Se afișează postările cu eticheta POVESTITE DE SFINTI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta POVESTITE DE SFINTI. Afișați toate postările

14 mai 2012

MINUNI ALE SFANTULUI NECTARIE

DOAMNE AJUTA!  DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...

 http://www.sfantulnectarie.ro/HTML/BARA%20MENIURI/arhiveminuni.html


„DACĂ N-AŞ FI TRĂIT, NU V-AŞ FI POVESTIT!”

Dacă n-aş fi trăit, nu v-aş fi povestit! Dumnezeu nu Îşi numără darurile când le dă, iar sfinţii, răsplătiţi cu harul facerii de minuni pentru dragostea lor, sunt tare grabnic ajutători şi nu se uită la păcatele celor care îi cheamă în ajutor! Aş vrea să vă povestesc şi eu minunea pe care Sfântul Nectarie a făcut-o pentru fetiţa mea, minune pentru care Îi dau slavă lui Dumnezeu şi îi mulţumesc Sfântului Nectarie în fiecare zi. Numele meu este Ana Pascu, locuiesc în Bucureşti şi am două fetiţe, Anastasia, care a împlinit anul acesta zece ani, şi Sofia, de şapte ani. Naşterea Anastasiei, în anul 2000, ne-a pricinuit o mare bucurie. Nici prin cap nu ne-a trecut că vor fi atâtea probleme. A avut o sănătate fragilă de la început şi, cu toate că am fost foarte grijulii, la vârsta de şapte luni a făcut o viroză respiratorie, care a declanşat o bronşiolită. A primit tratamentul adecvat şi s-a restabilit, dar nu îşi revenea deloc. Din iarnă şi până în vară, când a împlinit un an, a făcut, una după alta, otite, viroze, infecţii în gât... Părinţii cu copii mici ştiu foarte bine despre ce vorbesc.
Pe piele îi apăreau erupţii urticariene şi chiar în ziua când a împlinit un an am dus-o la munte cu braţele pline de urticarie. Acolo starea ei s-a ameliorat vizibil. Dar la munte am stat cât ne-au permis timpul şi banii, apoi ne-am întors în aerul poluat din Bucureşti. În iarnă, pe la un an şi cinci luni, i-a apărut o eczemă pe faţă, ca o pată roşie. Nici nu s-a vindecat, nici nu a evoluat până prin ianuarie, când a început să se mărească. Am dus-o la dermatolog, care i-a pus diagnosticul de eczemă atopică şi ne-a dat o cremă pe bază de hidrocortizon, cu care să o ungem. Am uns-o cu conştiinciozitate, dar, în loc să-i treacă, i-au apărut eczeme pe tot corpul, pe mâini, pe picioare, pe pleoape... M-am speriat şi, cum medicina clasică nu mă ajutase, am apelat la homeopatie. S-a vindecat după aproximativ o lună de tratament, scăpând totodată de o constipaţie chinuitoare care o făcea să plângă. Totul părea bine, dar, fiind iarnă, au reînceput virozele şi otitele interminabile.
Între timp, făcusem mucegai pe peretele garsonierei în care locuiam şi, deşi îl ştergeam săptămânal, nu a fost suficient. Bănuiesc că atunci a făcut alergie la mucegai şi am înţeles ulterior că şi eczemele care îi apăruseră puteau să fi fost de natură alergică, dar nu a tratat-o niciun doctor în acea perioadă de alergie, deşi am vizitat destui. În vară ne-am mutat într-un alt apartament, mai mare, dar în iarnă, deşi aici nu aveam mucegai, au reapărut eczemele, concomitent cu virozele, roşul în gât şi otitele. Bolile începeau în septembrie şi durau aproape fără pauză până în aprilie. Eczema se localizase pe bărbie şi, în ciuda tratamentului homeopatic, nu se mai vindeca niciodată complet, doar se ameliora pe perioade mai lungi sau mai scurte, apoi se agrava din nou. Aşa am dus-o până la trei ani şi jumătate, când în urma unei viroze a reapărut weezingul şi doctorul a diagnosticat-o cu: „tuse de hiperreactivitate pe fond alergic”, apoi „astm bronşic sub observaţie”. Am început tratamentele cu Ventolin şi Flixotide, cu Singulair şi siropuri de tuse, dar crizele cedau pentru foarte puţină vreme. Devenise alergică la praf, la mucegai şi detergent, iar primăvara, când începea polenul, făcea crize foarte grave de tuse.
Eczemele au dispărut când au început crizele de tuse, dar schimbarea nu mă mângâia cu nimic. Tuşea câte două-trei săptămâni continuu, în pofida tratamentului, zi şi noapte, şi de multe ori tuşea până când voma. Nu vreau să intru în detalii, căci amintirile sunt încă foarte dureroase. E greu să fii părinte şi să nu poţi face nimic. Am încercat şi tratamente homeopate, şi naturiste, nimic nu a ajutat-o. Doar vara se mai răreau crizele şi mai respiram şi noi, ca toamna să o luăm de la capăt până în vara următoare.
La un moment dat, în martie 2005, în timpul unei crize grave de tuse, m a vizitat o prietenă, care îmi spune: „Aveam o iconiţă a Sfântului Nectarie de dăruit şi nu ştiam cui s-o dau. Şi am auzit că Anastasia e bolnavă, aşa că am venit să ţi-o dau.” „Dar cine este Sfântul Nectarie?” „Cum, nu ştii? Este mare vindecător.” Nu ştiam, dar voiam să ştiu. Am împrumutat de la ea o carte cu viaţa Sfântului Nectarie, tot ea mi-a dat şi acatistul, dar nu-mi mai amintesc dacă atunci sau după câteva zile, cert este că m-am rugat sfântului să o ajute şi i-am pus fetiţei icoana pe piept. Tusea s-a oprit şi a dormit liniştită până dimineaţă, ceea ce nu se mai întâmplase de multă vreme.
A doua zi, tusea a reapărut, dar se alina când îi puneam icoana pe piept. Am început să citesc acatistul, dar, deşi se vedea o ameliorare evidentă, încă mai avea crize de tuse. Aşa am dus-o încă un an, cu crize de durată mai scurtă şi mai rare, dar tot bolnavă. Apoi, cu câteva săptămâni înainte de Sfintele Paşti, în 2006, iar a făcut o criză urâtă. Iar nesomn, iar crize de tuse până la vomă, plămâni încărcaţi şi weezing, ca la început. Cearcăne vinete de natură alergică până la nivelul nărilor, că arăta ca un urs panda, biata de ea. Iar pufuri, siropuri, tot tratamentul.
Marţi, în Săptămâna Mare, ne ducem încă o dată la doctor, dar doctorul ridică din umeri. Nu mai are ce să-i facă. Tuşeşte marţi, miercuri, joi, fără pauze, iar în Vinerea Mare o culc la prânz. Doarme un sfert de oră şi începe din nou să tuşească şi se trezeşte. Atunci îi spun soţului meu: „Ia-o, îmbrac-o şi du-o la Mănăstirea Radu-Vodă, la moaştele Sfântului Nectarie, că nu mai pot. S-o vindece el, căci noi nu mai putem face nimic.” Soţul meu se uită lung la mine şi-mi spune: „Bine. Îmbrac-o.” O îmbrac şi închid uşa după ei. Tuşea atât de rău, că răsuna scara blocului. Mă gândeam cu tristeţe cât de rău îi va face polenul, căci era primăvară şi pomii înfloriseră. Mă rugam şi plângeam, căci ce mamă poate fi liniştită când copilul ei este bolnav şi se chinuieşte?
S-au întors după vreo oră şi m-a izbit imediat faptul că nu mai tuşea. Nu o mai văzusem de multă vreme atât de împăcată şi de veselă. Am aşteptat toată noaptea, dar tusea nu a revenit. De atunci nu a mai făcut nicio criză de astm. Aceasta s-a întâmplat în Vinerea Mare, pe 22 aprilie 2006. În anii care au urmat, a mai tuşit de două ori ceva mai tare, dar niciodată nu a mai avut crize cu weezing. O dată, când s-au asfaltat străzile în Bucureşti şi tot aerul era îmbâcsit cu particule de asfalt. A doua oară, la o pneumonie. La indicaţia doctorului, am tot urmat tratamentul cu Singulair până în 2008, de teamă să nu reapară crizele. Vedeţi ce înseamnă lipsa de credinţă?
În 2008 i-am făcut testele pentru alergie şi ce să vezi? Anastasia nu este alergică la nimic. Nici la praf, nici la polen, nici la mucegai! Sfântul Nectarie a vindecat o complet, dar noi nu am crezut şi i-am dat medicamente degeaba încă doi ani... Anastasia are o deosebită evlavie pentru Sfântul Nectarie şi deseori îi citeşte acatistul, mai cu seamă de când a aflat că numele de botez al Sfântului era Anastasie. Şi ce altă mulţumire putem aduce noi, păcătoşii, lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor Săi, în afara rugăciunilor şi a străduinţei de a trăi o viaţă creştinească?
Într-una din vizitele noastre, Anastasia a găsit în grădina Mănăstirii Radu Vodă un şirag de mătănii. Le-a luat cu dragoste, ca pe un dar al Sfântului Nectarie, ca pe un îndemn la rugăciune. Să-L slăvim pe Domnul şi să le mulţumim sfinţilor pentru rugăciunile şi darul dragostei lor pentru noi. Amin!

(Ana Pascu, Bucureşti)

      Sfantul Nectarie al Pentapolei, facatorul de minuni, este un dar al lui Dumnezeu oferit lumii nefericite si sarmane a veacului al XX-lea. Este un mare Parinte al Bisericii in a carui persoana sunt unite sfintenia vietii, harul facerii de minuni si invatatura ortodoxa.
      S-a nascut in 1846 in Silivria, un oras din Tracia rasariteana. Urmand cursul vietii sale, il intalnim la varsta de paisprezece ani la Constantinopol, unde lucreaza si in acelasi timp isi face si studiile. Apoi la Manastirea Noua din Hios, unde a fost tuns monah (1876) si hirotonit diacon (1877), la Atena, unde si-a intregit studiile teologice (1885) si in Egipt, unde a slujit vreme de cinci ani la Pariarhia Alexandriei. Acolo a fost hirotonit preot (1886) si episcop pentru mitropolia Pentapolei (1889). Dar din pricina invidiei pe care a provocat-o lucrarea sa duhovniceasca, a fost clevetit si indepartat de la Patriarhie. S-a intors in Grecia in 1890 si a fost simplu predicator pana in 1894, cand a fost numit director al Scolii Rizarion (Liceu Teologic in Atena). In 1908, din motive de sanatate, a demisionat si s-a retras in Eghina, la Manastirea de calugarite "Sfanta Treime", pe care el insusi o intemeiase in 1904. Acolo a ramas ca duhovnic al manastirii pana la sfarsitul vietii sale (1920).
     Viata sa a fost o calatorie sfanta de saptezeci si patru de ani, plina de roadele Sfantului Duh. A postit, a privegheat, s-a rugat. Si-a supus voia sa voii Domnului si a devenit om al lui Dumnezeu, "patimind si invatand cele dumnezeiesti". A liturghisit ca un Inger, s-a rugat neincetat pana s-a ridicat de pe pamant la Cer. L-a iubit cu inflacarare pe Dumnezeu Cel in Treime si pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. A fost un teolog insuflat de Dumnezeu si un scriitor neobosit. A predicat, a spovedit, a povatuit, s-a jertfit pentru aproapele. Milosteniile si minunile sale sunt nenumarate. Prezenta sa aduce liniste si pace in inimile tuturor. Este cu adevarat mare, pentru ca a castigat cu smerenia cele inalte. A fost arhiereu al Celui Preainalt, insa nu s-a dat inapoi nici de la a lucra in gradina, a face curatenie, a repara incaltaminte si a ajuta la lucrarile de constructie pana la batranete. A fost clevetit mult, dar a rabdat fara sa se tulbure, s-a rugat, a iertat si a multumit lui Dumnezeu pentru toate. A fost un urmator credincios al blandului si smeritului Iisus, pentru care Biserica l-a canonizat in anul 1961.
     Invataturile sale izvorasc din viata sa cuvioasa. Redam aici cateva fragmente din epistolele sale. Lucrarea de fata este o mica culegere de invataturi scurte si cuprinzatoare, care se refera la viata duhovniceasca si la nevointa pe care trebuie sa o faca crestinul.

