Icoana Maicii Domnului - Biserica Mihai Voda Bucuresti

DOAMNE AJUTA!

Una dintre icoanele făcătoare de minuni din Bucureşti, este icoana Maicii

Domnului de la Mănăstirea Mihai Vodă. Ctitorie a Marelui Voievod Mihai
Viteazul, mănăstirea fost ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea în urma
unei făgăduinţe facută Sfântului Nicolae.

Din consemnările cronicarului muntean Radu Popescu şi ale cronicarului
maghiar Szamosközy Istvan aflăm că, pe vremea când Mihai era Ban al
Craiovei, fiind condamnat la moarte de către Alexandru Vodă cel Rău, în drum
spre locul execuţiei, a cerut voie gărzilor să intre să se închine în
Biserica Albă-Postăvari (demolata in timpul regimului comunist). Aici s-a
rugat în faţa icoanei Sfântului Nicolae, căruia i-a făgăduit că-i va înălţa
o mănăstire în apropiere, dacă îl scapă de la moarte. Rugăciunea i-a fost
ascultată şi, ajuns la locul execuţiei, călăul, speriat de chipul măreţ al
Banului Craiovei, a aruncat securea spunând ca nu poate sa-l omoare pe acest
om. Scăpând de la moarte, Mihai şi-a ţinut făgăduiala şi a ridicat
Mănăstirea cu hramul Sfântului Nicolae, cunoscută sub numele de Mănăstirea
Mihai Vodă, bijuterie arhitectonica, in prezent monument UNESCO.

În timpul regimului comunist, biserica a scăpat miraculos de buldozere. Se
spune că în preziua demolarii, Ceauşescu ar fi avut un vis cumplit, ce l-a
determinat să renunţe la demolare şi să accepte soluţia translatării.
Astfel, biserica a fost translatată 289 m din Dealul Spirii (Dealul Uranus)
în spatele clădirilor ce mărginesc Splaiul Independenţei, pe strada
Sapienţei, după care a fost închisa şi nu s-a mai slujit in ea până în anul
1994. Pe placa din curtea bisericii sunt înscrise următoarele cuvinte:

"Acest străvechi lăcaş ce strălucea odinioară pe Dealul Uranus, fiind cea
mai frumoasă cetate medievală a scăpat de vitregiile vremurilor din urmă
fiind strămutată în anul 1985 în strada Sapienţei. Din mila lui Dumnezeu,
Biserica a fost redeschisă în anii de arhipăstorire a P.S. Teoctist Patriarh
al BOR, sfinţită şi predată cultului la 17 aprilie 1994 de către P.S.
Teodosie Snagoveanul şi încredinţată P.S. Preot Adrian Beldianu".

Din relatările părintelui paroh Adrian Beldianu aflăm că a doua zi după
sfinţirea bisericii, doamnele venite pentru curăţenie au constatat că Icoana
Maicii Domnului, pictată pe un fond albastru deschis, crăpata pe mijloc şi
deteriorată, este fierbinte si nu poate fi scoasa din lada in care se afla.
Iniţial, parintele a crezut că Icoana s-a înfierbântat din cauza unor
posibile lumânări aprinse în faţa ei, dar în biserică nu ardeau lumănari şi
atunci părintele cu bucurie amestecată cu teama sfânta a constatat că este
vorba de o minune. Văzând starea Icoanei, s-a gândit că Maica Domnului îl
îndeamnă pe această cale să o restaureze.

În timpul lucrării de restaurare, realizată de una dintre cele mai cunoscute
restauratoare, specialistă în icoane cantacuzine, Irina Predescu, a ieşit la
iveală inscripţia cu numele Icoanei, Odighitria, însemnul donaţiei facute de
monahul Ioan din Rusicon (Muntele Sfânt), anul 1666 şi semnătura acestuia.
Odighitria (Hodighitria) înseamna "cea care te povaţuieşte şi care te
întampina", "te previne înainte de necazuri". Icoana era un dar pentru Mihai
Viteazul, insa a ajuns la Bucuresti la mult timp dupa moartea voievodului.

Părintele paroh dându-şi seama nu numai de valoarea istorica a Icoanei, cât
şi de valoarea duhovnicească, a apelat la studenţii din Salonic cu
rugamintea de a-i căuta istoricul şi Slujba Icoanei.

Până să primească răspuns, atât părintele, cât şi credincioşii au constatat
cum Icoana începe să li se descopere în mod miraculos, la praznicile
Sfinţiei Sale, îşi schimbă faţă, se îmbujorează, adunând sau desfăcând
sfânta gură. În momentele de cumpană din timpul lucrărilor de restaurare a
Bisericii Mihai Vodă, Icoana se întrista sau se lumina.

A urmat apoi cea mai mare minune traită de o credincioasă, care din cauza
unei intervenţii chirurgicale a fost anunţată de doctori că nu va avea
copii. Zdrobită de veste, s-a lăsat convinsă de o prietena să vină la
biserica. Părintele a sfătuit-o şi i-a dat canon să săvarşeasca neîntrerupt,
timp de 40 de zile, Paraclisul Icoanei Maicii Domnului, iar la sfarşit
Acatistul Bunei Vestiri. Nu după mult timp, femeia l-a anunţat pe părinte ca
va avea un prunc. S-a născut o fetiţă sănătoasa şi frumoasă, primul copil
închinat Maicii Domnului Odighitria. Au urmat şi alte asemenea minuni,
tineri care s-au casatorit, bolnavi care primeau alinare şi vindecare.

Mai tarziu, părintele paroh a primit Slujba şi istoricul Icoanei Maicii
Domnului Odighitria din Mănăstirea Xenofon din Sfântul Munte Athos. Citind
istoricul, părintele a constatat că toate minunile săvârşite în biserica
Mănăstirii Mihai Vodă sunt aceleaşi cu cele ale Icoanei surori. A mai aflat
un lucru nou că Icoana are şi darul izbăvirii de cancer. Părintele mai spune
în "Cuvant înainte" la "Paraclisul Icoanei Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu", tiparită cu binecuvântarea PS Părinte Galaction, Episcopul
Alexandriei si Teleormanului:

"Apoi am desluşit ceea ce eu duhovniceşte intuisem deja, ca Paraclisul
Icoanei se citeşte întotdeauna urmat de Acatistul Bunei Vestiri; Maica
Domnului m-a luminat.

 Maica Domnului să ne binecuvinteze şi să ne învrednicească să fim
neobosiţi închinatori şi slujitori ai acestei Sfinte Icoane Povăţuitoare, ce
se prăznuieşte cu sărbatoare în fiecare an, la 21 ianuarie (stil nou)."
Rugaciunea este cel mai bun dar pe care-l putem primi gratis. 
Nu e cu nici o plata, dar aduce o mare rasplata.
In momentele dificile cauta-L pe Dumnezeu !

In momentele de liniste adora-L pe Dumnezeu !
In momentele dureroase ai incredere in Dumnezeu !

In toate momentele multumeste-I lui Dumnezeu !Cu multa dragoste pentru tine.

CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI!

DOAMNE AJUTA!

Era odata un calugar in Galia, in Franta de astazi. Era pe timpul cand Biserica din Apus nu era catolica, ci era o singura Biserica Ortodoxa in toata lumea, ca pana la anul 1054 nu existau catolici sau protestanti, ci erau toti ortodocsi. Acel calugar avea deosebita dragoste si mare evlavie catre Maica Domnului si in fiecare zi ii facea canoanele, acatistele si paraclisele. Si facea metanii totdeauna cu multe lacrimi la icoana Maicii Domnului, ca s-o aiba ajutatoare pe pamant si in vremea mortii si in ziua judecatii.

Dar, auzind el ca este atata frumusete in ceruri, zicea: "Daca un inger este atat de frumos, dar Maica Domnului, care-i imparateasa Heruvimilor? Oare nu pot eu in viata asta sa o vad pe Maica Domnului? Macar cat este cu putinta omului!" Si a inceput a se ruga: "Maica Domnului, daca vrei si daca crezi ca imi este de folos, as vrea sa te vad o data in veacul de aici, ca mai mare evlavie sa simt pentru tine si mai mare credinta. Eu vad sfintele tale icoane, dar as vrea sa vad cum esti tu in ceruri. Nu sunt vrednic, ca sunt om pacatos, dar macar cat este cu putinta omului". Ca de s-ar arata slava ei cuiva, ar muri omul de atata frumusete.

Dupa multi ani iarasi aude un glas: "Parinte, ia seama! Maica Domnului o sa ti se arate pentru evlavia ta, dar tu ai sa orbesti! Vrei sa ramai fara vedere?" Dar el zice: "Vreau! Sa raman orb cate zile mai am, numai sa o vad o data".

Si odata, pe cand era el la rugaciune, i s-a aratat Maica Domnului. A venit intai o mireasma a Duhului Sfant si cand a inceput sa apara lumina, cum rasare soarele, de mii de ori mai puternica, el ce s-a gandit? "Ca sa nu orbesc de tot, am sa inchid un ochi si am sa orbesc numai de unul".

Si a aparut Maica Domnului cu Mantuitorul in brate, asa cum este pictata pe icoane. Atunci a inchis un ochi. Si a cazut cu fata la pamant de atata lumina si frumusete, incat limba omeneasca n-o poate spune. Si Maica Domnului i-a spus: "Nu inceta a te ruga. Atat m-am aratat, cat iti este cu putinta". Si l-a binecuvantat si ca fulgerul s-a inaltat la cer. Calugarul a orbit cu ochiul cu care a privit stralucirea, dar era bucuros ca i-a ramas un ochi.

