Originea Postului Sfintei Marii.

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

   Originea acestui post trebuie pusa prin sec. V, cand cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat si cand sarbatoarea Ador¬mirii ei a inceput sa primeasca o mai mare importanta. La inceput insa, nici timpul din an, nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot. Unii (in partile Antiohiei) posteau o singura zi (6 august), altii mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); unii posteau in luna august si de aceea postul era numit si postul lui August, altii in septembrie, iar altii nu posteau deloc, soco¬tind ca sarbatoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viata pamanteasca la cea cereasca. Data si durata pos¬tului au fost uniformizate in toata Ortodoxia abia in sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, tinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotarat ca postul sa inceapa la 1 august si sa dureze pana la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august).
După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos.
Cum trebuie sa postim.
Tipicul cel Mare si invatatura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea si vi¬nerea, pana la Ceasul IX, adica pana la ora 15.00, cand se consuma mancare uscata. Martea si joia se consuma legume fierte, fara untdelemn, iar sambata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. In Postul Sfintei Marii avem o singura dezlegare la peste, pe 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului pe Muntele Tabor. In timpul acestui post se citesc in bisericile manastiresti cele doua Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.
POSTUL – schimbare a vietii nu schimbare de bucate
,,Tu posteşti? Bine! Dar arată-mi aceasta prin fapte: când vezi un sărac, fie-ţi milă de el; de-l vezi pe aproapele tău fericit, nu-l invidia, ţine ochii tăi în stăpânire ca să nu arunce priviri pofticioase şi neruşinate. Nu numai gura trebuie să postească, ci şi ochii tăi, şi urechile tale, şi toate mădularele trupului tău… Ochii tăi să postească neuitându-se cu poftă şi aprindere. Urechile tale să postească neascultând clevetirile şi vorbele rele asupra cuiva. Iar gura ta trebuie să postească, înfrânându-se de la vorbele rele şi de la clevetiri” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Mântuitorul recomandă postul discret, nefăţarnic: ,,Când postiţi, nu fiţi trişti, ca făţarnicii… să nu vă arătaţi oamenilor că postiţi” (Matei 6, 16-18).
Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre post ca fiind nu numai o abstinenţă voluntară de la mâncare ci şi autodisciplinare. Postul nu este o povară ci el înseamnă libertate, adică puterea de a putea să te abţii de la orice şi mai ales de la un lucru rău, dăunător. El face din om să fie liber cu adevărat şi prin aceasta să cunoască adevărul prin dreapta socotinţă, adică prin puterea de a discerne răul de bine în orice situaţie fie ea de criză, de compromis, de ispitire sau de maximă bucurie. Postul în primul rând, înseamnă pocăinţă, fiindcă el este mijlocul cel mai potrivit prin care omul se căieşte pentru păcatele sale, meditează asupra modului cum au fost săvârşite păcatele şi prin aceasta încearcă pe cât posibil să diminuieze precedentele care au stat la baza împlinirii acestor păcate. Postul prin excelenţă înseamnă smerenie.
Dacă postul este un mijloc, o cale care ne ajută să ajungem la sfinţenie, atunci faptele bune, iubirea, rugăciunea sunt primordiale în această perioadă, înfrânarea de la mâncare având un rol important, dar ea este doar un constituent al postul şi nu postul însine: ,,Păzeşte-te de a restrânge postul doar de la ferirea de carne. Adevăratul post stă în a te îndepărta de păcate” (Sfântul Vasile cel Mare).
Astăzi am restrâns postul la ceea ce este mai simplu de săvârşit, înlocuirea anumitor alimente cu altele. Dar ceea ce este mai grav este că latura postul mai importantă, ferirea de răutăţi care vin din inima noastră, şi permanenta trăire în fapte bune, nu este luată în seamă mai deloc chiar dacă Însuşi Dumnezeu spune că acesta este postul care Îi place: ,,Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii … Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l, atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu”(Isaia 58, 6-8).
Postul de păcate – nu completare ci temelie a postului de bucate
Scopul postului nu este altceva decât schimbarea vieţii: ,,Dacă nu ţi-ai schimbat viaţa, ce-ţi foloseşte să posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Această schimbare nu se produce în urma postului de bucate ci în urma curăţiei de păcate şi a săvârşirii faptelor bune în mod treptat şi mai accentuat în perioadele de post ale anului. Aşadar postul de păcate este superior celui de bucate, şi în ciuda acestui fapt, astăzi în Biserica noastră se vorbeşte numai despre postul de bucate. Postul de păcate îl putem ţine chiar dacă postul de bucate nu este prezent în viaţa noastră, în schimb postul de bucate în zadar îl ţinem dacă nu are ca bază iubirea, faptele bune şi permanenta ferire de păcate.
Aşadar postul de bucate, chiar şi ajunarea, nu au nici o valoare dacă nu au ca temelie postul înfrânării de la păcatele trupeşti şi spirituale şi dacă nu au la bază faptele bune, aşa precum ne spune Sfântul Ioan al Antiohiei: ,,Nu ajunge numai să opreşti gura de la mâncare, ci toate mădularele să le opreşti de la tot ce-i stricăcios”. Postul de mâncare, nu aduce nici un folos fără celelalte lucruri: pocăinţa, rugăciunea, citirea din Sfânta Scriptură, milostenia şi vegherea.
Despre postul de bucate, putem spune că el pregăteşte teren prielnic pentru postul cel sufletesc. El este trenul care face o anumită rută într-un anumit timp. Numai că acest marfar trebuie încărcat cu bunuri iar acestea sunt tocmai faptele noastre bune şi voinţa puternică de a înlătura răutăţile din inima noastră. În acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ,,Nu e nici un folos pentru negustori că au făcut un lung drum pe mare, dacă nu duc cu ei o mare încărcătură şi multe mărfuri; nici noi nu avem vreun folos de pe urma postului, dacă îl trecem fără folos şi fără rost.” Aşadar dacă trece postul şi noi am rămas cu aceleaşi păcate, zadarnic a fost efortul nostru în ceea ce priveşte abţinerea de la bucate. Postul constituie consacrarea trupului şi dispoziţia de a împărţi cu semenul prinosul nostru. Şi astfel scopul este unul duhovnicesc în care relaţia cu semenii devine şi în cadrul postul centrul vieţuirii noastre. Prin postul de bucate, noi facem loc postului celui adevărat, printr-o anumită pregătire. În această pregătire punem început bun curăţiei celei trupeşti şi celei sufleteşti, facând posibilă sălăşluirea în sufletele noastre a Duhului Sfânt, pentru a putea împlini faptele bune, căci nu noi ci harul lui Dumnezeu le săvârşeşte. Singuri nu putem să ne curăţim de răutăţi şi să avem o relaţie bună cu semenii, căci în orice acţiune pe care o întreprindem, trebuie să avem conştiinţa conlucrării cu Dumnezeu, iar în tot ceea ce facem trebuie să ne raportăm la Dumnezeu, lăsăndu-ne în permanenţă conduşi de har.

