg. Prin urmare, l-au eliberat pe rege.
La întoarcerea acasă, regele şi-a amintit de întâmplarea de la vânătoare
când îşi pierduse degetul şi, cuprins de remuşcări, ordonă să fie eliberat
prietenul lui.
- Ai avut dreptate, i-a spus prietenului proaspăt eliberat. A fost foarte bine
că mi-ai retezat buricul degetului.
Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii.
- Îmi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât
din partea mea să fac acest lucru.
- Nu, a replicat prietenul, este foarte bine! Aşa a fost voia Lui Dumnezeu!
- Ce vrei să spui cu asta: Este foarte bine?!? Cum poate fi bine să-ţi trimiţi
prietenul la puşcărie un an?
- Dacă n-aş fi fost în puşcărie, aş fi fost cu tine şi, eu neavând niciun cusur
trupesc, mă mâncau sigur canibalii, aşa că... este foarte bine! Aşa a fost voia
Lui Dumnezeu!

13 ianuarie 2012

TAINA FERICIRII

DOAMNE AJUTA!


Un negustor oarecare si-a trimis fiul sa invete Taina Fericirii de la cel mai intelept dintre toti oameni. Baiatul a umblat 40 de zile prin desert pana a ajuns la un frumos castel, in varful unui munte. Acolo traia Inteleptul pe care il cauta.

Insa in loc sa intalneasca un sfant, eroul nostru s-a trezit intr-o incapere unde a vazut o vanzoleala extraordinara: era un dute-vino de negustori, oameni care stateau de vorba prin colturi, o mica orchestra canta melodii suave, mai era si o masa plina cu cele mai alese bucate din acea parte a lumii. Inteleptul vorbea cu toata lumea, iar baiatul a trebuit sa astepte vreo doua ore pana sa-i vina si lui randul.

Inteleptul asculta cu atentie motivul vizitei, dar ii spuse ca in acel moment nu avea timp sa ii explice Taina Fericirii. Ii sugera baiatului sa dea o raita prin palat si sa se intoarca peste vreo doua ore.

- Dar pana atunci, vreau sa te rog ceva, a completat Inteleptul, dandu-i baiatului o lingurita in care picura doi stropi de untdelemn sfintit. Cat mergi, poarta aceasta lingurita fara sa versi untdelemnul din ea.

Baiatul a inceput sa suie si sa coboare scarile palatului, cu ochii atintiti la lingurita. Dupa cele doua ore s-a prezentat iarasi in fata Inteleptului.

- Vasazica, incepu Inteleptul, ai vazut tapiseriile persane din sufragerie ? Ai vazut gradina care i-a luat Maestrului Gradinar zece ani ca sa o creeze ? Ai observat frumoasele pergamente din biblioteca mea?

Rusinat, baiatul marturisi ca nu vazuse nimic. Singura lui preocupare fusese sa nu verse picaturile de untdelemn sfintit pe care I le incredintase Inteleptul.

- Atunci intoarce-te si cunoaste minunile lumii mele, ii spuse Inteleptul. Nu poti avea incredere intr-un om, daca nu ii cunosti casa.

Mai linistit de aceasta data, baiatul lua lingurita si reincepu sa se plimbe prin palat, de data aceasta observand toate operele de arta care atarnau de tavane si pe pereti. A vazut gradinile, muntii din jur, gingasia florilor, rafinamentul cu care fiecare opera de arta era asezata la locul ei. Intors la Intelept, ii relata in amanuntime ceea ce vazuse.

- Dar unde sunt cele doua picaturi de untdelemn pe care ti le-am incredintat ? a intrebat Inteleptul.

Privind lingurita, baiatul vazu ca o varsase.

- Acesta este singurul sfat pe care ti-l pot da, spuse Inteleptul. Taina Fericirii consta in a privi toate minunile lumii si a nu uita niciodata de cele doua picaturi de untdelemn din lingurita.

(Alchimistul - Paolo Coehlo)

CALUGARUL SI PASAREA

DOAMNE AJUTA!

