Omul cu nici o credinta

DOAMNE AJUTA!

Doi prieteni discutau odata despre credinta.

Unul dintre ei zise celuilalt:

- Ce credinta ai tu, prietene?

Acela a raspuns, zicand:

- Nici una, in privinta aceasta sunt ca o coala de hartie alba.

Cel dintai, care era un om foarte evlavios, il sfatui astfel:

- Baga de seama, prietene, ca nu cumva sa scrie diavolul numele pe ea.

Aceste cuvinte au zguduit adanc sufletul prietenului. Din clipa aceea o raza din harul lui Dumnezeu i-a strabatut sufletul si a inceput sa se ocupe tot mai mult de credinta pana ce ajunse sa se roage, asa, cum mama lui il invatase in copilarie.

INGERI DE LUT

DOAMNE AJUTA!


Nu-mi da cuvinte, Doamne, fara lacrimi -
Nici rugaciune fara plans stingher,
Cu fapte bune, Doamne, ca pe noatini
Sa iti tot mangai ingerii din cer -

Cu fapte bune, ingerii din lume
sa ii imbrac, caci sunt desculti si goi,
sa le dau hrana, slujbe, si altoi
de adapost, din mila Ta, anume -

nu-mi da cuvinte, Doamne, pe ales -
ci fapte bune-n care sa te cante
cei ce nu au nimic, n-au nici cuvinte,
Tu, singurul al Lumii inteles -

Binecuvanta, bunule Parinte


 

Pilda de la un copil

DOAMNE AJUTA!

Trecand odata avva Macarie cu fratii prin Egipt, a auzit pe un copil zicand mamei sale: "Mama, un bogat ma iubeste pe mine si eu il urasc pe el, dar un sarac ma uraste si eu il iubesc". Si auzind avva Macarie, s-a minunat! Si l-au intrebat fratii: "Ce inseamna aceasta graire a copilului, parinte, pentru care te-ai minunat?". Si le-a zis lor batranul: "Cu adevarat, Domnul nostru este bogat si ne iubeste pe noi si nu voim sa-L ascultam. Iar vrajmasul nostru, diavolul, este sarac si ne uraste pe noi, insa iubim necuratia lui".

PILDA SOIMULUI SI A CIORII

Un pustnic vazu odata într-o padure un soim.
Pasarea ducea spre cuibul sau o bucata de carne: sfâsie carnea în multe bucatele si începu sa hraneasca cu ea un pui de cioara ranit.
Pustincul se minuna de faptul ca un soim hranea un pui de cioara si se gândi:
,,Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uita nici macar un pui de cioara ranit. Dumnezeu a facut ca acel soim înspaimântator sa hraneasca o pasare lipsita de ocrotire dintr-o alta specie.
Înteleg de aici cum Dumnezeu da tuturor fiintelor cele de care au trebuinta; si noi ne preocupam într-atât de noi însine…
De acum încolo voi înceta sa mai am grija de mine!
Dumnezeu m-a facut sa pricep ce am de facut.
Nu am sa-mi mai caut de mâncare !
Dumnezeu nu lasa în parasire pe nici una dintre creaturile sale : nu ma va abandona nici pe mine.”
Zis si facut: se aseza acolo în padure si nu se mai clinti din loc: se ruga si iar se ruga; nu facea nimic altceva. Ramase astfel timp de trei zile si tei nopti, fara a bea vreun strop de apa sau sa ia vreo îmbucatura de mâncare. Dupa aceste zile, pustnicul era atât de slabit încât nu mai era în stare nici sa ridice mâna. Cum era asa lipit de putere, adormi. si iata ca în vis i se arata un înger. Îngerul îl privi cu tristete si grai:
,,Este adevarat ca semnul era pentru tine. Dar tu trebuia sa înveti a urma pilda soimului nu pe cea a ciorii!”

Avva Arsenie:
Se spunea ca, in tot timpul vietii sale, cand statea jos si lucra cu mainile, tinea un petic de haina in san, ca sa-si stearga lacrimile ce-i picurau din ochi. Auzind Avva Pimen ca a adormit intru Domnul, a zis plangand: Fericit esti, avva Arsenie, ca te-ai plans in lumea aceasta. Cine nu se plange pe sine aici, va plange vesnic dincolo. Asadar, ori de bunavoie aici, ori de chinuri dincolo, nu se poate sa nu plangem.

Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen

DOAMNE AJUTA!



Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen : Ma framanta gandurile rele : ma tin departe de pacatele mele si ma fac sa fiu atent la neajunsurile fratelui meu. Batranul ii povesteste atunci despre Avva Dioscoros, care, odata, statea in chilie si-si plangea pacatele. In chilia de alaturi se afla un ucenic al sau, care a venit si, gasindu-l pe batran plangand, l-a intrebat: De ce plangi, parinte?. Batranul i-a raspuns: Din pricina pacatelor mele. Ucenicul i-a zis: Dar nu ai pacate, parinte. Batranul i-a raspuns: Cu adevarat, fiule, daca mi s-ar ingadui sa-mi vad pacatele, n-ar fi de ajuns inca trei sau patru, ca sa mi le planga .

PUTEREA CELOR 40 DE SFINTE LITURGHII

DOAMNE AJUTA!

Înainte vreme, când încă nu se ştia puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposaţi câte 20, alţii câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Si cum a fost?

Un preot bătrân dintr-un sat avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l-a cunoscut, pentru că pe atâţia i-a botezat şi i-a şi cununat şi pe alţii i-a şi înmormântat; îl ştiau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân. Se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, şi tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de-l ajută pe el.

Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum la bătrâneţe reumatismul îşi arată puterea, pe măsură ce slăbeşte omul tot mai tare. Şi i se umflaseră picioarele. Acolo în satul acela era un feredeu, o baie, care avea apă sărată, ce făcea bine la reumatism, la diferite boli.

Baia aceasta era într-o grădină mare, cu o livadă frumoasă.

Şi preotul ducându-se acolo să facă baie, se ducea cu nădejdea în Dumnezeu, că aşa-i datoria preotului şi a călugărului şi a creştinului când călătoreşte, mai ales singur, să zică rugăciuni pe drum. Zicea rugăciuni de acasă până ajungea în grădină.

Când ajungea acolo în grădină, întâlnea un tânăr plângând şi văitându-se foarte tare, dar care nu vorbea. Si mergea tânărul acesta cu preotul la baie şi arăta multă dragoste să-l ajute pe preot. Preotul bătrân, cât stătea în baie zicea rugăciuni, că el ştia rugăciuni multe pe de rost.

Când ieşea din baie, tânărul acela iar venea plângând. Plângea într-una. Ştergea picioarele preotului, îl încălţa, îi dădea haina şi-l petrecea plângând. Acuma bietul preot, văzând pe tânărul acesta că plânge, îl întreabă: “Tinere, de ce plângi?” Iar el nu grăia nimic. Atunci preotul s-a gândit să-i dea bani. Dar acela plângea şi n-a vrut să primească banii. De câte ori venea preotul, găsea pe tânărul ăsta care ieşea de undeva din livadă, că era livadă deasă cu pomi, plângând tare, şi mergea cu el la baie şi îl ajuta până ieşea preotul din grădină, iar el rămânea în grădina aceea.

Atunci, ce s-a gândit preotul? A pus nişte prescuri şi o sticlă de vin curat într-un şervet frumos şi a zis: “Eu am să-i dau prescurile acestea şi o sticlă de vin, poate acestea le va primi, că tare mult bine îmi face omul acesta”.

Când a ajuns preotul, l-a întâlnit iar plângând. A mers la baie, acela iar l-a ajutat, şi când să iasă pe poartă, preotul zice:

- Ia legătura asta cu prescuri şi o sticlă de vin, să le mănânci, că le-am blagoslovit eu.

Atunci a vorbit tânărul acela:

- Oh, părinte, oh! Dacă ai şti cine sunt eu, nu mi-ai da prescuri să mănânc. Vai şi amar de mine!

Si atunci s-a speriat preotul:

- Dar cine eşti tu, fiule? De ce n-ai vorbit până acum, că de atâtea ori am venit eu în grădina asta şi tare mult m-ai ajutat?

- Oh, părinte sfinte, dacă ai sta sfinţia ta în grădina asta şi în baia asta toată viaţa, mare bine mi-ai face mie!

- Dar de ce?

- Că numai sfinţia ta când vii în grădina asta şi cât stai în baie zici rugăciuni, şi numai atât pot sta şi eu în grădina asta a mea.

