ACATIST LA ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA PUTNA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

CONDACUL 1
De veacuri mănăstirea Putna se înfrumusețează ca și cu o vistierie de minuni cu prea slăvită icoana Ta, Preacurată, la care primesc mângâiere și izbăvire din necazuri tot cei ce se închină cu credință și cântă Dătătorului a toată milostivirea: Aliluia !

ICOSUL 1
Întunecat fiind eu la minte și rob a multe păcate, mă înspăimânt a privi în oglinda gândului meu neputincios taina icoanei Tale, dar ca să nu mă arăt nemulțumitor facerilor Tale de bine, cu umilință aduc Ție laude ca acestea:
Bucură-te, cununa prea slăvită a cântărilor îngerești;
Bucură-te, a creștinilor povățuitoare pe calea mântuirii;
Bucură-te, poartă a Împărăției cerurilor;
Bucură-te, izbăvirea celor din legăturile întristării;
Bucură-te, a monahilor călăuzitoare pe muntele desăvârșirii;
Bucură-te, soare purtător al razelor milostivirii lui Hristos;
Bucură-te, candelă nestinsă a rugăciunii în mănăstirea Putna;
Bucură-te, slobozire grabnică a celor chinuiți de duhuri necurate;
Bucură-te, chemarea celor din întunericul păcatelor;
Bucură-te, mijlocitoarea pocăinței celor greșiți;
Bucură-te, apărătoare nebiruită a noastră la judecata lui Hristos;
Bucură-te, bucuria celor tămăduiți de boli cumplite;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 2
Icoana Ta, Născătoare de Dumnezeu, fost-a adusă în dar mănăstirii Tale de a doua soție a domnitorului Ștefan cel Mare, ca să împodobească în chip strălucit lăcașul Tău și să izvorască razele minunilor celor ce cu nădejde aleargă la ajutorul Tău, cântând Domnului: Aliluia !

ICOSUL 2
Toate durerile noastre și nădejdile le lăsăm înaintea sfintei icoanei Tale, căci știm, Născătoare de Dumnezeu, că ai putere a ridica jugul necazurilor noastre cu ale Tale sfinte rugăciuni, primind din nevrednicile noastre inimi flori de cântări smerite ca acestea :
Bucură-te, limanul cel binecuvântat al credincioșilor;
Bucură-te, ocrotitoarea cea grabnică a celor din nevoi;
Bucură-te, scutul mântuirii celor ce Te cinstesc;
Bucură-te, izbăvitoare din grele întristări;
Bucură-te, că ne ajuți a ridica Crucea noastră în vremuri de grele încercări;
Bucură-te, că Te înduri de cei disprețuiți;
Bucură-te, vistieria minunilor;
Bucură-te, cetatea cea însuflețită a Împăratului ceresc;
Bucură-te, oglinda întru care s-a arătat frumusețea Treimii;
Bucură-te, cărarea mântuirii credincioșilor;
Bucură-te, scutul cel nebiruit al monahilor;
Bucură-te, cununa iubitorilor de rugăciune;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 3
Cetate însuflețită a creștinilor și stâlp de foc călăuzitor în întunericul acestei lumi umbrite de multe necazuri, pe Tine Te cunoaștem și pentru aceasta cu mulțumire cântăm FiuluiTău:Aliluia !

ICOSUL 3
Ca un luceafăr strălucești Născătoare de Dumnezeu, pe cerul cel împodobit cu Sfinți ca niște stele, povățuind pe toți către Soarele dreptății, iar noi, cu cerul minții întunecat de neștiință, îndrăznim a-Ți aduce Ție stele de laude ca acestea:
Bucură-te, lumina celor cufundați în întunericul neștiinței;
Bucură-te, luceafăr de Dumnezeu ales și sfințit spre călăuzirea poporului;
Bucură-te, că luminezi și peștera inimilor noastre, cea întunecată de păcat;
Bucură-te, cununa Soborului tuturor Sfinților;
Bucură-te, că din izvorul rugăciunii Tale pe toți adăpi;
Bucură-te, că ne scoți din prăpastia necazurilor;
Bucură-te, cărarea prea dorită a Sfinților;
Bucură-te, podoaba cea neprețuită a călugărilor;
Bucură-te, comoara mântuirii monahilor;
Bucură-te, scară a desăvârșirii creștine;
Bucură-te, oglindă a virtuților mântuitoare;
Bucură-te, cununa fecioarelor înțelepte;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 4
Ca Una Ce ai născut lumii pe Cel Ce este Calea adevărului, din căile rătăcirii scoate-ne pe noi, cei încurcați în multe păcate, ca pururea să mărim ajutorul Tău, slăvind pe Dumnezeu în cântări de: Aliluia !

ICOSUL 4
Cu o frumoasă ferecătură de argint a fost împodobită icoana Ta prin osârdia mitropolitului Iacov Putneanul, iar noi, cei săraci de orice virtute, împodobim înțelegător icoana Ta cu cântări ca acestea:
Bucură-te, podoaba cea prea dorită a lumii îngerești;
Bucură-te, slava cea negrăită a ierarhilor;
Bucură-te, dorirea neîncetată a pustnicilor;
Bucură-te, cununa frumuseții duhovnicești a fecioarelor înțelepte;
Bucură-te, munte înalt al desăvârșirii;
Bucură-te, cununa iubitorilor de rugăciune;
Bucură-te, acoperământul monahilor din mănăstirea Putna;
Bucură-te, dulcea cântare a cetelor îngerești;
Bucură-te, lumina cea neapusă a drepților;
Bucură-te, oglinda viețuirii îngerești;
Bucură-te, floarea prea sfințită a tuturor darurilor Duhului;
Bucură-te, cununa evlaviei mitropolitului Iacov;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 5
Primește curgerea cuvintelor ce se aduce Ție din inimile noastre împietrite și risipește norul necazurilor noastre, ca Una Ce ești Cer Care ai purtat pe Soarele dreptății, luminând cerul inimilor celor ce strigă cu credință către Piatra vieții : Aliluia !

ICOSUL 5
Mitropolitul Iacov, cel ce era cu mare evlavie către Tine, Preacurată, a poruncit să se facă două coroane mari slăvitei Tale icoane, a Celei Ce încununezi cu darurile Tale pe robii Tăi cei credincioși care Te măresc așa:
Bucură-te, a mitropolitului Iacov sfântă dorire ;
Bucură-te, cununa veseliei Evei;
Bucură-te, pecetea inimilor smerite;
Bucură-te, cununa darurilor Duhului;
Bucură-te, calea cea nerătăcită a călătorilor;
Bucură-te, candelă nestinsă a rugăciunii pentru lume;
Bucură-te, că icoana Ta cu două coroane a fost împodobită;
Bucură-te, că încununezi cu cinste pe robii Tăi;
Bucură-te, cununa monahilor râvnitori;
Bucură-te, pecetea nestricată a fecioriei;
Bucură-te, vasul preacurat al untdelemnului milostivirii dumnezeiești;
Bucură-te, pod preaslăvit al trecerii noastre la Viață;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 6
Îngerii privesc cu mirare la icoana Ta cea izvorâtoare de lumină, iar noi în chip înțelegător o împodobim cu gânduri de laudă, de mulțumire și de dragoste, voind a ne face părtași bucuriei celor ce cântă neîncetat Domnului: Aliluia !

