Toatã lupta Bisericii si, deci, a crestinilor este lupta cu diavolii,
fiindcã ei sunt izvorul a toatã rãutatea si mai ales cei care fac rãul.
DiaVolul numai ne ispiteste, el nu are nici o putere de a ne face rãu,
cât trãim în aceastã viatã pãmânteascã. Diavolii au atâta putere asupra
noastrã, câtã le dãm noi.
Dupã cãderea lui Adam si a Evei din Rai si pierderea comuniunii
harice cu Dumnezeu, diavolii pot sã vorbeascã sufletului omenesc prin
gândurile pãcãtoase. Demonii ne îndeamnã prin gânduri la pãcate, dar nu
ne pot obliga sã pãcãtuim. Au puterea de a ne însela, de a ne duce în
eroare prin gândurile pe care ni le insuflã.
Satana pierzând, prin mândrie si blestem, constiinta dumnezeiascã
a ajuns nestiutor. De aceea, nu poate sti de la sine ce sã facã, ci
vede ce face Dumnezeu ca sã ne mântuiascã si se sileste sã facã cele
contrare, ca sã ne piardã. Astfel, împotriva proorocilor a ridicat
prooroci mincinosi, împotriva legii - fãrãdelegea, împotriva virtutilor -
patimile si pãcatele, împotriva credintei - necredinta, hula si erezia.
Toti diavolii se luptã sã întunece mintea noastrã prin pofte,
mânie si mândrie si apoi ne transmit gândurile cele rele si fac pe
oameni sã sãvârseascã lucruri pe care numai cei iesiti din minti le-ar
putea face
Când mintea se lumineazã de darul Sfântului Duh, oamenii se
rusineazã de cele fãcute si de ei însisi. De aceea, Sfintii Pãrinti ne
învatã sã nu actionãm niciodatã când mintea noastrã este întunecatã de
pofte, mânie si mândrie.
Viclenii diavoli ne rãzboiesc cu încercãrile pe care ni le aduc,
îndemnându-ne fie sã spunem, fie sã facem ceva necuvenit, iar dacã nu
reusesc ne îndeamnã sã aducem multumire plinã de mândrie lui Dumnezeu.
Viclenii diavoli se pot retrage pentru o vreme, ca neglijând noi niste
patimi mari, pentru cã le socotim mici, sã le facem boli de nevindecat.
Ei ne silesc fie sã pãcãtuim, fie sã judecãm pe cei care pãcãtuiesc.
Pe cei ce nu au cunoscut pãcatul, viclenii diavoli îi îndeamnã sã
facã numai o încercare si apoi sã înceteze. Pe cei care au pãcãtuit,îi
rãzboieste cu amintirea pãcatului, pentru a cãdea iarãsi. Diavolul
slavei desarte poate transmite unui frate gânduri pe care sã le
descopere apoi altui frate, iar acesta sã spunã apoi fratelui cele ce
sunt în inima lui, crezând cã este vãzãtor cu duhul (diavolesc).
Demonii stiind cã oamenii iubesc adevãrul, se îmbracã în haina
dreptãtii si astfel toarnã prin gânduri otravã în sufletul lor. Astfel a
înselat satana pe Eva, spunându-i cuvinte ce nu erau ale lui, ci ale
lui Dumnezeu, dar amestecându-le cu minciuna (Facerea 13,1).
Demonii stiind cã oamenii iubesc adevãrul, se îmbracã în
haina dreptãtii si astfel toarnã prin gânduri otravã în sufletul lor.
Astfel a înselat satana pe Eva, spunându-i cuvinte ce nu erau ale lui,
ci ale lui Dumnezeu, dar amestecându-le cu minciuna (Facerea 13,1).
Satana se strãduieste sã ne facã sã credem cã tot ce ne
învatã el este bine. Ne sopteste la ureche: "Nu vezi cã ai dreptate?
Te-a jignit! Rãzbunã-te." De multe ori diavolul ia chipul celui cu care
te-ai certat, fãcându-te sã te lupti cu el, în imaginatia ta. Astfel,
îti întãreste prin sugestie si energie vointa (Psalm 62,4) si de cele
mai multe ori nu-ti poti stãpâni mânia si ura când te întâlnesti cu
persoana cu care te-ai certat si te rãzbuni.
Diavolul mândriei înaltã pe om pânã la Cer si de acolo îl aruncã
în fundul Iadului. Istoria mândriei omenesti se rezumã la diversele
moduri în care oamenii s-au lãudat cu lucrãrile lui Dumnezeu si s-au pus
în locul Lui.