Calugarul si pasarea (Nestemate duhovnicesti II)



Un tânăr călugăr obişnuia în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la treburile zilnice, să se roage. Dar de fiecare dată când se aşeza în genunchi la rugăciune o mică pasăre venea la geamul lui şi începea să cânte. Cu cât călugărul se ruga mai intens cu atât mica pasăre cânta mai tare şi mai alert.
Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi când călugărul supărat că niciodată nu putea să se roage în linişte îi spuse lui Dumnezeu:
- Doamne, fă să fie linişte, să-ţi pot trimite rugăciunea mea!
În acel moment pasărea zbură de la geam şi se făcu o linişte deplină. Călugărul fericit se întoarse în camera lui şi căută să se roage. Dar de fiecare dată când începea o rugăciune, gândul îi zbura la treburile zilnice pe care le avea de obicei de îndeplinit şi uita de rugăciune.
Neştiind ce să facă, se duse la stareţ şi-i povesti tot ce s-a întâmplat. Atunci stareţul îl întrebă:
- Înainte, când te rugai, şi pasărea era la geamul tău, reuşeai să-ţi termini rugăciunile?
- Da, reuşeam!
- Acum ce te opreşte să le termini?
- De fiecare dată când încep o rugăciune, îmi vin în gând toate îndatoririle pe care le am şi uit de rugăciunea mea.
- Vezi tu, pasărea venea şi-ţi cânta la geam tocmai ca să-ţi alunge gândurile rele şi să te poţi concentra la rugăciunea ta. Prin cântecul ei îţi făcea rugăciunea mai uşoară pentru că nu aveai timp să te gândeşti şi la altceva decât la cum să-ţi termini rugăciunea fără să te laşi deranjat de cântecul ei. Şi dacă ai fi ascultat cu atenţie, ai fi observat că pasărea cânta cu atât mai intens, cu cât te rugai tu mai intens. Astfel se ruga şi ea cu tine Lui Dumnezeu şi rugăciunea ajungea mai repede în cer, fiind purtată pe aripile ei micuţe.crosstext

12 ianuarie 2012

SUFERINTA UNUI ORB

DOAMNE AJUTA!
Am intrebat odata pe un orb intelept: “cum isi poarta suferinta?”

In aparenta era linistit, impacat, pozitiv in gandurile si planurile lui, si era dat adesea drept exemplu de om fericit, chiar in suferinta lui. Mi-a raspuns cu o sinceritate pentru care nu stiu cum sa-l pretuiesc, ori de cate ori imi aduc aminte:

“Imi port suferinta cu durere. Cum as fi bucuros cand nu vad? Nu vad oamenii, care trebuie sa fie frumosi. Nu vad padurea. Nu vad florile. Nu vad lumina. Nu pot citi cartile. Sunt impacat si nu cartesc. O iau ca pe o incercare a lui Dumnezeu. Si incerc sa fiu folositor si altora. Dar asta e cu totul altceva. Imi aduc bucurii lucrurile bune pe care le pot realiza, dar suferinta de a nu vedea nu trece!” (IPS Antonie Plamadeala)

27 decembrie 2011

A fi fariseu

DOAMNE AJUTA!


Intr-un orasel, vietuia o batrana care, lipsita de putere si ajutor, nu-si mai putea creste cei trei nepoti orfani. Preotul din acel loc, a cerut ajutorul in biserica. Insa, fara un rezultat concret. Dupa cateva zile, a facut acelasi anunt, adaugand ca donatorii si sumele vor fi publicate. In scurt timp, s-a strans o suma destul de mare. Vazand acest lucru, preotul a spus in biserica:

- Multi dintre donatori au fost milostivi numai ca sa ii stie lumea.

Când aveti un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheati si rugati-vă să se facă voia lui Dumnezeu si nu a voastră... Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului si mijlocul prin care să o depăsească.
parintele Efrem Athonitul


18 decembrie 2011

ULCIORUL CU VIN



DOAMNE AJUTA!

Un barbat si o femeie se casatorira la o varsta inaintata si spre marea lor bucurie si surprindere avura un copil. Il crescura cu toata iubirea si grija lor si, desi erau foarte saraci, il trimisera la scoala unui intelept pentru ca si sufletul sa-i fie cultivat. Intors acasa, baiatul avea o singura dorinta: aceea de a-i rasplati pe parintii sai.

"Ce lucru as putea face care sa va faca intr-adevar placere?"
"Lucrul cel mai drag noua esti tu, fiule", raspunsera batranii. "Dar daca totusi tii sa ne faci un dar, adu-ne putin vin. Ne place foarte mult si sunt ani de zile de cand n-am mai baut un strop macar..."
Baiatul nu avea o letcaie. Intr-o zi, pe cand mergea prin padure sa taie lemne, isi muie mainile in apa care curgea dintr-o cascada si bau: i se paru ca apa avea gustul celui mai bun si mai limpede vin pe care-l gustase vreodata. Umplu un ulcior pe care-l avea cu el si se intoarse in graba acasa.
"Iata darul meu", le spuse parintilor. "Un ulcior de vin, doar pentru voi."
Parintii au gustat apa si, desi nu simteau decat gustul apei, i-au zambit si i-au multumit din inima.
"Saptamana viitoare va voi aduce un altul", le spuse baiatul. Si asa a facut, multe saptamani la rand.
Batranii au intrat in joc: au baut apa cu mult entuziasm si erau bucurosi sa vada bucuria inflorind pe chipul fiului lor. Astfel, s-a intamplat ceva nemaipomenit: bolile si ridurile le-au disparut, ca si cum acea apa ar fi avut ceva miraculos.

