Se afișează postările cu eticheta RUGACIUNI CATRE MAICA DOMNULUI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta RUGACIUNI CATRE MAICA DOMNULUI. Afișați toate postările

2 februarie 2013

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pentru vremea pe care o trăim


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Preasfântă, Preacurată şi Pururea Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, Maica neamului creştinesc, nădejdea mântuirii noastre şi rugătoare neîncetată pentru creştini înaintea Milostivului Dumnezeu. Care dintre fiii oamenilor ai fost cel mai curat vas al Duhului Sfânt şi te-ai învrednicit a-L naşte cu trupul pe Mesia - Hristos sprea mântuirea noastră, rămânând pentru totdeauna Fecioară, ascultă rugăciunea noastră.

De când ne-a născut Dumnezeu pe acest pământ românesc şi creştin, ne ştim ortodocşi, statornici în credinţa cea dreaptă, iubitori ai Bisericii, cinstitori faţă de tine Preacurată Maică şi faţă de sfinţi.

Din cauza păcatelor noastre cele multe şi grele, râvna în rugăciune, lacrimile căinţei, iubirea dintre noi, puterea de stăpânire, răbdarea ni s-au împuţinat. Credinţa noastră curată şi dreaptă în Dumnezeu este lovită de ateism, de secte, de apostaţi şi de tot felul de antihrişti din afară şi dinăuntru. Diavolul ne loveşte cu greu război. Mamele îşi ucid copiii în pântece şi uită de dragostea ta de Mamă dumnezeiască. Fecioarele îşi vând cinstea şi credinţa pentru plăceri ucigaşe de suflet. Tinerii noştri s-au dedat la multe destrăbălări şi îşi caută altă patrie şi alte mame, pentru că n-au posibilităţi să se realizeze în ţara lor. Cei căsătoriţi alunecă uşor în desfrânări, în beţii şi îşi ucid de bună voie rodul sfânt al pântecelui lor, uitând de înfricoşata judecată ce îi aşteaptă. Cei vârstnici iubesc mai mult gâlcevile, clevetirile şi vorbele fără rost, decât biserica. Din toate părţile păcatele ne copleşesc.

Ce vom face dumnezeiască Maică, la cine ne vom duce, decât la tine, care ţii pe sfintele tale braţe pe Fiul lui Dumnezeu? Rugăciunile tale îmblânzesc mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu, ne uşurează durerile vieţii, liniştesc pe vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi şi ard pe demoni.

Iubirea ta de Maică ne îndeamnă să ne rugăm ţie cu nădejde. Ai milă de ţara noastră, de la o margine la cealaltă margine. Ai milă de poporul nostru care te cinsteşte şi pentru că te numim şi credem a fi Născătoare de Dumnezeu, suntem loviţi de tot felul de antihrişti şi de profeţi mincinoşi, care vor să ne robească, să ne tulbure pacea inimii, să ne amestece credinţa, să ne dezbine. Toţi vor să ne rupă de Hristos - Domnul, de Sfânta Lui Biserică, să ne răpească icoana ta din inimile şi din casele noastre, să ne robească prin patimi, să ne ucidă copiii prin ateism şi prin desfrânări.

Nu ne lăsa orfani, Maica lui Dumnezeu, ci roagă-te Milostivului tău Fiu să piardă ateismul, să smerească pe cei tari şi hulitori de Dumnezeu, să ruşineze pe apostaţi şi pe toţi sectanţii bolnavi de mândrie.

Izbăveşte, Prea Sfântă Fecioară, pe mame de ucidere de prunci, pe bărbaţi de patima beţiei, pe tineri de desfrânări. Izbăveşte casele creştinilor de certuri şi de toată fărădelegea. Scapă-ne ţara, Biserica şi neamul de cei de alt neam, care ne urăsc credinţa, limba şi sufletul.

Mijloceşte Maică a neamului creştinesc înaintea iubitorului de oameni Dumnezeu ca să ne trezească din somnul morţii păcatelor, să ne dea iarăşi tăria dreptei credinţe, să sporească dragostea şi unirea dintre noi, să ne dăruiască păstori sufleteşti buni, rugători adevăraţi, duhovnici plini de har, mame sfinte, răbdare în ispite, biruinţă împotriva diavolului, pace în lume şi tuturor mântuire.

(din cartea de rugăciuni "Privegheaţi şi vă rugaţi" a Părintelui Gheorghe Grindu de la Biserica Sfântul Gheorghe din Braşov, editura Transilvania Express, 2004)



Prea Curată Maică, Pururea Fecioară,
Sufletul din mine nu-l lăsa să moară,
Ci revarsă, Sfântă, peste el, de sus,
Mila Ta cea mare, mila lui Iisus!...

