Pagini

2 mai 2020

RUGĂCIUNE CĂTRE SFINTELE FEMEI MIRONOSIŢE


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




                      FEMEILE MIRONOSIȚE - MODEL DE BIRUINȚĂ ÎN ÎNCERCĂRI

Prin duminica închinată femeilor mironosițe, Biserica ne cheamă să vestim Învierea lui Hristos și să grăim lumii că există viață după moarte.

(Mc. 16, 1) Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.


Femeile au fost primele care au preaslăvit pe Hristos Cel Înviat, iar apostolii primii care au suferit pentru El. Femeile erau pregătite cu miresme, iar apostolii pentru chinuri. Femeile au intrat în mormânt, iar apostolii aveau să intre curând în temnițe. Femeile s-au grăbit să-și arate lauda, iar apostolii au îmbrățișat lanțuri pentru El. Femeile au vărsat mir, iar apostolii și-au vărsat sângele.

(Petru Hrisologul, Predica 79, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)


****************************************************************************

"O, Sfintelor femei mironosiţe, cele ce v-aţi arătat vase pline de mirul darurilor Cuvântului, cu picăturile rugăciunilor voastre curăţiţi şi mintea noastră de gândurile cele deşarte şi ca într-o carte scrieţi cu condeiul Duhului şi cu voia Tatălui taina Învierii Fiului. Cu adevărat aţi biruit toată frica şi având picioarele voastre înfrumuseţate cu aripile Duhului aţi alergat către Cel Ce dăruieşte celor ce-L iubesc pe El zborul searfimilor ca să slăvească pe Părintele luminilor. Încă v-aţi învrednicit a primi de la înger luminos vestea Învierii Celui Ce a biruit moartea şi a scos pe Adam din temniţele iadului. Prin voi s-a luminat toată ceata Apostolilor şi prin ei până la marginile lumii S-a descoperit Cel Nevăzut. Deci, şi noi fiind părtaşi tainei învierii lui Hristos vă rugăm pe voi să cereţi Stăpânului să dea la o parte piatra răutăţii de la mormântul inimii noastre, ca să răsară Cel Ce împreună cu Care ne-am îngropat prin Botez şi să umple de bucurie sufletele noastre, dăruindu-ne iertare, pocăinţă şi vestea minunată a mântuirii.
                                                                                                                  AMIN!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DOAMNE, TE ROG SA MA MANTUIESTI..SI DE VOIESC SI DE NU VOIESC..NU TINE SEAMA DE VOINTA MEA...AJUTA-MA SI IUBESTE-MA, PENTRU CA SI EU SANT COPILUL TAU...AMIN!