DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

4 ianuarie 2011

Iordanul curge invers!

În luna ianuarie creştinii săr­bătoresc Boboteaza, în amin­tirea evenimentului pe­trecut la râul Iordan, prin care Iisus Hristos a primit bo­tezul de la Sf. Ioan. Acesta este nu­mit Botezătorul deoa­rece şi până la apariţia Mân­tuitorului pe malul râului, el îi boteza pe iudei şi îi îndemna să-şi schimbe viaţa printr-o curăţire sufletească. Mai mult, la Iordan, după bo­tezul Domnului, taina de nepătruns pentru noi, oa­­menii, a Sfintei Treimi s-a dez­văluit într-o mică măsură prin apariţia porumbelului alb (ca prezenţă lămurită a Duhului Sfânt) şi ca glas al Tatălui Ceresc, glas care a fost auzit de toţi cei prezenţi – rămaşi înmărmuriţi.
De atunci – de aproape 2000 de ani – pe malul Ior­danului are loc o procesiune la care participă mulţime mare de oameni. Vis à vis de malul israelian, pe pământul Ior­daniei, despărţiţi doar de râul (lat de vreo 10 m) care este şi graniţă, alte sute de creştini prăznuiesc Bo­boteaza cu mare entuziasm.
Am fost martorul ocular al minunii „întoarcerii Ior­danului”, chiar de Bobotează, mo­ment în care se sfinţesc apele printr-o slujbă specială. De altfel, aghiazmă înseamnă chiar sfinţirea apei (din lb. grea­că), iar apa sfinţită atunci, numită şi „aghiazmă mare”, ţine vreme îndelungată. Toţi cei prezenţi la Iordan ştiau aceste lucruri, şi manifestarea lor a fost una pe măsură. Ime­diat după slujbă, sub pri­virile Patriarhului şi dele­ga­ţiei sale, oamenii au sărit în apa deloc caldă (chiar dacă afară erau vreo 15 grade), să prindă cru­cea care a fost aruncată în mij­locul râului (1). În acelaşi timp, s-au eliberat porumbei albi, care au înconjurat fix de trei ori mulţimea, şi duşi au fost. Zarva crescuse pe malurile pline de trestie ale Iordanului, iar mulţimea pestriţă (rase, nea­muri, porturi, obiceiuri etc.) se manifesta zgomotos. Cele câteva mii de suflete aş­tep­tau înfrigurate mi­nunea: „întoarcerea” râului înspre izvoare!
Unduirea umană se mai potolise niţel, unii începuseră chiar să plece (2), eu însumi strân­geam aparatele foto, când un glas jugulat de emo­ţie ne-a făcut să tresărim: „Ior­danul, priviţi Iordanul!”. În­tr-adevăr, am rămas mut de uimire! Fiind la 2 metri de apă, am putut vedea perfect cum râul mâlos, care cursese până atunci imperturbabil de lin, a prins a fierbe. Dar cum? Exact între locul din amonte, în care Patriarhul Ierusalimului aruncase crucea, şi locul din aval, unde eram noi – şi unde se şi termina mulţimea pelerinilor adunată pe mal (3).
Aşadar, râul îşi tulburase curgerea exact pe o distanţă de 100 de metri. Mai sus, era perfect lin; după noi, la vale – neted ca-n palmă... Privind acest fenomen inexplicabil, aveai senzaţia unui uriaş fierbător pus pe fundul apei, care-i agita suprafaţa, într-o „fierbere” nemaipomenită. Aşa­­dar, pentru ochiul meu, Iordanul nu a curs invers, ci a bolborosit pe loc, şi-a încreţit faţa – aşa cum o arată şi ima­ginile foto.
Vă imaginaţi ce vuiet, ce entuziasm a cuprins mul­ţimea! Oamenii s-au aruncat cu zecile în apă, alţii luau bidoane întregi, mulţi se ru­gau fierbinte, unii priveau în gol, amuţiţi (4). Pentru toţi cei prezenţi, a fost o zi de neuitat. Şi acest lucru se întâmplă la fel, punctual, de aproape două milenii! Aşa uiţi de oboseala zilei, de marşul prin deşert câţiva kilometri dus-întors (de unde se opresc autocarele), uiţi de sete sau foame. Pur şi simplu re­memorezi fiecare imagine tulburătoare şi nu conteneşti să te gândeşti că ai fost martorul unei minuni care
s-a petrecut sub ochii tăi (5).


Autor: Răzvan Bucuroiu

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV