Și a zis Maria: Iată roaba Domnului (Luca 1:38). Cu adevărat, fraților, roaba Domnului este aceasta!
- Dacă roabă este aceea care înlocuiește cu totul voia ei cu voia Domnului, atunci Preasfânta Fecioară este întâia dintre toate roabele lui Dumnezeu de pe pământ;
- Dacă roabă este aceea care, cu încordarea voinței și cu atenție desăvârșită privește la Domnul ei, atunci iară Preasfânta Fecioară Maria este întâia dintre toate roabele Domnului;
- Dacă roabă este aceea care îndură cu liniște, răbdare și blândețe toate insultele și încercările, așteptând răsplata numai de la Domnul ei, atunci iară și iară Preasfânta Fecioară Maria este prima și cea mai desăvârșită dintre toate roabele Domnului.
Ei nu i-a păsat de lume, ci i-a păsat numai de Dumnezeu; nici i-a păsat să se justifice înaintea lumii, ci doar să se afle dreaptă înaintea lui Dumnezeu.
Maica Domnului este însăși ascultarea; ea este însăși slujirea; ea este însăși blândețea.Preasfânta Fecioară a putut cu adevărat rosti adevărate cuvinte către îngerul Domnului când a zis: Iată roaba Domnului.
Cea mai mare desăvârșire și cea mai mare onoare pe care o poate atinge o femeie pe pământ, este aceea de a se putea numi roaba Domnului.Eva a pierdut această onoare și această desăvârșire, pe care le-a deținut în Paradis fără să se fi jertfit pentru ele; pe când Fecioara Maria a dobândit această desăvârșire și această onoare pe căzutul pământ, făcându-și viața jertfă pentru ele.Pentru rugăciunile Preasfintei Fecioare de Dumnezeu Născătoare, O Doamne lisuse Hristoase, miluiește-ne pre noi! Căci a Ta este slava și mulțumita în veci. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului :
Ceea ce ai odrăslit Strugurul cel nelucrat, viţa cea de taină, ca o ramură în braţe L-ai purtat, şi ai zis :
"Tu eşti rodul meu, Tu eşti viaţa mea, de când am cunoscut că sunt ceea ce am fost sunt. Tu eşti Dumnezeul meu; că pecetea fecioriei mele văzându-o nestricată, neschimbat Te vestesc pe Tine Cuvântul, Cel ce Te-ai făcut trup; nu ştiu de sămânţă, ştiu-Te pe Tine pierzătorul stricăciunii; că Tu ieşind din mine sunt Curată, şi precum ai aflat pântecele meu, aşa l-ai lăsat. Pentru aceasta dănţuieşte împreună toată făptura, strigând către mine : Bucură-te ceea ce eşti plină de Dar."
De Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul, pierdut-ai blestemul cel dintâi al Evei; că Maică ai fost bunei voinţe a Tatălui, purtând în braţe pe Dumnezeu Cuvântul întrupat. Taina nu suferă ispitire, numai cu credinţă toţi o slăvim, strigând cu tine şi zicând : Negrăite Doamne, slavă Ție ! Veniţi să lăudăm pe Maica Mântuitorului, care după naştere iarăşi s-a arătat Fecioară. Bucură-te cetate însufleţită a Împăratului şi Dumnezeu întru care Hristos sălăşluindu-Se, mântuire a lucrat. Cu Gavriil să lăudăm, cu păstorii să slăvim, strigând : De Dumnezeu Născătoare, roagă-te Celui ce S-a întrupat din tine, să ne mântuiască pe noi.
Ce te minunezi Marie, ce te spăimântezi de lucrul ce este întru tine ? Că pe Fiul cel fără de ani, sub ani L-am născut zice, zămislirea Celui ce S-a născut nedumerindu-o, fără bărbat sunt, şi cum voi naşte fiu ? Naştere fără sămânţă cine a văzut ? Dar unde vrea Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii, precum scrie. Hristos s-a născut din Fecioară, în Vitleemul Iudeei.
Lucruri preaslăvite s-au grăit despre tine, în neamurile neamurilor, ceea ce ai primit pe Dumnezeu Cuvântul în pântecele tău, şi ai rămas curată, Născătoare de Dumnezeu, Marie. Pentru aceasta toţi te cinstim pe tine, folositoarea şi mântuitoarea noastră după Dumnezeu. Mai înaltă decât Heruvimii şi decât Serafimii, te-ai arătat Născătoare de Dumnezeu, că tu una pe Dumnezeu cel neîncăput, ai luat în pântece. Pentru aceasta toţi credincioşii cu cântări te fericim. Tu eşti lauda creştinilor, ceea ce nu ştii de mire, folositoare şi scăpare, zid şi liman. Că duci rugăciunile către Fiul tău, prea-nevinovată, şi mântuieşti din nevoi, pe cei ce cu credinţă te cunosc adevărat Născătoare de Dumnezeu. Sufletul meu cel ticălos şi bolnav, pentru asuprelile lui Veliar, mă rog fă-l sănătos cu rugăciunile tale cele tari, Născătoare de Dumnezeu, şi-mi trimite înmulţit de bucurie Darul tău Stăpână, Preacurată Fecioară Marie.
Ceea ce ai născut negrăit pe Hristos, Dătătorul luminii, Care S-a făcut trup, roagă-L Curată, cu oştile cele îngereşti de sus, să-mi strălucească raza cea purtătoare de lumină, mie celui acoperit de păcate. Născătoare de Dumnezeu Fecioară, roagă pe Hristos Fiul tău şi Dumnezeul nostru, să izbăvească pe cei supăraţi de cumplite greşeli şi să scape de amăgirile şarpelui, pe cei ce cântă : Binecuvântaţi pe Dumnezeu în veci.
Veniţi să lăudăm pe Maica Mântuitorului, care după naştere iarăşi s-a arătat Fecioară. Bucură-te cetate însufleţită a Împăratului şi Dumnezeu întru care Hristos sălăşluindu-Se, mântuire a lucrat. Cu Gavriil să lăudăm, cu păstorii să slăvim, strigând : De Dumnezeu Născătoare, roagă-te Celui ce S-a întrupat din tine, să ne mântuiască pe noi. Rugămu-ne, roagă-te pentru robii tăi Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Celui ce S-a întrupat din tine; că pe tine una folositoarea noastră te ştim. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
DOAMNE, TE ROG SA MA MANTUIESTI..SI DE VOIESC SI DE NU VOIESC..NU TINE SEAMA DE VOINTA MEA...AJUTA-MA SI IUBESTE-MA, PENTRU CA SI EU SANT COPILUL TAU...AMIN!