5 noiembrie 2010

Neagoniseala


Avva Teodor de la Ferme avea trei carti bune. S-a dus la avva Macarie si-i zice: "Am trei carti bune, care-mi trebuie, iar fratii mi le cer, si ei, cu imprumut si le folosesc. Spune-mi, ce sa fac: sa le tin pentru folosul meu si al fratilor ori sa le vand si sa dau banii saracilor?". Batranul a raspuns: "Bune sunt toate faptele, dar mai buna dintre toate este neagoniseala". Cum a auzit, avva Teodor s-a dus, a vandut cartile si a dat banii saracilor.




Ravna spre mantuire
Un ucenic al unui mare batran era razboit de gandul desfranarii. Si vazandu-l batranul luptand i-a zis lui: "Voiesti sa rog pe Dumnezeu sa-ti usureze razboiul?". Iar acela a zis: "Macar ca ostenesc, Avva, dar vad din osteneala un rod in mine. Roaga mai bine pe Dumnezeu sa-mi dea rabdare".

"Daca fericirea nu ar putea fi atinsa sub nicio forma, oamenii nu ar mai cauta-o".

3 noiembrie 2010

Pilda despre iertare


Într-o mănăstire, un ucenic a făcut o greşeala foarte mare şi toata lumea se aştepta ca stareţul să îl pedepsească. Însă el s-a comportat ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut. După o vreme, a venit un alt ucenic la el şi i-a zis foarte indignat: "Părinte, nu pot să cred că nu i-ai zis nimic când ai văzut că a greşit. Doar de asta ne-a dat Dumnezeu gură". Stareţul i-a răspuns: "Da, dar ne-a dat şi pleoape".
 

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