Este minunea cuvantului "multumesc". Sunt persoane care spala, calca, gatesc pentru altii, timp de zece, douazeci, treizeci de ani. Le tin companie, ii ingrijesc, ii iubesc zi de zi si totusi, n-au auzit niciodata spunandu-li-se "multumesc!".

A spune "multumesc" nu e o chestiune de politete. Inseamna sa-i spui celuilalt: "Stai! Mi-am dat seama ca existi!" De aceea lumea e plina de atatea persoane care nu se vad cu adevarat.

16 decembrie 2011

VRABIA SI RANDUNICA

DOAMNE AJUTA!


La marginea unui sat era o casa parasita. Dar casa nu ramasese pustie, asa cum se intampla de obicei cu astfel de case. Un stol de randunele se oprise dupa obositoarea calatorie pe care o fac in fiecare primavara sa-si mai traga sufletul chiar in apropiere.
Randunelele au facut mai multe ocoluri largi in jurul casei, apoi din ce in ce mai aproape, pana cand una mai curajoasa s-a oprit pe prag. A cercetat iscoditoare in jur, apoi a intrat. Vazand ca nu e nici un pericol s-a intors la stol si le-a dat vestea cea mare: locul era foarte bun pentru noile casute. Randunelele mai batrane au plecat spre cuiburile vechi, iar cele tinere dupa cateva ore de odihna s-au si apucat de lucru.
Au avut mult de munca. Nu e usor sa cari zeci de paie, grauncioare de pamant, sa le lipesti cu migala, astfel incat cuibul sa fie rezistent, primitor si frumos. Dar dupa multa straduinta, in vechea locuinta aparu un adevarat cartier al randunelelor.
Intr-o zi se apropie de acel loc o vrabie. Privi cu invidie casutele randunelelor si nu pricepea cum acestea pot fi atat de vesele, harnice, dar mai ales cum se inteleg atat de bine intre ele. Dar va gasi ea ceva ....
Deodata observa ca una dintre randunele are coada mai scurta si nici macar nu era despicata, asa ca a surioarelor ei. Vrabia se bucura de descoperire, apoi se apropie de prima randunica, de Rita, si zise cu glas prefacut:
- Frumoase casute aveti, dar ce a patit surata voastra cu coada scurta?
- Care? intreba randunica. Urmarind privirea vrabiei, adauga:
- A! Vorbesti despre Uta! Este unul dintre cei mai buni constructori! Dupa ce si-a terminat casuta ei, ne-a dat si noua o mana de ajutor. Are coada mai scurta? Se poate, eu nu am timp sa observ asa ceva. Si randunica se apuca grabita de lucru sa faca ultimele pregariri. In curand va depune ouale, va cloci, iar cand vor iesi puisorii ... n-o sa-si mai vada capul de atatea treburi.
Vazand ca Rita nu o mai asculta, vrabia se apropie de vecina ei, Rica. Aceasta tocmai se chinuia sa lipeasca un pai deasupra intrarii in cuib.
- Buna, randunico! Vad ca esti aproape gata. Te-o fi ajutat si pe tine surata voastra fara coada!?
- Care surata fara coada? Randunica isi cerceta tovarasele si observa ca una, intr-adevar, avea coada mai scurta.
- Cine, Uta? Ea mi-a scapat puii de la moarte, zise randunica, si in glasul ei se simtea inca recunostinta. E cea mai iubita randunica din stol!
De data asta vrabia pleca aproape furioasa, dar nu se lasa. Se apropie de o randunica ce parea mai abatuta.
- Observ ca aveti o surata cu coada scurta, cam pocita ...
Randunica se uita nedumerita la vrabie, dar nici nu o baga in seama. Sosise mai tarziu si ramasese in urma cu construirea cuibului, era mult prea ocupata.
Vrabia pleca necajita in timp ce randunele ciripeau voioase. Serile erau inca racoroase, dar acum aveau unde se adaposti. Si niciuna nu-si mai amintea de vizitatorul nepoftit.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