Tânjirea după Dumnezeu

DOAMNE AJUTA!

Tu vezi, Doamne, întristarea mea şi lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi până la lacrimi tânjesc după Tine.

Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caută cu lacrimi.

Milostive Doamne, Tu vezi căderea şi întristarea mea, dar cu smerenie cer mila Ta: revarsă asupra mea, a pă­cătosului, harul Sfântului Tău Duh. Amintirea lui atrage mintea să găsească iarăşi milostivirea Ta.

Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăşi harul Tău şi să nu plâng în hohote după el, cum plângea Adam după rai şi după Dumnezeu.

In primul an al vieţii mele în mănăstire sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt.

Mult ne iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui.

Sunt un om bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să cunoască pe Dumnezeu.

Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, şi mi-a dat nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu.

Vezi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi? Şi cine ar putea descrie milostivirea Sa?

O, fraţii mei, cad în genunchi şi vă rog: credeţi în Dumnezeu, credeţi că Duhul Sfânt Cel ce dă mărturie despre El în toate bisericile şi în sufletul meu.

Duhul Sfânt este iubire; şi această iubire se revarsă în toate sufletele sfinte care sunt la Dumnezeu, şi acelaşi Duh Sfânt este pe pământ în sufletele care iubesc pe Dum­nezeu.

In Duhul Sfânt, toate cerurile văd pământul şi aud ru­găciunile noastre şi le duc la Dumnezeu.

Domnul este milostiv; sufletul meu ştie aceasta, dar nu poate să o descrie. El este foarte blând şi smerit, şi atunci când sufletul îl vede, se preschimbă în întregime în iubire de Dumnezeu şi aproapele şi se face el însuşi blând şi smerit. Dar dacă omul pierde harul, atunci va plânge ca Adam la izgonirea din rai. El hohotea şi întreaga pustie auzea suspinul său; lacrimile lui erau amare de întristare şi ani mulţi le-a vărsat el.

Tot aşa şi sufletul care a cunoscut harul lui Dumnezeu, atunci când îl pierde, tânjeşte după Dumnezeu şi spune: „Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caut cu la­crimi”.

Sunt un mare păcătos, dar am văzut marea iubire şi milostivire a Domnului faţă de mine.

Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi cu lacrimi îl ca­ut. Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi şi mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, şi sufletul meu Te-a iubit.

Sunt icoanele idoli?

DOAMNE AJUTA!


Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956)

Scrisoarea a 123-a. Juristului George M., despre porunca a doua

Ca ortodox credincios, ai vrea să îţi aperi credinţa de năimiţii care s-au lepădat de neamul şi credinţa lor din imbolduri de Iudă. Ei îţi spun că icoanele sunt idoli şi că închinarea la icoane este potrivnică celei de-a doua porunci a lui Dumnezeu. Reiese, aşadar, că adevăratul Creştinism este închinare la idoli! Asta afirmă sectanţii, care s-au ivit pe lume de abia de un veac de om!
Întreabă-i: cine a nimicit idolii din Balcani? Cine a deşertat Atena şi Roma de mulţimea statuilor şi templelor? Cine i-a doborât pe Jupiter, şi pe Diana din Efes, şi pe Astarte din Babilon, şi pe Isis din Egipt? Cine l-a dat jos pe Perun de pe colina din Kiev şi 1-a aruncat în Nipru? Cine a curăţit de idoli Asia Mică, Africa de Nord şi întreaga Europă? Cumva noii sectanţi, sau Marea Biserică a lui Hristos, care în lupta cruntă împotriva închinării la idoli a dat milioane de jertfe omeneşti şi a umplut calendarul său cu numele mucenicilor pentru credinţa în singurul Dumnezeu adevărat? Secta lor nu are nici măcar un mucenic pentru credinţa lui Hristos. Nici nu a nimicit măcar un idol în toată lumea, îndeobşte, ei nu au nici un calendar creştin. Şi dacă l-ar avea, nu l-ar putea alcătui din sfinţii lor, ci din pamfletiştii şi broşuriştii lor. Dacă îi doare de lupta cu închinarea la idoli, ce caută în Balcani, unde idolii păgâneşti şi-au aflat adăpost numai în muzee? Dacă le arde inima de râvnă împotriva idolilor, de ce nu merg în Asia largă, şi în Africa, şi între pieile roşii americane, unde păgânismul este, din păcate, la putere şi astăzi la fel ca acum o mie de ani? Negreşit, nu merg în acele ţinuturi fiindcă acolo viaţa unui misionar este în pericol. Ai citit despre Don Quijote, cum a proclamat morile oamenilor paşnici drept castele întărite ale vrăjmaşilor săi şi le-a atacat înarmat de război, ca să le cucerească. Aşa au proclamat şi aceştia sfintele noastre icoane drept idoli şi le atacă de parcă sunt turbaţi – fiindcă nu au nici un chef să meargă în jungla asiatică şi africană.
Iar tu să ştii că precum se deosebeşte ziua de noapte, aşa se deosebesc şi icoanele creştine de idolii păgâneşti.
Idolii sunt chipuri de fiinţe născocite şi imaginate, în vreme ce icoanele sunt înfăţişări de sfinţi care au trăit pe pământ cu adevărat, L-au proslăvit pe Hristos prin credinţa lor şi s-au învrednicit în cer de împărăţia lui Dumnezeu. Acolo iluzie, aici realitate. Acolo minciună şi nălucire, aici adevărul şi numai adevărul. Idolii îl despart pe om de Dumnezeul Cel adevărat, în vreme ce icoanele îl duc pe om la Dumnezeul Cel adevărat. Prin a doua Sa poruncă, Ziditorul a vrut să abată neamul omenesc de la ceea ce-l desparte de El, adică să-l abată de toate minciunile, nălucirile şi iluziile demonice.


Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov
Capitolul 2

14.Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?

17. Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi.

18. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea.

20. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?

22. Vezi că, credinţa lucra împreună cu faptele lui şi din fapte credinţa s-a desăvârşit?

24. Vedeţi dar că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credinţă.

26. Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este.