Icoana Giurgeni, cu trei ochi, a Maicii Domnului

   Toate aceste denumiri se referă, de fapt, la o Icoană a Maicii Domnului ferecată în argint, de tipul Călăuzitoarea, sau Hodigitria, în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îl ţine pe Mântuitorul Hristos pe mâna dreaptă sau stângă, aratând spre El, ca fiind călăuza spre Dumnezeu şi mântuire (vezi ARHIVA), informeaza Serviciul Tematic al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.    Mânăstirea Giurgeni (NEAMT) adăposteşte ca Sfânt Odor, una din vestitele Icoane Făcătoare de Minuni ale României, cunoscută sub mai multe titulaturi: “Icoana Maicii Domnului de la Giurgeni”, “Icoana Maicii Domnului cu trei ochi”, “Icoana Maicii Domnului cu trei ochi şi două guri” sau “Icoana Maicii Domnului cu cinci ochi şi două guri”, informeaza Serviciul Tematic al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, prin contributor filolog dipl. Stanciu Ana.

   Asemeni majorităţii icoanelor făcătoare de minuni, cea de la Giurgeni impresionează şi se remarcă prin aspectul deosebit al chipului Maicii Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu având în acest caz, în mod clar un al treilea ochi, puţin mai şters, prezent imediat sub ochiul stâng, şi o a doua gură uşor întredeschisă, situată deasupra celei fireşti. Privită mai îndeaproape, însă, şi cu mai multă insistenţă, ochii fireşti sunt uşor neclari, parcă dublaţi (în plus fată cel de-al treilea ochi care apare în mod evident), ceea ce i-a determinat pe unii închinători să afirme că Icoana de la Giurgeni are de fapt cinci ochi şi două guri. De la distanţă, aceste dublări şi neclarităţi ar putea da un efect tridimensional reprezentării, si de deplasare usoara a capului, datorita prezentei celui de-al treilea ochi.

   Tradiţia locală arată că Icoana nu a fost de la început pictată cu aceste caracteristici, ci s-a îmbogăţit în chip minunat, luând noua înfăţişare fără intervenţie omenească – nimic surprinzător pentru o Icoană a Maicii Domnului, ţinând cont de întămplări similare prin care alte icoane s-au restaurant singure, au căpatat culoare sau lumină, au izvorât mir sau sânge.

   Nu se păstrează amănunte despre autorul acestei Icoane, anul realizării acesteia sau perioada în care au apărut modificările asupra chipului Maicii Domnului, însă se ştie că a fost dăruită Mânastirii Giurgeni, pe atunci mânăstire de maici, în anul 1831, cu ocazia sărbătorii “Schimbării la Faţă a Domnului” (6 august), dată aleasă probabil pentru similitudinea cu “Schimbarea la Faţă a Chipului Maicii Domnului din Icoană”.

   Icoana cu “trei ochi şi două guri” nu are o dată de prăznuire în calendarul ortodox românesc, aşa cum obişnuiesc să aibă în calendarele proprii ortodocşii ruşi sau greci, pentru Icoanele făcătoare de minuni cunoscute lor, însă se poate observa un flux mai mare de pelerini, doritori să se închine la Icoană, la praznicul din 6 august – data intrării Icoanei în posesia Mânăstirii – la hramul Mânăstirii – Naşterea Maicii Domnului – şi în general, la sărbătorile închinate Maicii Domnului. De altfel, pe tot parcursul anului, cu precădere la Maslurile săvârşite în miez de noapte, vin să se roage sute de credincioşi.

   Pentru miile de întrebări care vor neaparat sa explice o minune, la care a trebuit să facă faţă, părintele stareţ Antonie a încercat o explicaţie: “Al treilea ochi este cel cu care veghează, cu milă şi nesfârşită bunatate, asupra lumii, iar cele două guri, una închisă şi alta întredeschisă, arată tacerea – pe de o parte – şi vorbirea cu rost în dreapta credinţă – pe de altă parte”.

   Vindecările, ajutorul în situaţii extreme – cu alte cuvinte, minunile – vorbesc de la sine despre forţa cu care urcă la Ceruri rugăciunile rostite în preajma acestei neobişnuite Icoane.

   În afara Acatistelor, a Paracliselor şi a obişnuitelor rugăciuni, unii pelerini rostesc un Imn, închinat Icoanei de la Giurgeni, al cărui autor este considerat a fi Părintele Marian Bocănescu (chiar dacă acesta nu se mândreşte cu scrierea sa):

Preaslăvita ta Icoană 
Făcătoare de Minuni, 
Ce vindecă orice rană 
Doar prin post şi rugăciuni, 
O cinstim cum se cuvine, 
Închinându-ne pios, 
Căci la ceas de rugăciune, 
Ne aduci mare folos! 
Din strafundul de Icoană, 
De mulţi ochi suntem priviţi, 
Parcă ar vrea să ne spună, 

Să aveţi cu toţi credinţă, 
Către fiul cel iubit, 
Cel ce e de o Fiinţă 
Cu Tatăl nedespărţit!> 
Maică Sfântă-mpărăteasă, 
Vas ales de Dumnezeu, 
De viaţa păcătoasă, 
Tu să ne fereşti mereu, 
Să ne fii ancoră tare, 
Când naufragiem în larg, 
Să ne stai pe-a vieţii mare, 
Sus, cu steagul pe catarg! 
Să cădem cu pocăinţă, 
Şi din suflet să-ţi grăim, 
Dă-ne-n inimă credinţă, 
Ca toţi să ne mântuim!”

