CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

     

                                         Motto: „Pomeneşte-mă, Doamne,

                                     când vei veni întru Împărăţia Ta“ (Luca23:42).

                                                                                                    Preot Ioan

                                        Iubiţi credincioşi,

Mergând Duminica la Sfânta Biserică, bucuria şi mulţumirea

noastră sufletească parcă nu este deplină dacă nu ducem (după

posibilităţi), o mică jertfă la altar, înainte de a începe Sfânta şi

dumnezeiasca Liturghie: un pomelnic, o prescură, una sau mai multe

lumânări, smirnă, tămâie, cărbuni pentru cădelniţă, ulei pentru candele...

                                P O M E L N I C U L

Ce este un pomelnic? Pomelnicul este o listă cu numele

persoanelor, în viaţă sau decedate, pe care le pomeneşte preotul în

slujbe sau în rugăciuni. Termenul de pomelnic vine de la „a pomeni“ -

aducere aminte. Deci a pomeni - în ritualul creştin - înseamnă a rosti

numele cuiva în cadrul unui serviciu religios pentru a atrage harul lui

Dumnezeu, pentru a căpăta iertarea păcatelor lui etc. În Noul Testament

acest termen de pomenire este folosit de multe ori:

1. Atunci când în casă la Simon leprosul, femeia păcătoasă, a

turnat mir pe capul lui Iisus şi El a zis: „Oriunde se va propovădui

Evanghelia se va spune ce a făcut ea, SPRE POMENIREA EI“ (Matei

26:13).

2. Lui Corneliu sutaşul păgân, pentru că era foarte milostiv i se

arată un înger al Domnului şi-i spune: „Corneliu!... Rugăciunile tale şi

milosteniile tale s-au suit, SPRE POMENIRE, înaintea lui

Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor 10:4-31).

3. Tâlharul de pe crucea din dreapta lui Iisus a zis:

„POMENEŞTE-MĂ, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta “(Luca

23:42).

4. „Ce este omul, că-l POMENEŞTI pe el, sau fiul omului, că-l

cercetezi pe el? “(Evrei 2:6).

                  CUM SE SCRIE CORECT UN POMELNIC

Trebuie să ştim cum se face un pomelnic, adică cum şi ce trebuie

scris. În primul rând să avem grijă să scriem pe cei vii în partea stângă,

iar pe cei morţi în partea dreaptă, şi în nici un caz invers, cum am

observat pe câteva pomelnice.

RUBRICA CELOR VII, aflată în partea stângă a pomelnicului,

trebuie să înceapă prin pomenirea celor care păstoresc cu ajutorul lui

Dumnezeu Sfânta Biserică Ortodoxă (de exemplu: Teoctist patriarhul,

Teofan mitropolitul, Gurie episcopul, Nicodim episcopul), apoi trebuie să

scriem numele preotului care ne-a botezat, numele celui care ne-a

cununat (dacă preotul care ne-a botezat sau ne-a cununat nu mai

trăieşte, trecem numele în partea dreaptă, la cei morţi), şi să nu uităm

niciodată să trecem numele preotului duhovnic prin care ni s-au iertat

păcatele (de exemplu: Vasile preotul). Aşa este bineplăcut lui Dumnezeu

să ne rugăm unii pentru alţii: PREOŢII SE ROAGĂ TOTDEAUNA

PENTRU POPOR ŞI POPORUL SĂ SE ROAGE TOTDEAUNA

PENTRU PREOŢI ŞI ASTFEL VOR MERGE ÎMPREUNĂ LA

CER! Continuăm cu numele părinţilor, naşilor, copiilor, al celor care

ne-au făcut bine şi al celor care ne-au făcut rău, şi la sfârşit trecem şi

numele nostru (căci aşa îmi spunea părintele meu duhovnic: „Roagă-te

tu pentru toţi, că de tine are Dumnezeu grijă!“).

RUBRICA CELOR MORŢI trebuie să fie neapărat în partea

dreaptă a pomelnicului. O completăm la fel: începem cu cei adormiţi din

clerul bisericesc (se înţelege, pe care i-am cunoscut, spre exemplu:

Nestor mitropolitul, Firmilian mitropolitul, Cleopa arhimandritul...) şi

continuăm cu toţi cei adormiţi din neamul nostru. Oamenii au obiceiul de

a pune după numele celui care a murit fără lumânare o cruce (†), după

numele celui care a murit nespovedit şi neîmpărtăşit pun două cruci (††)

iar după numele celui care a murit fără lumânare, nespovedit şi

neîmpărtăşit, trei cruci (†††), lucru care nu are nici-un rost, fiindcă

murind aşa, nepregătiţi din vina lor sau a familiei, nu există rugăciuni

în plus sau speciale pentru ei. Deci nu trebuie nici să punem acele

cruci, nici să scriem cu litere: fără lumânare, nespovedit , neîmpărtăşit.

Nu trebuie scris în dreptul numelor nici: „pomenit de şase săptămâni,

pomenit de un an, pomenit de şapte ani“, pentru că nici în aceste cazuri

nu există rugăciuni speciale.

                                          AC A T I S T U L

Uneori primim în Sfântul Altar de la creştini pomelnice cu titlul

ACATIST. Termenul acatist (din limba slavonă - akatistu sau din limba

greacă modernă - akatistos) are două înţelesuri:

1. Slujbă bisericească ortodoxă cuprinzând rugăciuni în cinstea

Domnului Iisus Hristos, a Pururea Fecioarei Maria sau a unor sfinţi.

2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru persoanele

înscrise pe ea. În mod greşit unii înţeleg prin acatist o slujbă de

blestem. Expresia „A da acatiste (un acatist)“ înseamnă a cere preotului

să înalţe rugăciuni către Dumnezeu, pentru persoanele din acatist. În

timpul citirii Acatistului nu se stă jos, în strane, ci în picioare sau în

genunchi în faţa icoanei sfântului spre care ne îndreptăm rugăciunea. La

Acatist aducem pomelnicul pe care se trec numai numele celor vii pentru

care ne rugăm, tămâie şi untdelemn şi le dăm preotului. Acatistele se pot

citi şi acasă, de către fiecare credincios. Cei care citesc Acatiste trebuie

să ştie că nu sunt unele mai puternice sau mai eficiente decât altele, ci

totul depinde de cel care citeşte, adică de credinţa şi convingerea cu

care se roagă.

                            CUM SE SCRIU NUMELE

                        PE POMELNIC ŞI PE ACATIST

Numele celor dragi pe care vrem să le pomenească sfinţiţii preoţi,

trebuie scrise pe pomelnic corect, aşa cum le-au primit în Taina

Sfântului Botez şi nu folosind prescurtări (Bobo, Noni, Piţi, Mimi, Nae,

Uţa, Miticuş, Coco, Bibi, Ela, Ică, Ţuţu, Miţi...) sau diminutivele cu

care i-am alintat noi sau cei din jurul nostru. Spre exemplu citim uneori

pe pomelnice:

Mişu, Mihăiţă.... în loc de MIHAIL;

Lolu, Iulică.... probabil în loc de IULIAN;

Miţa, Mariţa, Măriuca, Măruţa, Marieta, Mărioara,

Maricica.... în loc de MARIA;

Tanţa, Tanţi.... în loc de CONSTANŢA;

Paulică.... în loc de PAUL;

Găbel, Gabi, Găbiţă, Biţă.... în loc de GABRIEL;

Culina.... în loc de NICULINA;

Gogu, Goguţă.... în loc de GRIGORE;

Costel, Costică, Tică, Ică, Tache, Costache.... în loc de

CONSTANTIN;

Adi, Adiţă.... în loc de ADRIANA;

Nuţi, Nuţa, Nuţica, Lencuţa, Lina, Lenuţa, Leana, Leanca.... în

loc de ELENA;

