DESPRE POST

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Există două posturi: unul TRUPESC si unul DUHOVNICESC. Este adevărat că postul trupesc s-a incheiat odată cu venirea Sfintelor Pasti, am lepădat povara acestui post, dar să nu lepăm si rodul lui, fiindcă este vremea să culegem acest rod, RODUL MANTUIRII sufletelor noastre. A trecut oboseala nevointelor, dar să nu lăsăm să treacă RAVNA FAPTELOR BUNE si DORINTA DE SFINTIRE. Este adevărat că s-a dus postul, dar să-L rugăm pe Dumnezeu SĂ RĂMANĂ EVLAVIA in sufletele noastre. Sau altfel spus, S-A SFARSIT POSTUL TRUPESC, dar, NU S-A SFARSIT SI POSTUL CEL DUHOVNICESC. Postul acesta duhovnicesc, este mai bun decat cel trupesc, fiindcă acest post trupesc pentru cel duhovnicesc ni L-a lasat Prea Bunul Dumnezeu. Si să nu uitati iubitii mei, dar si pe altii sa-i invătati că POSTUL TRUPESC UNIT CU CEL SUFLETESC, ESTE IZVOR DE VIATĂ SI DE MANTUIRE SUFLETEASCĂ. Amin si Aliluia!
                      Preot Ioan.

Rugăciune care se citeste în fiecare post

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pămantului si a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai inainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche si cea Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm si Tie ne rugăm: intăreste-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim intru ele cu sarguintă, spre mărirea numelui Tău celui sfant si spre iertarea păcatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra păcatului,- ca impreună cu Tine răstignindu-ne si ingropandu-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte si să petrecem cu bună plăcere inaintea Ta intru toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, si Tie slavă inăltam, impreună si Celui fără de inceput al Tău Părinte, si Preasfantului si bunului si de viată făcătorului Tău Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Care sunt cele 12 vineri din an care se tin; ce semnifica

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Cartea cu cele 12 vineri din an este o carte apocrifa, nu este recunoscuta de sfintele sinoade si nu trebuie luata in serios. Oricare ar fi ziua de vineri in care postim, postul nostru este bine primit de Dumnezeu.

—Vasele care au fost folosite la mancare de dulce, se pot folosi la mancare de post?

Vasele care au fost folosite la mancarea de dulce se spala bine si se pot folosi la mancarea de post.

—Exista Postul Maicii Domnului de 12 zile pe an afara de 14-27 (1-14) august ?

Afara de postul pe care il stim de la 1 (14) la 14 (27) august , nu exista alt post al Maicii Domnului. Cine a scornit postul acesta, in care intra sambetele si duminicile si chiar unele sarbatori, acela nu a fost crestin ortodox, pentru ca in sambete si duminici nu se ajuneaza, si cine ajuneaza sambata si duminica si in sarbatori calca canoanele si in loc de fapta buna se socoteste pacat.

—Copiii, de la ce varsta sa tina post, posturi intregi, miercurea si vinerea ?

E bine sa se obisnuiasca copiii cu postul de mici, dar tot asa, de la caz la caz; nu putem sa impunem celor bolnavi, mai anemici, rahitici, pentru care mancarea este un medicament.

—Femeile insarcinate au voie sa manance de dulce in post ?

Femeile fie insarcinate, fie lauze sau alaptand au dezlegare sa manance de toate, pentru intarirea pruncului si sanatate.

—Tinem post in deplasari de serviciu, armata, spitale sau statiuni ?

In acest caz faceti tot ce se poate ca sa tineti miercurile si vinerile; cei din statiuni si spitale pot posti numai daca nu sunt anemici si daca nu fac un tratament mai tare, mai greu, care necesita hrana. Iar cei din armata, concentrati, acestia mananca ce li se da. Trebuie sa evitam pe cat se poate sa avem bilet la statiune in timpul posturilor.

—Ce dezlegari sunt in posturi ?

Doar cele mentionate pe calendarul crestin ortodox cumparat de la biserica.

—Postul iartă păcatele.

Postul nu iartă păcatele, ci le iartă Hristos prin preot în Duhul Sfînt. Postul face parte din curăţia trupească, iar iertarea păcatelor din curăţia sufletească. Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrîneţe!

—Mai păcat este să pofteşti mîncarea de dulce în zi de post, decît să o mănînci.

Aceste vorbe circulă mult prin popor şi mare păcat fac cei ce le rostesc oprindu-i pe alţii de a posti. Sa luăm un exemplu: dacă două persoane poftesc a jefui o bancă, nimeni nu-i poate pedepsi. Dacă însă au făcut-o, vor primi în mod sigur ani grei de puşcărie. La fel este şi în cazul nostru: a pofti la mîncăruri este numai ispită; a mînca de dulce în post înseamnă călcarea rînduielilor postului. Însă aceste vorbe (mai păcat este să pofteşti decît să bagi în gură), vin de la cuvintele Mîntuitorului cu referire la adulter (curvie): “Aţi auzit că s-a zis celor de demult: să nu săvîrşeşti adulter). Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvîrşit adulter cu ea în inima lui “(Matei 5;27-28).

—Lunea este postul Maicii Domnului.

Nu există nicăieri scris că lunea este postul Maicii Domnului. Conform cu porunca a doua a Sfintei Biserici Ortodoxe zilele de post rînduite sunt miercurea şi vinerea, pentru ca miercuri a fost vîndut şi vineri a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos.

Postul de luni este facultativ şi deci va fi ţinut numai de acei creştini care au anumite necazuri, pentru împlinirea unor dorinţe sau alungarea ispitelor. Cel mai bine ar fi dacă l-ar ţine dumnealor cu binecuvîntarea preotului duhovnic, căci altfel pot cădea în păcatul mîndriei şi şi-au pierdut astfel toată plata. Cei care au corpul (organismul) sanatos pot posti. Postul de lunea nu este obligatoriu cum e cel de miercuri si vineri. Este insa de folos.

—Este pacat sa mancam de dulce dupa ce ne-am impartasit in acea zi?

Daca mai este inca post, desigur ca nu-i bine. Daca insa postul s-a terminat, putem manca de dulce. De exemplu dacă suntem in postul Adormirii Maicii Domnului care tine intre 01 si 15 august si ne impartasim pe 6 august de Schimbarea la Fata, trebuie sa continuam postul. Dar daca ne impartasim pe 15 august de Adormirea Maicii Domnului, putem manca de dulce.

—Putem face pomana de dulce in posturi sau in zilele de post?

Nu, nicidecum. Asa ceva nu se mai numeste pomana, ci chiar este pacat.

/parohiamacin4.org/

Dorinţa de cele înalte

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Dorinţa de cele înalte,
Fără trupească dovedire
-Prin post profund şi nevoinţă-
Vorbeşte tocmai de iubire.

Iubirea asta –fără cruce-
I’un argument suprem adus
La ecumenica unire,
Cu erezia din apus.

Azi istruirea –fără cruce-
Şi ce-i uşor şi la vedere,
-Cu priză şi efect la public-
Celor de sus le dă putere.

Ortodoxia nu mai este,
Ce-a fost în oamenii smeriţi,
Lăuntrică, duhovnicească
Şi-n duhul sfinţilor părinţi.

Azi instituţia vorbrşte
Şi cei cu’naltă instruire,
Asceza chiar şi-n mânăstire,
Rămâne vorbă nu trăire.

Iar milostenia-i o probă
Şi argument FORTE, adus
Pe faţă, public, la vedere,
Nu cum ne-a învăţat Iisus.

Iubire. Sinceră iubire,
Şi dragoste adevărată,
Se cere şi se strigă public,
Dar care-i dragostea curată ?

Iată părintele ce spune
-Şi el şi toţi sfinţii părinţi-
Cum fără post şi pocăinţă,
Nicicând nu devenim smeriţi.

Nicicând nu dovedim iubirea
Cu fapte ces doar la faţadă,
Făcute- public, madiatic-
Ca toată lumea să le vadă.

Credinţa -dacă-i ortodoxă-
Arată public curăţia
Prin marile valori creştine,
Respectul sincer, modestia.

Acestea când vorbesc în public,
Ortodoxia e trăită,
Iubirea e duhovnicească
Şi nu se cere dovedită.

Când toate’acestea-s argumentul
Ce se aduce în Iisus,
Ortodoxia ne sfinţeşte
Şi-n cei de jos şi-n cei de sus.

De nu-i aşa păcatul strigă
Că tot ce facem e lumesc,
Este credinţă pentru public
Fără efect duhovnicesc.

