HRANA PENTRU SUFLET: La intrarea în Biserică

HRANA PENTRU SUFLET: La intrarea în Biserică BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Rugaciuni La intrarea în Biserică

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

La intrarea în Biserică trebuie să rostim: "Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. Iar eu întru mulţimea îndurărilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta; închina-mă-voi în Biserica Ta cea sfântă Doamne, povăţuieşte-mă cu dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără alunecare să preaslăvesc o Dumnezeire: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!“. După ce am intrat în Biserică, trebuie să ne oprim sub policandrul din naos ca să facem trei metanii. După cele trei închinări, ne îndreptăm spre tetrapodul din partea dreaptă, pe care se află icoana hramului bisericii, a sfântului zilei, ori a Învierii. Minunat ar fi ca după ce am făcut două metanii, să rostim troparul sfântului sau al praznicului. Sărutăm icoana şi mai facem o metanie. Ajuns la icoana împărătească a Mântuitorului, pe catapeteasmă, rostim următoarea rugăciune: "Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de bună voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să scapi din robia vrăjmaşului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Care ai venit să mântuieşti lumea. Amin!“  Sarutăm icoanele din dreapta şi ne retragem sub policandrul din naos, fără a trece prin faţa Uşilor Împărăteşti. De aici mergem în stânga, la icoana Maicii Domnului, şi spunem următoarea rugăciune: "Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvorul milei, învredniceşte-ne şi pe noi milostivirii tale. Caută spre robul tău cel păcătos. Arată-ţi puterea ta, ca totdeauna. Căci nădăjduind întru tine îţi strigăm, cum oarecând ţi-a strigat Gavriil, mai marele voievod al celor fără de trup: Fecioară bucură-te!“. Sărutăm icoanele din partea stângă şi revenim sub policandru, unde facem alte trei metanii. Dacă în Biserică sunt prezente în pronaos iconostase, mergem să ne inchinăm la icoanele de acolo. După ce ne-am închinat în faţa acestor icoane, ne îndreptăm spre sfintele moaşte (dacă biserica păstrează sfinte moaşte). La ieşirea din biserică, facem trei metanii spre sfântul altar şi rostim: "Doamne, Dumnezeul meu, Ţie-Ţi încredinţez toată viaţa mea şi pe Tine Te rog: apară-mă, mântuieşte-mă şi fă-mă părtaş îndurării Tale, dă-mi îndreptare vieţii şi purtare înţeleaptă, dăruieşte-mi sfârşit creştinesc, cinstit şi paşnic şi mă fereşte de toată răutatea şi bântuirea potrivnicului. Iar în ziua temutei Tale judecăţi să-mi fii blând mie, robului Tău, şi să mă numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca împreună cu acestea să Te slăvesc în veci. Amin“.

Codul de etica al amerindienilor

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

1. Trezeste-te impreuna cu Soarele si fa-ti rugaciunea. Roaga-te singur. Roaga-te des. Marele Spirit te va asculta; trebuie doar sa-i vorbesti.
2. Fii tolerant cu cei care s-au pierdut pe cale. Ignoranta, Inselatoria, Mania, Invidia/Gelozia si Lacomia - acestea izvorasc din instrainarea de Suflet.
Roaga-te pentru acesti oameni, ca si ei sa-si gaseasca indrumare.
3. Cauta-te pe tine, prin tine. Nu lasa ca altii sa-ti impuna pe ce cale sa mergi. Este calea ta si tu mergi pe ea. Altii pot sa mearga, eventual, alaturi de tine, insa nimeni altcineva nu poate sa traiasca viata ta.
4. Poarta-te cu oaspetii care iti intra in casa cu multa consideratie. Serveste-le mancarea cea mai buna, da-le patul cel mai bun si onoreaza-i cu bunavointa si respect.
5. Nu fura ceea ce nu este al tau, nici de la alta persoana, nici de la o comunitate, nici din natura. Daca nu ti-a fost oferit sau daca nu ai muncit pentru el, atunci nu-ti apartine.
6. Respecta toate lucrurile care se afla pe acest Pamant – toti oamenii, fiintele, toate plantele.
7. Onoreaza gandurile, dorintele si cuvintele oamenilor cu care intri in contact. Niciodata sa nu intrerupi pe altul care vorbeste, nici sa nu razi de el si nici sa nu ii copiezi comportamentul in batjocura. Permite-i fiecarui om dreptul la exprimare personala.
8. Nu-i vorbi niciodata de rau pe altii. Energia rautatii pe care o emiti catre Univers va veni inapoi catre tine, multiplicata.
9. Toti oamenii fac greseli. Si toate greselile pot fi iertate.
10. Gandurile rele produc imbolnavirea mintii, a trupului si a spiritului.
Practica Optimismul.
11. Natura nu este aici Pentru noi, ci este Parte din noi. Toti facem parte din Familia Planetara.
12. Copiii sunt semintele viitorului nostru. Planteaza iubirea in inimile lor si uda aceasta iubire cu intelepciunea si lectiile vietii. Copiii au nevoie de spatiu ca sa creasca; asigura-le acest spatiu.
13. Evita sa ranesti inimile altora; fii constient ca, ranind pe altul, otrava durerii se va intoarce inapoi la tine.
14. Fii cinstit intotdeauna. Corectitudinea este un test de Vointa in acest Univers.
15. Pastreaza-te echilibrat; incearca sa pastrezi puternice, pure si sanatoase, sinele tau mental, sinele tau spiritual, sinele emotional, sinele fizic. Activitatea fizica da forta mintii. Bogatia spirituala vindeca problemele emotionale.
16. Ia decizii constiente, legate de cine intentionezi sa fii si cum intentionezi sa reactionezi. Asuma-ti responsabilitatea pentru propriile actiuni.
17. Respecta spatiul personal al celorlalti. Nu te atinge de proprietatea altora, in special de obiectele de cult religios. Asa ceva este un lucru interzis.
18. Fii cinstit intai cu tine insuti. Nu poti sa ingrijesti sau sa ajuti pe altul, daca intai nu te ingrijesti si te ajuti pe tine insuti.
19. Respecta alte credinte religioase. Nu-ti impune credinta ta, altora.
20. Imparte din ceea ce ai. Participa la lucrul de Caritate.

sursa http://www.joculvietii.ro/index.php?option=com...

DOAMNE TE ROG

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Ajuta-ma sa le pot spune celor puternici adevarul in fata.
Sa nu mint… doar pentru a castiga aplauzele celor slabi.
Daca imi dai noroc… nu-mi lua fericirea.
Daca imi dai putere… nu-mi lua ratiunea.
Daca imi dai success… nu ma lipsi de umilinta.
Iar daca imi dai umilinta… nu-mi lua demnitatea.
Ajuta-ma ca intotdeauna sa vad si reversul medaliei.
Nu ma lasa sa-i invinovatesc pe ceilalti pentru ca nu gandesc ca mine.
Invata-ma sa iubesc oamenii ca pe mine insumi.
Invata-ma sa ma judec ca pe restul.
Nu ma lasa sa alunec in orgoliu… si nici in disperare sau esec.
Mai bine aminteste-mi ca esecul… este experienta care precede triumful.
Invata-ma ca in ciuda suferintei… sa merg inainte.
Invata-ma ca in ciuda deceptiilor… sa nu-mi pierd increderea.
Invata-ma ca A IERTA, este cel mai important lucru pentru cel puternic… si ca razbunarea este semnul primitiv al celui slab.
Daca imi iei norocul… lasa-mi puterea de a tece peste esec.
Daca eu am gresit cuiva… da-mi curaj sa-mi cer iertare.
Daca cineva mi-ar gresi mie… da-mi curaj sa-l iert.
Doamne daca eu te uit pe tine!
Tu sa nu ma uiti pe mine!
AMIN!

HRANA PENTRU SUFLET: Acatiste pentru diferite trebuinţe

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

HRANA PENTRU SUFLET: Acatiste pentru diferite trebuinţe

Acatistul Sfintei Treimi pentru cei ce sunt crestini si in realitate sunt necredinciosi

Acatistul Domnului Nostru Iisus Hristos pentru iertarea tuturor pacatelor

Acatistul Sf. Andrei pentru intoarcerea la credinta

Acatistul Sf.Invieri pentru iluminarea mintii

Acatistul Bunei Vestiri pentru implinirea tuturor dorintelor

Acatistul Maicii Domnului pentru necajiti,necazuri mari,pentru indreptar

Acatistul Sf. Acoperamant pentru ocrotirea omului in ziua respectiva

Acatistul sf. Pantelimon pentru cei bolnavi

Acatistul Sf.Vasile pentru indepartarea farmecelor

Acatistul Sf. Cruci pentru indepartarea duhurilor rele

Acatistul Sf.Filoftelia pentru cei ce au necazuri cu parintii si socrii

Acatistu Sf. Parinti Ioachim si Ana pentru cei ce nu pot avea copii

Acatistul Sf. Parascheva pentru indepartarea insectelor care distrug recoltele

Acatistul Sf. Mina pentru furturi

Acatistul Sf. Ioan de la Suceava pentru indepartarea gandurilor necurate

Acatistul Sf.Gheorghe pentru indepartarea visurior necurate si spaimei, pentru imbarbatare si curaj

Acatistul tuturor sfintilor pentru cei prigoniti de copii lor

Acatistul Sf. Muc Ecaterina pentru indelunga rabdare in viata

Acatistul Sf. Stelian pentru copii bolnavi

Acatistul Sf. Varvara pentru indepartarea otravitorilor

Acatistul Sf. Nicolae pentru reusita la examene

Acatistul Sf. Stefan pentru indepartarea duhurilor rele

Acatistul Sf. Haralambie pentru cei ce nu se pot casatori

Acatistul Sf. Muc Ioan Valahul pentru orfani

Acatistul Sf. Imparati Constantin si Elena ocrotitorii batranilor

Acatistul Sf. Petru si Pavelocrotirea de razboi, indepartarea bolilor din tara

Acatistul Sf. Prooroc Ilie indepartarea secetei,aducerea de ploi

Acatistul Sf. Ioan Botezatorul pentru cei ce merg in instanta si se judeca, pentru impacarea cu dusmanii

Acatistul Sf. Muc. Fanurie pentru cei speriati groaznic

Acatistul Sf. Ierarh Alexandru pentru aflarea celor disparuti

Acatistul Sf. Antonie cel Mare pentru aflarea vrajitorilor

Acatistul Sf. Ierarh Vasile,Grigorie si Ioan indepartarea vrajitorilor

Acatistul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica pentru aflarea celui care îţi este sortit

Acatistul Sf.ierarh Forest si Sava pentru cei ce fac zilnic farmece-pentru intoarcerea impotriva lor

Acatistul Sf. Muc. Eftenie dezlegari de farmece, casatorii din interes, indepartarea lor

Acatistul Sf. Ierarh Spiridon pentru descoperirea persoanei cu care trebuie sa te casatoresti

Acatistul Sf. Iosif de la Patos pentru pacea sufletului

Acatistul Sf. Visarion intarire in credinta

Acatistul Sf. Mihail si Gavril pentru a lua hotarari corecte in viata

Acatistul Sf. Cuv.Grigorie Decapolitu lupta cu patimile

Al II Paraclis al Maicii Domnului se citeste pentru aflarea adevarului

Primul Paraclis al Maicii Domnului pentru intristari fara rost

O zi binecuvantata!

