23 mai 2012

Sa nu credeti in vise si vedenii!


CITITI CU ATENTIE! Sa nu credeti in vise si vedenii!

17/05/2012 de deveghepatriei


Deseori căutăm şi alergăm după minuni, arătări și chiar mângâieri divine prezente în viața noastră pentru a trece peste dureri și încercări. Toate aceastea pentru că nu avem credință, ori că e foarte slabă, căci durerea înăbușă rațiunea și trezvia minții. Sunt oameni mai puternici, alții mai puțin. Și cei slabi au mereu nevoie de întăriri, şi o găsesc în vise, arătri, vedenii. Dar de un lucru suntem ferm convinși: nu este bine a ne încrede în vise, căci nu la toate le știi proveniența, că-s de la diavol, ori de la Domnul. Deci ignorarea lor e cel mai bun lucru, vă îndemnăm la cât mai puțină atenție visurilor şi vă vom aduce aici şi un caz din viaţa vredniculului de pomenire Patriarhul Pavle al Serbiei, când cineva i se plângea că i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu în vis el îi răspundea : „Ascultaţi-mă, domnule. Eu sunt episcop de aproape cincizeci de ani, călugăr sunt, se înţelege, de şi mai mulţi ani, în fiecare zi slujesc Sfânta Liturghie; mie nici măcar un înger nu mi s-a arătat încă, iar Dumneavoastră vi s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu! Lăsaţi-o baltă, vă rog…”.

Să vă lumineze și îndrepte Domnul pe calea adevărului!
Iar în continure vă propunem mai multe materiale la subiect.
Parintele Cleopa : “Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea ca sa te duca in iad?”.

“Daca vei crede intr-o vedenie falsa, apoi diavolul in vis te va invata “proorocii”. Diavolii spun lucruri care o sa se intample peste o luna, peste doua, sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul, si tu spui: “Mai, sunt adevarate. Pai, ce-am visat eu saptamana trecuta, s-a adeverit acum!” Acestia sunt draci vrajitoresti, care stiu viitorul.

Dar, ai sa-mi spui: “Parinte, dar in Scriptura spune ca a visat Iosif, a visat Daniil, a visat cutare…“. Da. Sunt si vise de la Dumnezeu. Dar acestea sunt foarte rare in viata omului si nu le poate intelege omul, daca nu vine langa el unul care aredarul deslusirii duhurilor. Duhul este unul, cum spune la Corinteni 1,12 marele Apostol Pavel, insa darurile sunt impartite.

Ati auzit ca este: “Duhul intelepciunii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu, duhul intelegerii…“. Auzi ce spune: darul deslusirii duhurilor. Si Sfantul Ioan Evanghelistul spune: Fiule, ispititi duhurile, ca nu toate sunt de la Dumnezeu.

Daca marele prooroc Daniil, barbatul doririlor, nu intelegea vedeniile… Auzi ce spune Scriptura: a dat ordin Dumnezeu Arhanghelului Gavriil, zicand Gavriile, fa in somnul lui Daniil sa inteleaga vedenia. Le vedea si nu le intelegea. Deci, de aici sa tinem minte, ca nu tot ce vede o vedenie sau un vis il intelege, pana nu are darul deslusirii.

Sunt si vise de la draci numiti arhiconi. Acestia stiu pe de rost toata Sfanta Scriptura. Iti spun proorocii pe care le gasesti in Biblie. Pe urma sunt draci care se cheama vrajitori. Acestia ajuta la vrajitori, la fermecatori, la descantatori si amagesc pe om, sa i se para ca s-a facut sanatos de acolo. De aceea Sfantul Ioan Scararul zice: Cela ce tuturor vedeniilor si tuturor viselor nu crede, filosof duhovnicesc este.

Sa nu credeti in vise! Sa nu credeti in vedenii! Daca crezi in vise si ai venit la mine sa te spovaduiesc, eu te opresc direct trei ani de la Sfanta Impartasanie. Cine ti-a spus sa crezi in vise? Nu auzi ce spune Sfanta Scriptura? Ia cauta in Cartea Intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, la capitolul 34 : Precum este cel ce alearga dupa vant si vrea sa prinda umbra sa, asa este omul care crede in vise. Ca pe multi visele i-au inselat si au cazut cei care au nadajduit in vise.

Eu am o carte scrisa despre vise si vedenii. Sa vedeti acolo cum te inseala diavolul prin vise.

Sufletul nostru are trei parti :

- partea rationala, este deasupra sanului stang pana la furca pieptului;

- partea manioasa, este in mijlocul inimii, si

- partea poftitoare, care este din mijlocul inimii pana la buric.

Toate aceste trei parti ale sufletului nostru au virtutile lor, patimile si visele lor. Trebuie sa le cunosti care sunt din partea rationala, care din partea manioasa sau din partea poftitoare.