Îngeri împrejuru-mi fă să se adune,
Să-mi arate calea către cele bune,
Să-mi îndrepte paşii pe cărarea milei,
La-nceputul nopţii, la-nceputul zilei!...

Să gonească toate duhurile rele,
Ce pândesc în drumul vieţuirii mele,
Bietului meu suflet să-i dea viaţă nouă,
Să răsfrângă cerul ca un bob de rouă!...

Frânt de umilinţe, cu adânci suspine,
Sufletul la Tine vine să se-nchine:
Mila Ta din ceruri peste el coboară,
Maică Prea Curată, pururea Fecioară!



O, preacantata Stapana, preacurata Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, la tine ridic ochii sufletului si ai trupului meu, catre tine intind mainile mele cele slabe si din adancul inimii strig tie : Cauta la credinta sufletului meu. Acopera-ma cu atotputernicul tau Acoperamant si ma izbaveste de toate nevoile; iar in ceasul sfarsitului meu sa stai langa mine, o, intru tot buna Stapana si ma izbaveste de chinurile cele gatite pentru pacatele mele, ca, mantuindu-ma, pururea sa cant tie : Aliluia

7 ianuarie 2013

Rugaciunea catre Nascatoarea de Dumnezeu a lui Pavel Monahul

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...





Nepătată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână care pe Dumnezeu-Cuvântul, cu oamenii, prin preaslăvită naşterea ta L-ai unit şi firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cereşti ai împreunat-o, ceea ce ştii singură nădejdea celor fără de nădejde şi celor biruiţi ajutătoare; gata folositoare celor ce aleargă la tine şi tuturor creştinilor scăpare.

Nu te scârbi de mine cel păcătos şi întinat, care cu urâte gânduri, cu cuvinte şi cu fapte, pe mine de tot netrebnic m-am făcut şi prin lenea dulceţilor vieţii cu voia rob m-am făcut.

Ci, ca ceea ce eşti Maica Iubitorului de oameni Dumnezeu, cu iubirea de oameni milostiveşte-te spre mine păcătosul şi întinatul şi primeşte rugăciunea mea ce se aduce ţie din buze necurate.

Şi pe Fiul tău şi Stăpânul nostru şi Domnul, cu îndrăzneala Ta ca o Maică, cuprinzând, roagă-L ca să-mi deschidă şi mie milostivirile cele iubitoare de oameni, ale bunătăţii Sale. Şi trecând greşelile mele cele nenumărate, să mă întoarcă la pocăinţă şi lucrător poruncilor Sale iscusit să mă arate.

Şi fii lângă mine pururea ca o milostivă şi milosârdă şi iubitoare de bine

 În această viaţă de acum, caldă folositoare şi ajutătoare; năvălirile potrivnicilor oprindu-le şi la pocăinţă îndreptându-mă şi în vremea ieşirii mele, ticălosul meu suflet păzindu-l şi întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli, departe de la dânsul izgonindu-le.

 Şi în ziua înfricoşatei judecăţi, de munca cea veşnică izbăvindu-mă şi slavei celei negrăite a Fiului tău şi Dumnezeului nostru, moştean pe mine arătându-mă.

 Pe care să o şi dobândesc, Stăpâna mea, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, prin mijlocirea şi sprijinul tău.

 Cu darul si cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea, şi închinăciunea, împreună cu Cel făra de început a Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

29 noiembrie 2012

Rugăciune la vreme de necaz şi de întristare către Maica Domnului


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE... 



Rugăciune către Prea Sfânta Născătoare de DUMNEZEU – La vreme de necaz şi de întristare

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.

Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările.

Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură.

Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea.

Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.

Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău.

Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică.

O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea. Amin.

Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile!

El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea.

Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură.

Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută!

Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului.

Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forte diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-1 eliberezi din legăturile iadului.

Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul.

Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin.

alcătuită de episcopul Nicolae Velimirovici

25 septembrie 2012

Rugăciune la Mormântul Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




Preacurată Fecioară, fiica cea mai vrednică a lui Dumnezeu Tatăl, mama cea smerită a lui Dumnezeu Fiul şi mireasa cea iubită a Duhului Sfânt, singura între femei care întru naştere fecioria ai păzit, tu, care eşti Biserica cea vie, fă să ne simţim cu adevărat ca în cer stând în Biserica Fiului Tău, şi nu numai acum şi aici, ci în tot restul vieţii noastre şi oriunde vom fi în Sfânta Biserică.
Maica lui Dumnezeu, Cea care la Nazareth ai auzit de la înger „Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine” auzi şi de la noi, aici, la locul punerii tale în mormântul ce nu te-a putut ţine despărţită de Fiul tău şi Dumnezeul tău şi al nostru: Bucură-te, ceea ce singură meriţi bucuria. Bucură-te, ceea ce ne-ai născut şi nouă bucuria. Bucură-te, ceea ce ai făcut mare bucurie în ceruri. Bucură-te, cea plină de dar că eşti cu Domnul. Fă-L să fie şi cu noi, ajutându-ne mai întâi să fim şi noi cu El.
Nu putea ţine morm
ântul un trup care nu a cunoscut păcatul, dar prin ridicarea ta la cer lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare, deci se cuvine să-ţi mulţumim că nu ne-ai lăsat pe noi orfani, după ce la piciorul crucii ai primit smerită să ne fii mamă tuturor.
De atunci, ca o mamă iubitoare şi plină de grijă pentru copiii ei, nu încetezi a ne fi ocrotitoare, acoperitoare, povăţuitoare, mijlocitoare şi noi simţim ajutorul tău mereu în toate. Prin ridicarea ta cu trupul la cer încă mai puternică rugătoare în faţa tronului Sfintei Treimi te-ai făcut nouă. Cum ne-ar mai răbda Dumnezeu pe pământ din cauza multelor şi grelelor noastre păcate, dacă nu te-ai ruga tu neîncetat şi cu lacrimi pentru noi!?
Cu adevărat mult poate rugăciunea Maicii înaintea Împăratului!
Maica lui Dumnezeu, îndrăznim să te rugăm să ne primeşti şi pe noi sub omoforul tău, ca pe cei din biserica Vlahernelor, căci sfântul tău omofor pe care, ridicându-te din acest mormânt la cer, l-ai aruncat Sfântului Apostol Toma, s-a întins ca un Sfânt Acoperământ peste tot pământul. Încinge-ne cu brâul tău pe care l-ai lăsat lumii ca împuternicire celor slabi şi, prin el, încinşi cu putere de sus fiind, fă să fíe fără prihană calea noastră.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne să o iubim mai mult pe Preacurata şi Preasfânta Ta Maică. Ajută-ne să nu o mai necăjim cu păcatele noastre şi să ne arătăm fii buni, ascultători şi recunoscători. Ajută-ne să-i facem bucurie prin faptele noastre făcute după îndemnul ei, aşa cum ea se luptă mereu să umple viaţa noastră cu bucuria nestricăcioasă a celor mântuiţi. Amin.

