DIN GANDURILE DIAVOLESTI

Toatã lupta Bisericii si, deci, a crestinilor este lupta cu diavolii, fiindcã ei sunt izvorul a toatã rãutatea si mai ales cei care fac rãul. DiaVolul numai ne ispiteste, el nu are nici o putere de a ne face rãu, cât trãim în aceastã viatã pãmânteascã. Diavolii au atâta putere asupra noastrã, câtã le dãm noi.
Dupã cãderea lui Adam si a Evei din Rai si pierderea comuniunii harice cu Dumnezeu, diavolii pot sã vorbeascã sufletului omenesc prin gândurile pãcãtoase. Demonii ne îndeamnã prin gânduri la pãcate, dar nu ne pot obliga sã pãcãtuim. Au puterea de a ne însela, de a ne duce în eroare prin gândurile pe care ni le insuflã.
Satana pierzând, prin mândrie si blestem, constiinta dumnezeiascã a ajuns nestiutor. De aceea, nu poate sti de la sine ce sã facã, ci vede ce face Dumnezeu ca sã ne mântuiascã si se sileste sã facã cele contrare, ca sã ne piardã. Astfel, împotriva proorocilor a ridicat prooroci mincinosi, împotriva legii - fãrãdelegea, împotriva virtutilor - patimile si pãcatele, împotriva credintei - necredinta, hula si erezia.
Toti diavolii se luptã sã întunece mintea noastrã prin pofte, mânie si mândrie si apoi ne transmit gândurile cele rele si fac pe oameni sã sãvârseascã lucruri pe care numai cei iesiti din minti le-ar putea face
Când mintea se lumineazã de darul Sfântului Duh, oamenii se rusineazã de cele fãcute si de ei însisi. De aceea, Sfintii Pãrinti ne învatã sã nu actionãm niciodatã când mintea noastrã este întunecatã de pofte, mânie si mândrie.
Viclenii diavoli ne rãzboiesc cu încercãrile pe care ni le aduc, îndemnându-ne fie sã spunem, fie sã facem ceva necuvenit, iar dacã nu reusesc ne îndeamnã sã aducem multumire plinã de mândrie lui Dumnezeu. Viclenii diavoli se pot retrage pentru o vreme, ca neglijând noi niste patimi mari, pentru cã le socotim mici, sã le facem boli de nevindecat. Ei ne silesc fie sã pãcãtuim, fie sã judecãm pe cei care pãcãtuiesc.
Pe cei ce nu au cunoscut pãcatul, viclenii diavoli îi îndeamnã sã facã numai o încercare si apoi sã înceteze. Pe cei care au pãcãtuit,îi rãzboieste cu amintirea pãcatului, pentru a cãdea iarãsi. Diavolul slavei desarte poate transmite unui frate gânduri pe care sã le descopere apoi altui frate, iar acesta sã spunã apoi fratelui cele ce sunt în inima lui, crezând cã este vãzãtor cu duhul (diavolesc).
Demonii stiind cã oamenii iubesc adevãrul, se îmbracã în haina dreptãtii si astfel toarnã prin gânduri otravã în sufletul lor. Astfel a înselat satana pe Eva, spunându-i cuvinte ce nu erau ale lui, ci ale lui Dumnezeu, dar amestecându-le cu minciuna (Facerea 13,1).
Demonii stiind cã oamenii iubesc adevãrul, se îmbracã în haina dreptãtii si astfel toarnã prin gânduri otravã în sufletul lor. Astfel a înselat satana pe Eva, spunându-i cuvinte ce nu erau ale lui, ci ale lui Dumnezeu, dar amestecându-le cu minciuna (Facerea 13,1).
Satana se strãduieste sã ne facã sã credem cã tot ce ne învatã el este bine. Ne sopteste la ureche: "Nu vezi cã ai dreptate? Te-a jignit! Rãzbunã-te." De multe ori diavolul ia chipul celui cu care te-ai certat, fãcându-te sã te lupti cu el, în imaginatia ta. Astfel, îti întãreste prin sugestie si energie vointa (Psalm 62,4) si de cele mai multe ori nu-ti poti stãpâni mânia si ura când te întâlnesti cu persoana cu care te-ai certat si te rãzbuni.
Diavolul mândriei înaltã pe om pânã la Cer si de acolo îl aruncã în fundul Iadului. Istoria mândriei omenesti se rezumã la diversele moduri în care oamenii s-au lãudat cu lucrãrile lui Dumnezeu si s-au pus în locul Lui.