Calea fericirii

      Nimic nu este mai de pret decat o inima curata, pentru ca o astfel de inima devine tron al lui Dumnezeu. Si ce este mai plin de slava decat tronul lui Dumnezeu ? Cu siguranta ca nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curata : "Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu " (II Corinteni 6,16.).
       Asadar, cine este mai fericit decat acesti oameni ? Si de ce bunuri pot sa ramana lipsiti ? Nu se gasesc toate darurile si harismele Sfantului Duh in fericitele lor suflete ? De ce mai au nevoie ? De nimic, cu adevarat, de nimic ! Pentru ca Il au in inima lor pe Insusi Dumnezeu !
      Cat se inseala oamenii care cauta fericirea departe de ei insisi, in tari straine si in calatorii, in bogatie si slava, in averi mari si placeri, in desfatari trupesti, in lux si in tot felul de desartaciuni, care se sfarsesc in amaraciune ! Ridicarea turnului fericirii in afara inimii noastre seamana cu zidirea unei cladiri pe un teren zguduit continuu de cutremure. Curand o astfel de constructie se va prabusi la pamant.
      Fratii mei ! Fericirea se afla inlauntrul vostru si fericit este omul care intelege aceasta. Cercetati-va inima si vedeti in ce stare duhovniceasca va aflati ! Nu cumva inima voastra si-a pierdut indrazneala inaintea lui Dumnezeu ? Nu cumva constiinta va mustra pentru calcarea poruncilor Lui ? Nu cumva va invinuieste pentru nedreptati, minciuni si neglijarea indatoririlor fata de Dumnezeu si fata de aproapele ? Cercetati si vedeti daca nu cumva inima voastra a fost umpluta de rautati si patimi, daca nu cumva s-a abatut pe cai nedrepte !
      Din nefericire, cel care nu are grija de inima sa, se lipseste de tot lucrul bun si cade intr-o multime de rautati. Alunga bucuria si se umple de amaraciune si de frica. Alunga dragostea si primeste ura. Alunga toate harismele si roadele Sfantului Duh pe care le-a primit la Botez si se face salasul tuturor acelor rele care il fac pe om vrednic de plans si de trei ori ticalos.
      Fratii mei! Preamilostivul Dumnezeu vrea ca noi toti sa fim fericiti, atat in viata aceasta, cat si in cealalta. Pentru aceasta a intemeiat Sfanta Sa Biserica, ca sa ne curateasca de pacat, sa ne sfinteasca, sa ne faca prieteni ai Sai, sa ne daruiasca binecuvantarile Cerului.
      Biserica sta mereu cu bratele deschise, ca sa ne primeasca. Sa alergam repede toti cei care avem constiinta impovarata. Sa alergam la Biserica, caci ea este gata sa ridice povara noastra cea grea, sa ne daruiasca indrazneala catre Dumnezeu, sa ne umple inima de bucurie si de fericire.

Sfantul Botez

      Cati In Hristos v-atI botezat, in Hristos v-ati si imbracat (Galateni 3,27. ) Ce mare adevar este exprimat in aceste cuvinte ale Apostolului Pavel !
      Crestinii botezati nu sunt imbracati in omul cel vechi, cu patimile si cu poftele sale pacatoase, ci in omul cel nou. S-au imbracat in Hristos, Care traieste acum in inimile lor. Iar cuvantul « s-au imbracat » nu se refera la un simplu vesmant exterior, ci la ceva mai profund, la ceva fiintial si de nestramutat.
      Prin credinta si prin Botez ne imbracam in Hristos si devenim fii ai lui Dumnezeu, sfinti si desavarsiti, dumnezei dupa har.
      Asadar, am aruncat dinlauntrul nostru stricaciunea si ne-am imbracat In nestricaciune. Ne-am dezbracat de omul pacatos si ne-am imbracat in omul dreptatii si al harului. Am alungat moartea si ne-am imbracat in nemurire.
       Ne-am gandit insa si la marile fagaduinte, pe care prin Botez le-am facut inaintea lui Dumnezeu? Am constientizat faptul ca suntem datori sa ne comportam ca niste fii ai lui Dumnezeu si ca frati ai Domnului nostru? Ca avem datoria sa supunem voia noastra voii lui Dumnezeu? Ca trebuie, ca fii ai Sai, sa ramanem liberi fata de pacat? Ca trebuie sa-L iubim cu toata puterea, din adancul sufletului si al inimii noastre? Ca suntem datori sa-L adoram si sa insetam dupa unirea cu El pentru totdeauna? Ne-am gandit oare ca inima noastra trebuie sa fie plina de dragoste, astfei incat aceasta sa se reverse si catre aproapele nostru? Avem constiinta ca suntem datori sa devenim sfinti, desavarsiti, chipuri ale lui Dumnezeu, fii ai Sai si mostenitori ai Imparatiei  Cerurilor?
      Pentru toate acestea avem datoria sa ne nevoim, ca sa nu ne aratam nevrednici de chemarea lui Dumnezeu si sa fim alungati de la fata Sa. Da, fratii mei, sa ne luptam cu ravna si cu lepadare de sine, ca sa biruim. Nici unul dintre noi sa nu-si piarda curajul, sa nu fie nepasator, sa nu se teama de greutatile  nevointei duhovnicesti, pentru ca Il avem ajutor pe Dumnezeu, Care ne da putere sa mergem pe calea cea grea a virtutii.

Nevointa duhovniceasca

       Scopul vietii noastre este sa devenim desavarsiti si sfinti, fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai Imparatiei Cerurilor. Sa luam aminte ca nu cumva de dragul vietii acesteia sa ne lipsim de cea viitoare, ca nu cumva din pricina grijilor pamantesti sa neglijam scopul vietii noastre.
    Postul, privegherea si rugaciunea, prin ele insele nu aduc roadele dorite, pentru ca ele nu sunt scopul vietii noastre, ci sunt mijloacele folosite pentru atingerea scopului.
    Impodobiti-va cu virtuti! Nevoiti-va sa alungati patimile sufletesti ! Curatiti-va inima de toata murdaria si pastrati-o curata, ca sa vina Domnul si sa Se salastuiasca inlauntrul vostru, ca sa va umple Duhul Sfant cu dumnezeiestile Sale daruri.
    Copiii mei iubiti, acestea sa fie singura voastra preocupare si grija. Acestea sa fie totdeauna scopul si dorinta voastra. Pentru acestea sa va rugati lui Dumnezeu.
    Sa Il cautati in fiecare zi pe Domnul, insa inlauntrul inimii voastre, nu in afara ei. Iar cand Il veti gasi, stati cu frica si cutremur, ca Heruvimii si Serafimii, pentru ca inima voastra s-a facut tron al lui Dumnezeu. Dar ca sa-L aflati pe Domnul, smeriti-va pana la pamant, pentru ca El se scarbeste de cei mândri, pe cand pe cei smeriti cu inima ii iubeste si ii cerceteaza.
     Daca te vei nevoi cum se cuvine, Dumnezeu te va sprijini. Prin nevointa ne vedem neputintele, lipsurile si greselile. Nevointa este oglinda starii noastre duhovnicesti. Cel ce nu se nevoieste, nu se cunoaste pe sine insusi.
     Luati aminte chiar si la greselile mici. Daca din neluare-aminte se intampla sa pacatuiti, nu deznadajduiti, ci sculati-va repede si cadeti inaintea lui Dumnezeu, Care are puterea sa va ridice.
     Avem inlauntrul nostru neputinte si patimi adanc inradacinate. Multe dintre ele sunt mostenite.Toate acestea nu pot fi alungate degraba, nici prin neliniste si intristare apasatoare, ci prin rabdare si staruinta, cu grija si luare-aminte.
    Intristarea peste masura ascunde inlauntrul ei mandria. De aceea este vatamatoare si primejdioasa si de multe ori este provocata de diavol, ca sa-l impiedice pe nevoitor in calea lui.
     Calea care duce la desavarsire este lunga. Rugati-va lui Dumnezeu sa va dea putere ! Infruntati cu rabdare caderile voastre, ridicati-va repede si nu ramaneti, precum copiii in locul in care ati cazut, plangand si tanguindu-va nemangaiati.
      Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita. Nu deznadajduiti daca se intampla sa cadeti iarasi in aceleasi pacate. Multe dintre ele sunt puternice, atat din pricina firii, cat si din pricina obisnuintei, insa cu trecerea timpului si prin straduinta sunt biruite. Nimic sa nu va duca la deznadejde.

Ispitele

     Ispitele sunt ingaduite ca sa ni se descopere patimile ascunse, ca sa ne luptam cu ele si sa ne tamaduim sufletele. Sunt si ele un semn al milei dumnezeiesti. Pentru aceasta, lasa-te cu incredere in mainile lui Dumnezeu si cere ajutorul Lui, ca sa te intareasca in nevointa ta. Nadejdea in Dumnezeu nu poate sfarsi niciodata in deznadejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu stie cat poate rabda fiecare dintre noi si ingaduie ispitele dupa puterea noastra. Insa trebuie ca si noi sa fim cu luare-aminte, ca sa nu intram singuri in ispita.
     Incredintati-va lui Dumnezeu cel bun, Cel tare, Cel viu si El va va povatui la odihna. Dupa incercari urmeaza bucuria duhovniceasca. Domnul ia aminte la cei ce rabda incercarile si intristarile pentru dragostea Sa. Asadar, nu va imputinati  cu sufletul si nu va temeti.
     Nu vreau sa va intristati si sa va tulburati pentru cele ce se intampla impotriva vointei voastre, oricat de indreptatita ar fi ea. O asemenea intristare arata existenta egoismului. Luati aminte la egoism, care se ascunde sub lucruri indreptatite. Luati aminte si la intristarea neasteptata, care ia nastere dintr-o mustrare dreapta. Intristarea peste masura este de la vrajmasul. Una singura este adevarata intristare, cea care ne cuprinde atunci cand cunoastem bine starea nenorocita a sufletului nostru. Toate celelalte intristari nu au nici o legatura cu Harul lui Dumnezeu.
    Ingrijiti-va sa paziti In inima voastra bucuria Sfantului Duh si sa nu ingaduiti  vicleanului sa-si verse otrava sa. Luati aminte! Luati aminte ca nu cumva raiul pe care il aveti inlauntrul vostru sa se prefaca in iad.

Rugaciunea

      Principala lucrare a omului este rugaciunea. Omul a fost zidit ca sa-L laude pe Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care i se potriveste. Numai aceasta explica esenta sa duhovniceasca. Numai ea indreptateste locul aparte pe care il ocupa In cadrul zidirii. Omul a fost zidit ca sa-L slaveasca pe Dumnezeu si sa fie partas al dumnezeiestii Sale bunatati si fericiri.
      Fiind chip al lui Dumnezeu, inseteaza dupa El si se straduieste sa se inalte spre El. Prin rugaciune si cantare de lauda omul simte bucurie. Duhul sau se veseleste si inima lui salta. Cu cat se roaga mal mult, cu atat sufletul sau se goleste de dorintele lumesti si se umple de bunatatile ceresti. Si pe masura ce se desparte de cele pamantesti si de placerile vietii, se umple de bucurie cereasca. Cercarea si experienta ne incredinteaza de adevarul acesta.
      Lui Dumnezeu ii sunt bineplacute acele rugaciuni care se aduc asa cum se cuvine, adica avand simtamantul nedesavarsirii si al nevredniciei noastre. Ca sa existe insa un asemenea simtamant, trebuie sa ne lepadam cu desavarsire de eul nostru cel rau si sa implinim poruncile lui Dumnezeu. Este nevoie de smerenie si de lucrare duhovniceasca fara incetare.
      Incredintati lui Dumnezeu toate grijile voastre. El va poarta de grija. Nu fiti  mici la suflet si nu va tulburati. Acela care cerceteaza adancurile ascunse ale sufletului omenesc, cunoaste si dorintele noastre si are puterea sa le implineasca asa cum stie El. Voi numai rugati-va Lui si nu va pierdeti curajul. Nu socotiti ca, deoarece dorinta voastra este sfanta, aveti dreptul sa va plangeti atunci cand rugaciunile voastre nu sunt ascultate. Dumnezeu va implineste dorintele intr-un mod pe care nu-l cunoasteti. Asadar, linistiti-va si chemati pe Domnul !
      Rugaciunile si cererile prin ele insele nu ne duc la desavarsire, ci Domnul este Cel care ne desavarseste. El vine si Se salastuieste inlauntrul nostru cand implinim poruncile Lui. Si una dintre primele porunci este ca in viata noastra sa se faca nu voia noastra, ci voia lui Dumnezeu. Si sa se faca intocmai asa cum se face in Cer de catre Ingeri, ca sa putem si noi sa spunem:  » Doamne, nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Faca-se voia Ta, precum in Cer asa si pe pamant! ». Asadar, daca nu-L avem pe Hristos inlauntrul nostru, rugaciunile si cererile noastre ne duc la inselare.