Sursa Mail

Despre frica de Dumnezeu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                     Despre frica de Dumnezeu

* Frica de Dumnezeu este făclia care ne luminează ca să păsim pe drumul drept, care ne călăuzeste
la Împărătia lui Dumnezeu. Frica dumnezeiască este absolut necesară ca să înaintăm pe calea Domnului.
*Să ne ridicăm de la frica slugii si, sporind, să ajungem la frica fiului, care este cea mai nobilă
treaptă a fricii de Dumnezeu.
* Crestinii nostri, având frica de Dumnezeu în sufletul lor, păzesc legea lui Dumnezeu. Păzind legea
lui Dumnezeu, îsi păzesc sufletul si îl apără de cel viclean, si astfel se învrednicesc să ia parte la
mostenirea viitoare.
* După măsura fricii de Dumnezeu pe care o avem în noi, asa este si grija cu care ne trăim viata.

                                                            Despre post

* Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post si rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungati.
* De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie.
* Fiecare crestin care vrea să trăiască crestineste trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea si
trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtutii.
* Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare si multumire va înlocui postul pe care nu-l
poate face datorită bolii.
* Când postul este întărit si însotit de rugăciune, citirea cărtilor duhovnicesti, trezvie, participare la
slujbele Bisericii, spovedanie, Sfântă Împărtăsanie, fapte bune si milostenie, atunci se întregeste
frumusetea pregătirii sufletului pentru intrarea în Săptămâna Mare. Atunci va simti Sfintele Patimi.
in toată această perioadă, inima se va preschimba, sufletul va deveni sensibil si va simti mai intens Pătimirea
lui Hristos. Va cunoaste cât de puternică este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos
Dumnezeul nostru a trăit muceniceste viata Sa pe pământ, ca să ne ajute pe noi, trândavii, să ne nevoim.
Dacă Hristos a suferit, oare, noi, ucenicii Lui, vom alege alt drum?
* Dacă îl judecăm pe fratele nostru, postul nu ne e de folos. Nu ne e de folos să postim dacă nu
suntem atenti la gândurile, la cuvintele si la inima noastră. Postul e de folos când contine si dragoste către
fratele nostru.
* Numai prin smerenie vom înainta. Postul este bun, iubirea bună, milostenia este frumoasă, la fel
si îndurarea. Dar ce este mai presus de toate? Trebuie să devenim smeriti. Si mai sus de smerenie ce este?
Puterea de deosebire. Dacă puterea de deosebire lipseste din virtuti, gresim. Si virtutile au nevoie de
cârmuire. Binele, dacă nu se naste cu cuviosenie, nu este bine. Postul este bun, dar este mijloc, nu scop.
Mijloacele au scop si scopul este smerenia, si din smerenie vine puterea de deosebire.
De aceea trebuie să armonizăm tot ce facem, prin discernământul duhovnicului. Duhovnicul îti va
spune cât să postesti, când să te împărtăsesti, cum să cugeti, cum să-l lovesti pe vrăjmas, ce trebuie să faci
aici, si astfel, cu discernământul duhovnicului iluminat prin Sfântul Duh, pregăteste-ti sufletul tău. Deci
postul este sfânt, dar este o cale. O vom aranja cum ne spune duhovnicul si după puterile noastre
psihotrupesti. Să nu facem mai mult decât se cuvine, mai mult decât putem face. Trebuie măsură în toate.
Pentru că lipsa de măsură nimiceste folosul.