Si dupa ce a plecat Maica Domnului, avea mare bucurie si mare mangaiere de la Duhul Sfant care a venit prin Maica Domnului si l-a umplut de dragoste duhovniceasca, dar ii parea rau ca nu s-a uitat cu amandoi ochii, ca sa vada frumusetea ei cea negraita. Apoi se duce la icoana Maicii Domnului si zice: "Multumescu-ti tie Maica Domnului, ca te-am vazut! Imi pare rau ca mi-am crutat un ochi. Vreau sa raman orb pana la moarte, numai sa te mai vad o data".

Si s-a rugat ani de zile la Maica Domnului, cu lacrimi si cu post, ca sa i se mai arate o data, asa de mare bucurie ii lasase in suflet, ca nu poate sa inteleaga mintea si sa spuna limba de tarana, cata frumusete are chipul ei.

Atunci iar a auzit un glas: "Parinte, a auzit Maica Domnului rugaciunile tale si o sa ti se mai arate o data. Dar primesti sa ramai orb toata viata ta?" Si el, bucuros ca o s-o mai vada o data pe Maica Domnului -, pentru ca zicea, ca alta fericire si bucurie mai mare pe pamant nu este -, a zis: "Multumesc darului Stapanei cerului si al pamantu-lui, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt in stare sa-mi pierd si viata vremelnica, nu numai vederea, numai s-o mai vad o data".

Si ce s-a gandit el: "Am sa pun mainile la ochi, sa vad macar asa printre degete lumina ei". Dar cand a vazut ca vine si cand a venit lumina asa de tare, el voia sa puna mainile la ochi. Si cand s-a uitat, in loc sa-l orbeasca, s-a intamplat alta minune: i-a deschis Maica Domnului si celalalt ochi! Si aude un glas: "Iata, ti-am vindecat si ochiul celalalt, caci pentru dragostea mea ai vrut sa fii orb! De acum ramai si ma vei vedea in veacul viitor pentru vecii vecilor!"

Si atat s-a aprins el de dragostea Maicii Domnului, ca toata viata, unde se ducea, il auzeau calugarii cantand Maicii Domnului o cantare. Si atata bucurie avea, ca in loc sa-l orbeasca de tot, i-a deschis si celalalt ochi care i-l orbise. Si toata viata lui lauda pe Maica Domnului, si nu avea alt cuvant, decat "Maica Domnului", oriunde.

Si s-a dus bietul calugar in ceruri, sa se sature de bucuria si lumina, de veselia cea negraita si de privirea Preacuratei Nascatoare, nu o clipa, nu un minut, ci de-a pururea. S-a dus sa aiba privirea cea duhovniceasca indreptata spre Preacurata si spre Mantuitorul si spre Sfanta Treime cu toti sfintii, in lumina cea neapropiata si sa se bucure si sa se veseleasca.

Noi sa nu dorim numaidecat o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanta a unui suflet asa de mare. Dar noi sa ne vedem de pacatele noastre si sa nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, ca nu suntem vrednici.

Sa ne vedem si sa ne plangem pacatele! Sa ne pocaim pana la ultima suflare; sa ne marturisim cu-rat, sa fim impacati cu toti, sa tinem sfintele posturi, sa ducem viata curata, sa avem dragoste catre aproapele si atunci si noi pacatosii vom nadajdui la mila Mantuitorului si a Preacuratei Fecioare Maria, ca sa o vedem si noi in veacul viitor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci in vecii vecilor.

Pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin.

---

IMNUL MAICII DOMNULUI DE LA GIURGENI

Preaslavita Ta icoană
Făcătoare de minuni,
Ce vindecă orice rană
Doar prin post şi rugăciuni

O cinstim cum se cuvine
Închinandu-ne pios,
Căci la ceas de rugăciune
Ne aduce mult folos...

Din străfundul de icoană
De multi ochi suntem priviţi,
Parc-ar vrea ca sa ne spună,
Nu va temeţi ,îndrazniţi...

Să aveţi cu toţi credinţă,
Către Fiul cel iubit,
Cel ce e de o fiinţă
Cu tatăl, nedesparţit...

Maică Sfantă-mpărăteasă
Vas ales de Dumnezeu,
De viaţa păcătoasă
Tu să ne fereşti mereu...

Să ne fii ancoră tare
Când naufragiem în larg
Să ne stai pe-a vieţii mare
Sus ca steagul pe catarg...

Să cădem cu pocăinţă
Şi din suflet să-ţi grăim
Dă-ne-n inima credinţă
Ca toţi sa ne mântuim!.

Poezie de:Pr. MARIAN BOCĂNESCU - HUŞI, Jud. Vaslui.