Nicu, Nicuşor.... în loc de NICOLAE;

Veta, Elisaveta.... în loc de ELISABETA;

Fane, Ştefi, Ştefăniţă.... în loc de ŞTEFAN;

Cristi, Cristişor.... în loc de CRISTIAN;

Ioniţă, Ionuţ, Ionică, Ică, Ionişor.... în loc de IOAN;

Gigi, Gigel, Ghiţă, Gheorghiţă.... în loc de GHEORGHE;

Lisandru.... în loc de ALEXANDRU;

Vassy, Vasilică, Sică.... în loc de VASILE;

Georgica, Geta.... în loc de GEORGETA;

Lucica, Luci, Luciana.... în loc de LUCIA;

Florinel.... în loc de FLORIN;

Florica, Flori.... în loc de FLOAREA;

Mitra.... în loc de DUMITRA;

Rica, Aurica, Reli.... în loc de AURELIA;

Amelia.... în loc de CAMELIA;

Pătru, Petrică, Petrache, Petrişor.... în loc de PETRE;

Catarina, Cati, Catrinel, Catrina.... în loc de ECATERINA;

Zâna.... probabil în loc de ZENOVIA;

Tibi.... de la TIBERIU;

Andra, Andi, Andruş.... în loc de ANDREI;

Jana, Janeta, Janina.... în loc de IOANA;

Fevica.... în loc de FEVRONIA.

Uneori întâlnim diminutive care nici nu sunt nume creştineşti şi

nici nu ştim rădăcina lor: Nina, Lia, Bebe, Neta, Cola, Norica, Ela,

Sica, Miorel, Edit

... În calendarul nostru oricât am căuta nu vom găsi nici un sfânt cu

numele: Tolică, Lori, Gimi, Lilică, Bebe, Puşa, Gogu, Deian, Miruna,

Rozeta, Patrichi...

Unii creştini pun la Botez copilului lor în loc de numele unui sfânt,

un diminutiv cum ar fi BEBE!. În copilărie, până la o anumită vârstă mai

merge cum mai merge să-l strigăm BEBE, dar după ce a atins o vârstă

respectabilă (spre exemplu 87 de ani), ne este greu să-i spunem:

„DOMNUL BEBE, CE MAI FACEŢI?“

Mai există şi oameni care le pun copiilor nume din diferite

domenii:

► geografic: Elveţia, Asia, Europa;

► din domeniul electric: Lumina;

► din lumea filmelor: Supermanu, Vandana, Manix...;

► din lumea electronicelor: Patifon...;

► din industria metalurgică: Inoxidabil, Spadasin...;

► din telenovele: Marimar, Sindbad, Manix..

Uneori, cei drept mai rar, găsim în pomelnicele anumitor persoane,

nume de zeităţi: DIANA, MINERVA, VENERA, AFRODITA... Mult

mai bine ar fi fost dacă purtau numele unui sfânt, căci sfântul

respectiv, s-ar fi rugat pentru ele cât ar fi fost în viaţă, iar în clipa

grea a morţii, ar fi mijlocit la Dumnezeu pentru iertarea celor sau

celora care i-a purtat numele.

De foarte multe ori găsim în pomelnice nume care nu sunt creştinortodoxe:

ALYSSA, JACK, GILBERT, GUNTER, VILMA, ENZO,

STREBETA, CLEOPATRA, MORGANA, DOLORES, VILUŢA,

GRAZZYANO, BELMONDO, ERICO, ANGEL, CRISA,

LORELLA, SUZETA, NATALINO, RICHY,SMOCKY, BINA,

FRANCO, VANESA, CILIBICA, ALPHRED...

Dacă nu sunt botezaţi într-o Sfântă Biserică Ortodoxă, nu-i putem

pomeni în rugăciuni. Şi iată un exemplu: A venit odată o doamnă care

voia să dea la Sfântul Altar un pomelnic pe motiv că are copiii bolnavi.

Privind pomelnicul, am observat nume pe care nu le poartă creştinii:

Ahmed, Husein...şi mi-a spus că este căsătorită cu un musulman şi

acelea sunt numele copiilor ei. Şi am întrebat-o: - „Sunteţi cununată cu

cel care ziceţi că vă este soţ?“ - „Nu, părinte, că nu vrea să intre în

Biserica Ortodoxă fiindcă nu crede că Iisus Hristos este Dumnezeu şi

nu m-a lăsat să botez nici copiii în religia noastră“. Şi atunci i-am zis:

- „Îmi pare tare rău că trebuie să vă spun, dar nu pot primi acest

pomelnic din două motive: în primul rând, pentru că aceşti copii,

nefiind botezaţi, nu-i putem pomeni în Sfânta Biserică şi în al doilea

rând pentru că dumneavoastră nu sunteţi cununată religios cu

musulmanul (lucru care nici nu se poate face) şi trăiţi în păcatul

desfrânării“.

                      MENŢIUNI CARE NU TREBUIE SCRISE

                                          ÎN POMELNICE

● Copii din lume fără nume... Este cu totul greşit a scrie aşa ceva,

fiindcă neavând nume, preoţii nu-i pot pomeni şi apoi scrie „din lume“,

adică din care lume? Lumea aceasta sau cealaltă? În lumea aceasta nu

mai sunt, iar în cealaltă nu i-a primit Dumnezeu, nefiind botezaţi.

● Ioni şi Ioane, prunci înainte de vreme... (adică copii care au fost

avortaţi şi dacă nu s-ar fi întâmplat aşa, le-ar fi pus numele de Ion... şi

Ioana...)

Biserica nu s-a rugat şi nu se roagă niciodată pentru copiii avortaţi,

întrucât are fixată o învăţătură în această privinţă. Copiii avortaţi nu

intră în Împărăţia lui Dumnezeu, ei rămân în planul iconomiei, milei şi

iubirii divine. Neajungând momentul naşterii şi mai ales al botezului, ei

nu sunt părtaşi Împărăţiei lui Dumnezeu în care se intră numai prin

botez: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să

intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5).

● Tiberiu - spânzurat ; Elena - sinucidere acum 7 ani ; Alexandra

- sinucidere...

Cei sinucişi nu trebuie trecuţi pe pomelnice, întrucât conform

Sfintei Scripturi nu sunt iertaţi în veac: „Adevărat grăiesc vouă că

toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele câte vor fi hulit.

Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci

este vinovat de osânda veşnică“ (Marcu 3:28-29). Deci, pe cei ce şi-au

curmat firul vieţii, căzând în păcatul deznădejdii, nu trebuie să-i punem

pe pomelnic.

                           ALTE CERERI CE N-AR TREBUI

                            SĂ FIE NOTATE ÎN POMELNICE

Domeniul cererilor de pe pomelnice este foarte mare. Foarte mulţi

credincioşi, alături de nume adaugă pe pomelnic:

- Să vând video şi să nu mai vină garda financiară pe la chioşc;

- Baftă la revizie; Mersul de bine în afaceri;

- Să fiu văzută bine de şefi şi de restul personalului;

- Să fiu văzută bine de patron;

- Îmblânzirea şi potolirea şefilor;

- Înmuierea inimilor şefilor lui Lilică...;

- Obţinerea unei funcţii importante la locul de muncă;

- Avansarea în funcţie;

- Pentru patronii firmelor: BOMBOANA SRL; DAN-OIL şi S.C.

CÂRCEA;

- Ajutor în ancheta socială de la primărie;

- Câştig de bani;

- Strângere de bani;

- Noroc şi câştig de bani ;

- Baftă; Succes şi prosperitate;

- Noroc şi mergere de bine ;

- Noroc, sănătate şi dar de la Dumnezeu;

- Noroc să aibă în viaţă...

Asemenea cereri nu trebuie să-şi aibă locul în pomelnicele noastre

fiindcă Dumnezeu ne-a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui

Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă“

(Matei16:33).