Bătrânul când făcea baie se ruga şi zicea: “Doamne, pomeneşte şi iartă păcatele aceluia care a făcut baia aceasta”, fiindcă era gratuită şi avea toate cele de nevoie.

- Dar unde eşti tu?

- Eu sunt în iad!

- Dar cine eşti tu?

- Eu sunt proprietarul acestei grădini. Grădina aceasta cu pomi a fost a mea şi baia aceasta am zidit-o pe cheltuiala mea şi am lăsat-o în folosul comunei, dar am murit în floarea vârstei, cu păcate grele şi m-am dus în iad. M-am mărturisit eu, dar degeaba, că n-am avut vreme când face canon. Si iată, părinte sfinte, sunt 80 de ani de când mă muncesc în iad. Si când intri tu, părinte sfinte, în grădina asta şi te rogi, îngerul Domnului vine si mă scoate din foc. Si toţi care stau în baie, numai răutăţi fac, si nu se gândesc la Dumnezeu. Iar dumneata şi când stai în baie şi când intri în grădină, intri cu rugăciunea. Asta dreptate mi-a făcut Dumnezeu, că trimite pe îngerul Domnului şi mă ia din foc, “cât va sta preotul în baie şi în grădină, pentru rugăciunile lui, fiindcă se foloseşte şi preotul, tu să stai în grădina ta”. De aceea am spus, părinte sfinte, dacă ai sta mata în grădina asta până la sfârşitul vieţii, atâta stau eu afară din iad. Cum pleci mata, mă răpeşte îngerul Domnului si mă duce înapoi la munci.

Şi s-a speriat preotul. Şi a întrebat:

- Cum te cheamă, frate?

- Ioan mă cheamă.

- Da? Frate Ioane, şi cum pot eu să te ajut?

- O, părinte, mare putere au preoţii de la Dumnezeu! Multe suflete scot preoţii din iad.

- Dar cu ce?

- Dacă vrei, părinte sfinte, nu-mi da prescuri să mănânc, că eu sunt duh, eu mă arăt ţie aşa, dar eu nu-s cu tot cu trupul aici. Eu nu pot mânca şi bea acuma. Dacă vrei, ia prescurile şi vinul şi să faci pentru mine, părinte sfmte, 40 de Liturghii să mă scoţi din foc, că dacă mă ajuţi, mare plată ai să ai în ziua judecăţii, în ziua cea mare.

Şi cum a zis aşa, cum era cu preotul de vorbă în grădină, n-a mai văzut nimic preotul. I-au ţiuit preotului urechile, s-a speriat, a rămas în grădină şi a început a plânge: “Doamne, Doamne, cum mi-ai adus un suflet din iad ca să vorbească cu mine şi să-mi arate puterea celor 40 de Liturghii!” Până atunci se făceau 30 de Liturghii, cum am spus.

Atunci preotul a venit acasă plângând. Şi l-a văzut ginerele şi fiică-sa, şi l-a întrebat:

- Ce ai, tată, că eşti mâhnit?

Ştii, omul se cunoaşte.

- Dragul tatii, ce să am? Sunt supărat. Mă cam dor picioarele; de-acum văd că mi se apropie sfârşitul meu. Uite, măi băiete, ce vreau să fac. Eu, fiindcă am fost preot 60 de ani în comuna asta, vreau să mă duc pregătit din lumea asta. Să-mi dai voie să slujesc 40 de zile Sfânta Liturghie.

- Cine?

- Eu.

- N-ai să poţi, tată! Vezi, mata de-abia te duci.

- Cum va vrea Dumnezeu.

- El a vrut să slujească; să se ostenească el.

Şi atunci s-a minunat.

- Dacă ai să poţi, tată! Am să te mai ajut şi eu. Dar dacă poţi mata, noi te lăsăm să faci.

- Dar nu aşa cum slujiţi voi, numai duminica şi în sărbători, eu fac ca la mănăstiri.

Dar nu le-a spus taina ce a grăit acela şi ce-a văzut în grădină. Şi s-a apucat preotul, s-a. pregătit, s-a schimbat, s-a spălat, s-a mărturisit la cel tânăr, că nu poate sluji până nu se mărturiseşte. Si s-au minunat oamenii în satul acela: “Aţi auzit o veste? Preotul cel bătrân a zis că înainte de moarte vrea să facă 40 de zile slujbă”.

Si trăgeau clopotul la biserică în fiecare zi dascălul şi cântăreţul. Oamenii, când auzeau, ziceau: “Hai, măi, că slujeşte preotul bătrân! Asta-i o minune mare!” Dar se minunau toţi cât de uşor făcea slujba. Toată rânduiala, şi în fiecare zi Liturghie, că el dacă se împărtăşea cu Preacuratele Taine în fiecare zi, Sfintele îl întăreau. Sfintele Taine sunt şi pentru întărirea trupului, iar preotul slujitor se împărtăşeşte în fiecare zi, când slujeşte. Şi se minunau toţi: “Preotul cel bătrân a întinerit! Hai să-l vedeţi cum slujeşte, cum cădeşte şi la urmă ţine predică si face panahidă si toate”. Si oamenii, bucuria lor că a început preotul în fiecare zi să slujească. Aşa se slujea înainte în sat. Mergeau şi ei la biserică.

Si atunci a slujit preotul acesta bătrân vreo 20 de zile. La 20 de zile săracul a venit de la biserică foarte obosit. Si s-a dus în camera lui: “Eu mă odihnesc oleacă. Voi mânca când m-oi scula. Acum nu mi-e foame. M-am împărtăşit cu Sfintele Taine”.

Şi preotul bătrân cum era încălţat cu ciubotele, a pus capul să se odihnească. Şi nici n-a adormit bine şi vede un râu mare de foc, de n-avea margine lăţimea lui. O mare de flăcări. Şi auzea fel de fel de vaiete şi ţipete şi scrâşniri din dinţi şi răcnete de disperare şi vedea cum ard oamenii şi cum îi întorc dracii cu furci în flăcări, şi cât de mare e chinul. Si s-a speriat preotul. Când aproape de malul acelui râu de foc, iaca vede pe Ioan al lui. Jumătate era ieşit din flăcări. Şi a început a striga, bătând din palme: “Părinte, părinte, nu mă lăsa. Eu sunt Ioan din grădină! Iată cu Sfintele tale Liturghii, jumătate am ieşit din foc”. El făcuse jumătate din slujbe. “Nu mă lăsa, părinte sfinte, fă înainte şi mă scoate, că mare plată ai să ai în ziua judecăţii!”

Si preotul s-a trezit si n-a mai văzut râul de foc, şi s-a speriat. S-a sculat, şi mai tare s-a îmbărbătat. “Chiar de-oi muri, dar mai fac 20 de Liturghii”, a zis bătrânul. A întinerit. Nici nu simţea că-i bătrân. “Ia uite, domnule, ce putere la el!”

Vezi, omul când ia contact cu lumea de dincolo, cât curaj are? Si a făcut bătrânul încă 20 de slujbe; 20 de Sfinte Liturghii. Şi se minunau oamenii: “Măi, să-l întărească Dumnezeu pe părintele nostru, săracul! La 80 si atâţia de ani face zi de zi!” – cum a făcut stareţu1 meu Liturghii aici până la 82 de ani. Stareţul care m-a călugărit pe mine, Ioanichie. Aici se vede şi credinţa! Credinţa îl întăreşte pe om.

Şi a făcut încă 20 de liturghii. Si când a ajuns la 40 de zile, la ultima Liturghie, pe când era cu sfântul pocrovăţ în mână şi cu sfânta linguriţă ca să consume Sfintele, după ce s-au împărtăşit credincioşii, preotul vede deodată intrând în sfântul altar un vultur frumos, cu pene în mii şi mii de culori. Lumea plecase din biserică, pentru că se dăduse anafura. Paracliserul era prin biserică. Şi preotul a strigat:

- Măi, Vasile, ia vino repede încoace! Când a intrat paracliserul şi a văzut vulturul aşa de frumos, grozav s-a minunat. A căzut cu faţa la pământ şi a zis:

- Vai, părinte, de unde-i pasărea asta aşa de frumoasă? N-am mai văzut o aşa pasăre!