Imnul Maicii Domnului de la Giurgeni l-a alungat pe cel rău! O mare minune



Preotul Marian Bocănescu este paroh la Biserica cu hramul “Înălțarea Domnului”, dar și al Sfântului Spiridon, din centrul orașului Huși. Are 41 de ani și o blândețe pe care rar am întâlnit-o până acum. Nu demult, mi-au fost dictate prin telefon versurile pe care le-a scris pentru Maica Domnului de la Giurgeni. Ele au apărut în ziarul “Obiectiv - ediție de Vaslui” în ziua care anunța venirea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului în municipiul reședință, la doar câteva ore după ce au fost scrise. Doamna din Huși care mi le-a dictat misterioasă, prin telefon, mi-a spus că preotul care le-a scris nu vrea să-i fie amintit nici măcar numele. I-am respectat dorința, dar, iată, în acest început de septembrie, pot scrie povestea poeziei ce a devenit imediat imnul Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni. Și nu numai povestea ei, ci și minunile pe care le-a făcut Maica Domnului de la Giurgeni cu acest preot.
Cu siguranță gândul de a pleca spre Huși, în necunoscut, a fost de unde trebuia, pentru că miercuri, 1 septembrie, mi s-a împlinit dorința de a ajunge în fața părintelui Marian Bocănescu. M-am rugat nu o dată să ajung să-l cunosc, chiar din clipa în care i-am scris poezia cu pixul pe hârtie. Dar nu m-am grăbit spre el, pentru că am observat și am învățat și din experiență că ceea ce ne dorim se întâmplă întotdeauna când trebuie să se întâmple, nu când vrem noi.
M-am trezit în prima zi de septembrie cu gândul că discuția cu părintele Bocănescu este o prioritate în viața mea și, deși atunci nu știam nici numele lui, nici unde slujește, am pornit cu o mașină de ocazie spre Huși. Am anunțat-o pe doamna care îmi dictase poezia că vin spre Huși de-abia după ce am pornit la drum, pentru a nu refuza să se întâlnească cu mine. Am lăsat în voia lui Dumnezeu ceea ce-avea să se întâmple și am făcut bine. Secretul este că mă rog continuu la Maica Domnului și la sfinții pe care îi iubesc să fie cu mine. Să nu gândiți că sunt obraznică, dar tare le simt ajutorul.
După ce doamna a venit în calea mea, mi-a promis o întrevedere de maxim zece minute cu părintele, pentru că este foarte ocupat cu o lucrare și nu vorbește și nu primește pe nimeni. Tremuram gândind la neprevăzutul ce mă aștepta, dar eram totodată încrezătoare că totul va fi bine.
O biserică veche, ca din inima unui sat unde totul s-a păstrat pur, o curte simplă și un atelier m-au primit ospitaliere. Când a apărut părintele, nu știam ce să cred. În haine de muncă, cu înfățișarea și tinerețea unui om căruia parcă nimic, niciodată, nu i-ar putea dărâma citadela de liniște pe care și-a înălțat-o peste tot - până și în ochii celor trei băieți ai săi, dintre care doi gemeni - m-a primit cu cel mai firesc aer din lume. Mai întâi ne-a arătat ceea ce lucra: rama portativă ce trebuie să ajungă la Giurgeni peste o zi. Rama aceasta va adăposti icoana Maicii Domnului când va mai pleca în lume. La Vaslui, ea a venit purtată simplu, dar iată, de-acum va exista un suport special ce o va susține.
Șapte zile Acum înțeleg de ce dră[cenzurat]ște părintele timpul și îi dau dreptate. Îmi propun să nu întârzii în preajma lui, dar minunea începe. Ne arată cu drag în ce fel a gândit să realizeze bijuteria mare. Iată, Maica Domnului și-a ales omul care merită să înfăptuiască ceea ce trebuie înfăptuit. Părintele Bocănescu a proiectat și a gândit singur întreaga lucrare. Rama portativă cu chenar sculpat are două brațe cu spații laterale și o ușă pe spate, pe unde se va așeza icoana. Deasupra ramei, ca o coroniță, sunt doi îngeri. Câteva motive florale reprezintă cerul, iar crucea dintre cei doi îngeri reprezintă altarul răstignirii.
“Sulița din mâna îngerului din stânga este sulița cu care a fost împuns Mântuitorul Iisus Cristos în coasta din care i-a curs sânge dar, în același timp, sulița mai reprezintă și sabia care a trecut prin sufletul Maicii Domnului, despre care dreptul Simion spunea: «Prin sufletul tău va trece sabia». Amândoi îngerii țin în mână un prosop, în care este înmuiat sângele Mântuitorului, adus ca jertfă. Îngerul din dreapta ține un burete, reprezentând buretele care a fost înmuiat în fiere și oțet de către soldați și dat Mântuitorului, pe cruce: «Poporul meu, ce am făcut ție și cu ce mi-ați răsplătit Mie? În loc de mană, cu fiere, în loc de apă cu oțet, și în loc de a mă iubi, pe cruce m-ați pironit!?»”, povestește el.
Deși această ramă portativă este sculptată și îngerii de deasupra ei la fel, părintele trebuie să o termine în șapte zile. Asta pentru că, peste două zile, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Giurgeni va pleca la Moinești, unde va binecuvânta credincioșii veniți la sfințirea unei biserici noi, închinate Sfântului Nicolae. Iată că, după ce Maica Domnului a ieșit în lume, binecuvântând Vasluiul, pornește în pelerinaj prin țară. Dacă nu a refuzat Vasluiul, părintele arhimandrit Antonie nu mai poate refuza nici celelalte cereri. Asta cred că își dorește Maica Domnului: să salveze cât mai mulți oameni aflați în durere. “Hai să facem o troiță”
Sunt primită în biserică și aici deja Maica Domnului ne-a înfrățit pe toți trei. Călăuza mea, părintele și eu vorbim aceeași limbă, a iubirii dumnezeiești. Iubirea și mila Maicii Domnului îl fac pe părintele să îmi răspundă la întrebările pe care i le pun. Doamna de lângă mine a uitat de cele zece minute pe care mi le promisese cu mare greutate. Timpul s-a oprit în loc, poate pentru ca povestea aceasta să existe. Am primit și am notat totul cu bucuria unui muribund care întrezărește câte un pic de lumină.
Părintele Marian Bocănescu este din neam de preoți. Bunicul i-a fost preot, străbunicul bunicului și tot așa... Într-o zi, aici în biserica “Înălțarea Domnului” din Huși, a venit părintele Mina Dobzeu. Exact cu opt ani în urmă.
“Părintele Mina mi-a arătat niște medalioane sculptate de el, cu Maica Domnului, cu Domnul Iisus, cu Sfinții Îngeri și mi-a spuis: “Hai să facem o troiță!”. Mi-a dat binecuvântare și am început să sculptez troița înaltă de șase metri. Astăzi, ea este amplasată în curtea Episcopiei și este prima mea lucrare. Medalioanele sunt făcute de părintele Mina, troița de mine”, povestește părintele.
Când sculptează, preotul Bocănescu are o inspirație specială, lucrează de parcă ar ști să facă de când lumea ceea ce face:
“Exact ca și cu poezia. La fel s-a întâmplat și cu sculptura”, mărturisește el.
Salvat de Maica Domnului
Totul a început în ziua în care doamna care mă însoțește a bătut la poarta părintelui, pentru a-i propune să sculpteze racla în care sunt depuse astăzi moaștele sfinților care se găsesc la mănăstirea Giurgeni. I-a vorbit despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și i-a dăruit o copie. Părintele Bocănescu s-a apucat imediat de treabă, isprăvind lucrarea în scurt timp. Racla a fost dusă la Giurgeni, unde-i este locul, iar părintele a rămas să slujească în parohia sa. Asta până în ziua în care Maica Domnului avea să îi descopere adevărul despre lucrarea pe care o face la Giurgeni.
“La o săptămână după ce mi-a aurit racla pe care am sculptat-o pentru sfintele moaște, a venit la mine Florin Băhnăreanu - și el și soția lui sunt restauratori de icoane - și mi-a adus o fotografie a unei icoane restaurate. El a fotografiat bucățica pe care a restaurat-o și mi-a arătat că sub ochiul pe care îl restaurase era altă pictură. Așadar, am văzut o icoană făcută de cineva, peste o pictură a lui Gheorghe Tătărăscu. Acolo era o suprapunere a ochilor în aceeași direcție. Numai că ochiul pictat de Tătărăscu era mai deschis, iar celălalt mai închis. M-am dus cu gândul la icoana de la Giurgeni. Nu cumva și-acolo e ceva asemănător? Nu am gândit asta cu sensul de ispitire. Așa mi-a venit gândul”, povestește el.
În scurt timp, era în atelier când, în timp ce sculpta, i-a sărit o așchie în ochi: “Am auzit mai întâi un pocnet, ca și cum aș fi fost avertizat că o să se întâmple ceva. A zburat o bucățică de lemn. Când am dat să tai a doua oară cu fierăstrăul, mi-a sărit o așchie mare în ochiul stâng. Am simțit o durere foarte mare. Așchia mi s-a înfipt în cornee. Îmi curgea sânge și un lichid din ochi. Am fost dus direct la Iași. Îmi plesnise corneea. Am început să mă rog la Maica Domnului să mă ierte că m-am îndoit de ochii din icoană și să mă ajute să văd iarăși. L-am chemat și părintele Arsenie Boca, la care am mare evlavie, în ajutor, apoi am sunat la doamna care mi-a dăruit icoana de la Giurgeni și am rugat-o să sune la mănăstire să spună ce mi s-a întâmplat, pentru ca părinții să se roage la Maica Domnului pentru mine”.
Trebuia să fie operat în acea zi de joi, dar când a intrat asistenta în salon cu perfuziile, a spus deodată: “Ce tare miroase a mir de biserică”.
“Eu nu aveam la mine mir, așa că acela a fost un semn care m-a încurajat că Cineva este cu mine. Mi-a dispărut îndoiala din suflet și, deși eram în mare suferință, am simțit în suflet cea mai mare pace. Spuneam întruna rugăciunea de pe spatele icoanei Maicii Domnului de la Giurgeni. Nu contează mărimea rugăciunii, trebuie să plece totul din inima omului. Am fost operat vineri, de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena. Spuneam: Doamne, măcar cu ochelari să văd, dar după trei săptămâni am început să văd mai bine cu ochiul stâng decât cu dreptul. Este pătrunzător ca un far”, spune părintele Bocănescu.
Imediat a început să scrie poezii: “Nu mai scisesem poezii, dar deodată au început să curgă versurile în mintea mea”.
Prima poezie a fost “Lacrima părintelui Arsenie”. “Are 28 de versuri, data morții lui”. Au urmat altele, până când, într-una din nopți, nu a putut dormi deloc. Ceva l-a ținut treaz până spre dimineață.
“Aproape de ora 5.30, eram gata să adorm, când ceva m-a zguduit și mi-a spus: «Ia și scrie!». Am ieșit afară, m-am așezat la masă și am scris poezia. Era între zi și noapte. Se mijea de ziuă. Am început să scriu automat parcă: Preaslăvita ta icoană/Făcătoare de minuni... Am pus creionul jos și m-am liniștit. Maica Domnului mă iertase pentru îndoială. Ceea ce mi
s-a întâmplat a fost un exemplu pentru ca nimeni să nu se mai îndoiască de ochii Maicii Domnului de la Giurgeni”, mărturisește.
“Temă de rezolvat pentru mine”
Poezia pentru Maica Domnului de la Giurgeni a fost scrisă în ajunul venirii Maicii Domnului la Vaslui, iar întâmplarea care urmează s-a petrecut o zi mai târziu. Era luni, prima zi în care icoana Maicii Domnului de la Giurgeni se afla în Vaslui. Seara, la Biserica “Sfânta Parascheva” s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, la care a participat și părintele Marian Bocănescu.
“În acea seară de luni, m-am hotărât să merg cu familia la icoană. La ora 19.30, a început Sfântul Maslu, la care am participat alături de ceilalți preoți. Ne-am întors la Huși cam pe la ora 12.30. Ceea ce urmează să vă povestesc nu mi s-a mai întâmplat niciodată în cei 16 ani de când sunt preot. La ora trei noaptea se bătea cu disperare în poarta mea. Am ieșit afară și am văzut o familie de oameni speriați, care veniseră să îmi ceară ajutorul. «Haideți părinte, că băiatul nostru, Cristinel, spune că a intrat în iad. Este îngrozitor ce se întâmplă». Trăgeau de mine și strigau de cred că au trezit tot Hușul! Am ajuns repede acolo și am găsit imaginea disperării. Două salvări și mașina poliției stăteau la poartă, dar nu puteau interveni pentru că nu se putea apropia nimeni de băiat. Era lovit la arcadă și se zbătea îngrozitor. Epilepticii își înghit limba, pe când băiatul ăsta scotea foarte tare limba afară, scotea tot felul de sunete, făcea ca pisica, cu mâinile încleștate, așa cum ține pisica ghearele și se năpustea spre noi. Când îl apucau doi oameni de braț, avea o putere, de-i arunca pe amândoi departe. Se băga sub masă. Era imaginea omului în iad. Cu un an în urmă, îl cununasem pe băiat, așa că le-am spus: Ia ieșiți voi afară, la toți. Când am rămas singur, am pășit peste băiat cu epitrahilul pe gât și cu cartea în mână și am început să citesc rugăciuni de dezlegare. El a început să urle și să se zbată mai tare. Am spus deodată: Maica Domnului, ajută-mă! Și am început să spun poezia Maicii Domnului de la Giurgeni, sub formă de rugăciune. În timpul ăsta, tot venea și se năpustea spre mine. După ce-am terminat poezia, am spus: Maica Domnului, părinte Arsenie Boca, ajutați-mă, vindecați-l! În nici zece secunde a căzut pe podea cu fața în jos, în forma unei cruci. Stătea nemișcat. M-am dus să mă uit dacă nu a murit. A ridicat deodată capul și a început să spună: “Mama, mama”. Am luat un prosop și i-am șters fața plină de sânge. Hai, Cristinel să spunem Tatăl nostru, i-am spus. Când am ajuns la «... și ne iartă greșelile noastre», iarăși a căzut răstignit, cu limba în sus. Apoi, puțin câte puțin, și-a revenit. «De ce-ai venit la ora asta la mine, părinte?», m-a întrebat. Nu știa nimic din ceea ce s-a întâmplat. După ce s-a calmat, l-au suit în salvare și l-au dus la Vaslui. L-am trimis la icoana Maicii Domnului de la Giurgeni, care se afla la biserica Sfintei Parascheva. Mi-au povestit părinții că l-au dus acolo, dar i s-a făcut rău în fața icoanei. Oricum, băiatul nu mai are nimic. M-am întâlnit cu el prin Huși și mi-a spus că totul este în ordine. El lucrează în Italia și venise cu soția acasă, când s-a întâmplat povestea. La câteva zile după întâmplare, a venit la mine sora lui, care lucrează în Spania. Acolo, în Spania, i-a luat foc camera și a ars tot. Mi-a povestit că i-au ars toate bijuteriile din aur și că un preot i-a recomandat să facă acasă Sfântul Maslu cu doisprezece preoți. A venit la mine să mă roage să o ajut. Ea a avut foc în casă în Spania în aceeași perioadă în care fratele ei, Cristi, a avut problemele acelea. Am întrebat-o dacă au tatuaje și piercing în familie. A avut o reacție ciudată. Încerca să își scoată ce avea la buric, speriată. A confirmat că aveau demonul beției și al desfrâului în casă. Fata trăia necununată. M-am dus acasă la ei, în casa părinților, în care a avut loc și istoria cu Cristi și am făcut Sfântul Maslu”, povestește părintele.