Apoi sunt vise de la natura, de la tunete, de la fulgere, de la huietul apelor, de la vanturi. Voi daca nu stiti, te poate insela in tot chipul. Usor te insala. De aceea este oprit sa nu creada nimeni in vise, ca pe cei slabi – cum zice Scriptura – pe multi visele i-a dus la pierzare. Sunt vedenii si de la diavoli.

Si diavolul este putere nalucitoare. El se face in chipul lui Hristos, de straluceste ca soarele; in chipul Maicii Domnului, in chip de ingeri, in chip de sfinti, in tot chipul. Numai te-a prapadit, daca ai crezut. N-ati auzit ce spune Apostolul Pavel? Nu-i de mirare ca si satana se face in chip de inger de lumina; si slujitorii nedreptatii se fac in chip de slujitori ai dreptatii. Deci, baga de seama! Nu primi nici un fel de aratare, nici un fel de vedenie.

Sfintii Parinti ai Patericului, marii sihastri care traiau numai cu radacini in pustie, aveau adesea lupta cu diavolii.


La unul a venit diavolul in chipul lui Hristos si el isi cauta de lucru, ca lucra la cosnite. Acela stralucea ca soarele iar batranul inchidea ochii. Si-a strigat :

- Batranule, da uita-te la mine!

- Dar cine esti tu?

- Dar nu vezi ca eu sunt “Hristos”?

Si acela inchidea ochii mai tare;

- Eu sunt pacatos, a zis el, si nu sunt vrednic sa vad pe Hristos.

- Ei, batranule blestemat, m-ai cunoscut! Si a si fugit, ca a vazut ca l-a cunoscut.


Alt batran sihastru mergea prin padure. Iata un “arhanghel” stralucea ca soarele si avea o stalpare de finic si un crin in mana, cum a venit la “Buna Vestire”. El mergea ca sa-l ajunga pe batran pe alaturea, dar batranul tot se uita in alta parte:

- Batranule, uita-te la mine!

Dar batranul s-a intors cu spatele si a zis:

- Dar cine esti tu?

- Eu sunt “Arhanghelul Gavriil!” Pentru viata ta cea sfanta, pentru nevointa ta, pentru rugaciunile tale si pentru toata osteneala ta, am venit sa-ti aduc o veste buna din cer, de la Maica Domnului.

- Ia seama ca ai fost trimis la altul! Ai gresit adresa. Eu sunt un om pacatos si nu sunt vrednic sa vad pe arhanghelul Gavriil!

-Ticalosule batran! Nu va putem insela, ca nu va inchinati noua.

- Sa se inchine voua cel care va slujeste voua, ca eu ma inchin lui Hristos si n-am nevoie de voi!

Asa fugeau sfintii de vedenii.

Dar ai sa ma intrebi: “Parinte, poate a vrut Dumnezeu in viata mea sa-mi arate o vedenie ceva, un vis, n-ar fi pacat ca eu nu am crezut? Poate sa fie ceva adevarat. Oare nu-i pacat ca eu refuz un semn de la Dumnezeu?“

Nu-i pacat. Doamne fereste! Dumnezeu, care fericeste pe cei smeriti, niciodata nu se supara cand si fac lucruri din smerenie, ca nu se socotesc vrednici de a vedea ingeri. Ai vazut Sfantul Isaac Sirul ce spune? Mai de folos iti este, omule, sa-ti vezi pacatele tale, de mii de ori, decat sa vezi ingeri. Si mai departe: mai de folos iti este sa plangi un ceas pentru pacatele tale, decat sa vezi ingeri si sa invii morti cu rugaciunea, sau sa faci minuni! Sa avem smerenia aceea de care zicea marele Prooroc David : Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Sa ne vedem pacatele si sa le plangem! Asta-i pozitia care nu te duce la cadere niciodata. Iar cei ce-au vazut ingeri, i-au inselat diavolii, i-au dus in pierzare.

Sfantul Ioan Scararul spune asa in cuvantul trei din “Scara”: Dracii slavei desarte, pe cei slabi de minte, i-a facut prooroci - ca el o sa se laude ca este prooroc, ca a vazut vedenii -, iar cela ce tuturor visurilor si vedeniilor nu crede, filosof duhovnicesc este.

Dar poate ai sa spui: “Parinte, dar daca este o veste ceva, si poate Dumnezeu vrea sa ma incredinteze?” ...

