19 ianuarie 2011

„M-a părăsit Dumnezeu şi nu m-a cercetat”.



Unui creştin au început să îi meargă toate bine: şi afacerile, şi sănătatea, cu
soţia şi copiii se înţelegea bine. Din viaţa lui dispăruse orice urmă de întristare. Citind
că viaţa creştinului este o cruce şi că Dumnezeu îl ceartă pe cel pe care îl iubeşte, s-a
mâhnit şi s-a dus degrabă la duhovnicul lui:
- Părinte, ce înseamnă că nu mă ceartă Dumnezeu? Că nu mă iubeşte? De aproape
un an de zile nu am mai avut nici o supărare.
- Trebuie să vedem de ce nu te ceartă: ori pentru că eşti foarte leneş în viaţa
duhovnicească, şi dacă te-ar certa prin vreun necaz ai cădea în deznădejde, ori pentru că
îţi dă o perioadă în care să te aşezi duhovniceşte. Tu singur poţi da răspunsul la această
întrebare: dacă duci o viaţă de trândăvie, dacă te desfeţi de toate bunătăţile, zicând că de
asta ţi le-a trimis Dumnezeu, atunci ai de ce să te îngrijorezi. Înseamnă că Dumnezeu nu
te ceartă ca să nu te arunce în mrejele deznădejdii. Dar dacă tu, chiar dacă ai de toate,
duci o viaţă de nevoinţă, o viaţă de rugăciune, o viaţă smerită, atunci înseamnă că
Dumnezeu îţi răsplăteşte jertfa cu puţină linişte. Dar, în cazul acesta, ia aminte: perioada
aceasta nu va dura mult…
Un bătrân adeseori pătimea şi se îmbolnăvea. Şi s-a întâmplat într-un an să nu se
îmbolnăvească şi s-a întristat cumplit şi plângea, zicând: „M-a părăsit Dumnezeu şi nu
m-a cercetat”. (1-440)

3 comentarii:

Anonim spunea...

eu sant in mare deznadejde si plang mult si rog pe maicuta sfanta sa ma acoppere si sa ma apere dar am pacatuit si inca pacatuiesc ma caiec si imi pare rau,oare se va indura bunul si dulcela iisus de mine-ca nu am pe nimeni altcineva sa ma ajute

elena spunea...

cum sa fac sa ies din toate deznadejdele care le am?plang si ma rog-ma numesc elena-imi puteti da un sfat-pe leylaiuli@yahoo.com?va rog ca mai am un pic si cad de tot-ma rog muult dar stiu ca sant mai pacatoasa ca toti pacatosii

Bălulescu iliana spunea...

Dumnezeu sa fie cu tine, sa te protejeze si sa te ierte de pacate, toti santem pacatosi,Maica Domnului sa iti dea tarie si intelepciune...

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