20 ianuarie 2024

Cei trei călugări...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...,,


Se spune că, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos le-a dat unor trei călugări câte o cruce mare de lemn și le-a poruncit să o ducă sus pe vârful muntelui, dar nu oricum, ci, crucea trebuia ținută sus în mâini și dreaptă, fără a o sprijini pe vreun umăr.
Așa trebuia dusă până sus pe munte unde era o cetate și acolo, chiar la poarta cetății avea să-i întâmpine Însuși Hristos Domnul.

Cei trei călugări, simbolizează monahismul de-a lungul veacurilor.

Primul călugăr, simbolizează monahismul din primele veacuri, care a împlinit întru-totul și întocmai porunca Domnului. Adică, primul călugăr a luat crucea cea mare de lemn, a ridicat-o în mâini și, ținându-o așa, a dus-o până sus pe vârful muntelui, unde îl aștepta Hristos.

Al doilea călugăr, simbolizează monahismul din veacurile de la mijloc, care a împlinit porunca Domnului doar pe jumătate. Acesta, a luat crucea, a ridicat-o în mâini și a pornit spre vârful muntelui. Dar, de la o vreme a obosit, și nemai-putând duce crucea exact așa cum poruncise Domnul, a lăsat-o pe un umăr, și așa și-a continuat drumul. Tot schimbându-o, când pe un umăr când pe celălalt, apoi mai ținându-o și dreaptă, a ajuns sus pe vârful muntelui, unde îl aștepta Hristos Domnul.

Al treilea călugăr simbolizează monahismul din veacul cel de pe urmă (adică noi cei de acum), care, în fapt, nu va împlini nimic din porunca Domnului. A luat cel de-al treilea călugăr crucea sa de lemn, a ridicat-o în mâini și, a pornit spre vârful muntelui. A mers el ceva drum așa, dar a obosit. Atunci a lăsat crucea pe un umăr și așa și-a continuat drumul. A tot mutat-o el când pe un umăr, când pe altul, dar și așa oboseala lui s-a accentuat destul de mult. Cât despre a o duce crucea dreaptă, nici nu mai putea fi vorba. A pornit el iar la drum cu crucea la subțioară, și tot ținându-o el așa, a obosit iar. S-a oprit și gâfâind el, se tot întreba cum să facă să poată duce și el crucea sus pe munte? Oboseala lui era mare de tot, crucea era și ea parcă tot mai grea. Îi venea gândul s-o lase acolo și să fugă, dar ... asta însemna a renunța la luptă, adică o capitulare în fața vrăjmașului. S-a tot gândit el și, până la urmă a găsit o soluție: și-a scos centura și a legat bine crucea cu ea și a început s-o târască așa în urma lui spre vârful muntelui. E destul de limpede că sărmana cruce târâtă prin praf și pietre s-a umplut de pământ, și s-a ciobit toată rupându-se așchii din ea, și, ... într-un cuvânt, arăta jalnic.

Așa trăgând crucea după el, cu multă osteneală și sudoare, ajunge într-un târziu și acest călugăr sus pe vârful muntelui, unde îl aștepta Hristos Domnul.

Se uită Domnul la el, și-l vede murdar și plin de năduf, iar crucea era lângă el, jos, în drum, ... și arăta tot atât de jalnic.

Domnul Hristos îl întreabă din privire: Ce s-a întâmplat? Iar monahul văzându-L pe Domnul nedumerit, îi zise sincer și direct: Doamne, n-am vrut s-o las, ...

Atât de încântat a rămas Domnul Dumnezeu încât a zis: "Și iată, sunt unii de pe urmă care vor fi întâi, și sunt alții întâi care vor fi pe urmă."
(Luca 13,30).

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte. Să nu condamnăm pe alții pentru neputințele lor, că numai Bunul Dumnezeu îl știe mai bine pe fiecare dintre noi, și căderile lui, și ridicările lui ... și neputința lui ... și biruința lui ... în definitiv. Pronia lui Dumnezeu ajută tuturor.

Valabil asta și în crucea căsniciei, și în crucea singurătății, și în crucea bolii, și în orice altă cruce dată nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru mântuirea sufletelor noastre."

Eliana Popa

PSALTIREA MAICII DOMNULUI ÎN VERSURI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



CATISMA ÎNTÂI
Psalmul 1

Fericit cel ce iubește numele tău sfânt, Marie,
Căci cu darul tău, ca pomul, va rodi în veșnicie!
Fericită ești de-a pururi, tu, Aleasă-ntre Fecioare,
Căci smerenia ți-e haină și credința stâncă tare!
Mai frumoasă ca o roză, întreci chipuri îngerești ,
Cu a ta desăvârșire pe femei le covârșești!
Cea mai sfântă-ntre arhangheli, decât îngerii mai sfântă,
Mila Ta și îndurarea-ți se vestesc și se cuvântă!
Binecuvântat-a Domnul, cu a Sa Iubire mare,
Toată ființă ta, Marie, și tot lucrul mâinii tale!

Psalmul 2
................................................
Pentru ce se tulbură cei ce împotrivă-mi stau?
Rușinează-i, tu, Preasfântă, dacă ei rușine n-au!
Și doboară-i și alungă-i de pe-a vieții noastre cale,
Cu furtuna îngrozirii și puterea dreptei tale!
Să ne-acoperi cu dreptatea-ți, tu, cea 'naltă-ntre virtuți,
Să lăsăm fărădelegea, Maică Sfântă să ne-ajuți!
Alergați la Preacurata în necazuri și nevoi,
Osteniți pe drumul crucii, vă va odihni pe voi!
Când vă biciuie vrăjmașii, când prigoana-i tot mai grea,
Vă va lumina de-a pururi de v-apropiați de ea!
Binecuvântati-o pururi, cu iubirea și cuvântul,
Mila sa și îndurarea, îmbracat-a tot pământul!