Si acum o sa va arat ce zice Sfantul Diadoh al Foticeei, cat de mult iubeste Dumnezeu pe cel care nu crede in vedenii si vise, si atat de mult il lauda. Asa spune intr-o istorioara:


Un boier mare avea palate, mosii si averi multe, si avea o sluga foarte credincioasa, Ioan, la care ii incredinta cheia de la casa, toate, toate. Odata boierul acesta a plecat de acasa cu sotia si copiii, si i-a dat cheile de la palat, cheile de la poarta si i-a spus asa:

- Baiete, ramai stapan pe toata averea mea. Baga de seama! Chiar eu daca am sa vin, si daca vin noaptea, sa nu ma recunosti! Eu daca vin, numai ziua am sa vin; daca nu, nu da drumul la poarta! Cheile sunt la tine. Nu recunosti pe nimeni pana nu vin eu. Ca nu cumva sa recunosti pe altcineva noaptea si sa vie sa-mi prade casa.

Acela pune mana pe chei si zice:

- Da, stapane, asa fac!

Ce s-a intamplat? Tocmai el a fost vinovat, ca in loc sa vie ziua a ajuns noaptea acasa. Bate in poarta. Vine sluga.

- Mai, Ioane, da drumul!

- Fugi de-acolo, tiranule, vrajmasule!

- Eu sunt, mai, stapanul.

- Nu te cunosc! Eu am porunca, de la domnul meu. Tu ai luat glasul stapanului meu, te-ai facut lup si vii ca pastor. Nu te cunosc!

- Eu sunt, mai baiete! Da nu cunosti caruta, caii si pe mine nu ma cunosti ?

- Niciodata, noaptea nu te cunosc! Vino maine! N-ai spus ca vii ziua? Sa te vad eu la ochi daca esti tu. Cati nu pot vorbi ca stapanul meu?

Si n-a dat drumul boierului. Si a stat boierul toata noaptea la poarta, pana s-a ridicat soarele.

- Dumneata esti ?

- Da.

- Poftim! Asa am primit porunca, noaptea sa nu primesc pe nimeni.

Na! Si nu numai ca nu s-a suparat boierul :

- Bravo, mai, ia, asta este sluga credincioasa. Am venit eu cu sotia si copiii si n-a dat drumul. “Nu te cunosc noaptea!”.

Asa este cel care nu crede in vedenii si vise. Ferice de el. Ce spune Apostolul? Noapte este veacul de acum. In veacul de acum sa nu dorim sa vedem ingeri! Auzi ce spune un sfant parinte? Daca vrei sa ajungi la nebunie si la iesirea din minti, primeste aratarile ceresti in veacul de acum!

Deci, nu numai ca nu se supara Dumnezeu, cand nu credem noi in vise si vedenii care se arata noua ca lumina sau foc sau stele sau ingeri sau sfinti sau prooroci sau hristosi sau in chipul Maicii Domnului, ci, foarte mult ne iubeste. Aici sa stii caveacul de acum este ca o noapte, ca dracii se pot face in ingeri de lumina. Cel ce nu crede in vise si vedenii este un adevarat credincios. Deci, sa nu crezi vreodata ca se supara Dumnezeu cand tu nu vei crede in acestea! Ca daca ar fi adevarate, Dumnezeu ti le lamureste tie acestea, nu prin tine, ci prin altii care au darul deslusirii duhurilor. Iar cand sunt multe marturii ca un vis sau o vedenie a fost de la Dumnezeu, intreaba pe altii mai intelepti decat tine.

Vine o batrana si-mi spune: “Parinte, am visat asta, am visat asta; o sa fie rau!“. “Cine ti-a spus, mama?” “Am visat eu asta noapte“. “Te-a amagit diavolul. Ti-a spus ce-a vrut el si tu vii tulburata la mine prin vise”. Voi n-ati auzit ce spune Apostolul Pavel? Prin credinta umblam, nu prin vedere. N-ati auzit ce spune Hristos in fericirea a zecea, dupa inviere? Ferice de cel ce n-a vazut si a crezut. Deci n-am nevoie sa vad, ca sa cred. Ca daca eu cred dupa ce vad, nu mai am credinta.

Ce este credinta? Auzi ce spune Apostolul: Credinta este dovedirea lucrurilor celor nevazute si adeverirea lucrurilor celor nadajduite. Auzi care-i credinta? Sa dovedesti prin credinta cele ce nu ai vazut si sa adeveresti prin credinta ceea ce nadajduiesti. Asta este credinta cea adevarata. Ca daca am vazut, nu mai este credinta. Iar daca n-am vazut si am crezut, atunci ma fericeste Hristos ca cei pe care i-a fericit in Evangelie.

Frate, sa nu doresti sa vezi ingeri! Ca asa te poate insela satana cat vrea. Iata ce trebuie sa vedem noi. Pacatele noastre! Sa ne marturisim, sa ne caim, sa ne pocaim pentru ele. Ca nimic necurat nu poate intra in Imparatia Cerurilor.

Auzi ce spune Sfantul Efrem Sirul in rugaciunea soborniceasca, care se spune in Postul mare: “Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu – sa nu judec pe altul -, ca binecuvantat esti in veci. Amin“.

Iar Sfantul Isaac Sirul zice: Mai inainte intra intru imparatia lui Dumnezeu, cel ce-si vede pacatele sale, decat cel ce vede ingeri.