Vicleanul diavol învatã pe oameni sã mintã cu gândul, cu cuvântul
si cu felul lor de viatã. De multe ori cei aflati sub inspiratia lui
nu-si dau seama cã mint si cã sunt condusi de diavoli. Si mai grav este
când astfel de oameni sunt investiti cu functii politice si sociale.
Existã diavoli necurati care ne sfãtuiesc nu numai sã facem
pãcate, ci sã facem pãrtasi si pe altii la sãvârsirea rãului, ca sã ne
pricinuiascã o si mai mare osândã. Multi oameni se bucurã când îsi
asociazã si pe alti oameni la pãcatele lor. Parcã le justificã, le
micsoreazã si le dã curaj.
Ispititorul diavol cautã sã transforme puterile sufletesti cu
care ne-a înzestrat Dumnezeu în puteri distrugãtoare pentru suflet.
Astfel, puterea seminalã care se aflã în noi pentru nasterea de prunci,
diavolii ne-o schimbã spre desfrânare. Puterea mânioasã pe care o avem
pentru a munci si a ne lupta sufleteste cu diavolii ne-o schimba spre
ura si distrugerea aproapelui.
In momentele de mânie, pentru a ne lupta cu diavolii si nu cu
oamenii, trebuie sã spunem rugãciuni scurte, puternice si dese, cu
gândul: "Doamne Iisuse Hdstoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mã"; "Prea
Sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!" Sfintii Pãrinti
spun cã atunci când suntem mâniosi, dacã ne certãm cu oamenii vom
petrece în pace cu diavolii, iar dacã ne vom lupta cu diavolii prin
rugãciune, împotrivire si smerenie, vom fi în pace cu oamenii.
Avem în noi puterea râvnitoare spre virtute, dar potrivnicul
diavol ne îndeamnã sã râvnim pãcatele. Avem în noi poftirea slavei
ceresti, dar vrãjmasul diavol ne-o schimbã spre poftirea acestei lumi
pãcãtoase. Avem în noi bucuria pentru Domnul si faptele cele
mântuitoare, dar dusmanul diavol o transformã în bucuria si plãcerea
pãcatelor.
Traditia noastrã crestinã spune cã diavolul dispune de multe
posibilitãti de înselare: cu cel inteligent face pe înteleptul, cu cel
mai putin întelept face pe prostul. Poate sã ne captiveze sub influenta
citirii unei cãrti scrise sub inspiratia lui. Fiind duh, lucreazã asupra
mintii noastre, soptind: "Nu asculta de duhovnic, nu te spovedi, nu te
sfãtui cu altii, sã nu mergi laBisericã..."
Este un sfãtuitor care ne asigurã întotdeauna cã ne vrea binele.
Ne stimuleazã plãcerile lumesti si ale pãcatelor, ale celor care se
obtin prin muncã necinstitã si înselãciune. Printre altele ne prezintã
rãul sub chipul binelui. Chiar atunci când ne îndeamnã la bine, o face
cu scopuri rele.
Vicleanul diavol jubileazã numai atunci când însealã pe cineva,
când oamenii iau de bun si adevãrat ceea ce este fals si minciunã.
Multora, suprafata faptei li se pare bunã. Naivii se înduioseazã. Face
si bine, dar aranjeazã sã iasã rãu. Te îndeamnã sã mãnânci peste mãsurã
ca sã te îmbolnãvesti, îti spune sã bei ca sã te îmbeti, îti atâtã
drepturile ca sã-ti pierzi mãsura si sã te rãzbuni, îti sopteste la
ureche ce spun altii despre tine pentru a-ti dezlãntui ura, te îmbie la
logicã pentru a-ti stimula încãpãtânarea.
Ii place sã convingã, când însealã. Din gura lui argumentele curg
în cascadã. Când se retrage, o face pentru a ne distrage atentia si
a-si schimba tactica. Pe cel care trãieste în robia pãcatelor, vrãjmasul
diavol se sileste sã-i steargâ orice gând bun care l-ar aduce la
pocãintã. Cu uneltiri dinainte pregãtite si cu prilejurile pe care le
are, îl face sã cadã în aceleasi pãcate sau în pãca-te mai mari.
Pe cei care îsi dau seama de viata pãcãtoasã pe care o trãiesc si
vor s-o schimbe, demonul îi amãgeste cu aceastã armã: "Nu te îndrepta
astãzi, ci lasã pe mâine spovedania. Ai sã te spovedesti în postul
celãlalt. Doar nu ai sã mori astãzi".