Iar despre idolul Noroc, iată ce ne spune Părintele Cleopa (în „Ne

vorbeşte Părintele Cleopa“, volumul 7, pagina 68): „Am văzut pe unele

pomelnice pe care le aduceţi, că pomeniţi pe DRACUL NOROC,

zicând: Pentru norocul fetei, norocul băiatului, pentru norocul

familiei. De ce mi-aţi pus pe dracul pe pomelnic? Voi ştiţi cine a fost

Noroc? Cel mai mare demon care a secerat milioane de suflete...“

             CERERI PENTRU ADUCEREA SCRISEI

                    ŞI DEZLEGAREA CUNUNIILOR

● Aducerea scrisei cât mai repede, a ursitei, a destinului;

● Dezlegarea cununiilor;

● Dezlegare de cununie şi grabnică căsătorie;

● Mă rog pentru un bărbat bun fără vicii;

● Să mă dorească, să mă iubească cu o dragoste adevărată, să se

gândească în orice moment numai la mine şi să nu mai fie timid în

prezenţa mea;

● Îndepărtarea femeilor beţivane, desfrânate şi clevetitoare care

vor să ne distrugă familia.

Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu demnitate şi libertate. Ca atare,

omul este o fiinţă demnă, adică este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu:

„Să facem om după chipul şi asemănarea noastră“...(Facerea 1:26). În

acelaşi timp omul este înzestrat cu liberul arbitru, omul fiind liber să

aleagă „ calea luminii” sau „calea întunericului”. Deci nu există scrisa,

destinul sau ursita cuiva, sau alt fel spus predestinarea, ci există doar

PREŞTIINŢA lui Dumnezeu. Chiar punerea ursitorilor la copii este

păcat, fiind o reminescenţă păgână. Spre exemplu: dacă ar exista„

scrisa“, la judecata lui Dumnezeu ar spune femeile cu avorturi sau cei

care au făcut desfrânare: „Doamne, pentru ce vrei să ne judeci, Tu

ne-ai predestinat să facem aceste păcate iar noi le-am făcut!“. Cât

despre dezlegarea cununiilor, în Molitfelnic, cartea după care slujesc

preoţii, nu există nici-o asemenea rugăciune.

                          CERERI DIN DOMENIUL JUSTIŢIEI

                              ŞI AL CIRCULAŢIEI RUTIERE

Întâlnim şi dorinţe de genul acesta:

♦ Dreptate în procesul de partaj cu fosta mea soţie;

♦ Reuşită la tribunal (curtea de apel) în procesul cu robii lui

Dumnezeu...;

♦ Câştigarea judecăţii în dosarul 19049/2003...;

♦ Să fiu lăsată în liniştită posesie în curtea mea;

♦ Demararea lucrărilor pentru apă şi rezolvarea problemelor

pământului;

♦ Ferirea de accidente pe soselele şi autobenzile de circulaţie

naţionale şi internaţionale.

                      DESPRE ACATISTELE DE BLESTEM

Uneori, ce-i drept foarte rar, se aduce la Sfântul Altar câte un

pomelnic pe care scrie aşa:

Să le dea Domnul Dumnezeu duşmanilor ce ne doresc ei nouă...

(adică ce facem, venim la Sfânta Biserică să blestemăm sau să ne

rugăm?).

Iată încă un exemplu: Într-o zi a venit la mine un om înaintat în

vârstă, dintr-o comună din apropiere de Dunăre şi m-a întrebat:

„Părinte nu cumva ştiţi unde este aici, în Craiova, biserica neagră,

pentru că vreau să mă duc acolo şi să dau un ACATIST DE

BLESTEM pentru nişte vecini de-ai mei care mi-au făcut mult rău în

viaţă.“ Eu i-am spus: „Tăicuţă dragă, biserica neagră nu se află în

Craiova, ci în Braşov, şi nu se numeşte aşa pentru că acolo s-ar primi

acatiste de blestem, ci pentru că au incendiat-o turcii si de atunci a

ramas, neagra, afumată . Însă iată ce ne-a poruncit Dumnezeu: <<

Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i

blestemaţi... Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui

Dumnezeu), căci scris este: A mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti,

zice Domnul... Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele >>

(Romani 12:14-19-21)“.

                       DESPRE VISELE URÂTE ŞI DESPRE FARMECE

Alţi creştini insistă în pomelnice cu cereri către Dumnezeu pentru

izbăvirea de vise urâte şi de farmece, ca în exemplele următoare:

■ Îndepărtarea viselor urâte din somn;

■ Ferirea de duşmanii vizibili şi invizibili;

■ Anihilarea blestemelor;

■ Eliberare de sub atacurile satanice;

■ Plecarea farmecelor şi releleor din casă;

■ Spargerea de farmece şi spor în toate;

■ Limpezirea minţii duşmanilor şi îmblânzirea lor;

■ Ferirea de farmecele şi aruncăturile de la casa noastră;

■ Alungarea necuratului de lângă noi;

■ Alungarea ghinioanelor;

■ Izbăvirea de vrajbă...

Trebuie ştiut faptul că, farmece există, se fac, dar nu în acea măsură

exagerată cum cred unii. Toţi cei care nu se roagă dimineaţa, aprinzânduşi

„candela sufletului“, nu se roagă seara, nu iau anaforă şi apă sfinţită

dimineaţa pe nemâncate, nu spun „Tatăl nostru“ de câte ori se aşează la

masă, nu-i mulţumesc lui Dumnezeu după ce se ridică de la masă, nu

merg în fiecare Duminică la Sfânta Biserică, nu postesc cel puţin

Miercurea şi Vinerea, nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc (cel puţin de

4 ori pe an), nu aprind candela în casă cel puţin când se roagă, nu fac în

fiecare sfânt post sau cel puţin o dată pe an sfeştanie casei în care

stau...sunt convinşi că au „FĂCĂTURI“. Adevărul este cu totul altul:

NU SUNT PE CALEA LUI DUMNEZEU! De fapt creştinii care

participă cu regularitate la slujbele din Sfânta Biserică Ortodoxă ştiu că,

dacă n-au făcut rău nimănui, chiar dacă cineva ar face farmece împotriva

lor, ele nu se prind, pentru că nu îngăduie Dumnezeu aşa cum ne şi spune

prin gura Sfântului Apostol Pavel: „...fiţi întelepţi spre bine (adică să

faceţi bine pe cât vă stă în putere) şi nevinovaţi faţă de rău (adică să nu

faceţi rău nimănui). Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub

picioarele voastre pe satana (diavolul fiind duh, nu poate să fie zdrobit

sub picioarele cuiva dar ceea ce scrie aici se poate tâlcui prin faptul că

Dumnezeu nu-i va îngădui să facă rău)“(Romani 16:19-20).

                   DESPRE CERERILE SFINTEI BISERICI

                                PENTRU TOATE NECAZURILE

Unele pomelnice cuprind fel de fel de cereri care nu ar trebui să fie

scrise, deoarece Sfânta Biserică are rugăciuni pentru toate necazurile,

nevoile şi neputinţele noastre. Pentru a înţelege mai bine de ce trebuie să

scriem pe pomelnic doar numele, iată o partea din rugăciunile pe care le

spune preotul slujitor în Sfântul Altar, scoţând părticele (miride) pentru

toţi cei al căror nume este scris pe pomelnice, pentru cei vii, în timp ce

spune prima rugăciune (cea de mai jos) şi pentru cei morţi când spune

cea de-a doua rugăciune:

1. „Primeşte, Doamne, jertfa aceasta pentru iertarea păcatelor

tuturor fraţilor celor întru Hristos şi pentru tot sufletul creştinesc cel

necăjit şi întristat, carea are trebuinţă de ajutorul Tău; pentru

apărarea ţării acesteia şi a celor care vieţuiesc într-însa şi pentru

pacea şi bună aşezarea întregii lumi; pentru bunăstarea Sfintelor lui

Dumnezeu Biserici; pentru mântuirea şi ajutorul celor ce cu osârdie

şi cu frică de Dumnezeu se ostenesc şi slujesc, părinţi şi fraţi ai

noştri; pentru cei trimişi, pentru cei care sunt în călătorie; pentru

tămăduirea celor ce zac în boli; pentru izbăvirea celor robiţi; pentru

cei care sunt în judecăţi, în ocne, în închisori, în izgoniri, în necazuri

şi strâmtorări; pentru cei care ne urăsc şi pentru cei care ne iubesc

pe noi; pentru cei care ne miluiesc şi slujesc nouă şi pentru cei care

ne-au cerut nouă, nevrednicilor să ne rugăm pentru dânşii; pentru

fraţii noştri care sunt în slujbe, şi pentru toţi cei care slujesc şi au

slujit în sfânt locaşul acesta“.