Lumanarea, lumina si candela

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Lumina adusă ca prinos lui Dumnezeu este arderea lumânării şi untdelemnului din candelă, aprinse de credincioşi şi preot, ca parte constitutivă a cultului şi ca expresie a unei necesităţi religioase subiective. Aprinzând o lumânare în biserică, credinciosul se roagă lui Dumnezeu, îi mulţumeşte pentru marea Lui bunătate şi ocrotire şi dă expresie credinţei lui în Dumnezeu. Ea devine un mijloc de legătură între om şi Dumnezeu, legătură stabilită şi determinată de libera voinţă a credinciosului.
Lumina este rezultatul arderii unor materii concrete: ceara, tămâia, untdelemnul. Lumina aceasta produsă prin ardere este şi expresia rugăciunii materiei amorfe care este astfel integrată în cultul de adorare a lui Dumnezeu. în cultul Vechiului Testament, lumina este un prinos adus Domnului Dumnezeu. Preotul Aaron arde tămâie şi aprinde în fiecare seară candelele în faţa chivotului Legii Sfinte: „Când va aprinde Aaron seara candelele, iar vor arde miresme. Această tămâiere neîntreruptă se va face pururea înaintea Domnului, din neam în neam " (Ieşire 30, 8). însuşi Dumnezeu porunceşte să ardă lumina pe altarul Său: „Să aducă untdelemn de măsline, curat şi limpede pentru candele, ca să ardă sfeşnicul necontenit"... „ (Sfeşnicul) îl vor aprinde Aaron şi fiii lui, înaintea Domnului, ca să ardă totdeauna, de seara până dimineaţa " (Levitic 24, 2-3).
La iudei, candela avea forma unui sfeşnic cu şapte braţe aşezate pe o ţeava, pentru untdelemn, cu orificii pentru fiecare braţ. Creştinii proveniţi dintre iudei au adus cu ei deprinderea de a folosi lumânări şi candele şi în cultul creştin.
In vremea persecuţiilor, spre a fi apăraţi, creştinii se strângeau la rugăciuni şi slujbe în catacombe, pe care le luminau cu lumânări. După ce s-a dat libertate Bisericii, începând din sec. IV, lumânările au continuat a fi folosite, dar, de la rolul lor anterior de strictă necesitate, ele încep să aibă acum şi un caracter simbolic, fiind folosite atât la Sfânta Euharistie, cât şi la slujbele funebre, la sărbătorile sfinţilor, la cinstirea relicvelor sfinte ş.a.m.d.
Lumina este socotită acum ca simbol al bucuriei împărtăşirii din lumina divină: „Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină" (Psalm 35,2). Lumina este un atribut al divinităţii şi totodată o condiţie a vieţii. Mântuitorul este vestit de proroci ca o lumină ce va risipi întunericul răului şi necredinţei: „întunericul acoperă pământul şi bezna, popoarele, iar peste tine răsare Domnul44, ... „Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit."(Isaia 60, 1-2). Mântuitorul însuşi Se numeşte pe Sine „Lumină": „Eu Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric"
Lumânările sunt aşezate în sfeşnice. Acestea au unul sau mai multe braţe, fiecare cu simbolismul lui. Sfeşnicul cu un braţ purtând o lumânare (primikirion) simbolizează unitatea Sfintei Treimi; sfeşnicul cu două braţe (dikirion) semnifică, prin cele două lumânări, cele două naturi ale lui Hristos, iar sfeşnicul cu trei lumânări (trikirion) e simbolul Sfintei Treimi.
Cele cu şapte lumini închipuie cele şapte daruri ale Duhului Sfânt, iar sfeşnicul cu douăsprezece lumânări închipuie ceata celor doisprezece Sfinţi Apostoli. Acest sfeşnic are în mijloc „o lumină mai înaltă" care închipuie lumina lui Iisus Hristos. Piciorul sfeşnicului este şi el un simbol. Unele au forma unei coloane simbolizând stâlpul de foc ce a condus pe evrei la fuga din Egipt, altele au forma rugului celui nears în foc, în care Dumnezeu s-a arătat lui Moise ş.a.
Sfântul Simeon al Tesalonicului, arătând semnificaţia luminilor din biserică, le compară cu stelele, iar despre policandrul cel mare din mijlocul bisericii, în formă de cerc cu lumini (cer, cerc), spune că închipuie „tăria cerului şi planetele"
. Sfeşnicele cu o lumânare se aprind la proscomidiar. Pe Sfânta Masă se aşază două sau trei sfeşnice cu una sau mai multe lumânări care se aprind în timpul sfintelor slujbe şi la Liturghie. în dreptul icoanelor împărăteşti, pe solee, stau de obicei sfeşnicele mari sau „împărăteşti", în care ard una sau mai multe lumânări în timpul Liturghiei. Atât în naos, cât şi în pronaos sunt puse la îndemâna credincioşilor sfeşnice, mai mari sau mai mici, în care aceştia aprind lumânări. Făclii (lumânări mari) ori lumânări aprinse în sfeşnice mai mici, portative, sunt purtate la vohoade înaintea slujitorilor.
Lumânările se aprind la toate sfintele slujbe: la slujba Botezului, a Cununiei, la Agheasmă, la slujbele funebre ş.a. în Săptămâna Luminată, sfinţiţii slujitori poartă în mâini făclii aprinse în timpul sfintelor slujbe, ca simbol al bucuriei învierii.
In afară de lumânări, în biserici ard şi luminile discrete ale candelelor, în care se pune şi se aprinde untdelemn. Candela are aceeaşi însemnătate ca şi aceea a lumânărilor. Sunt aprinse candele atât în altar, cât şi în interiorul bisericii.
 Deasupra chivotului de pe Sf. Masă, în care se păstrează Sf. împărtăşanie pentru cei bolnavi, arde necontenit în cinstea ei o lumină din candela ce e suspendată, de obicei, de Crucea care străjuieşte în spatele dinspre răsărit al Sf. Mese. Candele mari, suspendate, ard deasupra uşilor împărăteşti ale altarului, precum şi la icoanele împărăteşti de pe catapeteasmă. Candele şi lumini ard, de asemenea, deasupra mai tuturor icoanelor importante din biserici şi din casele credincioşilor. Lumina candelei e nelipsită în cimitire, la căpătâiul morţilor. Lumina aceasta, mai ales, ca şi mireasma tămâiei şi lumina lumânărilor sunt expresia credinţei în viaţa viitoare şi a legăturii cu cei morţi. Această credinţă o ilustrează poetul nostru George Coşbuc în poemul folcloric „Moartea lui Fulger". Eroului mort i se pune în mâinile strânse pe piept o lumânare aprinsă, fiindcă, după datină, lumina ei îi va fi călăuză în întunericul din împărăţia lumii de dincolo:
„Cu făclioara pe-unde treci Dai zare negrelor poteci în noaptea negrului pustiu, Pe-un drum de veci...u.
„Credinţa-n zilele de-apoi E singura tărie-n noi...

SPUSE DE SFANTUL SILUAN ANTONITUL

"Rugati-va pentru oameni. Aveti mila de poporul lui Dumnezeu… Sigur, este un lucru anevoios. A te ruga pentru oameni e tot una cu a-ti varsa sangele… dar trebuie sa te rogi."- Sfantul Siluan Athonitul

AM GRESIT

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Am greşit mult până să mă îndrept, dar cu fiecare căzătură am devenit mai înţelept

Am judecat pe alţii pe nedrept, dar mi-am deschis mai tare ochii să înţeleg.

Am plâns şi-am strigat a neputinţă, dar m-am ridicat din propria-mi voinţă.

Am rătăcit prin locuri nedorite, dar m-am întors acasă cu picioarele obosite.

Am crezut că tot ce zboară se mănâncă, când de fapt eu nu crescusem încă.

Am călcat prin bălţi şi prin noroi, dar m-am spălat cu lacrimi în şuvoi.

Am ajuns departe într-un loc de vanitate plin, dar m-am întors din drum, căci îmi era străin.

M-am luptat cu gândurile-mi multe, dar m-am predat, căci inima-mi nu dorea să lupte.

Am zburat din mândrie pe culmi înalte şi abrupte, dar m-am trezit o pasăre cu aripile rupte.

M-am pierdut în ale lumii lucruri trecătoare, până-n ziua în care a început să-mi cânte…o privighetoare.

Am căutat bogăţiile acestei lumi, dar unde căutam eu era doar aur transformat în scrum.

Am încetat să mă mai plâng şi-am învăţat să mă ridic râzând

Căci te-am găsit pe tine, Doamne, într-o fărâmă de pământ,

Într-un strop de rouă, în al păsărilor cânt

În căderea ploii şi-ntr-un suflet blând.

Îmi ridic braţele acum şi închin aceste versuri în semn de mulţumire,

Căci am scris prea mult cu litere de fum şi prea puţin cu versuri de iubire.

Adela Moldovan – Lecţii din viaţă

TU VORBESTI CU DUMNEZEU?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

De multe ori vrem ca Dumnezeu sa ne indeplineasca dorintele. Suntem capabili de amenintari impotriva Sa, daca nu ne rezolva doleantele. Frecvent insa Dumnezeu nu are de unde sa stie ce dorim, atata timp cat nu avem un dialog cu El. Il cautam si vorbim cu El, doar atunci cand avem nevoie, vrem sa ne rezolve o problema anume. Pana atunci nici nu Il cunosteam ! Era un Strain pentru noi, dar speram ca acest Strain, despre care de multe ori nu stim mai nimic, sa ne asculte, sa ne iubeasca, sa ne daruiasca ce ne dorim. Este oare posibil, ca neavand un contact permanent cu cineva sa ii putem cere favoruri? Cand bate cineva la usa noastra, ne uitam, iar daca nu il cunoastem nu ii deschidem. Trebuie sa avem un dialog cu Dumnezeu. Un dialog deschis, avand la baza sinceritatea si iubirea. Dumnezeu ne asculta in orice problema am avea. Este chiar langa noi. Nu trebuie sa treaca o zi fara sa ii vorbim. Avem cu siguranta ce sa ii spunem, Il putem consulta ca pe cel mai bun prieten. Este cu siguranta cel mai sincer, care ne doreste doar binele si care ne da cele mai bune sfaturi. Uneori nu intelegem sfaturile Sale, sau poate nu le acceptam pentru ca nu sunt pe placul nostru pamantean.

Dumnezeu nu ne forteaza sa vorbim cu El, nu tipa la noi si nu bate cu pumnul in masa, pentru a ne face atenti. Se uita spre noi si nu intelege de ce nu ii cerem ajutorul cand suntem atat de apasati de probleme. Alergam si ne povestim necazurile altor oameni ca si noi, dar nu Ii cerem sfatul Dumnezeului nostru. Celui care ne-a creat si care ne cunoaste cel mai bine. Unele lucruri nu vrem sa le spunem Lui pentru ca ne este rusine, fara sa ne gandim la El ca la un Tata ceresc. Nu putem pastra o relatie deschisa cu Dumnezeu decat daca avem un dialog cu El.

Cum trebuie sa Ii vorbim ?

« Cu glasul meu catre Domnul am strigat, si m-a auzit din muntele cel sfant al Sau » (psalmul 3).

Chiar daca Domnul este intr-un loc atat de sfant, El ne aude, doar daca Ii vorbim. Niciodata nu ne lasa sa vorbim in gol. Primim un raspuns, pe placul nostru sau nu, la toate cererile noastre.

« Cand te-am chemat, m-ai auzit….. »(psalmul 4).