Parintele Gherontie Puiu si minunile maicii domnului

Ocrotit de Maica Domnului

Intreaga viata a parintelui Gherontie, azi de 71 de ani, e un martiriu. Acest om s-a aflat permanent sub protectia Maicii Domnului si a ocolit moartea de 3 ori pana acum. A venit pe lume in 1933, la Todiresti, aproape de Iasi. Mama lui a decedat la spitalul din Ruginoasa, in timp ce il aducea pe lume, iar tatal plecase de acasa, nu se stie din ce cauza. Crezandu-l mort si pe prunc, moasele l-au pus intr-un lighean si l-au aruncat pe malul garlei, printre gunoaie. Peste putin, s-a nimerit sa treaca pe acolo o taranca si, auzind copilul scancind, l-a luat in brate. Asa a ajuns micutul in casa familiei Puiu Petrache din Todiresti. N-a fost nici botezat, nici infiat, insa oamenii l-au ingrijit cu multa dragoste. Pe cand avea 7 ani, fiul cel mare al familiei, fratele sau vitreg, Ilie, a plecat pe front si nu s-a mai intors. Atunci a visat baiatul pentru prima data "o tanara cu chip de lumina, imbracata in straie manastiresti", care i-a spus domol: "Vei fi ocrotit! Fratele tau se va intoarce dupa un lung prizonierat". Copilul a pastrat taina. Dupa 12 ani de la plecare, fratele vitreg avea sa se intoarca acasa. Intre timp, parintii adoptivi murisera, iar ceilalti frati se risipisera prin lume. Ilie s-a odihnit putin dupa anii petrecuti in Siberia, apoi s-a apucat sa-si construiasca o casa. Si-a gasit o femeie cu care s-a casatorit si au devenit impreuna parintii adoptivi ai viitorului preot Gherontie.

"Ne-au tuns barbile si pletele si ne-au zis sa vorbim cu tovarase!"

Abia dupa majorat, Gheorghe Puiu, cum se numea la inceput, a primit Taina Botezului. Intr-o zi, parintele Paslaru, staretul Manastirii Neamt, cauta un ucenic. S-a oferit el. Asa a pasit tanarul Gheorghe pe calea calugariei, devenind Gherontie. A stat la Manastirea Neamt pana in 1959, fiind doar frate, intrucat comunistii nu mai lasau pe nimeni sa se calugareasca. Tot in acel an a venit ca un traznet decretul de evacuare a lacasurilor manastiresti. "Intr-o zi cenusie, au sosit cateva masini cu militieni si ne-au luat pe sus, povesteste parintele. La plecare, staretul ne-a binecuvantat. Am fost purtati toata noaptea pe drumuri, iar in zorii zilei urmatoare am ajuns la Iasi, unde ne-au bagat in niste baraci, la o fabrica de tesaturi. Ne-au tuns barbile si pletele, ne-au dat straie muncitoresti si ne-au zis sa nu mai vorbim decat cu tovarase. Era un fel de lagar de munca, unde am stat vreo 3 saptamani. Intr-o noapte mi-am pus in gand sa fug". Pe drum, Gherontie s-a intalnit cu 2 militieni care l-au dus la arest, obligandu-l sa semneze proces verbal ca ar fi incercat sa-i ucida. Acuzat de tentativa de evadare si agresarea organelor de militie, e condamnat la 15 ani de munca silnica in lagarul de la Periprava.

Ai lui il credeau mort

Acolo oamenii erau schingiuiti, impuscati, iar unii se aruncau in Dunare, sa-si afle moartea. Intamplator, detinutul e dat pe mana unui brigadier-sef pe care il recunoaste ca fiind fost preot la Manastirea Cetatuia din Iasi. Acesta il ajuta sa evadeze, trimitandu-l la Tulcea pentru descarcarea unor slepuri. "In timp ce ma aflam pe o strada destul de populata, mi s-a parut c-o vad pe Maicuta Domnului pe trotuarul celalalt. I-am auzit glasul clar in ureche: Pleci chiar in clipa asta, traversezi strada si te urci in camion! Intr-adevar, o masina a oprit fara sa-i fac vreun semn. Unde sa te las? - m-a intrebat soferul. Pe drum! - i-am raspuns". Asa a ajuns Gherontie la Timisul de Sus. De acolo, a urcat pe platoul Bucegilor si, dupa 2 zile de mers, a descoperit o pestera bine ascunsa, intre Claia Mica si cea Mare. Aici avea sa traiasca 10 ani. Si-a inchipuit un altar din piatra, unde slujea Sf. Liturghie. Se imbraca in zdrente de la ciobani, manca radacini sau fructe si vorbea numai cu jderii si cu ursii. Nopti intregi se ruga la crucea cea mare de pe Caraiman, jurandu-i Maicii Domnului ca, daca se va intoarce cu bine in lume, va construi o manastire cu hramul Inaltarea Sfintei Cruci. Dupa anii de sihastrie, in urma unei vedenii a Preacuratei, Gherontie coboara din munte si se duce pe jos, pana la Todiresti, la tatal sau adoptiv. Aici descopera ca familia, care il credea mort, ii facuse demult cele crestinesti, iar in cimitirul satului se gasea o cruce cu numele lui!

"Matale esti un sfant"

Dupa 1989, se intoarce la Neamt. Este recunoscut de noul staret al manastirii si se inscrie la Seminar. Necazurile continua insa. In anul 1995, tocmai cand spovedea o credincioasa, parintele Gherontie sufera un accident vascular cerebral si paralizeaza. Dupa 3 luni de suferinta, e trimis la sanatoriul din Sinaia, unde dr. Const. Dinu ii spune ca va avea nevoie de cativa ani buni pentru refacerea completa. In aceeasi noapte, Maica Domnului ii apare in gand, chiar acolo, in rezerva in care era internat: 'S-a uitat lung la mine si mi-a spus sa ma trezesc iute, ca nu sunt bolnav. Apoi sa caut un brad cu 6 ramuri, langa o apa curgatoare de unde se vede marea cruce la care m-am jurat. Acolo sa fac manastirea!". Preotul s-a ridicat brusc din pat, in timp ce 2 vecini de camera, care il stiau paralizat, se uitau la el incremeniti. A doua zi, medicul il privea la fel de uluit. Dupa aceea i-a zis: "Matale esti un sfant. Mergi si cauta-ti locul de manastire!". Si parintele a plecat din spital pe picioarele lui.

Semnul

Dupa ce s-a rugat la moastele Sfintei Parascheva de la Iasi, s-o induplece pe Maica Domnului sa-i arate locul unde sa construiasca, parintele s-a dus la primarul din Busteni, sa-i explice pasul. Acesta i-a spus ca are un teren pe plaiul Palanca. "Cand am ajuns aproape de bradul retezat, am vazut de 3 ori o stralucire puternica, asa ca de la o lampa de sudura. Am pus mana la ochi. Mi-am dat seama ca acela era semnul! Primarul n-a vazut nimic. Se gandea ca am luat-o razna. Dar eu nu sunt nebun! M-am intors a doua zi si, asezat pe o buturuga, priveam locul, imaginandu-mi cum va fi biserica imprejmuita de chilii. Atunci a aparut Maicuta Domnului inca o data. Era chiar pe ramura din partea de rasarit a bradului, unde am facut agheazmatarul. Imi facea semn cu mana, de parca ar fi vrut sa-mi arate ca manastirea trebuia sa imprejmuiasca chiar acel brad, ca o imbratisare".