                                                                  Despre rugăciune

 Rugăciunea dăruieste oxigen duhovnicesc. Crestinul nu poate să trăiască crestineste, cu nădejdea vietii vesnice, dacă nu inspiră oxigenul rugăciunii. Trebuie să ne rugăm, să cugetăm la numele lui Dumnezeu si al Maicii Domnului. Nu este greu. Cum ne putem gândi la orice lucru si nu ne putem gândi la numele lui Hristos si al Maicii Domnului?
Putem, e de-ajuns să vrem. Desigur, avem piedicile diavolului, căci diavolul nu vrea rugăciune, ci vorbă lungă si desartă. Vrea să rătăcim cu mintea noastră, să colindăm cu gândul prin toată lumea, ne permite intrarea oriunde, dar ne împiedică intrarea către Hristos si Maica Domnului. Însă noi să ne străduim cu orice pret să comunicăm într-una cu Dumnezeu, să luăm oxigen. În orice necaz, supărare, ispită si problemă grea ne-am afla, să nu uităm rugăciunea. Să ne rugăm cu râvnă si durere în suflet, si Dumnezeu ne va da de veste, si cererea noastră va fi împlinită... Cu numele lui Hristos, ascetii au războit toate patimile; prin rugăciune au fost învredniciti de eliberarea de patimi, au primit mari harisme.
 Când suntem săraci la suflet înseamnă că nu avem rugăciune. Harul lui Dumnezeu vine prin rugăciune. 
* Când mintea omului se întinează de aducerea aminte de Dumnezeu, când îl uită pe Dumnezeu, când crestinul nu se roagă si nu împlineste voia lui Dumnezeu, când nu tine poruncile lui Hristos, atunci se află în neascultare, cade în păcate.
* Mintea omului se molipseste lesne si se curăteste lesne. Inima se molipseste greu si se curăteste greu. Inima este împovărată de rădăcinile împătimirii. Toate patimile sunt înrădăcinate în această inimă. De aceea pe toti ne doare când Dumnezeu, Care voieste mântuirea noastră, încearcă din când în când să ne scoată cu clestele duhovnicesc rădăcinile patimilor si să ne dăruiască sănătatea sufletească si eliberarea duhovnicească.
* Toate ne sunt trimise si ni se dau prin pronia Preabunului nostru Dumnezeu, ca să dobândim sănătatea sufletească pe care am pierdut-o. Sănătatea sufletului, a inimii, este eliberarea de patimi, este sfintenia, adică adevărata sănătate.
 * Când vedem în noi revolta egoismului si cugetele necuviincioase, atunci să întrebuintăm osândirea de sine. Să ne osândim pe noi însine. Pentru că tulburarea si cugetele arată că fiara scârboasă a egoismului locuieste înlăuntrul nostru.
* Cu toate că vedem fiara înlăuntrul nostru, de multe ori orbim de bunăvoie si ne prefacem că nu o vedem; si într-un fel rămânem orbi sufleteste, si inima noastră, ca si când ar fi moartă duhovniceste nu simte.
 * Când avem scandaluri, necazuri, ispite, primejdii, să îngenunchem si să ridicăm mâinile, rugândune cu căldură si smerenie la Hristos si la Maica Domnului, si să lăsăm cererile noastre să fie rezolvate. sa nu lăsăm mintea si gura noastră fără rugăciune. Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne pe noi. Fără rugăciune, diavolul ne fugăreste, prin cugete murdare, gânduri, cuvinte, trândăvie si atâtea altele. Si mai târziu ne înseală cu totul. De aceea rugăciunea noastră trebuie să fie cât se poate de fierbinte si neîntreruptă.
 * Cu cât se roagă cineva mai mult, rugăciunea devine mai adâncă, înmiresmată si plină de har, schimbă inima omului si acesta îi iubeste pe semeni cum se cuvine si fără patimă.
 * Fără trezvie si rugăciune, inima nu se curăteste. Inima curată Îl vede pe Dumnezeu, Îl vede prin simturile ei. Această parte sensibilă a inimii, când este curătită prin nevointă si rugăciune, îl simte pe Dumnezeu.
 * În rugăciunea noastră să cerem de la Dumnezeu să ne dăruiască iluminarea bună pentru a ne cunoaste pe noi însine, pentru a cunoaste măretia noastră duhovnicească. Să ne străduim să împodobim sufletul nostru binecuvântat si dăruit de Dumnezeu cu cât mai multe virtuti. Să îl hrănim, să îl adăpăm, să îl învesmântăm, să îl gătim, încât în ochii lui Dumnezeu sufletul nostru să fie frumos.
 * Când ne apropiem de Dumnezeu cum se cuvine, luăm, simtim, gustăm însusirile lui Dumnezeu. De pildă: când ne rugăm, simtim iubirea lui Dumnezeu, bucuria Lui, milostivirea Lui, devenim si noi milostivi. Devenim si noi luminati, plini de dragoste, curati, pentru că luăm de la Dumnezeu puterea de a ne curăti... Când omul se tăvăleste prin păcat, sufletul se sluteste.
* Omul împătimit are nevoie de vindecare ca să scape de patimi, căci acestea sunt adevărati tirani.
* Mare valoare duhovnicească are rugăciunea făcută cu credintă si lacrimi.
 * Când inima omului se roagă si se uneste cu Dumnezeu, se simte bine. Trebuie neapărat ca inima să se facă precum un tron al lui Dumnezeu, ca un jertfelnic pe care să se aducă jertfă si să se pomenească numele lui Hristos. Si la fel cum jertfa lui Hristos pe sfânta masă aduce binecuvântări multimii din biserică, asa si numele lui Hristos, pomenit în inimă, aduce binecuvântări dumnezeiesti în ea si, în felul acesta, inima se simte unită cu Dumnezeu.
* După cum spune Sfântul Apostol Pavel, suntem templu al lui Dumnezeu. Pentru a păstra templul lui Dumnezeu curat, asa cum se cuvine fată de Dumnezeu, trebuie să ne rugăm în continuu. Să-l tinem pe diavol departe. Nici un hot nu poate fura o sobă aprinsă si încinsă, pentru că se va arde pe de-a-ntregul; însă când o vede fără foc în ea, o fură usor. Asa si diavolul, cel ce vrea să ne fure sufletul. Când îl vede pe acesta mort, rece, înghetat, ne fură lesne curătia si neprihănirea, ne fură orice lucru bun avem în noi. Ne fură sufletul cu totul. Dar când îl vede aprins cu flacăra rugăciunii, îi este greu să îl fure si chiar să se si apropie de el. Trebuie să reaprindem mereu în noi dorinta si râvna pentru rugăciunea mintii. Rugăciunea mintii si, în general, trezvia aduc rezultate bune si cu un efort ascetic mai mic; dar efortul ascetic mare, fără rugăciunea min?ii, are folos foarte mic. Trezvia si rugăciunea aduc mari bunuri în suflet, rodnicie duhovnicească, mângâiere în vreme de necaz si alinare pe calea mântuirii. Despre iertare
 * Pe pământ nimeni nu este fără păcat, toti suntem păcătosi, vinovati si purtăm cu noi păcatele cu care ne-au împovărat neatentia, patimile si slăbiciunile noastre. Toti avem nevoie să luăm iertare de Dumnezeu. Ca să reusim iertarea si împăcarea cu Dumnezeu trebuie să tinem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greselile lor, Părintele Ceresc ne va ierta si nouă greselile noastre. Împlinind acest cuvânt vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povară a păcatelor pe care le purtăm în spate. Ducem toti un catastif cu păcate diferite, grele sau usoare, multe sau putine, si nimeni nu face exceptie, în afară de Dumnezeu. Asadar, dacă iertăm, vom fi iertati, dacă lăsăm, ne va lăsa si nouă Părintele Ceresc greselile noastre. Nu e cu putintă, în nici un caz, să luăm iertare de la Dumnezeu, dacă noi nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru.
* Iertarea nu cere efort si greutate. E nevoie doar de smerenie. Vom primi iertarea nenumăratelor noastre păcate dacă îi dăm si noi iertare fratelui nostru.
 * Asa cum vrem să ne iubească Dumnezeu, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne apere si să ne ocrotească prin Pronia Lui, dacă oferim toate acestea aproapelui nostru, să fim siguri că le vom lua de la Dumnezeu când ne vom întâlni cu El. Toată viata noastră continuăm să păcătuim, cu gândul, cu inima si cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului.
Gânditi-vă cât de mare este izvorul pacatelor noastre. Dacă îi iertăm păcatele aproapelui nostru, secăm tot acest izvor al păcatelor.
 * Când nu avem iubire si iertare, harul lui Dumnezeu ne părăseste.
 * Iertarea pe care Dumnezeu o dă omului este necuprinsă, si vine acum omul sărman, omul de lut, cel vinovat si împovărat cu osândă grea si îndepărtat de Dumnezeu, si nu vrea să-i ierte seamănului sau un cuvânt, o greseală mică. Cum îi va da Dumnezeu dacă el nu dă, dacă nu-l iartă pe aproapele lui?
* Dumnezeul nostru este ocean nesfârsit de iubire, milă si iertare. Gânditi-vă ce Dumnezeu avem! De aceea să nu pierdem îndrăzneala si nădejdea pocăintei si întoarcerii noastre. Dacă ne pocăim, iubirea Lui ne primeste cu inima deschisă... Dacă tâlharul a deschis poarta Raiului cu cheia cuvintelor lui, cu atat mai mult pocăinta, întoarcerea si lacrimile vor deschide usor poarta Împărătiei Cerurilor.
 * Dacă noi iertăm greselile fratelui nostru, avem tot dreptul să spunem: “si ne iartă nouă greselile noastre, precum si noi iertăm gresitilor nostri“. Asa cum eu iert greselile celorlalti, Doamne, iartă si tu păcatele mele. Adică cu puterea, cu inima si cu hotărârea cu care am dăruit iertarea noastră, inmiit o vom primi înapoi. Iată calea pe care ne putem mântui!
 * Cât putem, fiii mei, să iertăm cu toată inima noastră, ca să ne ierte si nouă Dumnezeu. Aceasta este conditia, învoiala lui Dumnezeu cu oamenii.
 * Părintii Bisericii au avut grijă să îl iubească pe aproapele lor, asa cum învată Evanghelia, si izbutind aceasta, au ajuns la sfintenie. Iertând din toată inima noastră, vom fi iertati de Dumnezeu.
 * Unul singur este adevărul, că fiecare om va sfârsi odată viata sa si va ajunge în vesnicie. Si întrucât asa se va întâmpla, să avem grijă. Trebuie să fim pregătiti, curătiti, spovediti, iubitori si celelalte. Să facem asta acum, când avem timpul la dispozitia noastră. Să ne silim să credem acest adevăr, ca vom muri si vom fi judecati după Evanghelie. Să luăm Evanghelia si să ne străduim să o punem în practică.
 * Omul care are dorinta de a se mântui va fi urmărit de mila lui Dumnezeu. Îl va urmări până în ultima clipă, pentru că Dumnezeu găseste cu lupa pe care o are moleculele dorintei de mântuire din inima sa. Le va pune pe acestea în valoare si îi va da omului puterea de a se mântui până la urmă. sfanta Evanghelie a lui Hristos aduce multă mângâiere si vă povătuiesc mereu să o cercetati ca să aveti lumina lui in viata noastra...
 * Cum va sterge Dumnezeu toate volumele în care sunt scrise păcatele noastre, când noi nu vrem sa stergem nici măcar o pagină din greselile fratelui nostru? E nevoie de luptă împotriva tinerii de minte a răului, împotriva dusmăniei si a răzbunării. Ce au câstigat toti cei care au plecat fără să-i ierte pe ceilalti? Nu se vor căi acum amarnic, fără folos si fără îndreptare?... De vreme ce ne aflăm încă în această viată, de vreme ce cortina teatrului lumii prezente nu a căzut si firul vietii noastre nu s-a rupt, mai putem încă ierta.
 * Hristosul nostru este o rugă desăvârsită, mângâiere înaltă, largă si întinsă; nu are măsură. Prin urmare trebuie să-L iubim si să pomenim cât putem de des numele Lui sfânt.
 * Hristos a venit să ne înveŃe cu întreaga Lui viaŃă si exemplul Lui, cu felul în care a trăit, cum trebuie să trăim si noi. Hristosul nostru este îndurare, dragoste si milostivire către aproapele nostru De aceea noi toŃi ar trebui, cu duhul recunostinŃei noastre, să-L iubim pe Hristos, să-L cinstim sa cugetam la El. Să-I promitem că vom asculta voia Lui. Să ne recunoastem păcatele si să- sa-i multumim pentru indurarile Sale. Multumirea noastră împlineste o datorie de recunostintă către Dumnezeu si il provoaca si il îndeamnă pe Dumnezeu să ne dea si mai multe harisme decât ne-a dat până acum.
 * Noi, oamenii, vrem multe de la Dumnezeu. Vrem să ne iubească, să ne ierte, să ne poarte de grije să ne ocrotească... Dar pentru a dobândi acestea de la Dumnezeu, trebuie să le dăm noi mai intai aproapelui nostru si atunci le vom primi. Vom dărui iubire, blândete, nejudecare, milostivire, ajutor si le vom primi cu siguran?ă de la Dumnezeu. Va trebui să ne petrecem cât mai mult timp cu Hristosul nostru. Să-L iubim, să-L cinstim, să-L slăvim, să ne închinăm Lui, să-L mărturisim si să-L urmăm în exemplul Său. Când vom face toate acestea, să credem neîndoielnic că luăm în noi însusirile lui Hristos.