Pacea

      Pacea este un dar dumnezeiesc, care se da cu imbelsugare celor care se impaca cu Dumnezeu si implinesc dumnezeiestile Sale porunci.
      Pacea este lumina si de aceea fuge de pacat, care este intuneric. Un pacatos nu are pace niciodata.
      Nevoiti-va impotriva pacatului si nu va tulburati cand se starnesc patimile inlauntrul vostru, caci atunci cand in lupta impotriva lor biruiti, ridicarea patimilor vi se face pricina de pace si bucurie.
      Cautati pacea cu totii si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12.14.)
      Pacea si sfintenia sunt doua conditii necesare pentru cel ce inseteaza sa vada fata lul Dumnezeu. Pacea este temelia pe care se sprijina sfintenia.
      Sfintenia nu ramane intr-o inima tulburata si manioasa. Mania, cand ramane mult timp in suflet, duce la dusmanie si ura impotriva aproapelui. Din aceasta pricina trebuie sa ne impacam indata cu fratele nostru, ca sa nu ne lipsim de Harul lui Dumnezeu care ne sfinteste inima.
      Cel ce este in pace cu sine insusi este in pace si cu aproapele sau si cu Dumnezeu. Un astfel de om este sfintit, pentru ca Insusi Dumnezeu locuieste inlauntrul sau.

Dragostea

      Cautati dragostea. Cereti in fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Impreuna cu dragostea vine tot binele si vin toate virtutile. Iubiti, ca si voi sa fiti iubiti de ceilalti. Dati-I lui Dumnezeu toata inima voastra, ca sa ramaneti in dragoste. « Cel ce ramane In iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el » ( I Ioan 4.16).
      Aveti datoria sa fiti cu multa luare-aminte la relatiile dintre voi, sa va cinstiti unul pe altul ca niste chipuri sfinte, ca icoane ale lui Dumnezeu. Sa nu cautati niciodata la trup si la frumusetea lui, ci la suflet. Luati aminte la simtamantul dragostei, caci atunci cand inima nu este incalzita de rugaciune curata, dragostea este in primejdie de a deveni trupeasca si nefireasca, este in primejdie sa intunece mintea si sa arda inima.
      Trebuie sa cercetam in fiecare zi daca nu cumva dragostea noastra nu izvoraste din plinatatea dragostei noastre pentru Hristos. Cel care privegheaza ca sa-si pastreze curata dragostea, va fi pazit de cursele vicleanului, care incearca incet-incet sa prefaca dragostea crestineasca in dragoste lumeasca.

Discernamantul

      Va sfatuiesc sa aveti in toate discernamant si intelepciune. Feriti-va de extreme. Nevointa trebuie sa se faca cu masura. Cel ce nu are virtuti mari si se nevoieste asemenea celor desavarsiti, vrand sa traiasca cu asprime, precum Sfintii Asceti, se primejduieste sa fie luat in stapanire de mandrie si sa cada. Pentru aceasta, umblati cu discernamant si nu va irositi timpul prin osteneli fara masura. Amintiti-va ca nevointa trupeasca este un simplu ajutor dat sufletului, ca sa ajunga la desavarsire. Pentru a ajunge la desavarsire este nevoie mai ales de nevointa sufletului.
      Nu intindeti coarda peste masura. Sa stiti ca nu puteti sa-L zoriti pe Dumnezeu sa va dea darurile Sale. Da atunci cand vrea El. Tot ceea ce primim este un dar al milostivirii lui Dumnezeu.
      Nu cautati sa ajunge la masuri inalte prin nevointe mari, fara sa aveti virtuti, pentru ca va primejduiti sa cadeti in inselare din pricina mandriei si indraznelii. Cel care vrea harisme si stari duhovnicesti inalte, fiind inca impovarat de patimi, ca un fara de minte si mandru, cade in inselare. Mai inainte de toate trebuie sa se nevoiasca pentru curatirea sa. Dumnezeiescul Har daruieste harismele, ca o rasplata, celor care s-au curatit de patimi. Ii cerceteaza fara zgomot si in ceasul cand nici nu se gandesc.

Mandria

       Mandria mintii este mandria satanica, care Il tagaduieste pe Dumnezeu si Il huleste pe Sfantul Duh. Din aceasta pricina se si vindeca foarte greu. Este un intuneric adanc, care impiedica ochii sufletului sa vada lumina care se afla inlauntrul sau si care duce la Dumnezeu, la smerenie, la dorirea binelui.
       Mandria inimii insa nu este rod al mandriei dracesti, ci ia nastere din diferitele stari si intamplari: bogatie, slava, cinstire, daruri sufletesti si trupesti (inteligenta, frumusete, putere, indemanare si altele). Toate acestea ii fac pe oamenii lipsiti de minte sa devina trufasi, infumurati, insa fara sa ajunga atei. Acestia de multe ori sunt miluiti de Dumnezeu, inteleptiti si indreptati. Inima lor se smereste, inceteaza sa mai caute slava desarta si astfel se tamaduiesc.
      Lucrarea duhovniceasca care sa va preocupe sa fie cercetarea inimii voastre. Nu cumva se cuibareste in ea, ca un sarpe veninos, mandria, patima care da nastere multor rele, care omoara virtutile si invenineaza totul ? Trebuie totdeauna sa fiti cu luare-aminte fata de aceasta rautate luciferica.
      Cred ca nu gresesc daca spun ca toata preocuparea noastra duhovniceasca consta in descoperirea si nimicirea mandriei si a odraslelor ei. Daca ne izbavim de ea si se salastuieste in inima noastra smerita cugetare, atunci le avem pe toate, caci acolo unde se afla adevarata smerenie, se afla adunate si toate celelalte virtuti care ne inalta pana la Dumnezeu.

Nobletea duhovniceasca

      Crestinii au datoria, dupa porunca Domnulul, sa devina sfinti si desavarsiti. Desavarsirea si sfintenia se intiparesc adanc mai intai in sufletul crestinului, iar de acolo isi pun pecetea asupra gandurilor, dorintelor, cuvintelor si faptelor sale. Astfel Harul lui Dumnezeu, care se afla in suflet, se manifesta si in purtarea exterioara.
      Crestinul este dator sa se poarte fata de toti cu noblete. Din cuvintele si faptele sale sa se raspandeasca Harul lui Dumnezeu, care salastuieste in sufletul sau, astfel incat sa se faca aratata viata sa sfanta si sa fie slavit Numele lui Dumnezeu.
      Cel care este masurat in cuvinte, este masurat si in fapte. Cel care isi cerceteaza cuvintele pe care urmeaza sa le spuna, isi cerceteaza si faptele pe care urmeaza sa le savarseasca si niciodata nu va trece peste hotarul bunei si virtuoasei purtari.
      Cuvintele insuflate de Har ale crestinului au intotdeauna delicatete si noblete. Acestea sunt cele care dau nastere dragostei si aduc pace si bucurie. Dimpotriva, vorbirea in desert naste ura, vrajmasii, suparari, certuri, tulburari si razboaie.
       Asadar, totdeauna sa avem noblete. Niciodata sa nu iasa din gura noastra cuvantul rau, cuvant care nu este dres cu Harul lui Dumnezeu, ci totdeauna cuvinte bune care vadesc nobletea cea intru Hristos si starea noastra sufleteasca buna.

Doxologie

       Crestinul este dator sa-L slaveasca pe Dumnezeu, atat cu trupul, cat si cu sufletul sau. De altfel amandoua apartin lui Dumnezeu si prin urmare nu are dreptul sa le necinsteasca si sa le strice, ci sa le pastreze sfinte si sa se foloseasca de ele cu multa recunostinta.
       Cel ce isi arninte ca trupul si sufletul sau apartin lui Dumnezeu, se poarta fata de ele cu evlavie si cu frica sfanta, pastrandu-le curate de toata intinaciunea, petrecand intr-o continua comuniune cu Acela Care le sfinteste si le intareste.
       Omul Il slaveste pe Dumnezeu cu trupul si cu sufletul sau mai intai atunci cand isi aminteste ca a fost sfintit de Dumnezeu si s-a unit cu El, iar apoi cand isi uneste voia sa cu voia lui Dumnezeu, astfel incat sa implineasca totdeauna voia Lui cea buna si desavarsita. Un astfel de om nu traieste pentru sine insusi,  ci pentru Dumnezeu. Lucreaza pe pamant pentru Imparatia lui Dumnezeu. Il slaveste in toate pe Dumnezeu, in cuvinte si in fapte. Faptele sale, care sunt savarsite spre binele aproapelui, sunt prilej de slavire a numelui lui Dumnezeu. Viata sa straluceste de lumina dumnezeiasca si se face astfel povatuitor catre Dumnezeu pentru cei care inca nu L-au cunoscut.



A DOUA RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL NECTARIE TAUMATURGUL
- ALCĂTUIRE A CUVIOSULUI FILOTEI ZERVAKOS –

Sfinte Nectarie, făcătorule de minuni, omule al lui Dumnezeu, împlinirea năzuinţelor Duhului; Păstorule şi liman dumnezeiesc, lucrătorul viei celei de taină a lui Hristos, credincios şi sârguincios, care ca un rob credincios al lui Dumnezeu şi săvârşitor al tainelor Acestuia ai fost învrednicit de către Acesta cu darurile facerii de minuni şi al vindecărilor. Mulţi sunt cei care au luat vindecare de la tine, cercetând cu credinţă şi evlavie preacinstitele tale moaşte ; cei necăjiţi, suferinzi de multe boli, mâhniri, supărări, nenorociri şi primejdii. Alţii departe găsindu-se, neputând să vină cu trupul, dar crezând că darurile Atotputernicului Dumnezeu dăruite prin intermediul sfinţilor Săi nu numai celor din apropiere, ci şi celor de pe mare departe îi ajunge şi îi ajută, luând fiecare dăruirea după cererea sa.
Deoarece noi suntem robi netrebnici ai lui Dumnezeu si ne gasim in mare mahnire, primejdie si suparare, caci vazuti si nevazuti vrajmasi, dinauntru si din afara, ca fiarele salbatice, ziua si noaptea viclenesc impotriva scumpei Mirese a lui Hristos, curatei si Una Sfânta Duhovniceasca si Apostoleasca Biserica pentru a o darâma si a o face nevazuta. Preaalesule Pastor al lui Hristos, noi, oile cele cuvântatoare, pentru care Hristos sângele Sau l-a varsat, iti cerem sa ii izgonesti si sa-i imprastii. Si de vreme ce nu suntem vrednici, pentru multele noastre pacate, ca din gurile noastre murdare si buzele necurate a ne ruga Preaiubitorului de oameni si Preamilostivului Dumnezeu si Tata pentru dezlegarea cererilor si necazurilor noastre, a supararilor care mereu ne insotesc, te imploram cu durere, cu inima infrânta, cu suspinuri si cu lacrimi sa mijlocesti impreuna cu Preasfanta Maica a lui Dumnezeu si cu toti sfintii sa fim izbaviti din multele primejdii, noi, pacatosii si nevrednicii. Noi, prin multele si nenumaratele pacate si cu nemultumirea noastra L-am mâniat pe Preabunul si Preainduratorul Dumnezeu si Parintele nostru Ceresc, si va veni la noi si pentru nerecunostinta noastra va fi nu Dumnezeu Multmilostiv si Indurator, ci Dumnezeul Judecator, spre a ne pedepsi şi a ne răsplăti după faptele noastre.
Credem şi nădăjduim că mijlocirea tuturor sfinţilor şi a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu va îmblânzi faţa Acestuia şi-L va înmuia, va îndeparta cursele văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, va împrăştia dorinţele lor nelegiuite şi ne va izbăvi pe noi din toată primejdia, căci ‘‘mult poate rugăciunea dreptului cea cu osârdie’’ şi ‘‘mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului’’. Va transforma mâhnirea noastr în bucurie şi desfătare şi vom cânta împreună cu Sfinţii Apostoli, mucenici, mărturisitori şi cu toţi sfinţii ‘‘aceasta este biruinţa şi biruitoarea lumii, credinţa noastră’’, şi ca profetul David: ‘‘Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii săi!’’
Să-i cântăm şi să-i lăudăm, să mulţumim Maicii Domnului, cea care ne-a eliberat, Grabnic ascultătoarea, Nădejdea şi Mântuirea poporului nostru, Maicii noastre duhovniceşti, în psalmi şi cântări duhovniceşti. ‘‘Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă, izbăvindu-ne din nevoi, mulţumiri aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururi Fecioară!’’

Sfântul Isaac Sirul despre citirea duhovnicească


DOAMNE AJUTA!DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...

Iar noi, cei bolnavi, să ne folosim de leacuri şi de ce a fost cules şi strâns pentru tămăduirea patimilor noastre.



Foloseşte te de citire: nu de ceea care ar face din tine învăţat, ci de cea care ţi omoară patimile şi-ţi arată calea scurtă care duce la Dumnezeu, care te înalţă repede… spre lucrarea luminoasă pe care o urmăreşte vieţuirea ta singuratică.