ICOSUL 6
Prin puterea rugăciunilor Tale Preacurată, diavolii au fost izgoniți din cele trei femei, care au adus Ție mai apoi neîncetate mulțumiri; cu a Ta grabnică rugăciune, izgonește și din sufletele noastre patimile cele de ocară, făcând să strălucească razele smereniei care ne îndeamnă a Te lăuda pe Tine așa :
Bucură-te, slobozirea femeilor muncite de diavol;
Bucură-te, înfricoșătoare vedere pentru duhurile răutății;
Bucură-te, dulceață negrăită a creștinilor bine cinstitori;
Bucură-te, carte nescrisă a tainelor Împărăției;
Bucură-te, limanul iubitorilor de mântuire;
Bucură-te, poarta pocăinței celor greșiți;
Bucură-te, mângâierea cea dulce a drepților;
Bucură-te, că întristarea Evei ai risipit;
Bucură-te, că ai născut pe Izbăvitorul lui Adam;
Bucură-te, poarta de aur a pocăinței celor greșiți;
Bucură-te, chemarea celor din întunericul păcatelor;
Bucură-te, lauda cea nesfârșită a neamului creștinesc;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 7
Strajă neadormită ești tuturor mănăstirilor și Tu, Preacurată, primești rugăciunile tuturor celor din nevoi, prefăcând necazurile noastre în belșug de sporire duhovnicească spre bucuria celor ce cântă Stăpânului tuturor cu evlavie: Aliluia !

ICOSUL 7
Mulți demonizați au aflat izbăvire fiind aduși la cinstită icoana Ta, iar noi, cu evlavie și cu umilință, aducem Ție cununi de cântări ca acestea, rugându-Te să ne izbăvești din tirania patimilor :
Bucură-te, slobozirea cea dorită a multor îndrăciți;
Bucură-te, putere înfricoșătoare duhurilor răutății;
Bucură-te, podoaba creştinilor ce luminează toată lumea;
Bucură-te, farul Cel nestins al înţelepciunii;
Bucură-te, lumina înţelepciunii celor smeriţi;
Bucură-te, pomul Raiului Ce a purtat pe Rodul vieţii;
Bucură-te, cununa Cea nepreţuită a preoţilor;
Bucură-te, neîncetată dorire a cetelor îngereşti;
Bucură-te, floarea cea preasfinţită a darurilor Duhului;
Bucură-te, bucuria nerăpită a monahilor și a fecioarelor evlavioase;
Bucură-te, făclie nestinsă a Luminii;
Bucură-te, izvor nedeșertat al minunilor;
Bucură-te, Rai împodobit cu toate florile virtuților;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 8
Izvorul minunilor Tale veselește sufletele cele umbrite de necazuri, care strigă cu mulțumire către Izvorul vieții lauda neîncetată de : Aliluia !

ICOSUL 8
Sub acoperământul rugăciunii păzește totdeauna pe monahii care se nevoiesc în mănăstirea Putna și aduc Ție laudă, ca Maicii lui Dumnezeu și Deschizătoarea porților mântuirii celor ce se roagă Ție; deschide și ușa inimilor celor ce cu dragoste voiesc a-Ți aduce Ție prinosul laudelor acestora:
Bucură-te, icoană a rugăciunii întrupate în fapte;
Bucură-te, cărare sfințită de pașii rugăciunii;
Bucură-te, untdelemn necheltuit al milostivirii;
Bucură-te, vasul doririlor dumnezeiești;
Bucură-te, munte înalt al înțelepciunii;
Bucură-te, comoara rugăciunii ascunsă în țarina inimilor smerite;
Bucură-te, scară cerească prin care ajungem la înălțimea mântuirii;
Bucură-te, floarea darurilor dumnezeiești;
Bucură-te, armă nebiruită împotriva vrăjmașilor nevăzuți;
Bucură-te, nădejdea neînfruntată a creștinilor;
Bucură-te, oglinda Vieții;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 9
Ploaia milostivirii Tale se revarsă în pământul inimilor, făcându-l roditor de cereștile gânduri prin care și noi, nevrednicii, ne vom împărtăși de bunătatea Celui Ce este lăudat neîncetat de îngeri cu cântări de: Aliluia !

ICOSUL 9
Ca o oglindă a cerului se arată prea cinstita Ta icoană celor ce o privesc cu evlavie și cu gând umilit, punând înaintea Ta rugăciunile lor, căci porți în mâinile Tale cheia vistieriilor milostivirii dumnezeiești și dai din destul daruri celor cu ochii inimii ațintiți asupra Ziditorului Celui Ce voiește a fi Tu lăudată așa :
Bucură-te, poarta mântuirii credincioșilor;
Bucură-te, că întristarea noastră o prefaci în bucurie;
Bucură-te, caldă mângâiere celor neputincioși;
Bucură-te, liniștea celor tulburați de ispite;
Bucură-te, liniștea noastră la judecata lui Hristos;
Bucură-te, încununarea celor smeriți;
Bucură-te, chemarea celor din întunericul păcatului;
Bucură-te, cununa minunilor înfrumusețând mănăstirea Putna;
Bucură-te, acoperământul rugăciunii pustnicilor;
Bucură-te, încununarea celor iubitori de osteneală;
Bucură-te, vasul cel de aur al credinței;
Bucură-te, izvorul îndurărilor dumnezeiești;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 10
Inimile noastre pururea tulburate de valurile ispitelor spre tine își trimit gândul în corabia rugăciunii ca spre un liman binecuvântat de izbăvire căruia îi cântăm cu bucurie neîncetat: Aliluia !

ICOSUL 10
Pe cei ținuți în legăturile bolii îi izbăvește, pe cei bântuiți de duhurile răutății îi slobozește, celor săraci arată-Te bogăție neîmpuținată de credință și nădejde în mila Dătătorului a tot binele, pe cei nepricepuți îi înțelepțește cu razele Duhului, pe cei rătăciți pe căile păcatelor îi îndreptează către Calea vieții și împăcarea cu Tatăl solește celor greșiți, ca toți să-Ți cântăm într-un glas cu adâncă mulțumire așa:
Bucură-te, tămăduirea mult dorită a celor gârboviți de boală;
Bucură-te, ridicarea celor căzuți în patul neputințelor;
Bucură-te, bogăția cea nerăpită a săracilor;
Bucură-te, odihna sufletelor muncite de vrăjmașii nevăzuți;
Bucură-te, poarta mântuirii păcătoșilor aduși la pocăință;
Bucură-te, mângâierea cea dulce a celor curați cu inima;
Bucură-te, călăuzitoarea monahilor la porțile Vieții;
Bucură-te, a mănăstirii Putna podoabă neprețuită;
Bucură-te, soare al lumii născător al Soarelui veșnic;
Bucură-te, vistierie necheltuită a darurilor Duhului;
Bucură-te, călăuză către Soarele dreptății;
Bucură-te, că prin Tine ne-am făcut moștenitori ai Tatălui ;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 11
Toată mintea omenească se întunecă, neputând afla în vistieria inimii laudă pe măsura vredniciei Tale, iar spicele gândurilor îngerești în adierea Duhului se pleacă înaintea măreției Tale, toți într-un glas numai strigând: Aliluia !