2. „Pentru pomenirea şi iertarea păcatelor tuturor celor din

veac adormiţi întru dreapta credinţă: ale strămoşilor, ale moşilor,

ale părinţilor, ale maicilor, ale fraţilor, ale surorilor, ale fiilor şi

fiicelor, ale celor dintr-o rudenie şi ale celor dintr-o seminţie cu noi şi

ale tuturor celor care au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii

veşnice; ale ctitorilor Sfânt locaşului acestuia, ale miluitorilor şi

făcătorilor de bine; ale tuturor celor care s-au ostenit şi au slujit în

sfânt locaşul acesta: arhierei, arhimandriţi, ieromonahi, preoţi,

ierodiaconi, diaconi, monahi, monahii, slujitori şi dregători; ale

fericiţilor patriarhi, ale ortodocşilor arhierei şi preoţi; ale

dreptmăritorilor creştini, pe care i-au acoperit apa, marea, râurile,

izvoarele, bălţile, puţurile, sau războiul i-a secerat şi cutremurul i-a

cuprins, tâlharii i-au ucis şi focul i-a ars, sau fiarelor, păsărilor,

jigăniilor şi la toată firea celor din mare s-au făcut mâncare; a celor

răpiţi fără de veste, ale celor arşi de trăsnete şi ale celor îngheţaţi în

munţi, pe cale, în loc pustiu şi în sihăstrie; ale celor care au pătimit

în zile bune şi în nenorocire, în închisori şi în lagăre; ale celor pe

care i-au ucis calul sau grindina, zăpada, ploaia înmulţită, cărămida

şi ţărâna i-au împresurat şi de năpraznă au căzut; ale celor pe care

i-au omorât băuturile otrăvitoare, înecările cu oase; ale celor loviţi

de tot felul de aruncare: a fierului, a lemnului şi a oricărui fel de

piatră; ale celor sfârşiţi de chiotul tare, de alergare grabnică, de

palmă, de pumn, de lovitură cu piciorul, de ciumă, de foame, de sete,

de muşcături înveninate, de călcarea cailor, de sugrumare de cel de

aproape, sau marea sau pământul desfăcându-se i-a înghiţit; şi de

toată vârsta: bătrâni, tineri, voinici, copilandri, copii, de parte

bărbătească sau femeiască; şi pe care nu i-am pomenit, din neştiinţă

sau din uitare, Însuţi îi pomeneşte Dumnezeule, Cel ce ştii numele şi

vârsta fiecăruia“.

De asemenea, în timpul Sfintei Liturghii, în ecteniile mari şi cele

mici sunt cuprinse tot felul de cereri pentru: pacea lumii şi a noastră a

fiecăruia, buna întocmire a văzduhului, îmbelşugarea roadelor

pământului, cei bolnavi, cei ce se ostenesc şi pentru a lor mântuire,

pentru ţara noastră, oraşe şi sate, pentru a fi izbăviţi de necaz,

nevoie, mânie, pentru cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi prin aer,

pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiţi, pentru

ca să fim izbăviţi de tot necazul, mânia şi primejdia, pentru cei

adormiţi din neamurile noastre (stămoşi, moşi, părinţi, fraţi, surori şi

toţi cei dintr-o rudenie cu noi...).

Deci, pe pomelnic trebuie să trecem

doar numele celor pentru care ne rugăm !

                                         Iubiţi credincioşi,

Întrucât împlinirea cererilor şi a dorinţelor noastre bune şi decente,

presupune continuitate în rugăciune, înseamnă că a avea în Sfântul Altar

în permanenţă dat un pomelnic (anual sau reînnoit din 6 în 6 săptămâni),

trebuie să fie o preocupare consecventă a credinciosului. Ca nu cumva

să greşim şi să ni se spună ca şi celor doi Sfinţi Apostoli Iacob şi Ioan:

„Nu ştiţi ce cereţi!“ (Marcu 10:38), să recapitulăm cele ce le-am

învăţat din această cateheză:

1. Pomelnicul şi Acatisul se dau la Sfântul Altar pentru pomenirea

celor pentru care ne rugăm. Acatistul este şi el tot un pomelnic în care se

trec numai numele celor vii şi se dă preoţilor spre a-i pomeni pe cei

pentru care ne rugăm , înainte de slujba Sfântului Acatist (luni, miercuri

şi vineri).

2. Când dăm la o Biserică, la o Mănăstire, un pomelnic pe 6

săptămâni, pe 3luni, pe 6 luni sau pe un an întreg, scriem numele celor

vii în stânga iar numele celor morţi în dreapta.

3. Acatiste de blestem nu se dau şi nici nu se primesc în Sfânta

Biserică pentru că preoţii se roagă din tot sufletul numai pentru binele

tuturor.

4. Atât pe pomelnice cât şi pe acatiste să-i trecem în primul rând pe

slujitorii lui Dumnezeu fără de care nu ne-am putea mântui (patriarh,

mitropolit, episcopi, preot duhovnic, apoi călugări, călugăriţe etc.) şi

apoi pe cei dragi ai noştri.

5. Pe pomelnic, la rubrica celor vii, scriem numele corect, adică

cel cu care a fost botezat (dacă i s-au pus două nume, le scriem pe

amândouă).

6. În dreptul numelor scrise în pomelnic sau în acatist nu se trece

nici-o altă cerere (noroc, sănătate, bani, câştig la procese, dezlegări de

cununii, alungarea de farmece, aducerea ursitei...).

7. Când dăm pomelnic la slujba Sfântului Maslu scriem pe el

numai numele celor vii.

8. De asemenea, atunci când dăm pomelnicul la slujba Litiei vom

trece pe el numai numele celor vii.

9. Lângă numele celor morţi nu trebuie să mai adăugăm nimic

altceva (spre exemplu: nespovedit, neîmpărtăşit şi fără lumânare) sau

†(adică nespovedit ), ††(adică nespovedit şi neîmpărtăşit), †††(adică

nespovedit, neîmpărtăşit şi fără lumânare).

10. Să nu mai scriem la rubrica celor morţi „Copii din lume fără

nume“ sau „Ioni şi Ioane, prunci înainte de vreme... “.

11. Să nu trecem în rubrica celor morţi pe cei care s-au sinucis.

   12. Să nu mai adăugăm după numele celui decedat menţionări ca acestea: „Pomenit(ă) de 3 zile, 6 zile, 9 zile, 6 săptămâni, 1an, 7 ani...“.

                          Iată, în imaginile de mai jos, un exemplu
                                    de pomelnic şi de acatist:

Bibliografie: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Preot prof. dr. Nicolae D. Necula, Tradiţie
    si înnoire în slujirea liturgică, Editura Episcopiei Dunării de jos, Galaţi, 2001; Preot dr.
Ioan  Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M. al B.O.R.,1995; Învăţătura de
   credinţă   creştin ortodoxă, Cluj, 1993;
 Pr. prof. Nicolae Necula, „Cum şi ce trebuie să se roage creştinii
în locaşul de cult şi în rugăciunea particulară“; Vestitorul Ortodoxiei, ianuarie, 2002, pag. 15.

Completare la cateheza despre Lumânare, candelă şi mântuire

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                                                                       PREOT IOAN
    În cadrul cultului lumânările se aprind şi se ţin în mână sau se pun în sfeşnice. La evrei, candela avea forma unui sfeşnic cu şapte braţe aşezate pe o ţeavă, pentru untdelemn, cu orificii pentru fiecare braţ. Creştinii proveniţi din evrei au adus cu ei deprinderea de a folosi lumânări şi candele în cultul creştin. „Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui“ (Matei 25:1). „Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele“ (Psalm 118:105).
Când se arde candela, în faţa Sfintelor icoane, îngerul candelei, înger păzitor care stă mereu în casă cât arde candela, stă aici în casa ta şi dincolo te va întâmpina când sufletul pleacă din această lume materială. Stă deci atâtea zile cât ai ars candela în casa ta, pe care o păzeşte şi o ocroteşte de orice rău, iar când sufletul tău va pleca dincolo, tot atâtea zile te plimbi prin Rai şi ai să te îndulceşti de acele bunătăţi, chiar dacă tu nu ai reuşit să te mântuieşti cât ai trăit pe pământ, şi numai după ce s-au scurs zilele în care tu ai ţinut candela aprinsă la icoanele din casa ta pe pământ, numai atunci te duci la locul rânduit de Dumnezeu după faptele tale din viaţă. Când ai aprins şi ai ars mereu candela la icoane, 24 de ore în şir, îngerul candelei îţi aduce şi sădeşte în grădina ta care o face în Rai, ca răsplată pentru mica ta jertfă pe care ai făcut-o cu atenţie şi cu credinţă, îţi aduce o floare din care s-a făcut uleiul sau un pom dacă era ulei de măslin. Iată cum ţi-ai pregătit grădina ta în ceruri încă fiind tu în viaţă şi pe pământ. Dacă ai aprins candela şi ai plecat de acasă şi între timp candela s-a stins, primul lucru pe care îl faci, spălându-te mai întâi pe mâini, este s-o aprinzi. Îngerul nu mai pleacă, iar dacă te  iei cu alte treburi şi neglijezi aprinderea candelei, îngerul pleacă mâhnit şi revine numai după ce tu o aprinzi din nou. Dacă tu ai aprins permanent candela şi ai plecat de acasă lăsând-o aprinsă, chiar dacă ţi s-a rânduit sfârşitul în alte împrejurări, adică se întâmplă, cu voia lui Dumnezeu, să mori pe drumuri sau în altă parte decât în casa ta şi nu are cine să-ţi aprindă o lumânare, cu lumina candelei te însoţeşte îngerul pe drumul de dincolo, se socoteşte deci că ai lumânare aprinsă şi nu mori în întuneric.
 Când aprinzi candela sau adaugi ulei, adu-ţi aminte de turcul acela care aprinde în fiecare zi candela la icoana Sfântului Nicolae (icoana o luase dintr-o Biserică creştină pe care o jufuiseră semenii săi după căderea Constantinopolului) şi de minunea ce i s-a făcut cu prinderea hoţului ce îi prădase casa în lipsa sa. Este bine să dai de pomană, pentru mântuirea sufletului tău candele. Dumnezeu şi Maicuţa Domnului să vă aibă sub Sfântul Acoperământ. (Din sfaturile părintelui Nicolas, Mănăstirea Marea Meteora, Grecia).

                             De ce aprindem candela înaintea icoanelor

 În primul rând – deoarece credinţa noastră este lumină. Hristos a spus: „Eu sunt lumina lumii“ (Ioan 8: 12). Candela ne aminteşte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
În al doilea rând – pentru a ne reaminti de virtuţile strălucitoare întrupate de Sfântul înaintea icoanei căruia aprindem candela, întrucât Sfinţii sunt numiţi „fii ai luminii“ (Ioan 12: 36; Luca 16: 8).
 În al treilea rând – pentru a ne mustra pentru faptele noastre întunecate, pentru dorinţele şi gândurile noastre viclene, pentru a ne chema pe calea luminii Evangheliei, şi astfel să fim mai râvnitori în a împlini poruncile Mântuitorului: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre cele bune“ (Matei 5:16).
 În al patrulea rând – deoarece candela reprezintă mărunta noastră jertfă adusă Domnului, Care pe deplin S-a dat pe Sine Însuşi ca jertfă pentru noi, şi ca semn de recunoştinţă şi de iubire arzândă faţă de El, de la Care cerem în rugăciune viaţa şi sănătatea, mântuirea şi tot ceea doar nemărginita iubire cerească poate dărui.
În al cincilea rând – pentru ca îngrozirea să cuprindă duhurile cele rele care uneori se năpustesc asupra noastră chiar şi la vremea rugăciunii, răspândindu-ne gândurile de la Ziditorul nostru. Puterile cele viclene îndrăgesc întunericul şi se cutremură la vederea oricărei lumini, mai ales înaintea celei ce vine de la Dumnezeu şi de la cei bineplăcuţii ai Săi.
În al şaselea rând – pentru ca lumina să ne dezrobească din chingile iubirii de sine şi să ne înalţe către uitarea de sine. Aşa precum untdelemnul şi fitilul ard în interiorul candelei, supuse voii noastre, tot astfel şi noi să avem întotdeauna sufletele înflăcărate de iubire în toate suferinţele noastre, de-a pururi plecându-ne voii dumnezeieşti.
 În al şaptelea rând – pentru a ne învăţa că aşa precum candela nu se poate aprinde singură, fără ajutorul nostru, tot astfel, inima noastră - candela noastră lăuntrică - nu se poate aprinde fără focul harului dumnezeiesc, chiar de s-ar împodobi cu toate virtuţile. Cu adevărat, toate aceste virtuţi ale noastre se aseamănă materiei combustibile, iar focul care le aprinde vine de la Dumnezeu. În al optulea rând – pentru a ne aminti că, mai întâi de toate, Ziditorul lumii a creat lumina, şi abia după aceea toate celelalte: „Şi a zis Dumnezeu, să fie lumină: şi a fost lumină“ (Facere 1:3).
Aidoma trebuie să se petreacă şi în viaţa noastră duhovnicească, adică înainte de orice altceva lumina adevărului lui Hristos să lumineze înlăuntrul nostru. Căci de la această lumină a adevărului lui Hristos orice faptă bună a noastră răsare, se înfiripează şi creşte înăuntrul nostru (Sfântul Nicolae Velimirovici).
Fie ca Lumina lui Hristos să strălucească şi în sufletele noastre! Nu există suficient întuneric în tot universul ca să biruiască lumina unei singure candele!!!

Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa”

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



                O, Fecioară Preamărită, înfrumuseţarea prodromiţilor şi lauda închinătorilor, tu i-ai spus Sfântului Petru Athonitul că „Muntele Athosului l-am ales, din toate părţile pământului, şi am hotărât să îl afierosesc spre a fi îndestulată locuinţă monahilor şi pustnicilor”, şi în acest munte ai voit a aduce icoana ta. O, împăcare a noastră cu Dumnezeu, care ne-ai dăruit noul praznic de minuni izvorâtor al icoanei tale, nimeni n-a pierit din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credinţe. Tu, care împleteşti cununi după vrednicie celor ce te laudă şi dăruieşti cererile tuturor celor ce te cinstesc după cuviinţă, din negura patimilor mântuieşte-ne, curăţind necurăţia noastră.
Neadormita noastră păzitoare, care degrabă îi întâmpini pe cei ce te cheamă, dat-ai robilor tăi chipul feţei tale cel preacinstit şi cu totul luminos, pe care îl sărutăm mulţumind, şi cu dragoste şi credinţă închinându-i-ne. Arată-ţi milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor şi al ispitelor, izbăveşte-ne de toată vătămarea trupească şi sufletească şi fii mijlocitoare a mântuirii noastre. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău nefăcut de mână omenească, ca să cinstească înfricoşatele minuni, semnele mai presus de fire ale icoanei tale.
O, pavăză tare a clerului bisericesc şi sprijin al celor din cinul monahicesc, miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale pe ortodocşii arhierei, preoţi şi diaconi, pe toţi monahii şi pe tot poporul dreptcredincios care ţi se închină. Ocroteşte obştea Părinţilor prodromiţi şi pe toţi închinătorii care aleargă la icoana ta făcătoare de minuni. Caută spre noi cu milostivirea ta şi cu rugăciunea ta învredniceşte-i pe toţi creştinii să vieţuiască cu Hristos şi în locaşurile cereşti să se desfăteze. Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău şi dăruieşte celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, în vecii vecilor. Amin.

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie:Bucură-te, Slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DUMNEZEU ŞI ...

 FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE .... ... FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI   DUMNEZEU ŞI OMUL

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

Motto: «Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică» (Ioan 3:16).

                                                                                                         Preot Ioan

                               (Sinteză din învăţăturile Sfinţilor Părinţi)

                                               Iubiţi credincioşi,

DUMNEZEU poate fi iubit, dar nu gândit. Poate fi prins şi apropiat prin iubire, dar niciodată prin gândire. Dumnezeu este începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui bine. În sine, Dumnezeu este gândire necunoscută, Cuvânt negrăit şi viaţă necuprinsă.
DUMNEZEU este asemenea unui cerc ale cărui margini nu sunt nicăieri, iar al cărui centru este pretutindeni. Pentru aceea a venit Hristos în lume să cunoască şi să înţeleagă tot omul cât de mult îl iubeşte Dumnezeu. Iisus se face ascultător Tatălui, vindecând propria noastră neascultare şi devine pentru noi modelul unei ascultări fără de care nu există mântuire.
DUMNEZEU, nu doar că nu lasă să fim ispitiţi peste puterile noastre, dar ne şi ajută chiar în ispită, ne sprijină şi ne întăreşte, dacă noi facem ce se cuvine din partea noastră şi nu ne lipsesc bunăvoinţa, nădejdea în El şi răbdarea. DUMNEZEU ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decât cea cu care le primim noi. Am văzut case şi m-am gândit la arhitect. Am văzut lumea şi am înţeles Pronia. Am văzut corabia fără cârmaci scufundându-se. Am văzut oameni neisprăvind nimic fără Dumnezeu. Am înţeles că toate există prin rânduiala Domnului. Chiar dacă noi ne depărtăm uneori de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi.
DUMNEZEU va avea întotdeauna ceva ce să-l înveţe pe om, iar omul va avea întotdeauna ceva de învăţat de la Dumnezeu. Unde este înţelepciunea lui Dumnezeu, nu mai este nevoie de înţelepciunea oamenilor. Este cu neputinţă să dobândim înţelepciunea fără să trăim într-un mod înţelept. Înalţă-te mai mult prin viaţă, decât prin gândire. A vorbi despre Dumnezeu este un lucru mare, dar este un lucru şi mai mare a te curăţi pentru Dumnezeu.
 IISUS ne-a împăcat prin Sine atât cu Tatăl cât şi între noi. La Iisus poţi privi fără să încetezi să-i priveşti şi pe ceilalţi. Dumnezeu s-a făcut purtător de trup pentru ca omul să poată deveni purtător de duh.Totul este săvârşit de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh, Treime Sfântă, slavă Ţie!“
 MÂNTUITORUL a ales Crucea fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El s-a sfârşit îmbrăţişându-ne. Crucea este poarta tainelor. Prin linia verticală, crucea îl arată pe Dumnezeu, iar prin linia orizontală se arată toată zidirea în atârnare desăvârşită de Domnul, neavând alt suport al existenţei, altă nădejde afară de Dumnezeu.
CRUCEA este izvor de tămăduire, uşa tainelor, arma păcii, veselia sufletelor noastre. Orice faptă bună este o cruce. Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi. Să nu-ţi duci crucea târâş, adică văitându-te, oftând şi cârtind, ci mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru toate: bune şi rele, ştiute şi neştiute. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate. Urmează-L pe Hristos nu numai la înviere ci şi la cruce. Fii totdeauna cu Dumnezeu dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine, sau altfel spus, caută-l pe Dumnezeu în vreme de pace, dacă vrei să-l găseşti în vreme de război. După fire, Dumnezeu este în afara tuturor lucrurilor. Dar prin lucrările Sale este în toate. Nici un folos nu vine din lucrarea omului fără înrâurirea de sus. Fiecare din noi este ajutat de celălalt în mod providenţial. OMUL dinafară nu este decât o oglindă a celui dinăuntru. Omul, corabie mică, dar acolo se află lei şi balauri, creaturi otrăvitoare şi răutate, cărări bolnave şi prăpăstii fără fund. Dar sunt de asemenea şi Dumnezeu şi îngerii, viaţa şi împărăţia, lumina şi apostolii, cetăţile cereşti şi comorile de har. Acolo sunt toate, este un altar.
OMUL este coroana creaţiei. Creştinii nu se nasc creştini, ci devin creştini. Nimeni nu se naşte creştin, dar oricine poate deveni creştin. Pentru a fi un bun creştin am pe Hristos întreg pentru mântuirea mea, Scriptura întreagă pentru studiul meu şi lumea întreagă drept parohia mea. Creştinii trăiesc în trup, dar nu după trup. Trăiesc pe pământ, dar vieţuiesc ca în ceruri. Ei nu sunt o societate nouă după trup, ci după spirit, căci deşi viaţa lor materială este la fel ca a tuturor oamenilor, ţinuta lor morală şi duhovnicească este excepţională, ei sunt pentru lume ceea ce este sufletul pentru trup. Fiecare din noi este pictorul propriei sale vieţi. Sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm. Purtarea creştinilor să fie cea mai bună apologie (apărare) a credinţei lor. Nu poate exista Biserică în afara iubirii. Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor. Ceea ce are omul dumnezeiesc în el, este putinţa de a face bine. În lume există un singur bine şi un singur rău: unicul bine este mântuirea, iar unicul rău este pierderea ei. Când un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii. Odată iniţiat îl întâmpină bucuria. Odată primit îl găzduieşte omenia. Pe cel flămând îl hrăneşte bunătatea, pe cel deznădăjduit îl călăuzeşte credinţa, iar pe cel tulburat, dragostea. Să ne cinstim unii pe alţii pentru a învăţa să-L cinstim pe Dumnezeu. O, dacă omul L-ar cinsti pe Dumnezeu aşa cum Dumnezeu îl cinsteşte pe om ! Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora. Este greu să-i deosebeşti pe cei cu adevărat săraci de cei prefăcuţi. Gândiţi-vă că este mai bine să dăm ajutor celor ce nu-l merită, decât să nu-l dăm celor care-l merită şi care au cu adevărat nevoie de el. Am căzut prin păcat, dar ne ridicăm prin căinţă. Cel ce-şi vede păcatele, va vedea pacea. Când noi ne aducem aminte de păcatele noastre, Dumnezeu le uită. Este multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se căieşte. Noi nu trebuie doar să iertăm, ci să şi uităm. Nu ierta doar din ascultare faţă de Dumnezeu ci din plăcere pentru ceilalţi. Dar acela care se împacă cu ceilalţi spre a fi lăudat, acela-şi face rău singur. A ţine minte răul, înseamnă a fi biruit de rău. Împacăte cu Dumnezeu şi mulţi oameni vor veni să se împace cu tine. Iertaţivă unul pe altul după cum v-a iertat şi Dumnezeu pe toţi în Hristos. Căinţa ne deschide cerul. Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune. Intră în Sfânta Biserică Ortodoxă şi te căieşte. Aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor. Dumnezeu ne-a dat mila ca o poruncă a dragostei. Cu un bănuţ dăruit poţi cumpăra cerul. nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acest bănuţ atunci dă un pahar cu apă rece. Hrăneşte-l pe cel ce moare de foame. Dacă nu o faci îl ucizi.
SUFLETUL trăieşte veşnic şi nu poate muri căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu şi la judecata de apoi sufletul iarăşi se va uni cu trupul. Când veţi curăţa sufletele voastre, atunci se vor curăţi şi se vor împărtăşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, receptive la lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire.
 CREDINŢA fără fapte moartă este. Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală, ci gândeşte că toată fiinţa sa se mărgineşte la viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa mult de faptele bune.
CREDINŢA în înviere este adevărata mângâiere în suferinţe, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii. Cel ce crede, se teme, cel ce se teme, se smereşte. Cel ce se smereşte, se îmblânzeşte. Cel blând păzeşte poruncile, cel ce păzeşte poruncile se luminează, Cel luminat se împărtăşeşte de tainele cuvântului dumnezeiesc. 

CREDINŢA face ceea ce omul şi legea nu pot face. Un lucru mic, este un lucru mic, dar credinţa din lucrurile mici este un lucru mare. Cine e credincios în lucrurile mici, e credincios şi în cele mari. Trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce este de folos sufletului, nu ceea ce ni se pare că este de folos nouă.
 POSTUL adevărat este abţinerea de la orice lucru rău. Eşti stăpân pe pântece, fii atunci dar stăpân şi pe limbă.
POSTUL acela este adevărat care este prezent în toate. Pe toate le curăţeşte şi pe toate le vindecă. Câţi săraci nu puteau fi hrăniţi datorită unei zile de post? Cel ce nu cunoaşte postul nu cunoaşte crucea. Nu-l invidiaţi pe cel bogat pentru averea sa, pe cel puternic pentru demnitatea sa, iar pe cel înţelept pentru ştiinţa sa. Căci toate acestea sunt mijloace ale virtuţii doar pentru cei ce le întrebuinţează bine. Fericirea în sine nu stă în ele însele.
 RUGĂCIUNEA este singura ce ne poate înălţa la cunoştinţa lui Dumnezeu. Teologia fără trăire este teologia diavolilor.
 RUGĂCIUNEA este alungarea întristării şi a descurajării, rodul bucuriei şi al mulţumirii. Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului.
 RUGĂCIUNEA ta rămâne neauzită când o acoperă strigătul celui năpăstuit de tine. Când tu vorbeşti în ascuns cu tine însuţi cuvintele tale sunt cercetate în cer, de aceea şi răspunsurile îţi vor veni de acolo. Dacă te vei ruga pentru toţi, toţi se vor ruga pentru tine. Inima cea mai milostivă este aceea care arde pentru toată făptura: pentru oameni, pentru păsări, pentru demoni şi pentru toată zidirea. Nici fecioare, nici femei măritate, nici monahi, nici mireni, ci o hotărâre dreaptă caută Domnul şi primind-o ca pe însăşi fapta, trimite aceluia Sfântul Duh pentru a lucra împreună cu el, pentru a îndrepta viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască.
RUGĂCIUNEA este lucrul cel mai simplu şi în acelaşi timp cel mai dificil. Ce să facă Dumnezeu cu mulţumirile noastre, când cu faptele îi arătăm doar nemulţumire. A-i mulţumi lui Dumnezeu când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit. A-i mulţumi însă când este furtună, atunci se arată adevărata recunoştinţă.

RUGĂCIUNEA înseamnă starea de permanentă recunoştinţă. Să mulţumim în toate pentru toate. Omul care mulţumeşte lui Dumnezeu pentru relele ce trec peste el nu simte acele rele.
RUGĂCIUNEA este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate. Unde se termină rugăciunea începe păcatul. Cerul este adesea mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus. Doamne, Tu erai înlăuntrul meu, dar vai, eu însumi eram în afara mea. Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei. Omule, ai fost creat liber şi chemat spre libertate. Aşa că nu te face robul păcatelor. Acela este cu adevărat liber, care trăieşte întru Hristos. El se află deasupra tuturor nenorocirilor. Dacă el însuşi nu-şi va face rău, atunci niciodată altul nu-i va face rău cu adevărat.„Doamne, fă-mă robul Tău, ca să fiu cu adevărat liber“. 
MILOSTENIA înseamnă a da cu bunăvoinţă şi cu bucurie. Rugăciunea şi postul sunt lipsite de putere, neînsoţite de milă. Fără milostenie rugăciunile tale nu se ridică la cer şi nu uita că mila biruieşte judecata. Dacă nu dai cu tot sufletul, mai bine nu mai da, fiindcă aceasta nu este milostenie, ci pagubă. Mai mare fericire

este a da decât a lua. Nu dăm celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie. Cu adevărat milostiv este acela care-i îmbrăţişează pe toţi şi nu lasă pe nimeni în afara inimii sale. Dăruind vei dobândi. De eşti drept teme-te de mânia lui Dumnezeu ca să nu cazi. Cine crede că stă (în credinţă), să ia aminte să nu cadă. De eşti păcătos încrede-te în mila Domnului ca să te poţi ridica. Trebuie să ţii capul plecat pentru că în felul acesta în suflet coboară smerenia şi evlavia. Astfel învăţăm să-i respectăm pe ceilalţi, să-i cinstim, să-i iubim ca mai buni decât noi, ca pe prietenii noştri, ca pe icoanele lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne-a spus: „Învăţaţi de la mine cum au fost făcute cerul şi pământul, cum au fost create toate cele văzute şi nevăzute, cum se fac minuni şi se înviază morţii“, dar ne-a spus: „Învăţaţi-vă de la mine că sunt blând şi smerit cu inima“.

 FAMILIA este o mică biserică. Toţi suntem fiii unei mari familii. Noi îl numim pe Dumnezeu Tată, dar El ne-ar putea răspunde: „Dacă tu ai fi fiul meu, ar trebui ca viaţa ta să fie după însuşirile mele, altfel, Eu nu recunosc în tine icoana Fiinţei Mele“. 
LUMINA este Dumnezeu. Fiţi mica reflexie a unei mari lumini. Sufletul şi Hristos, doar acestea două să te intereseze. Lumea toată de ar cădea, pe acestea două nimeni nu ţi le poate lua, afară numai dacă nu le dai tu, cu voia ta. Fii împăcat cu sufletul tău şi atunci cerul şi pământul se vor împăca cu tine. Dacă ajungem lângă Dumnezeu suntem în cer. Să ne facem sufletul cer. Caută-l
pretutindeni pe cel ce este pretutindeni.
 BINELE nu-l găsim în cele trecătoare ci suntem chemaţi să ne împărtăşim din bunurile cele veşnice şi adevărate. Ce sunt toate lucrurile vieţii în comparaţie cu liniştea inimii?Orice om de rând care L-a aflat pe Dumnezeu îl poate arăta prin felul lui de viaţă, mărturisindu-L în toate. Totul este făcut spre binele nostru, pentru mântuirea noastră. Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastră. Suferi de pe urma unui om rău? Iartă-l ca să nu fie doi oameni răi. 
VIAŢA ŞI MOARTEA mea depind de ceilalţi căci, dacă l-am câştigat pe aproapele meu, L-am câştigat pe Dumnezeu. Mântuirea este în acelaşi timp şi lucrarea lui Dumnezeu şi a noastră. Dumnezeu este ascuns în poruncile sale, iar cei ce-L caută îl găsesc doar în măsura împlinirii lor.
  DRAGOSTEA este începutul şi sfârşitul mântuirii noastre. Eşti desăvârşit atunci când în locul tău îl preferi pe aproapele. A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde de om, deoarece Dumnezeu este oriunde.A iubi cineva pe cel drag este un lucru al firii. A iubi cineva şi pe vrăjmaş este un lucru al harului. Dragostea este bucuria de a face altora bucurie. Sărăcia şi bogăţia nu pot învinge dragostea, dar dragostea poate învinge şi sărăcia şi bogăţia. Dragostea îl preface pe cel ce iubeşte în chipul celui iubit. Dacă-L iubeşti pe Dumnezeu, Dumnezeu vei fi, dacă-l iubeşti pe diavol, diavol vei fi. Dacă-ţi iubeşti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii: de a uni pe cel ce iubeşte cu cel iubit. Dragostea este rădăcina şi izvorul binelui. Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu. Dragostea este adevărata slujbă pentru Domnul. Dragostea este raiul. Întrucât este iubire, Dumnezeu se mişcă, iar întrucât este iubit, Dumnezeu mişcă spre sine toate lucrurile care sunt capabile de dragoste. Dumnezeu nu se uită la fapte ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu e nimic puţin când oamenii iubesc mult. Numai cine-şi iubeşte aproapele îl iubeşte pe Dumnezeu. Dumnezeu nu ne porunceşte şi nu doreşte să fim trişti în inima noastră. Mai degrabă doreşte ca din iubire pentru El să avem mereu bucurie în suflet. Omul dacă are virtuţi, dacă face fapte bune, dacă s-a unit cu Dumnezeu, sufletul său se va veseli cu bucuria cea adevărată. Pe cel ce se bucură în Domnul nici un necaz nu-l va scoate din bucuria lui. «Frica Numelui Tău, Doamne, varsă bucurie în sufletul meu!». Dacă vrei să fii fericit nu căuta fericirea. Fericit este acela care nu gândeşte rău. Cât despre mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu.

PREOŢIA se săvârşeşte aici pe pământ, dar ea are rang între dregătoriile cereşti. Însuşi Hristos a întemeiat această slujire. El a stabilit ca în timp ce suntem încă în trup, să facem serviciu îngeresc. Dacă cineva îl dispreţuieşte pe preot, imediat şi Dumnezeu îl va dispreţui pe el. Cel care-l vorbeşte de rău pe preot, îl loveşte pe Hristos în lumina ochilor.
 CĂLUGĂRUL este cel care, despărţindu-se de toţi, s-a unit cu toţi. Admirăm pe sfinţi nu atât pentru înţelepciunea şi iubirea lor în necazuri, ci mai mult, pentru că ei rămân la fel de râvnitori şi după ce furtuna a trecut, lăsând loc liniştit. Nu e nici o minune căinţa omului la necaz, ţinută în frâu prin frică, ci după ce a trecut încercarea, aceasta să continue în a-şi arăta înţelepciunea sufletului.
SFINŢENIA vine din dragoste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi. Desăvârşirea omului este de a se socoti pe sine nedesăvârşit. Îi cinstim pe sfinţi imitându-i. Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea. Preasfânta Fecioară Maria, ea singură şezând între Dumnezeu şi oameni, pe Dumnezeu La făcut Fiul Omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu.
DEZNĂDEJDEA este mai cumplită decât păcatul. Cel care îşi pierde nădejdea în Dumnezeu, acela face cel mai mare păcat, tăgăduind astfel că Domnul este iubire, milă şi putere.Cel care şi-a pierdut nădejdea a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit. Cel dintâi a căzut în deznădejde curmându-şi viaţa. Cel de-al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin căinţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu.
PĂCATUL este nedreptate. Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou. Cine păcătuieşte, fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul. Iubeşte-i pe păcătoşi, dar urăşte faptele lor. A greşi este omeneşte. A deznădăjdui este diavolesc. Nu atacul gândului este păcat, ci convorbirea prietenească a minţii cu păcatul. Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu. Egoismul este rădăcina tuturor patimilor. Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi. Indiferenţa şi lenea sunt mai vătămătoare decât toată lucrarea diavolească. Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri : conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea. Împotriva firii este duşmănia şi mai presus de fire sunt iertarea şi binele dezinteresat. Dumnezeu te-a făcut pe tine judecător, dar numai pentru păcatele tale, nu şi pentru ale altora. Dacă ierţi puţin, puţin ţi se va ierta. Dacă ierţi mult, multe ţi se vor ierta. Dacă ierţi din inimă, la fel îţi va ierta şi Dumnezeu ţie.

 ORI VEI FACE CE VREA DUMNEZEU, ORI VEI PRIMI CE NU VREI TU. 

BOGĂŢIA nu este în sine ceva rău sau bun, ci o unealtă de care te poţi folosi rău sau bine.
 Eşti bogat? Foarte bine. Eşti zgârcit? Foarte rău. Nu bogaţii vor fi

osândiţi, ci cei ce slujesc bogăţiei. În cele trecătoare nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul. Săracilor, ce vă lipseşte dacă-L aveţi pe Dumnezeu? Bogaţilor, ce aveţi dacă vă lipseşte Dumnezeu? Nimic nu este mai mare decât omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic decât omul fără Dumnezeu. Fără Tine Doamne, nu sunt nimic în această lume. Prin urmare, fără Tine, ce-aş putea fi în veşnicie? Orice vei face, să faci după propriile tale puteri, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru mântuirea oamenilor.

 ORICE VEI VREA SĂ FACI ÎN VIAŢĂ, TOTDEAUNA SĂ-ŢI PUI NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU ZICÂND: VREAU SĂ FAC... CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU! ŞI ATUNCI VEI REUŞI!

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev)

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” este o icoană de tip „Hodighitria” („Îndrumătoarea”). Icoana a apărut în timpul domniei Marelui Cneaz Vasile al II-lea al Moscovei și a Sfântului Macarie, făcătorul de minuni care s-a nevoit pe malurile pustii ale râului Unzha.

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev) este prăznuită pe 17 septembrie.

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” este o icoană de tip „Hodighitria” („Îndrumătoarea”). Icoana a apărut în timpul domniei Marelui Cneaz Vasile al II-lea al Moscovei și a Sfântului Macarie, făcătorul de minuni care s-a nevoit pe malurile pustii ale râului Unzha.

La data de 17 septembrie 1442, la aproximativ ora trei spre dimineață, când Sfântul Macarie termina de citit acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, chilia sa a fost luminată deodată de o lumină nemaiîntâlnită. Călugărul s-a tulburat și a început să se roage cu ardoare.

Dincolo de pereții chiliei a auzit refrenul angelic: „Bucură-te, cea plină de dar, Maică pururea Fecioară!”, cu frică și cu uimire călugărul a ieșit din chilia lui și în partea dinspre nord-vest a văzut Icoana Maicii Domnului înconjurată de o aureolă luminoasă.

Icoana se afla aproape de chilia ascetului. Cu un fior de bucurie, călugărul a căzut la pământ și a strigat: „Bucură-te, Maica lui Dumnezeu! Bucură-te, izvor care pururea dai izbăvire la toată lumea, care ocrotești și mijlocești pentru toată țara Galiciei!”

Sfântul Macarie a luat cu respect icoana și a așezat-o în chilia sa, de aceea, chilia a ajuns să fie numită și „chilia-icoanei”. Mai târziu, ucenicii călugărului au numit Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” sau „Macariev”. Pe locul apatiției Sfintei Icoane, a fost întemeiată o mănăstire care a fost de asemenea numită „Macariev”.

Au fost făcute copii ale Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev), care au devenit la fel de renumite ca și originalul.

 sursa

 http://sfminasv.blogspot.it/2014/09/17-septembrie-sf-mc-sofia-si-cele-trei.html