5 septembrie 2012

Pravila de rugăciune Bogorodicinaia!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Pravila de rugăciune Bogorodicinaia!  (adică citirea de150 de ori a cântării aduse din ceruri de către aranghelul  Gavril ca închinăciune Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu)
,,Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat este rodul păntecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre”.
Aceasta pravila a fost dată de Maica Domnului Însăși, în veacul al VII-lea, și odinioară era săvârșită de către toți creștinii. Mai pe urmă însă a fost uitată.
Preacuviosul Serafim de Sarov a amintit de acea pravilă. În chilia lui s-a găsit o cărtăcică veche cu descrierea minunilor petrecute cu oamenii care împlineau această pravilă.
Citirea de 150 de ori a rugăciunii ,,Bogorodicinia” îi aduce creștinului un mare folos. Domnul ne-a arătat cât de puternică este rugăciunea Preacuratei Sale Maici înaintea Lui și cât de grabnic este ajutorul acordat de Ea:
în împrejurile cele mai grele și cu totul pe neașteptate Ea  ne întinde mâna Sa izbăvitoare…
Citirea de 150 de ori a rugăciunii ,,Bogorodicinaia” îndepărtează mânia lui Dumnezeu și uneori chiar verdictul Judecătorului Cunoscător -de- inimi este amânat.
O, ce mare îndrăzneală! ,,Bogorodicinaia” din focul patimilor ne scoate, din fundul beznei ne ridică; cu această rugăciune nicicând nu vom arde, cei tulburați sufletește ne vom tămădui, cei întinați cu păcatele ne vom curăți, cei omorâți de patimi vom învia și vom cânta cu bucurie: ,,Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te!…
La începutul acestei pravile se citesc rugăciunile: ,,Tatăl nostru”, ,,Ușa milostivirii”, rugăciunea pentru părintele duhovnicesc și de mântuire:
                                 *
Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta facă-se voia Ta, precum în cer așa și pre pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă grșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. ȘI nu ne duce pre noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
                                 *
„Ușa milostivirii deschidene-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi cei ce nădăjduim întru Tine din nevoi, că Tu ești mântuirea neamlui creștinesc”.
Măntuiește, Doamne, pre părintelui meu duhovnicesc (numele….) și pre toți fiii lui duhovnicești și pre frații noștri întru Hristos și pre toate rudeniila cele după duh și după trup, întărește-i, apără-i și miluiește-i, dă-le mângăiere în scârbe și vindecare de boale. Doamne! Trimite-i lui harul Sfântului Duh și pentru rugăciunile Născătoare de Dumnezeu ajută-ne, Doamne, să ne îndreptăm viața și să ne mântuim sufletele noastre. Amin!
Apoi, după fiecare zece rugăciuni ,,Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te!… citim o dată  ,,Ușa milostivirii”, după care ne rugăm la Maica Domnului după trebuințele fiecăruia, cu cuvintele noastre, adaugând următoarele cereri:
După primele zece:
O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, mîntuiește și păzește pre toți creștinii drept-slăvitori, sporește-le credința și pocăința, iar pre cei adormiți odihnește-i în veșnica slavă a Domnului nostru.
După douăzeci:
O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-i și întoarce-i în Biserica Ortodoxă pre cei rătăciți și căzuți robi ai Tăi (numele).
După treizeci:
O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-l și păzește-l pre părintele meu duhovnicesc (numele) și cu sfinte rugăciunile lui miluiește-mă pre mine, păcătosul.
După patruzeci:
O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, potolește întristările noastre și trimite mângâiere celor scârbiți și bolnavi robi ai Tăi (numele).
După cincizeci:
O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, izbăvește-mă de ispite și de tot răul și năpăstuirile.
După șaizeci:
O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă să săvârșesc toate lucrările mele întru slava lui Dumnezeu spre folosul celor apropiați.
După șaptezeci:
O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, păzete-mă de tot răul și acoperă-mă cu cinstitul Tău omofor.
După optzeci:
O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, înviază sufletul meu și dăruiește-mi statornică rugăciune către Tine.
După nouăzeci:
O preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi cu milostivirea Fiului Tău și a Stăpânului nostru, ca să-mi trimită harul rugăciunii celei arzătoare și osârdnice.
După o sută:
O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, înduplecă-L pre Domnul nostru Iisus Hristos să mă miluiască pre mine, păcătosul, să-mi ierte toate păcatele și să mântuiască păcătosul meu suflet.
După o sută zece:
O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, aprinde-mă cu iubirea Ta, întărește-mă în credință și luminează ochii mei întunecați cu păcatele.
După o sută douăzeci:
O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, izbăvește-mă de gânduri deșarte și dăruiește-mi cuget și inimă avântate spre mântuire.
După o sută treizeci:
O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, trimite-mi pace sufletească, odihnă și sănătate trupească.
După o sută patruzeci:
O, Presfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, dăruiește-mi sfârșit pașnic și netulburat și călăuzește-mi sufletul prin vămile cele înfricoșătoare.
După o sută cincizeci: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, fii mie, Maică a lui Dumnezeu, zid nebiruit și păzitoare puternică, nu mă depărta pre mine, păcătosul și nevrednicul, care alerg la împărătescul Tău acoperământ, căci tu ești nădejdea creștinilor și adăpostirea păcătoșilor.
La sfârșitul Pravilei de rugăciuni rostim:
Cuvine-se cu adevărat să  Te fericim Pre Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât herumii și mai slăvită fără asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pre Dumnezeu-Cuvântul ai nîscut, pre Tine, Cea cu adevărat Născătoare de dumnezeu, Te mărim.
Slavă tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.
Doamne miluiește!
Doamne miluiește!
Doamne miluiește!
Întărește, Dumnezeule, sfânta și dreapta credință a pravoslavnicilor creștini, și sfânta Biserica Ta în vecii vecilor!                
SURSA
http://cristianstavriu.wordpress.com/2010/06/12/pravila-de-rugaciune-bogorodicinaia/

26 iulie 2012

Cristina ONOIU : Rugaciune catre Maica Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

O, Măicuţă, Preacurată!
Născătoare, dulce nume,
Mulţumesc încă odată,
Că eşti alături de mine,

Mulţumesc că mă ajuţi,
Că mă protejezi mereu,
Tu nicicând să nu mă uiţi,
Roagă-Te la Dumnezeu.

Roagă-L, Sfântă Născătoare,
Pe Fiul Tău, Iisus,
Să mă-ndrepte spre cărare,
Pe calea spre ceruri, sus.