                                                               Despre necazuri 

 * Când aveti un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheati si rugati-vă să se facă voia lui Dumnezeu si nu a voastră... Domnul care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului si mijlocul prin care să o depăsească.
 * În orice ispită am cădea, dacă nu îngenunchem, dacă nu ridicăm mâinile si nu vărsăm lacrimi de implorare, ispita nu se îndepărtează... Ajutorul îl vom lua de la Hristos numai prin rugăciune.
 * Dacă suntem nepăsători si trândavi în înfruntarea ispitelor, acestea se întăresc, devin mai amenintătoare, si păcatul devine mai primejdios.
 * Rugăciunile pe care le facem cu căldură, de bunăvoie, cu durere si lacrimi vor fi ascultate.
 * E cu neputintă ca Dumnezeu să-l lase să piară pe omul pocăintei si al rugăciunii; e imposibil.
* Ceea ce vrea Hristos de la noi e să întelegem păcătosenia noastră, să avem cunoastere de sine, să cerem iertare si să-L iubim sincer. Această iubire o cere Dumnezeu de la om, că altfel îl iubim pe diavol si ne ducem în iad.
 * Dumnezeu nu va nesocoti rugăciunea smerită în duhul adevărului, ci se va îngriji si o va răsplăti. Când rugăciunea noastră este smerită, când este însotită de faptele iubirii si milosteniei, Dumnezeu o va asculta si va răspunde.
 * Prin ispitele de folos trebuie să trecem ca să ne mântuim, dar să ne rugăm la Dumnezeu să nu ne lase să trecem prin cele fără de folos si primejdioase.

                                                                 Despre ascultare

 * Ascultarea dăruieste lipsa de griji, căci grija este o tuberculoză duhovnicească, care încet-încet, precum microbul tuberculozei otrăveste viata omului, sufletul si trupul, si treptat aduce moartea. Asa face grija vieii, îl macină pe om ca microbul si îi ucide sufletul.
 * Ascultarea se raportează la Hristos si nu la omul de care ascultă cineva. Si când ucenicul ascultă fără gânduri ascunse, ci doar din iubirea pentru Hristos, atunci ascultarea lui este cuviincioasă inaintea lui Hristos. Să ascultăm doar din iubire pentru Hristos, si astfel drumul nostru către Hristos v-a deveni statornic si fără povârnisuri.
 * Care om de pe pământ nu a făcut greseli si nu a fost rănit în lupta cu diavolii, cu patimile si cu lumea? Nu e vorba despre aceste răni, ci despre faptul că trebuie să vedem încontinuu locul unde tr trebuie să ajungem. Cu cele două virtuti, ascultarea din iubire pentru Hristos si rugăciunea, vom reusi să dobândim iubirea lui Hristos. Si când iubirea lui Dumnezeu va veni în sufletul nostru, atunci vom primi lumină pe drumul nostru. Atunci dragostea lui Hristos îndepărtează orice greutate si simtim că suntem foarte fericiti în viată. Ascultarea îl smereste pe om si smerenia alungă orice lucrare ispititoare. Unde este smerenie, diavolul piere. Unde este mândrie si egoism, acolo îsi face aparitia diavolul, ispitele si patimile.
Ascultarea este o virtute foarte frumoasă, deoarece îl înarmează pe om cu multă smerenie atunci cand ascultă din iubire pentru Hristos, cu luare-aminte.

                                                                       Despre judecare

 * Părintele Ceresc a lăsat judecata Fiului, ca Acesta să judece lumea, si Hristos ne spune să nu judecăm. Vine omul si ia judecata lui Dumnezeu si judecă. Fiul lui Dumnezeu nu judecă, dar judecă omul!
* Rădăcina păcatului judecării începe din egoism si mândrie, care sunt mari boli duhovnicesti. Toate patimile, păcatele si căderile îsi au punctul de plecare în egoism.
 * Să nu judecăm si să nu osândim, căci acesta este păcat înfricosător. Avem atâtea păcate asupra noastră, suntem atât de împovărati, avem atâtea greseli personale, si nu trebuie ca din cea mai mica pricină, când auzim ceva, să începem să bârfim, si în felul acesta să-i dăm diavolului dreptul de a scrie învinuiri în catastiful greselilor noastre. Să nu judecăm lesne. Părintele  Iosif spunea:
Omul care nu-l judecă pe fratele său se va mântui. Căci dacă îsi cârmuieste cum se cuvine limba sa, inseamna ca se cârmuieste pe sine după voia lui Dumnezeu“.
Mântuirea noastră este foarte importantă si este o lucrare plină de primejdii Cel mai periculos păcat pentru pierzarea sufletului este păcatul de a nu ierta pe cel ce ne greşeşte cu ceva, căci Domnul Hristos zice:
  „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” Şi iarăşi zice:
  „Dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru, cel din ceruri, nu va ierta greşelile voastre.” De aceea, diavolul, care ştie că mai are puţină vreme şi va fi şi el judecat şi aruncat în focul cel nestins, se sileşte să ne facă să ţinem supărare pe câte cineva, să nu-l iertăm din inimă – cum zice Domnul – şi astfel să ne apuce moartea ca să nu primim nici noi iertare de la Dumnezeu şi să fim osândiţi cu demonii. Să ne gândim câtă stăruinţă pune diavolul pentru a câştiga un suflet de om! Cât aleargă, cât vicleneşte, cât şopteşte şi câte iscodeşte pentru a câştiga un suflet de om! O, de-am învăţa măcar şi de la satana acest lucru, să avem stăruinţă şi răbdare de fier în lupta mântuirii noastre sufleteşti! Noi, creştinii, trebuie să răbdăm, dar să răbdăm cu înţelepciune şi unde trebuie. Să avem o îndelungă răbdare când cineva ne bârfeşte, ne defaimă sau orice rău ne-ar zice sau ne-ar face. Să-i sfătuim cu bunătate, că dragostea este plină de bunătate.

Efrem Atonitul

DESPRE P O S T

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                         DESPRE  P O S T

Moto: „Cel care mărgineşte postul numai la înfrânarea de la mâncare, acela mai degrabă îl necinsteşte. Posteşti? Arată-mi asta prin faptele tale...Ce folos dacă ne înfrânăm de la carne de peşte şi de pasăre, iar în schimb îi mâncăm pe fraţii noştri?“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).

                                                                                      

                                                                                        Preot Ioan

                    

                          Iubiţi credincioşi,

Postul este un act de preamărire a lui Dumnezeu, este primul pas spre El, în timpul postului punându-se faţă în faţă două lumi: cea materială şi cea spirituală, dintre care trebuie să primeze lumea spirituală.

Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupeşti, de întărire a voinţei, aşadar o formă de pocăinţă.

Postul este „viaţă şi petrecere îngerească“, pentru că îngerii vieţuiesc fără hrană.

Postul este disciplinarea trupului căci acesta (trupul) hrănindu-se, ne-a făcut morţi.

● Deci, ce înţelegem prin POST?

Prin POST înţelegem, în general, o înfrânare - totală sau parţială - pe un anumit timp. În acest sens, există POST TRUPESC şi POST SUFLETESC, după cum înfrânarea este a trupului sau a sufletului. Pentru ca postul trupesc să nu aibă o simplă valoare igienică, trebuie să fie însoţit de postul sufletesc.

● Ce înseamnă POSTUL TRUPESC?

POSTUL TRUPESC este înfrânarea fie totală, fie parţială a trupului pe un anumit timp, de la orice mîncare de dulce, şi de la datoria căsătorească: „Să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu bună învoială pentru un timp ca să vă îndeletniciţi cu postul şi rugăciunea şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească Satana din pricina neînfrânării voastre“ (1 Corinteni 7:5).

● Ce înseamnăPOSTUL SUFLETESC?

POSTUL SUFLETESC este înfrânarea de la vicii, de la păcate şi de la distracţii nefolositoare. Post sufletesc  înseamnă zăbovirea în rugăciune: „Nu ştiţi voi postul care îmi place? - zice Domnul... împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-Mă!“ (Isaia 58: 6-8).

● Care este ROSTUL POSTULUI?

Postul foloseşte şi sufletului şi trupului pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul, păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea în Vechiul Testament este recomandat şi impus de atâtea ori (Ieşirea34: 28; Deuteronom 9:9-18; Judecători 20:26; Isaia 58). „NU FI NESĂŢIOS ÎNTRU TOATĂ DESFĂTAREA ŞI NU TE APLECA LA MÂNCĂRURI MULTE. CĂ ÎN MĂNCĂRURILE CELE MULTE VA FI ŞI DURERE. PENTRU NESAŢIU MULŢI AU PIERIT; IAR CEL ÎNFRÂNAT ÎŞI VA ÎNMULŢI VIAŢA“ (Sirah 37:32-34).