Asta sa vedem. Sa nu ne socotim noi vrednici ca vorbim cu sfintii si cu Maica Domnului! Totul este mandrie!

Sa ne vedem pacatele noastre si sa le plangem! Asta-i cea mai inalta filosofie sub cer. Nu credeti in vise sau vedenii! Ca or sa iasa vedenisti de tot felul, de ar sa umple lumea, ca toti sunt inaintemergatorii lui Antihrist.
O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA

La un calugar seara, cand voia sa se culce, intra un inger la el in chilie, atat de stralucitor incat ii lua ochii. Si cand intra el,venea si cu mireasma buna, ca sa zica ca este de la Duhul Sfant. Nu-l indemna la rau, ci atat ii spunea: “Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta!“ Iar el spunea : “Eu mi-am facut rugaciunea“. Dar ingerul spunea: “Nu. Mai roaga-te“.“Eu mi-am facut pravila“. Iar el spunea: “Nu stii ce spune Apostolul Pavel: Neincetat va rugati?” Si cand voia sa se culce, iar il scula. Omul, daca nu doarme, se tulbura. Nu-l lasa ingerul sa se odihneasca. Si l-a sculat asa timp de vreo trei luni. Iar calugarul zicea: “Cum sa nu ma rog, daca vine ingerul Domnului, ca asa zice Sfantul Apostol Pavel!“

Tulburandu-se el asa, a slabit si s-a imbolnavit. Si se intalneste cu un sihastru batarn, ca in pustia Egiptului erau mii de pustnici, ucenici ai Sfantului Antonie cel Mare. Batranul il vede asa slab si tulburat si-i zice:

- Ce ai, frate? Cum o mai duci?

- Parinte, bine o duc.

Era un cuvant de mandrie. Insa omul trebuie sa zica cu smerenie ca nu face nimic bun.

- Cum bine? zice parintele.

- Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, de trei luni ma scoala ingerul la rugaciune!

- Si cum te scoala?

- Cand ma culc, el vine langa mine, ma scoala la rugaciune si se roaga si el cu mine!

- Ia aminte, frate, ca acela nu este ingerul Domnului. Acela este satana, care te pandeste pe tine!

- Dar cum, parinte? Eu vad ca de cand ma scol sunt bolnav si tulburat si niciodata n-am umilinta ca ma impietresc la inima…

- Uite asa sa faci. Cand va veni sa te scoale la rugaciune, sa zici: “Eu nu vreau sa ma scol acum, ci cand va veni vremea, la miezul noptii. Atunci o sa ma scol. Nu ma scula tu pe mine“.

Daca iti va spune ca este ingerul Domnului, sa-i spui: “Eu sunt un om pacatos si nu-s vrednic sa ma scoale pe mine ingerii!” Diavolul, cand aude de smerenie, fuge. El nu vrea sa spui ca esti om pacatos niciodata, ca el a cazut din mandrie. Deci, asa sa-i spui: “Eu sunt un om pacatos, nevrednic sa ma scoale ingerii. Cand voi vrea ma voi scula, cand nu, voi dormi. Tu sa nu mai vii la mine!“

Si s-a dus calugarul seara acasa si cum a ajuns, s-a culcat. Si a venit ingerul acela si i-a zis:

- Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta!

- Nu ma scol!

- Pai de ce?

- Cand voi vrea eu o sa ma scol, nu cand vei vrea tu!

- Blestematule calugar, te-ai dus la batranul acela, care este un calugar mincinos si fatarnic. El te-a invatat sa nu mai asculti de mine! Dar calugarul acela este iubitor de argint. Ca a venit la el un om sarac si i-a cerut un ban, iar el a zis ca n-are. Si totusi are trei arginti pe un geam. Are trei bani si-i tine intr-o carte pe geam. Si a zis catre sarac ca n-are bani.

Apoi s-a facut nevazut. Dar calugarul a zis :

- Blestematule diavole, eu vad acum ca esti tatal minciunii!

Apoi batranul s-a intalnit cu calugarul. El era inaintevazator. Si i-a zis calugarului:


“Nu-i asa ca ti-a zis ca am trei bani pe geam? Am, dar a venit un betivan, care face numai rau; l-am vazut beat si stiam ca o sa vina o femeie saraca a doua zi si am tinut banii sa-i dau la acea necajita, nu la betivan.Dar tu ia aminte, frate, ca eu stiu ce ti-a spus despre mine, ca sunt iubitor de argint, fatarnic si mincinos. Deci sa nu-l mai asculti ca te duce la pieire, macar ca te scoala la rugaciune“.

Din ziua aceea n-a mai venit ingerul iadului, ca a vazut ca s-a suparat calugarul pe dansul.

