Pagini

2 mai 2018

Canon de mulțumire către Prea Sfânta Născătoarea de Dumnezeu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Din ACATISTIER tipărit în tipografia Sfintei Mitropolii a Bucureștilor, la anul 1830, primiți cu dragoste acest Canon de mulțumire către Preasfânta Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, tradus cu multă dragoste și oferit dumneavoastră, scumpilor mei prieteni, cunoscuților și necunoscuților, dar fraților în Hristos pentru folosul sufletesc.
sursa:



Canon de mulțumire către Prea Sfânta Născătoarea de Dumnezeu

Peasna 1 glas 1 Irmos:
Dreapta Ta cea purtătoare de biruință...
B
ucură-te curățitoarea sufletelor,Maică Fecioară, care ai născut Bucuria lumii, bucură-te Împărăteasă, bucură-te Biserica lui Hristos, bucură-te cu totul cinstită, bucură-te apărătoarea sufletelor împreună și întărirea.
Bură-te pârga bunei viețuiri, bucură-te surparea blestemului Stăpână, bucură-te Maică Fecioară, care mai presus de fire ai încăput pe Dumnezeu, bucură-te Dumnezeiesc toiag, care pe noianurile patimilor le rumpi.
Slavă...
Bucură-te aplecătoarea Vieții, bucură-te Maica Cuvântului Dumnezeiască Mireasă, bucură-te starea cunoștințelor, bucură-te
Slava și lauda îngerilor, bucură-te Maica lui Dumnezeu,
bucură-te Făclie luminătoare. Și acum...
Bucură-te ceea ce ai încăput pe Hristos, bucură-te Înălțarea căderii celei mai dinainte, bucură-te cea nebiruită, bucură-te apărătoarea lumii, bucură-te prea neîntinată, bucură-te sălășluirea împărăției lui Hristos Dumnezeu.
Peasna 3 Irmos
Însuți Cela ce știi neputința firii omenești...
Bucură-te avuție nejefuită a credincioșilor, bucură-te coroana lui Hristos, bucură-te steaua Domnului cea prea strălucită, atâta înălțime de Dar dăruiește-mi mie, ca să strig ție Stăpână: bucură-te singură Împărăteasă, care ești Cămară a Împăratului a toate.
Bucură-te Mireasă prea curată a lui Dumnezeu, bucură-te de Dumnezeu dăruită, prin care noi oamenii ne-am îndumnezeit, bucură-te rugul cel nears, bucură-te alinare, bucură-te pierderea blestemului, bucură-te singură prea lăudată. Slavă...
Bucură-te limanul cel mântuitor, bucură-te Livada cea cu bun miros, bucură-te luminătoarea sufletelor Preacurată, bucură-te ceea ce ai născut pe Ziditorul a toate, bucură-te pe care te-au lăudat adunarea proorocilor, iar Gavriil bucură-te ți-au adus ție. Și acum...
Bucură-te Împărăteasa oamenilor, bucură-te Stăpâna îngerilor, bucură-te ceea ce covârșești pe începătorii lor, bucură-te cămara lui Hristos, ceea ce ești cea prea fără prihană, bucură-te ușă neumblată, bucură-te lână însuflețită, bucură-te ceea ce ești singură nădejdea sufletelor noastre.
Peasna 4 Irmos:
Munte pe tine umbrit cu Darul...
Bucură-te Maică Fecioară curată, bucură-te stâlp de foc al Soarelui Luminii, bucură-te cinstită porumbiță, bucură-te prea cinstitule palat al Împăratului, bucură-te ceea ce singură ai micșorat căderea noastră.
Bucură-te norul cel cu totul luminos, bucură-te cu totul preaa neîntinată, bucură-te Biserică cinstită a lui Dumnezeu, bucură-te cămara cea bine încuviințată, bucură-te rază neapusă a Luceafărului celui gândit, bucură-te făclie de-a pururea luminoasă a Luminii, bucură-te Preacurată Stăpână. Slavă...
bucură-te Împărăteasă, acoperământule cel necuprins al oamenilor, cinstită mijlocitoare a lumii, bucură-te stea de-a pururea luminoasă, bucură-te alabastru înfricoșat al Mirului Darului al Sadului celui gândit al lui Hristos, celui ce au odrăslit din Dumnezeu și Tatăl, bucură-te Preacurată Stăpână. Și acum...
bucură-te Împărăteasă cartea lui Hristos cea cu multe flori împodobită, împreunarea celor despărțite: bucură-te râul Vieții, bucură-te Pomul desfătării, lăcaș curat, bucură-te Masă, și năstrapă, șo Pod.