Cu un picior in Rai

Zi de zi, tot mai numerosi sunt cei ce trec prin Palanca, sa se roage si sa lase cate un pomelnic. Femei care plang cu evlavie, copii curati la suflet, batrani bolnavi si singuri. Cand ajung sub crucea Caraimanului, sufletul lor se linisteste, durerile dispar si lumea parca e mai buna. Preotul spune ca de cate ori trimite pe cineva sa se roage sub brad, il insoteste cu gandul, iar daca acela e cu adevarat credincios, copacul se aureoleaza cu o lumina vazuta numai de Gherontie. "Vine lume din toata tara aici, din cele mai indepartate sate si orase. Daca eu vad ca au credinta, atunci stiu ca-i pot ajuta si ca nu ma rog zadarnic pentru ei. Unii dintre ei au castigat procese, s-au insanatosit, s-au impacat inainte de divort, si-au regasit fratii si surorile. Multi au venit aici in carucior si, dupa doua saptamani, au coborat dealul pe picioarele lor".

Preotul este ajutat de inca 3 preoti tineri. El spune ca numai dupa ce va savarsi asezamantul religios va putea sa paraseasca aceasta lume, impacat ca si-a dus la bun sfarsit menirea. Astazi, in aerul proaspat ca o respiratie de inger, parintele Gherontie este cu un pas in Rai si cu unul in Busteni.

Cateva relatari din minunile facute la Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Calugara

Deși au trecut 150 de ani de la descoperirea acestui sfânt loc Dumnezeu nu încetează să ne arate că nu ne părăsește. Și azi ca și în vechime acest locaș dumnezeiesc se descoperă oamenilor tot prin cântări îngerești un grup de copilași care au venit în vizită la mănăstire au auzit în interiorul bisericii cântări foarte frumoase pe care numai ei cu inima lor curată le-au putut auzii învătătorul mirat fiind de aceasta s-a adresat preotului iar acesta i-a confirmat că și in vechime locul mănăstirii tot prin astfel de cântări a fost descoperit. Comoara cea nepretuită a mănăstirii care rămâne mărturie de netăgăduit a celor întîmplate este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care liniștită la locul ei din vechime ascultă neputințele și necazurile oamenilor revărsând asupra celor care vin și-i cer ajutorul mângâiere, alinare și binecuvântare. Cele mai multe date despre minunile săvârșite la icoana Maicii Domnului le avem din traditia orală ,foarte putine dintre ele fiind consemnate in scris. Potrivit unei tradiții locale în anul 1917 s-a încercat timp de o săptămână restaurarea icoanei însă încercările au eșuat deoarece vopseaua cu care era repictată icoana era găsită în fiecare zi căzută de pe icoană de parcă o mână nevăzută ar fi dat-o jos. Odată cu trecerea timpului s-au remarcat numeroase minuni dintre care amintim: O femeie oarbă din naștere și-a recăpatat vederea complet, deși era oarbă ea era căsătorită și avea un copil după ce Maica Domnului i-a redat vederea prima ei rugăminte adresată celor din jur a fost să-i aducă copilul să-l vadă întia oară după această renaștere. Un om care era tetraplegig s-a vindecat pe când dormea lângă biserică în vis a auzit- o pe Maica Domnului poruncindu-i să înconjoare biserica de trei ori iar el trezindu-se a constatat sub privirile mirate ale tuturor că putea merge și își putea folosi și mâinile. Asemenea Mântuitorului care în vechime a vindecat-o pe cea care avea scurgere de sânge și în zilele noastre Maica Domnului prin icoana sa a vindecat o astfel de bolnavă numai atingându-se de ea. Multe boli ale lumii moderne cum ar fi cancerul și-au găsit vindecare în acest loc sfânt lângă această sfântă icoană. O credincioasă din Timișoara diagnosticată cu sarcom și leucemie stadiu sub clinic la care dupa intervenția chirurgicală medicii i-au comunicat că șansele de supravețuire sunt minime datorită ratei mari de multiplicare a sarcomului(64%). A ajuns din mila lui Dumnezeu la mănăstire înălțând rugăciuni fierbinți la icoana Maicii Domnului și minunea s-a înfăptuit, iar la aproximativ șase luni în urma unui examen computer tomograf medicii au constatat dispariția, în mod inexplicabil, a tumorii. Maria Apostol din Sibiu în anul 2003 internată și diagnosticată la clinica de Oncologie din Cluj cu tumoră mamară stadiu IV inoperabilă venea în fiecare săptămână din Postul Mare la sfântul Maslu și la Icoana Maicii Domnului rugându-se fierbinte pentru vindecarea ei. În săptămâna luminată la controlul post terapeutic s-a constatat dispariția tumorii și a metastazelor minune inexpilcabilă din punct de vedere medical. O tânără Mihaela din Lugoj diagnosticată cu insuficiență renală cronică fiind în evidența clincii de dializă de doi ani, venind la icoană și făcând rugăciuni către Maica Domnului când a coborât de la mănăstire a primit vestea mult așteptată că există un rinichi compatibil și se poate realiza transplantul de care avea atâta nevoie. Intervenția chirurgicală decurgând fără probleme. Pacienta a relatat apropiaților cum a simțit îmbrățișarea Maicii Domnului pe tot parcursul spitalizării. Un credincios din Ciclova Româna pe nume Ionel suferind de mult timp de insuficientă cardiacă căruia i s-a explicat că singura solutie terapeutică pentru supravețuire este o intervenție chirurgicală pe cord deschis cu înlocuirea valvelor afectate de diverse grade de stenoză, intervenție ce presupune un risc crescut de complicații și mortalitate intra și post operatorie, a cerut răgaz de la medici câteva zile pentru a lua o decizie în ceea ce privește acceptarea sau neacceptarea intervenției. Împreuna cu familia a venit la Maica Domnului de la Călugăra, iar după ce s-au rugat în fața icoanei a simțit aevea prezența Maicii Domnului care îl îndemna să meargă liniștit la operație încredințându-l că totul o să fie bine. De multe ori îl putem vedea îngenunchiat în fața icoanei muțumind și propovăduind tuturor cele întâmplate. O dovada vie a cinstirii icoanei Maicii Domnului de la Călugăra este faptul că mulți credincioși de peste hotare care vin în luna iulie la mănăstirea catolică de pe dealul Ciclovei Montane urcă să se închine și să se roage la Maica Domnului de sus de la Călugăra deși mulți dintre ei nu vorbesc românește. Fiecare viețuitor al acestei mănăstiri are povestea lui care vine să întărească încă o dată dacă mai este nevoie nețărmuita dragoste a Maicii Domnului pentru acest loc și pentru cei care vin să slujească și să se liniștească aici. Nelipsind niciodată mănăstirea de nimic din cele trebuincioase atât traiului cât și slujirii. Multe dintre minunile săvârsite în acest loc nu au fost consemnate în scris. Ele nefiind de cele mai multe ori mărturisite, rămânând ascunse în inimile celor pe care Maica Domnului, cu nețărmuita Ei dragoste i-a ajutat. Un aer dătător de viața și o apă plină de putere tămăduitoare care atrage o mare mulțime de închinători din cele mai îndepărtate locuri spre aceast sfânt locaș, fac din Mănăstirea Călugăra una dintre cele mai iubite mănăstiri din țară. Rugăm pe toți cei care au simțit în vre-un fel sau altul ajutorul și binecuvântarea Maicii Domnului de la Călugăra în viața lor, să nu tăinuiască minunile întâmplate cu ei, ci să le scrie în Cartea de Aur a Mănăstirii, spre Slava lui Dumnezeu și spre cinstea Prea Sfintei Sale Maici, ca mărturie de netăgăduit a dragostei și bunătății lui Dumnezeu față de noi!  Am avut deosebita placere de a vizita sfanta manastire,,DOAMNE AJUTA!

O minune a Maicii Domnului povestită de moş Petrea Chirilă

„Maica Domnului are să le rânduiască pe toate spre slava sfinţiei sale şi a Fiului ei”

Era în anul 1956. Lucram ca şofer la IJECOP Piatra Neamţ, transportând marfă la Cooperativa Borca. Treceam de multe ori pe la Sfânta Mănăstire Bistriţa, unde mai duceam pomelnice de la credincioşi. Acolo era Părintele Ghervasie Coţcaru, la pomelnice, părinte care se mai ocupa şi cu facere de icoane, adică avea legătură cu pictorii şi cu argintarii (cu numele Cotfas) de la Târgu Neamţ.
Odată îmi zice părintele: „Tu nu vrei să faci o icoană cu Maica Domnului la biserica din satul unde locuieşti, adică în Pârăul Pântei? Căci iată un credincios din Cotârgaşi, cu numele Chirileanu, a comandat două icoane pentru biserica din Pârăul Cârjei”. Eu am spus atunci să comande şi pentru mine una la pictorul Vodă, din Piatra Neamţ. Tot mergând la Piatra după marfă mai treceam şi pe la mănăstire la Bistriţa, iar Părintele Ghervasie îmi spune odată: „Sunt gata (icoanele – n.red.) la pictor şi sunt trimise la argintar la Târgu Neamţ”. După o perioadă de timp îmi spune „De Intrarea în Biserică a Maicii Domnului să vii să le iei şi să le duci la destinaţie”. Eu eram foarte mulţumit, în sensul că circulam pe traseul Piatra Neamţ – Borca, fiind mănăstirea în drumul meu; iar când a fost aproape timpul de termen m-am dus la părintele, cum stabilisem, spunându-i că mi-e tare uşor să pun icoanele în lada maşinii, printre marfă.
Atunci părintele, văzându-mă atât de încuiat, îmi zice: „Eu credeam că ai credinţă şi respect pentru Împărăteasa Cerului şi a Pământului, dar te văd cu totul nesimţit. Cum adică, să o duci pe Maica Domnului ca pe un sac aruncat în lada maşinii? Nu aşa, ci trebuie să o duci cu procesiune, măcar cu un preot şi cu credincioşi, câţi vor încăpea în maşină!”.
La aceste vorbe am rămas năucit, gândindu-mă la stricteţea care era, că nu puteai transporta nici măcar o persoană fără delegaţie, darămite o maşină plină de oameni. Asta îmi părea nebunie curată.
Părintele mi-a spus hotărât: „Eu altfel nu dau icoanele din mânăstire!”. Văzându-mă încă nehotărât, m-a liniştit, şi mi-a spus: „Maica Domnului are să le rânduiască pe toate spre slava sfinţiei sale şi a Fiului ei”. Am venit la Borca foarte necăjit şi întristat. În timpul acela se recolta porumbul şi toţi oamenii care aveau mijloace de transport şi toate instituţiile erau obligate să meargă la strâns porumb, la CAP. Cum am spus, venind la Borca, m-am dus la Preşedintele Cooperativei (Dumitru Bezim), şi i-am adus la cunoştinţă toate problemele şi i-am propus să facă un tabel cu oamenii care, chipurile, să meargă la cules porumb. În final l-am convins. Am plecat în dimineaţa de 21 noiembrie, de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cu douăzeci de persoane şi cu preotul din Pârăul Cârjei, părintele Gheorghe Lefter şi cu preoteasa. Până la Bicaz nu am avut probleme, dar la gara din Bicaz doi controlori de trafic de la IRTA şi cu doi miliţieni mi-au ordonat: „Actele la control!”. Am dat tabelul cu numele călătorilor şi foaia de parcurs a maşinii. Le-au sucit pe toate părţile, după care m-au întrebat de ce nu am aprobarea organului de tutelar, adică a Uniunii Cooperativelor de care aparţineam. I-am spus că mă duc acum să-mi dea aprobarea, dar n-au crezut; mi-au luat tabelul şi foaia de parcurs, mi-au făcut proces verbal cu care trebuia să mă prezint a doua zi la conducere la Piatra.
Am plecat. Până la mănăstire nu am mai avut probleme. Acolo ne aşteptau părinţii. După Sfânta Liturghie au făcut sfinţirea icoanelor, după care a ţinut un cuvânt foarte folositor Părintele Stareţ, apoi au scos acele trei sfinte icoane cu mari cântări şi în sunetul clopotelor, pe care le-am auzit până ce ne-am depărtat de Sfânta Mânăstire Bistriţa.
În apropiere de localitatea Vaduri am văzut, de la distanţă iarăşi patru persoane mergând încet prin mijlocul şoselei, alt control. Am încetinit şi am oprit în dreptul lor. Atunci s-au retras doi în dreapta şi doi în stânga. Unul din miliţieni a ridicat paleta cu care dirija circulaţia şi mi-a indicat să continui drumul fără să mă oprească. Aici am văzut prima minune… Am venit apoi cu bine până la biserica din satul natal, Pârâul Pântei, unde ne aştepta părintele Ioan Istrate cu tot poporul şi, în sunetul clopotelor, am dus sfânta icoană în biserică. Am plecat apoi să ducem celelalte două icoane la Pârâul Cârjei. La Borca, în centru, ne-a oprit miliţia locală împreună cu superiorul de la miliţia judeţului, locotenentul Ivu. M-au în trebat ce-i cu oamenii aceştia – vreo 20 în maşină – şi n-am ştiut ce să răspund; am îngăimat şi eu într-o doară: „sunt şi eu cu cooperativa pe aici…” S-au urcat în lada camionului, au văzut sfintele icoane, pe care le ţineau credincioşii în braţe, dar n-au zis nimic. S-au dat jos fără să mai întrebe ceva…
Am continuat drumul spre Pârâul Cârjei, de unde era şi preotul care a mers cu mine. Poporul ne aştepta şi tot în procesiune am dus sfintele icoane în biserică. Pot să spun că aceasta a fost a doua minune.
A doua zi trebuia să mă prezint la Autobaza Piatra Neamţ la tov. Stoleru, şeful controlorilor auto. Autobaza era pe locul unde acum se află Magazinul Petrodava. Am în trebat unde-l găsesc pe tov. Stoleru şi am fost îndrumat spre un birou destul de mare, unde lucra tot personalul autobazei. Am întrebat de tov. Stoleru, care s-a ridicat în picioare şi m-a întrebat ce vreau. I-am spus cine sunt, a scos tabelul cu pricina şi a spus: „Uitaţi-vă tovarăşi! Noi care ne străduim să construim socialismul, cu clasa muncitoare, ce ne este dat să vedem? Un bandit care încarcă în maşina statului douăzeci de persoane şi pleacă în excursie pe drumurile publice…”
Eu i-am spus atunci că mă duceam la cules de porumb. El a dat un telefon la Uniunea Cooperativelor, la Biroul de mişcare, de unde aparţineam cu autocamionul, la care a primit răspuns că ei nu au cunoştinţă unde a fost acea maşină în ziua precedentă. Apoi mi se adresează: „Acum ce mai zici? Până aici ţi-a fost! Te dăm pe mâna justiţiei…”. A apăsat o sonerie şi a apărut din alt birou un domn mai în vârstă, tov. Simion, directorul autobazei. I-am explicat situaţia. M-a întrebat şi el: „Ce ai făcut nenorocitule? Puşcăria te mănâncă!!!”. Atunci m-am pierdut cu firea, nu ştiam ce să mai fac…
Directorul a luat tabelul cu pricina, pe mine m-a luat de guler şi m-a introdus în biroul dânsului. S-a aşezat la birou, mi-a ordonat să stau pe scaun şi să-i spun adevărul, zicând că el are putere să mă salveze sau să mă dea pe mâna autorităţilor. Atunci am deschis gura şi i-am explicat tot adevărul, adevărat, gândindu-mă că altă scăpare nu există. Imediat, la spusele mele, directorul s-a bucurat văzând că am încredere în el şi-i spun adevărul, fapt ce demonstrează că în sinea lui era un bun creştin.
Atunci, directorul mi-a înapoiat foaia de parcurs a maşinii şi mi-a spus: „Mergi sănătos şi oricând vei mai avea o problemă de genul acesta, să nu te sfiieşti să-mi ceri ajutorul!”. După două minuni, văd că a venit şia treia şi am ajuns la cuvântul Părintelui Ghervasie, că Maica Domnului are grijă de toate şi nu trebuie să-mi fac atâtea probleme…

Minunea Sfantului Mina - Undeva in Timisoara

 

Auzind ca in Timisoara s-a deschis o bisericuta pe calea Lipovei, mi-am facut timp sa merg sa o vad. Intr-adevar, era o bijuterie, nu pot sa intru acum in detalii, dar cred ca acea biserica este mandria Banatului.

Era o dupa-masa mohorata si am crezut ca nu este nimeni in biserica, dar la un moment dat dintr-un colt a iesit un batranel ca din povesti iar eu tare m-am bucurat ca am gasit pe cineva care putea sa imi dea mai multe informatii despre bisericuta, si l-am inundat de intrebari. Mi-a raspuns la toate, imi amintesc ca mi-a spus ca este pictata de monahi din Athos, ca o singura manastire in Romania are acest tip de pictura care in parte se vede si noaptea, am aflat ca acea icoana este donata, nu mai stiu de catre cine si era unica in tara la vremea aceea.

In fine, din vorba in vorba, omul mi-a spus ca face parte din Oastea Domnului si ca este foarte atasat de Sfantul Mare Mucenic Mina. Nu l-am intrebat de ce pentru ca si eu la vremea aceea eram atasat foarte de un alt sfant. Dar dupa o vreme m-a intrebat daca am auzit ce s-a intamplat zilele astea "pe-aici". Eu am raspuns ca nu pentru ca sunt cam "novice "in cele bisericesti, numai ce m-am intors la credinta.

Si atunci mi-a povestit aceasta intamplare:

La leaganul de copii din Timisoara. O ingrijitoare de acolo a imprumutat unei colege 100 de marci germane. Dupa cateva zile i-a primit inapoi in timpul serviciului, fiind in halatul alb, a bagat banii (bancnota) in buzunar. Seara a uitat de bani, a agatat halatul in cuier si a plecat acasa. Acasa si-a amintit dar si-a spus ca dimineata o sa ii ia din halat si o sa ii puna bine.

A doua zi insa banii nu mai erau in buzunarul halatului deoarece o colega a folosit halatul ei pe timpul noptii. Pe timpul acela 100 de marci reprezenta salariul unei asistente de acolo pe o luna de zile.

A inceput sa planga si ruga colegele, care a gasit cei 100 de dm sa ii puna la loc, ca pe ea nu o interesa cine este acea colega, doar sa isi recupereze banii. S-a plans sefilor, schimburilor din leagan dar toti aveau pe buze acelasi cantec: "Eu nu ti i-am luat". A insistat o vreme, ca suma nu era tocmai mica, fiind o luna de munca si in final, vazand ca hotul nu se indura, s-a dus la biserica, desi nu era o fire religioasa inainte de aceasta intamplare.