Si atunci vulturul a început a vorbi:

- Părinte sfinte, eu sunt Ioan. Iată cu Sfintele şi dumnezeieştile tale Liturghii, 40 de Liturghii, m-ai scos din munca iadului. Eu zbor si mă duc la raiul desfătării. Şi să-ţi dea ţie Dumnezeu plată în ziua cea mare a judecăţii, că ai scos un suflet din muncile iadului. Să ştii aceasta, că prin mâinile preoţilor şi prin Sfânta Liturghie multe mii şi mii de suflete în fiecare zi ies din iad, cum am ieşit şi eu. Deci mare este puterea Sfintei Liturghii, dar de acum înainte să nu mai faci 30 de Liturghii, ci 40 de Liturghii.

Şi zicând aceasta, nu l-a mai văzut. Si apoi preotul le-a spus:

- Iată azi am terminat 40 de Liturghii. De acum să vă spun taina de ce am slujit.

Şi le-a spus la ai lui si au scris, că avem în prolog scris. “Scrieţi istoria asta, că am văzut-o cu ochii şi am auzit-o cu urechile. Iată cum s-a întâmplat cu mine … “. Le-a spus de când mergea la baie. Si n-a mai făcut preotul baie la picioare pe urmă, l-a întărit Sfântul Duh. Si a mai trăit preotul trei ani de zile şi după trei ani s-a dus la Domnul.

Şi s-a făcut întâmplarea aceasta în Constantinopol, pe timpul împăratului grecesc Heraclie, împărat foarte credincios, acela ce a scos Sfânta Cruce de la Ierusalim, care a fost robită de perşi. Şi v-am spus aceasta ca să cunoaşteţi puterea celor 40 de Liturghii.

 

 

 

 

Voia lui Dumnezeu

DOAMNE AJUTA!

Odata, au venit fratii la avva Isaac, ca sa-l faca preot. Afland el de una ca asta, a fugit in Egipt, pe un camp, si s-a ascuns intr-o capita de fan. Parintii s-au dus dupa el, sa-l prinda. Ajungand la campul acela, s-au oprit sa se odihneasca, pentru ca era noapte, si au dat drumul magarului sa pasca. Magarul s-a departat si s-a oprit chiar in locul unde statea ascuns batranul. A doua zi dimineata, cand au vrut sa aduca magarul, l-au gasit si pe avva Isaac si s-au minunat. Au dat sa-l lege, dar el nu i-a lasat, zicandu-le: "Nu mai fug, caci este voia lui Dumnezeu; oriunde as fugi dau peste ea“.


De la a fi bun pana la a fi nebun distanta n-are dimensiuni intrucat ea se masoara in capacitati intelectuale si nu nu fizice.

Trebuie putina ratiune sa fi bun!
Nu trebuie nimic sa fi nebun!

Părintele Cleopa – Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria (1)

Un capitol din cartea Părintelui Cleopa “€œCălăuză în credinţa ortodoxă” (citeşte on-line / comandă on-line)

Capitolul 6 – Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria – partea I

Sectarul: Dar pe Maria, Maica lui Iisus Hristos, de ce voi, ortodocşii, o cinstiţi atât de mult şi vă închinaţi la ea ca la Dumnezeu?
Preotul: Noi pe Preasfânta Fecioară Maria şi Născătoarea de Dumnezeu o cinstim mai mult ca pe toţi sfinţii şi îngerii, dar totuşi nu-i aducem slujire ca lui Dumnezeu. Cinstirea ce se dă ei se numeşte preacinstire (supravenerare), şi ei i se cuvine această preacinstire pentru că ea este Maica lui Dumnezeu, nu numai o „prietenă” a Lui, asemenea celorlalţi sfinţi. De aceea se spune în cântarea bisericească (axionul): «Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii». Ea este mai presus decât sfinţii şi îngerii, deoarece şi îngerii şi oamenii i se închină. Astfel i s-a închinat ei arhanghelul Gavriil, la Buna Vestire (Luca 1, 28–29), şi în acelaşi chip i s-a închinat ei şi Sfânta Elisabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 40–43). Însăşi Sfânta Fecioară, prin Duhul Sfânt, prooroceşte că pe ea o vor ferici toate neamurile: Că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic… (Luca 1, 48–49), adică cinstirea ei este voită Dumnezeu.
Sectarul: Nu trebuie să dăm prea multă cinstire Fecioarei Maria, pentru că nici Însuşi Fiul ei, Iisus Hristos, n-a cinstit-o. Aceasta se vede din cuvintele Mântuitorului, redate de Sfântul Evanghelist Matei în textul următor: Şi cineva i-a zis: Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească. Iar El, răspunzând, i-a zis: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? Şi întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Căci oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă (Matei 12, 47–50). Deci faptul că Fecioara Maria I-a fost mamă nu are nici o importanţă. În faţa Lui, legăturile Sale de sânge sau de rudenie trupească n-au nici un preţ şi nici o precădere faţă de legăturile Sale spirituale cu cei ce fac voia Tatălui, oricine ar fi aceştia.
Preotul: Aici este vorba de altceva şi anume că, în afară de înrudirea trupească, mai există şi o altă înrudire cu Hristos, mult mai mare şi mai importantă, înrudirea sufletească ce constă în a face voia lui Dumnezeu. Această înrudire însă nu desfiinţează şi nu micşorează pe cea trupească. Deosebirea stă numai în aceea că înrudirea sufletească şi-o poate câştiga oricine, împlinind voia Tatălui. Înrudire înseamnă nu numai o legătură de sânge, trupească, ci şi o legătură de dragoste şi de unitate sufletească. Cel ce face voia lui Dumnezeu, acela devine sufleteşte înrudit cu Dumnezeu, deoarece Îi este cu totul ataşat lui Dumnezeu.
Astfel, prin cuvintele de mai sus, Mântuitorul nici n-a înlăturat înrudirea Sa cea trupească cu Maica Sa, nici n-a micşorat cinstirea ce i se cuvenea unei mame de la fiul ei, ci numai a căutat să accentueze că cealaltă înrudire cu El, cea sufletească, deşi este de mai mare preţ, o poate realiza totuşi orice credincios. Aşadar, a fost un cuvânt de îndemn şi de încurajare la adresa mulţimii, iar nu unul de dispreţ la adresa Maicii Sale*. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cât a fost cu Maica Sa pe pământ, pururea o asculta şi o iubea şi era supus faţă de ea (Luca 2, 51) şi oricând îi cerea ceva, nu se arăta neascultător faţă de ea. Astfel, vedem că la nunta din Cana Galileii, la cererea Mamei Sale, El a făcut prima minune, prefăcând apa în vin (Ioan 2, 3–10).Apoi a avut mare grijă de Maica Sa, chiar şi când era răstignit pe cruce; purtându-i de grijă, a dat-o spre îngrijire celui mai iubit dintre toţi ucenicii Săi – lui Ioan Evanghelistul –, după cum este scris: Deci Iisus, văzând pe Maica Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis Maicii Sale: «Femeie, iată fiul tău!» Apoi a zis ucenicului: «Iată mama ta! Şi din ceasul acela, ucenicul a luat-o sub îngrijirea sa» (Ioan 19, 26–27). Vezi că Mântuitorul, nici în vremea cea grea a suferinţelor Sale de pe cruce, nu a neglijat purtarea de grijă faţă de Maica Sa, care L-a născut şi L-a crescut? Şi cum oare ar fi putut să dispreţuiască pe Mama Sa, când Însuşi Dumnezeu a dat poruncă să cinstim pe tată şi pe mamă, după cum s-a scris: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta (Deut. 5, 16)?
Sectarul: Dar de ce voi numiţi pe Maria pururea Fecioară, de vreme ce Însuşi Fiul său a numit-o femeie, ceea ce înseamnă că a fost căsătorită, iar nu fecioară, căci aşa se adevereşte din cuvântul Scripturii: Deci Iisus, văzând pe Maica Sa şi pe ucenicul pe care-l iubea, stând alături, a zis Maicii Sale: Femeie, iată fiul tău! (Ioan 19, 26). Tot aşa o numeşte, dispreţuitor, şi la nunta din Cana Galileii: Zis-a ei Iisus: Ce este Mie şi ţie, femeie? (Ioan 2, 4). În acest caz, nici nu o putem socoti mai mult şi nu îi putem aduce un cult deosebit.