ICOSUL 11
Mulțimea facerilor Tale de bine dăruite neamului omenesc covârșesc orice înțelegere, căci prin Tine am dobândit iarăși împăcare cu Dumnezeu și Adam cel osândit pe scara Crucii Fiului Tău s-a izbăvit din adâncurile iadului; la Tine alergăm Stăpână, ca de muncile cele veșnice să ne izbăvești cu neadormitele Tale rugăciuni, ca să-Ți cântăm fără tăcere :
Bucură-te, făgăduința mântuirii credincioșilor;
Bucură-te, izbăvitoarea noastră din toată primejdia;
Bucură-te, întoarcerea celor greșiți în pământul pocăinței;
Bucură-te, cununa cântărilor îngerești;
Bucură-te, veselia Cuvioșilor cea nerăpită de orice tulburare;
Bucură-te, pod ce ne treci pe țărmul mântuirii;
Bucură-te, mlădița purtătoare a Rodului vieții;
Bucură-te, vistierie bogată a tuturor darurilor Duhului;
Bucură-te, chivot sfințit întru Care S-a odihnit Cuvântul;
Bucură-te, scară ce ne sui la Tatăl Ceresc;
Bucură-te, limanul sfințit al celor din nevoi;
Bucură-te, că Te înduri de cei chinuiți de neputințe trupești;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 12
Minunile revărsate prin rugăciunile înaintea sfintei Tale icoane covârșesc mintea noastră, căci nimeni nu va cuprinde în orizontul gândului îndurările Tale dăruite celor din nevoi, împreună cu care cântăm și noi lui Dumnezeu: Aliluia !

ICOSUL 12
Mulțumirea cea din inimă a femeii care se vindecase de neputința ochilor o ai primit, iar acum luminezi cu razele rugăciunilor Tale și ochii sufletelor noastre celor întunecate de păcat, care privesc cu umilință spre chipul icoanei Tale cântând:
Bucură-te, vederea limpede a celor orbi;
Bucură-te, lumina bucuriei femeii tămăduite;
Bucură-te, că ai primit ofranda mulțumirii ei;
Bucură-te, toiagul pocăinței celor neputincioși;
Bucură-te, comoara doririlor dumnezeiești;
Bucură-te, dulce vedere a celor întunecați de păcat;
Bucură-te, cununa rugăciunii celor smeriți;
Bucură-te, rai înțelegător al slavei celei de sus;
Bucură-te, cunună prea slăvită a mireselor lui Hristos;
Bucură-te, înălțimea cea neajunsă a fecioriei;
Bucură-te, muntele cel sfințit al comorilor Duhului;
Bucură-te, pecetea nestricată a frumuseții cerești;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 13
O, Preasfântă Stăpână, cununa minunilor sfintei mănăstiri Putna, Ceea Ce prin nașterea Ta ai izbăvit lumea din osânda păcatului, roagă-Te să se nască și în sufletele noastre gârbovite de păcat pocăința, umilința și tot gândul cel smerit spre dobândirea Împărăției cerurilor, unde puterile îngerești cântă neîncetat : Aliluia !

　　　　RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI
　　　　
O, Preacurată Stăpână, Lumina monahilor și Călăuzitoarea credincioșilor spre liamnul mântuirii, caută cu blândețe spre robii Tăi și revarsă nouă ploaia milostivirii Tale. Picăturile milei Tale să înfrumusețeze și sufletele noastre, risipind norii cei negri ai patimilor.
Ca Una Ce ești strajă nebiruită mănăstirii Putna, acoper-o totdeauna cu vălul rugăciunii Tale, ca obștea Ta să sporească întru dragostea lui Hristos, întru smerenie, întru ascultare, întru credință și nădejdea vieții celei veșnice. Pe cei ce cu gândul se înfățișează înaintea sfintei Tale icoane, cerând cu umilință plinirea cererilor celor spre mântuire, îi izbăvește din toate primejdiile și îi povățuiește către lumina Împărăției cerurilor. Pe cei stăpâniți de duhuri necurate, îi slobozește, celor bolnavi le mijlocește sănătate sufletească și trupească, pe cei biruiți de întristare îi ridică, dăruindu-le nădejdea veseliei veșnice în Împărăția Tatălui, pe cei săraci îi îmbogățește întru nădejdea mântuirii pentru răbdarea lor și cele de folos le dăruiește, pe văduve le ocrotește de toată primejdia, pe tineri îi înțelepțește în căutarea vieții celei veșnice întru lumina Treimii, celor orfani arată-Te în toată vremea Maică prea milostivă și tuturor celor ce au trebuință de mijlocirea Ta plinește-le cererile cele bune.
Sub straja rugăciunilor Tale păzește mănăstirea Putna, ca să treacă prin veacurile rămase nebiruită de tulburările lumești, ci să fie pururea adăpostire duhovnicească tuturor monahilor ce voiesc a ajunge pe scara rugăciunii Tale în cămările cerești. Adu-Ți aminte de toți cei ce Te cinstesc pe Tine și plinește cererile cele bune ale tuturor, izbăvindu-ne pe noi de muncile cele veșnice când vom sta înaintea Fiului Tău la judecată. Fii nouă și pe pământ ajutătoare grabnică în toate nevoile, ca întru lumina rugăciunilor Tale să aducem pururea laudă de mulțumire Părintelui luminilor în vecii vecilor. Amin.

Adormirea Maicii Domnului in iconografie

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                            Explicitare icoana Adormirii Maicii Domnului

                                   Adormirea Maicii Domnului in iconografie

            Adormirea Maicii Domnului se praznuieste pe 15 august dupa un post de doua saptamani. Sarbatoarea aceasta este una dintre cele mai indragite praznice ale popoarelor ortodoxe de pretutindeni.

In iconografia traditionala scena Adormirii este descrisa astfel: Cate o cladire in dreapta si in stanga icoanei. In mijlocul planului frontal se afla Maica Domnului intinsa pe un pat, adormita cu mainile incrucisate pe piept. La capul Maicii Domnului se afla Sfantul Apostol Petru, aplecat, tinand in maini o cadelnita si tamaind. In partea opusa sta Sfantul Apostol Pavel, tot aplecat, privind la Maica Domnului, cu mana dreapta intinsa catre ea intr-un gest care exprima adanca evlavie. Jalea se citeste pe fata amandurora.

Langa fiecare dintre cei doi mai sunt alti cinci apostoli, cu expresii pline de tristete. In spatele patului, la mijloc, se afla Hristos intr-o mandorla a slavei. Este incadrat dc ingeri, si, putin mai departe, de sfintii ierarhi in vesminte liturgice. In capatul din stanga se afla femei plangand. Hristos tine cu amandoua mainile sufletul mameai Sale sub forma unui prunc infasat. El si Maica Domnului – atat trupul cat si suflatul ei – sunt reprezentati cu aureole; la fel si ingerii. Apostolii si ierarhii sunt reprezentati fara aureole, pentru a se scoare in evidenta chipurile Mantuitorului si Maicii Domnului. Din acelasi motiv, ingerii- fetele, aureolele si vesmintele - sunt pictati in culori pale.

Ierarhii, care se recunosc datorita crucilor mari de pe vesmintele lor, tin deschise Sfintele Evanghelii. Numele lor nu sunt incrise. Dupa Dionisie din Furna, ei sunt Sfintii Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Kontoglu il adauga si pe Sfantul Iacov. Cu privire la reprezentarea sufletului Maicii Domnului ca prunc infasat, trebuie spus ca este zugravir astfel pentru a simboliza faptul ca, atunci cand a murit, duhul ei s-a nascut la o noua viata, la viata cereasca. In unele icoane vechi Sfintii Apostoli apar purtand patul pe care se afla intins trupul Maicii Domnului, evident intr-o procesiune de ingropare. Ii intalnim astfel, de exemplu, in fresca de secol XIV de la Decani, Serbia.