Sunt foarte multe locurile din psalmi unde gasim aceste exemple simple despre modul cum putem vorbi cu Dumnezeu. Sunt pentru noi un fel de ghid de conversatie. Deci, am inteles pana acum ca Domnul ne aude rugamintile. Este suficient sa Ii spunem ce vrem si atat ? Categoric nu ! Din start ar trebui sa ne intrebam daca suntem vrednici sa cerem ceva. Trebuie sa ne gandim la ce facem noi pentru El ! Nici nu este pretentios. Cu usurinta putem sa Il multumim. Este un Dumnezeu bun si iubitor, nu este tiranic si dictator. Suntem infantili daca credem ca prin nemarturisirea faptelor noastre, Dumnezeu nu le cunoaste. El stie tot despre noi. Sa ne pastram permanent dialogul cu Dumnezeul nostru, sa ne marturisim in fata Lui ca unui parinte intelegator, care ne poate ajuta. Dupa ce Domnul ne asculta cererea, noi ii ramanem datori. Este normal sa Il suparam atunci cand, dupa ce El ne ajuta neconditionat, noi Ii intoarcem spatele si plecam fara sa mai privim in urma. Ramane si ne priveste ca un parinte dazamagit care isi vede fiul nerecunoscator. Il putem multumi cu foarte putin. In lumea asta, cate eforturi nu facem sa ne multumim prietenii, sefii sau alti oameni pe care ii intalnim, dar nu miscam un deget pentru sufletul nostru. Sa pastram cateva momente din zi, pentru o discutie cu Tatal nostru ceresc, sa asteptam cu bucurie aceasta clipa. Daca vrem ca Dumnezeu sa ne auda, trebuie sa ii vorbim !

dr. Radu Tincu

Legenda celor mai frumoase daruri

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Dragii mei, cel mai frumos moment din viata unei familii este atunci cand se naste un copil. Venirea pe lume a unui nou suflet este cea mai mare minune, fiind lucru sfant, motiv de mare bucurie atat in familia micutu­lui, pentru parintii si rudele sale, cat si in cer, unde ingerii si sfintii se bucura si ei si se roaga pentru sana­tatea si mantuirea pruncului. Tradi­tia este ca atunci cand mergi pentru prima data la un copilas nou-nascut sa-i duci ceva in dar. Acest frumos obicei crestin a ramas de cand Maica Domnului L-a adus pe lume pe Pruncul Iisus.
Se spune ca, atunci cand s-a apropiat sorocul venirii pe lume a Mantuitorului, mare bucurie si nerabdare era sus, in cer, fiecare inger nestiind cum sa se pregateasca mai bine pentru clipa cea mare.
- Tii, zise un arhanghel, eu ma voi duce cu ingerii mei si voi canta cele mai frumoase cantari, cum nu s-au auzit vreodata pe pamant sau in cer, pentru a le incanta sufletul Pruncului si Maicii Sale.
- Bine te-ai gandit, i-a raspuns alt arhanghel, eu ma voi duce cu ingerii mei, vom aprinde toate stelele si vom alunga toti norii. Astfel, noaptea Sfintei Nasteri, va fi cea mai frumoasa noapte din cate s-au pomenit.
- Noi, sarira bucurosi alti ingeri, ii vom anunta pe pastori, sa vina si ei sa se inchine Domnului si vom avea grija ca nimeni sa nu tulbure linistea Pruncului.
Va dati seama, dragii mei, ce zarva era in cer. Toti isi pregateau darurile. Doar undeva, intr-un colt de rai, statea trist un inger care nu stia ce sa ii duca micului Iisus, cand Se va naste. Ingerul acesta era ocrotitorul animalelor si toate vietatile il ascultau.
- Eu cred, zise ingerul in sinea sa, ca tare frumos ar fi ca si necuvan­tatoarele sa se inchine Domnului, la Nasterea Sa, caci toata creatia se va bucura de venirea Sa pe lume. Dar ce animale ar fi mai potrivit sa trimit ? Si numaidecat cobora pe pamant, intr-o frumoasa poienita de la margi­nea unei paduri. Anunta sa i se infatisese toate vietatile care ar vrea sa I se inchine Domnului si sa-I duca daruri. Vestea s-a raspandit cu re­peziciune si fiarele au si inceput sa apara. Primul, bineinteles ca a venit leul, regele animalelor. Oricum, cine ar fi indraznit sa apara inaintea lui ?
- Eu il voi pazi pe Prunc, nu voi lasa pe nimeni sa se apropie. Coltii si ragetele mele cumplite ar alunga, fara indoiala, orice nepoftit, zise plin de el leul.
- Ei, dragul meu, ii raspunse ingerul, tu esti prea fioros. Cred ca mai degraba L-ai speria pe micul Prunc. Asa ca, fara suparare, eu zic sa I se infatiseze altcineva.
Nici nu a terminat bine vorba, ca vulpea, care atata astepta, a si sarit in fata ingerului si, prefacandu-si glasul cat mai mieros cu putinta, zise:
- Vai, dar bine v-ati mai gandit, fara indoia­la ca e nevoie de cineva care sa aiba grija multa de Cel nou-nascut. Eu as fi cea mai potrivita, iar darul meu tare bine ar mai prinde: in fiecare dimineata ii voi aduce cate o gaina si alte bunatati de-ale gurii, pentru a nu flamanzi nici o clipa.
- Stai usurel, cumatra vulpe, ii intoarse vorba ingerul, tu esti prea vicleana si nu cred ca Bunul Dum­nezeu nu s-ar bucura de darurile tale obtinute prin furtisaguri.
Asa ca ia sa vedem cine mai doreste.
- Noi, noi, suntem aici sus, pe creanga, ciripeau de zor pasarile: ciocarlii, vrabiute si multe alte inaripate. Noi vom canta cele mai frumoase triluri.
- Nici asta n-ar fi bine, le-a intre­rupt ingerul. Voi sunteti prea gala­gioase. Daca veti ciripi toate odata va fi mare harmalaie si, oricum, vor fi acolo cei mai priceputi ingeri sa cante, asa ca nici voi nu puteti merge.
- Dar mergem noi! zisera cateva furnici iesite dintr-un musuroi, i-am duce Pruncului faramituri de paine proaspata si faramite mici de zahar.
- Ei, harnicutelor, ar fi frumos si va multumesc ca v-ati gandit, dar voi sunteti prea mici si vor fi acolo pastorii si magii. Si tare mi-e frica, din neatentie, sa nu va striveasca vreunul sub picior. Asa ca mai bine ramaneti la ale voastre.
- Dar eu, zise paunul, desfacandu-si coada-i nemaipomenita: Eu cred ca as fi cel mai potrivit sa ma infatisez inaintea Domnului. Fru­musetea mea va incanta pe toata lu­mea, pe Prunc si pe sfanta Sa Maica.
- E adevarat, esti foarte frumos, paunule, dar tu prea esti cochet si fudul. Asa ca prefer sa mai caut! ii raspunse si lui ingerul cu rabdare.
Si tot asa, unul cate unul, aproa­pe toate animalele s-au perindat prin fata ingerului, insa acesta nu se putea hotara care vietate ar fi cea mai potri­vita sa fie alaturi de Pruncul Iisus, cand Acesta Se va naste. Spre seara, vazand ca nu se mai infatiseaza nimeni, ingerul s-a ridicat si a dat sa plece, dar a auzit zgomot pe campul de la marginea padurii. Era un taran care-si ara ogorul, avand inhamat la jug un bou. Putin mai incolo, pastea cuminte magarul pe care omul isi incarcase desaga cu cele de trebuinta, ingerul, nevazut de om, ci doar de animale, s-a apropiat de bou si de magar si, mergand usor pe langa brazda, i-a intrebat:
- Spuneti-mi, n-ati vrea sa va inchinati Domnului, la Nasterea Sa, si sa ii duceti ceva in dar ?
- Bunule inger, raspunsera cu tristete boul si magarul, dar ar fi o onoare prea mare pentru noi. Si n-am avea nimic de pret sa-i putem oferi Pruncului si Maicii Sale. Noi nu stim decat sa muncim din zori pana seara. Cu ce L-am putea ajuta noi pe Dumne­zeu si ce-ar putea El sa vada la noi ?
Deodata, chipul ingerului se in­senina si o sfanta lumina inunda tot campul. Acum era fericit, gasise, in sfarsit, darul cel mai potrivit.
- Ei bine, aflati ca voi sunteti cei alesi. Veti fi alaturi de Maica Domnu­lui si de Iisus, in noaptea de Craciun. Caci voi ne aratati, prin munca, smerenia, ascultarea si rabdarea. Iar acestea sunt lucruri sfinte. Apoi, cu rasuflarea voastra calda, il veti incal­zi pe Prunc, care va fi culcat chiar in ieslea cu fanul vostru. Asa a ales Dumnezeu sa vina in lume si asa este cel mai bine: intr-un grajd sara­cacios si umil, nu in palate si lux. Asa ca pe voi v-am ales si eu sa ii fiti alaturi, la Nasterea Sa.
Boul si magarul se uitau mirati si nu le venea sa creada. Nici n-ar fi indraznit sa spere la asa cinste mare si la atata bucurie: Domnul Iisus sa vina in mijlocul lor, iar ei sa fie martori la cea mai mare minune din toate timpurile. Ce fericire, nu le venea sa creada!
- Cei din urma vor fi cei dintai, le mai spuse ingerul si disparu. Si asa este: toti cei umili si smeriti se vor bu­cura mai tarziu si vor ajunge langa Dumnezeu, Care-i va rasplati pentru credinta si dragostea lor.
Si iata ca a venit si noaptea sfanta a Nasterii Domnului, cea mai frumoasa noapte din cate au existat. Pruncul a primit de la toti felurite daruri: pastorii au venit cu lapte, magii i-au adus aur, smirna si tama­ie, iar Fecioara Maria I-a oferit cel mai frumos dar: dragostea de mama. Si uite-asa, de atunci a ramas obiceiul ca la nastere, orice copil sa primeasca cate ceva de la cei apropiati.
Dar stiti cine este, de fapt, cel mai aproape de copii ? Bunul Dumne­zeu ! Iar darurile Lui sunt cele mai frumose si mai folositoare, caci atun­ci Cand se naste, fiecare copil primeste de la Dumnezeu un talent, o iscu­sinta, la care sa fie cel mai bun atunci cand va creste. Unul va ajunge mare invatat, altul un gospodar liarnic, celalalt un muzician desavarsit ori poate un smerit calugar. Fiecare cu darul si harul sau, de la Dumnezeu.
Si voi, dragii mei, ati primit de la Domnul cele mai frumoase daruri, atunci cand v-ati nascut. Care sunt acelea ? Nu stiu, voi trebuie sa le descoperiti, pentru a fi fericiti in via­ta. Iar cand veti afla talentul cu care v-a harazit Cel de sus, cu rabdare si munca, veti ajunge cei mai buni in ceea ce veti face si multa multumire veti avea si voi si cei din jurul vostru.
Asa sa va ajute Bunul Dumnezeu!

Un altfel de blog -bucuria de a iubi: Cugetari

 BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Cugetari

Prin pocainta, prin postire si prin milostenie se curata toate pacatele.

Parintele Arsenie Papacioc- "Dumnezeu ne iubeste mai mult decat ne uraste dracul!"
Parintele Arsenie Boca ”Citeste capitolele 5, 6 şi 7 din Evanghelia de la Matei si daca le împlinesti o sa te mântuiesti.” „Cel care crede în Mine, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui“.
"Dar minunea lui Dumnezeu e că oile biruie lupii!"
"Nu se poate, să nu se poată"
"Rugati-va la Dumnezeu sa va pedepseasca în aceasta viata pentru faptele nespovedite de voi sau nedezlegate de duhovnicii vostri, caci în viata de apoi, amarnice sunt pedepsele Celui de Sus."
"Vrajmasii mântuirii sunt acestia: lumea, trupul si diavolul."
"Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu."
Fatarnic este cel care isi exprima dragostea(..) fata de aproapele sau, ii spune cuvinte blande(..), dar in suflet simte ura fata de el, urzeste rele impotriva lui. Fatarnic este cel care ascunde de oamenii din jur toate pornirile rele, intunecate ale sufletului lui, toate gandurile intinate, si vorbeste cu aproapele sau, prefacandu-se iubitor, neavand nimic rau in sufletul sau.SFANTUL LUCA AL CRIMEEI
Matei (13:42), unde Iisus spune referitor la iad: “si-i vor arunca in cuptorul aprins; acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor”.
„Fiţi luători aminte la menirea voastră!” (Agheu 1,5,7).
Ne-a adus Dumnezeu din nefiinta la fiinta, dar sa ne mantuiasca nu poate fara noi.
Dacă vrei să-i spui altuia despre puterea lui Dumnezeu, trebuie să simţi întâi tu puterea Lui“.(Fer. Martir Daniil)
Atata vreme cat tinem pacatele nemarturisite, ascunse cu voia, atata vreme atarna pedeapsa lor asupra noastra, ca o sabie care sta sa cada peste viata noastra. De indata insa ce marturisim pacatele si vinovatia, primejdia mortii o inlatura Dumnezeu de deasupra noastra. (Parintele Arsenie Boca)
"Trebuie sa nu uitam nici o clipa ca zilele noastre sunt scurte pe Pamant. Dar eternitatea, vesnicia o avem in cer, promisa de Dumnezeu, si pe aceea trebuie sa o pastram cu sfintenie" - Pr. Ilarion Argatu
SFANTUL LAVRENTIE AL CERNIGOVULUI: “Vai, cat de multi sunt in focurile iadului…. daca i-ati vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere”
* Dăruiţi necondiţionat şi veţi primi *Consideraţi timpul folosit pentru a face o faptă bună, nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câştig, căci dvs., prin acea faptă bună necondiţionată, primiţi sau veţi primi mai mult decât aţi dat. Cu siguranţă Dumnezeu vă va răsplăti!
Sf. Pavel: „Neîntrerupt vă rugaţi” (1 Tesaloniceni 5,17),
Sfantul Teofan Zavoratul- Vrajmasul are o lege a lui – nu ne ataca de la inceput cu Episcop vicar Daniel Partosanul- Patima intreaga, ci ne-o inradacineaza printr-un gand si prin deasa repetare a lui, păcatele se cuvine să fie ispăşite, spovedite, iertate, dezlegate şi stinse în harul, puterea şi iubirea lui Dumnezeu, prin pocăinţa noastră, prin umilinţă, prin lacrimă, prin rugăciune, prin smerenie.
La judecata lui Dumnezeu sunt numai două: legea iubirii de Dumnezeu şi legea iubirii de oameni, în care se cuprinde toată Scriptura. "Pe vârful limbii călăreşte satana." (Pr.Arsenie Boca)
Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua. Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale." (Matei 6, 25-34)
"Aminteste-ti ca Dumnezeu este in noi cand suntem in harul Sau, si in afara noastra cand suntem in pacat: dar ingerul Sau nu ne paraseste niciodata. El este cel mai sincer si de incredere prieten, chiar si atunci cand facem greseala sa-l intristam prin reaua noatra comportare".(Padre Pio)
"Doamne Iisuse Hristoase, deschide-mi ochii inimii ca sa inteleg si sa fac voia Ta"- Sf. Ioan Gura de Aur
Dumnezeule, pentru rugăciunile robului tău Vlasie, ajută-mi, aceluia, Tu, Doamne, grăbeşte spre ajutor şi dă-i tămăduire întru slava şi cinstea sfîntului Tău nume".