Sa stiti ca diavolul se arata in chip de inger, sau in alt chip, sau in chipul lui Hristos, sau in chip de arhanghel, de sfinti, de ierarhi, de cuviosi. El intai te invata bine, pana i te inchini lui. Iar dupa ce te inchini lui, te duce la pierzare. Nu venea diavolul la un calugar timp de 30 de ani si-i spunea taine mari? Adica: “Parinte, eu sunt ingerul Domnului. Ia seama ca peste 7 -8 zile or sa-l prade pe calugarul cutare. O sa-i ia lucrurile lui si o sa le ascunda in cutare pestera. Tine minte, sa le iei de acolo si sa le aduci calugarului inapoi“. Apoi i-a indemnat diavolul pe aceia sa fure, si le-a aratat ca este inger.

Se duce “ingerul” acela in chip de calugar si zice: “Vai de mine, m-au pradat hotii, mi-au luat tot!” iar calugarul cel amagit i-a zis:“Hai ca-ti spun eu unde sunt lucrurile tale. A fost ingerul Domnului si mi-a spus unde sunt. Sunt in cutare pestera“. Le-a gasit acolo. Si a zis: “Mai, chiar ca a fost ingerul Domnului, din moment ce a stiut unde au fost puse lucrurile mele“.

Aude un batran de acestea si le spune ca aceia sunt diavoli, si cel care i-a pus sa fure, si cel care se arata in chip de inger, ca sa creada in minciunile lui si sa-i duca la pierzare pe toti. Atunci a intrebat: “De unde stii, parinte, ca ei spun adevarul? Acestia sunt draci pitonicesti care spun viitorul, cunosc viitorul si spun ce-o sa fie peste o saptamana, peste o luna, ca sa crezi lor si apoi sa te prapadesti“.

- Parinte, sunt ortodocsi care alearga la vrajitori si la cei ce deschid pravila. Se poate asa ceva?

- Acei care deschid pravila, calugari sau preoti de mir sau maici, cine deschide pravila a cazut din dreapta credinta. Aceia se cheama ghitii, adica vrajitori cu lucruri sfinte. Cine se duce la cei care deschid pravila, 10 ani nu se pot impartasi. Iar cel ce deschide pravila, daca-i preot sau calugar, este anatema si este despartit de Biserica, pentru ca face vraji cu lucruri sfinte.

Ai vazut ca vine cate o baba ca sa te insele si sa te duca in iad: “Hai sa-ti descante baba!” Cu ghiocul, cu carti, sa-ti faca de “ursita”, ca ai sa te mariti, ca are sa te ia cutare, cutare. N-ai patit de acestea?

Si numai vezi ca baba face cruce la descantece, si o auzi ca zice “Tatal nostru” si apoi descanta. Iar la urma zice: “Descantecul de la mine, leacul de la Maica Domnului!“ Auzi ce zice sluga diavolului? Auzi satana cum amesteca otrava cu mierea, ca sa te duca in fundul iadului? Dar ce legatura are Maica Domnului cu descantecul babei? Biserica condamna pe descantatori:


“Cei ce cauta in bobi, cei ce cauta in cafea, cei ce cauta in carti, cei ce sting carbuni, cei ce cauta in palme, “chiromantia”, sunt opriti 7 ani de la Sfanta Impartasanie“.

Cei care sunt vrajitori, care fac de ursita, care umbla sa ia mana de la animale, aceia sunt opriti 12 ani, iar fermecatorii 25 de ani. Nu avem noi toate? Sunt 13 feluri de vrajitorii si toate sunt date anatema de Biserica.

Voi cand veti auzi ca unul deschide cartea, sa fugiti ca de satana de el, ca acela-i ghitiu, vrajitor cu lucruri sfinte. Si baba care face cruce la descantece este tot ghitie, tot diavolul o tine, ca sa te insele pe tine. “Mai, dar n-a fi pacat! N-a fi pacat, ca baba a zis “Tatal nostru” si a facut cruce!“

Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea si lumina cu intunericul, ca sa te duca in iad? Ce legatura are Crucea sau Maica Domnului cu vrajitorii? Sa nu va duceti la cei ce deschid cartile, ca va duceti in fundul iadului! Descantatorii, vrajitorii si fermecatorii, toti sunt anatema, despartiti de Trupul lui Hristos, care este Biserica!

De asemenea sunt anatema cei care fac descantece cu tunete, cei care vrajesc cu stelele, alungatorii de nori, vrajitorii de mate, cei care vrajesc cu pasarile. Noi avem toate in randuielile Sfantului Ioan Gura de Aur.

Toti sunt fermecatori, care iau mana de la vaci cu puterea draceasca. La acesteia slujesc anumiti diavoli, numiti pitonicesti, care ghicesc viitorul, si diavoli arhiconi, care stiu Scripturile. Iar cei ce deschid cartile se cheama “ghitii”, vrajitori cu lucruri sfinte, pe limba greceasca. Grecii au esenta ortodoxiei. De la greci au luat credinta ortodoxa atatea tari, si rusii la anul 988 au facut mileniul in anul 1988 de la increstinare.

