DOAMNE AJUTA!
Era odata un calugar în Galia, în Franta de astazi. Era pe timpul când Biserica din Apus nu era catolica, ci era o singura Biserica Ortodoxa în toata lumea, ca pâna la anul 1054 nu existau catolici sau protestanti, ci erau toti ortodocsi. Acel calugar avea deosebita dragoste si mare evlavie catre Maica Domnului si în fiecare zi îi facea canoanele, acatistele si paraclisele. Si facea metanii totdeauna cu multe lacrimi la icoana Maicii Domnului, ca s-o aiba ajutatoare pe pamânt si în vremea mortii si în ziua judecatii.
Dar, auzind el ca este atâta frumusete în ceruri, zicea: "Daca un înger este atât de frumos, dar Maica Domnului, care-i împarateasa Heruvimilor? Oare nu pot eu în viata asta sa o vad pe Maica Domnului? Macar cât este cu putinta omului!" Si a început a se ruga: "Maica Domnului, daca vrei si daca crezi ca îmi este de folos, as vrea sa te vad o data în veacul de aici, ca mai mare evlavie sa simt pentru tine si mai mare credinta. Eu vad sfintele tale icoane, dar as vrea sa vad cum esti tu în ceruri. Nu sunt vrednic, ca sunt om pacatos, dar macar cât este cu putinta omului". Ca de s-ar arata slava ei cuiva, ar muri omul de atâta frumusete.
Dupa multi ani iarasi aude un glas: "Parinte, ia seama! Maica Domnului o sa ti se arate pentru evlavia ta, dar tu ai sa orbesti! Vrei sa ramâi fara vedere?" Dar el zice: "Vreau! Sa ramân orb câte zile mai am, numai sa o vad o data".
Si odata, pe când era el la rugaciune, i s-a aratat Maica Domnului. A venit întâi o mireasma a Duhului Sfânt si când a început sa apara lumina, cum rasare soarele, de mii de ori mai puternica, el ce s-a gândit? "Ca sa nu orbesc de tot, am sa închid un ochi si am sa orbesc numai de unul".
Si a aparut Maica Domnului cu Mântuitorul în brate, asa cum este pictata pe icoane. Atunci a închis un ochi. Si a cazut cu fata la pamânt de atâta lumina si frumusete, încât limba omeneasca n-o poate spune. Si Maica Domnului i-a spus: "Nu înceta a te ruga. Atât m-am aratat, cât îti este cu putinta". Si l-a binecuvântat si ca fulgerul s-a înaltat la cer. Calugarul a orbit cu ochiul cu care a privit stralucirea, dar era bucuros ca i-a ramas un ochi.
Si dupa ce a plecat Maica Domnului, avea mare bucurie si mare mângâiere de la Duhul Sfânt care a venit prin Maica Domnului si l-a umplut de dragoste duhovniceasca, dar îi parea rau ca nu s-a uitat cu amândoi ochii, ca sa vada frumusetea ei cea negraita. Apoi se duce la icoana Maicii Domnului si zice: "Multumescu-ti tie Maica Domnului, ca te-am vazut! Îmi pare rau ca mi-am crutat un ochi. Vreau sa ramân orb pâna la moarte, numai sa te mai vad o data".
Si s-a rugat ani de zile la Maica Domnului, cu lacrimi si cu post, ca sa i se mai arate o data, asa de mare bucurie îi lasase în suflet, ca nu poate sa înteleaga mintea si sa spuna limba de tarâna, câta frumusete are chipul ei.
Atunci iar a auzit un glas: "Parinte, a auzit Maica Domnului rugaciunile tale si o sa ti se mai arate o data. Dar primesti sa ramâi orb toata viata ta?" Si el, bucuros ca o s-o mai vada o data pe Maica Domnului -, pentru ca zicea, ca alta fericire si bucurie mai mare pe pamânt nu este -, a zis: "Multumesc darului Stapânei cerului si al pamântu-lui, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt în stare sa-mi pierd si viata vremelnica, nu numai vederea, numai s-o mai vad o data".
Si ce s-a gândit el: "Am sa pun mâinile la ochi, sa vad macar asa printre degete lumina ei". Dar când a vazut ca vine si când a venit lumina asa de tare, el voia sa puna mâinile la ochi. Si când s-a uitat, în loc sa-l orbeasca, s-a întâmplat alta minune: i-a deschis Maica Domnului si celalalt ochi! Si aude un glas: "Iata, ti-am vindecat si ochiul celalalt, caci pentru dragostea mea ai vrut sa fii orb! De acum ramâi si ma vei vedea în veacul viitor pentru vecii vecilor!"
Si atât s-a aprins el de dragostea Maicii Domnului, ca toata viata, unde se ducea, îl auzeau calugarii cântând Maicii Domnului o cântare. Si atâta bucurie avea, ca în loc sa-l orbeasca de tot, i-a deschis si celalalt ochi care i-l orbise. Si toata viata lui lauda pe Maica Domnului, si nu avea alt cuvânt, decât "Maica Domnului", oriunde.
Si s-a dus bietul calugar în ceruri, sa se sature de bucuria si lumina, de veselia cea negraita si de privirea Preacuratei Nascatoare, nu o clipa, nu un minut, ci de-a pururea. S-a dus sa aiba privirea cea duhovniceasca îndreptata spre Preacurata si spre Mântuitorul si spre Sfânta Treime cu toti sfintii, în lumina cea neapropiata si sa se bucure si sa se veseleasca.
Noi sa nu dorim numaidecât o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanta a unui suflet asa de mare. Dar noi sa ne vedem de pacatele noastre si sa nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, ca nu suntem vrednici.
Sa ne vedem si sa ne plângem pacatele! Sa ne pocaim pâna la ultima suflare; sa ne marturisim cu-rat, sa fim împacati cu toti, sa tinem sfintele posturi, sa ducem viata curata, sa avem dragoste catre aproapele si atunci si noi pacatosii vom nadajdui la mila Mântuitorului si a Preacuratei Fecioare Maria, ca sa o vedem si noi în veacul viitor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci în vecii vecilor.
Pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin!