Preotul: În citatul prim, nicidecum nu este vorba de dispreţ, ci, dimpotrivă, se vede cum s-a îngrijit de soarta ei, încredinţând-o spre purtare de grijă Apostolului Ioan, ştiind că El nu va mai fi printre cei vii, pentru ca să o îngrijească în la bătrâneţile ei. Acest lucru nu este o necinstire, ci, cu adevărat, o mare cinstire şi respect faţă de Mama Sa, căreia nici în chinurile de pe cruce nu uită să-i poarte de grijă, datorită dragostei celei mari pe care o avea faţă de ea, ca mamă.
Iar dacă o numeşte «femeie», nicidecum în înţeles de femeie căsătorită sau în semn de dispreţ, ci numai în înţeles de gen. Căci tot aşa s-au adresat şi cei doi îngeri Mariei Magdalena la mormânt: Femeie, de ce plângi? (Ioan 20, 12–13). Iar cei doi bărbaţi, care s-au arătat la Înălţarea la cer a Domnului, au zis către apostoli: Bărbaţi galileeni, ce staţi privind la cer? (Fapte 1, 11). Nici îngerii, nici cei doi bărbaţi n-au adresat dispreţuitor cuvintele «femeie» sau «bărbaţi», ci dimpotrivă, în chip mângâietor.
____________________________
* Maica Domnului a fost şi singura care a împlinit desăvârşit voia lui Dumnezeu (n.ed.).
Vezi şi Părintele Cleopa – Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria (2)

Intrarea Maicii Domnului în Biserică (Vovidenia)

---

Prăznuirea Intrării Maicii Domnului în Biserică este celebrată atît de crestinii ortodocsi, cît si romano-catolici, an de an, pe 21 noiembrie, si marchează un moment important din viata copilei de trei ani, cea care avea să devină mama Mîntuitorului Iisus Hristos si anume ziua în care părintii ei, dreptii Ioachim si Ana, au adus-o la Templul din Ierusalim, după făgăduintă.


Traditia Bisericii ne spune că, atunci cînd îngerul Gavriil i-a zis Anei că pîntecul ei va rodi, ea a exclamat cu bucurie: „Dacă voi naste prunc, băiat sau fată, îl voi dărui lui Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vietii sale!“ Astfel, după ce Maria a împlinit trei ani, părintii au dus-o în Biserică, încredintînd-o preotilor. Arhiereul Zaharia, cel ce avea să devină tatăl lui Ioan Înaintemergătorul si Botezătorul Domnului, a întîmpinat fecioara si a purtat-o prin cele mai tainice lăcasuri ale Templului, binecuvîntînd-o: „Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfîrsitul veacurlor El îsi va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel“.


Apoi a asezat-o pe a treia treaptă a altarului si copila a uitat de părintii ei care s-au întors acasă uimiti si multumiti că Maria nu a privit înapoi. Astfel, Fecioara a rămas în Templul Domnului timp de doisprezece ani, pînă la apropierea vestirii că în pîntecul ei se zămisleste Fiul lui Dumnezeu.
Ziua în care se prăznuieste Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare dedicată Fecioarei Maria, înscrisă în calendar din secolul VI, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia lui Iustinian, o biserică numită „Sfînta Maria cea Nouă“. Sărbătoarea cu dată fixă, 21 noiembrie, s-a extins apoi în tot Orientul crestin, cît în Occident.


Este marcată cu cruce rosie în calendar si cu dezlegare la peste.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este numită de popor Vovidenie sau Ovidenie, cuvînt tradus din vedenie, adică lumină. De aceea, este considerată o zi a luminii, cînd credinciosii se roagă să nu fie învinsă de întuneric si ca moartea să nu înfrîngă viata. Traditia populară religioasă mai spune că, în noaptea de Vovidenie, cerul îsi deschide portile si oamenii credinciosi pot să îl vadă chiar si pe Iisus Hristos. De aceea, în noaptea de Vovidenie, se dă de pomană pentru sufletul celor morti chiar în cimitire si se aprind lumînări la morminte, care nu se vor stinge niciodată.

Sarbatoarea Intrarea Maicii Domnului in Biserica a existat inainte de sec. al VI-lea


Exista o mentiune a ei din sec. al IV-lea, facuta de Sf. Grigorie de Nyssa. Sf. Andrei Criteanul (sec. al VII-lea) vorbeste si el despre aceasta sarbatoare ce se tinea la Ierusalim. In sec. al VIII-lea, patriarhii Gherman si Tarasie au rostit cate o predica in cinstea acestei sarbatori. Se pare ca data de 21 noiembrie reprezinta data sfintirii unei biserici cu acest hram in 543. Biserica a fost construita de Iustinian cel Mare langa zidul ruinat al templului. In Apus, sarbatoarea a fost adoptata mult mai tarziu de papa Grigorie al XI-lea, care a celebrat-o petru prima data la Avignon, in 1374. Ea s-a raspandit in sec. XV-XVI, in timpul papilor Sixt al IV-lea si Sixt al V-lea.

Obiceiuri de sarbatoarea Intrarea Maicii Domnului in Biserica

Numele de Vovidenie provine din slavona si inseamna "ceea ce se face vazuta". Traditia populara spune ca, de Vovidenie se deschid cerurile, iar animalele incep sa vorbeasca. In aceasta zi se aprind lumanari, mai ales pentru cei adormiti si se impart pomeni. Este bine ca lumanarile si focul sa arda toata noaptea. Seara e buna si pentru previziuni meteorologice. Daca in noaptea de Vovidenie este senin, anul viitor va fi secetos, iar daca ninge, va fi o iarna bogata in zapada. Tot in popor, aceasta sarbatoare este asociata metaforei luminii, prezenta in diferite legende si superstitii. Astfel, sarbatoarea este cinstita pentru a avea o vedere buna si a nu fi lipsit de lumina ochilor. Simbolurile luminii sunt candela, lumanarea, soarele, focul. Tot in ziua de Vovidenie, copiii pun in vase cu apa crengi de mar. Tinute la lumina si caldura, ele inmuguresc si infloresc, fiind folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. In colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Ne intrebam ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? De ce tocmai mar, de ce tocmai flori? Pentru ca batranii nostri stiau de la batranii lor ca acea joarda a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta va inflori pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta flori dalbe.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică (Vovidenia)

DOAMNE AJUTA!

Prăznuirea Intrării Maicii Domnului în Biserică este celebrată atît de crestinii ortodocsi, cît si romano-catolici, an de an, pe 21 noiembrie, si marchează un moment important din viata copilei de trei ani, cea care avea să devină mama Mîntuitorului Iisus Hristos si anume ziua în care părintii ei, dreptii Ioachim si Ana, au adus-o la Templul din Ierusalim, după făgăduintă.


Traditia Bisericii ne spune că, atunci cînd îngerul Gavriil i-a zis Anei că pîntecul ei va rodi, ea a exclamat cu bucurie: „Dacă voi naste prunc, băiat sau fată, îl voi dărui lui Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vietii sale!“ Astfel, după ce Maria a împlinit trei ani, părintii au dus-o în Biserică, încredintînd-o preotilor. Arhiereul Zaharia, cel ce avea să devină tatăl lui Ioan Înaintemergătorul si Botezătorul Domnului, a întîmpinat fecioara si a purtat-o prin cele mai tainice lăcasuri ale Templului, binecuvîntînd-o: „Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfîrsitul veacurlor El îsi va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel“.


     Apoi a asezat-o pe a treia treaptă a altarului si copila a uitat de părintii ei care s-au întors acasă uimiti si multumiti că Maria nu a privit înapoi. Astfel, Fecioara a rămas în Templul Domnului timp de doisprezece ani, pînă la apropierea vestirii că în pîntecul ei se zămisleste Fiul lui Dumnezeu.
Ziua în care se prăznuieste Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare dedicată Fecioarei Maria, înscrisă în calendar din secolul VI, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia lui Iustinian, o biserică numită „Sfînta Maria cea Nouă“. Sărbătoarea cu dată fixă, 21 noiembrie, s-a extins apoi în tot Orientul crestin, cît în Occident.


Este marcată cu cruce rosie în calendar si cu dezlegare la peste.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este numită de popor Vovidenie sau Ovidenie, cuvînt tradus din vedenie, adică lumină. De aceea, este considerată o zi a luminii, cînd credinciosii se roagă să nu fie învinsă de întuneric si ca moartea să nu înfrîngă viata. Traditia populară religioasă mai spune că, în noaptea de Vovidenie, cerul îsi deschide portile si oamenii credinciosi pot să îl vadă chiar si pe Iisus Hristos. De aceea, în noaptea de Vovidenie, se dă de pomană pentru sufletul celor morti chiar în cimitire si se aprind lumînări la morminte, care nu se vor stinge niciodată. 