E vorba de citiri care nu se exprimă în chip confuz sărind de la una la alta şi care nu introduce lucruri vătămătoare care să tulbure meditarea ta duhovnicească la cele de dincolo de lume. Nu citi nici ceea ce este exprimat oricum, nici ceea ce se adresează fără deosebire, atât ţie, cât şi tuturor oamenilor, nici ceea ce învaţă deopotrivă pe toţi, nici ceea ce te-ar face să deprinzi arta disputei orale, ori cea a înţelepciunii lumeşti, nici ceea ce te informează despre treburile şi controversele ce au avut loc în Biserică, sau despre legile şi treburile regilor, despre biruinţele şi faptele lor, nici opera polemice sau apărări şi respingeri de o parte şi de alta.

Toate acestea şi cele asemănătoare acestora să le lăsăm celor sănătoşi. Iar noi, cei bolnavi, să ne folosim de leacuri şi de ce a fost cules şi strâns pentru tămăduirea patimilor noastre; vieţile sfinţilor de odinioară, şi a celor care au vieţuit singuratic mai presus de lume, relatările descoperirilor şi învăţăturilor pe care le-au primit de la Dumnezeu despre rânduiala acestei vieţuiri, despre patimile şi luptele pe care le-au dus spre povăţuirea lor şi a celor ce umblă pe urmele lor, şi despre biruinţele şi înfrângerile de tot felul, despre căderile şi ridicările pe care le-au îndurat.

Extras din Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viaţa duhului, taine dumnezeieşti, pronie şi judecată, Deisis, Sibiu, 2003.

10 mai 2012

“In Maica Domnului avem in cer o inima de mama”.

DOAMNE AJUTA!  DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...




PARINTELE DUMITRU STANILOAE DESPRE MAICA DOMNULUI

Noi ortodocsii ii cinstim pe sfinti ca sa laudam pe Hristos, a Carui lucrare si-a dovedit eficienta prin rodirea sa in ei; ii cinstim, cinstind criteriul dupa care trebuie sa lucram si noi.

Cerem ajutor sfintilor, Maicii Domnului, socotindu-ne smeriti fata de ei, si convinsi ca noi insine nu putem avea o atat de mare ascultare de la Dumnezeu, pentru ca nu suntem atat de smeriti ca ei. Ne rugam launtric sa fie si ei cu noi, cu rugaciunile lor, dar mai ales ne rugam Maicii Domnului. Caci nu e bine sa ma socotesc eu intr-o relatie singulara cu Hristos – asta seamana a ceva protestant…

Lumea protestanta, refuzand cinstirea sfintilor, manifesta o totala neincredere in capacitatea omului de a face prin ea roditoare si aratata lucrarea lui Hristos si obligatia fiecaruia de a conlucra cu Hristos pentru a rodi lucrarea Lui in ei. Se manifesta in aceasta un scepticism nu numai referitor la om, ci si la eficienta lui Hristos. Mantuirea oamenilor nu se realizeaza fara intalnirea activa intre Dumnezeu si om, printr-un act de putere a lui Dumnezeu asupra omului ca obiect, ca “bustean” fie in viata aceasta, fie in cea viitoare. Totala depreciere a omului, ca faptura a lui Dumnezeu, nu se poate sa nu se rasfranga si asupra lui Dumnezeu.
Dar umanitatea fiecaruia se realizeaza in Hristos intr-o solidaritate cu toti semenii Sai. Toti marturisesc despre valoarea fiecarui om, in solidaritatea tuturor cu fiecare. Sfintii arata umanitatea lor deplin actualizata in Hristos prin iubirea ce o arata fratilor lor, care este iubirea lui Hristos insusita de ei. Ei le arata aceasta iubire prin rugaciunile lor. Iar cei de pe pamant isi manifesta vointa lor de a urca spre actualizarea adevaratei lor umanitati, prin cinstirea acordata celor ce au ajuns la tinta umanizarii lor in Hristos. Mai unita cu Hristos decat toti sfintii, si de aceea mai presus de toti sfintii si ingerii, se afla Maica Domnului, ca cea care L-a purtat in pantece pe Fiul lui Dumnezeu zamislit si nascut din ea ca om si apoi L-a purtat in brate ca prunc si a ramas unita cu El prin afectiunea omeneasca suprema pe care o traieste o mama fata de fiul ei. Legatura ei cu Iisus este mai intima ca legatura oricarui sfant cu El caci trupul Lui s-a format nemijlocit din trupul ei, ea L-a purtat in brate, I-a privit neincetat fata si ochii, L-a alaptat si L-a iubit cu iubirea omeneasca culminanta proprie unei mame, fiind identificata intr-un anumit inteles cu Fiul ei. De aceea “indraznirea” ei catre El este mai mare ca a tuturor sfintilor si iubirea ei fata de noi se resimte de iubirea maxima a lui Hristos fata de noi.

Iconografia ortodoxa prezinta pe Iisus luandu-i la Adormirea ei sufletul in bratele Lui, inversand purtarea Lui ca prunc in bratele ei. Iubirea Lui fata de ea este tot atat de afectuoasa ca si iubirea ei fata de El. Pruncul ajuns in plinatatea puterilor poarta in bratele Sale pe mama Lui ramasa cu puteri mai imputinate. In persoana ei a simtit si simte Iisus la maximum iubirea omeneasca fata de El si in afectiunea Lui fata de ea se include o afectiune fata de om in general, fata de mamele umane si de iubirea lor pentru fiii lor.

In Maica Domnului avem in cer o inima de mama, inima care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei si a batut si bate ea insasi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mantuirea noastra, caci mantuirea nu e o chestiune de justitie, ci de iubire intre Dumnezeu si oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte si culminanta concentrandu-se intr-o inima de mama si manifestandu-se prin ea. Dumnezeu cel intrupat tine seama de aceasta inima a Mamei, care a devenit Maica noastra, pentru ca e Maica Lui.

Ea e darul cel mai de pret facut lui Dumnezeu de catre umanitate, dar un dar prin care Dumnezeu ne rasplateste cu nenumaratele Sale daruri. “Ce-Ti vom aduce Tie, Hristoase…? Cerul Iti aduce pe ingeri, pamantul Iti aduce darurile lui. Dar noi, oamenii, Iti aducem pe Maica Fecioara“, canta Biserica la Nasterea Domnului.

„Maica Domnului premerge umanitatii si toti ii urmeaza”. Premerge in iubire, in curatie, in apropierea de Dumnezeu. Ea trece cea dintai prin moartea pe care Fiul ei a facut-o neputincioasa si de aceea, in rugaciunea ce i se adreseaza la Adormire, toti ii cer ocrotire. “Intru adormire, Nascatoare de Dumnezeu, lumea nu o ai parasit.” Inaltarea ei inchide portile mortii, pecetea ei e pusa pe neant. E pusa de sus de Dumnezeu-Omul si de jos, de prima “faptura noua”, inviata si indumnezeita.

De aceea Maicii Domnului ii cerem incomparabil mai des decat tuturor sfintilor sa se roage pentru noi si pentru toti ai nostri. Totdeauna, dupa doua tropare adresate lui Dumnezeu, al treilea este adresat ei. Daca fiecarui sfant i se dedica o zi principala in anul bisericesc pentru cinstire si lauda, Maica Domnului este laudata in fiecare zi, desi are si cateva sarbatori la fel de mari dedicate ei in mod deosebit. Apoi, ei nu i se cere numai sa se roage lui Hristos pentru noi, ci i se cer si ei insasi multe lucruri. Ei ne adresam cu cereri ca acestea:
“Tu mantuieste pe robii tai de toate nevoile”; “Stapana, ajuta-ne, milostivindu-te spre noi”; “Alearga, Stapana, Nascatoare de Dumnezeu, si ne izbaveste pre noi de primejdii”; „Numai la tine nadajduiesc si alerg sub acoperamantul tau”; “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, in vremea vietii mele nu ma lasa pe mine, ajutorului omenesc nu ma incredinta, si tu insati ma apara si ma mantuieste”.

Necontenit se repeta refrenul: “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pre noi!” Niciodata nu i se spune insa: “Miluieste-ne pre noi!” Prin aceasta expresie, adresata numai lui Dumnezeu, se afirma credinta ca noi depindem intru totul de mila lui Dumnezeu. “Mantuieste-ne” adresat Maicii Domnului nu are sensul de mantuire, ca opera infaptuita de Hristos, ci de “scapare” sau “izbavire” din diferite greutati, necazuri, primejdii, ispite, care insa au si ele o legatura cu mantuirea.

Dar orice i se cere Maicii Domnului, i se cere totusi pentru faptul ca este in unirea cea mai stransa cu Fiul ei, deci El este in ultima analiza izvorul a tot ajutorul pe care ni-l da ea. Numai pentru ca este Maica lui Dumnezeu Mantuitorul, i se cer si ei direct anumite ajutoare, nu pentru ca ea ar fi mantuitoare, sau co-mantuitoare (co-redemprix, cum se tinde a se socoti in Catolicism), caci ea nu poate fi pusa pe acelasi plan cu Iisus Hristos, propriul autor al mantuirii. Inseamna ca nu din momentul in care vine Fiul lui Dumnezeu in Fecioara incepe innoirea umanitatii. Se pune Fecioara deasupra lui Hristos si se face inceputul mantuirii de la ea, nu de la Fiul lui Dumnezeu, care vine la ea. De aceea nu putem sa admitem ca ea este prima care se curata de pacatul stramosesc pentru ca este prima in care vine Fiul lui Dumnezeu si vine intr-un mod mai deplin decat vine in ceilalti oameni, prin botez…Venirea Lui este momentul hotarator, nu ea este momentul hotarator.

De foarte multe ori se spune ca ea ne ajuta, pentru ca mijloceste la Fiul ei cu deosebita eficienta.

“Ocrotitoare crestinilor, neinfruntata, mijlocitoare catre Facatorul neclintita, nu trece cu vederea glasurile rugaciunilor celor pacatosi, ci alearga ca o buna in ajutorul nostru, al celor ce strigam cu credinta catre tine, grabeste spre mijlocire, alearga spre rugaciune, cea care ocrotesti pururea, Nascatoare de Dumnezeu, pe robii tai”.

Ajutorul ei este atat de necesar, fiindca un motiv pentru care Hristos miluieste pe cei ce alearga la El este acela ca o cinstesc pe Maica Lui. Caci cei ce nu o recunosc pe ea ca Nascatoare a lui Dumnezeu intru feciorie si din puterea Duhului Sfant, nu-L recunosc pe El insusi ca Dumnezeu.

„Tarie si mantuire S-a facut celor pierduti, Cei ce S-a nascut din tine, Stapana lumii, Care a mantuit din portile iadului pe cei ce cu credinta te slavesc pe tine” (din slujba inmormantarii).

Faptul ca ea este Maica lui Dumnezeu-Mantuitorul este si motivul pentru care ei ii acordam nu numai venerare ca sfintilor, ci supravenerare (hyperdulia).

Aceasta supravenerare se arata in multimea incomparabil mai mare de rugaciuni adresate ei, in cererea unor ajutoare direct de la ea, in motivarea celor adresate Mantuitorului, prin faptul ca S-a nascut din ea. Ea are o pozitie unica in cultul Bisericii. Ea e deasupra tuturor creaturilor omenesti indumnezeite si a ingerilor, unite in Hristos. Dar nu e identica cu Dumnezeu si cu Hristos Dumnezeu-Omul. Ea e numai om. Dar e omul ridicat prin harul lui Hristos deasupra tuturor sfintilor si mai venerata decat toti, fara sa i se aduca inchinare ca lui Dumnezeu sau ca lui Hristos, Dumnezeu cel intrupat, inchinare ca Celui de care depindem in mod total si absolut in existenta si fericirea noastra vesnica. Tot ce are ea, are ca si noi, prin Dumnezeu, si mai special prin Dumnezeu cel intrupat, desi are mai mult decat noi toti si s-a ridicat prin curatia si iubirea ei fata de Dumnezeu mai presus decat toata creatiunea; si in solidaritatea pan-umana in Hristos ea aduce mai multa iubire decat toate fapturile constiente.

Exemplul tipic al adevaratei libertati este Prea-sfanta Fecioara Maica lui Dumnezeu. Fie voia Ta, faca-se voia Ta in mine! E o mare placere pentru ea sa faca aceasta, pentru ca lucrul corespunde vointei celei ce spune aceasta. Daca doua fiinte se iubesc, una este foarte fericita sa faca voia celeilalte pentru a o vedea fericita; ea este foarte fericita s-o vada fericita.

In Fecioara Maria, iubirea dintre Dumnezeu si umanitate prin femeie, iubirea curata de orice nevoie, primeste ca raspuns din partea lui Dumnezeu cea mai mare marturie sensibila si vesnica a iubirii Sale: Intruparea Fiului lui Dumnezeu. Nu este o creatie noua. Este umanitatea innoita in Hristos Dumnezeu venit in maxima apropiere de oameni, Fiul lui Dumnezeu facut om pentru a-l indumnezei pe om. Unirea vointelor divina si umana a ingaduit Duhului Sfant sa lucreze aceasta.

Sfintenia Mariei tine mai intai de fecioria ei. Ea este libera de orice dorinta si de orice ispita omeneasca. Sensibilitatea ei este curata de orice pofta si de orice egoism. Ea este sfanta prin daruirea deplina de sine insasi lui Dumnezeu. Ea este sfanta si prin prezenta lui Hristos in ea. Sfintii sunt indumnezeiti prin prezenta lui Hristos in ei.

Am mentionat ca nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om din Fecioara a ridicat umanitatea la unirea maxima cu Dumnezeu si a dat mortii, primita de El, caracter mantuitor, intrucat nu a suportat-o pentru pacatul Lui, deci din necesitate si, deci, a putut-o invinge. Prin nasterea din Fecioara, Hristos S-a aratat ca e Persoana dumnezeiasca Ce-si asuma firea omeneasca si prin aceasta calitate. Se ridica deasupra legii generale a nasterii oamenilor din unirea dintre barbat si femeie si poate invinge legea mortii definitive. Iar prin unitatea de natura cu oamenii, sa-i poata scapa si pe ei de moartea definitiva. Prin aceasta a adus cea mai insemnata lumina in existenta omenirii supusa nonsensului prin suportarea unei legi care, in acest caz, ar fi inexplicabila in originea si in sensul ei.

Ratiunea cere ca o astfel de lege sa aiba un autor constient superior ei, care, deci, poate scapa de sub puterea ei cand socoteste ca vrea sa dea vietii oamenilor un sens, prin venirea Sa ca om venit intre ei, pentru ca si ei sa scape de ea prin unirea voita cu El.

De aceea o negare a nasterii lui Hristos din Fecioara insemnand necesitatea supunerii Lui sub o lege care Ii este superioara, nu-L poate arata avand puterea sa scape de ea si in moartea definitiva cu trupul, impusa de ea in mod general, prin nasterea membrilor ei pentru o moarte definitiva. Dar puterea Fiului lui Dumnezeu s-a aratat nu numai in nasterea Lui mai presus de fire din Fecioara si, ca urmare, in biruirea mortii, primita cu voia, ci si in faptul ca nu lasa trupul Maicii Lui, din care s-a format trupul Lui, sa se corupa in mormant, ci il invie si-l inalta la cer unde este si El. Era firesc ca trupul ei, din care s-a format apoi trupul Lui in stare sa invinga moartea, sa primeasca si el puterea aceasta, dar nu din puterea ei, ci din puterea Fiului lui Dumnezeu care a lucrat in ea, formandu-si trupul Lui. Prin aceasta ni s-a dat asigurarea ca nu numai trupul lui Hristos, ca trup al Persoanei dumnezeiesti, va invia, ci si trupurile persoanelor noastre omenesti, avand ca asigurare spre aceasta invierea trupului Maicii Lui, cu care s-a unit cat mai mult. Maica Domnului este, si in aceasta privinta, puntea de legatura intre Fiul lui Dumnezeu nascut si inviat ca om si intre oameni.

Iar ca Maica Domnului nu invie si nu se inalta prin sine insasi se vadeste in faptul ca ea nu se arata cu trupul ei inviat si nici in actul inaltarii, si aceasta nu se putea arata astfel nici in lucrarea vazuta a lui Hristos cel inviat si inaltat langa ea. Actul invierii si inaltarii ei s-a savarsit prin Fiul ei inviat si inaltat in chip nevazut.

Stransa legatura dintre El si ea se arata si prin aceasta o legatura de taina. Apostolii au constatat ca trupul ei nu mai era in mormant doar cand au ridicat piatra de pe mormantul ei a treia zi, la cererea lui Toma, care a venit cu intarziere sa o vada.

In icoanele Bisericii, acest fapt este exprimat prin faptul ca Hristos e aratat langa trupul adormit al Maicii Sale, tinand in brate sufletul ei in chipul unui copil. Nu ingerii buni sau rai iau sufletul ei, ca la ceilalti oameni, ci Hristos Insusi, Fiul ei. Si in aceasta se arata legatura directa intre Maica Domnului si Fiul lui Dumnezeu Care S-a nascut din ea ca om.

In „Sinaxarul” din Minei se spune ca ingerii zburau inaintea ei, purtata de Domnul, si au strigat si la inaltarea ei, cum au strigat si la inaltarea Domnului, cetelor de mai sus: „Deschideti portile voastre, sa treaca Maica Imparatului tuturor!” Ea va fi in veci mai cinstita decat Serafimii si mai marita decat Heruvimii, aflandu-se nemijlocit langa Fiul ei facut om si ridicat pe tronul dumnezeiesc, la dreapta Tatalui, ca sa se faca tuturor oamenilor daruitor al slavei Lui, prin comuniunea cu El si prin participarea la toate bunatatile Lui.

Avem astfel in cer nu numai pe Fiul lui Dumnezeu facut om, ca sa trimita puterea Sa celor ce cred in El, ca sa se ridice intre ingeri la slava primita ca om de El, ci si pe Maica Lui, ca o faptura dintre noi, dar unita in mod deosebit cu El, rugandu-se si ea pentru noi. De aceea ne rugam nu numai lui Hristos, ci si ei, sa se roage pentru noi si, increzatori in rugaciunile ei, ii spunem:

“Bucura-te, ceea ce stai inaintea scaunului Dumnezeului tau si te rogi pentru noi.

Bucura-te, mijlocitoarea intre Dumnezeu si om, care ne izbavesti pe noi de nevoi”.

Hristos ne-a dat, prin acestea, asigurarea ca nu numai El a inviat ca om, fiind Fiul lui Dumnezeu, ci si noi, oamenii simpli, din puterea Lui.

Maica Domnului naste pe Fiul lui Dumnezeu ca om, in chip feciorelnic. Dar Duhul Sfant, lucrand in felul acesta, sau contribuind ca persoana la realizarea actului prin care Fiul lui Dumnezeu Se face ipostas al firii omenesti, lucreaza si asupra celei ce se face prin aceasta Maica Lui, asa cum lucreaza si Cuvantul Insusi, Care Isi formeaza firea omeneasca din ea tot ca persoana. Dar eficienta Duhului asupra cuiva e in proportie cu puritatea sau cu disponibilitatea celui asupra caruia Duhul lucreaza. Caci puritatea inseamna disponibilitate nemicsorata pentru Dumnezeu, inseamna angajarea integrala in dialogul cu Dumnezeu, in rolul celui ce raspunde si se daruieste. Maica Domnului se daruieste deplin Cuvantului, nu numai prin cuvant, ci prin punerea sa integrala la dispozitia Lui. Duhul poate coplesi astfel in ea deplin legea naturala a nasterii. Cine se preda voluptatii nu e pur, nu e disponibil in mod integral pentru Dumnezeu, pentru Cuvantul, nu e intr-o stare de luciditate spirituala si de responsabilitate in fata lui Dumnezeu. In acesta puterea Duhului nu poate coplesi legea naturala a nasterii. Cuvantul lui Dumnezeu nu-si poate forma El Insusi, in mod suveran, trupul Sau; ci in acest caz trupul se formeaza prin legea naturii si e imprimat de voluptatea de la inceputul formarii lui. Ipostasul Cuvantului nu-si poate impropria deplin trupul ce se formeaza astfel si acesta nu-si gaseste implinirea suprema sau personalizarea deplina in Ipostasul Cuvantului, ci ramane in parte neliber, nedeplin personalizat, nedeplin disponibil pentru spirit.

Cine nu face din partea sa totul pentru puritate, nu poate fi sfintit de Duhul si coplesit de El. Cine nu se daruieste integral lui Dumnezeu, intr-o deplina eliberare de patimi, nu-L poate primi integral pe Dumnezeu ca persoana pentru a-si afla in El personalizarea deplina. Leontiu de Bizant observa ca si mamele altor proroci au fost sfintite de Duhul si prin aceasta si prorocii ce se aflau in pantecele lor (Ieremia, Ioan Botezatorul etc). „Dar numai Nascatoarea de Dumnezeu este in particular cea care a avut pe Duhul Insusi, umbrind-o si salasluit in ea, si L-a nascut pe Cel conceput ca ipostas al trupului luat din ea. Caci nu a nascut pe cineva sfintit, ci pe Sfantul care, nascandu-Se din ea, a si sfintit-o” (…)”.

(Din: “Parintii Bisericii despre Maica Domnului“, Antologie alcatuita de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Sophia, Bucuresti, 2010
Doamne ajuta..Slava domnului...Amin !

21 februarie 2012

SFIINTII PRIETENII MEI...: PARINTELE CLEOPA – DESPRE ANTIHRIST

 PARINTELE CLEOPA – DESPRE ANTIHRIST





« Dracii le soptesc in ascuns : “Stati cu ochii pe ei ca este atacat stapanul antihrist, lovesc in loja masonica…” Sa va trazneasca bunul Dumnezeu casa dracilor unde intrati la “rugaciune” (SINAGOGA), sa va trazneasca loja satanica a masonilor…ACOLO UNDE ADUCETI JERTFELNIC DRACILOR DIN IAD! Nu vreti sa veniti la pocainta, nu vreti sa veniti la ortodoxie, continuati sa-l slujiti pe antihrist…INFRICOSATA PEDEAPSA O SA AIBA IISUS HRISTOS PENTRU VOI!

SA VA FIE FOARTE CLAR : Noi facem ascultare fata de Sfanta Scriptura, facem ascultare de cuvantul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe…NOI NU FACEM ASCULTARE FATA DE STAPANIREA OAMENILOR! Primim prigoana, primim martirajul, primim mucenicia…DAR NU NE SUPUNEM ORANDUIRII ANTIHRISTICE A IUDEO-MASONERIEI! Parintele Craciun Oprea, de la Cincis, despre pecetea ( MICROCIPUL) antihristica: ” Decat sa ne puna cip…MAI BINE NE TAIE CAPUL” »

Va rugam sa va pregatiti…S-A APROPIAT DE NOI NECAZUL CEL MARE!

din deveghepatriei



Parintele Cleopa

“Daca de pe acum crezi in vedenii, cand va veni Antihrist, ce-ai sa faci atunci? (…) Ai sa vezi tu atunci! Cand vei vedea ca din paie uscate de grau iti face paine proaspata si, din vita uscata de vie, iti face sa curga vinul cel mai bun. Vor face multe minuni cu puterea satanei, incat cei care nu sunt intemeiati in credinta vor zice: Mai, astia sunt de la Dumnezeu!”