De aceea va spun sa nu primiti in casa voastra vrajitori, tiganci cu ghiocul, cu cartile de joc; sa nu-ti vina sa-ti ghiceasca si sa te insele. Ia un ciomag si zi: “Fugi, diavole! Pleaca din jurul casei mele!“

Sa nu va inselati, ca nici o legatura nu are lumina cu intunericul.

Ai vazut pe marele Apostol Pavel, cand a intrat in orasul Filipi. Conducatorul orasului Filipi avea o vrajitoare “ghitie”. Stiti voi ce inseamna ghitii? Sunt diavoli pitonicesti si spun ce are sa fie maine, poimaine, ei ghicesc viitorul.

Era o fata fecioara in Filipi si a intrat un diavol in inima ei. Cand a intrat diavolul piton in inima ei, care ghiceste viitorul, ea facea mare venit stapanilor ei.

Iar cand a intrat Apostolul Pavel cu Sila in orasul Filipi, satana a cunoscut ca sunt apostoli si a inceput sa strige prin fata asta: ” Acesti oameni sunt de la Dumnezeu si ne vestesc noua calea mantuirii!” Auzi cum a spus adevarul?

Si cum facea aceasta fiica stapanita de diavoli? Avea un scaun cu trei picioare si statea pe el; pe dedesupt intra diavolul si ea statea pana se umplea de duh pitonicesc si spunea cele viitoare, adica ce o sa fie peste un an, peste o luna, si castiga pe stapani, ca era slujnica la stapani, si facea mare castig domnilor ei.

Dar Pavel Apostolul a spus: In numele lui Iisus Hristos, iti spun taci si iesi dintr-insa! Nu-i nevoie sa ne vesteasca pe noi diavolul.

Ea a cazut pe spate si a ramas ca moarta. Si a iesit dracul acela din fiica si a ramas bolnava si a vindecat-o Pavel. S-au dus repede slugile la mai marele orasului din Filipi: “Uite, au venit doi din aceia de-ai lui Hristos, cel rastignit si gata fata dumneavoastra a murit si nu mai poate spune vrajile si ghiciturile ei!” Dar ea nu murise si numai ce a iesit dracul piton din ea.

Atunci s-au maniat stapanii si au prins pe Pavel si pe Sila si i-au bagat legati cu lanturi in temnita, cu picioarele in butuci si i-au batut. Pavel si Sila la miezul noptii s-au sculat la rugaciune, cum puteau asa legati si se inchinau. Cand se inchinau ei, s-a cutremurat temnita, s-au deschis toate usile si au cazut toate lanturile de pe ei; iar cei care pazeau temnita au scos sabia sa se junghie. Si Pavel a spus: Nimeni sa nu plece! Nu va faceti seama! Toti suntem aici; si au cazut lanturile de pe toti detinutii. Voi nu cititi Faptele Apostolilor?

Atunci mai-marele temnicierilor din orasul Filipi, a venit si a spus: “Domnule, acei doi care i-ati bagat in temnita, care au scos diavolul din fiica dumneavoastra, s-au rugat si s-a cutremurat temnita si s-au dezlegat toti care erau inchisi in temnita. Noi era sa ne omoram, crezand ca au scapat. Iata, am vazut si pe ingerul Domnului, care a venit la cei doi Apostoli, la miezul noptii, si s-a cutremurat temnita din temelii“.

Si a venit mai-marele temnitei. Cand a vazut pe toti dezlegati, a intrebat:

- Oameni buni, cine sunteti?

- Noi suntem apostolii lui Hristos! Noi am scos diavolul din vrajitoarea aceea, care ghicea la oameni, ca insela toatea lumea, pentru ca avea duh pitonicesc intr-insa.

Apoi temnicerul a spus catre Pavel: “Ia si ma boteaza si pe mine ca si eu cred in Dumnezeul vostru!” Atunci a crezut in Hristos mai-marele temnnitei cu sotia lui si l-a botezat pe el si casa lui. Si au dat drumul la apostoli sa predice Evanghelia in toate partile.

Dar pentru ce i-a bagat pe ei in temnita? Pentru fiica aceea din care a scos demonul cu care ghicea viitorul. Ca diavolii sunt de mai multe feluri: unii sunt vrajitori, care ajuta la vrajitorii, altii sunt pitonicesti, care ghicesc viitorul, si altii sunt arhiconi, care stiu Scriptura pe de rost. Acestia se baga in oamenii eretici si la sectari si-i fac sa inteleaga Scriptura pe dos, nu asa cum trebuie.

Voi stiti ca acum la sfarsitul lumii o sa iasa inaintemergatorii lui Antihrist si au sa faca minuni si semne mari?