Abţinerea de la răutăţi şi săvârşirea faptelor bune – postul cel adevărat.

Dacă ne înfrânăm de la mâncare şi nu ne abţinem de la răutăţi, nu numai că este zadarnic efortul depus, dar putem spune, că ne este în defavoarea noastră,,Cei ce se înfrânează de la mâncare, dar au purtări rele, se aseamănă cu diavolul, care, deşi nu mănâncă nimic, totuşi nu încetează să păcătuiscă” (Sfântul Vasile cel Mare).
Diferenţa dintre postul de bucate şi postul de păcate este asemănătoare cu diferenţa dintre o agapa creştină săvârşită în familie sau cu apropiaţii şi vecinii, făcând doar un schimb de mâncare, şi o masă la care sunt chemaţi adevăraţii săraci cei care nu au nici măcar strictul necesar. Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, de acele răutăţi care vin din suflet şi se îndreaptă spre semenii noaştri: ,,Postul adevărat nu stă atât în lepădarea de mâncăruri, cât în lepădarea de păcate” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Important este să avem grijă ca sufletul nostru să fie cât mai curat, şi în acest fel să-i facem loc lui Dumnezeu în inima noastră, această curăţie a sufletului făcându-se prin depărtarea relelor obiceiuri şi prin alungarea ispitelor venite din partea celui rău, aşa precum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Ce folos să postim de bucate, dacă nu aruncăm relele obiceiuri ale sufletului”.
Scopul postului este acela de al converti într-un mod de viaţă creştin autentic, în care mâncarea reţinută şi accesul limitat la tot ce se găseşte rau în această lume, să nu ne fie valabil doar în anumite momente ale anului, ci să ne fie o permanenţă în viaţa noastră.

Este adevărat că vremurile în care trăim nu sunt foarte prielnice în ceea ce priveşte uşurinţa înfrânării şi abţinerea de la bunătăţile vieţii. Cu privire la aceste lucruri Sfântul Vasile cel Mare spune: ,,Chipul în care au trăit primii oameni în rai este o imagine a postului, nu numai pentru că ducând o viaţă îngerească ajunseseră, prin cumpătare, la asemănarea cu îngerii, ci şi pentru că nu erau cunoscute locuitorilor paradisului toate cele născocite mai târziu de om: nici băutul vinului, nici tăiatul animalelor, nici toate cele câte tulbură mintea omenească”.

Aşadar postul în toate cele două aspecte ale sale, cel al înfrânării de bucate şi cel al îndepărtării de păcate, deşi nu putem vorbi neapărat despre două posturi, trebuie să ducă la schimbarea vieţii noastre în mai bine, o schimbare treptată de la an la an.
Postul trebuie convertit într-un mod de viaţă cu adevărat creştinesc, omul trebuind să trăiască într-un continuu post în care totul să fie cu măsură şi în care iubirea şi faptele bune să primeze în faţa oricărui tip de asceză mai mult sau mai puţin folositoare sufletului.
Tradiţii din bătrâni

Legat de postul Adormirii Maicii Domnului există câteva tradiţii populare care se păstrează din moşi-strămoşi. Se spune că, pentru sănătate şi noroc, se posteşte miercurea şi vinerea. În tradiţia populară, pe 2 august se serbează Ziua Ursului pentru a fi ferit de stricăciunile provocate de urşi stupilor sau vitelor. Tot pe 2 august se scot fagurii de miere şi toţi ai casei trebuie să guste din ea pentru a fi feriţi de lupi şi de urşi. Este o zi indicată pentru sfinţirea ierburilor bune pentru leacuri.
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
„Împărăteasa mea cea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniţi, acoperirea celor necăjiţi, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum vrei, că nu am alt ajutor afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor.
Amin!“

Postul Adormirii Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..

Miercuri, 1 august, este începutul Postului Adormirii Maicii Domnului. Acest post, care durează două săptămâni (1-14 august), este unul de cinstire a Maicii Domnului, dar şi de intensificare a lucrării duhovniceşti în viaţa noastră. Ne aducem aminte de virtuţile Fecioarei încercând să ne apropiem de ele prin propriul comportament.

Postul Adormirii Maicii Domnului nu este un post de tristeţe, cum e cel al Paştelui. E un post al bucuriei, cum spun şi cuvintele rostite în ziua Adormirii:„Mutatu-te-ai din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer!“. Maica Domnului a fost primită în braţe de Fiul ei şi acum este pururea mijlocitoare pentru noi, încât nu pleacă nimeni dinaintea ei neajutat şi neascultat. Prin urmare, să postim, dar şi să ne rugăm la Maica Domnului.

Rugăciunea, gândurile pozitive, împăcarea cu cei care ne-au greşit, lupta împotriva păcatului trebuie să ne însoţească în aceste zile.

„De multe ori pierdem toată osteneala noastră şi toată fapta bună, dacă nu păzim două lucruri: mintea şi limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gând şi toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă. Trebuie mare băgare de seamă“, spune părintele Cleopa, îndemnându-ne în Postul Sfintei Marii să ne adresăm semenilor noştri, oricine ar fi ei, cu o vorbă bună şi un gând curat.

Să o rugăm pe Fecioara Maria, ca pe o Maică milostivă, să ne ajute pe toţi să înţelegem iubirea Fiului său pentru noi şi să căutăm mântuirea în toate zilele vieţii noastre, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră binecuvântare! Amin.

„Postirea este a mânca totdeauna cu măsură, alegând cu luare-aminte bucatele pe care le mâncăm. Postul îl desface pe om de patimile trupeşti, iar rugăciunea se luptă cu patimile sufleteşti. Pofta de mâncare se îndreptează prin mese simple, prin înfrânarea de la ghiftuire şi de la desfătarea cu gustul mâncării." (Sfântul Ignatie Briancianinov)

DESPRE POST

DOAMNE AJUTA! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...

.Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).

Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?

Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimile cugetării sfinte.

Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.

Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă şi în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat. Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi o viaţă mai grea decât orice moarte.

Vedeţi cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este dispreţuit? Şi nu puteţi să vă închipuiţi cât Se bucură El când ţinem post. Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul şi este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat şi cu ninivitenii.

Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!” (Iona 1, 1-2). După mai multe peripeţii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni şi le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4). Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat dispreţuitori şi indiferenţi. Cu toţii – bărbaţi, femei, stăpâni, robi, copii şi bătrâni – au început să postească. Ba şi pe animale le-au pus să postească. Iată de ce am spus mai înainte că de mâncarea multă şi de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea şi băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o.

Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe aceşti oameni? Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Întreabă postul să-ţi spună. El o să te lămurească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului şi să nu păţească nimic. Vezi ce luptă peste fire şi apoi ce biruinţă peste fire? Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi primeşte-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne alte şi alte binefaceri.

„Mi-e frică de post pentru că strică şi slăbeşte trupul”, poate că spui tu. Dar să ştii că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoieşte sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine. Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.

Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folo-sul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.Sfantul Ioan Hrisostom.

Postul Craciunului nu trebuie falsificat

Postul Craciunului este unul dintre cele patru posturi de mai multe zile din timpul anului bisericesc. Este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Postul Craciunului incepe cu ziua de 15 noiembrie si tine pana pe 24 decembrie inclusiv. Lasata Secului are loc pe 14 noiembrie, insa, daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, atunci se lasa sec pe 13 noiembrie.

Durata Postului Craciunului a fost stabilita in anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, tinut sub presedintia patriarhului Luca Hrisoveghi. Facem precizarea ca la inceput, nu toti crestinii posteau in acelasi mod si acelasi numar de zile - unii tineau un post aspru, altii mai usor, iar unele persoane posteau numai sapte zile, in vreme ce altii sase saptamani.

Postul Craciunului nu trebuie falsificat

Cand vezi ca oamenii sunt preocupati in a gasi cat mai multe retete de post, e semn ca omul nu mai vede din el decat trupul. Uitam ca suntem chemati sa postim nu numai de bucate, ci si de pacate. Exista mai multa preocupare pentru indelunga pregatire a mancarurilor, decat pentru stergerea din inima a cuvintelor si faptelor care ne-au tulburat.

Nu e nimic rau in a-i impartasi aproapelui o reteta de post, dupa cum nu este rau sa mananci. Insa, atunci cand la finalul postului ramai doar cu o reteta de post, denota ca avem un suflet mort in aceasta viata.

Postul Craciunului nu are menirea de a face din noi bucatari, ci de a ne curati de patimi. Nu mi-a fost dat sa aud ca in cadrul unei predici sa se rosteasca o reteta de post. Sigur, nici nu-mi doresc, caci nu stau de vorba cu Dumnezeu ca sa fiu inspirat in a gasi cel mai potrivit mod de a aseza o leguma langa alta. Stau de vorba cu El, ca sa ajung la asemanarea cu El. Iar daca patima a fost definita ca un atasament "irational” fata de trup, postul are rolul de a elibera trupul de sclavia patimilor.

Sa retinem: trupul prospera doar in masura in care sufletul slabeste si sufletul prospera in masura in care trupul slabeste. Postul restaureaza aici si acum starea in care se afla Adam inainte de caderea in pacat: era vegetarian si nu era rob nevoilor trupului.

A nu manca mult, dar a ravni mancaruri rafinate, e semn ca firea omului e imbolnavita. In acest caz, Avva Dorotei marturiseste: "Cand un asemenea gurmand mananca ceva ce-i place, e pana intr-atat de stapanit de placerea sa, incat o tine mult timp in gura, o plimba incoace si incolo si n-o inghite decat cu greu, din pricina placerii pe care o incearca."

