Despre Rugăciune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Unindu-se moral în rugăciunea adevărată cu Dumnezeu, omul nu se uneşte cu El doar pe sine însuşi, ci îi uneşte cu El şi pe ceilalţi ; el devine un inel de legătură între Dumnezeu şi creaţie, între lumea divină şi cea naturală. Predându-se liber lui Dumnezeu, voinţă omenească nu este mistuită de El, ci este asociată ei şi devine o forţă nouă, divino-umană, în stare să facă lucrarea lui Dumnezeu în lumea oamenilor. Prin aceasta, rugăciunea adevărată, ca o legătură moral-harică cu Dumnezeu, se deosebeşte de toate celelalte relaţii umane cu Divinitatea. (Vladimir Soloviov)

Nu este de ajuns să posedăm arta rugăciunii ; trebuie să devenim rugăciune, rugăciune întrupată. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugăciune, căci fiecare act, fiecare gest, chiar şi un surâs, trebuie să devină un imn de adorare, o ofrandă, o rugăciune. Trebuie să oferim nu ceea ce avem , ci ceea ce suntem. (Paul Evdokimov)

Dacă câţiva oameni se roagă, dacă intră în starea de rugăciune şi în mod aparent nefolositoare, ei transformă universul prin simpla lor prezenţă, prin însăşi existenţa lor. (Olivier Clement)

Folosul rugăciunii stă în împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului, indiferent dacă o facem cu gura, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima. (pr. Paisie Olaru)

Din adâncuri strigat-am către Tine, Doamne ! (Biblia)

Trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce este de folos sufletului, nu ceea ce ne este de folos nouă. (Dicton patristic)

Rugăciunea este singura ce ne poate înalţa la cunoşterea lui Dumnezeu. (Sf. Maxim Marturisitorul)

Rugăciunea constituie o înălţare a intelectului către Dumnezeu ; ea este o conversaţie a intelectului cu Domnul. (Evagrie din Pont)

Rugăciunea este începutul cunoştinţei nemateriale şi simple. (Evagrie din Pont)

Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării, (...) rodul bucuriei şi al mulţumirii. (Evagrie din Pont)

Rugându-te, să nu dai vreun chip lui Dumnezeu, în tine, nici să nu îngădui minţii tale să se modeleze după vreo formă, ci apropie-te în chip material ce Cel nematerial şi vei înţelege. (Evagrie din Pont)

Dacă, rugându-te, ai ajuns la o bucurie mai presus de orice veselie, ai ajuns la adevărata rugăciune. (Sf. Nil Sinaitul)

Înainte de a-ţi ridica mâinile către cer, trebuie să-ţi ridici sufletul şi, înainte de a-ţi ridica ochii, ridică-ţi gândul la Dumnezeu. (Origen)

Sufletul omului este un altar. (Origen)

Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugile omului, dacă omul ascultă poruncile Domnului. (Avva Isaia)

Rugăciunea ta rămâne neauzită, când o acoperă strigătul celui năpăstuit de tine. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Ceea ce este respiraţia pentru viaţa trupească, aceea este şi rugăciunea pentru viaţa sufletească. (Isichie Sinaitul)

Rugăciunea este bucurie sfântă, ce atrage spre sine mintea (...) revărsând bucuria duhovnicescă şi în trup. (Sf. Grigorie Sinaitul)

Când tu vorbeşti în ascuns cu tine însuţi, cuvintele tale sunt cercetate în cer. De aceea şi răspunsurile îţi vin de acolo. (Sf. Vasile Cel Mare)

Rugăciunea nu este urmarea meritelor noastre, ci a îndurării lui Dumnezeu. (Toma d'Aquino)

Dacă te vei ruga pentru toţi, toţi se vor ruga pentru tine. (Fer. Augustin)

Inima cea mai milostivă este aceea care arde pentru toată făptura, pentru oameni, pentru păsări, pentru demoni şi pentru toată zidirea. (Sf. Isaac Sirul)

Nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci o hotărâre dreaptă caută Dumnezeu. Şi, primind-o ca pe însăşi fapta, trimite aceluia Duhul Sfânt pentru a lucra împreună cu el, pentru a îndrepta viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască. (Sf. Macarie)

Este necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcă noi singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu avem puterea să învingem ispitele. (...) Rugăciunea este lucrul cel mai simplu şi, în acelaşi timp, cel mai dificil. (Sf. Ioan de Kronstadt)