Daca tu acum crezi in acesti nebuni si indraciti! Dar cand ai sa vezi ca vine inaintea ta si din paie uscate, are sa-ti faca paine calda; si din vita uscata o sa faca sa curga vinul cel mai bun si ai sa vezi muntii ca pleaca?

Vezi sectarii? Sunt inaintemergatorii lui Antihrist, ca stramba credinta. Acestia care stramba dreapta credinta suntinaintemergatorii lui Antihrist, orice secta ar fi. Paziti-va de acestia ca de foc, ca de lucrurile intunericului”.
Parintele Ilie Cleopa

Răspunsuri ale Sfântului Varsanufie despre vise şi vedenii către credincioşi

Sfântul Nicodim Aghioritul, primul care a dat spre tipărire „Întrebările şi răspunsurile Sfinţilor Părinţi Varsanufie şi Ioan”(din secolul al VI-lea), îi caracteriza pe aceşti sfinţi ca „cercetători ai isihiei”, „canoanele ascezei”, „făcliile discernământului”, „ochi neadormiţi ai proorociei”, „cuceritorii virtuţilor”, „vase ale Duhului Sfânt”, fără să exagereze în vreun fel. Şi aceasta reiese din cuprinsul cărţii „Biblia lui Varsanufie şi Ioan”. Sfântul Varsanufie răspunde la întrebări şi nedumeriri în legătură cu visele şi vedeniile, pe care i le formulează un „laic iubitor de Hristos”. Astfel, sfântul răspunde la nelămurirea chiar şi a multor creştini contemporani – dacă nu cumva Dumnezeu se va mânia în caz că, din smerenie, spunem că ceva care provine de la Acesta este de la diavol. De asemenea, respinge părerea (superstiţia) care spune că dacă un vis se repetă (de trei ori) este de la Dumnezeu. În felul acesta, Sfântul Varsanufie îi explică avvei Ioan din Mirosava (Berşeba) cum a căzut în cursa diavolească prin vise care s-au adeverit şi prin vedenii diavoleşti (foarte evlavioase).

Dacă un păcătos are o vedenie, nu trebuie să fie sigur că provine de la Dumnezeu?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Când i se întâmplă aşa ceva unui păcătos, este evident că provine de la diavoli care vor să-i înşele sufletul său ticălos şi să-l ducă la pierzanie. Prin urmare, niciodată nu trebuie să se încreadă în asemenea vedenii, ci să-şi recunoască păcatele şi slăbirea lui duhovnicească şi să-şi petreacă viaţa cu frică şi cutremur.

Oare chiar şi atunci când apar în chipul Mântuitorului Hristos, chiar şi atunci trebuie să-i privim cu repulsie?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Atunci cu atât mai mult trebuie să-i respingem şi să anatemizăm viclenia şi amăgirea lor. Aşadar, frate, niciodată să nu te amăgeşti din pricina unei asemenea apariţii diavoleşti şi aşa-zis descoperitoare. Căci arătările dumnezeieşti li se întâmplă doar sfinţilor, dar totdeauna înainte de a se petrece aceste arătări, inimile sfinţilor se umplu de linişte, pace şi bucurie. Dar cu toate acestea, deşi cunosc de unde provine arătarea, se consideră pe ei nevrednici. Cu mult mai mult deci păcătoşii nu trebuie să se încreadă în asemenea arătări, cunoscând bine nevrednicia lor.

Spune-mi, părinte, cum îndrăzneşte diavolul, fie prin vedenii, fie prin vise, să arate chipul Mântuitorului Hristos sau Sfânta Împărtăşanie?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Nu are diavolul putere să arate nici pe Mântuitorul Hristos, nici Sfânta Împărtăşanie. Ci ne amăgeşte luând chipul unui anumit om sau forma pâinii obişnuite. Ia aminte însă că nu poate lua forma Sfintei Cruci, întrucât nu poate înfăţişa Crucea într-o formă diferită. Ştie că noi cunoaştem semnul adevărat şi tipul Crucii şi nu îndrăzneşte să-l folosească deoarece prin aceasta şi-a pierut puterea şi a fost rănit de moarte. Pe Mântuitorul Hristos însă nu L-am văzut şi nu L-am cunoscut întrupat şi diavolul se străduieşte să ne înşele şi să ne convingă că este cel arătat de el, ca să credem adevărată această amăgire şi să pierim. Când vezi în visul tău forma Crucii, să ştii că visul este adevărat şi vine de la Dumnezeu. Ai grijă însă ca visul să-ţi fie tâlcuit de Sfinţii Părinţi şi să nu crezi în ce spune cugetul tău.
Fie ca Dumnezeu să-ţi lumineze mintea şi gândurile, frate, încât să te fereşti de orice cursă a vrăjmaşului.