Vicleanul diavol învatã pe oameni sã mintã cu gândul, cu cuvântul si cu felul lor de viatã. De multe ori cei aflati sub inspiratia lui nu-si dau seama cã mint si cã sunt condusi de diavoli. Si mai grav este când astfel de oameni sunt investiti cu functii politice si sociale.
Existã diavoli necurati care ne sfãtuiesc nu numai sã facem pãcate, ci sã facem pãrtasi si pe altii la sãvârsirea rãului, ca sã ne pricinuiascã o si mai mare osândã. Multi oameni se bucurã când îsi asociazã si pe alti oameni la pãcatele lor. Parcã le justificã, le micsoreazã si le dã curaj.
Ispititorul diavol cautã sã transforme puterile sufletesti cu care ne-a înzestrat Dumnezeu în puteri distrugãtoare pentru suflet. Astfel, puterea seminalã care se aflã în noi pentru nasterea de prunci, diavolii ne-o schimbã spre desfrânare. Puterea mânioasã pe care o avem pentru a munci si a ne lupta sufleteste cu diavolii ne-o schimba spre ura si distrugerea aproapelui.
In momentele de mânie, pentru a ne lupta cu diavolii si nu cu oamenii, trebuie sã spunem rugãciuni scurte, puternice si dese, cu gândul: "Doamne Iisuse Hdstoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mã"; "Prea Sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!" Sfintii Pãrinti spun cã atunci când suntem mâniosi, dacã ne certãm cu oamenii vom petrece în pace cu diavolii, iar dacã ne vom lupta cu diavolii prin rugãciune, împotrivire si smerenie, vom fi în pace cu oamenii.
Avem în noi puterea râvnitoare spre virtute, dar potrivnicul diavol ne îndeamnã sã râvnim pãcatele. Avem în noi poftirea slavei ceresti, dar vrãjmasul diavol ne-o schimbã spre poftirea acestei lumi pãcãtoase. Avem în noi bucuria pentru Domnul si faptele cele mântuitoare, dar dusmanul diavol o transformã în bucuria si plãcerea pãcatelor.
Traditia noastrã crestinã spune cã diavolul dispune de multe posibilitãti de înselare: cu cel inteligent face pe înteleptul, cu cel mai putin întelept face pe prostul. Poate sã ne captiveze sub influenta citirii unei cãrti scrise sub inspiratia lui. Fiind duh, lucreazã asupra mintii noastre, soptind: "Nu asculta de duhovnic, nu te spovedi, nu te sfãtui cu altii, sã nu mergi laBisericã..."
Este un sfãtuitor care ne asigurã întotdeauna cã ne vrea binele. Ne stimuleazã plãcerile lumesti si ale pãcatelor, ale celor care se obtin prin muncã necinstitã si înselãciune. Printre altele ne prezintã rãul sub chipul binelui. Chiar atunci când ne îndeamnã la bine, o face cu scopuri rele.
Vicleanul diavol jubileazã numai atunci când însealã pe cineva, când oamenii iau de bun si adevãrat ceea ce este fals si minciunã. Multora, suprafata faptei li se pare bunã. Naivii se înduioseazã. Face si bine, dar aranjeazã sã iasã rãu. Te îndeamnã sã mãnânci peste mãsurã ca sã te îmbolnãvesti, îti spune sã bei ca sã te îmbeti, îti atâtã drepturile ca sã-ti pierzi mãsura si sã te rãzbuni, îti sopteste la ureche ce spun altii despre tine pentru a-ti dezlãntui ura, te îmbie la logicã pentru a-ti stimula încãpãtânarea.
Ii place sã convingã, când însealã. Din gura lui argumentele curg în cascadã. Când se retrage, o face pentru a ne distrage atentia si a-si schimba tactica. Pe cel care trãieste în robia pãcatelor, vrãjmasul diavol se sileste sã-i steargâ orice gând bun care l-ar aduce la pocãintã. Cu uneltiri dinainte pregãtite si cu prilejurile pe care le are, îl face sã cadã în aceleasi pãcate sau în pãca-te mai mari.
Pe cei care îsi dau seama de viata pãcãtoasã pe care o trãiesc si vor s-o schimbe, demonul îi amãgeste cu aceastã armã: "Nu te îndrepta astãzi, ci lasã pe mâine spovedania. Ai sã te spovedesti în postul celãlalt. Doar nu ai sã mori astãzi".