Sarbatoarea Intrarea Maicii Domnului in Biserica a existat inainte de sec. al VI-lea

Exista o mentiune a ei din sec. al IV-lea, facuta de Sf. Grigorie de Nyssa. Sf. Andrei Criteanul (sec. al VII-lea) vorbeste si el despre aceasta sarbatoare ce se tinea la Ierusalim. In sec. al VIII-lea, patriarhii Gherman si Tarasie au rostit cate o predica in cinstea acestei sarbatori. Se pare ca data de 21 noiembrie reprezinta data sfintirii unei biserici cu acest hram in 543. Biserica a fost construita de Iustinian cel Mare langa zidul ruinat al templului. In Apus, sarbatoarea a fost adoptata mult mai tarziu de papa Grigorie al XI-lea, care a celebrat-o petru prima data la Avignon, in 1374. Ea s-a raspandit in sec. XV-XVI, in timpul papilor Sixt al IV-lea si Sixt al V-lea. 



Obiceiuri de sarbatoarea Intrarea Maicii Domnului in Biserica



Numele de Vovidenie provine din slavona si inseamna "ceea ce se face vazuta". Traditia populara spune ca, de Vovidenie se deschid cerurile, iar animalele incep sa vorbeasca. In aceasta zi se aprind lumanari, mai ales pentru cei adormiti si se impart pomeni. Este bine ca lumanarile si focul sa arda toata noaptea. Seara e buna si pentru previziuni meteorologice. Daca in noaptea de Vovidenie este senin, anul viitor va fi secetos, iar daca ninge, va fi o iarna bogata in zapada. Tot in popor, aceasta sarbatoare este asociata metaforei luminii, prezenta in diferite legende si superstitii. Astfel, sarbatoarea este cinstita pentru a avea o vedere buna si a nu fi lipsit de lumina ochilor. Simbolurile luminii sunt candela, lumanarea, soarele, focul. Tot in ziua de Vovidenie, copiii pun in vase cu apa crengi de mar. Tinute la lumina si caldura, ele inmuguresc si infloresc, fiind folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. In colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Ne intrebam ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? De ce tocmai mar, de ce tocmai flori? Pentru ca batranii nostri stiau de la batranii lor ca acea joarda a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta va inflori pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta flori dalbe.

INVATATURI

http://icoanegalerie.blogspot.com

 70 DE ISTORIOARE AUDIO


 Va rog ,in mod special, vizionati acest documentar “Imagine de ansamblu”:
http://video.google.com/videoplay?docid=592352...
Aici aflati de planurile de viitor pentru subjugarea lumii,controlul ei prin cipuri si imputinarea ei drastica,”planeta x”care se zice ca ne va lovi in 2012,incalzirea globala,alimente,manipularea prin televiziune a oamenilor ,etc.
Eu am gasit acest documentar extrem de important si ptr tineri si pentru batrani.
Va rog sa nu il ignorati si sa aveti rabdare sa il vedeti pana la sfarsit(o ora si jumatate) si sa il oferiti si altora pentru vizionare.

Oare mai exista astazi adevarati crestini?

DOAMNE AJUTA!

Unui tînar învatator care întreaba: „Oare mai exista astazi adevarati crestini?”

~ Din scrisoarea a 10-a a Sfîntului Ierarh Nicolae Velimirovici (al Serbiei) ~

Sînt, sînt destui. Daca n-ar fi, s-ar stinge mîndrul soare: fiindca la ce sa lumineze o candela asa de scumpa unei simple menajerii?

Mi-ar trebui multa hîrtie ca sa astern în scris pildele minunate de adevarati crestini pe care i-am întîlnit eu însumi în viata mea – iar tie, multa vreme ca sa le citesti si sa-ti îndulcesti sufletul. Deocamdata, cerceteaza-te pe tine însuti în oglinda acestei singure pilde:

Eram anul trecut în Maciva. Asteptam trenul într-o statie mica, cînd am vazut o taranca batrîna lînga sine. Fata batrîneasca ofilita, dar luminata cu acea minunata stralucire de taina ce se vede adeseori pe fetele oamenilor duhovnicesti. Am întrebat:

- Pe cine astepti, soro?

- Paaai, pe cine mi-a trimite Domnul, zise ea.

Continuînd discutia, am aflat urmatorul lucru: ea vine zilnic în statie sa vada de nu se afla vreun calator sarac, care sa aiba trebuinta de hrana si de gazda – si cînd se afla vreunul de acest fel, îl primeste cu bucurie ca pe un trimis al Domnului si îl duce la casa ei, ce se afla un kilometru mai încolo.

Am mai înteles din discutie ca citeste Sfînta Scriptura, si merge la biserica la slujbe, si posteste, si tine toata legea lui Dumnezeu. Mai apoi, vecinii ei ne-au spus ca femeia e o adevarata sfînta.

În cele din urma, am încercat sa laud evanghelica ei dragoste de straini – însa mai înainte de a-mi termina cuvîntul a suspinat zicînd:

Oare nu sîntem noi oaspetii Lui în fiecare zi, întreaga viata?

Si lacrimi prinsera a-i straluci în ochi.

O, milostiv si dulce suflet al poporului! Tînarul meu prieten, daca te numesti învatator al poporului, poti ramîne deseori de rusine; dar de te vei numi ucenic al poporului, nu vei ramîne de rusine niciodata.

Sfînta mila Dumnezeiasca sa te lumineze!
(extras din cartea “Raspunsuri la întrebari ,




Când vei fi chemat de cineva la nunta, nu te aseza în locul cel dintâi, ca nu cumva sa fie chemat de el altul mai de cinste decât tine.
si venind cel care te-a chemat pe tine si pe el, îti va zice: Da acestuia locul. si atunci, cu rusine, te vei duce sa te asezi pe locul cel mai de pe urma.
Ci, când vei fi chemat mergând aseaza-te în cel din urma loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat el sa-ti zica: Prietene, muta-te mai sus. Atunci vei avea cinstea în fata tuturor celor care vor sedea împreuna cu tine.
Caci, oricine se înalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va înalta.

Biblia – Sfânta Evanghelie dupa Luca

Manastirea BUCIUM din Iasi

DOAMNE AJUTA!

