DIN SUFLET PENTRU SUFLET: DESPRE ATEISM

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: DESPRE ATEISM:

    DESPRE ATEISM

Moto: „Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu“ (Psalm 13:2).

                                                                                            Preot Ioan

                                                                                                                                            

                              Iubiţi credincioşi,

Ateu este cel ce nu crede în Dumnezeul cel adevărat, Creator  şi Mântuitor şi în invăţătura Lui, revelată. Se face referire la ateism în „Noul Testament“, o singură dată, acolo unde Sfântul Apostol Pavel le spune efesenilor: „Eraţi, în vremea aceea, în afară de Hristos, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de aşezămintele făgăduinţei, lipsiţi de nădejde şi fără de Dumnezeu în lume“ (Efeseni 2:12). Erau aşadar, efesenii ca toate neamurile păgâne care credeau în zei, fiinţe fictive şi se închinau la idoli, la chipurile lor cioplite, adică: „celor ce din fire nu sunt dumnezei“ (Galateni 4:8), necunoscând pe adevăratul Dumnezeu. Ei se numeau păgâni şi atei în raport cu poporul Israel cel vechi şi cu Noul Israel - Biserica sau poporul creştin. În ciuda mulţimii de zeităţi şi de idoli pe care-i adorau, efesenii sunt numiţi „atei“ sau „fără Dumnezeu“,pentru că necunoscând pe Dumnezeul Cel adevărat, erau în căutarea lui, cum se constată din inscripţia de pe un altar din Atena: „Dumnezeului necunoscut“ (Faptele Apostolilor 17:23).  De aceea spun comentatorii că ei nu cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu, Care să le arate sensul vieţii şi Calea. Ei nu cunoşteau un Mântuitor, Care să-i răscumpere, un Dumnezeu Care să-i înfieze (Galateni 4:6-8) şi să-i ridice la slava din care au căzut. Prin urmare, înţelesul de ateu sau fără Dumnezeu, nu se referă numai la cei ce nu cred şi tăgăduiesc existenţa lui Dumnezeu:„Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu!“ (Psalm 13:1), ci se referă şi la idolatri.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată, încat Harul Duhului să fi ţinut locul Scripturilor în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul Sfânt“.

Sfântul Vasile cel Mare spune că: „lumea aceasta este o şcoală a sufletelor înzestrate cu raţiune şi un loc unde se poate învăţa cunoaşterea lui Dumnezeu“.

Psalmistul David  zice: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria“ (Psalm 18:1).

Părintele Dumitru Staniloae spune că: „Omul are în sufletul lui o raţiune şi o libertate, dar ele nu pot funcţiona în modul deplin decât în unire cu Dumnezeu, decât adăpându-se din apa vie a Duhului Dumnezeiesc“.

Credinţa lui Dumnezeu în om

O temă arhidiscutată este credinţa omului în Dumnezeu. Dar mai există o temă, aceea a Credinţei lui Dumnezeu în om, care rezultă din următoarea istorioară. Autorul îşi închipuie Sfatul Sfintei Treimi la Facerea omului. Dumnezeu Tatăl ar fi zis: Să facem om după chipul şi asemănarea noastră. Duhul Sfânt a spus: Da, dar omul acesta va cădea. Dumnezeu Tatăl a zis: Şi tu, Fiule, va trebui să mori pentru el(luând trup din Fecioara Maria). Să-l facem sau să nu-l facem? Să-l facem! a zis Fiul. Iată nădejdea pe care şi-a pus-o Dumnezeu în om.

Credinţa omului în Dumnezeu

Omul vrea să ştie pentru ce există, pentru ce trebuie să traiască. În casa lui Zaheu vameşul, Domnul nostru Iisus Hristos ne descoperă scopul vieţii noastre atunci când spune: „Am venit să caut şi să mântuiesc pe cel pierdut“ (Luca 19:10). Femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Domnului, El îi spune: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit (Matei 9:22).

În ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi a lumii nevăzute, nu toată lumea crede. Unii cred că există, alţii nu. Există o credinţă pozitivă şi o credinţă negativă. Sunt consideraţi credincioşi cei care au o credinţă pozitivă. Un părinte spunea că dacă ne-ar îngădui Dumnezeu, am vedea sufletele oamenilor. Unele luminate şi înflăcărate de focul credinţei, altele ca nişte candele pe jumătate aprinse având flacăra slabă şi tremurătoare, iar o altă parte negre şi întunecate de necredinţă. Iată ce spune Sfântul Nicolae Velimirovici despre necredincioşi: „În zadar fugi de Dumnezeu, nu te poţi ascunde. El nu va alerga după tine, dar te va aştepta. Însa nu te va aştepta numai în locul în care L-ai părăsit, El te va aştepta pe toate drumurile şi la toate răscrucile lumii. Pe orice drum vei apuca, vei întâlni pe Dumnezeu. La orice uşă vei bate, Dumnezeu îţi va deschide. Dacă însă nu-ţi deschide Dumnezeu, uşa nu se va deschide“. Iar Fericitul Augustin mărturiseşte: „Neliniştit este sufletul meu, Doamne, până când nu se va odihni întru tine“.Aceste cuvinte ale Fericitului Augustin au ajuns să fie mereu citate de teologi pentru că sunt pline de adevăr: sufletul omului fiind duh, creat de Dumnezeu, în nimic altceva nu-şi află plăcerea, liniştea, pacea, mângâierea şi bucuria, decât numai în Dumnezeu. Atunci când se desparte de El, e nevoit să-şi caute plăcerea în făpturi şi în patimi felurite şi este ca şi cum cu nişte roşcove se hrăneşte (pilda Fiului risipitor).

Tainele lui Dumnezeu nu le poate cuprinde mintea omenească. Este unul din motivele pentru care putem spune: credinciosul nu are întrebari, iarnecredinciosul nu are răspunsuri.

Necredinţa omului în Dumnezeu

Necredinţa îi vine omului mai mult din voia lui liberă de a se lega de lucrurile cele deşarte şi trecătoare ale veacului de acum. Necredinţa îi vine omului din inima necuvioasă: „Luaţi seama fraţilor, să nu fie cumva, în vreunul din voi, o inimă vicleană a necredinţei, ca să vă depărteze de Dumnezeul cel viu“ (Evrei 3:12); din inima împietrită:„La urmă când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat (Iisus Hristos) şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat“ (Marcu 16:14); din cauza abaterii de la adevărul revelat: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Dar pe Mine (Iisus Hristos), fiindcă spun adevărul nu Mă credeţi“ (Ioan 8:44-46); din orbirea trimisă de la Dumnezeu: „Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi să-i vindec“ (Ioan 12:40); din orbirea trimisă asupra omului de la diavolul: „Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, în care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu“ (2 Corinteni 4:3-4); din cauza diavolului care fură cuvântul: „... apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva crezând să se mântuiască“ (Luca 8:12); precum şi din căutarea slavei omeneşti.

Necredinţa este un act liber al omului prin care el nu voieşte să creadă în Dumnezeu: „Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în  Iisus Hristos“ (Ioan12:37). Tot aşa şi astăzi există oamneni care, deşi a făcut Dumnezeu multe minuni cu ei, nu vor să creadă în existenţa şi purtarea de grijă a Celui Prea Înalt.

INTRATI AICI PENTRU A CITI MAI DEPARTE...
DIN SUFLET PENTRU SUFLET: DESPRE ATEISM:

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE Firul de busuioc

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE

                                   Preot Ioan

                             Iubiţi credincioşi,

De sărbătoarea Bobotezei se leagă şi tradiţia răspândită în rândul
fetelor de măritat de a lua o crenguţă din mănunchiul de busuioc al
preotului, cu care acesta stropeşte prin casă, crenguţă pe caremai apoi sa o puna sub perna pentru a le ajuta sa-l viseze pe viitorul sot 
Aici este vorba despre un amestec de vrăjitorie şi evlavie şi de
aceea am obişnuit să atrag atenţia credincioşilor şi să le spun foarte
clar ca nu trebuie să ne punej nădejdea într-un fir de busuioc, mai
mult decat in Dumnezeu. Hristos-Dumnezeul nostru este ajutorul nostru şi nu un fir de busuioc! Am povăţuit, de asemenea pe tineri şi le-am spus că o  căsătorie se realizează prin multă rugăciune. Tinerii se caută unii pe alţii, dar se găsesc numai prin multă rugăciune iar relaţia lor de prietenie se întemeiază numai pe rugăciune. De asemenea trăinicia viitoarei lor  căsătorii depinde de credinţa lor în Dumnezeu şi de puterea rugăciunii lor.
 Aşadar, în ajunul Bobotezei, seara, la culcare, tinerii nu trebuie să-îi  pună busuioc sub pernă în spereanţa găsirii unei perechi, ci trebuie să se roage mult pentru aceasta, să facă un acatist, să se înarmeze cu Sfânta Cruce şi să ceară ajutorul lui Dumnezeu.
Apa care curge de la robinet nu este sfinţită Există în popor credinţa unei false învăţături că în ziua de Bobotează
şi 9 zile după Bobotează, toate apele din râuri, din fântâni sau din
 alte locuri sunt sfinţite şi de aceea nu trebuie să folosim această apă pentru a spăla.
Harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat şi nu peste toate
locurile unde există apă. Aşa cum la Sfânta Liturghie Harul lui
Dumnezeu nu se pogoară peste toată pâinea care este în Biserică,  pentru  a o preface în Trupul Domnului şi aşa cum Harul nu se pogoară peste tot vinul care este adus la Biserică pentru a-l preface în Sângele Domnului, ci doar asupra darurilor consacrate, pregătite special pentru aceasta, acelaşi lucru se întâmplă şi-n cazul Aghiasmei Mari. Harul lui Dumnezeu se pogoară în timpul slujbei de sfinţire a apei doar peste apa pregătită din timp pentru acest lucru şi nu peste toată apa care există în Biserică, pe lângă Biserică, şi cu atât mai mult în fântâni, în râuri, în lacuri, ori în alte locuri. Toate oraşele au şi canale colectoare de ape reziduale, pline de toate mizeriile... Cum am putea spune că în ziua de Bobotează 
apa din canalul colector este vreme de 9 zile Aghiasma Mare???
Este adevărat că în cadrul slujbei de sfinţire a Aghiazmei Mari
 apare formula astăzi firea apelor se schimbă“, dar aici este vorba
  de cu totul   altceva. Este vorba despre o revenire a Duhului Sfânt în sânul Creaţiei, sau faptul că noi simţim din nou prezenţa Duhului Sfânt în Creaţie.
Duhul Sfânt S-a ascuns în momentul în care omul a păcătuit şi
 lucrul  acesta s-a răsfrânt asupra întregii Creaţii. Or, odată cu Boboteaza, începe o nouă etapă în istoria sfântă a omenirii şi în relaţia lui Dumnezeu cu făptura. Sfânta Scriptură se referă la această prezenţă a Duhului Sfânt în sânul Creaţiei: Duhul Sfânt se purta deasupra apelor“. La  Bobotează se întâmplă din nou acelaşi lucru; o revenire a Duhului Sfânt în sânul   Creaţiei. Prezenţa Duhului Sfânt la Bobotează are şi altă semnificaţie, pe care o
 desprindem din Troparul care se cântă în această zi la slujbă,
tropar care spune: În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea
Treimii S-a arătat... Şi Duhul în chip de porumbel a întărit adevărul
cuvântului... Cu alte cuvinte, la Bobotează Duhul Sfânt a întărit
 ceea ce  a spus Tatăl despre Fiul, adevărul că Acesta este Fiul Meu   Cel iubit,   întru care am binevoit“.
          Conştiinţa oamenilor de a nu spăla în această perioadă are un
  anumit suport real. În vechime, sfinţirea apelor se făcea la râuri ori la fântâni sau lacuri şi acea apă se sfinţea într-adevăr, pentru că asupra ei se pogora Duhul Sfânt. Evlavia şi credinţa oamenilor au dus la practica de a nu spăla până la sfârşitul praznicului, adică 9 zile după Bobotează, considerându-se că apa era sfinţită în toată această perioadă. Apa din acele râuri ori lacuri era într-adevăr sfinţită pentru că Duhul Sfânt se pogora asupra ei şi o sfinţea.                           Astăzi noi folosim în ziua de Bobotează  
vase mari în care se face Aghiasma Mare, şi din care credincioşii iau şi duc în casele lor. Apa din fântâni, râuri, lacuri ori cea care curge la robinet, nu este sfinţită, nu este aghiasmă, ci este apă obişnuită, întrucât peste ea nu s-a pogorât Duhul Sfânt, aşa cum s-a întâmplat cu vasele special pregătite în ziua de Bobotează. Aşa că se poate spăla cu apa obişnuită începând cu ziua de 8 ianuarie, când a trecut ziua praznicului Bobotezei, cât şi sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan.

Din ziua bobotezei  păna in 14 ianuarie , se bea dimineata pe nemancate in fiecare dimineata , apa sfintita , se spune o rugaciune ...pentru sanatate..