Nu vrem sa speriem pe nimeni, nu vrem sa infricosam oamenii, dar trebuie sa va va spunem ca ne apropiem cu pasi repezi de cele mai cumplite vremuri care au fost vreodata pe acest pamant. In cateva luni de zile, maxim pana in primavara, se va declansa cel de-al Treilea Razboi Mondial, marele razboi proorocit de toti sfintii parinti ai ortodoxiei. Un razboi asa cum nu a mai fost vreodata, un razboi in care isi vor pierde viata 70% dintre actualii locuitori ai pamantului. Dupa umila noastra parere, asa cum judecam si noi lucrurile cu mintea noastra cea proasta si slaba, acest razboi are un singur scop: DEPOPULAREA PLANETEI! Toti liderii mondiali sunt in loja satanica a masonilor, se cearta doar de fatada, v-am adus zeci de dovezi pe acest blog, ei sunt “iluminati”, sunt cei care au fost alesi de diavol pentru a instaura imparatia antihristica.
Stim destul de bine ca multi dintre dvs, cei care citesc aceste randuri, vor incepe sa rada, ne vor considera habotnici…dar noi va rugam din suflet sa mai cititi inca odata proorocirile despre Necazul cel Mare (Apocalipsa). Bunul Dumnezeu o sa aiba grija sa va lumineze mintea, sa va arate calea ce dreapta, calea sfintei credinte ortodoxe, cu cat cititi mai mult, cu cat inima dvs se va deschide catre Hristos si lumina, poate aveti o sansa la mantuire. Va rugam mult sa nu ignorati aceste profetii, sa nu treceti peste ele, sa nu le cititi ca niste simple povesti, sa incercati sa le cititi cu inima si sufletul. Stim ca multi dintre dvs sunt ingrijorati pentru ziua de maine, pentru a pune o paine pe masa familiei, pentru a asigura un trai decent copiiilor, dar va rugam sa nu-l ignorati pe Hristos, sa-i acordati macar o jumatate de ora din ziua dvs. Hristos nu va cere sa mergeti non stop la biserica si sa bateti matanii, nu va cere rugaciune neincetata, va cere sa nu uitati ca exista. NU-L IGNORATI! Unii dintre dvs, cititori ai blogului, aveti functii foarte importante, sunteti oameni de stat, va rugam si pe domniile voastre sa-i acordati putin timp domnului Iisus Hristos, cand sunteti la birou si aveti un pic de timp liber, va rugam sa cititi un articol ortodox, sa ascultati muzica psaltica, sa cititi o rugaciune, atat cat va permite timpul dvs. Nu trebuie sa procedati ca George Becali, cel care face un circ dezgustator din ortodoxie, cel care s-a vandut lojei satanice a masonilor de aproape patru ani de zile, nu asta inseamna ortodoxia, dvs trebuie sa va rugati in ascuns, in intimitatea camerei dvs, sa fiti doar dvs si Domnul Hristos. Sa nu treaca ziua si sa nu faceti o fapta buna, un covrig daca ii dati pe strada unui muritor de foame inseamna ca ati facut o fapta buna, fapte rele facem cu duimul in fiecare zi. Cand suntem pe ultima suta de metri incercati sa va schimbati, sa fiti pregatiti pentru ce o sa vina peste noi, sa nu va infricosati si sa va pierdeti sufletele, sa nu ajungeti la iad. O sa cautati Sfanta Biserica, loc de rugaciune, si o sa gasiti doar ruine, o sa bateti la poarta manastirilor in cautarea duhovnicilor si nu o sa va mai raspunda nimeni, o sa plangeti dupa sfintii parinti si duhovnici ai neamului nostru…SI O SA FIE IN ZADAR! Niciodata nu a trecut omul printr-o asemenea prigoana, pana si sfintii s-au temut de aceste vremuri, diavolul se va dezlantui pe pamant asa cum nu a facut-o niciodata, multi vor cadea, pana si cei cu inima curata si smerita se vor infricosa…DIN CAUZA ACEASTA TREBUIE SA NE PREGATIM CAT MAI BINE! Sa invatam cum sa ne rugam, sa stim ce rugaciuni sa spunem, sa aflam cum sa-l chemam pe Hristos in ajutor, sa rezistam cat mai mult cumplitelor vremuri ce bat la usa. Ortodocsii se vor ascunde din nou in pesteri si in crapaturile pamantului, vor rabda sete, foamete, boli, vor huli impotriva Domnului si vor arunca cu pietre inspre cer, doar bunul Dumnezeu stie cine o sa supravietuiasca.

Datoria noastra, a celor care administram acest blog , este sa marturisim oamenilor adevarul. Fereasca bunul Dumnezeu, nu am incercat niciodata sa ne comparam cu cele trei mari bloguri ortodoxe : Razboi intru Cuvant, Saccsiv, Apologeticum. Noi am incercat, atat cat ne-a dus mintea, sa ajutam la aceasta lupta, am gresit de foarte multe ori, am fost lipsiti de smerenie si de bun simt, am facut contrar invataturii ortodoxe pe care o promovam pe acest blog. DAR NICIODATA NU AM FOST LIPSITI DE CURAJ, NICIODATA NU AM FOST MANIPULATI DE CINEVA, NICIODATA NU NE-A FOST FRICA! Noua nu ne este frica de stapanirea oamenilor, nu ne este frica ca ne pierdem viata si ne ducem in pamant de tineri, nu ne este frica ca vom ajunge vreodata sa infundam temnita, noua ne este frica nu putem face mai mult de atat, ne este frica nu putem destepta mai multi oameni, ne este frica ca lupta noastra sa nu fie in zadar!

In cel mai scurt timp o sa fie nevoie ca tara noastra sa fie aparata cu arma in mana, noi vom vom fi primii care vom pleca la lupta, in primele randuri vom sta pentru a apara Romania, atat cat ne va tine in viata bunul Dumnezeu. Nu putem sa cerem tuturor oamenilor sa ne urmeze, unii nu au aceasta tarie de caracter sa moara pentru tara, altii nu sunt apti din punct de vedere fizic, cu altii are bunul Dumnezeu alte planuri, noi va cerem sa luptati dupa puterilor voastre pentru Dumnezeu si Neamul Romanesc. Sa nu treaca ziua si voi sa nu faceti ceva pentru tara sau pentru ortodoxie, sa auda oamenii din gura dvs cum il marturisiti pe Hristos, cum incercati sa treziti la viata neamul nostru romanesc. Bunul Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa trecem cu bine prin toate! Doamne ajuta si Mantuire!


Parinte Cleopa

Ce ne puteţi spune despre pecetea lui Antihrist, 666, despre care se vorbeşte în Apocalipsă?


Frate, tu crezi că se ia aşa după slovă, 666? Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea din urmă, şi anume: poftă fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ; închipuire pripită sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere; şi al treilea şase înseamnă mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie la Sfânta Evanghelie. Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifrele 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârşitul lumii şi judecata de apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale.

Păi voi gândiţi că o să fie o pecete cu cifrele 666?

Prostii! La Apocalipsă, dacă ceri tu 666, eu îţi cer ţie „jivină gândită“ şi „cal galben“ şi „cal roib“ şi „cal negru“ şi „cetatea care naşte“. Cetatea se face femeie şi naşte. Ia să-mi spui tu mie ce-s acelea? Cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu, cele şapte trâmbiţe, ce-s acelea? Păi spune, măi! Cea mai blestemată sectă din lume, care ne ameninţă, este secta iehoviştilor. Ce hule grele aduc ei împotriva dumnezeirii! Ei nu cred în Hristos. Este o sectă politică iudaică, care luptă împotriva creştinismului şi încearcă să atace dogma Preasfintei Treimi, căci despart pe Tatăl de Fiul şi de Sfântul Duh. A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt ? Hristos este Cuvântul Tatălui. A fost vreodată Tatăl fără Duh? Ce spune în Psalmul 12: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor“. A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt sau fără Duh? N-ai văzut la facerea omului? „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră“. Cu cine se sfătuia Tatăl, dacă nu era Fiul şi Duhul Sfânt? N-ai văzut la amestecarea limbilor: „Să ne pogorâm, să le amestecăm limbile“. Sfânta Treime de la început se descoperă în cele mai tainice Scripturi. Deci răul din draci acesta este: poftă fără minte, închipuire pripită şi mânie fără judecată. Asta înseamnă 666! „Şi va veni o sectă la sfârşitul lumii, zice Sfântul Andrei, care nu va face cruce şi le va pune Antihrist pecetea pe mâna dreaptă şi n-o vor ridica la frunte; că fruntea este partea raţională a sufletului, adică mintea“.


Am avut mai demult câteva femei baptiste tocmai de la Abrud-Alba. Două au făcut cruce. De 30 de ani erau baptiste. Una a zis: – Părinte, nu fac cruce!

- Fă cruce!, îi spun.

- Nu fac, nu pot ridica mâna în sus!

-Ţi-a pus diavolul pecetea, de aceea n-o mai ridici! Fă cruce, femeie, şi vei vedea puterea lui Dumnezeu!

- Nu, că nu pot ridica mâna! Şi eu îi iau mâna dreaptă şi-i fac cruce de trei ori pe faţă.

- Văleu! Văleu! Acum am putut-o ridica! Aşa a fugit de la dânsa diavolul care o stăpânea.

- Vai, tare mă simt uşoară!

- Da! Acum s-a dus dracul de pe mâna ta!



“Acum sa va spun o istorioara cu Chinops vrajitorul. Sfantul Ioan Evanghelistul a predicat Evanghelia in tot pamantul. Cand a ajuns cu predica Evangheliei in insula Patmos, a aflat acolo inchinatori la idoli, cum era atunci; toata lumea se inchina diavolilor.

Cand a ajuns acolo, ostrovul acela avea un mare vrajitor, care statea in pustie, pe care il chema Chinops. Si ei ziceau ca acela-i dumnezeul lor, ca acela, cu puterea draceasca, facea farmece mari, facea fel de fel de “minunatii”. Acestui vrajitor ii slujeau 1000 de demoni, sa sa poata face fermecatorii, minuni cu puterea draceasca si vrajitorii mari. Cand a ajuns Sfantul Ioan Evanghelistul acolo, a inceput sa predice Evanghelia, cu puterea lui Hristos. Sfantul Ioan avea putere de la Mantuitorul sa faca minuni, caci tuturor apostolilor le daduse aceasta putere: Intru numele Meu, draci veti scoate, morti veti invia, in limbi noi veti vorbi… ( Marcu 16, 17 ). Si cand a inceput Sfantul Ioan Evanghelistul sa predice cu putere, a crezut multa lume in Hristos. Toti care erau bolnavi se vindecau; care erau morti inviau si multe minuni facea cu puterea Mantuitorului. Atunci oamenii s-au dus la idolul lor in pustie, in munti, si i-au spus lui Chinops, vrajitorul, care era sluga satanei.

- Stapane, a venit un ucenic al Celui rastignit, pe care il cheama Ioan. Face minuni si semne mari, invie mortii, tamaduieste bolnavii, vindeca orbii, surzii, indracitii si crede multa lume intr-insul.

- Mergeti in cetate, ca eu o sa trimit un inger de-al nostru sa-l ia si o sa-l dau judecatii celei vesnice.

Dar duhurile care veneau la Sfantul Ioan erau legate si trimise afara din insula Patmos. Chinops, daca a vazut ca nu se mai intorc duhurile, s-a umplut de manie si a luat toata multimea draceasca si s-a dus in cetate. A batut de trei ori din palme, l-au luat dracii pe nori, l-au dus pe sus si l-au pus in mijlocul orasului. A inceput lumea sa strige:

- Mare esti, Chinoapse, dumnezeul nostru! Dar a venit unul din ucenicii Celui rastignit si face minuni si semne mari.

Cand au vazut cei ce crezusera in Hristos, au inceput a se teme: “Mai, si dumnezeul nostru-i mare! Uite vine pe sus!” Dar il aduceau dracii pe sus. El a inceput a-i mustra:
- Oameni orbi, asa de repede credeti in el? Ascultati-ma pe mine! De este drept Ioan, sa faca minunile pe care le fac si eu!

Si s-a dus acolo unde predica Ioan Evanghelistul :

-De ce-ai intrat in tara mea, Ioane, si faci minuni si predici pe Cel pe Care L-au rastignit evreii pe cruce si n-a putut sa se salveze pe Sine? Ce crezi ca numai tu faci minuni? Sa va arat eu ce pot sa fac!
Si Chinops cheama un tanar, caruia-i murise tatal :

- Unde este tatal tau ?

- A murit inecat in mare.
- Uite, eu il aduc acum imediat !

Si a batut din palme de trei ori si s-a scufundat in mare Chinops. Dracii care-i slujeau lui, erau cu dansul. Numai ce vede ca a iesit Chinops din mare cu tatal copilului. Era nalucire draceasca. Si toti oamenii de pe mal s-au mirat si au zis :

- Mare esti, Chinoapse, dumnezeul nostru !

Sfantul Ioan Evanghelistul ii vedea ca sunt draci. Se duce Chinops la o femeie :

- Femeie, unde sunt feciorii tai ?

- Feciorii mei s-au inecat cu o corabie mergand la Cipru de doi ani de zile.

- Ia sa ti-i aduc si pe aceia ! A batut de trei ori din palme, s-a bagat in mare si i-a scos feciorii femeii. “Sarut mana, mama! Vai de mine! Inchinati-va la dumnezeul Chinops, ca acesta ne-a scos pe noi din muncile iadului si ne-a adus aici” Si mama ii saruta, dar nu vedea ca-s draci! (Asa are sa fie acum la sfarsit. Bagati de seama !). Cand au vazut oamenii asa, au inceput a striga :

- Mare esti, Chinoapse, si mai mare dumnezeu ca tine nu este!

Si a zis Ioan lui Chinops:

- Minunile tale sunt vrajitorii dracesti !

Cand au auzit paganii, s-au repezit asupra lui Ioan, l-au prins si l-au omorat. Cei ce crezusera in Hristos, prin predicarea lui Ioan, au prins mare frica : “Daca au omorat pe Sfantul Ioan, o sa ne omoare si pe noi!“

Atunci Chinops a inceput a predica :

- Ticalosilor! Vedeti ce-am facut eu cu Ioan? Si voi ati crezut in el! Eu am putere mare!

Si a venit un inger al Domnului si s-a atins de Ioan Evanghelistul :“Ioane, scoala-te si predica pe Hristos!“

Numai ce aude :

- Ioan, pe care l-am omorat noi cu trei zile in urma, predica grozav si toata lumea crede in el.

Cand a auzit Chinops ca Ioan a inviat, s-a dus la el cu acei draci, despre care credea poporul ca i-a inviat Chinops. Sfantul Ioan predica pe malul marii.

- Ioane, ce crezi ca daca ai inviat, ma tem de tine? Oameni buni, stiti corabia care s-a scufundat deunazi cu vreo 400-500 de oameni?