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Pe una dintre colinele Iasului rasare în istorie, "o poarta catre cer", la care de-a lungul timpului, ierarhi, preoti si credinciosi si cel mai adesea smerti monahi, au alergat pentru rugaciune, comuniune si cunoasterea lui Dumnezeu, în Slava Sa din frumusetile naturii cu care El a daruit aceasta "gura de rai" - Manastirea Bucium.
Începuturile acestei manastiri se leaga de Schitul Românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos, cu hramul "Sfântului Ioan Botezatorul", care s-a constituit în anul 1820 în vremea arhipastoririi Mitropolitului Veniamin Costachi, consfintita fiind, însa prin hrisoavele domnesti ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica II, voievod al Moldovei la 7 iulie 1853 , de fostul rege al României Carol I la 19 iunie 1871. Ctitori si întemeietori au fost ieromonahii Nifon si Nectarie, în vremea aceea fiind Mitropolit al Moldovei, Înalt Prea Sfintitul Sofronie Miclescu.
Dupa întemeierea propriu-zisa a Schitului Prodromu din Sfântul Munte Athos, în anul 1853, cu banii proveniti de la domnitorul Grigore Alexandru Ghica II, se cumpara în comuna Bucium, lânga Iasi, 4,7 ha teren, spre a avea unde strânge donatiile si a le depozita, pentru ca mai apoi sa le trimita la Sfântul Munte, acestea fiind necesare hranei monahilor moldoveni cât si pentru ajutorarea la constructia schitului athonit. Pe acest teren se afla o vie, o cladire modesta iar mai târziu în aceasta cladire se ridica o mica biserica unde calugarii sa-si poata face pravila zilnica. Capela a fost sfintita în 19 iunie 1871, cu hramul "Sfintii Athonului", întemeietor fiind primul staret al Schitului Prodromu din Sfântul Munte Athos, ieromonah Nifon Popescu (conform adresei nr.16/13 mai 1942).
Pâna în anul 1918 asezamântul se numea "Metoh" sau "Conacul Bucium". Înalt Prea Sfintitul Pimen Georgescu venea adesea la acest "Metoh" împreuna cu alti arhierei, fapt care a facut sa se schimbe si denumirea acestui asezamânt în Schitul Bucium. În anul 1942 Schitul Prodromu Iasi cumpara de la Printesa Ioana Rosetti Roznovanu, descendenta a familiei Grigore Alexandru Ghica Voievod, toata proprietatea din Bucium însumând 22 ha teren, "Palatul Roznovanu din Bucium", "Casa cu chilii pentru muncitori", "Casa de oaspeti" si "Ateliere de olane si conducte din lut pentru aductiuni".
Odata cu venirea ca Patriarh al României a Prea Fericitului Iustinian Marina s-a schimbat si denumirea de Schitul Bucium în Schitul Prodromu Iasi, deoarece în 1948, prin adresa nr.4707/22.08.1948 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, toate domeniile ce apartineau Schitului Prodromu din Sfântul Munte Athos au fost trecute într-o singura administratie ,la Bucium , sub tutela Mitropoliei Moldovei si Sucevei.
În 1948, Schitul Prodromu Iasi avea si alte metoace ca : Schitul Zanea-Bârnova, Schitul Sorogari, Schitul Arva-Odobesti si Schitul Tifesti-Panciu. Aceste metoace se preocupau cu viticultura ceea ce a adus Schitului Prodromu Iasi un adevarat renume în tara si strainatate. Dupa anul 1954 sub arhipastorirea Înalt Prea Sfintitului Sebastian Rusan, a Înalt Prea Sfintitului Iustin Moisescu, Mitropoliti ai Moldovei, Biserica a fost reparata si extinsa fiind împodobita cu fresca de pictorul Vasile Pascu în anul 1964 si sfintita în anul 1967.
Biserica este situata în mijlocul unei cladiri patrulatere, paraclisul este construit potrivit predaniei apostolice, în forma crucii "trilobat", cu absidele de la strane circulare în ambele parti, iar cu cea de la altar rotunjita numai în exterior. Sprijinite pe umerii a doua arcade, boltile apar în lungime dreptunghiulare, iar în înaltime semicirculare. Bolta centrala se termina prin doua chenare: unul octogonal si altul circular. Interiorul bisericii, privit în întregime, prezinta eleganta, simplitate si justete în proportii. Deasupra naosului se ridica în forma octogonala turla, care este luminata în interior prin mijlocirea a patru geamuri lunguiete.
Naosul, pronaosul si clopotnita Bisericii sunt acoperite de o bolta semicilindrica joasa. Pe partile dinspre sud ale Bisericii sunt amplasate Biblioteca si Cancelaria Manastirii. În partea de nord a Bisericii este amplasata în exterior Clopotnita. În prezent în curtea manastirii exista:
" Casa Roznovanu, construita la începutul secolului al XIX-lea, conform modelului arhitectural al caselor moldovenesti, reparata, consolidata si adaugita cu etaj si mansarda care adaposteste si un paraclis pictat de pictorul Vasile Buzuloi (2004). Consolidarea casei a durat din martie 2003 pâna în iulie 2004;
" Casa Roznovanu II - construita la începutul secolului XX si care adaposteste chiliile vietuitorilor, renovata în 1959;
" Casa Trapezei - construita în 1965, adaposteste Bucataria, Trapeza pentru vietuitori, o sala de protocol de 60 de persoane, chiliile pentru vietuitori, fiind proiecata de arhitectul G.M.Cantacuzino;
" Depozitul de vinuri al Centrului Eparhial;
" Atelierul de tâmplarie al Centrului Eparhial;
" Casa portarului - situata la intrarea în manastire.
În incinta manastirii se gaseste si Cimitirul Monahal situat în partea dinspre N-E a manastirii. Nici o cladire din incinta manastirii nu prezinta valoare istorica. Ca obiect de valoare istorica si artistica, manastirea are o cruce cu postament în filigran, provenita de la ierodiaconul Nectarie Mironescu-1910. Biblioteca manastirii are un numar de aproximativ 1500 carti de cult datând din anul 1856, dar adaposteste si câteva manuscrise ale marelui copist ieromonah Onufrie Bratu.
Aceasta manastire a fost ridicata la acest rang în anul 1991 de catre Înalt Prea Sfintitul Daniel, formând o comunitate monastica activa numarând 16 vietuitori. Prin grija Centrului Eparhial Iasi în incinta manastirii functioneaza în prezent un Atelier de tâmplarie si Anexa viticola cu Depozit de vinuri. Întrucât hramul manastirii "Sfintii Athonului" se serbeaza în ziua de "duminica a doua dupa Rusalii", numita si "Duminica Sfintilor Români" Înalt Prea Sfintitul Daniel a hotarât sa se dea acestei manastiri si hramul Sfintilor Români care sa fie ocrotitorii acestui Sfânt Locas.
Vatra de rugaciune si meditatie, cu spiritualitate discreta si calma, Manastirea Bucium este un loc în care natura îmbinata cu istoria aduce o raza de frumusete spirituala într-o lume din ce în ce mai secularizata. Pentru ca numele acestui asezamânt este legat de istoricul Icoanei Maicii Domnului numita Prodromita (care acum se afla la Sfântul Munte Athos), putem spune cu multa bucurie ca mergând spre Manastirea Bucium si remarcând peisajul încântator cu vii si pomi roditori, primesti în suflet sentimentul ca aceasta manastire este o gradina binecuvântata a Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului-Prodromita-Muntele Athos

DOAMNE AJUTA!

Icoana Maicii Domnului numita "Prodromita" este una dintre icoanele facatoare de minuni, pastrate in Schitul romanesc Prodromu, in Sfantul Munte Athos. Praznuirea acestei icoane are loc in fiecare an, pe data de 12 iunie, cu priveghere de intreaga noapte. Schitul Prodromu mai pastreaza si alte icoane facatoare de minuni, printre care: icoana Sfantului Ioan Botezatorul si icoana Maicii Domnului Aparatoarea de Foc.



Prodromita este una dintre icoanele nefacute de mana omeneasca, ci anume zugravite in chip minunat, prin dumnezeiasca randuire. Icoana a fost zugravita in chip minunat, in anul 1863, in Tara Romaneasca. In acel an, Parintii Nifon si Nectarie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfantul Munte Athos, mergand in tara pentru trebuintele schitului, aveau in inima lor o mare dorinta pentru o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care sa fie asezata in biserica cea noua, dupa cum mai toate manastirile Sfantului Munte au cate o icoana facatoare de minuni.


Deci aflandu-se Parintii Nifon si Nectarie in Iasi, au inceput a cerceta acolo pentru a afla un zugrav mai iscusit si cu viata placuta lui Dumnezeu, care sa le zugraveasca o icoana a Nascatoarei de Dumnezeu.



Si au gasit un zugrav batran, Iordache Nicolau, cu care s-au invoit sa le faca aceasta icoana, dupa modelul primit de la parinti. Insa s-au tocmit ca sa lucreze numai cu post si aspra randuiala.



Randuiala implica urmatoarele nevointe: de dimineata pana cand va flamanzi sa nu ia nimic in gura, iar dupa-masa sa nu mai picteze, ci alt lucru sa faca pana a doua zi, urmand aceasta randuiala pana la terminarea ei. Batranul zugrav primi invoiala cu toata evlavia si multumirea.Iata ce scria el, in data de 29 mai 1863, despre zugravirea icoanei cea cu dumnezeiasca minune savarsita, intr-o scrisoare pastrata in arhiva Schitului Prodromu: "Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicii lui Dumnezeu, cu insasi mana mea, si in vremea lucrului a urmat o minune preaslavita, in modul urmator:



Dupa ce am terminat vesmintele, dupa mestesugul zugravirii mele, m-am apucat sa lucrez fata Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos; iar dupa ce am dat gata mana intaia si a doua, apucandu-ma de noapte ca sa termin de zugravit, privind eu la chipuri am vazut ca totul a iesit dimpotriva, pentru care foarte m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. Si asa, facandu-se seara, m-am culcat mahnit, nemancand nimic in ziua aceea, dar socotind ca a doua zi sculandu-ma, sa ma apuc mai cu dinadinsul de lucru.



Dupa ce m-am sculat a doua zi, mai intai am facut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, ca sa pot ispravi Sfanta Icoana; si cand m-am dus sa ma apuc de lucru, o! preaslavite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desavarsit, precum se vede.

Eu vazand aceasta minune, n-am mai indraznit a-mi pune condeiul pe ea, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi greseala am facut aceasta, ca sa mai dau lustru la o asemenea icoana. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane."