Nu lãsati pe mâine îndreptarea voastrã, pentru cã nu stiti clipa când veti pleca din aceastã lume. Pe cei care sunt râvnitori, diavolul îi pune sã facã nevointã peste mãsurã, aruncându-i în pãcatul mândriei. Celui bolnav, care suferã cu multumire boala lui, îi spune câte fapte bune ar fi putut face dacã ar fi fost sãnãtos si prin aceste cugete îl face pe crestin sã-si piardã rãbdarea si chiar sã cârteascã împotriva lui Dumnezeu, pentru boala sa.
De cele mai multe ori diavolul ne aduce argumente din Sfânta Scripturã pentru a pãcãtui. Diavolul este cel care împarte, cel care dezbinã, cel care pune sã se lupte om cu om, confesiuni religioase, grupãri etnice, partide politice, armate cu armate.
Demonii sunt cei care organizeazã, prin gândurile insuflate, împotrivirea pãrtilor una cu alta, din diferite motive. Acesta este rolul lui principal. Din dorintã de rãzbunare împotriva lui Dumnezeu, cautã sã ne piardã si pe noi oamenii. Pe cei ce sunt în lume si sunt aproape de materiile patimilor, diavolii îi luptã cu rãzboiul lucrurilor. Iar pe cei aflati în pustie, datoritã raritãtii lucrurilor, diavolii cautã sã-i surpe cu gândurile.
Vrãjmasul omului, ocrotitorul curviei, spune cã Dumnezeu este iubitor de oameni si dã iertare pentru patima aceasta, ca una ce este naturalã si necesarã. Dupã ce am sãvârsit fapta, ne scufundã în deznãdejde, spunându-ne cã Dumnezeu este drept judecãtor si fãrã de milã.
Un alt scop al lor este sã ne murdãreascã în stare de veghe, prin aducerea aminte de visele desfrânate. De multe ori diavolii se aseazã în stomac si nu lasã pe om sã se sature, chiar dacã ar mânca tot Egiptul si ar bea tot Nilul (Sfântul Ioan Scãrarul).
Cel mai mult se strãduiesc diavolii, duminica si în timpul sãrbãtorilor religioase, sã facã pe crestini ca sã nu meargã la Sfânta Bisericã. De cu searã îi pune sã meargã la petreceri, sã se uite la filme pornografice, sã aibã legãturi trupesti, iar dimineata, când se trezesc cu sufletul si trupul pline de desfrânare, le dã dureri de cap si obosealã ca sã nu poatã merge la Bisericã. Pe unii îi pune sã facã mâncare, sã plece la cumpãrãturi, la meci sau sã se închine la televizor. Pe cei care prãznuiesc ziua onomasticã îi conduce la cârciumã, ca sã se îmbete, apoi îi pune la ceartã si omor.
Diavolul sopteste la urechea bãrbatilor sã-si tundã pãrul si sã-si radã barba, iar la femei sã se fardeze, sã-si scurteze fustele, pentru a stâmi în lume putoarea desfrânãrii. Femeilor pasionate de lux si de distractii le sopteste sã se îmbrace dupã modã, mereu cu altfel de haine, sã-si cumpere altã mobilã, altã casã si altã masinã. Tot diavolul sopteste la ureche femeii ca sã facã avorturi, spunându-le cã fãtul avortat nu este om si deci nu au pãcate de moarte.
Necuratii demoni se duc la cei bogati si le împietresc inimile, ca sã nu facã milostenie, si de multe ori îi pune sã rãpeascã si putina agonisealã a celor sãraci. Intunecatul diavol te îndeamnã sã furi si te acoperã cu acoperãmântul lui, spunându-ti cã nu te vede nimeni.
Satana sopteste la urechile crestinilor sã nu facã cruce când trec pe lângã Sfânta Bisericã. Vrajmasul mântuirii noastre ne dã griji si ocupatii ca sã întârziem la slujbele Sfintei Biserici, sã plecãm mai devreme, sã nu ne închinãm la Sfintele Icoane, la Sfintele Moaste, sã nu sãrutãm mâna preotului, sã nu plãtim pomelnice pentru cei vii si pentru cei mutati la cele vesnice, sã stãm de vorbã cu alti credinciosi în timpul slujbei, sã vorbim de rãu pe preoti, sã clevetim pe aproapele. Blestematul diavol ne împinge de la spate sã facem pãcatele, iar dupã ce le-am fãcut, ne stã în fatã cu rusinea, ca sã nu le mãrturisim la duhovnic. Când pãcatul este mare, ne transmite gânduri de deznãdejde si de sinucidere. Când ne spovedim, ne spune sã ascundem pãcatele cele mari si sã dãm vina pe altii.