- Da!

- Uite, eu acum ii aduc odata cu corabia si ii invii pe toti! Si a batut din palme de trei ori Chinops si s-a scufundat in mare, sa aduca corabia cu tot cu oameni. Dracii care-i slujeau lui, erau cu dansul. Sfantul Ioan Evanghelistul, cand a vazut ca s-a scufundat, a luat Sfanta Cruce si a zis :

- Aici sa se scufunde toata puterea satanei! Oamenii, care erau pe mal si asteptau venirea lui Chinops, cu cei inviati de dansul, au zis:

- Nu mancam nimic, pana nu vine Chinops !

- El nu mai vine niciodata, ca l-am trimis eu in fundul iadului.

Si astepta poporul sa vina Chinops cu corabia cu oamenii si au stat trei zile si mureau de foame pe malul marii. Marea a fiert trei zile, asa ca in clocot, iar dracii l-au parasit pe Chinops si el a ramas in fundul marii. Toti asteptau si ziceau: “Nu mai vine Chinops, nici intr-un fel! Nici singur, nici cu altii!“

Sfantul Ioan le-a zis :

- Vedeti cum v-a inselat? Vedeti inselaciune? Vedeti ca pe el n-a putut sa se salveze? Si acum, pe cei pe care i-a inviat, ii cunoasteti?

- Ii cunoastem, vai de mine !

- Hai sa-i intrebam pe cei ce au inviat, daca sunt mortii vostri!

- Cu puterea Sfintei Cruci va leg sa spuneti cine sunteti voi!

- Noi suntem diavoli, care ii slujim lui Chinops de atatia ani!

Atunci oamenii au inceput a-i intreba pe cei inviati : “Mai, barbate, dar nu esti tu? Dar voi, mai feciori, dragii mamei ?…” Sfantul Ioan Evanghelistul i-a legat.

- Ia sa va faceti oleaca voi, nu tare urati, sa nu moara lumea de frica. Asa cum se poate, sa vada oamenii cine sunteti!

S-au facut niste aratari, aceia pe care Chinops i-a inviat, si cand au suflat odata cu foc, toti au cazut la pamant.

- Vai de mine, Sfinte Ioane, alunga-i de aici ca murim !

Scaparau scantei pe nari, gura le era de foc, aveau unghii de arama, si cand au racnit la oameni, toti s-au speriat!… Erau draci !

- Vedeti cui va inchinati voi? a zis Sfantul Apostol Ioan. Gata, voi ati crezut ca Chinops a inviat morti !

- Vai de noi, murim! Trimite-i de aici!

I-a blestemat sa se duca in gheena si oamenii nu i-au mai vazut. Cand a vazut aceasta, poporul a crezut in Hristos si Sfantul Ioan Evanghelistul a inceput sa faca minuni si mai mari.

Vedeti cum i-a inselat diavolul pe oameni? Ai vazut ca unui vrajitor ii slujeau o mie de draci! Dar in fata puterii lui Dumnezeu nimic nu pot. Acesta a fost razboiul Sfantului Ioan Evanghelistul cu Chinops vrajitorul, in insula Patmos. Acolo Sfantul Ioan Evanghelistul a facut preoti, episcopi si a increstinat tot ostrovul Patmos. Acolo a scris el si Apocalipsa, care este in Sfanta Scriptura, cu care se termina Noul Testament.

Asa au sa vina si pe timpul lui Antihrist. Bagati de seama, poate eu sunt in groapa. Voi fi putred pe atunci. Sa va aduceti aminte cand invatam eu aici. Sa va insemnati cu Sfanta Cruce, cea mai puternica arma, de care se cutremura tot iadul, si nu veti fi biruiti de nimic. Auzi cum canta Biserica la Sfantul Maslu : “Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat noua, ca se scutura si se cutremura nesuferind a cauta spre puterea ei; ca moartea ai calcat si mortii ai sculat. Pentru aceasta ne inchinam ingroparii Tale si Invierii “. Deci sa nu credeti in descantece, in tot felul de vraji, in cei ce cauta in bobi, in cafea, in palma; cei ce sting carbuni, cei care deschid carti sfinte, cei care descanta cu numele lui Hristos si pomenesc sfintii. Toti sunt impotriva lui Hristos! Toti sunt in slujba satanei! Nici o vedenie sa nu primiti. O vedenie care-i de la Dumnezeu, v-am spus ca nu se supara Dumnezeu daca nu o primesti, ca El stie ca tu te temi sa nu primesti lup in loc de pastor.

Vedenia, stiti care este? Ai auzit care-i vedenia noastra? Care o spune Sfantul Efrem Sirul:Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele, sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti! Si iarasi ceea ce spune Duhul Sfant prin Proorocul David: Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu, inaintea mea este pururea (Psalm 50, 4) . Sa ne vedem pacatele, nu vedenii. Ca Sfantul Isaac Sirul spune: De mii de ori mai fericit este cel ce-si vede pacatele, decat cel ce vede vedenii; ca vedeniile pot fi draci si te duc la pieire vremelnic si vesnic. Sa ne vedem pacatele noastre, sa petrecem in smerenia mintii si a inimii si sa nu ne socotim vrednici ca putem vedea vedenii, ca asta este cea mai mare mandrie si cutezanta. Daca de pe acum crezi in vedenii, cand va veni Antihrist, ce-ai sa faci atunci? Ca spune la II Tesaloniceni, cap. 9, despre venirea lui Antihrist: a carui venire este intru toata puterea satanei, facand semne si minuni mari, de va putea sa insele si pe cei alesi.Sfantul Andrei al Cezareei, in talcuirea Apocalipsei, spune: “Cand vor veni ucenicii lui Antihrist, vor face pe femei si barbati sa zboare pe sus“. Ai sa vezi tu atunci! Cand vei vedea ca din paie uscate de grau iti face paine proaspata si, din vita uscata de vie, iti face sa curga vinul cel mai bun.

Vor face multe minuni cu puterea satanei, incat cei care nu sunt intemeiati in credinta vor zice : “Mai, astia sunt de la Dumnezeu!“ Vor merge cu tine la cimitir si vor intreba :

- Unde-i mama ta ingropata ?

- Aici !

- Unde-i tatal tau ingropat ?
- Aici !

Si vor zice slugile lui Antihrist :

- Iesi, mai Gheorghe! Iesi, mai Ioane! Iesi, Vasile! Iesi, Marie! Iesiti din morminte!

Si o sa-ti iasa tatal tau si o sa te sarute; si mama ta o sa te ia in brate, cu hainele cu care-i pusa in mormant, si iti va zice :

- Dragul tatei, credeti in acestia, ca de la Dumnezeu sunt! Credeti, ca ei ne-au scos pe noi din iad!

Toti vor fi draci ! Si cei scosi din morminte si cei care vin cu dansii. Luati aminte! Sa nu credeti in proorocii mincinosi, ca fac minuni cu puterea satanei si pe cei slabi in credinta o sa-i insele. Ei lucreaza cu satana, iar noi suntem cu Hristos ! Atunci ce-ai sa faci, daca incepi a crede de pe acum in vraji, in descantece si in ghicitorii de tot felul?

Eu umblu prin credinta, nu prin vedere. Asa ne invata Biserica in Simbolul Credintei. N-am nevoie sa vad. Ca zice Hristos : Fericiti cei ce n-au vazut, si au crezut! (Ioan 20, 29). Asa este. Acum aproape de sfarsitul lumii vor apare multi hristosi mincinosi si prooroci mincinosi sa insele lumea. Voi tineti-va de mama voastra spirituala, Biserica Ortodoxa, care v-a nascut prin apa si prin Duh! Nimic sa nu primiti de la sectanti. Cand vine un sectant sau cineva la tine, intai pune-l sa faca cruce si sa spuna Crezul: “ Cred Intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului…“. Daca spune Crezul, vorbeste cu el; daca nu, zi-i: “Fugi, satana, ca nu esti fiu al Bisericii, ci esti al lui Antihrist!” Eu am scris o carte – “Despre credinta Ortodoxa” -, care s-a tiparit in doua editii, unde am pus si pe martorii lui Iehova si toate sectele. Spune Evanghelistul Ioan: Fiilor, ati auzit ca vine Antihrist? Tot duhul care nu marturiseste pe Iisus Hristos ca este Dumnezeu, Antihrist este! (I Ioan 4, 3). Deci inaintemergatorii lui Antihrist, tagaduiesc dumnezeirea lui Hristos. Sa nu ne speriem! Noi una sa stim: “Ca Piatra Hristos este temelia Bisericii si portile iadului nu o vor birui“. Ai vazut ce spune Sfantul Atanasie cel Mare:“Vezi caderea iudeilor din credinta? Cati prooroci au avut ei pana la Sfantul Ioan Botezatorul! Iar de atunci nici unul! Ca Legea si proorocii pana la Ioan Botezatorul sunt“. S-a ridicat Duhul Sfant de la ei, sa nu mai aiba prooroci pana la sfarsit. Tot el spune: “Sa nu va temeti cand se vor inmulti vrajmasii Bisericii! Ca si in vremea sfarsitului si oricand Hristos va sprijini pe cei credinciosi”. Si zice: “Daca are sa imparateasca Antihrist 1260 de zile, trei ani si jumatate, pentru cei alesi se vor scurta zilele“. Are sa ti se para ca a trecut intr-o luna imparatia lui Antihrist. Ce? Dumnezeu nu stie pe cei alesi, ca sa-i crute? Deci, totdeauna sa tineti credinta cu statornicie. Un Domn, o credinta si un Botez. In ceea ce ne-am nascut, in aceea sa murim!”



“Acesti doi prooroci au sa se pogoare, sa vina din Rai, trimisi de Dumnezeu, fiind luati cu tot cu trup la cer. Cand vor predica ei cu mare putere si vor infrunta pe Antihrist trei ani si jumatate, cat va imparati el, Sfintii Enoh si Ilie vor avea mare putere sa strabata tot pamantul cu fel de fel de minuni. Au sa faca minuni mari si semne in Ierusalim ca sa intoarca pe evrei, caci ei nu se intorc pana nu vine Ilie si Enoh. Vor intoarce inimile catre fii si sinagoga satanei catre Hristos. Cand vor predica ei, ii va auzi tot pamantul si-i va vedea toata lumea. Si acestea sunt scrise de 2000 de ani, de cand i s-au descoperit Sfantului Ioan Evanghelistul. Si cine ar fi crezut? Ar zice cineva ca este o nebunie asta. Si se intrebau oamenii: “Cum o sa-i vada pe Enoh si Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o sa-i auda in America?” Acum, daca ar predica, ii vede la televizor toata lumea si ii aude la aparate toata lumea. Cum sa nu! Dumnezeu stie toate, ca si cum ar fi venit. Cand vor predica si vor face minuni, tu ai sa te uiti aici si ai sa-i vezi cum fac minuni, cum invie mortii, si ai sa auzi de aici ce predica Enoh si Ilie si cum mustra pe Antihrist, cand va imparati peste toata lumea, timp de 1260 de zile. Vezi? Ceea ce era atunci de necrezut si de neinchipuit, acum se poate realiza! De aici se poate vedea si auzi la Ierusalim. Da! Si uite, stam aici si vedem la Ierusalim cum slujesc acolo, cum predica si auzim toate! Si la Muntele Sinai si in Italia si in Belgia si in Olanda si in Bulgaria si in Grecia si in Serbia. Deci stau aici si vad slujba de la Ierusalim! Vezi ca-i posibil acum?

Dumnezeu stia de mai inainte cat are sa se inmulteasca mintea, adica stiinta. Ca Daniil Proorocul a spus la capitolul doi – In vremea de apoi se va inmulti mintea foarte, si se vor intelepti oamenii si vor zbura prin vazduh si vor inconjura lumea. Toate cate le vezi acum, Biblia le-a spus cu mii de ani inainte. Vezi Proorocul Isaia, care traieste cu 850 de ani inainte de venirea Domnului, la capitolul 60 intreaba de avioane, ca el le vedea acum 2800 de ani: Doamne, ce sunt acestea care zboara si se intrec cu norii; si zboara ca porumbeii spre porumbarele lor si de huietul aripilor lor se tulbura vazduhul? (Isaia 60, 8). Ai auzit? Cu 2800 de ani inainte a spus de avioane. Ce-a zis? “Ca zboara ca porumbeii spre porumbarele lor”. Ca ei nu zboara, decat de la un aerodrom la altul, ca sa se alimenteze. Dar si Proorocul Ieremia a vazut masinile astea fara cai, care le vedeti acum ca alearga pe drum. Si intreaba pe Dumnezeu: Doamne, ce sunt acestea, care huruie pe drum si intrec carele oamenilor ? Vezi, ca spune de bomba cu neutroni la Apocalipsa: Iata au iesit de la fata Mielului niste lacuste si acestea aveau putere mare de vatamat in cozile lor. Si am auzit un glas de la tronul Mielului: Nu vatamati iarba pamantului, nici copacii, nici florile, nici toate cerealele lumii, numai pe oameni sa-i vatamati cinci luni de zile.Razboiul neutronic. Bomba cu neutroni iti lasa pomii infloriti.