Ce să facă Dumnezeu cu mulţumirile noastre, când cu faptele Îi arătăm doar nemulţumire ? (Sf. Ioan de Kronstadt)

Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă. (Sf. Ioan de Kronstadt)

A-I mulţumi lui Dumnezeu când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit ; a-I mulţumi însă când este furtună, atunci se arată adevărata recunoştinţă. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Să mulţumim în toate şi pentru toate ! (Sf. Ioan Gură de Aur)

Omul care-I mulţumeşte lui Dumnezeu pentru relele ce trec peste el, nu simte acele rele. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Cel ce se sileşte să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate cele primite de la aproapele său, acela se sileşte şi să iubească. (Teofilact)

A descrie frumuseţea omului înseamnă a cânta cel mai frumos imn gloriei lui Dumnezeu. În om este cuprinsă minunea : în gândire, atâta inteligenţă ; în inimă, atâta iubire ; în viaţă, atâta voinţă. (pr. Agatanghel Guţu)

Cel care se roagă este cu adevărat teolog. (Evagrie din Pont)

Slava lui Dumnezeu este omul. (Sf. Irineu)

Unde se termină rugăciunea, începe păcatul. (Sf. Efrem Sirul)

Fratele Laurenţiu era mai mult unit cu Dumnezeu în cadrul activităţilor sale obişnuite, decât în timpul serviciilor religioase. Este o mare iluzie - spunea el - să ne imaginăm că timpul dedicat rugăciunii ar fi altfel decât restul zilei. (pr. Kallistos Ware)

Rugăciunea este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate. (Sf. Grigorie Sinaitul)

Rugăciunea este, după fiinţa ei, apropierea şi unirea omului cu Dumnezeu ; iar după lucrare, rugăciunea este puterea susţinătoare a lumii, împăcarea cu Dumnezeu (...) . (Sf. Ioan Scărarul)

Liniştea este neîntreruptă închinare lui Dumnezeu şi statornicie în faţa Lui. (Sf. Ioan Scărarul)

Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus. (Sf. Grigorie de Nazianz)

Numai Dumnezeu, cu nesfârşirea Lui, poate ţine sufletul absorbit în contemplarea Lui, adică în linişte, fără trecerea necesară de la un lucru mărginit la altul. (pr. Dumitru Stăniloae)

Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura. Rugăciunea asigură libertatea (...). (pr. Dumitru Stăniloae)

Nimic nu mi se pare mai atrăgător decât dialogul secret al sufletului cu el însuşi şi cu Dumnezeu. (Sf. Grigorie de Nazianz)

Aceasta este rugăciunea adevărată : a tăcea şi a asculta vocea fără cuvinte a lui Dumnezeu din adâncul inimii, a înceta să lucrezi de unul singur, a pătrunde în lucrarea lui Dumnezeu. (pr. Kallistos Ware)

Doamne, fă din mine o unealtă a Păcii Tale ! (Francisc din Assisi)

Ceea ce facem cu scopul de a mântui lumea este o rugăciune. A face mereu bine înseamnă a te ruga necontenit. (Catherine de Sienne)

Lucrul cel mai important în rugăciune este de a sta în faţa lui Dumnezeu cu mintea coborâtă în inimă. (Sf. Teofan Zăvorâtul)

Tu erai înlăuntrul meu, dar vai, eu însumi eram înafara mea. (Fer. Augustin)

Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei. (Fer. Augustin)

Rugăciunea este o iarbă de vindecare şi de folos, dar, dacă nu ştim unde se cade s-o punem, nu vindecă boala noastră. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Rugăciunea este lucrarea credinţei, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tăcerii, pecetea lăcaşului îngeresc. (Sf. Grigorie Sinaitul)

Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei. (Fer. Augustin)

Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii (...) Ştie Tatăl vostru de ce aveţi nevoie mai înainte ca să cereţi voi. (Biblia)

Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe. (Biblia)

Rugaţi-vă neîncetat ! (Biblia)




Dragoste, bunătate, milă, îndelunga răbdare
ˇ Celui nu ştie să deosebească binele de rău nu-i este îngăduit a judeca pe cei buni sau pe cei răi. Căci bun este omul care cunoaşte pe Dumnezeu, dar el nu este, nu ştie nimic şi nu va şti vreodată. Căci calea cunoştinţei lui Dumnezeu este bunătatea. (Antonie cel Mare)11

