FEREASTRA DARURILOR

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..

de Eliana Popa

O legendă din hrisoave, în trecute vremuri scrise,
Mă purtă prin zări de veacuri și în taina-i mă cuprinse!
Și îmi arată pe Domnul și mulțime de popor,
Neamuri ce-i cereau drept zestre, un pământ și-un grai al lor!
Ochii mei de lut și tină, prin hrisov privesc ca-n vis
La Fereastra cea cu Daruri, care-n ceruri s-a deschis.
Și-n iubirea ce ne-o poartă Dumnezeul nostru Sfânt,
Dărui la fiecare, grai și-o vatră de pământ.
Rând pe rând, popoare multe se-așezară-n a lor țară
Și fereastra se închise când acestea se gătară!

Dar a mai rămas în urmă un popor smerit și blând,
N-a-ndrăznit nimic a cere și-a rămas afar' plângând!
Nu s-a dus lângă fereastră, nici să ceară, nici să ia,
Așteptând să-l cheme Domnul, fiindcă altfel nu-ndrăznea.
Neam frumos, purtându-și straiul, ca un patriarh cucernic
Luminând între popoare, precum lumânarea-n sfeșnic!
În smerenie adâncă, când nimic n-a mai rămas
Glasul lui strigă pe Domnul, lăcrimând în greul ceas.

Tânguirea lui smerită și strigarea lui cea tare,
A trecut prin bolți de ceruri, pân' la Sfânta Născătoare!
Și s-a coborât, Stăpâna, proslăvită-n cor de îngeri
Să asculte, înduioșată, a poporului meu plângeri!
A-ntrebat, atunci, Stăpâna, Maica Bunului Păstor :
,, - Cum n-ai îndrăznit a cere, tu, smerit și blând popor? "
Au răspuns cu bucurie la piciorul ei plecați :
,, - Preacurată Născătoare, așteptam să fim chemați!"

Și-a pornit, atunci, Fecioara, tânguirea lor a duce,
Lângă Tronul Nemuririi, chiar la Fiul ei Preadulce:
,, - Fiul Meu, ascultă-mi ruga, fiindcă Mila Ta e mare!
Dăruit-ai grai și vatră la mulțime de popoare...
Dar a mai rămas la urmă, un popor smerit și blând
Care-a așteptat să-l chemi, însă a rămas plângând!
N-a-ndrăznit să vină-n față nici să ia, și nici să ceară
Și-a rămas sărac și plânge! Fără limbă fără țară! "

,, - O, Măicuța Mea iubită, Mielușea de haruri plină!
Eu cunosc acest popor și l-am așteptat să vină.
E poporul Meu, Măicuță, și nu-l voi lăsa uitat!
Am ales să-i dau drept zestre un pământ preaminunat.
Fiindcă ei vor fi făclie în a vremurilor noapte,
Și vor lumina mai tare decât neamurile toate!
Îmi vor ridica Biserici ce-mi vor fi plăcute Mie,
Și prin dragostea ce-mi poartă vor fi vii în veșnicie!

Le voi da un grai preadulce, cum e mierea cea cerească
Să îmi cânte osanale și-n psalmi să Mă slăvească.
Voi trimite Duhul Sfânt peste ei să se pogoare
Fiindcă preoți în odăjdii, M-or slăvi de la Altare!
Și fiindcă, tu, Măicuță, ascultat-ai plânsul lor
Îți voi dărui de-acuma, acest minunat popor!
Să le fii ajutătoare, lângâ ei mereu să stai
Fiindcă vatra lor va fi, ca grădinile din Rai!
Mult te vor cinsti, Măicuță, cu a rugii lor tămâie
Vor căta mereu la tine, Tu-i primește și-i mângâie!
Să le fii mereu aproape, mâna ta mereu să-i poarte,
Pe a vieții lor cărare, de la naștere la moarte! "

Astfel a grăit, Stăpânul, cu iubirea Sa cerească,
Și a dat în grija Maicii, Țara noastră Românească!
Și de-atunci poporul nostru, și-a primit graiul și vatra,
Și mereu a mers alături de Hristos și Preacurata!

( inspirată dintr-o povestire a parintelui Pantelimon de la Mănăstirea Turnu - Prahova)