DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

1 aprilie 2011

O istorioara despre frica de Dumnezeu




Era un om învăţat să fure, măcar de-ar fi fost sărac. Da de unde ! Era om gospodar, avea femeie bună, credincioasă şi copii; avea boi, avea oi, cai, porci, vite, pasări, pământ, livezi, vii, dar a fost crescut rău la părinţii lui, că nu era sătul până nu mânca ceva de furat. Omul acesta de multe or...i avea discuţii cu soţia lui. Soţia lui bună îi spunea:
- Mai, omule, ulciorul nu merge de multe ori la apă. Căci îi ruşine în sat, dacă te-o prinde pe tine că furi; toţi or să te judece pe tine de ce ai furat, că ai tot ce-ti trebuie. De ce furi, mă ?
- Femeie, eu nu pot. Până n-oi mai lua eu de la cutare boier, de la cutare om, de la cutare proprietar!
Odată era în luna lui iulie, luna era plină pe cer şi era senin ca ziua. El venise din ţarină şi a văzut lanurile pline de clăi de grâu, jumătăţi de grâu, cum se cheamă în alte parţi. Ce s-a gândit el ? ” ce bine ar fi să aduc eu o căruţă de grâu din acesta la mine “, că era grâu frumos. A venit acasă, a pregătit căruţa şi caii, drugul de legat snopii; a pus nişte fân pentru cai şi iarbă verde în căruţă şi-n puterea nopţii, când doarme şi pasărea – cum zice ţăranul -, a luat o copiliţă numai de trei-patru ani cu el. Copilei îi plăcea să meargă cu tată-sau cu căruţa totdeauna.
- Tătăică, mă iei cu căruţa?
- Te iau! Da’, mă-sa a zis:
- Stai acasă!
- Nu ! şi a început a plânge copila.
- Dă-i drumul ! Copila vrea să audă cum merg caii, s-o plimbe tată-său cu căruţa. Dar a fost o pronie dumnezeiasca aceasta şi purtare de grija a lui Dumnezeu. A venit omul acela la furat snopi în ţarină. Un lan de grâu era lângă o pădure mare şi un drum de ţarină pe marginea pădurii. El a tras caii cu oiştea pe unde trebuia să iasă de pe lan, a luat din gură la cai zăbala şi le-a dat să mănânce.
Copiliţa a rămas la căruţă. Era lună, senin şi se vedea bine la mare distanţă. Şi s-a dus pe lan omul ăsta, de meserie hoţ din copilărie, şi a început să se uite în toate părţile; şi la stânga; şi la dreapta şi înainte şi înapoi. Se uita aşa. De ce se uita ? Ca nu cumva să fie vreun paznic pe lan. Dar tot el îşi zicea : ” Chiar dacă ar fi, acum doarme într-o claie, că acu-i puterea nopţii “. În acest timp copiliţa se uita de la căruţă cum taică-său se uită în toate părţile, şi încolo, şi încolo şi se minuna ea în mintea ei – copii naivi -, de ce se uita taică-său aşa?
După ce s-a încredinţat el că nu este nimeni şi nu-l vede nimeni, a luat câţiva snopi de grâu şi a venit la căruţă. Copiliţa, prin care a vorbit Duhul Sfânt, întreabă pe taică-său:
- Tătăică, mata ai uitat ceva !
- Dragul tatei, dar ce-am uitat ?
- Mata ai uitat ceva! Te-ai uitat în toate partile dar ai uitat să te uiţi şi în sus!
- Cum ai zis?
- Mata în sus de ce nu te-ai uitat ? Dar copila n-a zis să-l mustre pe tatăl ei. Ea a crezut că poate aşa-i bine, dacă se uită în toate părţile, să se uite şi în sus. Dar l-a costat pe om foarte mult.
- Cum, cum ai zis?
- Tătăică , eu am crezut că trebuie să te uiţi şi în sus! Şi atât l-a certat frica lui Dumnezeu pe om, că a luat snopii înapoi, s-a dus şi a făcut claia; a venit, a întors caii, a pus zăbala la cai, a pus copiliţa în căruţa şi cu căruţa goală, s-a întors acasă. Când vine acasă, femeia ştia că nu vine niciodată cu golul. Ori fura bostani, ori popuşoi, ori grâu, ori altceva, el venea încărcat. Îl vede, de data asta mai erau doua-trei ceasuri pân-la ziua că vine cu golu:
- Mai omule, dar ce-ai păţit? Ce-ai patit?
- Femeie, câte zile voi avea nu mai fur!
- Ce-ai păţit? Bine ţi-a făcut! Te-a prins ! Ea credea că l-a prins. Te-a prins? Ti-am spus eu ţie. Aşa, gospodar la furat!
- Mai femeie, nu m-o prins nimeni.
- Nu cred. Te-o prins! De ce-ai venit cu golul?- Nu mai fur câte zile oi avea!
- Dar ce-ai patit? El arată copiliţa şi zice:
- Din cauza copilei.
- Dar ce ti-a făcut copila?
- Din cauza ei nu mai fur în veacul veacului. Căci a vorbit Duhul Sfânt prin gura ei.
- Dar ce-a zis copila?
- Eu m-am dus pe lan – cum îi obiceiul meu -, si-nainte de a începe a căra snopii, mă uitam: în stânga, în dreapta, încoace-încolo. Copiliţa mă vedea de la căruţă şi când am venit m-a întrebat: ” Tătăică, mata ai uitat ceva; ai uitat să te uiţi şi în sus “. Atunci m-am gândit, cât sunt eu de nebun. Dumnezeu îmi vorbeşte prin gura copilei, că trebuia să mă uit mai întâi în sus; că dacă mă uitam în sus, nu mai era nevoie să mă uit la dreapta, la stânga sau înainte, că de ochiul cel de sus nimeni nu se poate păzi. Ochii lui Dumnezeu – cum spune Solomon -, sunt de milioane de ori mai luminoşi decât soarele şi nu este loc unde nu cercetează atotştiinţa lui Dumnezeu. Cum zice şi Apostolul: Ştiinţa lui Dumnezeu străbate până la despărţirea duhului de a sufletului; nu numai până la despărţirea trupului de a sufletului. Omul este icoana Preasfintei Treimi. El are minte, cuvânt şi duh. Duhul cel în chip de raze de lumină, care-i în inimă, cu acesta omul îi mai mare decât îngerii; că îngerii nu s-au făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ci numai omul. Omul este icoana vie a Sfintei Treimi pe pământ, are minte, cuvânt şi duh. Mintea este chipul Tatălui, cuvântul este chipul lui Hristos, iar duhul cel de viaţă făcător este chip al Duhului Sfânt.
Acest duh de viata nu-i duhul cu care vorbim – acesta este sluga mintii şi are altfel de cuvânt. Iar acela este un dor gânditor, sta între minte şi între cuvânt şi circumscrie – are în sine -, şi pe minte şi cuvânt, după Sfanţul Grigorie Palama, preaindumnezeitul la minte.
Deci, până acolo străbate ştiinţa lui Dumnezeu, până la despărţirea duhului de a sufletului şi nimeni nu poate să se ascundă cu vreun gând de la atotştiinţa Ziditorului.
Acest Duh Sfânt l-a cercetat pe acest om cu frica lui Dumnezeu şi s-a gândit : “De acum înainte nu voi mai fura în veci, cât voi trai. Ba am să mă duc să mă mărturisesc şi să-mi fac canonul pentru câte am făcut în viaţă, că dacă mă mai duc la furat trebuie mai întâi să mă uit în sus. Şi dacă mă uit în sus, mi-e destul atât, ca să nu mai pot fura în vecii vecilor, că de ochiul cel de sus nimeni nu se poate păzi “.
Iarăşi vă spun : începutul înţelepciunii este frica Domnului. Ea este temelia tuturor faptelor bune. Înţelepciunea are doua capete: primul este frica de Dumnezeu şi cel mai de sus este dragostea de Dumnezeu, că toata fapta buna se începe din frica lui Dumnezeu şi se termină în dragostea lui Dumnezeu, care este legătura desăvârşirii şi cea mai înaltă faptă bună. Dumnezeu cel închinat în Treime, Părintele, Cuvântul şi Duhul Sfânt, Treimea cea de o fiinţa şi nedespărţită şi Preacurata Lui Maică şi toţi sfinţii să ne fie în ajutor, să nu uitam frica lui Dumnezeu şi să păzim poruncile Lui. Amin.
Pr. Ilie Cleopa

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV