7 ianuarie 2013

Rugaciunea catre Nascatoarea de Dumnezeu a lui Pavel Monahul

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...





Nepătată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână care pe Dumnezeu-Cuvântul, cu oamenii, prin preaslăvită naşterea ta L-ai unit şi firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cereşti ai împreunat-o, ceea ce ştii singură nădejdea celor fără de nădejde şi celor biruiţi ajutătoare; gata folositoare celor ce aleargă la tine şi tuturor creştinilor scăpare.

Nu te scârbi de mine cel păcătos şi întinat, care cu urâte gânduri, cu cuvinte şi cu fapte, pe mine de tot netrebnic m-am făcut şi prin lenea dulceţilor vieţii cu voia rob m-am făcut.

Ci, ca ceea ce eşti Maica Iubitorului de oameni Dumnezeu, cu iubirea de oameni milostiveşte-te spre mine păcătosul şi întinatul şi primeşte rugăciunea mea ce se aduce ţie din buze necurate.

Şi pe Fiul tău şi Stăpânul nostru şi Domnul, cu îndrăzneala Ta ca o Maică, cuprinzând, roagă-L ca să-mi deschidă şi mie milostivirile cele iubitoare de oameni, ale bunătăţii Sale. Şi trecând greşelile mele cele nenumărate, să mă întoarcă la pocăinţă şi lucrător poruncilor Sale iscusit să mă arate.

Şi fii lângă mine pururea ca o milostivă şi milosârdă şi iubitoare de bine

 În această viaţă de acum, caldă folositoare şi ajutătoare; năvălirile potrivnicilor oprindu-le şi la pocăinţă îndreptându-mă şi în vremea ieşirii mele, ticălosul meu suflet păzindu-l şi întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli, departe de la dânsul izgonindu-le.

 Şi în ziua înfricoşatei judecăţi, de munca cea veşnică izbăvindu-mă şi slavei celei negrăite a Fiului tău şi Dumnezeului nostru, moştean pe mine arătându-mă.

 Pe care să o şi dobândesc, Stăpâna mea, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, prin mijlocirea şi sprijinul tău.

 Cu darul si cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea, şi închinăciunea, împreună cu Cel făra de început a Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: SAU PENTRU CINE ŞI CE UITĂM SĂ NE RUGĂM


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


1.Pentru iertarea avorturilor şi mântuirea copiilor avortaţi

2.Pentru iertarea păcatelor şi luminarea conducătorilor ţării noastre

3.Pentru mântuirea şi apărarea românilor din Timoc şi din toate celelalte comunităţi din străinătate şi păstrarea identităţii lor ortodoxe şi româneşti

4.Pentru împotrivirea autorităţilor române laice şi clericale faţă de tehnologiile antihristice, vaccinări, codex alimentarius, documente biometrice cu cipuri şi altele

5.Pentru reîntregirea României Mari, adică întoarcerea Basarabiei şi a tuturor teritoriilor româneşti înstrăinate în interiorul hotarelor ţării

6.Pentru pace şi bună înţelegere în Ţara Românească, Ardeal, Moldova, Basarabia, toată ţara noastră, precum şi împrejur cu vecinii noştri

7.Pentru liniştirea, împăcarea şi îmbunarea maghiarilor, sârbilor, italienilor şi a tuturor popoarelor care ne vor răul sau ne dispreţuiesc

8.Pentru luminarea tuturor românilor, în special a tinerilor, pentru a-şi cunoaşte şi iubi limba, istoria, credinţa şi neamul şi pentru a-şi asuma fiecare datoria de creştin-ortodox şi român cu bucurie, curaj şi jertfelnicie

urmeaza lincul pentru a citi mai departe...

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