Icoana este zugravita pe lemn de tei, ea avand un metru inaltime si 0.70 metri latime. Zugravul a lucrat icoana in Manastirea Bucium, judetul Iasi. O caracteristica a acesteia este faptul ca icoana, cercetata la microscop, nu prezinta urme de pensula, acest lucru intarind credinta cum ca Sfintele Fete au fost pictate in chip minunat de mana nepamanteasca. Praznuirea acestei icoane are loc in fiecare an, pe data de 12 iunie, cu priveghere de intreaga noapte.

Schitul Prodromu - icoana Maicii Domnului Prodromita Icoana Prodromita a facut multe minuni, de-a lungul vremii. Maica Domnului a vindecat in chip minunat bolnavi de friguri, oameni surzi, pe cei care aveau dureri de cap si masele, bolnavi de ochi si alte feluri de suferinte.

DE-ATÂŢIA ANI...

---

De-atatia ani a stat Iisus 
In pragul casei tale, 
Dar tu zavorul greu i-ai pus 
Cu multele-ti gresale. 

Tu azi te-mpotrivesti mereu, 
Dar nu ti-e teama oare, 
Ca s-a sfarsit si Harul Sau, 
Si lunga Lui rabdare? 

Cand glasul Lui te cheama iar, 
Iubitul meu, asculta, 
Primeste al iertarii har, 
Caci vina ta e multa. 

Si va veni un ceas amar, 
O vreme de obida, 
Cand vremea Sfantului Sau Har 
Pe veci o sa se-nchida. 

Iar tu vei ramanea pe veci 
In focul de afara, 
In nesfarsit amar sa treci 
A iadului povara. 

Dar chinul cel mai greu si-amar 
Va fi incredintarea, 
C-a fost si pentru tine-un har, 
Dar i-ai respins iertarea... 
( Lena Mihai)

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Mihai Vodă.

 

Una dintre icoanele făcătoare de minuni din Bucureşti, este icoana Maicii 
Domnului de la Mănăstirea Mihai Vodă. Ctitorie a Marelui Voievod Mihai 
Viteazul, mănăstirea fost ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea în urma 
unei făgăduinţe facută Sfântului Nicolae. 

Din consemnările cronicarului muntean Radu Popescu şi ale cronicarului 
maghiar Szamosközy Istvan aflăm că, pe vremea când Mihai era Ban al 
Craiovei, fiind condamnat la moarte de către Alexandru Vodă cel Rău, în drum 
spre locul execuţiei, a cerut voie gărzilor să intre să se închine în 
Biserica Albă-Postăvari (demolata in timpul regimului comunist). Aici s-a 
rugat în faţa icoanei Sfântului Nicolae, căruia i-a făgăduit că-i va înălţa 
o mănăstire în apropiere, dacă îl scapă de la moarte. Rugăciunea i-a fost 
ascultată şi, ajuns la locul execuţiei, călăul, speriat de chipul măreţ al 
Banului Craiovei, a aruncat securea spunând ca nu poate sa-l omoare pe acest 
om. Scăpând de la moarte, Mihai şi-a ţinut făgăduiala şi a ridicat 
Mănăstirea cu hramul Sfântului Nicolae, cunoscută sub numele de Mănăstirea 
Mihai Vodă, bijuterie arhitectonica, in prezent monument UNESCO. 

În timpul regimului comunist, biserica a scăpat miraculos de buldozere. Se 
spune că în preziua demolarii, Ceauşescu ar fi avut un vis cumplit, ce l-a 
determinat să renunţe la demolare şi să accepte soluţia translatării. 
Astfel, biserica a fost translatată 289 m din Dealul Spirii (Dealul Uranus) 
în spatele clădirilor ce mărginesc Splaiul Independenţei, pe strada 
Sapienţei, după care a fost închisa şi nu s-a mai slujit in ea până în anul 
1994. Pe placa din curtea bisericii sunt înscrise următoarele cuvinte: 

"Acest străvechi lăcaş ce strălucea odinioară pe Dealul Uranus, fiind cea 
mai frumoasă cetate medievală a scăpat de vitregiile vremurilor din urmă 
fiind strămutată în anul 1985 în strada Sapienţei. Din mila lui Dumnezeu, 
Biserica a fost redeschisă în anii de arhipăstorire a P.S. Teoctist Patriarh 
al BOR, sfinţită şi predată cultului la 17 aprilie 1994 de către P.S. 
Teodosie Snagoveanul şi încredinţată P.S. Preot Adrian Beldianu". 

Din relatările părintelui paroh Adrian Beldianu aflăm că a doua zi după 
sfinţirea bisericii, doamnele venite pentru curăţenie au constatat că Icoana 
Maicii Domnului, pictată pe un fond albastru deschis, crăpata pe mijloc şi 
deteriorată, este fierbinte si nu poate fi scoasa din lada in care se afla. 
Iniţial, parintele a crezut că Icoana s-a înfierbântat din cauza unor 
posibile lumânări aprinse în faţa ei, dar în biserică nu ardeau lumănari şi 
atunci părintele cu bucurie amestecată cu teama sfânta a constatat că este 
vorba de o minune. Văzând starea Icoanei, s-a gândit că Maica Domnului îl 
îndeamnă pe această cale să o restaureze. 

În timpul lucrării de restaurare, realizată de una dintre cele mai cunoscute 
restauratoare, specialistă în icoane cantacuzine, Irina Predescu, a ieşit la 
iveală inscripţia cu numele Icoanei, Odighitria, însemnul donaţiei facute de 
monahul Ioan din Rusicon (Muntele Sfânt), anul 1666 şi semnătura acestuia. 
Odighitria (Hodighitria) înseamna "cea care te povaţuieşte şi care te 
întampina", "te previne înainte de necazuri". Icoana era un dar pentru Mihai 
Viteazul, insa a ajuns la Bucuresti la mult timp dupa moartea voievodului. 

Părintele paroh dându-şi seama nu numai de valoarea istorica a Icoanei, cât 
şi de valoarea duhovnicească, a apelat la studenţii din Salonic cu 
rugamintea de a-i căuta istoricul şi Slujba Icoanei. 

Până să primească răspuns, atât părintele, cât şi credincioşii au constatat 
cum Icoana începe să li se descopere în mod miraculos, la praznicile 
Sfinţiei Sale, îşi schimbă faţă, se îmbujorează, adunând sau desfăcând 
sfânta gură. În momentele de cumpană din timpul lucrărilor de restaurare a 
Bisericii Mihai Vodă, Icoana se întrista sau se lumina. 

A urmat apoi cea mai mare minune traită de o credincioasă, care din cauza 
unei intervenţii chirurgicale a fost anunţată de doctori că nu va avea 
copii. Zdrobită de veste, s-a lăsat convinsă de o prietena să vină la 
biserica. Părintele a sfătuit-o şi i-a dat canon să săvarşeasca neîntrerupt, 
timp de 40 de zile, Paraclisul Icoanei Maicii Domnului, iar la sfarşit 
Acatistul Bunei Vestiri. Nu după mult timp, femeia l-a anunţat pe părinte ca 
va avea un prunc. S-a născut o fetiţă sănătoasa şi frumoasă, primul copil 
închinat Maicii Domnului Odighitria. Au urmat şi alte asemenea minuni, 
tineri care s-au casatorit, bolnavi care primeau alinare şi vindecare. 

Mai tarziu, părintele paroh a primit Slujba şi istoricul Icoanei Maicii 
Domnului Odighitria din Mănăstirea Xenofon din Sfântul Munte Athos. Citind 
istoricul, părintele a constatat că toate minunile săvârşite în biserica 
Mănăstirii Mihai Vodă sunt aceleaşi cu cele ale Icoanei surori. A mai aflat 
un lucru nou că Icoana are şi darul izbăvirii de cancer. Părintele mai spune 
în "Cuvant înainte" la "Paraclisul Icoanei Preasfintei Născătoare de 
Dumnezeu", tiparită cu binecuvântarea PS Părinte Galaction, Episcopul 
Alexandriei si Teleormanului: 

"Apoi am desluşit ceea ce eu duhovniceşte intuisem deja, ca Paraclisul 
Icoanei se citeşte întotdeauna urmat de Acatistul Bunei Vestiri; Maica 
Domnului m-a luminat. 

Maica Domnului să ne binecuvinteze şi să ne învrednicească să fim 
neobosiţi închinatori şi slujitori ai acestei Sfinte Icoane Povăţuitoare, ce 
se prăznuieşte cu sărbatoare în fiecare an, la 21 ianuarie (stil nou)." 