Nu lãsati pe mâine îndreptarea voastrã, pentru cã nu stiti clipa
când veti pleca din aceastã lume. Pe cei care sunt râvnitori, diavolul
îi pune sã facã nevointã peste mãsurã, aruncându-i în pãcatul mândriei.
Celui bolnav, care suferã cu multumire boala lui, îi spune câte fapte
bune ar fi putut face dacã ar fi fost sãnãtos si prin aceste cugete îl
face pe crestin sã-si piardã rãbdarea si chiar sã cârteascã împotriva
lui Dumnezeu, pentru boala sa.
De cele mai multe ori diavolul ne aduce argumente din Sfânta
Scripturã pentru a pãcãtui. Diavolul este cel care împarte, cel care
dezbinã, cel care pune sã se lupte om cu om, confesiuni religioase,
grupãri etnice, partide politice, armate cu armate.
Demonii sunt cei care organizeazã, prin gândurile insuflate,
împotrivirea pãrtilor una cu alta, din diferite motive. Acesta este
rolul lui principal. Din dorintã de rãzbunare împotriva lui Dumnezeu,
cautã sã ne piardã si pe noi oamenii. Pe cei ce sunt în lume si sunt
aproape de materiile patimilor, diavolii îi luptã cu rãzboiul
lucrurilor. Iar pe cei aflati în pustie, datoritã raritãtii lucrurilor,
diavolii cautã sã-i surpe cu gândurile.
Vrãjmasul omului, ocrotitorul curviei, spune cã Dumnezeu este
iubitor de oameni si dã iertare pentru patima aceasta, ca una ce este
naturalã si necesarã. Dupã ce am sãvârsit fapta, ne scufundã în
deznãdejde, spunându-ne cã Dumnezeu este drept judecãtor si fãrã de
milã.
Un alt scop al lor este sã ne murdãreascã în stare de veghe, prin
aducerea aminte de visele desfrânate. De multe ori diavolii se aseazã
în stomac si nu lasã pe om sã se sature, chiar dacã ar mânca tot Egiptul
si ar bea tot Nilul (Sfântul Ioan Scãrarul).
Cel mai mult se strãduiesc diavolii, duminica si în timpul
sãrbãtorilor religioase, sã facã pe crestini ca sã nu meargã la Sfânta
Bisericã. De cu searã îi pune sã meargã la petreceri, sã se uite la
filme pornografice, sã aibã legãturi trupesti, iar dimineata, când se
trezesc cu sufletul si trupul pline de desfrânare, le dã dureri de cap
si obosealã ca sã nu poatã merge la Bisericã. Pe unii îi pune sã facã
mâncare, sã plece la cumpãrãturi, la meci sau sã se închine la
televizor. Pe cei care prãznuiesc ziua onomasticã îi conduce la
cârciumã, ca sã se îmbete, apoi îi pune la ceartã si omor.
Diavolul sopteste la urechea bãrbatilor sã-si tundã pãrul si
sã-si radã barba, iar la femei sã se fardeze, sã-si scurteze fustele,
pentru a stâmi în lume putoarea desfrânãrii. Femeilor pasionate de lux
si de distractii le sopteste sã se îmbrace dupã modã, mereu cu altfel de
haine, sã-si cumpere altã mobilã, altã casã si altã masinã. Tot
diavolul sopteste la ureche femeii ca sã facã avorturi, spunându-le cã
fãtul avortat nu este om si deci nu au pãcate de moarte.
Necuratii demoni se duc la cei bogati si le împietresc inimile,
ca sã nu facã milostenie, si de multe ori îi pune sã rãpeascã si putina
agonisealã a celor sãraci. Intunecatul diavol te îndeamnã sã furi si te
acoperã cu acoperãmântul lui, spunându-ti cã nu te vede nimeni.
Satana sopteste la urechile crestinilor sã nu facã cruce când
trec pe lângã Sfânta Bisericã. Vrajmasul mântuirii noastre ne dã griji
si ocupatii ca sã întârziem la slujbele Sfintei Biserici, sã plecãm mai
devreme, sã nu ne închinãm la Sfintele Icoane, la Sfintele Moaste, sã nu
sãrutãm mâna preotului, sã nu plãtim pomelnice pentru cei vii si pentru
cei mutati la cele vesnice, sã stãm de vorbã cu alti credinciosi în
timpul slujbei, sã vorbim de rãu pe preoti, sã clevetim pe aproapele.