● De câte feluri este postul după lungimea lui?

După lungimea lui, postul este de două feluri:     

                     - Post de o zi;

                     - Post de mai multe zile.

● Dar după asprimea lui, de câte feluri este postul?

După asprimea lui, postul poate fi de patru feluri:

1. Ajunarea desăvârşită = când nu mâncăm şi nu bem nimic, cel puţin o zi întreagă.

2. Postul aspru sau uscat  =  când mâncăm numai spre seară, mâncăruri uscate (pâine, apă, fructe uscate, seminţe etc.). Este uşor de înţeles că acest post aspru se ţine fără untdelemn.

3. Postul obişnuit = când mâncăm la orele obişnuite, dar numai mâncăruri de post, adică ne înfrânăm de la mâncărurile de dulce (lapte, carne, brânză, ouă, peşte şi vin).

4. Post uşor = când se dezleagă la vin, peşte, icre, untdelemn, în anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.

● Care sunt posturile de o zi şi când au fost aşezate ?

        - Miercurea şi Vinerea din fiecare săptămână, fiindcă Miercuri au făcut sfat cărturarii şi fariseii să-L prindă pe Hristos, iar Vineri
L-au răstignit pe cruce. Tot în această zi, după tradiţie, a mâncat Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din Rai (Facerea 3:24).

        - Ziua înălţării Sfintei Cruci, la 14 septembrie.

        - Ziua tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 August.

        - Ajunul Bobotezei, la 5 Ianuarie.

● Când nu se posteşte Miercurea şi Vinerea ?

-În zilele care sunt numite de dezlegare şi care sunt însemnate în calendare cu harţi. Iată când nu se posteşte Miercurea şi Vinerea:

                 ► În săptămâna luminată (adică Săptămâna Paştilor).

                 ► De la Naşterea Domnului până la Ajunul Bobotezei.

                 ► În Săptămâna Brânzei (înaintea lăsatului sec pentru postul Paştelui; se dezleagă numai la lapte, ouă şi brânză).

       ► Nu se posteşte în ziua Naşterii Domnului şi cea a Bobotezei, când aceste sărbători cad Miercuri sau Vineri.

● Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?

                 ♦ Postul Paştelui;

                 ♦ Postul Sfinţilor Apostoli Petru  şi Pavel;

                 ♦ Postul Sfintei Maria;

                        ♦ Postul Crăciunului.

♦ Postul Paştelui sau Păresimile  este cel mai vechi, cel mai lung şi cel mai important şi este aşezat în cinstea Patimilor Domnului, amintindu-ne de postul de 40 zile al Mântuitorului în pustiu, înainte de a ieşi în lume pentru propovăduirea Evangheliei:

„ATUNCI  IISUS A FOST DUS DE DUHUL ÎN PUSTIU, CA SĂ FIE ISPITIT DE CĂTRE DIAVOLUL. ŞI DUPĂ CE A POSTIT PATRUZECI DE ZILE ŞI PATRUZECI DE NOPŢI, LA URMĂ A FLĂMÂNZIT“ (Matei 4:2).

Acest post începe de la Duminica Vameşului şi Fariseului, şi se termină în Sâmbăta din Săptămâna Mare.

♦ Postul Sfinţilor Apostoli  (al Sânpetrului) începe luni după Rusalii şi ţine până la 29 iunie, sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel. Acest post este mobil, urmând data Paştelui.

♦ Postul Sfintei Maria  (Sântamariei), durează 15 zile înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 August).

♦ Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului  ţine 40 de zile, de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie.

Cel puţin în aceste patru Sfinte Posturi ale anului, trebuie să se împărtăşească toţi credincioşii. Pregătirea pentru spovedanie şi împărtăşanie se face prin post, rugăciune, pocăinţă şi fapte bune.

● Dar în timpul Vechiului Testament se postea?

Desigur, se postea de două ori pe săptămână, Lunea şi Joia în amintirea suirii şi coborârii lui Moise de pe muntele Sinai cu tablele legii.

Se postea la ziua împăcării (în ziua a 10-a a Lunii Tişri), după cum Însuşi Dumnezeu a rânduit: „Şi aceasta să vă fie vouă pravilă, în ziua a zecea a lunii, SĂ POSTIŢI“(Levitic 16:29-30).

Mai existau şi alte zile sau răstimpuri fixe pentru care era rânduit post, după cum ne spune profetul: „Aşa zice Domnul Savaot: POSTUL din luna a patra, a cincea, a şaptea şi a zecea, vor fi pentru neamul lui Iuda spre veselie şi bucurie şi zile bune de sărbătoare! Dar, să iubiţi adevărul şi pacea!“ (Zaharia 8:19).

● Este postul un semn de întristare?

Da, este un semn de întristare pentru că „Mirele“ (Iisus Hristos) a fost luat dintre noi. Acest lucru se poate vedea din cuvintele pe care le-a spus Mântuitorul, în următoarea întâmplare din Biblie: „ATUNCI AU VENIT LA EL UCENICII LUI IOAN, ZICÂND: PENTRU CE NOI ŞI FARISEII POSTIM MULT, IAR UCENICII TĂI NU POSTESC? ŞI IISUS LE-A ZIS: POT OARE FIII NUNŢII SĂ FIE TRIŞTI CÂTĂ VREME MIRELE ESTE CU EI? CI VOR VENI ZILE CÂND MIRELE VA FI LUAT DE LA EI ŞI ATUNCI VOR POSTI “ (Matei 9:14-15).

● Şi atunci, dacă postul e un semn de întristare, înseamnă că nu se cuvine să se facă petreceri, nunţi şi veselie?

Unii, deşi susţin că postesc, participă la petreceri sau diferite distracţii, în acelaşi timp cu postul. Este fără îndoială un păcat, iar postul ţinut în acest mod este fără de nici un folos, pentru că este incomplet.

Există şi o altă situaţie, când unii îşi rânduiesc singuri şi de bună voie anumite zile de post, zile în care Biserica n-a rânduit post, pentru că nu sunt zile de întristare, ci de bucurie. Aşa de pildă, unii ţin post Duminica, Marţea sau Joia şi este clar că aceştia nu ţin rânduiala Sfintei Biserici Ortodoxe. „Sfânta Marţi“ sau „Sfânta Joi“ sunt nume păgâneşti, căci Marţi vine de la Marte, Joi vine de la Jupiter deci este un păcat să ţinem post Marţi sau Joi.

● Bazaţi pe tâlcuirea greşită şi pe forţarea înţelesului unor texte biblice, cultele religioase, de oricare fel ar fi, sunt împotriva postului şi obiectează că:

Omul poate să mănânce orice fel de mâncare, pentru că nu mâncarea îl spurcă pe om, după versetul spus de Însuşi Mântuitorul: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om“ (Matei 15:11).

Răspunsul nostru:

Este foarte adevărat că nu prin mâncare se spurcă omul pentru că toate mâncărurile sunt curate. Dar, în nici un caz nu rezultă că nu mai trebuie să existe postul. Ei nu ştiu de fapt rostul postului - acela al înfrânării poftelor noastre! Deci, o mâncare oprită în timp de post, nu este oprită pentru că ar fi spurcată în sine, ci pentru că omul se spurcă prin sine însuşi, adică prin neputinţa de a se înfrâna în faţa unor  alimente sau prin poftele care-l biruiesc şi-l stăpânesc.

Aşadar este foarte clar că Hristos n-a zis: „Să nu postiţi!“ şi nici nu putea să zică astfel, când ştim că El însuşi a postit (Matei 4:2) şi a poruncit şi celor ce-l urmează să postească (Matei 9:14-15).

● Cultele religioase ne reproşează că: Este o erezie condamnată de Sfânta Scriptură a opri pe cineva de la anumite mâncăruri, câtă vreme ele sunt bune şi curate şi mai ales că au de la Dumnezeu menirea de a fi consumate, căci scrie Sfântul Apostol Pavel: „Aceştia (învăţătorii mincinoşi ce se vor ivi) opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumită, pentru cei care au cunoscut adevărul“
(1 Timotei 4:3,5,8).

Răspunsul nostru:

Cuvintele acestea nu sunt îndreptate împotriva postului. Ei opreau căsătoria şi mâncarea de carne, dar nu pentru un timp, cum facem noi în post, ci pentru totdeauna, zicând că ea (carnea) este „MATERIE“ = adică ceva rău, necurat.