Eu am la marturisire pe cel mai mare profesor de fizica atomica din Bucuresti.

- Domnule, zic, ce rau poate face aceasta bomba?

- Aceasta distruge numai viata, si-ti lasa orasul complet. Ca ce folos daca l-ar distruge? Ei ce sa mai castige cand vin sa ocupe? Au nevoie sa ucida pe oameni, ca sa ocupe orase si toate bunurile lumii.

- Dar daca eu sunt inchis intr-o casa de fier si bomba cu neutroni explodeaza afara, ce poate sa-mi faca, daca zici ca nu distruge materia? Eu nu sunt in siguranta ?

- Dumneata daca ai avea o casa de fier fara usa, cu peretii de zece metri grosime in jur si te-ai bagat acolo, neutronii rapizi nu sunt impiedicati de fier sa treaca. Trec prin fier si vin la dumneata si-ti distrug numai viata.
Am grait cu dansul. Sotia lui este mare bibliotecara la cartile de limbi vechi. Un om credincios! Asa ne-a spus Dumnezeu, ca acestea sunt scrise la Apocalipsa. Nu vor vatama copacii, nici florile, nici sadurile, nici ierburile, ci numai pe oameni cinci luni de zile. Atat o sa dureze razboiul neutronic. Cinci luni de zile n-ai sa te poti pazi nici in casa, nici in beci, nici in apa, nicaieri, nicaieri. Unde te-a ajuns… Tot ce-i viu distruge. Asta-i bomba cu neutroni. Toate-s scrise, fratii mei. Si Mantuitorul a spus: Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece(Matei 24, 35). Da. Noi suntem cei de pe urma!…” http://www.razbointrucuvant.ro/

18 ianuarie 2012

CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI


DOAMNE AJUTA!
Era odata un calugar în Galia, în Franta de astazi. Era pe timpul când Biserica din Apus nu era catolica, ci era o singura Biserica Ortodoxa în toata lumea, ca pâna la anul 1054 nu existau catolici sau protestanti, ci erau toti ortodocsi. Acel calugar avea deosebita dragoste si mare evlavie catre Maica Domnului si în fiecare zi îi facea canoanele, acatistele si paraclisele. Si facea metanii totdeauna cu multe lacrimi la icoana Maicii Domnului, ca s-o aiba ajutatoare pe pamânt si în vremea mortii si în ziua judecatii.

Dar, auzind el ca este atâta frumusete în ceruri, zicea: "Daca un înger este atât de frumos, dar Maica Domnului, care-i împarateasa Heruvimilor? Oare nu pot eu în viata asta sa o vad pe Maica Domnului? Macar cât este cu putinta omului!" Si a început a se ruga: "Maica Domnului, daca vrei si daca crezi ca îmi este de folos, as vrea sa te vad o data în veacul de aici, ca mai mare evlavie sa simt pentru tine si mai mare credinta. Eu vad sfintele tale icoane, dar as vrea sa vad cum esti tu în ceruri. Nu sunt vrednic, ca sunt om pacatos, dar macar cât este cu putinta omului". Ca de s-ar arata slava ei cuiva, ar muri omul de atâta frumusete.

Dupa multi ani iarasi aude un glas: "Parinte, ia seama! Maica Domnului o sa ti se arate pentru evlavia ta, dar tu ai sa orbesti! Vrei sa ramâi fara vedere?" Dar el zice: "Vreau! Sa ramân orb câte zile mai am, numai sa o vad o data".

Si odata, pe când era el la rugaciune, i s-a aratat Maica Domnului. A venit întâi o mireasma a Duhului Sfânt si când a început sa apara lumina, cum rasare soarele, de mii de ori mai puternica, el ce s-a gândit? "Ca sa nu orbesc de tot, am sa închid un ochi si am sa orbesc numai de unul".

Si a aparut Maica Domnului cu Mântuitorul în brate, asa cum este pictata pe icoane. Atunci a închis un ochi. Si a cazut cu fata la pamânt de atâta lumina si frumusete, încât limba omeneasca n-o poate spune. Si Maica Domnului i-a spus: "Nu înceta a te ruga. Atât m-am aratat, cât îti este cu putinta". Si l-a binecuvântat si ca fulgerul s-a înaltat la cer. Calugarul a orbit cu ochiul cu care a privit stralucirea, dar era bucuros ca i-a ramas un ochi.

Si dupa ce a plecat Maica Domnului, avea mare bucurie si mare mângâiere de la Duhul Sfânt care a venit prin Maica Domnului si l-a umplut de dragoste duhovniceasca, dar îi parea rau ca nu s-a uitat cu amândoi ochii, ca sa vada frumusetea ei cea negraita. Apoi se duce la icoana Maicii Domnului si zice: "Multumescu-ti tie Maica Domnului, ca te-am vazut! Îmi pare rau ca mi-am crutat un ochi. Vreau sa ramân orb pâna la moarte, numai sa te mai vad o data".

Si s-a rugat ani de zile la Maica Domnului, cu lacrimi si cu post, ca sa i se mai arate o data, asa de mare bucurie îi lasase în suflet, ca nu poate sa înteleaga mintea si sa spuna limba de tarâna, câta frumusete are chipul ei.

Atunci iar a auzit un glas: "Parinte, a auzit Maica Domnului rugaciunile tale si o sa ti se mai arate o data. Dar primesti sa ramâi orb toata viata ta?" Si el, bucuros ca o s-o mai vada o data pe Maica Domnului -, pentru ca zicea, ca alta fericire si bucurie mai mare pe pamânt nu este -, a zis: "Multumesc darului Stapânei cerului si al pamântu-lui, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt în stare sa-mi pierd si viata vremelnica, nu numai vederea, numai s-o mai vad o data".

Si ce s-a gândit el: "Am sa pun mâinile la ochi, sa vad macar asa printre degete lumina ei". Dar când a vazut ca vine si când a venit lumina asa de tare, el voia sa puna mâinile la ochi. Si când s-a uitat, în loc sa-l orbeasca, s-a întâmplat alta minune: i-a deschis Maica Domnului si celalalt ochi! Si aude un glas: "Iata, ti-am vindecat si ochiul celalalt, caci pentru dragostea mea ai vrut sa fii orb! De acum ramâi si ma vei vedea în veacul viitor pentru vecii vecilor!"

Si atât s-a aprins el de dragostea Maicii Domnului, ca toata viata, unde se ducea, îl auzeau calugarii cântând Maicii Domnului o cântare. Si atâta bucurie avea, ca în loc sa-l orbeasca de tot, i-a deschis si celalalt ochi care i-l orbise. Si toata viata lui lauda pe Maica Domnului, si nu avea alt cuvânt, decât "Maica Domnului", oriunde.

Si s-a dus bietul calugar în ceruri, sa se sature de bucuria si lumina, de veselia cea negraita si de privirea Preacuratei Nascatoare, nu o clipa, nu un minut, ci de-a pururea. S-a dus sa aiba privirea cea duhovniceasca îndreptata spre Preacurata si spre Mântuitorul si spre Sfânta Treime cu toti sfintii, în lumina cea neapropiata si sa se bucure si sa se veseleasca.

Noi sa nu dorim numaidecât o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanta a unui suflet asa de mare. Dar noi sa ne vedem de pacatele noastre si sa nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, ca nu suntem vrednici.

Sa ne vedem si sa ne plângem pacatele! Sa ne pocaim pâna la ultima suflare; sa ne marturisim cu-rat, sa fim împacati cu toti, sa tinem sfintele posturi, sa ducem viata curata, sa avem dragoste catre aproapele si atunci si noi pacatosii vom nadajdui la mila Mântuitorului si a Preacuratei Fecioare Maria, ca sa o vedem si noi în veacul viitor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci în vecii vecilor.

Pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin!


18 septembrie 2011

“… SA-SI IA CRUCEA SA SI SA-MI URMEZE MIE”


– Talcuiri vii de la Cuviosii Arsenie Boca si Sofronie Saharov




A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. A fi ucenicul lui Iisusînsemnează o prevedere, un război şi a-ţi zidi o cetate. A nu-ţi face socoteala aceasta însemnează a te face de râs. Iar a nu te face de râs însemnează a-L urma pe Iisus în toată calea vieţii Sale pământeşti, chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce. „Dumnezeu poartă paşii omului”, iar acestea sunt marile hotărâri spre El.

Vecinul tău bate crâşmele, verişoara ta a fugit necununată, feciorul tău fuge de biserică, copiii tăi umblă la joc seara şi scuipă după preot. N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine.

Nu te simţi mai aproape de Dumnezeu şi de oameni ca de pe Cruce (dupa ce ai trecut prin calvarul „crucii”). Dar nouă nu ne-a fost rînduită, pentru că nu suntem vrednici.

Eu nu va dau neapărat canoane, mătănii, rugăciuni şi post, ci vă îndemn să vă schimbaţi purtările şi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru crucea pe care v-a dat-o,că Sfânta Biserică, Sfânta Împărtăşanie le ştiţi – dar faptul acesta l-am găsit de cuviinţă să vi-l spun mai mult. Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, că mulţumind lui Dumnezeu de toate durerile şi schimbându-vă purtările vă veţi bucura. O veţi face?

Dometie, un călugăr tânăr de la Muntele Athos, era foarte vesel, tot timpul cânta. Într-o zi l-am găsit în chilie plîngînd şi l-am întrebat, de ce plânge. Mi-a răspuns că l-a părăsit Dumnezeu. Eu l-am întrebat, cum? Şi a zis: – Nu mai am niciun necaz, „sunt scutit de supărări”. Care dintre voi aţi plînge, pentru faptul că v-a părăsit Dumnezeu, în cazul că v-a luat crucea? Căci nu v-a bătut nimeni piroane în mâini şi nici cunună de spini nu v-a pus pe cap. Sfântul Apostol Pavel zice aşa: „Roagă-te neîncetat, munceşte neîncetat şi mulţumeşte lui Dumnezeu neîncetat pentru toate bucuriile şi durerile pe care ţi le-a dăruit” (I Tesaloniceni 5, 16-18).

(Parintele Arsenie Boca)



Daca vrei sa imparatesti cu Hristos, atunci biruieste patimile. Alta cale nu este- la drept vorbind, patimile nu sant decat o “ispita”. Eu niciodata nu voi crede ca ceva din lumea aceasta te va putea multumi. Teatrul, cinematograful, Café-urile si altele asemenea nu sant decat pentru copii, cei cu inima neintelegatoare…

Viata dupa poruncile lui Hristos este cu adevarat o Golgota. Iar calea aceasta este astfel incat cel ce paseste pe ea, de nu va birui prin rugaciune greutatile ce nu fac decat sa creasca, ci se va abate de la ea si se va intoarce inapoi, el nici acolo unde se va intoarce, adica in lume (la viata dupa patimi) nu va afla acea bucurie pe care o au oamenii acestei lumi care nu au cunoscut pe Dumnezeu.

Cand durerile tot crescande ale sufletului meu ajunsesera, precum parea, la culmea lor, atunci nu prin judecati abstracte, filosofice, ci printr-un simtamant al inimii viu si adanc am cunoscut valoarea sufletului omenesc, am cunoscut ca este mai de pret decat lumea intreaga. Suferintele aduc un rod atat de maret, incat, daca am fi noi ceva mai intelegatori, nu am dori nicicum a ne “pogori de pe cruce”. Unui ieromonah de la noi i s-a aratat Domnul in vis, rastignit pe Cruce, si i-a zis: “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau“. Iar aceste cuvinte Domnul le-a repetat de trei ori. Si apoi vedenia s-a sfarsit.

Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor. Cu atat mai mult monahul, preotul.Urandu-te pe sineti, incepand prin a te chinui, nu numai cu infranarea de la patimi, dar si impotrivindu-te lor, adica tabarand asupra lor, si dintr-o data simti usurare: ca o lumina oarecare se iveste in suflet. Sf. Vasilie cel Mare si Ioan Scararul spun ca mai placuta este suferinta de bunavoie decat bucuria necuvantatoare fara voie.

Slava lui Dumnezeu pentru toate. Vom face rabdare. Iata calea noastra. Te poticnesti, indrepteaza-te. Ai cazut, ridica-te. Iar a deznadajdui, niciodata nu este nevoie. Uneori este atat de greu, incat omul este gata sa se lepede de viata vecinica, daca ea se dobandeste astfel. In schimb, cand acesti nori trec, atunci soarele, cumva, intr-un chip deosebit straluceste, iar omul se bucura atunci ca a trecut raul

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