Uneori apare in planul apropiat un om care are amandoua mainile taiate de un inger cu sabia. .Dupa Leonid Uspensky acest om, Athon, a fost un evreu fanatic care a indraznit sa se atinga de patul Maicii Domnului. El adauga ca acest detaliu este "apocrif”. Kontoglu ofera o explicalie oarecum diferita. El spune ca omul era un evreun evlavios pe numc Jehonias, care a fost pedepsit de inger pentu ca a vrut se rastoarne trupul sfant.

Acest element nu numai ca este ca este lipsit de importanta, dar si distrage. Abate atentia de la Maica Domnului, de la Hristos si de la ceilalti sfinti. Nu se intalneste in icoanele perioadei bizantine; si nici Kontoglou nu a folosit acest element.

În dreapta casei este reprezentat Sfântul Ioan Damaschin, purtând în mâini o hârtie în care este scris: "După vrednicie, ca pe un suflet, te-a primit pe tine cerul". Iar în stânga casei apare Sfântul Cosma Melodul care poartă şi el în mână o hârtie pe care este scris: "Femeie muritoare, pe tine, cea mai presus de fire a lui Dumnezeu Maică ştiindu-te...".

. Icoana Adormirii nu se bazeaza pe relatari scripturistice, pentru ca acestea nu exista, ci pe Sfanta Traditie. Este in acord cu imnografia Bisericii, in special cu svetilna care se canta in ziua de 15 august si in cele paisprezece zile care o preced. Acest imn spune: "Apostoli de la margini, adunandu-va aici, in satul Ghetsimani, ingropati trupul meu; si Tu, Fiule si Dumnezeul meu, primeste duhul meu."

                               Venirea Apostolilor din toate colturile lumii pe nori.

Desi nu se spune nimic despre adormirea prea Sfintei Fecioare in Noul Testament, termenul utilizat in icoana pentru a-i denumi adormirea, koimesis este folosit in Evanghelia dupa Ioan cand se vorbeste despre moartea lui Lazar. Aici citim ca dupa moartea lui Lazar, Iisus le-a spus ucenicilor” ,,Lazar, prietenul nostru, a adormit; Ma duc sa-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, daca a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau ca vorbeste despre somn de odiha. Atunci Iisus le-a spus lor pe fata: Lazar a murit,, (In. 11, 11-14).

Forma verbala a lui koimesis se foloseste in Faptele Apostolilor cand se vorbeste despre moartea lui Stefan, primul mucenic. In capitolul al saptelea din Faptele Apostolilor ni se spune ca, pe cand multimea arunca in el cu pietre, el L-a chemat pe Dumnezeu si a spus "Doamne, Iisuse, primeste duhul meu ! Si, ingenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta ! Si zicand acestea, a adormit ( ekoimethe) (Fapte 7, 59-60).

Cu privire la folosirea termenului koimesis in Noul Testament pentru a denumi "odihna" si "moartea, koimesis este corect preluat in inscriptia grecesca a icoanei Adormirii Maicii Domnului.

Ghetsimani, locul unde cantarea spune ca s-au adunat Sfintii Apostoli pentru inmormantarea trupului sfant al Maicii Domnului, estc mentionat in Evanghelia dupa Matei ( 26, 36) si in cea dupa Marcu (14, 32) si mai exista o aluzie la el in Evanghelia dupa Ioan (18, l-2). Ioan se refera la gradina Ghetsimani si spune ca Iisus mergea adesea acolo cu ucenicii Sai.”

Adunarea apostolilor in jurul Maicii Domnului la Adormirea ei se leaga de un moment precedent, de adunarea lor, impreund cu ea, dupa Inaltarea lui Hristos. In primul capitol din Faptele Apostolilor citim urmatoarele: "Atunci ei (apostolii) s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor, care este aproape de Ierusalim .... Si cand au intrat, s-au suit in incaperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru si Ioan si Iacov si Andrei, Filip si Toma, Bartolomeu si Matei, Iacov al lui Alfeu si Simon Zelotul si Iuda al lui Iacov. Toti acestia, intr-un cuget, staruiau in rugaciune impreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Iisus si cu fratii Lui." (Fapte 1, 12-14).

Acest pasaj arata ca intre Sfintii Apostoli si Maica Domnului a existat o legatura stransa: se intalneau cu ea din timp in timp, se rugau impreuna si ii purtau o adanca evlavie. Aceasta legatura stransa a inceput la Rastignirea Domnului, cand Prea Sfanta Fecioara si ucenicul Ioan stateau langa Cruce, iar Iisus i S-a adresat mai intai ei, apoi ucenicului Sau. Hristos "a zis mamei Sale: „Femeie, iata fiul tau!' Apoi a zis ucenicului: "Iata mama ta !" Si din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine" (In. 19, 27-28).

In reprezentarea murala, mozaicul sau pictura care infatiseaza Adormirea este executata pe peretele de apus al naosului, deasupra trecerii spre pronaos. Ea aminteste privitorilor, in timp ce pleaca din biserica, de adormirea Maicii Domnului si de proptia moarte si de viata ce va sa vina.

Icoana se intalneste astfel in bisericile principale ale manastirilor si schiturilor din Muntele Athos si in numeroase biserici de pretutindeni, bizantine si postbizantine.

Trebuie remarcat că, în viziunea iconografică ortodoxă, icoana praznicului Adormirii Maicii Domnului este orientată în jurul caracterului muritor al Născătoarei de Dumnezeu, al umanităţii ei depline. Prezenţa lui Hristos aici atestă atât faptul că Maica Domnului avea şi ea nevoie de mântuire, ca şi ceilalţi oameni, cât şi faptul că preaslăvirea Născătoarei de Dumnezeu se face numai prin raportarea la Fiul ei.

Prezenţa tuturor Apostolilor la adormirea Maicii Domnului arată cinstirea ei deosebită atât de către Domnul, cât şi de către întreaga Biserică, reprezentată şi prin grupul de femei care apar în icoană. Cerul şi pământul se întâlnesc, o dată în plus, mărturisind preaslăvirea celei care îşi încredinţa sufletul în mâinile Fiului ei.

Faptul că icoana şi întreg praznicul sunt orientate în jurul Adormirii, iar nu în jurul "mutării" Maicii Domnului cu trupul la Cer arată faptul că, dacă întreaga Biserică a fost de faţă la moartea ei, momentul mutării ei şi cu trupul la Cer rămâne o taină.

Despre aceasta icoana,locatia unde se afla, am sa scriu un blog separat.Icoana se afla la Istanbul,in cartierul Fanar in biserica cu hramul ce il discutam in acest blog,pe pamantul rascumparat si donat de Dimitrie Cantemir.Foto cu icoana este aproape unica,biserica nu se viziteaza niciodata,singura slujba se tine doar pe 15 august numai cu preotii din Grecia si din Turcia,fara oamenii de rand.Cum am reusit sa vizitez biserica va voi spune in blog

           Un înger zugrăveşte Icoana Adormirii Maicii Domnului în locul Cuviosului Alipie

Îndată după plecarea acelui om, a intrat la Cuviosul Alipie un tânăr luminos şi a început a zugrăvi acea Icoană. Alipie a socotit că stăpânul Icoanei s-a mâniat, şi a trimis alt zugrav să i-o facă. La început i s-a părut că acela este om, dar graba cu care lucra şi frumuseţea lucrului, îl arăta pe el că este înger, căci uneori punea aur pe Icoană, iar alteori freca pe piatră felurite vopsele şi cu acelea zugrăvea. Astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o Icoană foarte frumoasă. După aceea a zis către Cuvios: „Părinte, lipseşte ceva de aici, sau am greşit cu ceva?”