Ei opreau căsătoria, nu pentru a înfrâna temporar poftele trupeşti, ci pentru a nu spori materia, despre care ei spuneau că este rea. Cuvintele din citatul de mai sus sunt ale Sfântului Apostol Pavel, despre care ştim că el însuşi a postit.

● Cultele religioase ne reproşează că postul este ceva indiferent, adică nici bun, nici rău şi de aceea prin el nu ne putem face mai plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, căci Apostolul spune lămurit: „Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu, căci nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte“ şi un alt text: „Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14:17). Iată cum motivează cultele religioase că a ţine postul nu este o virtute şi a nu-l ţine nu este un păcat.

Răspunsul nostru:

În ambele texte nu e vorba de mâncarea de post, ci de mâncarea din carnea ce fusese jertfită idolilor. Păgânii aduceau idolilor jertfe de animale. O parte din carnea rămasă de la aceste jertfe se consuma la templele idolilor, sub formă de ospăţ  idolesc (1 Corinteni 8:10) sau se consuma, sub aceeaşi formă, acasă la cel ce a jertfit-o (1 Corinteni 10:25). Uneori creştinii erau invitaţi la ospeţele idoleşti sau se întâmpla ca aceştia să cumpere din măcelării carne care fusese jertfită idolilor şi o mâncau.

Aşa cum iudeo-creştinii nu se puteau rupe cu totul de Vechiul Testament, tot aşa nici păgâno-creştinii nu-şi puteau rupe încă toate legăturile cu vechea lor credinţă. Postul poate fi asemănat cu antrenamentul unui „atlet spiritual“, care ne face asemenea cu Hristos.

Deci, postul nu urmăreşte omorârea trupului, ci disciplinarea lui. Chiar citim în Pateric răspunsul lui Avva Pimen către Avva Isaac: „Noi nu ne-am învăţat să fim omorâtori de trupuri, ci de patimi!“. Iar Sfântul Isaac Sirul scrie despre post: „Şi Mântuitorul când s-a arătat lumii la Iordan, cu postul a început!“. Postul este o armă lăsată de Dumnezeu, iar când diavolul vede această armă la vreun om, se înfricoşează!

Dacă cineva posteşte, mintea lui nu se clatină, ci stă gata să înfrunte patimile cele grele.Şi iată, o istorioară, pe care citind-o, n-o mai putem uita niciodată, ba chiar trebuie s-o împărtăşim şi fraţilor noştri creştini care nici nu se sinchisesc de a ţine post:

Într-o zi, un preot creştin ortodox, care şi-a trăit slujirea lui pe cât se poate de corect, conducea, conform tradiţiei ortodoxe, pe „ultimul drum“, un credincios din parohia sa. Deodată, la o intersecţie de drumuri, după ce a rostit ectenia (rugăciunea) pentru cei adormiţi, prin voia lui Dumnezeu, a văzut înaintea tronului un înger  şi după tron un alt înger. Preotul i-a întrebat cu spaimă: „Cine sunteţi voi?“. Şi ei au răspuns: „Eu sunt îngerul zilei de Miercuri, a zis cel din faţă, iar eu sunt îngerul zilei de Vineri, a zis cel din spate; omul acesta cât a fost în viaţă, a ţinut post Miercurea şi Vinerea, ba nu s-a atins nici de soţia lui, a ţinut post şi cu sufletul şi cu trupul, a respectat deci vânzarea şi patimile lui Hristos şi ne-a trimis Dumnezeu să-i ducem sufletul la cer“. Iată cât de important este pentru mântuirea sufletelor noastre să postim cel puţin Miercurea şi Vinerea.

Versete din Vechiul Testament referitoare la post

În Vechiul Testament, prin post se înţelegea abstinenţa realizată înainte de intrarea în Cortul Mărturiei: „ A făcut apoi baia de aramă, cu tălpica ei tot de aramă; (a făcut-o) din oglinzile femeilor postitoare, ale celor ce au postit la intrarea în Cortul Mărturiei“ (Ieşirea 30:8).  

Ştim din Vechiul Testament că evreii posteau lunea şi joia şi avem ca dovezi versetul: „Postesc de două ori pe săptămână...“ (Luca 18:12) şi Didahia celor 12 Apostoli.

Moise a postit 40 de zile pe muntele Sinai înainte de a primi Tablele Legii (Exod 34:28).

Împăratul David postea adesea cu pocăinţă: „Iar eu, când
m-au supărat ei (asupritorii mei), m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce“ (Psalmul 34:12); „A postit David cu post aspru şi a rămas toată noaptea culcat pe pământ“(2 Regi 12:16).  

Daniel în Babilon a postit trei săptămâni: „Pâine bună n-am mâncat, carne şi vin n-am pus în gura mea şi cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptămâni de zile“ (Daniel 10:3).

Postul...

♦ Postul aduce smerenie: „Şi acolo la râul Ahava, am rânduit post, ca să ne smerim în faţa Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El călătorie pe cale dreaptă, pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru toată agonisita noastră“ (Ezdra 8:21);  „Sufletul mi l-am smerit cu post“ (Psalm 68:10).

♦ Postul a fost ţinut de fii lui Israel: „În cea de-a douăzeci şi patra zi a acestei luni (luna  a şaptea), fiii lui Israel s-au adunat  în post şi-n haină de sac“ (Neemia 9:1).

♦ Postiţi un post al sfinţeniei: „Postiţi un post al sfinţeniei“ (Ioil 1:14); „Sunaţi cu glas de trâmbiţă-n Sion, gătiţi postiri sfinte, prăznuiţi sărbătoarea cea pentru toţi“ (Ioil 2:15).

♦ Postul este necesar pentru întoarcerea la Domnul:
„Întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire“(Ioil 2:12).

♦ Postul îl ţinem pentru noi, nu pentru Dumnezeu: „Vesteşte la tot poporul ţării şi  preoţilor: « Dacă aţi ţinut post şi v-aţi tânguit în luna a cincea şi într-a şaptea, vreme de şaptezeci de ani, pentru Mine, oare, aţi postit?“ (Zaharia 7:5).

♦ Postul trebuie însoţit de rugăciune: „Mai mult preţuieşte rugăciunea cu post şi cu milostenie şi cu dreptate, decât bogăţie cu nedreptate; mai bine să faci milostenie decât să aduni aur. Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult“ (Tobie 12:8-9).

Versete din Noul Testament referitoare la post

► „Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat. Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mânile peste ei şi i-au lăsat să  plece“ (Faptele Apostolilor 13:2-3).

► „În osteneală şi în trudă, în primejdii adeseori, în foamete şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine“ (2 Corinteni 11:27).

► „Şi Iisus le-a zis: Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească“ (Marcu 2:19).

► „Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Matei 17:21).

► „Când postiţi nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să arate oamenilor că postec. Adevărat grăiesc vouă că şi-au luat plata lor. Tu, însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie“ (Matei 6:16-18).

► „Şi trecând multă vreme şi plutirea fiind periculoasă, fiindcă trecuse şi postul (sărbătorii ispăşirii, care se ţinea la evrei toamna), Pavel îi îndemna...“ (Faptele Apostolilor 27:9).

► „Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră“ (Faptele Apostolilor 14).

Vorbe de duh de la Sfinţii Părinţi

◙ „Dacă postim înfrânându-ne numai de la mâncare, după trecerea Păresimilor va trece şi postul; iar de ne înfrânăm de la păcate, postul nostru va continua şi vom avea mereu folos de el“ ; „Adevăratul post este depărtarea de la rău, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, îmblânzirea poftelor, oprirea clevetirii ţi călcării de jurământ“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).

◙ „Dacă mă hrănesc bine pentru ca trupul meu să fie puternic, acesta se răzvrăteşte şi pretenţiile lui cresc: nu are chef de rugăciune. Dacă-mi smeresc trupul prin post fără măsură, în suferinţa înfrânării ia naştere pentru o vreme un teren prielnic pentru rugăciune, dar după aceea trupul devine neputincios şi nu vrea să urmeze duhului“ (Arhimandritul Sofronie).

           ◙ „Dacă nu îţi schimbi viaţa, pentru ce mai posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).

           ◙ „Postul este izvor de bucurie“ (Sfântul Vasile cel Mare).

           ◙ „Postul ne îngreunează pe dinafară, dar ne curăţă pe dinăuntru“ (Sfântul Ioan al Antiohiei).

           ◙ „Eşti stăpân pe pântece? Fii atunci stăpân şi pe limbă!“ (Sfântul Nil Sinaitul).

           ◙ „Postul adevărat  este abţinerea de la orice lucru rău“ (Sfântul Teodor Studitul).

