DIN MINUNILE MAICII DOMNULUI..preluare....din POPAS DUHOVNICESC..

In părţile Romei vechi era un boier, judecător al unei cetăţi, bogat în bunătăţile cele trupeşti, însă cu sufletul sărac, lipit şi robit de voile trupului. Avea însă către Preasfânta multă evlavie şi la săraci multă milostenie împărţea cum şi tuturor celor care aveau trebuinţă.

Şi odată a plecat el de acasă ducându-se la o adunare de mai mulţi boieri, de unde trebuiau să plece cu toţii călări pe cai într-o plimbare afară din cetate.

Avea însă boierul acesta şi un alt bun obicei. Totdeauna când trebuia să se ducă undeva, înainte de a pleca de acasă, stătea înaintea icoanei Preasfintei, rugându-se câtva timp, zicând închinăciunea îngerească cum şi alte rugăciuni pe care le mai ştia şi cerând să-l acopere cu darul Ei şi să-l păzească de cursele diavolului.

Şi aşa a făcut şi în ziua când a plecat cu prietenii lui la plimbare, însă vicleanul diavol îl vrăjmăşuia pentru multa evlavie pe care o avea către cea Preanevinovată şi căuta vreme potrivită să-l omoare.

Deci când trecea peste un râu, a intrat diavolul în calul boierului şi l-a sălbătăcit aşa de tare, încât l-a aruncat în cel mai adânc loc al apelor. Iar tovarăşii lui, văzând că a căzut în râu şi s-a înecat, s-au întristat de moartea lui. Şi plângându-l ca pe un prieten, s-au întors înapoi ca să vestească rudeniilor lui trista întâmplare, ca să pună să i se cânte prohodul, socotind că de bună seamă a murit, după cum chiar cu ochii lor au văzut.

Însă ajutorul cel de obşte al creştinilor, grabnica sprijinitoare şi mijlocitoare a păcătoşilor, nu l-a lăsat pierzării, ci cu milostivirea Ei cea de Maică l-a izbăvit din moartea cea trupească şi sufletească. Pentru că îndată ce a căzut în râu, a chemat pe Stăpâna zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie!” Şi când a ajuns în adânc a văzut-o; şi ţinându-l pe dânsul de perii capului l-a scos afară, ducându-l într-un minut de ceas în casa lui şi zicându-i: „Iată ai scăpat sănătos; de acum să nu mai greşeşti, ci, mulţumind lui Dumnezeu Făcătorul de bine, fă lucruri vrednice de pocăinţă ca să te mântuieşti”.

Şi cei care se aflau în casa lui, văzându-l pe dânsul plin de apă şi de frică mai mult mort că nu ştia nici unde se găseşte, s-au înfricoşat. Şi după o bucată bună de timp, venind cei împreună călători cu el şi văzându-l, cu bucurie s-au înspăimântat.

Deci, spunându-le el tuturor cu de-amănuntul toate, cu toţii au slăvit şi lăudat pe Stăpâna cea prea minunată.

Iar arhiereul vremii de atunci, adunând pe toţi dreptcredincioşii creştini, a săvârşit un praznic de veselie, întru mulţumire Doamnei noastre. Şi boierul acela nu s-a mai întors la calea cea mai dinainte, ci ducându-se într-o mănăstire a Preasfintei, s-a îmbrăcat în chipul cel îngeresc, făcându-se monah, slujind bisericii cu vieţuire îmbunătăţită şi plăcută lui Dumnezeu.

Şi aşa s-a învrednicit de împărăţia cerurilor pe care dea Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim. Amin.