Un drept-credincios i-a dat, Cuviosului Părinte Alipie ca să zugrăvească o Icoană, Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, rugându-l ca s-o termine de praznicul Adormirii.

După câteva zile Cuviosul îmbolnăvindu-se şi apropiindu-se de sfârşit, Icoana a rămas nezugrăvită. Din această pricină, omul acela se supăra şi se mâhnea asupra Sfântului. Dar Alipie îi zicea: „Fiule, nu te supăra când vii la mine, ci aruncă-ţi spre Domnul grija, că El va face precum va voi, şi Icoana pe care o doreşti de ziua praznicului va sta la locul ei“. Omul crezând cuvintele Cuviosului, s-a dus la casa sa bucurându-se.

Apoi venind iarăşi la vecernia praznicului Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu si văzând Icoana nezugrăvită şi pe Cuviosul Alipie şi mai bolnav, îl defăima, zicându-i: „De ce nu mi-ai spus de slăbiciunea ta, că aş fi dat altuia să-mi zugrăvească Icoana, ca praznicul să-mi fie luminos şi cinstit, dar acum iată că m-ai ruşinat?“.

Cuviosul i-a răspuns cu blândeţe: „O fiule! N-am făcut aceasta din lenevire, însă Dumnezeu poate ca Icoana Maicii Sale să o zugrăvească cu un cuvânt; pentru că eu acum mă duc din lumea aceasta, precum mi-a arătat mie Domnul, iar pe tine nu te voi lăsa întristat“. Auzind aceasta omul acela a plecat foarte întristat.

Îndată după plecarea acelui om, a intrat la Cuviosul Alipie un tânăr luminos şi a început a zugrăvi acea Icoană. Alipie a socotit ca stăpânul Icoanei s-a mâniat, şi a trimis alt zugrav să i-o facă. La început i s-a părut că acela este om, dar graba cu care lucra şi frumuseţea lucrului, îl arăta pe el că este înger, căci uneori punea aur pe Icoană, iar alteori freca pe piatră felurite vopsele şi cu acelea zugrăvea. Astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o Icoană foarte frumoasă. După aceea a zis către Cuvios: „Părinte, lipseşte ceva de aici, sau am greşit cu ceva?”

Cuviosul i-a răspuns: „Bine ai făcut-o, Dumnezeu ţi-a ajutat ca să o zugrăveşti cu aşa mare podoabă, căci El Însuşi a lucrat aceasta prin tine“. Apoi sosind seara, zugravul acela s-a făcut nevăzut, împreună cu Icoana.

Stăpânul Icoanei, toată noptea a petrecut-o fără somn, de mare mâhnire, că nu o avea gata pentru praznic, numindu-se pe sine păcătos şi nevrednic de un dar ca acesta.

Dimineaţa sculându-se s-a dus în biserică, pentru a plânge a sa greşeală, dar deschizând uşa bisericii, a văzut Icoana la locul său, strălucind foarte mult.

Atunci de frică a căzut la pământ, socotind că o nălucire i s-a arătat lui, apoi ridicându-se puţin şi privind, a cunoscut că este Icoana lui. De aceea, fiind cuprins de cutremur şi de spaimă multă, şi-a adus aminte de cuvintele Cuviosului Alipie, care îi zisese că Icoana îi va fi gata de ziua praznicului său. Alergând a deşteptat pe casnicii săi şi îndată au mers cu mare bucurie în biserică după dânsul, cu lumânări şi cu tămâieri. Văzând ei Icoana că strălucea ca soarele, au căzut cu feţele la pământ, i s-au închinat ei şi au sârutat-o cu toată veselia sufletului. După aceea, acel om drept-credincios s-a dus la egumen şi a început a-i spune şi lui minunea ce se făcuse cu aceea Icoană. Apoi au mers împreună la Cuviosul Alipie şi l-au văzut pe el, gata de a pleca din lumea aceasta.

      Însă l-a întrebat egumenul: „Părinte, cum şi de cine s-a zugrăvit Icoana omului acestuia?” Iar el spunându-le toate câte a văzut, a zis: „îngerul a zugrăvit-o pe ea şi iată-l, acum stă de faţă, vrând să mă ia şi pe mine“. Acestea zicându-le, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, în ziua de 17 ale lunii lui august. Fraţii îngrijindu-i trupul, l-au pus în biserică unde, făcând deasupra lui cântarea cea obişnuită, l-au pus în peştera Cuviosului Antonie.

Astfel, acest Sfânt zugrav şi făcător de minuni, a împodobit cerul şi pământul, suindu-se acolo cu sufletul său cel îmbunătăţit. Iar aici fiind cu trupul, în cinstea lui Dumnezeu Tatăl, începătorul zugravilor, Care a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră“. Asemenea şi a Ipostasului Său, Dumnezeu Fiul, Care cu chipul S-a aflat ca omul, împreună cu a Sfântului Duh, care S-a pogorât în chip de porumbel şi în limbi de foc, prin Care de o fiinţă fiind, să ne fie şi nouă parte ca împreună cu Cuviosul Alipie, să-L lăudăm în vecii vecilor. Amin!

sursa
http://ro.netlog.com/piosmarian/blog/blogid=1603394#blog

PANTANASSA..ACATISTUL MAICII DOMNULUI.avi

NE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Rugăciune către Maica Domnului la Începutul Postului Adormirii Sale

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Astăzi , ne stă înainte nevoinţă duhovnicească de taină spre câştigarea iertării greşelilor noastre şi spre împăcare cu DUMNEZEU .
Astăzi , să lepădăm vălul răutăţii şi să secăm izvoarele gândurilor celor rele , apropiindu-ne cu dragoste şi de cei ce ne urăsc pe noi .
Astăzi , să curăţim haina cea murdară de păcate a sufletelor noastre şi să încetăm a mai judeca şi osândi pe aproapele nostru , ca să nu fim noi osândiţi în focul cel veşnic .
Astăzi , să privim cu milă spre cei săraci şi să ne ostenim , după putere , spre lucrarea faptelor celor bune ale milosteniei sufleteşti şi trupeşti .
Astăzi, să ne spălăm în baia gândurilor de umilinţă veşmântul sufletului şi să plângem pentru căderea noastră şi pentru alunecarea de pe Calea Mântuirii .
Astăzi , să acoperim mulţimea păcatelor noastre cu rugăciunea cea fierbinte către Hristos , ca să treacă cu vederea anii pribegiei noastre departe de Drumul Ascultării .

