”Când eram copil, în casa mamei mele era o Icoană a Maicii Domnului care-mi plăcea foarte mult.
Odată am întrebat-o pe mama :
-De ce îmi place aşa de mult acea icoană ?
Iar ea mi-a spus :
-Ei, dragul meu , cât te-am purtat în pântece , foarte mult m-am uitat şi m-am rugat la această icoană”.
Altă dată ne-a spus :
”Mama mea când a rămas însărcinată cu mine s-a uitat la Icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima ei . A pictat-o rugându-se la Maica Domnului , cum se rugau Sfinţii Ioachim şi Ana :
”Maica Domnului , îţi cer un copil , fie parte bărbătescă fie parte femeiască , care să îţi slujească Tie , Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos . Nu pentru mine îl cer”.
După ce-am terminat studiile , mama credea că am să mă stabilesc ca orice om la casa lui . Când a aflat ce intenţii aveam (să se călugărească -n.n), mi-a luat capul în mâini , m-a sărutat şi m-a binecuvântat zicându-mi:
De aceea a fost Părintele Arsenie omul lui Dumnezeu, pentru că a fost cerut prin rugăciune , crescut cu rugăciune.
Citate despre iubire
1. "Iubirea nu are marginile omului, nici spațiul, nici timpul. Nu piere niciodată, e puternica, incat strabate dincolo de mormant si ajunge pe cel iubit. Strapunge iadul, care nu-i poate sta impreuna si strabate cerul”.
2. „Dă-ți osteneala să suferi cu răbdare lipsurile și slăbiciunile altora, oricare ar fi ele, pentru că și tu ai multe din acestea pe care trebuie să le sufere alții”.
3. "Nimic nu poate înlocui lipsa iubirii, dar iubirea înlocuieşte toate neajunsurile."
4. "Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu."
5. "Iubirea, prin natura sa, ocupa acelasi loc cu mistica. Ea e spirituala si nu poate fi asimilata organizarii fizice si trupesti."
6. "O, Adevăr, care Dumnezeu eşti, fă să fiu una cu tine într-o dragoste veşnică. În Tine sălăşluieşte tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toţi învăţaţii să tacă, toată făptura să amuţească în faţa Ta, grăieşte-mi numai Tu."
7. "Inima omului are trei compartimente: primul este Cunoaşterea, ca o condiţie esenţială a realităţii lumii de dincolo; al doilea - Iubirea - necesară sfinţirii şi curăţirii omului şi al treilea - Voinţa necesară Desăvârşirii omului."
8. "Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit de dreptate."
9. "Iubeşte smerenia, că prin ea Dumnezeu îţi va acoperi păcatele. Smerenia este sarea virtuţilor".
10. "Toate diamantele lumii sunt un gunoi, faţă de o clipă petrecută în lumina dumnezeiască".
11. "Nu suntem născuţi de timp, ci de veşnicie. Aşa se face, că avem într-o fărâmă de ţărână şi celălalt tărâm. Deşi trăim o vreme îmbrăcaţi de lumea aceasta, totuşi ni se întâmplă clipe când fratele vis şi sora moarte ne dau târcoale şi ne despică făptura în două".
12. "Copiii sunt roadele dragostei; evitarea nu e dragoste, ci crimă. Căutarea plăcerii numai, cu evitarea rostului firesc al instinctului, e viciu şi păcat".
13. "La convieţuirea căsătoriţilor, nu-i bun nici abuzul, nici refuzul. Abuzul îl atinge pe soţ, refuzul pe soţie, dar şi pe soţ".
14. "Când Mântuitorul porunceşte iubirea de vrăjmaşi, El n-o face ca să te îngenuncheze în faţa celui rău, ci ca să te elibereze de răul din tine şi în felul acesta să-l limiteze".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
DOAMNE, TE ROG SA MA MANTUIESTI..SI DE VOIESC SI DE NU VOIESC..NU TINE SEAMA DE VOINTA MEA...AJUTA-MA SI IUBESTE-MA, PENTRU CA SI EU SANT COPILUL TAU...AMIN!