ˇ Omul bun şi iubitor de Dumnezeu nu mustră pe oameni pentru rele când sunt de faţă; iar în dos nu-i bârfeşte. Dar nici celor ce încearcă să-i grăiască de rău nu le îngăduie. (Antonie cel Mare)11

ˇ Nu trebuie să urâm pe cei ce au uitat de vieţuirea cea bună şi plăcută lui Dumnezeu şi care nu recunosc dogmele drepte şi iubite de Dumnezeu. Ci mai vârtos să ne fie milă de ei, ca fiind slabi în puterea de a deosebi lucrurile şi orbi cu inima şi cu înţelegerea. Căci primind răul ca bine, se pierd din pricina neştiinţei, şi nu cunosc pe Dumnezeu, sărmanii şi nechibzuiţii de ei. (Antonie cel Mare)11

ˇ Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decât a-l mustra pentru tot lucrul. (Marcu Ascetul)11

ˇ Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decât a-l mustra pentru tot lucrul. (Marcu Ascetul)11

ˇ Dovada iubirii nefăţărite e iertarea nedreptăţilor. (Marcu Ascetul)11

ˇ Nu vei pierde nimic din tot ce vei ierta pentru Domnul, căci la timpul cuvenit îţi vor veni înmulţite. (Marcu Ascetul)11

ˇ Mare virtute e a răbda cele ce vin asupra noastră şi a iubi pe cei ce ne urăsc, după cuvântul Domnului. (Marcu Ascetul)11

ˇ Definiţia iubirii: sporirea prieteniei faţă de cei ce ne ocărăsc. (Diadoh al Foticeii)11

ˇ Când începe cineva să simtă cu îmbelşugare dragostea lui Dumnezeu, începe să iubească şi pe aproapele întru simţirea duhului. Şi aceasta este dragostea despre care grăiesc toate Sfintele Scripturi. Căci prietenia după trup se desface foarte uşor când se găseşte o cât de mică pricină. Pentru că nu a fost legată cu simţirea Duhului. Dar în sufletul ce stă sub înrâurirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar întâmpla să se producă vreo supărare, totuşi legătura dragostei nu se desface dintr-însul. Căci aprinzându-se pe sine însuşi din nou de focul dragostei lui Dumnezeu, îndată revine iarăşi la starea cea bună şi cu multă bucurie primeşte dragostea aproapelui, chiar dacă a fost ocărât sau păgubit mult de către acela pentru că acest suflet topeşte în dulceaţa lui Dumnezeu amărăciunea iscată de gâlceavă. (Diadoh al Foticeii)11

ˇ Faza de mijloc din lucrarea sfintei cunoştinţe ne pricinuieşte nu puţină întristare când, ocărându-l pe cineva dintr-o întărâtare oarecare, ni l-am făcut duşman. Fiindcă ea nu încetează de-a împunge conştiinţa noastră, până ce, prin multă rugare de iertare, nu aducem pe cel ocărât la cugetul de odinioară. Dar cea mai desăvârşită înţelegere nu face foarte multă grijă şi mustrare chiar când careva dintre oamenii lumii s-ar mânia pe noi pe nedreptul, pentru faptul că suntem tot sminteală cuiva din veacul acesta. Atunci mintea e stingherită şi de la contemplarea lui Dumnezeu şi de la cuvântarea despre El. Căci temeiul cunoştinţei fiind dragostea, nu lasă cugetarea să se lărgească în zămislirea de contemplaţii dumnezeaeşti, până nu vom recâştiga mai întâi în dragoste şi pe cel ce s-a mâniat în deşert pe noi. Iar dacă acela nu vrea să se întâmple aceasta, sau s-a depărtat de locul unde vieţuim noi, se cuvine ca, aşezându-i chipul feţei lui în afecţiunea largă a sufletului, să plinim astfel în adâncul inimii legea dragostei. Căci cei ce vor să aibă cunoştinţa lui Dumnezeu trebuie să privească spiritul şi feţele celor ce s-au mâniat fără temei, cu un cuget nemânios. Împlinindu-se aceasta, mintea noastră nu numai că se va mişca fără greşeală spre contemplarea lui Dumnezeu, ci se va înălţa şi spre dragostea Lui cu multă îndrăznire, ca una ce se zoreşte neîmpiedicată de la treapta a doua la cea dintâi. (Diadoh al Foticeii)11