Pe Tine , Maică a lui DUMNEZEU , Te punem Solitoare Pocăinţei şi Mântuirii noastre , ca pe Una Ce ai Indrăzneală Tare către Cel pe Care în Braţele Tale ca pe Un Prunc L-ai Tinut , ca să scoţi Lumea ceea ce zăcea în vicleşug din adâncul păcatului şi să o aduci la nevinovăţia pruncilor .
Cu lapte ai Hrănit pe Cel ce Poartă de Grijă de cei flămânzi şi cu Căldura Dragostei Tale de Maică L-ai Acoperit . Deci , nu ne părăsi nici pe noi , fiii Tăi cei căzuţi şi pierduţi în negura greşelilor , ci ne străluceşte Lumina Pocăinţei mai înainte de apusul vieţii noastre pământeşti .
Cu lacrimi ai adăpat pământul , văzând Răstignit pe Cruce pe Rodul Cel Preacurat al Pântecelui Tău .
Cu lacrimile Tale întoarce-ne pe noi cei împovăraţi de păcat la Calea Adevărului lui Hristos , ca să nu fim prinşi de fiarele cele înţelegătoare ale patimilor şi aruncaţi în adâncul cel mai de jos al păcatelor .
Precum ai săltat de Bucurie la Invierea Fiului Tău , Roagă-Te să se facă bucurie în Cer şi pentru noi , întorcându-ne la pocăinţă prin Stăruinţa Ta de Iertare a noastră la Tronul Stăpânului .
Mâinile noastre le întăreşte la rugăciune , gândurile le curăţeşte , sufletele le îmbracă cu smerită cugetare şi de toate primejdiile ne izbăveşte degrab .
Ca Un Paznic de veselie este credincioşilor Postul cel aşezat în Cinstea Adormirii Tale .
Trezeşte-ne pe noi la lucrarea faptelor bune , adormind patimile noastre cele nenumărate şi întărindu-ne spre căutarea Mântuirii , ca să slăvim cu glasuri neîncetate ale inimii pe Tatăl , pe Fiul şi pe Duhul Sfânt în veci .Amin !

sursa

 https://www.facebook.com/ioandgrm?fref=photo

RUGACIUNI CATRE MAICA DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

DARURILE MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Toate darurile Preasfintei Fecioare Maria au atras mult asupra ei mila si îndurarea lui Dumnezeu. Dar care i-a fost ei mai mult ca toate pricina de slava si de înaltare duhovniceasca? Care credeti ca a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?

Oare fecioria sau întelepciunea sau sfintenia sau priceperea sau alte multe si nenumarate daruri pe care le avea?

Da, fratii mei! Într-adevar, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobita de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicesti. Însa darul cel mai mare care i-a fost ei pricina de slava si de cinste negraita a fost darul smereniei. Fara de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de nici un folos.

Smerenia a fost pricina de slava si de cinste Preacuratei Fecioare Maria, mai mult decât toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, dupa marturia Sfântului Duh, Domnul a cautat spre smerenia roabei Sale si a ridicat-o la atâta slava si cinste, spre a fi laudata în cer de toate ostile ceresti, si pe pamânt fericita de toate neamurile.

Smerenia a fost cea dintâi pricina de înaltare si slava pentru toti sfintii lui Dumnezeu. Smerenia a înaltat pe Avraam si l-a facut pe el prieten al lui Dumnezeu si tata al multor neamuri, caci se socotea pe sine a fi pamânt si cenusa. Smerenia l-a înaltat pe Iosif si l-a facut pe el mai mare peste tara Egiptului.

Smerenia l-a facut pe Moise cel gângav la limba, povatuitor si legiuitor peste tot poporul lui Israel. Caci se socotea pe sine nevrednic de aceasta slujba si ruga pe Dumnezeu sa trimita pe altul la scoaterea lui Israel din robia Egiptului.

Smerenia l-a aratat pe David a fi dupa inima lui Dumnezeu, caci se socotea pe sine vierme si nu om. Cu smerenia a stralucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri, marele prooroc Isaia si mai mult decât toti, dumnezeiescul Ioan Botezatorul, care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua încaltamintei lui Hristos si care, pentru adâncimea smereniei lui, s-a învrednicit a fi martorul cel mai apropiat al Sfintei Treimi la Iordan si de a se numi de Însusi Hristos, cel mai mare om nascut din femeie.

Iar daca acesti sfinti mari ai lui Dumnezeu au aratat smerenie mare, apoi cine poate sa înteleaga câta adâncime de smerenie a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria, care, auzind si întelegând de la Arhanghelul Gavriil ca va zamisli de la Duhul Sfânt si va naste pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înaltat cu inima sa, ci cu mare smerenie, socotindu-se pe sine o simpla roaba, a zis: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau!

Aici cu adevarat a luat plinire cuvântul Scripturii care zice: Cine se va smeri pe sine, va fi înaltat. Iar Sfântul Efrem Sirul zice ca: "În inima adânca se va înalta Dumnezeu".

Deci, dupa marturia acestui sfânt parinte, toate darurile cele mai înalte pe cele smerite se reazima. Apoi si la Preacurata Fecioara Maria, toate darurile cele înalte si duhovnicesti cu care a fost împodobita de Dumnezeu s-au rezemat si au avut drept temelie vesnica, smerita ei cugetare.

Iubitii mei frati, spre a deslusi mai luminat cele spuse despre smerenia Maicii Domnului, am sa va spun o istorioara. Se povesteste ca un vestit sculptor, a facut, pe lânga alte statui vrednice de lauda si de mirare, si un minunat spic de grâu de care atârna un porumbel. Toti se mirau si se minunau de aceasta uimitoare sculptura, deoarece se parea ca în ea mestesugul nu urmeaza firii, ci o depaseste pe ea.

Dar era o taina nedezlegata, cum un spic care este asa de gingas cu puterea, sa poata tina pe el greutatea unui porumbel. Dezlegarea tainei însa arata si închipuieste pe Preacurata Fecioara Maria. Preasfânta Fecioara era aici închipuita printr-un fir de grâu, iar porumbelul era chipul Duhului Sfânt.

Spicul statea aplecat de greutatea porumbe-lului, aratând, ca un simbol, smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multa dragoste si smerenie când Duhul Sfânt a venit peste ea si a facut-o salas lui Hristos Dumnezeu.

Iubitii mei frati, dupa cum ati auzit, smerenia a fost pricina de slava, de cinste si de înaltare la toti sfintii lui Dumnezeu si cu atât mai mult la Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria. Dar sa stiti si sa întelegeti, ca mai presus de toate a fost smerenia cea nemasurata a Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultator facându-se pâna la moarte, si moarte de cruce.

Iar aceasta nemasurata smerenie a Domnului I-a adus Lui nemasurata slava si cinste si pentru aceea si Dumnezeu l-a preaînaltat si I-a dat Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamântesti si al celor de dedesubt.

Dar va zice cineva: "Ce este smerenia?" La aceasta voi raspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfântului Isaac Sirianul: "Smerenia este haina dumnezeirii, pentru ca cu aceasta S-a îmbracat Dumnezeu, când a binevoit a veni în lume, si S-a îmbracat în firea noastra cea smerita".

Iar daca se va întreba cineva din ce se naste ea, vom zice ca Sfântul Ioan Scararul, ca din ascultare si din taierea voii. Si daca va zice cineva pentru care motiv smerenia este asa de mare, voi zice, pentru ca numai ea poate ucide pe cel mai mare pacat, care este mândria. Pentru acest pacat, îngerii au cazut din cer si stramosii nostri, Adam si Eva, au cazut din rai; caci, ascultând de sarpele diavol, li s-a nalucit a se face ca niste dumnezei.