PUTEREA UNEI RUGACIUNI: Cand veti primi acest mesaj sa spuneti o 
rugaciune... Doar atat trebuie sa faceti. Opriti-va chiar acum si spuneti o 
rugaciune de multumire pentru tot ajutorul pe care l-ati primit in viata de 
la Bunul Dumnezeu. Apoi va rog 
sa trimiteti acest mesaj catre toti prietenii si rudele voastre. Cred ca 
daca trimiteti aceasta marturisire cu o rugaciune cu credinta veti primi tot 
ce aveti nevoie ca Domnul sa aduca in viata voastra si a familiei voastre. 
Asadar, draga inima, increde-te in Dumnezeu pentru a-i vindeca pe cei 
bolnavi, pentru a-i hrani pe cei infometati, pentru a le da haine si adapost 
celor ce nu au ceea ce avem noi. Amin. 

Rugaciunea este cel mai bun dar pe care-l putem primi gratis. 
Nu e cu nici o plata, dar aduce o mare rasplata. 
In momentele dificile cauta-L pe Dumnezeu ! 

In momentele de liniste adora-L pe Dumnezeu ! 
In momentele dureroase ai incredere in Dumnezeu ! 

In toate momentele multumeste-I lui Dumnezeu ! 
Cu multa dragoste, pentru tine.

DESPRE MÂNCARE ŞI POST

DOAMNE AJUTA!

  -Sfântul Serafim de Sarov-

„Postul stă nu numai în a mânca rar, ci a mânca puţin; şi nu numai a mânca o dată, ci a nu mânca mult. Nechibzuit este postitorul care aşteaptă până la ceasul mesei ca atunci să se dea mâncatului cu nesaţ atât cu trupul, cât şi cu mintea”.

„Cel ce vrea să aibă dreaptă socotinţă la mâncat trebuie să ia seama ca să nu aleagă între bucatele gustoase şi negustoase. Acest lucru este dobitocesc, şi la om, care-i fiinţă înţelegătoare, nu este vrednic de laudă. Iar de mâncarea gustoasă ne lepădăm ca să ne smerim mădularele cele războinice ale trupului şi să dăm slobozenie lucrărilor duhului”.

„Adevăratul post stă nu numai în istovirea trupului, ci şi a da celui flămând bucata pe acre ai vrea tu însuţi sa o mănânci: fericiţi cei flămânzi, că aceia se vor sătura (Mt. 5,6)”.

"Vorbind îndeobşte despre cele ce au să fie şi despre slăbiciunea de care vor da dovadă toţi spre sfârşitul neamului omenesc, batiuşka să nu ne istovim, după obiceiul din vechime, cu nevoinţe ale postirii care acum nu mai sunt pe măsura puterilor omeneşti. El poruncea să ne temem, să fugim e trândăvie ca de foc şi să ne păzim de ea ca de cel mai mare vrăjmaş."

„Nu e păcat mai greu, măicuţă, nu e nimic mai groaznic şi mai pierzător pentru duh ca trândăvirea”, spunea batiuşka Serafim, drept care le şi poruncea maicilor nu numai să fie totdeauna sătule, ci chiar să ia pâine cu ele la lucru. „Îţi pui colţucul în buzunar, spunea el. Când oboseşti, când eşti istovită, nu te trândăvi: mănâncă puţină pâine şi iar la lucru!” El le poruncea chiar şi sub pernă să aibă puţină pâine. „Vin peste tine trândăvirea şi gândurile, măicuţă, spunea batiuşka Serafim, scoateţi pâinica şi mâncaţi, şi trândăvirea are să treacă, pâinica o s-o gonească şi o să vă dea somn bun după osteneală, măicuţă!”.

„Noi, cei trăitori pe pământ, mult am rătăcit de la calea mântuitoare. Îl mâniem pe Domnul şi prin neţinerea sfintelor posturi – acum creştinii dezleagă la carne şi în sfintele păresimi, şi în orice post, miercurile şi vinerile nu le ţin. În vreme ce Biserica are pravilă: cei ce nu ţin sfintele posturi şi toate miercurile şi vinerile din an, mult păcătuiesc ”.

„Dumnezeu trimite pedepsele tocmai pentru faptul că oamenii de acum, dispreţuind rânduielile Sfintei Biserici şi ale Sfinţilor Părinţi şi urmând păgânilor, tot calcă, nu numai miercurile şi vinerile, ci până şi posturile şi praznicile”.

"La întrebarea dacă se poate mânca de dulce în posturi atunci când cuiva îi face rău mâncarea de post şi doctorii îi prescriau să mănânce de dulce, batiuşka a răspuns:
„Pâinea şi apa nu fac rău nimănui. Cum trăiau oamenii înainte câte o sută de ani? Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Ceea ce Biserica a rânduit la cele şapte Soboare a toată lumea (Sinoadele ecumenice), aceea să împlineşti. Vai celui ce va adăuga un singur cuvânt la rânduielile acelea ori va scoate un singur cuvânt din ele. Ce au zis doctorii despre drepţii care vindecau de bube cu puroi prin singură atingerea lor şi despre toiagul lui Moisi, prin care Dumnezeu a scos apă din piatră? Ce folos este omului dacă va dobândi lumea toată, iar sufletul şi-l va pierde? Domnul ne cheamă: veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pre voi: pentru că jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară. Dar noi nu vrem”.

„Nu este Împărăţia lui Dumnezeu mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Nu trebuie să dorim nici un lucru deşert – în rest, toate lucrurile lui Dumnezeu sunt bune: şi fecioria este slăvită, şi de posturi avem nevoie pentru a-i birui pe vrăjmaşii trupeşti şi pe cei sufleteşti. Şi căsnicia este binecuvântată de Dumnezeu: şi i-a binecuvântat pre ei Dumnezeu, zicând: creşteţi şi vă înmulţiţi. Numai vrăjmaşul le tulbură ”.

POSTUL...CUGETARI ORTODOXE

Postul: o scoala a caintei.
Postul adevarat este abtinerea de la orice lucru rau. (Sf.Teodor Studitul)
Fecioria trupului apartine câtorva, dar fecioria inimii trebuie sa apartina tuturor. (Fericitul Augustin)
Esti stapân pe pântece ? Fii atunci stapân si pe limba ! (Sf.Nil Sinaitul)
Spuneau stramosii nostri. La aceasta putem adauga: suflet curat în trup curat. (Nicodim Patriarhul României)
Postul ocroteste orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpatati, frumusetea fecioriei si sfinteniei, stralucirea cuminteniei, începutul vietii crestine, mama rugaciunii, izvorul smereniei. Postul te învata linistea si el precede celelalte fapte bune. (Sf.Isaac Sirul)
Postul acela este adevarat, care este prezent în toate; pe toate le curateste si pe toate le vindeca. (Sf.Grigorie Palama)
Postul îi învata pe toti nu doar cumpatarea de la mancare, ci si înstrainarea de iubirea de argint, de nesat si de orice rautate. (Sf.Vasile cel Mare)
Postul este marea arma împotriva ispitelor, precum placerea este începutul tuturor pacatelor. (Teofilact al Bulgariei)
Postul, acest doctor al sufletelor noastre, (…) îl face pe fiecare sa ia aminte la sine însusi si-l învata sa-si amintesca de pacatele si de lipsurile sale. (Sf. Simeon Noul Teolog)
Ne-am îmbolnavit prin pacat, dar ne vindecam prin pocainta. Iar pocainta fara post este neputincioasa. (Sf.Vasile cel Mare)
Postul ne îngreuneaza pe dinafara, dar ne curata pe dinlauntru. (Sf.Ioan al Antiohiei)
Câti saraci ar putea fi hraniti datorita unei zile de post ?! (Fericitul Augustin)
Postul este mama sanatatii. (Sf.Ioan Gura de Aur)
Postul este izvor de bucurie. (Sf.Vasile cel Mare)
Postul trupului este hrana sufletului. (Sf. Ioan Gura de Aur)
Daca nu îti schimbi viata, la ce mai postesti ? Schimbarea bucatelor nu ajuta la nimic. (Sf.Ioan Gura de Aur)
Sa nu pierdem rodul postului, dupa ce am rabdat truda postului ! Cel ce nu cunoaste postul, nu cunoaste crucea. (Sf .Ioan Gura de Aur)
Fiti cu luare aminte sa nu vi se îngreuieze inimile de mâncare si bautura peste masura si de grijile vietii acesteia. (Sfânta Scriptura)