DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
- Manastirea Cutlumus (Koutloumousiou)
O, Preasfântă Fecioară, Maica lui Hristos Domnul şi Dumnezeul nostru, ascultă suspinele noastre cele din adâncul inimilor, caută din înalțimea cerurilor spre noi cei ce cu credință şi cu dragoste ne închinam preacuratei icoanei tale celei făcătoare de minuni. Ca iată tulburați de grijile vieții şi cufundați în păcate, privim la Chipul tău, şi ca şi cum ai fi de față, îți aducem rugăciunile noastre. Caută spre noi, Preamistivă Împărăteasă cu milele Tale.. Cele de peste veacuri și nebiruite, și mântuieşte Stăpână poporul Român, care suferă greu încercat de vitregiile acestor vremuri de apostazie și necredință. Izbăvește-l, Fecioară, de toată răutatea, de orice boală şi primejdie, de toți vrăjmași văzuți și nevăzuți. Întărește-ne credința, să nu ne clatine furtunile acestei lumi; încununează-ne, luminează-ne din întunericul păcatului cu sfințenia ta şi revarsă asupra noastră înțelepciunea şi lumina învățături lui Hristos. Alungă furtuna deznădejdii ce viscoleşte sufletele noaste. Ca n-avem al ajutor şi altă mijlocitoare, nici mângâiere, ci numai pe tine Maica tututor scărbiților şi a celor împovărați de greutățile şi necazurile acestei vieți. Dăruieşte-ne nouă ca să trăim restul vieții noastre în pace şi întru pocăință. De sfarşit creştinesc ne fă parte, iar la înfricoşătoarea Judecată a Fiului tău şi Dumnezeului nostru, fii nouă mijlocitoare ca să fim socotiți întru cei de-a dreapta Sa, ca totdeauna să te cântam şi să te slăvim ca pe buna Apărătoare a neamului creştinesc, împreună cu cei ce bine au placut lui Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin!
Aceasta icoana a Maicii Domnului este singurul obiect ramas in urma unui incendiu ce a distrus complet un schit al manastirii, din Insula Creta. Aceasta icoana a fost adusa in Sfantul Munte Athos, in Manastirea Cutlumus, unde a savarsit nenumarate minuni. In vremea unui incendiu petrecut in padurile manastirii, calugarii au luat icoana si au mers, cu rugaciune, spre padurea ce ardea. In scurt timp, cerul a dat ploaie si padurea nu a mai ars.
Icoana Maicii Domnului "Pazitoarea de rele" se afla pe catapeteasma capelei manastirii. Icoana este dusa, in procesiune, in Biserica Protaton, o data pe an, in Martea Luminata. Iar icoana Axion Estin, pastrata in Biserica Protaton, ii intoarce vizita la o zi distanta.
"SPUNE-I MAICII DOMNULUI TOATĂ DUREREA TA ŞI UDĂ-I ICOANA CU LACRIMILE TALE"!
Citirea lumineză mintea şi ajută lucrarea Rugăciunii. Osteneala trupească, atunci când este cu măsură şi nu produce tulburarea, este foarte folositoare, te conduce la smerenie. Cu dragoste şi cu simplitate, fără prea multe socoteli, ajungi mai repede la limanul cel de sus. Sărută icoana Preasfintei Fecioare strângând-o în brațe, ca şi când ar fi vie, cum se ținea mama ta când erai mic! Spune-i ei toată durerea ta şi udă icoana cu lacrimile tale curate, şi vei putea sta în Rugăciunea continuă! Aceasta va mijlocii la Fiul Său, Care este atât de bun, iubeşte pe cei buni şi miluieşte pe cei răi şi iartă pe păcătoşii care se pocăiesc, şi se vor deschide ochii tainici ai sufletului tău, se va umple inima ta de iubire dumnezeiască.
Atunci ochii tăi vor devenii doua izvoare de lacrimi. Iti doresc sa ajungi la acestea.
Din Gheron Iosif - "Marturii din viata monahală"

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
DOAMNE, TE ROG SA MA MANTUIESTI..SI DE VOIESC SI DE NU VOIESC..NU TINE SEAMA DE VOINTA MEA...AJUTA-MA SI IUBESTE-MA, PENTRU CA SI EU SANT COPILUL TAU...AMIN!