Altă minune a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

   CARE S-A PETRECUT ÎN SFÂNTUL MUNTE ATHOS, LA                     MÂNĂSTIREA ZOGRAFU, ÎN ANUL 1274

Pe la anul 1274 puţin mai înainte de a se face Sinodul de la Florenţa, oraşul Constantinopol era în pericol să cadă în mâinile turcilor. Împăratul grec Mihail Paleologul fiind în mare nedumerire, neputând să ţie piept turcilor, s-a dus la Roma să ceară ajutorul Papei, care în vremea aceea avea mare putere.
Papa i-a făgăduit că îi va da ajutor dacă se va supune lui cu toată
Biserica Ortodoxă. Împăratul văzându-se în pericol din partea turcilor a făgăduit că se va supune.
Atunci s-a pornit mare groază pentru Biserica Ortodoxă de
Răsărit, căci latinii sileau pe ortodocşi la înşelăciunea lor.
Nu prin puterea cuvintelor Sfintei Evaghelii, ci cu ascuţişul sabiei
şi a tot felul de chinuri şi necazuri. Mii de suflete cădeau sub sabia lor, pentru curata credinţă Ortodoxă de Răsărit.
Dar pentru că Sfântul Munte întotdeauna a fost – şi este – în
pericole sprijin şi apărător Ortodoxiei, de aceea şi latinii s-au grăbit 
 sa strice temeliile acestui sprijin al Ortodoxiei. Şi cu grabă mare s-au dus şi în Sfântul Munte silind monahii să se supună Papei de la Roma prin cuvinte cu momeli, cu bani, cu făgăduinţe înşelându-i, cu ameninţări, cu tiranie şi silă şi cu moarte mucenicească. Unii de frica chinurilor şi a morţii, cu tiranie primind bani, cu sila s-au lepădat de ortodoxia Părinţilor lor şi a noastră. Iar cei mai mulţi dintre dânşii au pecetluit cu însuşi sângele lor mărturisirea. Şi prin statornicia lor au mustrat pe Papa, furul de cele sfinte – numindu-se pe sine că e cap al Bisericii şi locţiitorul lui Hristos pe pământ.
Dar din nefericire, vrednicele de plâns mânăstirile Marea Lavra şi Xiropotamu au căzut atunci şi s-au abătut de la învăţăturile Sf. Părinţi ai noştri şi au primit pe apuseni de frică, cu cinste şi cu supunere de rob. Se făceau acestea după porunca Împăratului pe voia latinilor, ca să se plece monahii din Sfântul Munte la dogmele cele spurcate ale Romei.
Însă Dumnezeu, ca să se întărească şi ceilalţi în credinţa
Ortodoxă, a pedepsit mânăstirea Xiropotamu chiar în vremea când acei nenorociţi monahi împreună cu cei din Apus săvârşeau spurcata lor liturghie, după adăugarea reformei latineşti. Zidurile şi turnurile mânăstirii Xiropotamu s-au prăbuşit din temelie. Şi în cădere zidurile au omorât mulţi din latini şi din călugării cari au căzut din credinţă.
Cei cari au venit din Italia nicidecum nu au vrut să dea atenţie acestei pedepse cereşti, şi fiind turbaţi s-au dus prin tot Sfântul Munte.
În apropiere de mânăstirea Zografu se nevoia un monah singur la
linişte, care avea un obicei sfânt ca să citească Acatistul Maicii
Domnului de mai multe ori în fiecare zi cântând în faţa Sfintei Icoane a Maicii Domnului.
În una din zile, când pe buzele acestui bătrân răsuna neîncetat
felicitarea Arhanghelului făcută Prea Sfintei Fecioare Maria, “Bucură- te”, deodată aude bătrânul din această Icoană cuvântul următor: “Bucură-te şi tu, bătrânul lui Dumnezeu”. Bătrânul s-a speriat. “Nu te teme, l-a liniştit din Icoană glasul Maicii Domnului, ci du-te repede în mânăstire şi vesteşte fraţilor şi egumenului, că duşmanii mei şi ai Fiului meu s-au apropiat. Şi care e slab cu duhul şi nu poate răbda, să se ascundă, până trece ispita. Iar cei care doresc moarte mucenicească să rămână în mânăstire. Dar du-te repede”.
Ascultând bătrânul porunca şi voia Prea Curatei Stăpânei noastre
şi părăsind chilia a alergat cât a putut de repede la mânăstire ca să aibă  aibafraţii vreme şi chip ca să se încurajeze şi să se gândească bine fiecare din ei pentru pericolul de faţă. Dar numai cât a ajuns bătrânul în poarta mânăstirii, iată că se vede Sf. Icoană pe care o avea în chilie că stătea în poarta mânăstirii. Şi cu multă umilinţă şi evlavie închinându-se înaintea icoanei o ia, şi înaintea egumenului spune cele grăite de Maica Domnului.
Iar fraţii văzând pericolul care nu era departe, foarte s-au spăimântat şi cei mai slabi dintre dânşii îndată s-au ascuns prin munţi şi prin peşteri. Dar 26 de monahi împreună cu egumenul au 
 rămas in mânăstire şi s-au ascuns în Turn (Pirg) aşteptând pe duşmanii lor şi cununile muceniciei.
Puţin după ce au ajuns latinii la început, cu toată puterea retorică
a apusului îi îndemnau pe monahi să deschidă porţile mânăstirii şi să
recunoască pe Papa cap al Bisericii, făgăduindu-le că îi va ierta şi le va da mult aur. Dar monahii de sus de pe Turn îi întrebau pe latini: “Cine v-a spus vouă că Papa vostru este capul Bisericii? De unde-i această învăţătură a voastră? Că noi credem că Hristos e capul Bisericii. Noi mai degrab ne hotărâm să murim decât să primim să se spurce acest loc sfânt de sila şi tirania voastră. Să fugiţi de aici. Nu deschidem porţile mânăstirii”.
Iar latinii au strigat cu mânie: “Vreţi să muriţi?”, şi îndată au adunat mulţime de lemne şi crăci uscate împrejurul Turnului şi i-au ars pe monahi. Flăcările focului s-au înălţat cât turnul ducându-le vântul înăuntru, dar monahii nicidecum nu s-au retras de la duhovniceasca lor îndrăzneală, slăvind şi binecuvântând pe Domnul şi, rugându-se pentru duşmanii lor, şi-au dat în mâinile Lui sufletele lor cele curate în 10 zile ale lunii Octombrie, anul 1274.
În condicele mânăstirii se află scrise şi numele acestor Purtători de biruinţă, cuvioşi Mucenici.
Sfânta Icoană care a poruncit bătrânului să spună în mânăstire de acest pericol a fost în Turn împreună cu cuvioşii Mucenici: după aceea au găsit-o nestricată sub dărâmăturile pricinuite de foc.
De atunci şi până azi zi şi noapte arde candela nestinsă înaintea acestei Sfinte Icoane care se numeşte “Înainte Vestitoare”, unde monahii citesc în fiecare zi Acatistul Maicii Domnului.
(Tradusă din greceşte de Monahul Ioanichie de pe o carte tipărită
în anul 1861, Anotera Epischiasis Epituatos)