Blestematul diavol ne împinge de la spate sã facem pãcatele, iar dupã ce
le-am fãcut, ne stã în fatã cu rusinea, ca sã nu le mãrturisim la
duhovnic. Când pãcatul este mare, ne transmite gânduri de deznãdejde si
de sinucidere. Când ne spovedim, ne spune sã ascundem pãcatele cele mari
si sã dãm vina pe altii.
Cel mai mult luptã diavolii pe crestini când se roagã. Orice
crestin când se roagã poate observa cu mintea pe diavol, care cautã sã-l
întrerupã, rãtãcindu-i gândurile în toate colturile lumii si la toate
pãcatele pe care le-a fãcut sau le-ar putea face. Iar altii din cauza
pãcatelor nu pot spune nici mãcar o scurtã rugãciune si nici sã se
însemneze cu Sfânta Cruce. Când ne apropiem de Sfânta împãrtãsanie,
diavolul ne transmite gânduri de necredintã, ne spune cã ne putem
îmbolnãvi împãrtãsindu-ne cu aceeasi linguritã. Dar oare s-a îmbolnãvit
cineva când s-a împãrtãsit sau a sãrutat Sfintele Icoane?
Diavolul hulei de multe ori batjocoreste pe Dumnezeu si cele ce
se sãvârsesc în timpul Sfintei Liturghii. Dar nu sufletul omului
rosteste aceste cuvinte, ci însusi diavolul. Astfel cum ar putea oamenii
huli si binecuvânta în acelasi timp? Satana pune pe oameni sã huleascã
pe Dumnezeu când sunt mâniosi sau când nu li se împlinesc dorintele.
Existã si un înainte mergãtor al duhurilor necurate, care ne ia în
primire îndatã ce ne sculãm din somn si ne întineazã primul nostru gând.
Când ne trezim, trebuie sã ne însemnãm cu Sfânta Cruce si sã ne rugãm.
Necuratul diavol are obiceiul sã ne sãgeteze cu amintiri urâte si
gânduri desfrânate în momentul în care închidem ochii ca sã dormim.
Potrivnicul mântuirii noastre ne luptã ca sã nu ne rugãm când ne trezim
din somn sau când ne culcãm, înainte si dupã masã, sau sã nu împlinim
tot canonul de rugãciune, post si milostenie. El ne rãpeste stihurile
din gurã si ne adoarme în timpul rugãciunii.
Potrivnicul diavol sopteste la urechile copiilor sã nu asculte de
pãrinti si educatori, sã nu învete, sã fugã de la scoalã si de acasã,
iar în cazul cel mai grav sã se sinucidã (pentru a se rãzbuna pe
pãrinti). Vrãjmasul mãntuirii noastre spune celor slabi în credintã sã
meargã la vrãjitoare, descântãtoare si ghicitoare. Acolo sãvârsesc false
minuni cu puterea lor diavoleascã (Iesirea 7, 8, 9, 10). Necuratii
diavoli învatã pe oameni sã facã pãcate împotriva firii: malahie,
sodomie...
Diavolii pãtrund în trupurile oamenilor, punând mai întâi
stãpânire pe mintea, gândurile si imaginatia lor. Prin pãcatele de
moarte sãvârsite de om, mintea acestuia pierde darul Duhului Sfânt si nu
se mai poate smeri si lupta cu diavolii. Oamenii fiind astfel fãrã
apãrare si lipsiti de ajutorul lui Dumnezeu, vor fi usor învinsi de
diavoli. Sunt si situatii în care, pentru pãcatele pãrintilor, diavolii
se sãlãsluiesc în copii.
In afarã de gândurile rele pe care le transmit omului demonii mai
pot ataca partea sensorialã si vointa omului. Sfântul Nil Sinaitul ne
spune: "Când demonul cel zavistic nu izbuteste sã punã în miscare mintea
omului, el actioneazã atunci asupra sângelui si a umorilor, pentru ca
prin ele sã aprindã atunci imaginatia si s-o umple de închipuiri
pãcãtoase".
Actionând asupra trupului, demonul rãscoleste în om
senzualitatea, furia, mânia, mâhnirea, mândria si celelalte patimi.
Acestea se pot vedea si din viata Sfintei Mucenite Iustina, cãreia
necuratul duh, trimis de un mare vrãjitor, i-a dezlãntuit simturile
senzualitãtii si voluptãtii. Dar demonul a fost alungat prin rugãciunea
sfintei, cu Harul lui Dumnezeu.
Deci, diavolii ne insuflã diverse gânduri rele, pe care omul
neduhovnicesc nu poate sã le deosebeascã si le ia ca gânduri proprii.
