ÎN CERURI NOI AVEM O MAMĂ !
Cu totul înghițiți de lume,
Ba prea nervoși, ba plini de glume,
Distrați, nu mai băgăm de seamă
Că-n Ceruri noi avem o Mamă
Prin multe greutăți trecută,
Atât de blândă și tăcută,
Dispusă să ne-ajute-n toate,
Căci orice își dorește, poate..
Credință e aceasta, oare,
Să ne-ncruntăm de-ngrijorare,
Cu totul consumați de teamă,
Dar ignorând pe-a noastră Mamă?..
Ea ne privește cu durere,
Văzând că nu i se mai cere
Ca înainte ajutorul..
O fi uitat-o, vai, poporul?..
De-i recunoaștem Maicii rostul,
Văzând că îi începe Postul,
De astazi pân' la Adormire,
Să-l ținem, demonstrând iubire!
Cu paraclise și-acatiste
Ne vom feri de zile triste,
Iar renunțarea la mâncare..
Ne-o va plăti cu-mbelșugare!
Creștin de ești, acum se vede!
De nu ții Postul, cin' te crede??
Păcat e și ce scoți din gură,
Și să mănânci în Post friptură!
Măicuță Sfântă, dă-mi credință
Ca să postesc în nevoință,
Să te cinstesc cum se cuvine,
Arzând păcatele din mine!
Amin
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
DOAMNE, TE ROG SA MA MANTUIESTI..SI DE VOIESC SI DE NU VOIESC..NU TINE SEAMA DE VOINTA MEA...AJUTA-MA SI IUBESTE-MA, PENTRU CA SI EU SANT COPILUL TAU...AMIN!