IUBIREA UNEI MAME

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



de Eliana Popa

Într-o casă mititică străjuită de doi nuci,
Cu șindrilele căzute și cu rosturi în uluci,
O mămică și-un pruncuț au pe-o masă un colț de pită,
Doar copilu-i e comoară și o face fericită!

 
Este tânără vădană, greul o apasă mult
Mai că-i vine să-și blesteme ziua-n care s-a născut.
Dar privind la prunc cum suge înfășat într-o maramă,
Îl sărută cu iubire și cu un fior de teamă!

 
O, ce gând mai e acesta? Parcă răul stă să vină
Și pruncuțul plânge des, n-are pace, nici odihnă!
Este-o noapte friguroasă, dintr-o iarnă timpurie,
Cineva îi bate-n geam! Cine ar putea să fie?

 
A deschis cu teamă ușa și puțin nedumerită
A văzut în fața sa, o bătrână gârbovită.
A dat buzna în colibă, nepoftită, nechemată
Și s-a așezat pe scaun lângă foc, sub o corlată.

 
I-a făcut un ceai fierbinte gazda noastră necăjită,
Apoi s-a întins să doarmă fiind tare obosită.
Dar când zorii dimineții i-au aprins lumini în tindă
A văzut că nu-i copilul și nici baba gârbovită.

 
Și-a-nțeles, atunci, femeia, că în cea trecută noapte,
În căsuța ei intrase musafir, cumplita Moarte!
Și atunci ca o nebună, jeluindu-și copilașul,
Alergă strigând cu ură:,, Moarte, ți-ai găsit nănașul!

 
Nu te las sa-mi iei copilul, de ți-oi da sufletul meu,
Chiar de-ar fi să trec hotarul pân' la Bunul Dumnezeu!
Dar deodată vede-n cale o femeie-n strai cernit:
,, - Spune-mi, rogu-te și mie, dacă cumva ai zărit

 
Moartea hâdă, nemiloasă, încotro a apucat?
Cu pruncuțul meu cel dulce în maramă înfășat! "
,, - Am să-ți spun, grăi femeia cu ochi reci ca doua stele,
Dacă-mi cânți acum și mie, toate-acele cântecele

 
Care-ți înfloreau pe buze cum înfloare trandafirul,
Și țeseau o rugă sfântă când îți legănai copilul!
Eu sunt Noaptea și adesea, te-ascultam lângă fereastră
Parc-o vrajă mă lega lângă bătătura voastră! "

Și cu lacrimi de durere, mama a-nceput să-i cânte
Toată jalea ei cea mare se lovea de văi și munte,
Și plângea cu ea în cântec, tare-nduioșată, Noaptea
Care-i arătă drumeagul spre care pornise Moartea.

 
Și porni din nou sărmana alergând pe drumul Morții
(Și rugându-i pe toți sfinții ca să i se schimbe sorții)
Merse preț de-o zi întreagă și dădu într-o răscruce,
Se opri nedumerită, neştiind pe un' s-apuce!

Dar văzu lângă picior, cam uscați, doi mărăcini
Arțăgoși nevoie mare și împodobiți cu spini!
,, - Măi ciulini, fie-vă milă, n-ați văzut de dimineată
Moartea hâdă și bătrână cu un pruncuşor în brață? "

,, - Am văzut-o, am văzut-o, ducea-n brațe pruncuşor
Însă dacă vrei a-ți spune, au grăit spinii în cor,
Să ne strângi la pieptul tău, ca să înflorim și noi
Iară lacrimile tale să ne fie stropi de ploi!"

 
Și femeia-i strânse-n brațe, curgea sângele șiroaie
Lacrimile ei de mamă îi udară ca o ploaie
Sângele cădea rubine, furând sărutări luminii
Şi-mbrăca în flori de maci iarba și cu mărăcinii!

 
Fericiți, nevoie mare, i-arătară din răscruce
Peste care deal să treacă și pe unde s-o apuce!
Însă alt necaz, mai mare, se abate și o-ncurcă
Când în fața ei se-ntinde un lac cu o apă adâncă.

 
De durere și de ciudă, neștiind ce să mai facă,
Încercă să-i soarbă apa, poate astfel o să-l treacă.
Însă lacul, plin de gheață, îi vorbi din unda-i rece :
,, - Nu mai încerca degeaba, numai eu, pe mal, te-oi trece!

 
Însă vreau în schimb să-mi dai, din a ta înfățișare,
Ochii tăi frumoși și limpezi ca două mărgăritare!
Atunci mama plânse, plânse, ochișorii s-au uscat
Margărite prețioase, jertfă lacului s-au dat!

 
Atunci lacul a cuprins-o ridicând-o pe un val
Și-a trecut-o ca pe-un fulg de pe-un mal, pe un alt mal.
Acolo simți miresme de rămase fără grai!
Flori alese, soiuri multe de credeai că ești în Rai

 
Însă își veni în fire și strigă în gura mare:
,, - Unde să-mi găsesc copilul? Știi tu, iarbă, știi tu, floare? "
,, - Cum să îți găsești copilul dacă nu mai poți vedea,
Îi grăi o bătrânică care florile păzea.

 
Dă-mi cosița ta de aur și de mână te voi duce,
Printre florile acestea (ce nu-s flori să se usuce)
Poate-ți vei găsi copilul, fiindcă multe inimioare
Se ascund înmiresmate în potirele de floare.

 
Tu ascultă-le atentă, poți de vrei, să le mângâi
Și-ai să afli într-o floare, bătând, inimioara lui!
Și atunci cu bucurie și simțindu-și biruința,
Și-a smuls biata mamă părul și i-a dăruit cosița!

 
Și a mers cu ea bătrâna pe la fiecare floare
Și a ascultat atentă, multe, multe inimioare!
În sfârșit, găsi copilul într-o floare delicată,
Însă Moartea se arată și-i strigă înfuriată:

 
,, - Cum ai îndrăznit, femeie, să ajungi până aici? "
,, - Dorul mamei tu nu-l știi, n-are temere nici frici!
Am venit să-mi iau copilul, l-ai răpit precum o hoață
Îmbrăcată-n zdrențe negre și cu chip de cotoroanță!"

 
,, - N-ai să poți ați lua copilul, fiindcă n-am să te las eu!
Căci răspund de fiecare în fața lui Dumnezeu!"
,, - Dă-mi copilul! strigă mama, punând mâna pe-alte flori,
Altfel smulg toată grădina, chiar de-ar fi să mă omori! "

Speriată hâda Moarte, de-așa dragoste de mamă,
O lăsă un pic mai moale, lângă o cișmea o cheamă
,, - Hai, privește în fântână! Iată am adus cu mine,
Ochișorii tăi din lac și-ai să vezi cu mult mai bine!"

 
Se-apleacă atunci femeia, peste marginea fântânii
Unde Dumnezeu arată soarta pruncilor și-a lumii!
Și văzu înmărmurită, mai să i se facă rău,
Ce amar și ce durere, ce chin pe copilul său!

 
În genunchi cazu sărmana, ca un trunchi, lângă fântână
Și strigă spre cer umilă :,, Doamne, voia Ta e bună!
Nu mă asculta pe mine, ține-L în a Ta grădină
Decât rob în întuneric, lasă-l floare în Lumină! "

( după o poveste de Hans Christian Andersen)