Cel mai mult luptã diavolii pe crestini când se roagã. Orice crestin când se roagã poate observa cu mintea pe diavol, care cautã sã-l întrerupã, rãtãcindu-i gândurile în toate colturile lumii si la toate pãcatele pe care le-a fãcut sau le-ar putea face. Iar altii din cauza pãcatelor nu pot spune nici mãcar o scurtã rugãciune si nici sã se însemneze cu Sfânta Cruce. Când ne apropiem de Sfânta împãrtãsanie, diavolul ne transmite gânduri de necredintã, ne spune cã ne putem îmbolnãvi împãrtãsindu-ne cu aceeasi linguritã. Dar oare s-a îmbolnãvit cineva când s-a împãrtãsit sau a sãrutat Sfintele Icoane?
Diavolul hulei de multe ori batjocoreste pe Dumnezeu si cele ce se sãvârsesc în timpul Sfintei Liturghii. Dar nu sufletul omului rosteste aceste cuvinte, ci însusi diavolul. Astfel cum ar putea oamenii huli si binecuvânta în acelasi timp? Satana pune pe oameni sã huleascã pe Dumnezeu când sunt mâniosi sau când nu li se împlinesc dorintele. Existã si un înainte mergãtor al duhurilor necurate, care ne ia în primire îndatã ce ne sculãm din somn si ne întineazã primul nostru gând. Când ne trezim, trebuie sã ne însemnãm cu Sfânta Cruce si sã ne rugãm. Necuratul diavol are obiceiul sã ne sãgeteze cu amintiri urâte si gânduri desfrânate în momentul în care închidem ochii ca sã dormim. Potrivnicul mântuirii noastre ne luptã ca sã nu ne rugãm când ne trezim din somn sau când ne culcãm, înainte si dupã masã, sau sã nu împlinim tot canonul de rugãciune, post si milostenie. El ne rãpeste stihurile din gurã si ne adoarme în timpul rugãciunii.
Potrivnicul diavol sopteste la urechile copiilor sã nu asculte de pãrinti si educatori, sã nu învete, sã fugã de la scoalã si de acasã, iar în cazul cel mai grav sã se sinucidã (pentru a se rãzbuna pe pãrinti). Vrãjmasul mãntuirii noastre spune celor slabi în credintã sã meargã la vrãjitoare, descântãtoare si ghicitoare. Acolo sãvârsesc false minuni cu puterea lor diavoleascã (Iesirea 7, 8, 9, 10). Necuratii diavoli învatã pe oameni sã facã pãcate împotriva firii: malahie, sodomie...
Diavolii pãtrund în trupurile oamenilor, punând mai întâi stãpânire pe mintea, gândurile si imaginatia lor. Prin pãcatele de moarte sãvârsite de om, mintea acestuia pierde darul Duhului Sfânt si nu se mai poate smeri si lupta cu diavolii. Oamenii fiind astfel fãrã apãrare si lipsiti de ajutorul lui Dumnezeu, vor fi usor învinsi de diavoli. Sunt si situatii în care, pentru pãcatele pãrintilor, diavolii se sãlãsluiesc în copii.
In afarã de gândurile rele pe care le transmit omului demonii mai pot ataca partea sensorialã si vointa omului. Sfântul Nil Sinaitul ne spune: "Când demonul cel zavistic nu izbuteste sã punã în miscare mintea omului, el actioneazã atunci asupra sângelui si a umorilor, pentru ca prin ele sã aprindã atunci imaginatia si s-o umple de închipuiri pãcãtoase".
Actionând asupra trupului, demonul rãscoleste în om senzualitatea, furia, mânia, mâhnirea, mândria si celelalte patimi. Acestea se pot vedea si din viata Sfintei Mucenite Iustina, cãreia necuratul duh, trimis de un mare vrãjitor, i-a dezlãntuit simturile senzualitãtii si voluptãtii. Dar demonul a fost alungat prin rugãciunea sfintei, cu Harul lui Dumnezeu.
