CUNUNA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

de Eliana Popa

Vreau să povestesc, în versuri, o legendă minunată!
Vom păși în Galileea prin a timpurilor poartă..
Într-o casă de tâmplar, cu grădină și migdali ,
Și-mbrăcată în mireasma florilor de portocali.
În micuțul Nazaret, unde-i leagănul prunciei
Celui mai sfânt copilaș, Iisus, Fiul Mariei.
Câtă tihnă și lumină, ce miros de trandafiri!
Iasomia râde-n soare mângâiată de zefiri,
Portocalii-și ning petala peste prispa albei case,
Unde Maica Preacurată, o cămașă albă, coase!
E croită cu migală în a rugii sfinte șoapte
Pentru Fiul ei Preadulce, când va crește, să o poarte.

O tristețe o cuprinde, parcă sufletu-i se frânge,
Parcă-n albul țesăturii curg rubine...sau e sânge?
O mângâie îndurerată, în cămașă-ar vrea să prindă,
Lacrimile ei de mamă, nestemate să aprindă!
Oare sufletu-i de mamă știe clipa cruntei morți,
Când cămașa asta, albă, o vor câștiga la sorți?
Oare, cineva-i șoptise cu o proorocească gură,
Că-i vor împărți și haina ...cum stă scrierea-n Scriptură?
Nu mai vrea a cugeta cu aceaste negre gânduri,
Se ridică și privește cum stă Iosif printre scânduri
Mânuind cu-ndemânare dalta care mușcă lemnul,
Piatra care scrijelește, cuielor și daltei, semnul!

Se strecoară în grădină, pasul ei alene calcă
Unde Ruth și Elisabeta cu Iisus al ei se joacă.
Două copilițe blonde, ca doi îngeri de frumoase,
Culeg flori de trandafiri și boboci de chiparoase!
Ruth și-a împletit cunună stând la umbră de migdal,
Din boboci de iasomie și din flori de portocal .
Iar Iisus aleargă vesel cu tot soarele în plete,
Scuturând de flori migdalii, peste cele două fete!
Trandafirii parcă strigă către Ruth să se grăbească
În cunună să îi strângă, pentru El s-o împletească!
Și copila îi adună. . .parcă sunt stropiți cu sânge,
Floare lângă floare, grabnic, i-mpletește și îi strânge!

Îi așează-apoi cununa, cu o dragoste maternă,
Peste fruntea-i luminată de o aură eternă!
Însă trandafirii roșii, cu sclipiri precum rubinul,
Se preschimbă-n spini ce-și varsă, peste Copilaș, veninul!
Mușcă spinii precum șerpii, în strânsoare fruntea-i țin,
Picături de sânge curg, parcă-s lacrimi de rubin!
Ruth se sperie și plânge, grabnic vine Maica Lui
Și cu greu smulge cununa de pe fruntea Fiului!
El plângea să nu i-o smulgă, fiindcă-i dată de-al Său Tată
Și în ea toată otrava și veninul lumii poartă!
Dar i-a smuls-o Preacurata și a aruncat-o-n foc,
Însă focul a-ntărit-o și n-a ars-o chiar deloc!
A făcut-o ca oțelul, din argint părea cununa,
Și în spini parcă-și vărsase toată seva mătraguna!

Și-a luat înapoi cununa, i-a spus Maicii că-i a Lui,
Și a așezat-o-n casă, chiar deasupra patului!
,, - Să îmi lași aici, Cununa, până-n ziua când m-oi duce
Lângă Tatăl Meu în ceruri...dar mai am de pus și-o Cruce!
Nu mai plânge, Maica Mea....va veni cândva o zi
Când de-a pururi, lângă Tatăl, Fiul te va ferici!"
Mai târziu ciopli o Cruce și o prinse într-un cui
Si-agăță de ea cununa, tot deasupra patului!
Și de câte ori Fecioara privea crucea și cununa,
Parcă-n suflet pătrundeau sabia și mătrăguna!
Puse-alături de cunună și cămașa fiindcă-i gata,
Să o poarte până-n clipa când L-or duce în Gabata!