Parabole si zicatori de Sfintii nostrii Parinti ai Bisericii Ortodoxe
"Doamne, cand mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrana; cand mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apa; cand mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie incalzit; cand sufar, trimite-mi pe cineva pe care sa mangai; cand crucea mea incepe sa fie prea grea, da-mi crucea altuia s-o impart cu el; cand sunt sarac, adu-mi pe cineva care e in nevoie; cand nu am timp, da-mi pe cineva pe care sa-l ajut o clipa; cand ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care sa-l incurajez; cand simt nevoia de a fi inteles, da-mi pe cineva care sa aiba nevoie de intelegerea mea; cand as vrea ca cineva sa aiba grija de mine, trimite-mi pe cineva de care sa am grija; cand ma gandesc la mine, indreapta-mi gandurile catre altii..."

Icoanele Maicii Domnului

"Cautati pacea cu toata lumea si sfintenia fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu"
"Iarta tuturor totul iar tie nimic. Spune lui Dumnezeu: Doamne pe nimeni nu am osandit, nici Tu nu ma osandi."
"Asculta de Dumnezeu si implineste-I poruncile ca si Dumnezeu sa-ti asculte rugaciunile si sa-ti implineasca cererile."
"Munceste ca si cum nu ai muri niciodata, dar ingrijeste-te de suflet ca si cum ai muri maine."
"Daruieste-i lui Dumnezeu inima si Dumnezeu iti va oferi cerul."
"Daca zidesti si darami niciodata nu-ti vei termina casa.
Daca te rogi lui Dumnezeu si apoi faci cele ce nu sunt placute lui Dumnezeu niciodata nu vei putea termina zidirea casei sufletului tau.
Deci, este nevoie de o staruinta din partea ta pentru a putea arata intr-o zi ca a ramas ceva nedaramat din ceea ce ai zidit ieri. Aceastava fi ceadintai zi din viata ta."
"Si nu uita ca fara spovedanie la preotul duhovnic si impartasanie cu Sfantul sange si trup al Mantuitorului Iisus Hristos nu exista mantuire."
"Sunt doua feluri de a-ti trai viata: -unul de a crede ca nu exita miracole - altul de a crede ca totul e un miracol" -Albert Einstein
"Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care-l gasesc fara sa-l caute" -Emil Cioran
"Viata nu este o enigma ce trebuie dezlegata, ci o realitate care trebuie traita" - Soren Aabye Kierkegaard
"Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, ca să mi se umple casa."
(Luca 14:23)

Curajul smereniei
"Multă vreme am crezut că a fi creştin însemnă a avea curajul de a afirma vocal adevărul Evangheliei: alesesem partea cea mai uşoară. Pe măsură ce înaintam în acest creştinism mi se răcea inima tot mai mult... Maica Domului a avut milă de mine şi mi-a descoperit că există un alt curaj, curajul Ortodoxiei înseşi: acela de a fi smerit.
Nu am acest curaj: sunt încă un şoarece care a înghiţit un megafon: numai respiră şi ştie tot satul... Prezenţă zgomotoasă care falsifică Evanghelia, nu în literă, ci în ton...
Nu am acest curaj al smereniei, dar a rămas singurul pe care mi-l doresc... Curajul de a răbda cu mulţumire orice rău, curajul de a-mi privi cu ochii larg deschişi adâncul inimii, curajul de a mă ruga pentru duşmani şi de a le face bine, curajul de mă socoti cu toată inima vrednic de iad aşa cum sunt de fapt, curajul de a-mi înfrunta gândurile şi închipuirea, curajul de a mă face robul tuturor spre mântuire, curajul de a nu judeca, curajul de a da totul, curajul de a trăi în ascuns, curajul neîndreptăţirii de sine, curajul de a rămâne blând şi liniştit în mijlocul furtunii, curajul de a crede nelimitat şi discret...

Sunt un mormânt văruit care a făcut din pocăinţă doar o reclamă la var lavabil...

Dacă aş avea curajul să stric acest frumos cavou! Să sparg marmura, să rup barele de inox, să sfărâm epitaful scris cu atâta artă ( şi pe acest blog) şi să scot afară gunoiul: noaptea, târându-mă, fără zgomot, ca un hoţ... Mi-aş fura moartea din inimă...

Dar mie îmi plac luminile rampei, îmi place spectacolul "creştin", iubesc să mă aud vorbind, îmi place cum sună Evanghelia în gura mea...Şi pocăinţa aş face-o în buricul târgului, la oră de vârf, până şi din ea aş încerca să scot un profit de imagine...

Am făcut din creştinism un prilej de autoadulare! E drept, cea mai subtilă şi mai rafinată...

Curajul smereniei... Singurul întreg, singurul autentic: singurul în care diavolul nu are nimic...

N-am văzut niciodată şi niciunde o minune mai mare decât omul smerit: toate celelate minuni, cuvintele frumoase, gesturile evlavioase, toate trec: numai smerenia rămâne...

Smerenia e singura prin care înfrunţi în mod real sinele şi lumea: fără ea eşti un creştin imaginar...

Iată că până şi despre smerenie n-am reuşit să scriu decât tot umflat şi găunos ca un prezentator de circ... N-am reuşit decât să-i fac "reclamă", s-o imping spre derizoriu...

Rugaţi-vă pentru mine să mă izbăvească Dumnezeu de blestemul de a nu cunoaşte smerenia, curajul şi fericirea ei... Ştiu, e cel mai greu să ai milă de un ipocrit, dar, totuşi, încercaţi..."

"Cutremurator nu este faptul ca murim, cutremurator este faptul ca nu murim niciodata.(Pr. Savatie)"

Despre tăcere, despre vorbirea deşartă
A zis un ucenic lui avva Pimen:
- Avva, te rog dă-mi sfat în legătură cu tăcerea.
Atunci avva Pimen i-a zis:
- De vei tăcea, vei avea odihnă în tot locul în care vei locui, iar de vei vorbi deşărtăciuni, tulburarea va cuprinde tot sufletul tău.

Despre Dumnezeu, despre diavol
A zis avva Isidor:
- Toate lucrurile normale şi toate cele fireşti sunt născute din Dumnezeu, pe când toate cele anormale şi care sunt împotriva firii vin de la diavol.
Toată frumuseţea, simplitatea şi bunătatea vin de la Dumnezeu Creatorul, pe când toată tulburarea, cearta şi desfrânarea vin de la diavol.
Deci, să ne concentrăm spre cele simple şi smerite şi vom avea pe Dumnezeu în sufletele noastre.
Fiecare virtute, fiecare păcat
Au zis ucenicii lui avva Macarie:
- Avva, te rog să ne vorbeşti despre virtute şi despre păcat:
Atunci avva Macarie a răspuns:
- Orice virtute evanghelică este pentru suflet un mic rai, pe când orice păcat este un mic iad.

Taina lui avva Aminna
Avva Aminna era mereu în cugetare la cele duhovniceşti. Avea o taină ascunsă în sufletul său, taină care îi aduce atâta linişte şi pace.
Unul din ucenicii săi a îndrăznit odată să-l întrebe:
- Avva Aminna, care este această taină a sufletului tău ?
- Taina cea mare a sufletului meu este tăcerea, a spus avva Aminna.
Nimic nu aduce mai multă pace sufletului ca tăcerea.
În tăcere şi singurătate, omul se întâlneşte cu Dumnezeu, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii, îşi limpezeşte sufletul şi îşi hrăneşte mintea cu cele duhovniceşti

Despre sfârşitul vieţii
Mulţi creştini erau îngrijoraţi de sfârşitul lumii: Se gândeau ce va fi în ceasul şi în clipa aceea.

Unii dintre ei au mers la avva Antonie şi i-au spus:
- Avva Antonie, când va veni sfârşitul lumii?
Atunci avva Antonie le-a răspuns:
- Sfârşitul lumii doar Dumnezeu Tatăl îl ştie. Dar pe noi oamenii trebuie să ne preocupe viaţa duhovnicească şi moartea noastră.
Ţine-ţi minte, pentru fiecare om sfârşitul vieţii lui pământeşti reprezintă sfârşitul lumii.

Avva Sisoe
A fost întrebat avva Sisoe:
- Avva, tot aşa ispitea diavolul şi pe părinţii cei din vechime?
Atunci avva Sisoe a răspuns:
- În zilele noastre diavolul ispiteşte şi mai mult deoarece îşi simte sfârşitul aproape şi sunt ultimele lui zvârcoliri.

Mântuirea omului
A zis o femeie lui avva Aminna:
- Avva, te rog să-mi vorbeşti despre mântuire.
Atunci avva Aminna i-a spus:
- Mântuirea omului se lucrează în fiecare clipă. Precum este o viaţă de om: naştere; tinereţe, bătrâneţe, aşa şi cu fiecare zi a vieţii noastre care este formată din: dimineaţă, amiază şi seară.
De aceea, să ne gândim mereu seara înainte de odihna trupului, că ne aşteaptă sfârşitul vieţii (adică moartea trupului) şi că avem nevoie de pocăinţă pentru faptele noastre.

Fapta rea şi pocăinţa
A zis un tânăr lui avva Ieremia:
- Avva, chiar dacă omul săvârşeşte o faptă rea se pocăieşte şi Dumnezeu îl iartă.
Atunci avva Ieremia i-a răspuns:
- Nu este chiar aşa de uşor cu pocăinţa. Mai bine să nu săvârşim fapte rele. Ţine minte: Orice faptă rea lasă în inimă o întipărire de neşters care se va arăta în ziua Judecăţii.
SURSA

Un altfel de blog -bucuria de a iubi: Cugetari:

Cand ne simtim singuri in rugaciune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Cand m-am plans parintelui duhovnic despre faptul ca ma simt singur in rugaciune, ca simt o greutate si, uneori, prefer sa citesc sau sa fac alt lucru mai placut, parintele mi-a spus: "Cine suntem noi, ca sa-L simtit pe Dumnezeu?" Atunci am inteles ca mandria si patimile sunt cele care ne dau sentimentul de singuratate in rugaciune, iar smerenia si dragostea sunt acele care ne fac sa simtim prezenta lui Dumnezeu si odihna starii langa El, din care nu mai vrem sa iesim.

Precum printr-o sticla murdara nu trece lumina, ci numai caldura acesteia, tot asa, cu o minte murdara si imprastiata nu poate fi cunoscut in chip odihnitor Dumnezeu. Astfel, chiar si cea mai firava rugaciune a noastra este o urmare a caldurii Duhului Sfant, care trece prin invelisul nostru patimas, fara a ne da seama insa. "Duhul vine in ajutor slabiciunii noastre, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, ci Insusi Duhul Se roaga pentru noi cu suspine negraite" (Romani 8, 26).