Deci, diavolii ne insuflã diverse gânduri rele, pe care omul neduhovnicesc nu poate sã le deosebeascã si le ia ca gânduri proprii. Acceptând gândurile rele, omul devine un promotor al vointei diavolesti, care încetul cu încetul va pune stãpânire pe el. Astfel poate deveni omul inconstient, un slujitor al diavolilor. Iar acest lucru se întâmplã atât la oamenii simpli, cât si la cei cu functii sociale sau politice.
Alteori, vointa unui astfel de om este atât de puternic unitã cu diavolii, încât nu mai ascultã de sfaturile duhovnicului. Demonii, în lupta pe care o duc împotriva crestinilor nu cunosc asezarea inimilor lor, nu le pot cunoaste gândurile. Dar ei le deduc, dupã cuvintele pe care le vorbim, dupã gesturile pe care le facem. (Dupã cum mergem, dupã cum privim, dupã cum vorbim, demonii pot sã cunoascã starea noastrã sufleteascã lãuntricã).
De asemenea, dupã cum primim gândurile pãcãtoase pe care ni le transmite, diavolul intuieste pãcatele spre care noi suntem înclinati. Astfel, în timpul rugãciunii personale sau în timpul slujbelor bisericesti, demonii cautã sã ne întunece mintea noastrã cu gânduri necurate, potrivite cu înclinatiile noastre spre pãcate, ne învatã Evagrie monahul.
Sfântul Isidor Pelusiotul spune: "Diavolul nu stie care ne sunt gândurile noastre, pentru cã acest lucru tine exclusiv de puterea lui Dumnezeu. Insã el ne ghiceste gândurile dupã gesturi si vorbe. Astfel, de exemplu, vede cã cineva priveste cu patimã la frumusetea cuiva. Profitând de înclinarea acestuia, de îndatã îi transmite gânduri si imagini desfrânate".
Rãzboiul diavolilor cu gândurile este mai cumplit decât rãzboiul cu lucrurile. Pentru cã rãzboiul cu lucrurile are trebuintã de timp, loc si iscusintã. Ajutor împotriva acestor lupte netrupesti ni s-a dat rugãciunea curatã, din care pricinã s-a rânduit sã se facã neîncetat (1 Tesalonicieni 5,17). Rugãciunea ajutatã de harul lui Dumnezeu întãreste mintea pentru luptã, ca una ce poate sã lupte fãrã trup.
In afarã de aceasta, diavolii pot transmite energie pãcãtoasã omului (de desfrânare, mânie, betie, mândrie...). Dar îsi pot reface vigoarea pe seama energiei pãcãtoase a omului, energie eliminatã de om în procesul desfãtãrii vicioase. Sfântul Ioan Scãrarul spune cã diavolii nu se bucurã de nimic mai mult, ca de putoarea (energia) desfrânãrii. Sfântul Ioan Damaschinul spune cã îngerii "contemplã pe Dumnezeu, atât cât este posibil lor. Aceasta fiind hrana lor".
Demonii, pentru care contemplarea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt nu este posibilã, pot cãpãta energie unii de la altii, dar si energie pãcãtoasã, de la omul pãcãtos. Pentru aceasta, ei trebuie mai întâi sã-l facã pe om asemenea lor, cãpãtând astfel acces în sufletul lui. Un om pãtimas si desfrânat este o sursã de energie pãcãtoasã importantã pentru duhurile necurate. Diavolii aprind în el patimile, care îi vor devora toate fortele vitale. In acelasi timp, diavolii se hrãnesc cu aceastã energie a pãcatelor.
In afarã de aceasta, duhul necurat care stãpâneste pe un om pãcãtos îi foloseste trupul ca pe un instrument, pentru o mai mare realizare a patimii lui. (Exemple: artistii de filme desfrânate, pornografice, cântãretii de muzicã desfrânatã si satanicã, conducãtorii si oamenii de culturã atei si eretici).
Iatã, deci, încã o pricinã pentru care diavolii se lipesc de omul pãcãtos din toate pãrtile. De remarcat este si faptul cã diavolii pot înzestra pe oamenii pãcãtosi cu energie pãcãtoasã demonicã deosebitã, care le dã posibilitatea oamenilor supus vointei diavolesti sã trudeascã necontenit pe tãrâmul înmultirii pãcatelor în lume. In virtutea esentei lor distructive, demonii, lipsiti de capacitatea de a crea, îsi nimicesc în cele din urmã propriii lor discipoli.
Darul Duhului Sfânt curãteste si sfinteste atât trupul, cât si sufletul omului, iar energia pãcãtoasã a diavolilor este distructivã si pentru trup si pentru suflet.

---