In fine, s-a dus la Catedrala Mitropolitana, care este chiar in centru, nu departe de leagan si s-a plans unui parinte despre aceasta nedreptate. Printre alte sfaturi, parintele i-a spus sa citeasca in fiecare zi Acatistul Sfantului Mina si sa nu deznadajduiasca ca Sfantul a facut si face minuni permanent.

Ea a inceput in forta ascultarile si povetele parintelui si dupa o luna de zile s-a resemnat si-a acceptat pierderea, incetand rugaciunile. In acest timp, o colega de a ei s-a simtit rau, odata, de doua ori, de zece ori si s-a dus la doctor. A facut analizele si nimeni nu i-a gasit nimic, insa fata se simtea tot mai rau. Cineva a trimis-o si la preot, zicandu-i ca poate este deocheata. A fost la preot, tot la Catedrala, s-a spovedit, a facut rugaciuni, a facut canoane, a aprins lumanari, nimic, starea ei generala a fost insuportabila si nu stia de unde ii vine.

La urmatoarea intrevedere cu parintele, aceasta ii spune ca starea ei nu s-a imbunatatit, ba din contra, atunci parintele, om cu multa experienta duhovniceasca, i-a spus ca precis ca are o fapta mai veche pe care a uitat-o sa o spovedesca. Vreau sa va spun ca acest parinte era altul, nu cel al pagubasei. Atunci i se deschide mintea femeii aceleia si incepand sa planga ii marturiseste preotului ca intr-o seara a luat din garderoba un halat la intamplare si in buzunar au fost 100 de marci, bani pe care si i-a insusit si nu i-a mai intors, desi stie ai cui au fost.

Atunci parintele, la rugamintile ei a elaborat o strategie in asa fel incat pagubasa sa isi primesca banii, dar sa nu afle niciodata cine i-a luat. Asadar intr-o zi, parintele se deplaseaza la leaganul de copii si cere la poarta sa vorbeasca cu domana A, sa spunem, pagubita. Doamnei A mare i-a fost surpriza cand a vazut un preot in reverenda, pe care nici nu il cunostea uitand despre bani si rugaciunile ce le-a facut Sfantului Mina. Atunci preotul ii spuse pentru ce a venit si i-a dat banii, banii ei pe care ii pierduse cu mai bine de o luna in urma, cu rugamintea sa nu ceara alte explicatii, doar atat spunandu-i ca pacatoasa este una dintre colegele ei... nici in ziua de azi nu a aflat cine i-a luat banii, dar si i-a recuperat si mai mult decat atat a devenit o credicioasa practicanta in urma aceste minuni.

A facut valva mare intamplarea asta mai ales in randul credinciosilor. Parintele acela a povestit intamplarea la fratii de la Oastea Domnului si asa a ajuns la urechile mele. Eu pe timpul acela am avut un coleg a carui sotie lucra la leagan si l-am intrebat daca nu a auzit de minunea petrcuta acolo, dar el nefiind prea credincios, mi-a zis ca auzit ceva despre niste bani furati, dar nu l-a interesat.

Naiv, ori nu, eu cred aceasta intamplare ca adevarata asa cum am auzit-o si dau slava lui Dumnezeu ca a ajuns pana la mine. Va dati seama ca de 14 ani o tin in mine si de multe ori o rememoram pentru ca mi-era frica sa nu o uit. Acum sunt mai linistit ca am scris-o si o vor citi si altii spre zidirea lor sufleteasca si nu va ramane in uitare cum atatea fapte minunate ale sfintilor au trecut in nestiinta.

Atunci mi-am dat seama de ce avea evlavie omul acela catre Sf. M. Mc. Mina. Din nefericire nu am mai trecut pe acolo niciodata si nici nu stiu cine a fost acel om, pur si simplu a fost un batran intr-o biserica.

Va rog sa ma credeti, asa cum am primit aceasta povestire, asa v-am scris-o si eu, fara adaugiri personale si fara taieturi.Va multumesc pentru atentie si bunul Dumnezeu sa ne mantuiasca pe toti. Amin.

Luca Ionel Branislav

Minuni intamplate in Romania

BISERICA SĂPATĂ ÎN STÂNCĂ

În satul Nămăieşti de lângă Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, în schitul săpat în stânca unui deal, atestat documentar din secolul al XIV-lea, se găseşte icoana cu adevăratul chip al Maicii Domnului, pictată, se spune, de Sfântul Apostol Luca, la cererea Sfintei Fecioare Maria. Sfântul Apostol Andrei, venind pe teritoriul românesc şi negăsind pe nimeni căruia să îi încredinţeze icoana, a ascuns-o într-o nişă din stânca unui deal, rostind cuvintele "Noma est" ( "Nu e nimeni"), devenite apoi Nămăieşti. Legenda spune că Sfânta Fecioară Maria le-a apărut în vis unor ciobani din zonă, sfătuindu-i să sape sub stânca pe care dormeau, căci vor găsi o icoană cu adevăratul chip al Maicii Domnului, să ridice apoi o biserică în cinstea Sa, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului şi Izvorul Tămăduirii şi care să devină "loc de vieţuire şi închinăciune pentru treizeci de suflete". Biserica săpată în stâncă, folosindu-se dalta şi ciocanul, a adăpostit timp de 200 de ani câte 30-33 de măicuţe. Cu timpul s-a încercat să se restaureze icoana, dar nu a fost posibil, căci peste noapte pictura restaurată dispărea, şi icoana revenea la imaginea iniţială. De-a lungul timpului, cei care s-au rugat aici cu credinţă au fost ajutaţi în probleme de sănătate, scăpând, se spune, chiar de boli incurabile sau le-a fost adusă împăcarea în familiile dezbinate, au fost ajutaţi cei care nu puteau să aducă pe lume copii, i-a întors pe soţii care şi-au abandonat familia, l-a scos pe "cel rău" din oameni, a întors lucrurile furate la păgubiţi şi a liniştit multe alte tulburări sufleteşti şi trupeşti. Rugăciunile sunt însoţite de ritualuri bisericeşti care în final aduc realizarea dorinţelor. 


SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA

Încep cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cea mai populară dintre toţi sfinţii, ale căror moaşte se găsesc pe teritoriul României. Ele se află în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, această sfântă fiind ocrotitoarea Iaşiului şi chiar a întregii Moldove. Originară din Epivat, Tracia, a trăit în perioada despărţirii Bisericii de la Roma de Biserica Ortodoxă (1054). Cu mare credinţă în Dumnezeu şi-a împărţit săracilor marea avere moştenită de la părinţi şi s-a retras într-o mănăstire din apropierea Constantinopolului. A mers apoi în pelerinaj pe la mai multe locuri sfinte, după care a revenit la locurile natale, unde, încă tânără, după doi ani, s-a stins din viaţă. După mult timp, în urma unui vis, a fost găsit locul unde se afla trupul "neputrezit şi plin de mireasmă", care i-a fost adus cu mare cinste şi depus în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivat. Minunile săvârşite de moaştele sale au făcut ca această zonă să devină loc de pelerinaj pentru întreaga Peninsulă Balcanică. Apoi, moaştele i-au fost mutate dintr-un loc în altul, în 1235 la Tîrnovo pentru 160 de ani, apoi până în anul 1521 la Belgrad, an când au fost aduse la Biserica Patriarhiei de la Constantinopol, iar în 1641, domnitorul Moldovei Vasile Lupu a obţinut, cheltuind peste 300 de pungi la Poarta Otomană, strămutarea sfintelor moaşte la ctitoria sa, Mănăstirea Sfinţilor Trei Ierarhi din Iaşi. Însă, la 26 decembrie 1888, biserica a fost mistuită de foc, rămânând neatinse doar moaştele Sfintei Parascheva. De atunci, acestea se găsesc la Catedrala Mitropoliei ieşene, care la data de 14 octombrie a fiecărui an a devenit loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi, pentru tămăduirea bolilor, ocrotirea caselor şi familiilor acestora, alungarea secetei, înlăturarea farmecelor şi blestemelor.