Peasna 5 Irmos:
Cela ce ai luminat cu luminarea venirii Tale...
Bucură-te piatră care pe Hristos Piatra cea din capul unghiului L-ai născut, bucură-te turnule care întâmpini și oprești întărâtarea vrăjmașilor, bucură-te cea fără prihană, care ai primit întru tine Lumina cea de-a pururea vecuitoare a Dumnezeieștii Stăpânii celei mai presus de stăpânire.
Bucură-te starea celor ce se mișcă din materie prea neîntinată, bucură-te rază care aduci luminare celor ce sunt în negură, bucură-te cea cu adevărat Stăpână, bucură-te făclie, bucură-te paloș care tai neputințele. Slavă...
Bucură-te tomule care ai primit pe Înțelepciunea lui Dumnezeu, bucură-te tablă care ai scris prin Duhul pe Cuvântul, bucură-te dor de Dumnezeu dăruit oamenilor spre mântuire, ceea ce ești binecuvântată prea lăudată. Și acum...
Bucură-te floare curățită cu adăpările Duhului, bucură-te stea mai strălucită decât toată curăția, bucură-te pahar nemoștenit al de-a pururea viețuirii credincioșilor, Marie Maica lui Hristos Dumnezeu.
Peasna 6 Irmos
Înconjuratu-ne-au pe noi adâncul...
Bucură-te candelă luminoasă, bucură-te lumină de-a pururea strălucitoare, bucură-te bogăție gândită, bucură-te Maica lui Dumnezeu cea fără prihană, bucură-te ceea ce singură ai născut pe Dumnezeu.
Bucură-te temelie neclătită, bucură-te stare a fulgerului, bucură-te Mireasă a Tatălui, bucură-te Maica lui Hristos cea prea lăudată, acoperământul lumii, bucură-te nădejdea tuturor. Slavă...
Bucură-te dezlegarea blestemului, bucură-te păzitoarea celor bine credincioși, bucură-te sabie asupra vrăjmașilor, bucură-te zidul pustnicilor, ceea ce ești nestricată, a lui Dumnezeu Cuvântului Maică nenuntită.
Și acum...
Bucură-te scară gândită de la pământ către cer, bucură-te ușa Luminii, bucură-te lauda credincioșilor, ceea ce ești cu totul neîntinată, ca ceea ce covârșești pe toate zidirile .
Apoi Doamne miluiește de 3 ori
Slavă... și acum... și Sedealna:
Nor al Luminii celei de-a pururea vecuitoare, pe tine Fecioară te-au numit proorocul. Că întru tine pogorându-Se Cuvântul Tatălui, ca ploaia pe lână, și dintru tine răsărind, lumea au luminat, și înșelăciunea au pierdut, Hristos Dumnezeul nostru. Ne rugăm Preasfântă, nu înceta a-L ruga pe Acesta, cu deadinsul pentru noi, cei ce te mărturisim pe tine adevărată Născătoare de Dumnezeu.
Peasna 7 Irmos
Pe tine Născătoare de Dumnezeu....
Bucură-te liman liniștit al sufletelor, bucură-te cămară aurită, bucură-te pat împărătesc, bucură-te cea în chipul fulgerului, bucură-te Maică Fecioară, prin care ne-au răsărit nouă celor dintru întuneric luminare, Hristos cel prea proslăvit.
Bucură-te luminată tămăduire a bolnavilor celor ce aleargă la tine, bucură-te acoperământul cel mult lăudat, bucură-te ceea ce ești prea milostivă, bucură-te râu pururea curgător, care pe curățire o păzești, și pe izvoarele boalelor le usuci. Slavă...