           ◙ „Postul ... o şcoală a căinţei“ (Părintele Alexandre Schemman).

           ◙ „Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii, izvorul smereniei. Postul te învaţă liniştea şi el precede celelalte fapte bune“ (Sfântul Isaac Sirul

Pentru o mai uşoară înţelegere a importanţei covârşitoare a rugăciunii şi postului, să privim cu luare aminte imaginea de mai sus. Orice om care nu se roagă şi nu posteşte, se aseamănă cu acest vultur fără aripi. Aşa este sufletul acelui om, nu se poate înălţa spre Împărăţia lui Dumnezeu. El merge pe calea cea largă, iar calea aceasta largă duce la Iad.

Un creştin care se roagă, dar nu pos­teşte este exact ca vulturul din imaginea de mai sus, care având doar o aripă (RUGǍCIUNEA), nu poate zbura deasupra munţilor (munţi de ispite, necazuri, nevoi etc.), are nevoie şi de  cealaltă aripă (POSTUL). Deci, cine nu pos­teŞ­te nu se roagǍ bine.

     Creştinul care doar posteşte, dar nu-şi face canonul de rugăciuni ale dimineţii, ale serii, nu se roagă când se aşează şi când se scoală de la masă, nu merge Dumnica la rugăciunile din timpul Sfintei Liturghii este neputincios (sufleteşte) ca şi vulturul din imaginea de mai sus. Deci, cine nu se roagǍ, nici nu posteŞte cum ar trebui.

 

Creştinul care se roagă şi posteşte se înalţă cu uşurinţă (sufleteşte) spre „Lumina cea neîn­serată“ (Dumnezeu) ca şi vulturul din imaginea de mai sus. Deci, unirea rugǍciunii cu pos­tul ÎnseamnǍ forŢǍ În urcuŞul duhovnicesc al creŞtinului.

Istorioare despre post din Patericul egiptean

           ► Zis-a un bătrân: „Fraţilor, îmbuibarea pântecului este maica curviei, iar postul şi înfrânarea este bogăţia sufletului; deci aceasta să ne silim să o câştigăm cu smerită înţelepciune, păzindu-ne de mândrie, plăcere şi lauda oamenilor care sunt izvorul tuturor răutăţilor“.

► Un sihastru oarecare trăia în adâncul pustiului de treizeci de ani. Mâncarea lui era o buruiană oarecare, ce creştea în acea pustie. Mai târziu a început a gândi şi a grăi în sine, zicând: în zadar mă necăjesc de atâţia ani aici, în această pustie şi nu mănânc decât această buruiană şi nici o descoperire sau vedenie în vis sau aievea nu văd, sau nici o minune n-am făcut. Ci mai bine să las această pustie fără de nici un folos şi să ies în lume, că şi acolo cel ce vrea să se mântuiască, se mântuieşte. Aceasta gândind el şi vroind să plece din pustie în lume, i s-a arătat îngerul Domnului şi  stându-i înainte, i-a zis: „Ce vrei să  faci, bătrânule? Pentru ce primeşti în inima ta acele gânduri,  aceasta doreşti, că de atâţia ani trăieşti aici în această pustie şi Dumnezeu te hrăneşte, te întăreşte, te păzeşteşte  şi  nimic nu-ţi lipseşte ca unuia din lavră? De acum să nu te mai supui gândurilor şi sfatului vrăjmăşesc şi şezi aici, în acest loc, până la sfârşitul tău şi te roagă lui Dumnezeu să-ţi dea smerenie şi răbdare“. Iar el fiind întărit de sfatul îngerului, a petrecut acolo toată vremea vieţii sale în post şi-n rugăciune şi s-a mântuit.

► Spuneau părinţii că era într-un sat un om care postea mult, încât oamenii îl cunoşteau sub numele de postitorul. Şi auzind Părintele Zinon despre dânsul l-a chemat la el; iar el s-a dus cu bucurie. Ajungând acolo, Părintele Zinon lucra tăcând, iar postitorul, văzând că nu vorbeşte cu dânsul, s-a supărat şi i-a zis Părintelui: „Roagă-te pentru mine, Părinte, că vreau să plec! Când eram în sat, până seara posteam şi niciodată  nu mi s-a făcut aşa ceva, adică să nu fiu băgat în seamă! “. Şi Părintele i-a zis lui: „În sat te hrăneai cu urechile tale (adică din laudele pe care i le aduceau ceilalţi pentru că postea = păcatul slavei deşarte), de acum înainte, întru ascuns să posteşti, să faci milostenie, căci aceasta este calea după Dumnezeu“.

Cugetări despre abstinenţă

Abstinenţa este o virtute prin care se înfrânează pofta spre lăcomie. În cartea „Suma viţiilor“ (viciilor - n.n.), se povesteşte că, pentru a nu mânca şi bea prea mult, Dumnezeu le-a făcut oamenilor gura mult mai mică în raport cu mărimea corpului.

Solomon a spus: „Cine este abstinent îşi dezvoltă şi-şi prelungeşte viaţa“.

Sfântul Vasile cel Mare a zis: „După cum calului i se pune frâu pentru a-l stăpâni, tot astfel şi omul trebuie să-şi înfrâneze poftele lăcomiei prin abstinenţă“.

Varro spunea: „Abstinenţa este călăuza tuturor virtuţilor“.

În „Istoria Românilor“ este scris despre virtutea abstinenţei. Mergând Alexandru cel Mare cu oastea sa prin deşertul Babiloniei nu găseau nimic să mănânce. Lipsindu-le hrana, mulţi mureau de foame, după ce mâncaseră caii şi alte animale  pe care le aveau cu ei. Unul dintre generalii săi găsind faguri de miere, în loc să-i mănânce el, i-a dus lui Alexandru de faţă cu toată lumea. După ce Alexandru a luat fagurii aceia în mână, i-a aruncat într-un râu şi a spus: „Dumnezeu nu vrea ca eu să  trăiesc, nici să mor decât împreună cu cei care sunt aici“. Şi unii dintre cei prezenţi, văzând că el aruncase fagurii în fluviu, au sărit repede în apă ca să-i ia. Astfel s-au înecat mulţi care n-au putut rezista pentru că erau prea slăbiţi de foame. Mergând  mai departe au dat peste nişte aşezări, în care Alexandru cel Mare şi soldaţii lui au găsit ceea ce le trebuia.

Şi ursul şi şarpele postesc

Şi ursul posteşte. Îndată ce se apropie iarna se retrage în bârlog, se pune pe labe şi toată iarna nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui – din postul lui – e tot urs... atacă şi sfâşie animalele mai departe. Şi şarpele posteşte. Toată iarna şi şarpele doarme şi nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui – din postul lui – e tot şarpe. Muşcă mai departe. Exact aşa fac şi creştinii care se lasă de rele pe timpul postului, dar îndată ce trece postul, s-apucă iar de rele. Se muşcă şi se sfâşie iar unii pe alţii şi fac toate răutăţile. Ce folos aş avea că mă las pe timpul Paştilor de băutură, fumat, sudalme şi alte răutăţi, iar la Paşti mă dezleg iar? Nu este oare şi acesta exact postul ursului şi postul şarpelui? Postul nostru trebuie să fie un post permanent, a ne feri pe tot timpul vieţii noastre de desfătările şi deşertăciunile acestei lumi... de duhul acestei lumi... de orice fel de mâncare prin care se întăreşte „animalul”, firea cea veche din noi (petreceri, beţii, jocuri, desfătări lumeşti şi celelalte răutăţi). Numai un astfel de post ne poate fi ajutor de mântuire sufletească.

POSTUL

                                   (Părintele Sofian Boghiu)

Unii nu postesc deloc, alţii postesc o săptămână  sau câteva zile, iar alţii, o săptămână la început şi o săptămână la  sfârşit. Fiecare îşi va lua plata după ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai şi încurcă în înţelegerea postului. Unii  postesc ajunând mai ales vinerea - şi e foarte bine. Pentru că postul şi  ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare  - această „uzină“ care suntem noi înşine şi care merge aşa, ca un  automat: de pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie. Şi când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune „mulţumesc“, pentru  că se reface aievea. Aşadar, cine  ţine post cu regularitate îşi face el însuşi foarte mult bine. Este la câte unii această panică: „Dacă nu mănânc, mor, ameţesc!“ Nu-i  adevărat. Postul armonizează şi înviorează tot lăuntrul nostru.