Dar nu doar prin restrangerea cantitativa a hranei si prin abtinerea de la anumite categorii de alimente se obtine tamaduirea firii omenesti. Caci nu este nici un castig sa stim ca unii au postit saptamani intregi, dar au refuzat sa-si imbratiseze si sa le vorbeasca semenilor cu care s-au certat.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca nu trebuie sa savarsim postul cu mainile goale: "Cand cineva iti va zice: "Eu am tinut tot postul”, raspunde-i: "Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit.”

Randuieli liturgice specifice in Postul Craciunului

In timpul Postului Craciunului, incepand cu data de 21 noiembrie, se introduc in cadrul slujbei Utreniei, Catavasiile Nasterii Domnului, care se canta pana in data de 30 decembrie inclusiv. In aceasta perioada a Postului Craciunului, la Ceasuri si Pavecernita nu sunt cantate stihirile si nici troparele, ci toate sunt rostite. Daca ajunul Craciunului cade sambata sau dumnica, slujba Ceasurilor Imparatesti se muta in vinerea dinainte, aceasta zi devenind aliturgica. De asemenea, daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri se va oficia in aceasta zi Liturghia Santului Vasile cel Mare, urmand ca in ziua praznicului sa se savarseasca Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va fi sambata sau dumnica, in ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua Craciunului - Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.

Adrian Cocosila

LASATUL SECULUI

Lasata Secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie.Cuvantul sec, din sintagma "lasatul secului", este inteles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. Dar secul pe care il lasa crestinul ortodox nu face referire doar la mancare, ci in primul rand la seclum (saeculum), adica lumea, in sensul de mondenitate, moda, obiceiuri lumesti.Uniformizarea datei si duratei postului pentru toata Ortodoxia, s-a facut in anul 1166, la sinodul din Constantinopol din vremea patriarhului Luca Crysoverghi. Aici s-a hotarat ca postul inchinat Sfintei Marii sa inceapa pe 1 august si sa se incheie cu 15 august. Pentru linistea acelor crestini, care din motive binecuvantate, nu se pot abtine de la mancare pana la ora 15.00 si nici nu pot urma recomandarea Bisericii de a manca fara ulei, adica o mancare cat mai uscata, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Stapanul nostru e bland si cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre“. Postul Sfintei Marii este un post cu data fixa, incepe in fiecare an pe 1 august si se termina in ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august). (Maica Domnului, pictura mistică a bisericii Voroneţului din timpul ultimei părţi a domniei lui Ştefan cel Mare) Obiceiuri de Sfanta Maria Sfanta Maria Mare (Adormirea Maicii Domnului) este praznuita in fiecare an la 15 august. ( din Colectia de icoane pe sticla din Sibiel) In dimineata acestei zile, femeile merg la biserica si impart struguri, prune si faguri de miere. Apoi, femeile merg in cimitir si tamaiaza mormintele rudelor. Ciobanii coboara oile de la munte (La Santamaria Mare / Tulesc oile la vale!), barbatii isi schimba palaria cu caciula (A venit Santamarie / Te-ai p...in palarie!), se interzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa sau in tarnatul casei.

( MAICA DOMNULUI CU PRUNCUL CU 12 REGISTRE.ICOANA ROMANEASCA sec.20 DATATA 1924 SEMNATA N.STOENESCU) De Sfanta Marie, fetele purtau o planta numita "navalnic", care avea puterea sa aduca petitori. Daca in apropierea zilei Sfintei Marii infloreau trandafirii, era un semn ca toamna va fi lunga.In sudul tarii se angajau pandarii la vii si se luau masuri de protectie magica a podgoriilor impotriva pasarilor. De pe 15 august se deschidea, in satul traditional, un important sezon al nuntilor, sezon care tinea pana la intrarea in postul Craciunului. In aceasta zi se organizau targurile si iarmaroacele de toamna. Perioada dintre cele doua Santamarii, Santamaria Mare (15 august) si Santamaria Mica (8 septembrie), era considerata perioada cea mai potrivita pentru semanaturile de toamna. In aceasta zi erau adunate ultimele plante de leac. In perioada postului Sfintei Marii fetele isi cos costume speciale, lucrate numai in alb, pentru pelerinajul din zilele de 14-15 septembrie la manastirile care poarta hramul Sfanta Maria (Ciosa, Nicula, Moisei, Manastirea Hodos Bodrog, Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, Tismana, Rohia, Bixad,
etc). ( Tismana Monastery. A fresco from 1766 )