Psalmul 3
….............................................
O, Preasfântă Născătoare, Roua florilor de tei,
Câți s-au înmulțit vrăjmașii! Nevăzuți mă trag spre ei,
Miluiește-mă, Stăpână, fii toiagul meu pe cale!
Să le spulbere-ndrăzneala, viforul dreptății tale.
Vindecă-mi și neputința, inima mi-o încălzește,
Când vrăjmașu-n ea se-ascunde și viclean mi-o împietrește,
Iar în ziua morții mele, sufletul să mi-l primești,
Și să-l dăruiești Luminii, căre-i Maică Sfântă ești!
Slavă ție, Ocrotitoarea celor fără ajutor,
Maica Domnului din ceruri! Maică noua, tuturor!

Psalmul 4
................................................
Cu credință și nădejde către tine am strigat,
Auzitu-mi-ai chemarea ca pe-un fiu m-ai apărat,
Cu lumina ta cea sfântă, tu Luceafăr făr' apus
Doamn-a slăvilor înalte, Maica Domnului Iisus!
Duhurile răutății, ale celor de sub cer,
Întind lanțuri să mă-nghită și-mi pun curse ca să pier,
Însă, tu, Făptură dulce , revărsându-ți, bunătatea,
M-ai scăpat din a lor cursă, luminând în mine noaptea.
Binecuvantată ești, Tu, a îngerilor șoapte,
Stăpânirea-ți să se-ntinde, până în Eternitate!

Psalmul 5
................................................
Graiurile mi le-ascultă, sufletu-mi plângând te cheamă,
Nu-ți întoarce de la mine fața ta, Preasfântă Mamă!
Zvântă-mi lacrima din gene, schimbă-mi plânsu-n bucurie,
Și vrăjmașii mei să piară, să fiu viu în veșnicie!
Și zdrobește fără milă capetele lor trufașe,
Să te laude tot trupul, Floarea Raiului gingașe!
Binecuvântată fiică a-mpăratului Ceresc,
Ești Cununa Veșniciei peste cinul îngeresc,
Peste capetele toate din al Sfinților sobor,
Te așezi pe a lor frunte, precum roua pe Tabor!
Slava ta, Ierusalime, cel de Sus și cel de jos,
Este Pururea Fecioara, Maica Domnului Hristos!
Cei ce bine te cuvântă vor fi grabnic ajutați,
Căci cu mila ta cea sfântă, fi-vor binecuvântați!
Blestemați vor fi aceia ce aruncă cu ocară,
Peste numele tău, Maică, Taină Sfântă și Comoară!
Nu o să lipsească pâinea în a robilor tăi case,
Vinul și cu undelemnul o să umple a lor vase!
Binecuvântăm pe Domnul, Dumnezeu Cel Preaslăvit,
Slavă Lui și Plecăciune , fiindcă, Maică, te-a zidit!
Binecuvântați să fie cei ce te-au născut, Marie !
Binecuvântată ești și aici, și-n Veșnicie!

Psalmul 6
..................................................................
O, Preasfântă Născătoare, nu cu aspră judecată,
Să ne mustre Domnul Slavei când vom trece sfânta-i poartă!
Nici întru a Sa mânie să fim aspru pedepsiți,
Să ai grijă, să-L îndupleci...și prin tine izbăviți!
Să ne fii apărătoare, să te rogi pentru noi toți
Să ne scapi de întuneric, de-ale iadurilor Porți!
Și minunile-ți, vedea-vom...și cei izbăviți din moarte,
Te vom lăuda, Stăpână! Cu noi cerurile toate!
Numai morții vor tăcea și acei ce sunt in iad,
Toți cei vii, cu harul tău, la picioru-ți vin și cad!

Psalmul 7
.................................................................
Am nădăjduit in tine, Prea Curată Născătoare,
Să mă scapi de toti aceia ce mă prigonesc pe cale!
Și-n smerenia-mi ce astăzi, parcă sufletu-mi învie,
Să fiu păcătosul vameș și să-ți plac, Măicuță, ție!
Strălucirea feței tale, sufletul să-mi lumineze,
Și privirea ta duioasă gândul să-mi însenineze.
Iar prin tine voi aduce, psalmul inimii curat
Și prinos de rugăciune, Celui care ne-a Creat!

Psalmul 8
...............................................................
Cu nădejde vin spre tine, Preacurata mea Stăpână,
Sufletul să-mi izbăvești de-a vrăjmașilor furtună!
Căci prin tine, Domnul nostru ni s-a dat Mântuitor,
Ne-a-mpăcat cu Ziditorul, ne e frate tuturor!
Precum focul peste rug, precum roua peste lână,
Coborâtu-s-a Cuvântul peste tine-a mea Stăpână!
Și pe Duhul Sfânt aflându-l, te-a umbrit din ceru-nalt
Cu puterea ce-a vărsat-o Dumnezeul Preaînalt!
Binecuvântat e Rodul pântecelui tău, Marie,
Ce s-a zămislit in tine, pentru-a lumii bucurie.
Binecuvântată este Nașterea ta Feciorească,
Binecuvântată este curăția ta trupească!
Ale tale îndurări binecuvântate fie!
Sfânta noastră Apărătoare, Slavă și Mărire, ție!
Eliana Popa

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