Fratii mei, vreau sa va spun ca astazi, mai mult ca oricând, acest mare pacat al mândriei a cuprins toata lumea. Fiecare doreste sa fie mai mare peste altii si sa-i robeasca si sa-i stapâneasca. Fiecare doreste sa fie mai bogat decât altul; fiecare sa fie mai cinstit, mai vestit si mai bagat în seama decât altul. Fiecare doreste a se socoti mai întelept decât altii. Fiecare se lauda ca este mai iscusit în meserii si mestesuguri.

Cine învata pe cel sarac sa ia pâinea de la gura copiilor si sa-si cumpere televizor si video, spre a-si închipui si el ca este asemenea cu cei avuti? Nu mândria?

Cine învata pe femei si pe fete sa munceasca luni si ani de zile, nu spre a-si cumpara cele de nevoie vietii, ci spre a-si cumpara rochii la moda si încaltaminte luxoasa si alte lucruri desarte, care nu tin nici de foame, nici de frig? Oare nu mândria?

Cine învata pe cel sarac, care are o casa de copii, sa se sârguiasca cu mai multa truda spre a le face la toti haine luxoase si de mult pret, spre a-i face sa fie în rând cu lumea? Nu mândria?

Cine face pe fetele si pe femeile cele usoare sa se dreaga pe fete cu pudra si cu alte unsori si sa-si vopseasca unghiile spre a arata mai tinere si mai frumoase? Oare nu mândria si slava desarta, care este fiica cea dintâi a mândriei? Vor sa fie cu orice pret în rând cu lumea si nu aud pe Apostolul Iacov, care zice: Lumea, în cel rau zace; si iarasi: Cine se face prieten cu lumea, se face vrajmas lui Dumnezeu.

Cine învata pe cei neînvatati sa defaime pe cei cu adevarat învatati? Nu mândria? De unde vin bataile, ambitiile, laudele, pricinile, sfezile, tulbu-rarile si vrajbele între oameni? Nu din mândrie? Ca fiecare se socoteste mai tare decât altul si mai drept. Au nu din mândrie?

O, rautate fara margini! Cine mai cunoaste azi rautatile tale? Si cine se mai osteneste astazi sa alunge aceasta ciuma sufleteasca din inima sa?

Fratii mei, iata pentru care pricina sfânta smerenie este cea mai vestita din toate virtutile, pentru ca numai aceasta poate sa le pazeasca pe toate si fara de ea, toate sunt nimic. Sa stiti si sa tineti minte ca numai aceasta singura virtute, smerenia, poate în vremea mortii sa mântuiasca pe om, dupa cum zice unul din sfintii Filocaliei.

De aceea si Mântuitorul nostru, pe cei smeriti cugetatori îi fericeste cel dintâi, zicând: Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este împaratia cerurilor. Caci cel ce are smerenie în inima sa, macar de ar avea toate faptele bune, pururea se socoate pe sine sarac si ca, înaintea lui Dumnezeu, nu a facut nimic bun.

Deci, fratii mei, sa nu uitati cât de mare este darul smereniei si câta slava si fericire aduce omului aceasta slavita si prea mare virtute. Amin.

sursa
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/moarte.htm

RUGACIUNE FACATOARE DE MINUNI CATRE PURUREA FECIOARA MARIA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare spre tine imi indrept gandul, inima si toate simturile si te rog cu lacrimi: Pana cand Maicuta a milostivirii va fi aceasta durere necontenita pe pamant?

Pana cand vrajmasii nevazuti ai neamului omenesc vor da lovituri atat de puternice bietilor oameni? Pana cand vor pangari si vor necinsti trupurile, sufletele si vietile lor? Inselandu-i ca sa nu cunoasca adevarul, sa nu indeplineasca poruncile divine si sa nu dea slava si cinste pururi maritului Dumnezeu Cel in Treime inchinat: Tatal, Fiul si Duhul Sfant? Ridica-te Stapana Atotbuna si zdrobeste pe vrajmasii nostri si ai Fiului Tau iubit Iisus Hristos, ingrozindu-i cu nebiruita-ti sfintenie, indreptandu-ne pe cararile
mantuirii, ca sa dam mereu marire lui Dumnezeu. Roaga-te, Fecioara, pentru Sfanta Biserica, pentru propovaduirea Evangheliei pe intreg pamantul, pentru poporul acesta, conducatorii lui, rudele mele, pentru vaduve, orfani, bogati, saraci, necajiti, bolnavi, pentru cei prigoniti pentru credinta, pentru salvarea celor ce au ratacit in secte, pentru cei raposati.

Ajuta-ne sa ne pocaim toti oamenii de pacatele noastre, sa iubim Biserica, sa ne spovedim adesea, sa renuntam la pacate, vicii si necredinta. Ajuta-ne sa nu fim insensibili la chemarea divina a blandului Tau Fiu care a venit sa sufere chinuri barbare pentru bietele oitele Sale ranite atat de mult de vrajmas.

ARGHIROFILIA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Sfântul Ioan Casian spune despre iubirea de arginţi (arghirofilia) că este o patimă care nu are o temelie ln firea omenească, ân vreun instinct al ei, ci este ceva ân afara firii. Totuşi, poate că până la urmă iubirea de avere âşi are puterea ân instinctul de conservare, pentru că mulţi dintre oameni caută să aibă avere nu numai pentru a-şi ânmulţi plăcerile sau mărirea lumească, ci dintr-un instinct de conservare, ca să aibă, cum am zice, „bani albi la zile negre”. Nu e păcat să fii econom; nu trebuie să fii risipitor. Vedem aceasta şi ân firea ânconjurătoare; de pildă, albina adună miere pentru prezentul şi viitorul stupului. 

Bineânţeles, cineva care are credinţă ân Dumnezeu nu are motive să fie ângrijorat, dar totuşi faptul de a avea nişte economii este un fapt binecuvântat de Dumnezeu şi nu se poate socoti o lăcomie. Lăcomia este atunci când nu te mai saturi, când vrei să ai tot mai mult şi tot mai mult, când nu eşti dispus să faci bine celor care au trebuinţe mai mari decât tine, iar tu ai prisos mai mare. În cazul acesta patima e vădită. Sfântul Apostol Pavel, ân Epistola I către Timotei, pomeneşte de iubirea de arginţi ca despre rădăcina tuturor răutăţilor. Căci patimile intărindu-se ân suflet sunt pricini de multe alte păcate. De exemplu, un lacom de avere va fi de multe ori şi exploatator, va şi fura, va aduna pe nedrept, va ânşela ş.a.m.d.

Preluare din 

VENIŢI DE LUAŢI BUCURIE 

Arhimandritul Teofil Paraian...

Aceasta este o poveste adevarata si trista.