Daca in sfinti lucrarea Duhului Sfant se face in chip simtit si vadit, in noi, cei pacatosi, aceasta lucrare se savarseste in chip ascuns, fara ca noi sa simtim. Astfel, inca fiind inrobiti de multe patimi, suntem datori sa ne rugam lui Dumnezeu, Maicii Domnului si sfintilor fara a pretinde raspunsuri directe ori vizibile de la acestia.

Cand vom inceta sa ne rugam pentru a mai primi raspunsuri rapide sau solutii minunate, ci din credinta curata (dezinteresata) si dragoste sincera de Dumnezeu, atunci nu ne vom mai simti singuri in rugaciune. Zicand cat mai des rugaciuni precum "Faca-se voia Ta!" si "Fie mie dupa cuvantul Tau!", vom avea o nadejde tot mai mare in Dumnezeu, care ne va darui odihna si linistea, indiferent de incercarile prin care trecem.

Nu este putin lucru a avea libertatea si darul lui Dumnezeu de a ingenunchea cat mai des inaintea sfintelor icoane si a ne ruga, asa cum putem, cu multumire si cu smerenie. Oricum ar fi rugaciunea noastra de peste zi, numai rugandu-ne vom invata sa ne rugam cat mai curat, fara imprastiere si cu o dragoste tot mai mare.

Parintele Emilian, fostul staret din Manastirea Simonos Petras, din Sfantul Munte Athos, vorbind tocmai despre aceasta aparenta stare de singuratate in rugaciune, spune: "Chiar daca obosesc la rugaciune, in infatisarea mea inaintea lui Dumnezeu, chiar daca nu-L cunosc pe Dumnezeu, chiar daca motai, sau nu inteleg, sau imi fug cuvintele rugaciunii, sau traiesc in mii de intunecimi, sunt sigur ca in aceasta nestiinta a mea, in orbecaiala mea, in acest intuneric al meu, Dumnezeu este prezent, Dumnezeu ma aude, Dumnezeu ma vede, Dumnezeu este de fata. Sa nu voiesc eu sa ma desfatez de El. Sa vreau - ca sa zicem asa - sa Se desfateze Dumnezeu de mine. Sa vreau ca Dumnezeu sa Se bucure de mine."

Cand sufletul este smerit, acesta se vede pe sine nevrednic de orice dar dumnezeiesc, pe cand, atunci cand este mandru, el se manie cand nu este mangaiat de Dumnezeu, gandind ca Dumnezeu se comporta ca si cum nu ar vedea nevointele sale. Dar aceasta aparenta lipsa a lui Dumnezeu este tocmai un semn al iubirii Sale, care asteapta nerabdator ca sufletul sa se aprinda cu si mai multa dragoste fata de El, urand pacatele si smerindu-se intru toate neputintele sale.

Nici macar sfintilor, Dumnezeu nu se descoperea pe Sine usor, ci numai dupa multa crestere in smerenie si iubire. Astfel, la un moment dat, Sfantul Siluan Athonitul L-a intrebat pe Dumnezeu, zicand: "De ce diavolul nu ma lasa sa ma rog cu mintea curata?". Atunci, Domnul i-a raspuns: "Cei mandri sufera de la draci!" Acesta a fost singurul raspuns al lui Dumnezeu catre Sfantul Siluan, dupa 15 ani de rugaciune si nevointe.

Noi suntem cei care nu Il vedem si nu Il simtit prezent pe Dumnezeu in rugaciunile noastre, iar nu El, care este tot timpul langa noi, ne vede si ne simte. Intr-un cuvant despre rugaciune, parintele Rafail Noica, a spus: "Nu noi suntem aproape de Hristos, ci Hristos este aproape de noi. Dumnezeu nu a abandonat niciodata pe nimeni. Cei pierduti l-au parasit pe Domnul, dar El n-a parasit niciodata pe nimeni." Deci, chiar de am vrea, nu am putea fi singuri in rugaciune, indiferent de adormirea si imprastierea din sufletele noastre.

Numai smerenia si iubirea pot alunga senzatia de singuratate pe care, uneori, o simtim in starea de rugaciune. Smerenia ce se naste din adevarata cunoastere de sine nu chinuie si nu asupreste sufletul, ci il indeamna la pocainta si la recunostinta fata de Dumnezeu, care atat de mult il iubeste. Pentru aceasta, smerenia nu este o resemnare lipsita de nadejde, ci un avant inflacarat spre lumina lui Dumnezeu.

Deci, sa nu voim noi sa ne desfatam de Dumnezeu, ci sa vrem sa Se desfateze Dumnezeu de noi. Sa vrem ca Dumnezeu sa Se bucure de noi, pentru a putea sa ne bucuram si noi de Dumnezeu... si inca vesnic.

Teodor Danalache

CINSTIREA MAICII DOMNULUI IN TRADITIA ORTODOXA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Sf Ioan Maximovici - Erezia nestoriana si cel de-al treilea Sinod ecumenic

CAND TOŢI cei care au îndrăznit să hulească împotriva sfinţeniei şi curăţiei Preasfintei Fecioare Maria au fost aduşi la tăcere, vrăjmaşii au încercat să-i ştirbească cinstirea ce i se aducea ca Maică a lui Dumnezeu.  In secolul al V-lea Arhiepiscopul Constantinopolului, Nestorie începea să predice poporului o învăţătură nouă, potrivit căreia Maria nu ar fi născut decât numai pe omul Iisus, în Care mai apoi Dumnezeu Şi-ar fi făcut sălaş şi ar fi locuit în El ca într-un templu. La început i-a îngăduit numai unui preot al său, Atanasie să propovăduiască unele ca acestea, dar mai apoi a început el însuşi să propovăduiască în biserică această străină învăţătură, cum că nimeni nu ar trebui să o numească pe Maria „Născătoare de Dumnezeu”, de vreme ce ea nu născuse pe Dumnezeu-Omul. Nestorie socotea că pentru sine este înjositor să se închine unui prunc înfăşat în scutece si dormind într-o iesle.
Asemenea predici au stârnit scandal pretutindenea în lume şi au întinat curăţia dreptei credinţe, mai întâi la Constantinopol, iar mai apoi peste tot unde ajungea vestea despre această nouă învăţătură. Sfântul Proclu (ucenicul Sfântului Ioan Hrisostom), care în acea vreme era episcop al Cizicului, iar mai apoi Arhiepiscop al Constantinopolului a ţinut o predică, de faţă fiind şi Nestorie, predică în care mărturisea cu tărie că Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc din Fecioara, care este, aşadar cu adevărat „Theotokos” (Născătoare de Dumnezeu), căci încă din preacuratul ei pântece Dumnezeirea a fost unită cu Pruncul zămislit de la Duhul Sfânt; iar acest Prunc, chiar dacă a fost născut de Preacurata doar după firea Sa omenească, totuşi încă de la naştere a fost Dumnezeu adevărat şi om adevărat.
Dar Nestorie a tăgăduit cu încăpăţânare lepădarea de străina sa învăţătură, susţinând că trebuie să se facă deosebire între Iisus şi Fiul lui Dumnezeu, Maria neputând fi deci numită „Theotokos” (Născătoare de Dumnezeu), ci „Hristotokos” (Născătoare de Hristos), de vreme ce Iisus nu a fost decât Uns al lui Dumnezeu (Hristos sau Mesia), aşa cum fuseseră şi cei din vechime, Proorocii, dar întrecându-i pe aceia în deplinătatea unirii cu Dumnezeu. învăţătura lui Nestorie devenea astfel o tăgăduire a întregii iconomii a Mântuirii, căci dacă Preacurata nu este Născătoare de Dumnezeu, atunci Cel ce a primit pentru noi Patimile şi Crucea nu a fost Dumnezeu, ci un simplu om.
Sfântul Chiril care pe atunci era în scaunul Arhiepiscopiei Alexandriei, aflând despre învăţătura Iui Nestorie şi despre tulburarea pe care acesta a făcut-o în Biserica din Constantinopol i-a trimis acestuia o scrisoare prin care încerca să-1 convingă să păstreze învăţătura pe care Biserica o mărturisea de la întemeierea ei şi să nu schimbe sau să adauge nici o înnoire la această învăţătură. Pe lângă aceasta, Sfântul Chiril a mai scris şi preoţilor şi poporului din Constantinopol, îndemnându-i să stea neclintiţi în credinţa ortodoxă, fără a le fi teamă de prigonirile ce Ie va porni Nestorie împotriva celor ce nu se învoiesc cu învăţătura lui. De asemenea, Sfântul Chiril i-a mai scris şi Papei Celestin, la Roma care împreună cu credincioşii păstoriţi de el stăteau tari în credinţa ortodoxă.
La rândul său, Papa Celestin i-a scris Iui Nestorie, chemându-l să-i înveţe pe oameni credinţa ortodoxă, iar nu a sa. Dar Nestorie a rămas surd la toate acestea, pretinzând că ceea ce învăţa el era credinţa ortodoxă, cei ce nu recunoşteau aceasta fiind numiţi de el eretici. Sfântul Chirili-a scris din nou lui Nestorie, alcătuind douăsprezece anatematisme, în care erau arătate în douăsprezece articole cele mai de seamă deosebiri dintre credinţa ortodoxă şi ceea ce învăţa Nestorie şi aruncând anatema asupra celui ce ar fi nesocotit şi nu ar fi primit chiar şi numai un singur articol din cele douăsprezece anatematisme.
Nestorie a respins pe de-a-ntregul cele douăsprezece articole întocmite de Sfântul Chiril, alcătuind la rându-i o scriere în douăsprezece articole în care făcea arătată învăţătura pe care o propovăduia, aruncând anatema asupra celor ce nu o primeau. Primejdia ce se ridica asupra credinţei dreptslăvitoare era din ce în ce mai mare. Sfântul Chiril a trimis atunci câte o scrisoare împăratului Teodosie cel Tânăr, soţiei sale Evdochia şi surorii acestuia, Pulheria cu cererea de a se preocupa mai îndeaproape de această situaţie si de a stăvili erezia.
S-a hotărât atunci convocarea unui sinod ecumenic Ia care ierarhii adunaţi de la toate marginile lumii să hotărască dacă învăţătura propovăduită de Nestorie este sau nu este ortodoxă. Pentru locul unde urma să se adune ce de-al III-lea Sinod ecumenic a fost aleasă cetatea Efesului, în care au locuit odată Preasfânta Fecioară dimpreună cu Sfântul Ioan Teologul. Sfântul Chiril i-a adunat pe episcopii Egiptului împreună cu care a călătorit pe mare până la Efes. Din Antiohia a venit Ioan, Arhiepiscopul Antiohiei, dimpreună cu episcopii bisericilor din Răsărit. Episcopul Romei, Sfântul Celestin nu a putut fi de faţă la acest Sinod şi l-a rugat pe Sfântul Chirii să apere credinţa ortodoxă, trimiţând în locul său doi episcopi dimpreună cu un preot din Biserica Romei, Filip, cărora le-a dat îndrumări precise despre ce urmează să spună. De asemenea, la Efes au mai venit Nestorie, episcopii din cetăţile de pe lângă Constantinopol, precum şi episcopii din Palestina, Asia Mică şi Cipru.
În ziua a zecea a calendelor lui iulie, după calendarul roman, adică 22 iunie 431, în Biserica Sfintei Fecioare Maria din Efes a avut loc adunarea episcopilor sub conducerea Arhiepiscopului Alexandriei, Sfântul Chiril şi a Episcopului Efesului, Memnon. în mijlocul lor era aşezată o Evanghelie, semn că Sinodul era condus nevăzut de însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Mai întâi s-a citit Simbolul Credinţei care a fost alcătuit la primele două sinoade a toată lumea. Apoi a fost dată citirii Proclamaţia Imperială de  către  trimişii  împăraţilor Teodosie şi Valentinian care cârmuiau în vremea aceea cele două părţi ale Imperiului.
Odată acestea terminate, a început citirea scrisorilor lui Chiril şi Celestin către Nestorie, precum şi răspunsul lui Nestorie. Sinodul, prin gurile participanţilor a arătat învăţătura lui Nestorie ca neadevărată şi a osândit-o, lipsindu-1 pe Nestorie de demnitatea episcopală. Această hotărâre a fost întărită printr-un Act sinodal, semnat de aproape 160 de episcopi care au fost de faţă. Dar, de vreme ce unii dintre ei ţineau locul şi altor episcopi care nu au putut fi acolo, în fapt actul sinodal a fost semnat de mai mult de 200 de episcopi care-şi aveau scaunele episcopale în toate părţile Bisericii din acea vreme şi care au mărturisit astfel credinţa ce se păstra din vechime în cetăţile lor.
Aşadar, acest act al sinodului a fost glasul Bisericii Soborniceşti care a mărturisit cu tărie că Hristos, născut fiind din Fecioară este Dumnezeu adevărat Care S-a făcut om. Iar, întrucât Preacurata Fecioară a dat naştere unui Om adevărat, care în acelaşi timp era şi Dumnezeu adevărat cu dreptate este a fi cinstită ca „Theotokos” (Născătoare de Dumnezeu).
La sfârşitul adunării din acea zi acest act a fost deîndată citit poporului care aştepta nerăbdător la porţile bisericii. Intreg Efesul s-a umplut de bucurie când a aflat că cinstirea Maicii Domnului a rămas neştirbită. Bucuria a fost cu atât mai.mare cu cât Maica Domnului s-a bucurat de o cinstire cu totul aparte în această cetate unde a locuit în timpul vieţii ei pământeşti şi a cărei ocrotitoare a devenit după trecerea sa la locaşurile cele veşnice. Odată ce Actul sinodal a fost pus la vedere în tot Efesul, oamenii i-au întâmpinat plini de veselie pe Părinţi când seara din biserica unde avusese loc adunarea. I-au însoţit cu făclii aprinse şi cu cădelniţele cu tămâie arzând. Pretutindenea se puteau auzi glasuri pline de bucurie slăvind pe Maica Domnului şi lăudându-i pe Părinţii care i-au apărat numele împotriva ereticilor.
Sinodul a mai avut încă cinci adunări: pe 10 şi 11 Iunie, pe 16, 17 şi 22 Iulie şi pe 31 August (după calendarul roman). La aceste adunări au fost luate, în şase canoane măsuri împotriva celor ce ar fi îndrăznit să propovăduiască învăţătura lui Nestorie şi să schimbe hotărârile Sinodului din Efes.
La plângerea episcopilor Ciprului împotriva pretenţiilor episcopului Antiohiei, Sinodul a hotărât ca Biserica Ciprului să îşi păstreze autocefalia pe care a moştenit-o încă de la Sfinţii Apostoli, şi ca, îndeobşte, „nici unul dintre preaiubitorii de Dumnezeu episcopi să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai demult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui…, ca să nu se calce canoanele Părinţilor şi nici sub cuvânt de lucrare sfinţită, să se furişeze trufia stăpânirii lumeşti, şi să nu trecem cu vederea că pierdem câte puţin slobozenia pe care ne-a dăruit-o nouă cu sângele Său Domnul nostru Iisus Hristos, Izbăvitorul tuturor oamenilor”.
Sinodul a mai întărit osândirea pelagianismului care învăţa că omul se poate mântui prin propriile sale puteri, fără a avea nevoie de ajutorul harului lui Dumnezeu. De asemenea, s-au mai luat unele hotărâri care se refereau la conducerea bisericilor şi s-au trimis scrisori tuturor episcopilor care nu au luat parte la adunările sinodale,înştiinţându-i de hotărârile luate şi chemându-i să păzească învăţătura dreptei credinţe şi pacea Bisericii. în acelaşi timp Sinodul a hotărât că învăţătura Bisericii a fost pe deplin cuprinsă în Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan, de aceea nu a mai alcătuit o altă învăţătură de credinţă, interzicând ca şi pe viitor „să se întocmească o altă credinţă”, adică să se alcătuiască alte Simboluri ale Credinţei sau să se facă schimbări în învăţătura de credinţă care a fost hotărnicită la al Il-lea Sinod a toată lumea.
Această din urmă hotărâre a fost încălcată câteva veacuri mai târziu de creştinii din Apus când, la început în locuri răsfirate, iar apoi în întreaga biserică Romană s-a adăugat la Simbolul niceo-constantinopolitan învăţătura că Duhul Sfânt purcede „şi de la Fiul”. Această formulă a fost aprobată de papii romani din secolul al Xl-lea, chiar dacă până atunci înaintaşii lor, începând cu Sfântul Celestin au păzit cu scumpătate hotărârea celui de-al treilea Sinod ecumenic din Efes.
în acest chip pacea tulburată de Nestorie s-a aşternut încă o dată în Biserică, dreapta credinţă a fost din nou apărată, iar mincinoasele învăţături osândite.
Sinodul ce a avut loc la Efes este pe bună dreptate socotit ecumenic, fiind aşezat pe aceeaşi treaptă cu Sinoadele de la Niceea şi de la Constantinopol, care i-au precedat. La Efes s-au adunat trimişii întregii Biserici. Hotărârile luate aici au fost recunoscute de întreaga Biserică „de la un capăt la altul al lumii”. Aici a fost mărturisită învăţătura păstrată de pe vremea Sfinţilor Apostoli. Sinodul nu a întocmit o învăţătură nouă, ci a mărturisit adevărul pe care unii au încercat să îl înlocuiască printr-o născocire, a hotărnicit cu amănunţime mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos Care S-a născut din Fecioară. Credinţa şi judecata Bisericii asupra acestei chestiuni a fost acum lămurit arătată, în aşa fel încât nimeni să nu mai poată aduce în Biserică mincinoase plăsmuiri. Pe viitor se vor mai putea ivi alte lucruri în care să fie nevoie de hotărârea întregii Biserici, dar niciodată nu se va mai naşte îndoiala dacă Iisus Hristos a fost sau nu Dumnezeu.
Sinoadele care s-au ţinut mai apoi au urmat întocmai hotărârile Sinoadelor de dinaintea lor. Nu au mai întocmit nici un alt Simbol de credinţă diferit de cel niceo-constantinopolitan, ci doar au adus lămuriri asupra lui. La cel de-al III-lea Sinod ecumenic s-a mărturisit cu tărie învăţătura Bisericii despre Maica Domnului. înainte vreme, Părinţii au osândit pe cei ce îndrăzniseră să pângărească neprihănita viaţă a Maicii Domnului. Iar acum despre cei ce au încercat să ştirbească cinstirea ce i se aducea, s-a spus tuturor: „Cel care nu-L mărturiseşte pe Emanuel Dumnezeu adevărat şi prin urmare pe Preasfânta Fecioară ca fiind Theotokos (Născătoare de Dumnezeu), deoarece ea a născut cu trupul pe Cuvântul Care este de la Dumnezeu-Tatăl, şi care S-a întrupat să fie anatema”. (întâia anatematismă a Sfântului Chirii al Alexandriei)