Am auzit că, dacă cineva are de trei ori acelaşi vis, înseamnă că visul este adevărat. Acest lucru este adevărat, părinte?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Nu este adevărat, nici corect şi nu trebuie să crezi în acest vis. Pentru că cel care apare o dată, ca să înşele, poate face asta şi de trei şi chiar de mai multe ori. Aşadar, nu-l lăsa pe satana să te batjocorească, ci ai grijă de tine, frate!

Sunt momente în care disting foarte limpede şi foarte adânc în interiorul meu cum cugetările viclene mi-au înconjurat mintea ca fiarele sălbatice, dar nu mă vătămează în nici un fel. Ce este aceasta?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Este înşelăciunea vrăjmaşului şi ascunde în ea păcatul mândriei, ca să te convingă că cugetările viclene nu-ţi pot face nici un rău, şi astfel să ţi se înfumureze inima. Tu însă să nu te amăgeşti, ci să ţii minte cât de bolnav eşti, să ţii minte, de asemenea, şi păcatele tale. Şi să chemi numele sfânt al lui Dumnezeu, care te va ajuta împotriva vrăjmaşului.


Poate susţine cineva că în omul păcătos locuieşte Duhul Sfânt? Iar dacă zice că în acesta nu poate sta Duhul Sfânt, în ce fel sunt păziţi şi ocrotiţi păcătoşii?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Sfinţii se învrednicesc să primească Duhul Sfânt şi devin templul Lui. Pentru că zice: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor” (II Corinteni 6, 16). Pe când păcătoşii sunt străini de o situaţie ca aceasta, după cum s-a spus: „Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 4), aşadar, sunt păziţi şi ocrotiţi numai cu voia bunătăţii dumnezeieşti.
Să aducem mulţumire pentru toate bunătăţile Lui nespuse şi pentru iubirea Sa de oameni. Căci Lui i se cuvine slava în veci. Amin.

Când mă supăr şi mă întristez de ceva, mă rog şi Dumnezeu mă ajută cu nespusa Lui bunătate. Atunci, mintea mea se umple de mândrie şi trufie la gândul că mi s-a ascultat rugăciunea. Cum să procedez în această situaţie?

Răspunsul Sf. Varsanufie:
Când te rogi şi simţi că rugăciunea ţi-a fost ascultată, dar în acelaşi timp te mândreşti pentru aceasta, este limpede că nici rugăciunea ta nu a fost la Dumnezeu şi nici de la Dumnezeu n-a fost ajutorul, ci puterea rugăciunii a fost de la diavoli pentru ca inima ta să se mândrească. Căci atunci când puterea rugăciunii izvorăşte, din harul lui Dumnezeu, sufletul nu-ţi cade în trufie, ci se smereşte. Şi se minunează de marea milă a lui Dumnezeu Care e atât de îngăduitor şi milos cu păcătoşii nevrednici care Îl mânie mereu. Şi aduce mulţumire nespusei şi slăvitei bunătăţi a Lui, pentru că nu ne lasă să pierim în păcatele noastre, ci în marea Lui îngăduinţă rabdă şi miluieşte. Şi astfel, păcătosul nu numai că nu se laudă, ci tremură şi-L slăveşte.Când s-a înzdrăvenit din boală şi a ieşit din ispită avva Ioan din Mirosava (Berşeba), diavolul i-a arătat vise viclene pentru a-l tulbura din nou. Dar întrucât nici aceasta nu a avut efect, i-a arătat în continuare un loc ce semăna cu o mănăstire, cu biserici şi cu oameni mulţi care se refugiau acolo ca să găsească ajutor. Iar părintele, ca să-l liniştească, i-a scris următoarele:
„Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu” (Luca 2, 14), frate! Vrăjmaşul nostru, diavolul, s-a aruncat ca un leu întărâtat ca să te înghită, dar mâna lui Dumnezeu, care ne acoperă întotdeauna, nu l-a lăsat. Aşadar, când a văzut că nu-i este permis să înfăptuiască ce vrea, şi-a făcut plan să-ţi întunece mintea şi ţi-a arătat dinainte câteva lucruri prin visele lui vicioase. Şi deoarece, viclean cum este, în şiretenia lui, şi-a dat seama că Dumnezeu n-o să te lase să fii încercat până la pierzanie, adică nu mai mult decât poţi îndura, te-a făcut să vezi biserica şi mănăstirea, care ar fi putut aduce ajutor oamenilor. Dar tu să-ţi păzeşti inima făcând semnul Crucii, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi cred că în felul acesta ne va ajuta să zdrobim capul vrăjmaşului.
Străduieşte-te deci să dobândeşti inimă smerită şi dă slavă Aceluia Care te-a salvat din cursa ucigaşă a diavolului. Şi să ştii că toate acestea ţi s-au întâmplat din neglijenţă, pentru că nu ai trezvie. http://ortodoxia.md/

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Niciun comentariu:

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