Roagă-L, Maică, să mă ierte,
Să aibă milă de mine,
Spre Tine să mă îndrepte,
Să ajung şi eu la Tine.

Ştiu că nu sunt vrednică
Să Îţi văd Preasfânta-Ţi Faţă,
Dar Tu eşti  puternică,
Adu-mă, din nou, la viaţă.

Vreau să cad, Măicuţă Sfântă,
La Preasfintele-Ţi Picioare,
Să strig : Maică Preacurată,
Ajută –mă, Născătoare,

Să-Ţi sărut, Măicuţă Dulce,
Sfintele-Ţi Tale Picioare,
Ştiind  c-am dus a mea cruce
Şi să vărs lacrimi amare.

Du–mi, Măicuţă, rugăciunea
La Preaiubitul Tău Fiu,
Roagă- L să facă minunea
Din păcate să înviu.

Trandafir strălucitor,
Răsărit printe mulţi spini,
Până când eu o să mor,
Durerile să-mi alini.

Crin ales dintre fecioare,
Cea mai pură dintre flori,
Eşti, Preasfântă Născătoare,
Luminează-mă în zori,

Luminează–mi, Maică, viaţa,
Curăţindu-mi sufletul,
Fă s-ascult mereu povaţa,
De-a fi una cu pământul,

Să pun strajă gurii mele,
De Fiul Tău să ascult,
Să nu mai fac  fapte rele,
Pe Voi să Vă iubesc mult,

Să urmez calea cea bună,
Să învăţ, să am răbdare,
Pentru a primi cunună,
De la Tine, Născătoare.

Ştiu, Măicuţă, că nu merit,
Nimic în această viaţă,
Şi nici în Cerul Iubit,
Dar, încă, mai am speranţă,

Că Te vei milostivi,
De mine, o păcătoasă,
Să Vă pot şi eu slăvi
Şi să mă întorc acasă.

Nădăjduiesc, Născătoare,
Că Te vei ruga mereu,
Fii a mea ocrotitoare
Şi du-mă la Dumnezeu,

În a Sa Împărăţie,
Sus, în Cerul cel Divin,
Să fiu cu Voi pe vecie
Şi Vouă să mă închin
.
Măcar într-un colţ să stau,
Să simt şi eu bucurie,
Binecuvântări să iau,
Că sunt în Împărăţie.

Poate că visez prea mult,
Dar cât pe pământ trăiesc,
Vreau mereu să Vă ascult
Şi pe Voi să Vă  slăvesc.

Iartă-mă c-am îndrăznit
Astfel eu, să Îţi vorbesc,
Mulţumesc că m-ai primit,
Nu mă lăsa să greşesc.

Mulţumesc şi pentru darul,
De-a putea scrie în versuri,
Ştiu că nu meritam Harul,
Dar Tu ai vrut să mă bucuri.

Şi m-ai bucurat, Preasfântă,
Chiar dacă nu meritam,
Tu m-ai făcut fericită
Şi-Ţi datorez tot ce am.

Sunt, Măicuţă, fericită,
Fericită în  Hristos
Şi de Tine ocrotită,
Crin ales cu sfânt miros.

Împărăteasă Preasfântă,
Mereu Ţie mă închin,
Ţie Îngerii Îţi cântă,
Du-mă-n cer la Tine. Amin.
 

25 iunie 2012

LA UŞA MILOSTIVIRII

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

(Rugăciune către Maica Domnului)

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul)


Preasfântă Maică şi Fecioară,
Nădejdea sufletului meu,
Tu eşti a mea mijlocitoare
La Milostivul Dumnezeu.


De n-ar avea la ceruri lumea
Rudenie de pe pământ,
Atunci ar fi pustie viaţa,
Asemenea unui mormânt.


De nu erai Tu primăvară
A veacului înţelenit,
Ar fi rămas de-a pururi iarnă,
Şi soarele n-ar fi zâmbit.


De n-ai fi revărsat Tu zorii,
Peste pământul adormit,
Atuncea umbra cea de moarte
Ar fi rămas fără sfârşit.


Iar astăzi, Preacurată Maică,
Când toţi ne-am abătut la rău,
De nu te vei ruga fierbinte
Ne părăseşte Fiul Tău.


Trimite semn de pocăinţă
Norodului nedumerit
Şi adă iarăşi la credinţă
Pe sufletul cel rătăcit.


Dezleagă, Preacurată Maică,
Cătuşele celor robiţi
Şi dăruieşte-le răbdare,
Creştinilor năpăstuiţi!

Get graphics at Nackvision.com


ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