http://www.maicadomnului.ro/4-sf-ioan-maximovici-erezia-nestoriana-si-cel-de-al-treilea-sinod-ecumenic_l29_p0.html

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: SAU PENTRU CINE ŞI CE UITĂM SĂ NE RUGĂM

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


1.Pentru iertarea avorturilor şi mântuirea copiilor avortaţi

2.Pentru iertarea păcatelor şi luminarea conducătorilor ţării noastre

3.Pentru mântuirea şi apărarea românilor din Timoc şi din toate celelalte comunităţi din străinătate şi păstrarea identităţii lor ortodoxe şi româneşti

4.Pentru împotrivirea autorităţilor române laice şi clericale faţă de tehnologiile antihristice, vaccinări, codex alimentarius, documente biometrice cu cipuri şi altele

5.Pentru reîntregirea României Mari, adică întoarcerea Basarabiei şi a tuturor teritoriilor româneşti înstrăinate în interiorul hotarelor ţării

6.Pentru pace şi bună înţelegere în Ţara Românească, Ardeal, Moldova, Basarabia, toată ţara noastră, precum şi împrejur cu vecinii noştri

7.Pentru liniştirea, împăcarea şi îmbunarea maghiarilor, sârbilor, italienilor şi a tuturor popoarelor care ne vor răul sau ne dispreţuiesc

8.Pentru luminarea tuturor românilor, în special a tinerilor, pentru a-şi cunoaşte şi iubi limba, istoria, credinţa şi neamul şi pentru a-şi asuma fiecare datoria de creştin-ortodox şi român cu bucurie, curaj şi jertfelnicie

urmeaza lincul pentru a citi mai departe...

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: SAU PENTRU CINE ŞI CE UITĂM SĂ NE RUGĂM

ÎNVĂTĂTURI CORECTE SI ÎNVĂTĂTURI GRESITE DESPRE AGHEASMA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


ÎNVĂTĂTURI CORECTE SI ÎNVĂTĂTURI GRESITE DESPRE AGHEASMĂ SI SLUJBA SFESTANIEI

-Cine si in ce conditii poate inmulti Agheasma Mare, Mica si Sfantul Mir?

Agheasma Mare nu trebuie sa o inmulteasca nimeni. Agheasma Mică se poate înmulţi, cu condiţia ca Agheazma să se toarne asupra unui vas, în care există apă neîncepută. Nicidecum să nu se toarne apa de asupra aghezmei!

-Cum si cand se foloseste agheasma de la Izvorul Tamaduirii?

Agheasma de la Izvorul Tamaduirii, de la sfintirea caselor sau a fantanilor, a troitelor si oricand se mai face peste an, se stie ca aceasta este agheasma mica si se poate lua dupa anafora.

-Ce se face cu agheasma care a prins miros?

Agheasma care are miros din pricină că a fost pusă într-un vas necorespunzător sau a avut bucăţele de busuioc în ea se toarnă intr-un loc curat, sau la rădăcina unui pom.

- Ce este Sfeştania (Agheazma mică)? Care sunt cele necesare pentru aceasta?

Este slujba de sfintire a apei care se poate face atat in biserica sau in alte locuri, cat si in casele noastre.

Pentru aceasta avem nevoie de: un vas cu apa curata, un mănunchi de busuioc sau alta planta cu care preotul sa stropeasca prin casa, 3 lumanari asezate intr-un vas sub care puneti o hartie ca sa nu curga ceara pe fata de masa, tamaier cu jar sau carbune special, tamaie, un pomelnic cu cei ai casei, un prosop cu care sa se stearga pe maini preotul. Nu puneti busuiocul in vasul cu apa pentru ca se face ceai de busuioc, nu agheasma. Cu agheasma ramasa mai stropiti prin casa (si prin curte daca aveti) si gustati din ea dimineata pe nemancate, dupa ce luati anafura si daca noaptea nu v-ati impreunat cu sotul (sotia). Nu este necesara faina sau malai la acesta slujba.

-Să punem usturoi sau busuioc lângă agheasmă ca sa nu se strice.

Mântuitorul Iisus Hristos întreba: “Dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra?” (Matei 5;13). Sarea nu se va strica niciodată pentru că aşa a fost făcută de Dumnezeu. La fel şi agheasma, fiind sfinţită de Dumnezeu, nu se va mai strica în condiţii normale. De aceea nu e nevoie să se pună lângă ea usturoi sau busuioc, sau alte plante (scaieţi, flori etc.).

-Dacă strângem agheasma mare mai mulţi ani la rând, agheasma devine foarte puternică.

Sfânta Agheasmă este una şi aceeaşi în fiecare an şi la orice Sf. Biserică.

-Este păcat să fie făcută sfeştania casei seara. Trebuie făcuta până în orele 12.

Un creştin fierbinte în credinţă face trei curăţenii în fiecare din cele patru posturi mari ale anului: a) Curăţenie de praf, mizerie în toata casa;  Curăţenie de duhuri rele cuibărite în casă, prin sfeştanie; c) curăţenie în suflet prin mărturisirea păcatelor pe care le-am mai făcut de la ultima spovedanie încoace. Sfeştania casei trebuie făcută de patru ori sau cel puţin o data pe an. Sfeştania casei este o slujbă prin care se cere lui Dumnezeu să fie alungate puterile potrivnice şi să vină binecuvântarea Sa peste casa aceea prin rugăciunile făcute de preot. Ori o rugăciune se poate face oricând, dimineaţa, la prânz, seara sau noaptea.

-In caz de necesitate (rau, frica, ganduri necurate, tulburare, suparare), in timpul zilei, ce se poate lua?

Daca persoana nu a mancat, poate lua anafura, agheasma mica, iar daca a mancat sa se unga cu ulei de la Sf. Maslu sau agheasma pe frunte, sa se afume cu tarnoseala (tarnoseala este o bucatica de panza imbibata in ceara topita luata de la sfintirea unei biserici), sa aprinda tamaie.

-Daca vreun animal de pe langa casa se imbolnaveste, il putem unge cu sfintenii, si cu ce anume?

Crestinii pot stropi cu agheasma vitele sau grajdurilor vitelor, cat si in casele in care locuiesc.

- Ce se face cu Agheasma de la Sfestanie?

Întâi trebuie să o strecurăm foarte bine dacă are în ea resturi de busuioc, deoarece chiar si o sămânţă sau o frunzuliţă de busuioc poate altera un litru-doi de agheasmă. Dacă nu o vom strecura, ci o vom păstra aşa, i se va schimba gustul si se va face amară, nemaiputându-se bea. La fel se va întâmpla şi cu agheasma care va semăna cu ceaiul de busuioc atât la culoare, cât şi la gust. Această agheasmă se poate păstra doar câteva zile deoarece se va face amară.

Aşa cum la Sfânta Împărtăşanie nu se poate pune decât făină curată, vin curat, apă curată (iar preotul care pune alte materii sau pune apă prea multă, foloseşte făină stricată sau murdară, ori vin rău la gust, săvârşeşte păcat de moarte), tot aşa nici în agheasmă nu trebuie să existe alte substanţe. Agheasma se face din APĂ CURATĂ şi nimic altceva, într-un vas curat. Orice altă substanţă care schimbă firea apei o poate face pe aceasta să se schimbe la gust sau chiar să se strice.

Dacă tradiţia Bisericii ar fi învăţat să se facă agheasmă din ceai de busuioc de exemplu, aşa cum deseori se întâmplă din neglijenţa sau neştiinţa preotului, atunci ar fi fost ceva anormal ca să se strice agheasma făcută din ceai de busuioc. Dar dacă tradiţia Bisericii ne învaţă să folosim apă şi precizează să fie curată, să facem aşa şi atunci niciodată agheasma nu se va strica.

Dacă vom căuta explicaţia ştiinţifică a faptului că agheasma nu se strică, desigur că nu vom găsi această explicaţie. Foarte rar au fost cazuri în care agheasma s-a stricat întocmai ca orice apă. Motivele sunt diverse: preotul nu a săvârşit toată slujba de sfinţire a apei, vasul în care s-a sfinţit apa nu a fost curat, sticla în care s-a turnat agheasma după sfinţire nu a fost curată, şi cel mai des întâlnit motiv, agheasma a fost turnată în sticlă cu tot cu resturile de busuioc.

Timp de 7 zile după Sfestanie, trebuie să stropim casa si curtea cu agheasmă. Este bine să si gustăm în fiecare dimineaţă din agheasmă, dar luăm întâi anaforă si apoi bem agheasmă deoarece este Agheasmă Mică. Putem gusta din agheasmă si putem stropi casa nu numai 7 zile după Sfeştanie, ci chiar si după cele 7 zile.

- Cand se bea Agheasma Mare?

Agheasma Mare se bea de la Boboteaza pana in ziua in care este scris pe calendar “Odovania praznicului Botezului Domnului”, adica data de 14 ianuarie. In restul anului nu se bea Agheasma Mare decat doar daca, atunci cand ne-am spovedit, nu am primit dezlegare la Sfanta Impartasanie. Insa chiar si atunci Agheasma Mare ne-o da preotul.

De mentionat ca la stropit putem folosi Agheasma Mare in tot timpul anului.

INVATATURI CORECTE SI INVATATURI GRESITE DESPRE SFANTA BISERICA SI SLUJBELE SAVARSITE IN ACEASTA

-Cum si cand se foloseste tarnoseala?

Tarnoseala este o bucatica de panza imbibata in ceara topita luata de la sfintirea unei biserici. Se aprinde o lumanare, se fac rugaciuni in casa bantuita de duhuri necurate, se aprinde apoi acea panza sfintita si se face cruce cu ea arzand la tocurile de la usi si ferestre si se merge in toate camerele. Se pot afuma si hainele pe care le poarta. Este mai bine (dar nu obligatoriu) sa se faca acestea miercurea si vinerea in post.

-Ne putem inchina cand trecem pe langa o biserica catolica?

Da, ne putem inchina.

-Cum sa procedam cu mergerea la Biserica atunci cand venim din schimbul trei (dupa noapte )?

De la caz la caz, dupa putere si dragoste, dupa credinta si vointa si dupa cat de obositi ne simtim.

-Se fac metanii in biserica? Cand?

In biserica se fac numai inchinaciuni, cu plecaciuni, in afara de anumite zile din Postul Mare, cand trebuie sa faca toata lumea. Metanii se fac in tot cursul anului acasa, iar in perioadele de la Craciun pana la Boboteaza si de la Inviere pana la Duminica Tomii nu se fac metanii.

-Să nu călcăm pragul bisericii pentru că este acolo o candela care arde. Când vii Ia bisericii să nu calci pragul bisericii că in prag sunt sfinte moaşte.

De frică să nu calce pragul bisericii, unii nu vin la biserică. La spovedanie, preoţii de odinioară întrebau pe credincioşi dacă au călcat pragul bisericii, în sensul “dacă s-au dus la biserică”. De asemenea, bisericile vechi aveau uşile scunde şi dacă puneai piciorul pe prag, riscai să dai cu capul de pragul de sus. De aceea se păşea peste prag, cu capul plecat. Dacă plecarea capului era şi “spirituală”, cel ce păşea peste prag se întorcea acasă ca vameşul din pilda cu vameşul şi fariseul, spusă de Hristos (Luca 18;11-14). Sfintele Moaşte nu stau în prag, ci se află pe Sfânta Masă, într-un buzunăraş al Sfântului Antimis.

-Dacă nu ai haine noi nu ai voie să vii la biserică de Paşti.

Într-o parabolă a Mântuitorului, un oaspete este dat afară de la masă pentru că nu avea veşminte alese. Aici Mântuitorul voia să arate că în împărăţia cerurilor nu vom intra oricum, dar nu la îmbrăcăminte se referea EI, ci la suflet. Se spune că un oaspete a fost dat afară de la masă şi s-a întors cu haine noi, dar în loc să mănânce, el a început să pună mâncarea pe haine, spunând că a fost primit la masă nu pentru el, ci pentru haine. Iubiţi credincioşi, spălaţi-vă hainele – chiar cele vechi – spălaţi-vă trupul, DAR MAI ALES SUFLETUL, şi veniţi să-L primiţi pe Hristos cu cântarea: “HRISTOS A INVIAT !”.

-Dacă vrei să blestemi pe cineva care ţi-a făcut rău trebuie să mergi la „Biserica Neagră” si să-ţi facă preotul o “slujbă întoarsă”.

În toată ţara, nu există Biserica Neagră, afară numai de cea din Brasov. Şi apoi preoţii nu fac “slujbe întoarse”, nu blestemă, ci se roagă să vină binecuvântarea lui Dumnezeu peste toată lumea. (Am aflat, spre surprinderea mea, că “slujba întoarsă” ar însemna ca preotul să se roage îmbrăcat cu veşmintele pe dos, la miezul nopţii, cu lumânările întoarse cu capul în jos şi să blesteme pe cel care a făcut răul).

-În decursul fiecărui an trebuie să treci neaparat de 3 ori prin Sfântul Altar dacă vrei să te mântuieşti (bărbat sau femeie).

Bărbaţii nu au voie să treacă prin Sfântul Altar decât în caz de nevoie şi numai cu binecuvântarea preotului slujitor. Femeile nici măcar atât. Ele pot trece prin Sfântul Altar numai atunci când se sfinţeşte sau se resfinţeşte o Biserică şi numai cu binecuvântarea arhiereului care slujeşte atunci.

Se trece numai o singura dată, căci o data ne-am şi botezat, şi mai trebuie ştiut că nu cel ce trece prin altarul Bisericii se va mântui, ci cel care prin credinţă va intra în Altarul Ceresc unde slujesc Sfinţii Îngeri.

-Mireasa trebuie să poarte la slujba de Cununie o păpuşă în sân ca să-i meargă bine în căsnicie.

Nu contează ce are mireasa cu ea sau pe ea pentru a-i merge bine. Ba mai mult, punând o păpuşă în sân este o practica vrăjitorească, iar aceasta îl mânie pe Dumnezeu. Mireasa care este credincioasă şi are suflet bun nu trebuie să poarte nimic în sân şi-i va fi bine pentru că îngerul lui Dumnezeu o va ocroti. Mireasa care este necredincioasă şi are suflet rău orice ar purta, tot rău îi va merge în căsnicie.

-La sfârşitul Sfintei Liturghii, când preotul zice “Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, trebuie să faci trei paşi către preot ca să te mântuieşti.

Aceste cuvinte sfinte se rostesc de către preot adresându-se celor pregătiţi pentru a primi Sfânta Împărtăşanie (post, spovedanie şi să aibă binecuvântarea preotului duhovnic de a se împărtăşi). Ceilalţi nu se pot apropia de Sfântul Potir (adică nu se pot împărtăşi). Deci, nu prin cei trei paşi ne mântuim, ci prin Sfintele Taine (Spovedania, Împărtăşania şi celelalte).

-Dacă treci de trei ori prin Sfântul Altar când se face sfinţirea sau resfinţirea unei Biserici este ca şi când te-ai boteza.

Cu alte cuvinte dacă treci de trei ori prin şcoala de şoferi este ca şi când ai avea carnet, daca treci de trei ori prin sălile unei facultăţi, este ca şi când ai avea diploma de licenţă. Botezul este o Sfânta Taină care nu se poate înlocui cu o altă lucrare a Sfintei Biserici. Trecerea prin Sfântul Altar este un prilej (pentru unii poate unic) de a vedea locul unde preotul slujeşte Sfânta Liturghie, adică Sfânta Masă, peştera Betleemului (proscomidiarul) şi Crucea răstignirii dar acest lucru nu mântuieşte pe nimeni. Se umple de bucurie duhovnicească şi va fi răsplătit de Dumnezeu pentru credinţa cu care a trecut prin faţa Sfintei Mese.

-Putem trece in pomelnicul de la Sfanta Liturghie pe cei sinucisi, necredinciosi, necununati ? Ce putem face pentru ei ? Se pot plati pomelnice anuale?

Nu se trec la pomelnicul de la Sf. Liturghie cei sinucisi si nici cei care traiesc necununati sau in desfranari. Se pot trece la acatiste, paraclise, parastase fara Liturghie. Se poate da un pomelnic anual, dar sa nu uitam sa-i spunem preotului care este situatia.

-Cand si cine poate sa „cada” la Sfintele Daruri?

Caderea la Sf. Daruri este tot un obicei si este falsa aceasta practica cu atingerea de vesmintele preotului, arhiereului, diaconului si cu pasitul preotului peste oameni. Caci multi care s-au culcat pe jos au pricinuit ispita preotului de s-a impiedicat si a varsat Sf. Daruri, facand mai mare pacatul. Deci, nu se recomanda ca sa treaca preotul peste ei cu Sf. Daruri.

-Este bine dacă preotul ne atinge pe cap cu Sfantul Potir, la ieşirea cu Sfintele Daruri?

Acest gest practicat pe alocuri este o formă de binecuvântare, care însă implică un risc enorm pentru preotul care îl practică, riscul de a vărsa Sfântul Potir, ceea ce este un păcat foarte mare. De aceea în ultima ediţie a Liturghierului (Liturghierul este cartea destinată preoţilor, care cuprinde rânduiala câtorva slujbe, între care şi Sfânta Liturghie), în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a menţionat ca preoţii să nu mai atingă pe credincioşi cu Sfântul Potir, ci să rămână pe loc în mijlocul bisericii, la ieşirea cu Sfintele Daruri.

-Cand si cine poate cere ca preotul sa se dezbrace pe el?

