Viaţa şi săculeţul cu pietre

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                                     (aranjament preot Ioan)

Umblând odată pe ţărmul mării, un om a găsit un săculeţ cu pietre

negre şi mărunte.

               Mergând încet pe drum şi neavând ce face, scotea pietre din

săculeţ şi arunca în păsări cu ele. A zvârlit aşa toate pietrele în afară de

una, pe care a dus-o acasă. Acolo i-a arătat-o unui vecin care, văzândo,

l-a întrebat cu mirare:

- Unde ai găsit-o? Piatra aceasta este de mare preţ.

Aflând aceasta, omul acela nepriceput s-a întors pe ţărmul

mării să caute pietrele aruncate, dar n-a mai găsit nimic.

Aşa facem şi noi cu zilele vieţii noastre. Fiecare an, fiecare

lună, fiecare zi sau ceas al vieţii noastre sunt tot atâtea comori pe

care ni le dă Dumnezeu ca să le folosim pentru mântuirea noastră

şi ajutorarea semenilor, iar noi adesea le mistuim pe lucruri

deşarte. Iar vremea trece şi întoarcere n-are, aşa că pătimim şi noi

ca omul care arunca zadarnic pietrele găsite pe ţărmul mării.

Să crezi

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                                          (aranjament preot Ioan)

                    Noi românii suntem un popor credincios. Ni se pune

eticheta asta după ce în urma unor sondaje, foarte puţini se

declară atei.

         Credinţa celor mai mulţi dintre noi, însă, e doar declaraţie,

sau un soi de calcul interesat: „n-am ce pierde dacă cred în

Dumnezeu“. Dar proba credinţei nu este recensământul, ci o

situaţie limită. Spunea cineva că ajungi să crezi cu adevărat în

ceva, doar atunci când eşti gata să mori pentru crezul tău.

Se spune că odată un om a căzut într-o prăpastie şi s-a agăţat de

un arbust rămânând suspendat deasupra hăului. A început să se

roage cum n-o mai făcuse vreodată: „Doamne scapă-mă!“.

Dumnezeu i-a răspuns întrebându-l: - Ai mers în fiecare duminică

la Biserică la Sfânta Liturghie? - Am mers ori de câte ori am

putut, dat promit să nu lipsesc în nicio duminică dacă mă scapi de

aici.

- Eşti un milostiv? Îţi ajuţi semenii?

- Da, cred că da, dar voi dărui şi mai mult în viitor, numai

scapă-mă de pe această stâncă?

- Crezi în Mine, l-a întrebat în fine Dumnezeu?

- Da, Doamne, cred în Tine.

- Atunci, dă drumul crengii de care te ţii cu mâinile!!!

    Trebuie s-o recunoşti că nu eşti atât de credincios încât să

renunţi la toate punctele de sprijin şi să te agăţi doar de…

Dumnezeu.

ICOANA MAICII DOMNULUI APARATOARE DE OAMENI RAI SI OASPETI NEPOFTITI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 Despre apariţia icoanei Sfintei Maria „Ostrobramskaia”, Icoana de la porţile ascuţite, circulă mai multe legende.

Se spune că aceasta a fost adusă de către ducele Olgherd de la Korsun după una din campaniile sale împotriva tătarilor din Crimeea.

O altă versiune menţionează că icoana este un dar al împăratului grec Ioan Paleologul pentru Olgherd, după ce a hotărât să treacă la creştinism.

Cea de-a treia presupunere este că icoana a apărut în chip miraculos pe nişte porţi ascuţite în anul 1431.
Cert este că deja la acel an ea se afla într-o capelă din apropierea Bisericii „Sfânta Treime” a oraşului Vilna (azi Vilnius, Lituania) şi era numită “de Korsun”.

În anul 1498, pentru a salva localitatea de invazia tatarilor au fost reconstruite zidurile, în partea rusească au fost întărite porţile cu un turn, deasupra căruia se afla o capelă.
Aici a şi fost adusă Icoana Maicii Domnului de Korsun.
Astfel, vechiul nume dat acesteia dispare, fiind introduse altele noi – „Ostrobramskaia” sau „Ostrovorotnaia” (adică – porţi ascuţite).

Este considerată apărătoare de oamenii răi şi oaspeţi nepoftiţi. Icoana este venerată atât de ortodocşi, cât şi de romano-catolici.