Bucură-te pârgă a vieții și pod, care treci pe noroade de pe pământ la Cer, bucură-te lăcaș curat și nestricăcios al lui Dumnezeu Cuvântului precum bine au voit, bucură-te sfeșnice, care luminezi pe cei credincioși cu Darurile. Și acum...
Bucură-te izvorul Apei celei pururea vii, bucură-te Raiule al desfătării, bucură-te zidule al credincioșilor, bucură-te pururea Fecioară, bucură-te singură Stăpână, prin care ne-au răsărit nouă Dumnezeul Părinților, cel lăudat și prea proslăvit.
Peasna 8 Irmos:
În cuptor coconii lui Israil...
Bucură-te ceea ce pe Hristos soarele cel luminos în lume L-ai adus, podoaba Împărăției lui Hristos, bucură-te curată ceea ce ești pricinuitoare nouă de bucurie, binecuvântăm toate lucrurile nașterea ta cea fără de ani, și pe tine după datorie te cinstim neîncetat.
Bucură-te năstrapă cea cu totul de aur, care pe Dumnezeu ca pe niște mannă L-ai primit, ceea ce ești noroadelor ca un râu al dea- pururea viețuirii, bucură-te cinstită, o bucură-te nestricată Maica lui Dumnezeu, bucură-te liman și sprijinire a pravoslavnicilor, bucură-te nădejdea cea nebiruită a sufletului meu.
Bine cuvântăm pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfântul Duh Domnul.
Bucură-te toiagul cel de biruință făcător, care ai zdrobit cu solirea ta cu tărie înălțările tuturor împotrivă luptătorilor, o bucură-te prea sfântă Dumnezeiască Mireasă, bucură-te a monahilor întărirea și păzitoarea, bucură-te a sufletului scăparea și acoperământul. Și acum...
Adormi-mi poftele cele pătimașe, și idolii patimilor celor de suflet stricătoare Curată, și până în sfârșit șterge-le Maica lui Dumnezeu: ca să te slăvesc de-a pururea, și să te bine cuvintez pe tine, ceea ce ești singură pricina mântuirii tuturor.
Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului cântând și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.
Irmosul: În cuptor coconii lui Israil ca întru o topitoare, cu podoaba bunei credințe mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Bine cuvântați toate făpturile pe Domnul, lăudați și=L prea înălțați întru toți vecii.
Peasna 9 Irmos:
Chipul nașterii tale celei curate l-au arătat rugul cel ce ardea nears, și acum te rugăm, ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca să te mărim pe tine de Dumnezeu Născătoare neîncetat.
Bucură-te Născătoare de Dumnezeu Stăpână, bucură-te ceea ce ai născut înălțimea înțelepciunii, adică pe Înțelepciunea și Cuvântul Tatălui înIpostatnic: bucură-te noianul cunoștinței cel nemărginit, care de bucurie nemoștenită învrednicești pe cei ce te cinstesc pe tine.
Bucură-te Rânduneaua cea bine vestitoare, și Porumbiță care pe alinare o ai adus în lume: bucură-te neîntinată, bucură-te Floarea firii, Munte netăiat, ceea ce ești Împărăteasă a toate: bucură-te Maică Fecioară, nădejdea oamenilor cea ne-rușinată. Slavă...
Bucură-te Crin cu adevărat bine vestit, trandafir de daruri mântuitor noroadelor. Bucură-te fulger care pe Mărgăritarul L-ai adus în lume, bucură-te covârșirea a toatei firi, cămară cerească, bucură-te nădejdea mea cea ne-rușinată. Și acum...
Bucură-te ceea ce ai născut Viața tuturor, bucură-te cinstită, muntele cel cu totul umbrit. bucură-te temei și stare, și mișcare: a mucenicilor și a cuvioșilor, și a Apostolilor întărirea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DOAMNE, TE ROG SA MA MANTUIESTI..SI DE VOIESC SI DE NU VOIESC..NU TINE SEAMA DE VOINTA MEA...AJUTA-MA SI IUBESTE-MA, PENTRU CA SI EU SANT COPILUL TAU...AMIN!