(versuri: Eliana Popa)
Doamne,de-as putea s-adun,tot nectarul florilor
L-as preface-n LEAC DIVIN si l-as da oamenilor,
Ca acei ce-l vor gusta să se vindece de rău
Să iubească si să fie,robi supusi la TRONUL TĂU.
Si-as culege-n dimineti,roua primăverilor
Ca să răcoresc cu ea ARSITA DURERILOR,
Si as strânge-n nopti senine toata pulberea din stele
Ca să-mbrac in strălucire, crucea celor in durere.
Aș mai strânge-n partitură glasul ploilor de toamnă
Si aș face cant' de leagăn,pruncilor fără de mamă
Si aș strânge-n veri toride, roada pârguită-n grâne
Pentru pântece flămânde să frământ un colt de pâine.
Din icoane-as chema HARUL,care se ascunde-n ele
Si l-as picura pe pleoape, OCHILOR FĂRĂ VEDERE,
Din ALTARE-as strânge ruga si as face-o prescurele
Ca sa fie HRANĂ SFÂNTĂ pentru vremurile grele.
Din cascade-as lua puterea,apelor involburate
Ca să trag spre ÎNVIERE toate sufletele moarte
De-as putea,le-as face toate după cum aș ști ca-i bine
Dar pentru că sunt țărână,Doamne-mi pun nădejdea-n Tine !