Dezbracarea preotului pe bolnavi, sau inchipuirea inteparii cu Sf. Copie nu este un rau si se recomanda bolnavilor.

-Putem participa la Sf. Liturghie daca suntem certati cu cineva?

Mântuitorul Iisus Hristos spune in Sf. Evanghelie de la Matei ca nu e bine sa fim certati cu cineva cand mergem la biserica si ducem darul nostru la altar. Asta nu inseamna ca trebuie sa stam asa certati si nici sa nu ne ducem la biserica. Adica sa punem peste un rau, alt rau. Cel mai bine este sa mergem la biserica dar sa avem in gand sa ne impacam si sa ne cerem iertare cat mai repede cu putinta.

-Există vreo rânduială care să oblige pe preot să pomenească CU VOCE TARE toate pomelnicele primite la Sfânta Liturghie?

Nu, aşa ceva nu există. Rânduiala Sfintei Liturghii obligă pe preot să citească pomelnicele în taină la Proscomidie. Dacă sunt pomelnice multe şi se vor citi cu voce tare toate, încât credincioşii prezenţi la slujbă vor auzi timp de 15-30 de minute spre exemplu, numai “Ion, Maria, Vasile…”, desigur că se va crea disconfort. Credincioşii se vor plictisi şi vor începe, aşa cum am văzut în multe locuri, fie să se foiască, fie să vorbească sau chiar să iasă afară din biserică.

Este bine să se pomenească cu voce tare doar numele celor ce au probleme speciale, probleme ce se încadrează în aşa-numitele “cereri speciale”. Acestea sunt rugăciuni ce se pot adăuga în caz de nevoie, într-un moment al Sfintei Liturghii. Iată care sunt aceste cereri “la felurite trebuinţe din viaţa omului”:

1. La vreme de neplouare şi foamete.

2. La vreme de necontenire a ploilor.

3. Pentru cei ce călătoresc.

4. Pentru cei bolnavi.

5. Pentru vrăjmaşii cei care ne urăsc şi ne asupresc pe noi.

6. Pentru cei ce sunt în închisori.

7. La năvălirea vrăjmaşilor (război).

8. La boli molipsitoare – pentru ferirea de moarte năpraznică.

9. Mulţumire – pentru câştigarea cererii şi pentru toată facerea de bine a lui Dumnezeu.

10. Pentru cei ce sunt asupriţi de vrăjmaşi.

11. Pentru înmulţirea dragostei şi dezrădăcinarea urii şi a toată răutatea.

12. Pentru cererea şi câştigarea celor de trebuinţă şi folos.

13. În vreme de orice nevoie şi primejdie omenească.

Este bine ca preoţii să folosească aceste rugăciuni, adaptându-le în funcţie de problemele credincioşilor, chiar dacă credincioşii, din neştiinţă, nu solicită în mod expres preotului să citească pomelnicele lor la aceste cereri.

http://www.sinaxa.net/abc/2012/12/invataturi-c...

Cine și ce vestește în colinde?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                

diac. dr. Liviu Petcu
ilustrare : piosmarian

Ascultând și astăzi cu emoţie colindele, luăm parte cu tot sufletul nostru la peripeţiile numeroase prin care trece Maica Domnului, Dreptul Iosif și pruncul Iisus.

În general, copiii și preoții colindă. Copiii simbolizează pe îngerii care nu doar au fost prezenți la nașterea Domnului, ci au și vestit-o, iar preoții, pe păstorii care se aflau în preajma ieslei de la Betleem și s-au închinat Domnului la nașterea Lui. Aceștia din urmă merg cu icoana Nașterii Domnului prin casele credincioșilor în ajunul sărbătorii, vestind Nașterea Pruncului mântuitor și aducându-L în casele și în inimile lor.

Colindătorii devin hristofori și teofori, adică purtători de Dumnezeu, întrucât ei Îl poartă în suflete și Îl vestesc pe Hristos Pruncul la casele creștinilor, care, la rândul lor se pregătesc îndelung pentru primirea Oaspetelui dumnezeiesc. În ajunul Crăciunului, tot satul și fiecare casă în parte intră parcă într-un fel de forfotă, de mișcare, de înălțător neastâmpăr: se aprind făcliile, luminile, se fac ultimele pregătiri, se întinde masa, se deschid porțile, pentru ca Domnul să fie binevenit și bine primit. În biserici nu se face priveghere în noaptea de Ajun spre Crăciun, pentru că vin colindătorii care transformă întreg satul în biserică, colindele – ca punți de lumină între pământ și cer – înlesnesc comuniunea directă cu Dumnezeu din ceruri.

Deci, colindătorii duc asemenea îngerilor şi păstorilor vestea Evangheliei din casă-n casă. Colindatul capătă astfel un aspect de pelerinaj, căci întruchipează pelerinajul Sfintei Fecioare Maria, apoi pelerinajul magilor şi al Mântuitorului, a Cărui viaţă pământească este un pelerinaj continuu. Colindul a fost o Biblie deschisă în vremurile de restriște în care puțini erau cei care ştiau carte, astfel, colindătorii erau (precum sunt și astăzi) și mari misionari ai Bisericii, căci prin colinde, ei nu fac decât să relateze cele întâmplate la Betleem, iar cei care-i ascultă primesc în amănunt istorisiri pe cât de adevărate pe atât de emoționante despre Naşterea Domnului.

Cuprinsul colindelor este unul adânc teologic, redând cu limpezime adevărul de credință al Evangheliei, în cuvinte simple, însă nu în înțelesuri simpliste. Colindele sunt de o frumusețe literară inegalabilă, de o gingășie aparte și de un deosebit har poetic. Din conținutul lor se întrevede bunătatea și simțirea curată a credincioșilor Bisericii noastre. Ascultându-le, ne minunăm de nesfârșita bogăție sufletească și forța creatoare cu care poporul nostru, autorul colindelor, a înțeles și a tâlcuit Evanghelia și L-a primit cu nesfârșită dragoste, recunoștință și duioșie pe Pruncul Mântuitor.

În colinde, vedem cum Dumnezeu încetează să mai fie inaccesibil, Se apropie de muritori cu bunăvoinţă şi cu smerită dragoste. Prin aceasta, nu Dumnezeu îşi pierde din măreţia Sa, ci omul devine tot mai apropiat, mai intim cu Creatorul și Mântuitorul său, împărtășindu-se din lumina neînserată a Dumnezeirii. Aflăm, de asemenea, că dragostea Lui nu este desăvârșită doar pentru faptul că S-a întrupat pentru noi și mântuirea noastră, ci și pentru că a arătat nevoie și de dragostea noastră pentru El, căutând-o.

Prin colinde, ni se transmite cu multă claritate și limpezime mesajul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, adevărul dogmatic cu privire la Nașterea Domnului și la Maica Sa fiind bine revelat și relevat. În Sfânta Scriptură, pasajele evanghelice prezintă pe scurt istorisirea nașterii Domnului, apoi drumul la Betleem și călătoria în Egipt, dar popo

rul nostru, în iscusința sa, a înțeles că drumul este foarte lung și anevoios mai ales pentru o femeie care este gata să nască și de aceea în colinde poporul a brodat o mulțime de întâmplări și de fapte minunate, călătoria sau mai bine zis fuga în Egipt fiind prezentată ca o adevărată odisee. Astfel, ascultând și astăzi cu emoţie colindele, luăm parte cu tot sufletul nostru la peripeţiile numeroase prin care trece Maica Domnului, Dreptul Iosif și pruncul Iisus. Ne înduioşăm de suferinţele ei, aprobăm toate acţiunile şi gesturile ei şi ne simţim la urmă, după atâtea și atâtea primejdii, plini de o bucurie nestăpânită, sinceră şi candidă, la aflarea veștii naşterii pruncului Iisus.

Îl colinde se reliefează și descrierea împrejurărilor și ținutului sfânt, Betleemul, apoi venirea și închinarea păstorilor, a magilor, pe urmă auzim despre imnele îngerești, mânia și faptele înspăimântătoare ale lui Irod, omorârea pruncilor etc. În colinde se arată grija neobosită a credincioșilor pentru Pruncul Sfânt, Căruia Îi vorbesc blând, Îi caută un sălaș călduros pentru naștere, precum și îmbrăcăminte împărătească. E interesant cum poporul nostru şi-a permis să fie atât de intim cu Dumnezeu şi şi-a însuşit o maternitate a Maicii Domnului în colinde. Găsim în colinde trăirea creştină primară, simplă şi autentică, fără artificii superflue și fără o bogăție căutată și artificială a stilului. Le-au fost străine înclinaţia către dogmatizări adânci și sterile, teoretizări aride, demonstraţii teologice meşteşugite, cultism, conţinutul lor fiind o uimitoare bogăţie de învăţături, mesaje de îmbărbătare şi diverse exortații, a căror limpezime şi prospeţime au reconfortat Biserica din toate timpurile și au adus un festin duhovnicesc profund și continuu în sufletele oamenilor.

Așa cum am precizat și mai sus, la români, colindele se remarcă prin profunzimea teologiei şi simplitatea formei. În ele nu este cu nimic micşorată dumnezeirea Fiului, după cum nu este uitată omenitatea Lui: Astăzi S-a născut, Cel făr de-nceput, cum au spus proorocii; Mititel şi-nfăşeţel, în scutec de bumbăcel / Neaua ninge nu-L atinge / Vântul bate, nu-L răzbate. În colinde, natura, recunoscându-L pe Creator, se simte îndatorată să-i aducă recunoștință. Zidirea toată parcă se îmblânzește, se umanizează și se apropie cu duioșie de Prunc: Vântul bate, nu-L răzbate / Neaua ninge, nu-L atinge. Vântul bate, nu-L răzbate, adică nu-L pătrunde, înfrigurându-L, ci rămâne în afara Lui, ocrotindu-L; neaua ninge, nu-L atinge, cu alte cuvinte, chiar dacă ninge de jur-împrejur, pe Pruncul sfânt nu-L atinge și locul unde este Hristos rămâne apărat, ocrotit. Bogăția de diminutive utilizate în colinde (Mititel şi-nfăşeţel, în scutec de bumbăcel etc.) dezvăluie încă o dată sufletul cald și sensibilitatea deosebită a poporului nostru.

Din conținutul colindelor, mai aflăm că, într-un fel este adevărat că Mântuitorul S-a născut acum 2011 ani; istoricește vorbind, este un adevăr, căci atunci a intrat Iisus Hristos în istorie, dar El Se naște continuu, Se naște pururea, așa cum glăsuiește un minunat colind:

„Mare-i seara de-astă seară,
Dar nu-i seara de-astă seară
Ci e seara lui Crăciun, lui Crăciun celui bătrân,
Când S-a născut Fiul Sfânt, Fiul Sfânt pe-acest pământ”.

Astfel, într-un fel noi trăim o condensare a timpului și devenim contemporani cu evenimentul Nașterii Domnului Hristos în Betleem, iar Acesta devine contemporan cu noi. Crăciunul nu este doar o rememorare, o celebrare a ceea ce s-a petrecut atunci în ieslea de la Betleem, ci și o retrăire a evenimentelor, încercându-ne acea emoție vie, acel fior sfânt pe care l-au simțit cei prezenți atunci în jurul Pruncului mântuitor.

Înminunata Bucovină există tradiţia cum că oamenii sunt răi şi ca să-i îmbuneze, Dumnezeu le-a trimis colindele şi când acestea n-ar mai fi, pătrund duhurile cele rele mai mult între oameni. Dar cât timp se vor cânta colindele, prezenţa răului va fi micşorată sau chiar anihilată. Prin urmare, e necesar ca noi să prețuim, să păstrăm, să promovăm și să cântăm colindele, din neam în neam, din generaţie în generaţie, ca pe un odor sfânt, ca pe o dumnezeiască liturghie a iubirii lui Dumnezeu, așa cum ne îndeamnă și unul dintre ele:

Azi cu strămoşii cânt în cor
Colindul sfânt şi bun,
Tot moş era şi-n vremea lor,
Bătrânul Moş Crăciun.
E sărbătoare şi e joc
În casa ta acum,
Dar sunt bordeie fără foc
şi mâine-i Moş Ajun.
şi-acum te las, fii sănătos
şi vesel de Crăciun,
Dar nu uita când eşti voios,
Române să fii bun.