7 iulie 2016

Bună seara Măicuţă Sfântă

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE.
( În fiecare noapte când ajung acasă, primul lucru pe care îl fac este ca să mă duc la Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea, ce stă pe micul meu altar din sufragerie, să îi sărut mâna şi s-o întreb de bucurie, cu fierscul: Ce mai faci Măicuţă!)



Bună seara Măicuţă, am venit de departe
las în urmă impresii şi poveşti cu cei buni
căci un dor pentru tine, peste drumuri deşarte
m-a chemat iar acasă, să îţi spun rugăciuni

Of Măicuţă, lumină, parcă am între tâmple
gândul meu este simplu, milostiv şi smerit
şi aş vrea ca de astăzi doar iubiri să se-ntâmple
să priceapă creştinii tot ce e lămurit.

Şti, când plec cu colindul, parcă simt veşnicia
mă văd frate de îngeri, nu solist pentru veac
şi-mi dau sufletul darnic, să îmi fie trăirea
bucurie, speranţă, împăcare şi leac.

Maica mea din icoană, ce alint ne tot leagă
că oricum se va face, noi rămânem copii
Tu trăieşti cu speranţă pentru lumea întreagă
eu îmi cânt suferinţa între cei ce sunt vii

Dar, de fapt dorul nostru este simplu ca râul
care curge pe pietre şi devine sublim
şi pe unde se duce nu se tulbură mâlul
ci rămâne ca cerul aşezat şi senin

Maica mea de durere, din icoană de suflet
nu mai am nici cuvinte să îţi spun ceva plin
dar te rog cu blândeţi şi cu pace în cuget
să te faci bucurie când spre tine revin

Iată asta e viaţa, un surplus de iubire
eu cu tine alături, tu cu mine mereu
Şi te am ca o fire şi mă ai ca o fire
Iar în inima noastră stă de fapt Dumnezeu

PR CATALIN DUMITREAN

Rugăciune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Lacrimi multe-mi curg pe fată şi cu durere alerg la tine Preasfântă Maică şi Fecioară, nădejdea ceolr deznădăjduiti. Tu eşti mijlocitoare neâfruntată către Fiu Tău şi Dumnezeu. Vindecă, Preacurată, rănile sufletului meu; şi smerită inima mea, cea otrăvită de veninul şarpelui, tămăduieşte-o cu doctoria ta cea lucrătoare. Daruieste-mi, Doamne, mie, nevrednicului, lacrimi de pocăintă ca să-mi spăl păcatele şi să-mi luminez inima, să-mi şterg datoriille cele multe prin putine lacrimi. O, de-aş putea să-mi spăl zapisul păcatelor cu lacrimile mele, să sting cu ele focul ochillor mei ce arde pentru mine în adâncurile iadului. Căci cei care plâng aici se vor izbăvi de plânsurile veşnice. Ştiind marea ta grijă pentru cei ce laudă numele tău, te rog, Preacurată, vezi suferinţa mea şi neputinţele mele, Preasfântă Fecioară, şi nu mă lăsa să fiu biruit de ele. Caci cele ce mă cufundă în pacăt, rodesc încă în sărmanul meu trup. Ajută-mă, Maică Preasfântă, ca simţind că mă acoperi cu sfântul tău acoperământ, să te cinstesc împreună cu toţi îngerii şi sfinţii, în toate zilele vieţii mele. Amin.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