Postul  creştin, supravegheat şi ţinut cu înţelepciune, este recomandat de sfinţii Părinţi,  iar unii din ei aveau studii de medicină înaltă şi ei urmăreau să ne  facă nouă bine, nu să ne chinuiască. Aşa că toate au fost rânduite cu  foarte multă luciditate şi pricepere. Postul trebuie să fie luminat, consimţit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie  ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau ţinut de frică, pentru ca atunci  stomacul resimte postul ca o mare suferinţă, iar mintea culege numai  mătrăgună şi numai răutăţi. Dumnezeu nu  vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci  când posteşte această aparatură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu aşa!  Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios; să postească şi trupul,  dar să postească şi sufletul, şi atunci e postul cu adevărat  binefăcător. Să se bucure şi cele dinlăuntru şi să nu se revolte gura  şi limba că le-am pus la post. Unii postesc toata ziua, ajunează, şi seara mănâncă cât ar fi mâncat toată ziua şi apoi toată noaptea le e rău. Dar un post aspru se împleteşte cu rugăciunea şi cu meditaţia, şi mai ales să-ţi postească şi gura în timpul postului.  Sunt oameni care fac din aceasta râvnă a postului un ideal. Şi ferice,  cu adevărat, de cei ce merg pe această cale frumoasă şi cu adevărat  vrednică, calea postului! Numai să fie dusă cu statornicie şi răbdare,  pentru că este o cale spinoasă, fraţi creştini, şi totdeauna veţi avea  de suferit pe această cale.

Ţineţi seama de toate acestea, fraţi  creştini. Luaţi-vă în serios propria viaţă, pentru că o dată îi este dat omului să trăiască şi după moarte vine judecata -  spune sfântul Pavel. Dacă noi vorbim numai despre aceste lucruri şi le  lăudăm cu gura, dar nu le facem, e ca şi cum am vedea în vitrina unui  magazin o mâncare foarte bună, dar nu o putem lua, pentru că este un  geam între noi. Aşa este şi cu această ne-aplecare spre poruncile lui  Dumnezeu, spre lucrarea lor. Să facem, fraţi creştini. Dumnezeu să ne  ajute să facem, şi negreşit, ne vom bucura de roadele şi sporul cel  duhovnicesc. Postul  e înainte de toate, înfrânare, fraţi creştini. Pentru că dacă nu  mănânci de dulce, dar mănânci de post mai mult decât trebuie şi mănânci  şi o mâncare foarte bine gătită, acela nu mai este  post.

Noi  astăzi nici nu mai băgăm în seamă poruncile lui Dumnezeu, dar pentru  acest dispreţ grozav faţă de poruncile Lui, fără îndoială că vom fi aspru judecaţi. Noi, cei de azi, ne-am obrăznicit, suntem „evoluaţi“...În  post contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. Postul n-are  nici o valoare când ai necaz pe cineva şi nu te poţi împăca cu el. Poţi  să mori de foame, nu are nici un rost postul tău, până când nu te împaci  cu celălalt.

Dar nu aşa, o împăcare de politeţe, ci iertare din inima.  Nu aşa, că „da, eu n-am nimic cu nimeni“. Asta nu e iertare. Să vă  iertaţi unul pe altul din toata inima, numai atunci postul va fi cu  adevărat de folos. Unii nu-şi vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post.  Vai de postul lor... Asemenea persoane trec pe deasupra gurii iadului,  duc cu ei un fel de zbucium cumplit şi dincolo îi aşteaptă acest foc  cumplit al  conştiinţei vinovate. Nu vă temeţi de post. Postul nu e lăsat să omoare omul, ci să potolească patimile din noi. Dacă eşti bolnav şi posteşti, de cele mai multe ori te  vindeci prin  post. Şi dimpotrivă, dacă mănânci prea bine, poţi fi oricât de sănătos,  îndată te distrugi.

Şi apoi să nu uitaţi că postul nu înseamnă numai post de mâncare, ci să te abţii de la tot ceea ce simţi că nu-ţi este de  folos: de la o plăcere vinovată, de la un roman nepotrivit. În  comunităţile în care trăim, când pleacă unul afară, toţi ceilalţi  tabără pe el şi îi spun toate greşelile şi uită că, oricât de rău ar fi  cineva, are şi nişte lucruri bune. Dar se uită acest amănunt şi se spun numai cele rele. Şi greşim osândind pe altul, şi spurcăm postul nostru  cu acest păcat, şi ne adunăm păcate grele în faţa lui Dumnezeu. Pentru că atunci când judeci pe altul, intri cu obrăznicie în drepturile lui Dumnezeu, El e judecătorul. „Cine eşti tu, să judeci sluga străină?“ Ce  folos că nu mănânci carne, dar mănânci cinstea fratelui tău? Sau dai  averea la săraci, dar tu eşti plin de ură? Să  avem grijă, aşa cum v-am spus, să postim şi cu limba, fraţi creştini. Noi avem gură, cu care facem foarte multe greşeli de neiertat.  Pedepseşte-ţi limba, ca să scapi tu de pedeapsa cea veşnică.

AR TREBUI SĂ NE CONTROLĂM FIECARE CUVÂNT PE CARE-L SPUNEM, PENTRU CĂ FIECARE ARE  ROSTUL LUI ÎN VIAŢA NOASTRĂ SAU ÎN VIAŢA ALTORA,  UN TIMP DE LUPTĂ CU NOI ÎNŞINE.

Pentru că cea mai cumplită luptă este  cu noi înşine, nu cu alţii, fraţi creştini. Noi pe altul îl biruim  repede sau îl înlăturăm, mai ales dacă suntem mai voinici - îl desfiinţăm repede pe duşmanul nostru, însă cu noi înşine suntem tare delicaţi, ne este tare milă de noi şi găsim toate argumentele ca să ne  cruţăm pe noi înşine.

Postul  este lăsat ca o arenă în care trebuie să ne luptăm cu fiarele din noi,  cu spinii din noi, cu răutatea din noi - şi e foarte greu să te biruieşti pe tine însuţi. Şi  într-o asemenea călătorie lăuntrică, ne este absolut de trebuinţă o  faptă bună care, dacă o împlinim, este egală cu eliberarea noastră lăuntrică: adică să ne iertăm unii pe alţii. Pentru că în această  călătorie spre înviere, avem noi înşine nevoie de multă iertare de la  Dumnezeu. Şi dacă nu iertăm, nici nouă
nu ni se iartă şi vai de sufletul  nostru! Ne merg toate împotrivă, chiar dacă ni se pare că mergem pe  drumul cel bun; vai de sufletul nostru, dacă nu ne iartă şi pe noi  Dumnezeu! Când ştii că şeful tău e supărat pe tine şi urmează să te sancţioneze, te temi şi cauţi să faci tot ce poţi, ca să te ierte şi să  te pui bine cu el. Este condiţia pe care acest mare Stăpân o pune  pentru  fiecare dintre noi: „iertaţi şi vi se iartă“; „nu iertaţi, nu vi se  iartă“. Aceasta este problema iertării - foarte grea de multe ori, dar  şi foarte luminoasă, pentru că ea ne ajută la sporul cel duhovnicesc şi  „ne pune bine“ cu acest mare şi bun Stăpân al universului întreg. Ierţi? -  ţi se iartă! Orice  trudă pentru luminare şi mântuire presupune această condiţie a păcii interioare. Căci asta înseamnă iertarea: pacea ta.

Şi nici nu se poate  face rugăciune cu ciudă. Când te chinuie gândul că celălalt ţi-a făcut  rău, n-ai linişte în suflet şi nu te poţi ruga. Praful acesta care  ustură şi doare, ştergeţi-l de pe suflet şi aruncaţi-l la câini...  iertaţi, fraţilor, ca să puteţi veni aici la rugăciune cu inima deschisă  şi să vă întoarceţi acasă cu pace în suflet. Şi nu aşteptaţi să vă ceară celălalt iertare. Nu, începeţi prin a cere dumneavoastră iertare,  pentru că este imposibil ca, oricât ar fi şi celălalt de vinovat, să nu  aveţi şi dumneavoastră o vină cât de mică..... e imposibil...

      Bibliografie: Biblia E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; Biblia E.I.B.M. (versiunea redactată şi adnotată de Arhiepiscopul Clujului Bartolomeu Valeriu Anania), Bucureşti,2001; Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Patericul egiptean, Editura Alba Iulia,1990; Leon Magdan, Andreea Magdan,Dumnezeu şi Omul-antologie de cugetări, Editura Sfântul Alexandru,2001; Prof.Univ.Dr.Doc. Pandele Olteanu, Floarea Darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara,1992; Preot Prof. Dr. Ioan Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, E.I.B.M., Bucureşti, 1994.