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

E povestea unui baiat care iubea mult o fata. Asa de mult o iubea ca a vrut sa-i daruiasca fetei iubite un cadou deosebit, romantic: a facut un buchet dintr-o mie de fasii de hartie si i l-a daruit cu multa iubire.
Baiatul lucra intr-o companie si viitorul lui nu era stralucitor, cu toate acestea cei doi erau foarte fericiti impreuna. Pana intr-o zi cand fata i-a spus ca urmeaza sa plece la Paris si ca nu se va intoarce niciodata. Fata i-a mai spus ca nu vede nici un viitor impreuna cu el, asa ca mai bine sa mearga fiecare pe drumul lui. Ce sa mai zica baiatul? A simtit ca i se frange inima.
Dupa ce a recapatat incredere in sine, baiatul a muncit din greu zi si noapte storcandu-si creierii cam ce ar putea sa faca mai mult. In final, dupa atata munca si cu ajutorul prietenilor, baiatul si-a infiintat propria companie.
Daca incerci intr-una, n-ai cum sa cazi, isi spunea intotdeauna. Trebuie sa reusesc in viata!
Intr-o zi ploioasa, pe cand conducea masina, a vazut pe strada un cuplu in varsta sub aceeasi umbrela, mergand in aceeasi directie cu el. Chiar si sub umbrela, cei doi erau uzi. Nu i-a luat mult timp ca sa-si dea seama ca erau parintii fostei lui iubite. Cu inima batandu-i repede, s-a oprit langa cei doi gandindu-se ca vor observa masina lui luxoasa. Voia sa le spuna ca nu mai era acelasi, ca avea propria lui companie, masina etc. Ca a reusit in viata!
Inainte ca sa-si dea seama, baiatul i-a vazut pe cei doi indreptandu-se spre cimitir. S-a dat jos din masina si i-a urmarit, apoi a vazut chipul fostei iubite zambind asa cum obisnuia sa–i zambeasca, intr-o fotografie de pe piatra unui mormant si alaturi, buchetelul din fasii de hartie.
Atunci l-au observat si parintii fetei. Baiatul s-a apropiat de ei si i-a intrebat ce s-a intamplat? Parintii iubitei i-au raspuns ca fata lor n-a fost plecata in Franta, ci ca era bolnava de cancer. In inima ei, fata stia ca baiatul va reusi intr-o zi, dar nu voia ca boala ei sa fie un obstacol in drumul lui. Prin urmare a ales sa-l paraseasca. Fata le-a spus parintilor ca atunci cand va veni clipa sa plece, isi doreste ca buchetelul sa fie acolo, langa ea, in speranta ca poate, intr-o zi, soarta il va aduce pe iubitul ei la mormant si va lua cateva fasii ca amintire.
Baiatul a izbucnit in plans. E foarte dureros sa stai aproape de cineva, dar fara sa-l mai vezi, sa-l mai atingi, auzi vreodata.
O poveste tragica care pare ca se poate intampla numai in filme.

Morala:
La final, banii ca banii, dar iubirea este divina. In goana noastra dupa bunastarea materiala trebuie sa ne facem timp si pentru cei dragi. Va veni o vreme cand numai amintirile vor ramane. Sa ne facem timp chiar acum si sa le aratam celor dragi ca tinem la ei, ca-i iubim!

P e l i c a n u l

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                    (aranjament preot Ioan)

           În istoriile vechi scrie despre următoarea întâmplare ziditoare de

suflet: În cuibul unui pelican a intrat odinioară un şarpe veninos.

Pelicanul nu era în cuib, erau numai puişorii singuri. Şarpele a început

să muşte şi să bage veninul lui ucigător în toţi puişorii. Când era

aproape să-i înghită, s-a ivit şi pelicanul. La zgomotul aripilor lui,

şarpele a părăsit cuibul, fără să guste din pradă.

Bietul pelican vede cu durere că puişorii lui sunt pe jumătate

morţi, fiind otrăviţi de vrăjmaşul şarpe. Fără să mai stea mult pe

gânduri, el se hotărăşte să-i scape cu orice preţ. Şi iată anume ce face:

îşi găureşte coasta cu ciocul şi cu sângele său adapă pe toţi puişorii

care sunt ameţiţi de veninul şarpelui. Sângele lui curat are minunata

putere să taie otrava şarpelui şi prin aceasta puişorii lui se înviorează

şi scapă de moarte. Pelicanul este o pasăre de pustie cu gâtul lung, ca

şi bâtlanul. Când puişorii lui sunt aprinşi de sete sau vătămaţi de

jigănii otrăvitoare, atunci pelicanul îşi răneşte coasta sa şi îi adapă cu

sângele său. Iată o pildă minunată de dragoste părintească, care ajunge

până la jertfă.

      Dacă vom lua seama bine, vom vedea că în cântările Prohodului,

la starea a II-a se pomeneşte despre pelican şi anume iată cum zice:

„Ca un pelican, împungându-Te acum, Cuvinte, Înviezi pe fiii Tăi,

revărsându-le dintru coasta Ta, izvor mântuitor!“

Cuvintele Prohodului aseamănă jertfa cea de pe cruce a Domnului

cu jertfa pelicanului, care îşi varsă sângele pentru viaţa puilor săi.

Căci după cum şarpele cel firesc otrăveşte puişorii pelicanului, tot

astfel şi vicleanul diavol intrând oarecând în şarpe, a otrăvit pe

strămoşii noştri în rai, prin sfatul lui cel pierzător. Cu nimic nu s-au

putut izbăvi strămoşii noştri din osânda cea veşnică, decât numai prin

sângele cel scump al Domnului. Toţi cei născuţi din Adam, aveau în

firea lor otrava păcatului strămoşesc şi pentru aceasta erau osândiţi la

moarte veşnică (ca şi puii pelicanului din istorie). Domnul nostru

Iisus Hristos primeşte de bunăvoie (ca şi pelicanul) să-i străpungă

Sfânta Lui coastă cu suliţa, pentru izbăvirea zidirii Sale. Din Sfânta

Lui coastă s-au deschis două izvoare de mântuire: sângele şi apa.

Aceste izvoare mântuitoare alcătuiesc temelia Sfintei noastre Biserici,

căci după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, sfânta noastră Biserică

este plămădită din Coasta Domnului. Şi anume, apa care a ieşit din

coasta Domnului închipuie Taina Sfântului Botez, iar sângele

închipuie Taina Sfintei Împărtăşanii. Fără aceste două Taine nimeni

nu se poate mântui, căci ele sunt cheile mântuirii.

           După cum odinioară în rai, când dormea strămoşul Adam, a luat

fiinţă Eva (maica noastră de obşte după trup) tot astfel pe Stânca

Golgotei, în vremea când Domnul era adormit cu somnul morţii, a luat

fiinţă Sfânta Biserică, care este maica noastră duhovnicească. Eva este

cuvânt evreiesc şi se tâlcuieşte viaţă pe limba noastră.

„Din coasta lui Adam este femeia, din coasta cea însuliţată a

Domnului s-a plămădit Biserica“, zice Sfântul Ioan Gură de Aur.

Şi după cum Eva este os din oasele lui Adam şi trup din trupul lui,

tot astfel şi Sfânta noastră Biserică este plămădită din sângele lui

Hristos şi rămâne în veci nebiruită.

                Adam a dobândit fii din Eva, însă şi Domnul a dobândit şi

dobândeşte mereu fii duhovniceşti prin Sfânta lui Biserică. Cu sângele

şi cu apa care au curs din costa Domnului, Biserica hrăneşte pe fiii săi

până în sfârşitul veacului. Cu apa s-a întemeiat Sfântul Botez, iar cu

sângele s-a întemeiat Taina Sfintei Împărtăşanii.

„Sângele lui ne curăţă pe noi de orice păcat“ spune Sfântul Ioan

Evanghelistul. Tâlcuirea aceasta se vede şi în cântările Octoihului,

unde zice: „Picăturile sângelui celui din Dumnezeu curs şi ale apei,

care s-a vărsat din coasta Ta, a înnoit lumea; căci cu apă speli

păcatele tuturor, Doamne, iar cu sângele scrii iertare“.

Şi mai departe iarăşi zice: „Cu stropirea dumnezeieştii curgeri,

ce s-a scurs din dumnezeiasca coastă a Fiului tău curată, spală

ranele inimii mele …“