   Mânăstirea Giurgeni a fost dată în folosinţă ca mânăstire de maici, în preajma anului 1750, imediat după ce boierul Giurgiu a înfiinţat, în 1724, o aşezare care îi poartă numele, la numai câţiva kilometri de târgul Romanului. Din 1831, Mânăstirea se bucură de primirea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu trei ochi şi două guri. În 1959, comuniştii au sigilat porţile Mânăstirii şi le-au arestat pe măicuţe, abia în 1991, Mânăstirea fiind reînfiinţată, de această dată ca mânăstire de călugări
http://www.youtube.com/watch?v=_d-Htl5SK_A

“… SA-SI IA CRUCEA SA SI SA-MI URMEZE MIE”

– Talcuiri vii de la Cuviosii Arsenie Boca si Sofronie Saharov

A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. A fi ucenicul lui Iisusînsemnează o prevedere, un război şi a-ţi zidi o cetate. A nu-ţi face socoteala aceasta însemnează a te face de râs. Iar a nu te face de râs însemnează a-L urma pe Iisus în toată calea vieţii Sale pământeşti, chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce. „Dumnezeu poartă paşii omului”, iar acestea sunt marile hotărâri spre El.

Vecinul tău bate crâşmele, verişoara ta a fugit necununată, feciorul tău fuge de biserică, copiii tăi umblă la joc seara şi scuipă după preot. N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine.

Nu te simţi mai aproape de Dumnezeu şi de oameni ca de pe Cruce (dupa ce ai trecut prin calvarul „crucii”). Dar nouă nu ne-a fost rînduită, pentru că nu suntem vrednici.

Eu nu va dau neapărat canoane, mătănii, rugăciuni şi post, ci vă îndemn să vă schimbaţi purtările şi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru crucea pe care v-a dat-o,că Sfânta Biserică, Sfânta Împărtăşanie le ştiţi – dar faptul acesta l-am găsit de cuviinţă să vi-l spun mai mult. Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, că mulţumind lui Dumnezeu de toate durerile şi schimbându-vă purtările vă veţi bucura. O veţi face?

Dometie, un călugăr tânăr de la Muntele Athos, era foarte vesel, tot timpul cânta. Într-o zi l-am găsit în chilie plîngînd şi l-am întrebat, de ce plânge. Mi-a răspuns că l-a părăsit Dumnezeu. Eu l-am întrebat, cum? Şi a zis: – Nu mai am niciun necaz, „sunt scutit de supărări”. Care dintre voi aţi plînge, pentru faptul că v-a părăsit Dumnezeu, în cazul că v-a luat crucea? Căci nu v-a bătut nimeni piroane în mâini şi nici cunună de spini nu v-a pus pe cap. Sfântul Apostol Pavel zice aşa: „Roagă-te neîncetat, munceşte neîncetat şi mulţumeşte lui Dumnezeu neîncetat pentru toate bucuriile şi durerile pe care ţi le-a dăruit” (I Tesaloniceni 5, 16-18).

(Parintele Arsenie Boca)



Daca vrei sa imparatesti cu Hristos, atunci biruieste patimile. Alta cale nu este- la drept vorbind, patimile nu sant decat o “ispita”. Eu niciodata nu voi crede ca ceva din lumea aceasta te va putea multumi. Teatrul, cinematograful, Café-urile si altele asemenea nu sant decat pentru copii, cei cu inima neintelegatoare…

Viata dupa poruncile lui Hristos este cu adevarat o Golgota. Iar calea aceasta este astfel incat cel ce paseste pe ea, de nu va birui prin rugaciune greutatile ce nu fac decat sa creasca, ci se va abate de la ea si se va intoarce inapoi, el nici acolo unde se va intoarce, adica in lume (la viata dupa patimi) nu va afla acea bucurie pe care o au oamenii acestei lumi care nu au cunoscut pe Dumnezeu.

Cand durerile tot crescande ale sufletului meu ajunsesera, precum parea, la culmea lor, atunci nu prin judecati abstracte, filosofice, ci printr-un simtamant al inimii viu si adanc am cunoscut valoarea sufletului omenesc, am cunoscut ca este mai de pret decat lumea intreaga. Suferintele aduc un rod atat de maret, incat, daca am fi noi ceva mai intelegatori, nu am dori nicicum a ne “pogori de pe cruce”. Unui ieromonah de la noi i s-a aratat Domnul in vis, rastignit pe Cruce, si i-a zis: “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau“. Iar aceste cuvinte Domnul le-a repetat de trei ori. Si apoi vedenia s-a sfarsit.

Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor. Cu atat mai mult monahul, preotul.Urandu-te pe sineti, incepand prin a te chinui, nu numai cu infranarea de la patimi, dar si impotrivindu-te lor, adica tabarand asupra lor, si dintr-o data simti usurare: ca o lumina oarecare se iveste in suflet. Sf. Vasilie cel Mare si Ioan Scararul spun ca mai placuta este suferinta de bunavoie decat bucuria necuvantatoare fara voie.

Slava lui Dumnezeu pentru toate. Vom face rabdare. Iata calea noastra. Te poticnesti, indrepteaza-te. Ai cazut, ridica-te. Iar a deznadajdui, niciodata nu este nevoie. Uneori este atat de greu, incat omul este gata sa se lepede de viata vecinica, daca ea se dobandeste astfel. In schimb, cand acesti nori trec, atunci soarele, cumva, intr-un chip deosebit straluceste, iar omul se bucura atunci ca a trecut raul