Acceptând gândurile rele, omul devine un promotor al vointei diavolesti,
care încetul cu încetul va pune stãpânire pe el. Astfel poate deveni
omul inconstient, un slujitor al diavolilor. Iar acest lucru se întâmplã
atât la oamenii simpli, cât si la cei cu functii sociale sau politice.
Alteori, vointa unui astfel de om este atât de puternic unitã cu
diavolii, încât nu mai ascultã de sfaturile duhovnicului. Demonii, în
lupta pe care o duc împotriva crestinilor nu cunosc asezarea inimilor
lor, nu le pot cunoaste gândurile. Dar ei le deduc, dupã cuvintele pe
care le vorbim, dupã gesturile pe care le facem. (Dupã cum mergem, dupã
cum privim, dupã cum vorbim, demonii pot sã cunoascã starea noastrã
sufleteascã lãuntricã).
De asemenea, dupã cum primim gândurile pãcãtoase pe care ni le
transmite, diavolul intuieste pãcatele spre care noi suntem înclinati.
Astfel, în timpul rugãciunii personale sau în timpul slujbelor
bisericesti, demonii cautã sã ne întunece mintea noastrã cu gânduri
necurate, potrivite cu înclinatiile noastre spre pãcate, ne învatã
Evagrie monahul.
Sfântul Isidor Pelusiotul spune: "Diavolul nu stie care ne sunt
gândurile noastre, pentru cã acest lucru tine exclusiv de puterea lui
Dumnezeu. Insã el ne ghiceste gândurile dupã gesturi si vorbe. Astfel,
de exemplu, vede cã cineva priveste cu patimã la frumusetea cuiva.
Profitând de înclinarea acestuia, de îndatã îi transmite gânduri si
imagini desfrânate".
Rãzboiul diavolilor cu gândurile este mai cumplit decât rãzboiul
cu lucrurile. Pentru cã rãzboiul cu lucrurile are trebuintã de timp, loc
si iscusintã. Ajutor împotriva acestor lupte netrupesti ni s-a dat
rugãciunea curatã, din care pricinã s-a rânduit sã se facã neîncetat (1
Tesalonicieni 5,17). Rugãciunea ajutatã de harul lui Dumnezeu întãreste
mintea pentru luptã, ca una ce poate sã lupte fãrã trup.
In afarã de aceasta, diavolii pot transmite energie pãcãtoasã
omului (de desfrânare, mânie, betie, mândrie...). Dar îsi pot reface
vigoarea pe seama energiei pãcãtoase a omului, energie eliminatã de om
în procesul desfãtãrii vicioase. Sfântul Ioan Scãrarul spune cã diavolii
nu se bucurã de nimic mai mult, ca de putoarea (energia) desfrânãrii.
Sfântul Ioan Damaschinul spune cã îngerii "contemplã pe Dumnezeu, atât
cât este posibil lor. Aceasta fiind hrana lor".
Demonii, pentru care contemplarea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt nu
este posibilã, pot cãpãta energie unii de la altii, dar si energie
pãcãtoasã, de la omul pãcãtos. Pentru aceasta, ei trebuie mai întâi sã-l
facã pe om asemenea lor, cãpãtând astfel acces în sufletul lui. Un om
pãtimas si desfrânat este o sursã de energie pãcãtoasã importantã pentru
duhurile necurate. Diavolii aprind în el patimile, care îi vor devora
toate fortele vitale. In acelasi timp, diavolii se hrãnesc cu aceastã
energie a pãcatelor.
In afarã de aceasta, duhul necurat care stãpâneste pe un om
pãcãtos îi foloseste trupul ca pe un instrument, pentru o mai mare
realizare a patimii lui. (Exemple: artistii de filme desfrânate,
pornografice, cântãretii de muzicã desfrânatã si satanicã, conducãtorii
si oamenii de culturã atei si eretici).
Iatã, deci, încã o pricinã pentru care diavolii se lipesc de omul
pãcãtos din toate pãrtile. De remarcat este si faptul cã diavolii pot
înzestra pe oamenii pãcãtosi cu energie pãcãtoasã demonicã deosebitã,
care le dã posibilitatea oamenilor supus vointei diavolesti sã trudeascã
necontenit pe tãrâmul înmultirii pãcatelor în lume. In virtutea esentei
lor distructive, demonii, lipsiti de capacitatea de a crea, îsi
nimicesc în cele din urmã propriii lor discipoli.
Darul Duhului Sfânt curãteste si sfinteste atât trupul, cât si
sufletul omului, iar energia pãcãtoasã a diavolilor este distructivã si
pentru trup si pentru suflet.