MĂNĂSTIREA BISTRIŢA

În Mănăstirea Bistriţa, din apropierea municipiului Râmnicu-Vâlcea, sunt adăpostite moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Acest sfânt, sărbătorit la 20 noiembrie, a fost nepotul unui alt sfânt, Simeon Mărturisitorul. Prieten al Papei, el şi-a desfăşurat viaţa misionară între Bizanţ şi Roma, trăind înaintea despărţirii celor două biserici, catolică şi ortodoxă. S-a stins din viaţă la Constantinopol, în anul 842, după ce a înfăptuit nenumărate minuni. În 1497 i-au fost aduse moaştele din Voivodina la Mănăstirea Bistriţa, construită cu şapte ani înainte de fraţii Craioveşti, Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei. Până în 1917, mănăstirea a fost catolică, după care ea a fost părăsită din cauza războiului. Măicuţele Olga şi Teodosia Gologan au transformat-o, după război, în mănăstire ortodoxă, astfel că, în 1948, patru sute de maici asigurau funcţionarea unor şcoli de la grădiniţă până la liceu, unor şcoli speciale de meserii, de studii muzicale, artizanat, covoare şi, nu în ultimul rând, de teologie, unde învăţau peste 600 de eleve. În 1959, mănăstirea a fost desfiinţată de comunişti, însă, cu timpul, şi-a recăpătat drepturile. Într-o perioadă de peste 500 de ani, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul au ajutat mulţi credincioşi în tămăduirea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti, precum şi în alte probleme de viaţă. Se spune că, în anul 1765, Superiorul Provincial al Ordinului Franciscanilor, Peter Blasius Kleiner, văzând moaştele sfântului, ar fi spus că ele sunt ale Sfântului Ioan de Capistran, franciscan cruciat, Apostolul Europei. Această întâmplare a produs o mare derută, a cărei prezenţă se simte şi astăzi. Din această cauză, credincioşii se roagă de multe ori la ambii sfinţi pentru a primi ajutor. Pentru a afla dacă Sfântul Grigorie Decapolitul îl va ajuta pe cel care-i adresează ruga, acesta îşi va pune în gând dorinţa respectivă, după care va încerca să ridice racla de argint a sfântului. Dacă va reuşi, dorinţa îi va fi îndeplinită, iar dacă nu, dorinţa nu va avea şanse de realizare.

MĂNĂSTIREA NICULA

În Mănăstirea Nicula, aflată la 5 km de Gherla, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, se găseşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, realizată de preotul Luca din Iclod în anul 1681. În 1694, la data de 15 februarie, un grup de ofiţeri şi soldaţi austrieci (Transilvania fiind atunci sub ocupaţie austriacă) vizitează mănăstirea din satul Nicula şi observă că icoana Maicii Domnului a început să lăcrimeze. Vestea despre această minune, care s-a manifestat timp de 26 de zile, s-a împrăştiat imediat, şi mănăstirea a devenit loc de pelerinaj. Groful Sigismund Corniş din Beneding (astăzi satul Mănăstirea), sub pretextul protecţiei icoanei sfinte, a dus-o la castelul său. Sătenii au reclamat abuzul acestuia la Curtea Imperială, care a decis ca icoana să fie aşezată din nou în lăcaşul sfânt, unde a rămas 189 de ani, când a fost mutată în noua biserică a mănăstirii. În 1948, aceasta a fost ascunsă de frica prigoanei comuniste, până la 24 martie 1992. Pe o perioadă de 300 de ani, icoana sfântă a înfăptuit multe minuni consemnate în volumul "Maica Domnului de la Nicula" (Gherla, 1930).

MĂNĂSTIREA ADAM

Se pare că şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, căreia i se mai spune simplu Sfântă, aflată la Mănăstirea Adam (în comuna Cuca, lângă Bârlad), a fost pictată de Sfântul Apostol Evanghelist Luca. Spre sfârşitul veacului al XVII-lea, turcii au incendiat mănăstirea, care a ars din temelii. Icoana Sfântă a fost găsită de un cioban, câteva zile mai târziu, într-un copac secular la circa 100-150 de metri de biserica mistuită de flăcări. Avea urmele focului pe o parte a feţei, dovada că se aflase în mijlocul vâlvătăilor, dar a fost salvată miraculos. Cu trecerea vremii a fost înălţată o biserică şi apoi mănăstirea de astăzi, pe locul unde a fost găsită icoana. Pe timp de secetă, icoana este purtată prin satele din împrejurimi, pentru a aduce ploaia. În perioada comunistă, mănăstirea a fost desfiinţată, dar icoana nu a putut fi urnită din locul ei de cei însărcinaţi să o ia pentru a fi dusă la mănăstirea dobrogeană Celik Dere, decât după acordul feţelor bisericeşti din acea zonă. În 1990, a avut loc o mare procesiune cu ocazia aducerii Sfintei înapoi la Mănăstirea Adam, unde continuă să facă minuni.

MĂNĂSTIREA CĂLUGĂRA

Mănăstirea Călugăra din Munţii Banatului, la aproximativ 3 km de comuna Ciclova-Montana, judeţul Caraş-Severin, are o legendă frumoasă. Acolo există o stâncă din care se auzeau "cântări dumnezeieşti". Oamenii băteau icoane sfinte pe copacii din preajma stâncii şi aprindeau candele. Se poate vedea şi astăzi icoana Sfântului Prooroc Ilie încrustată pe un fag a cărui scoarţă nu a acoperit-o. La 8 iunie 1838, auzindu-se foarte puternic acele "cântări dumnezeieşti", a fost săpat locul, descoperindu-se o peşteră lucrată de mâna omului şi astupată cu pământ în timp. Acolo au fost găsite moaştele pietrificate ale unui sfânt necunoscut şi o icoană. Aceasta a fost dusă în biserica din Oraviţa, dar după două zile a dispărut, fiind găsită după o perioadă în peşteră. Astfel, în 1860 a fost întemeiată aici o mănăstire care a devenit loc de pelerinaj.

MĂNĂSTIREA NECHIT

Mănăstirea Nechit adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Sfântului Zenovie. Aflată la 30 km de Piatra-Neamţ, lângă Tazlău, a fost ctitorită de Alexandru cel Bun cu hramul Schimbarea la Faţă, ea fiind cunoscută şi sub numele de Mănăstirea din Câmpu lui Dragoş. Construită în 1430, dărâmată apoi de tătari, reconstruită în jurul anului 1800, distrusă din nou în 1959 de comunişti şi apoi reclădită în 1990, este loc de pelerinaj pentru cei cu boli sufleteşti şi trupeşti care îşi găsesc alinarea cu ajutorul icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Zenovie. În perioada persecuţiilor comuniste, icoana a fost păstrată în casa părintelui Zenovie Ghinescu, casă mistuită complet de un incendiu, dar din care icoana a scăpat neatinsă, sticla protectoare nefiind nici măcar afumată.

BISERICA DIN ALEXANDRIA

La Biserica Sfânta Adormire din Alexandria, construită acum 150 de ani, în vinerea de 28 iulie 1995, în timpul slujbei de dimineaţă, icoana Sfintei Fecioare Maria de pe catapeteasmă a plâns. Primele lacrimi au fost "culese" de o femeie cu un copil în braţe, pentru a le pune pe o rană a copilului care s-a vindecat imediat. De atunci, biserica deschisă până târziu în noapte primeşte numeroşi credincioşi care se roagă la Sfânta Fecioară pentru a fi ajutaţi. Un bătrân aproape orb, pe nume Dumitru Apostu, după ce a terminat rugăciunea la icoană a constatat că vede foarte bine florile aşezate sub ea. În stare de şoc, acesta a exclamat: "Văd mai bine decât vedeam în tinereţe!".
Monumentul marilor eroi ai neamului românesc: „Calvarul Aiudului”
Aiudul, pe lânga alte multe sfinte locuri ale acestei tari si-a scris cu litere de sânge si lacrimi memoria lui în istoria neamului românesc.
În anul 1947, conducerea politica a tarii a luat decizia de a transforma închisoarea din Aiud într-un mare centru de exterminare, dedicat elitei atât duhovnicesti cât si intelectuale a tarii. Acest masacru îsi duce misiunea pâna în anul 1964, când, la presiunea occidentului sunt eliberati toti “detinutii politici” ramasi în viata.
Este covârsitor de important pentru o tara ca cei care s-au nascut în ea sa-si cunoasca istoria. De aceea, istoria care s-a scris la Aiud va ramâne vie si neschimbata indiferent de planurile pe care le au strainii cu noi.
Rana lasata de comunisti în sufletul neamului românesc e greu vindecabila, dar Sfintii din închisorile comuniste, pe care Dumnezeu I-a ales sa duca greutatea pacatelor noastre pe Golgota acestei tari, ne lasa mostenire nadejdea mântuirii prin rugaciunile lor.
Putinii supravietuitori ai închisorilor au luat decizia în 1992 de a ridica în acest loc (denumit în ‘47-’64 “Râpa robilor”) un monument, ca simbol al biruintei lui Hristos, prin alesii sai, fata de înainte mergatorii lui Antihrist.
Constructia s-a finalizat în anul 1999, iar în anul 2000 IPS Bartolomeu (trecut si el prin temnita Aiudului) a sfintit Sfânta Masa din interiorul monumentului.
În anul 2001, revine în Aiud la “Râpa robilor”, pentru prima data de la eliberarea din 1964, parintele Iustin Pârvu, staretul manastirii Petru Voda si marele duhovnic al românilor. Cu aceasta ocazie parintele a lasat o marturie în sufletele celor care îl însoteau, pe cât de cutremuratoare pe atât de sfânta: “Mi-e si frica sa calc cu picioarele pe acest pamânt, pentru ca este plin de Sfinte Moaste.”
In septembrie 2004 IPS Andrei, episcopul Alba Iuliei, da binecuvântarea parintelui Iustin de a înfiinta un schit cu hramul “Înaltarea sfintei cruci”, în care sa fie pomeniti toti martirii neamului românesc.
De exemplu, un tânăr avea o boală gravă de piele, pentru care medicii nu i-au găsit leac. Mama lui era credincioasă însă, şi a luat de aici nişte ulei să-i ungă trupul. Când a ajuns acasă, i-a uns o parte din trup, pentru că tânărul nu avea încredere şi, o minune, dimineaţa, locul care fusese uns cu ulei, era dimineaţă fără pată, sănătos.
sursa:sanatate.jurnalul.ro
         www.calvarulaiudului.ro