Adormirea Maicii Domnului - obiceiuri si superstitii

DOAMNE AJUTA!

 

Maica Domnului in Calendarul popular

Trecerea de la vara la toamna pastreaza in Calendarul popular amintirea unui stravechi inceput de an, marcat de moartea si renasterea Zeitei Muma, peste care parintii Bise­ricii crestine au suprapus moartea (Adormirea) si nasterea Fecioarei Maria. Inversand evenimentele care deschid si inchid viata sfintei, mai intai moartea (15 august) si apoi nasterea (8 septembrie), Biserica crestina a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai intai reprezentarea mitica ajunsa la varsta senectutii, in cazul de fata Santamaria Mare, si apoi se naste Santamaria Mica. Textele religioase indeamna sa ne bucuram la nasterea Fecioarei Maria: Sa trambitam duhovniceste...; Ioachim se veseleste si Ana praznuieste; Sa dantuiasca toata faptura, sa se veseleasca si David... etc. (Mineiul pe septembrie, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucu­resti, 1984, p. 98 - 116). Cu toate acestea, romanii intam­pina cu mai mare bucurie celebrarea mortii, Santamaria Mare (15 august), nu a nasterii, Santamaria Mica (8 sep­tembrie).

Fecioara Maria este identificata in Panteonul roma­nesc in mai multe ipostaze: Santamaria Mare (15 august), Santamaria Mica (8 septembrie) si cu sinonimele Maicii (Precesta Mare si Precesta Mica). Importanta calendaris­tica a Santamariei Mari este subliniata de postul de doua saptamani care o prefateaza (1-14 august), de pelerinajele organizate la manastirile cu acelasi hram, de deschiderea unui important sezon de nunti (16 august - 14 noiembrie), de inceperea targurilor si iarmaroacelor de toamna, de praznicele de pomenite a mortilor si pomenile date pentru cei in viata. Perioada dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, se considera timp optim pentru semana­turile de toamna, "campanie de semanat" determinata de batrani prin observarea, incepand cu noaptea de Sanziene 23 / 24 iunie, evolutiei pe cer a constelatiei Gainusei. Acum se incheia varatul oilor la munte (La Santamaria Mare / Tulesc oile la vale!), barbatii isi schimba palaria cu caciula (A venit Santamarie / Te-ai p...in palarie!), se in­terzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa sau in tarnatul casei, in sudul tarii se angajau pandarii la vii si se luau masuri de protectie magica a podgoriilor impotriva pasarilor, se "bateau" (culegeau) nucii. Santamaria Mare este cea mai indragita divinitate feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descanta­toare pentru vindecarea bolilor etc. Ea are trasaturile Nas­catoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc. In unele traditii Maica Domnului, adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul, se roaga de Dumnezeu sa nu prapa­deasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu avantajele care le aduc acestea oamenilor.

Conform traditiei crestine, Fecioara Maria a fost nas­cuta miraculos. Parintii ei, Ioachim, descendent al unui neam imparatesc, si Ana, descendenta din neamul lui David, erau defaimati si huliti ca nu aveau copii. Ioachim se roaga lui Dumnezeu in munti iar femeia lui, stearpa si neroditoare, in gradina sa le dea rod sfant pantecelui. Dupa unele traditii populare, Ana ar fi ramas insarcinata miro­sind sau sarutand o frunza de par sau o floare, credinta care avea sa genereze si sintagma copil din flori pentru nasterea nelegitima. Dupa alte traditii s-ar fi nascut din durere de inima, dintr-o mama de sapte ani si un tata de saptezeci si sapte. Pruncul Iisus, el insusi zamislit miraculos, din sa­rutul unei icoane gasite intr-o fantana, este nascut de Maica Domnului in grajdul Mosului Craciun, zeu la varsta senec­tutii care se opune venirii Fiului pe lume. Venirea Fiului, prin nastere, insemna, in mentalitatea celor vechi, plecarea (moartea) Mosului. Maica Domnului binecuvanteaza boii, vacile, oile si porcii pentru ca au incalzit-o si hranit-o in timpul nasterii, randunelele pentru ca au dat vestea ca va invia Iisus, ciocarlanul schiop pentru ca l-a vazut pe Mantuitor rastignit, el insusi fiind lovit cu o piatra. In schimb, a blestemat calul pentru ca a rontait si tropait in timpul nasterii sau ca a mancat fanul in care a fost ascuns Pruncul, paianjenul pentru ca a intrecut-o la tors, lemnarul pentru ca i-a facut lui Iisus crucea grea, iar pe feciorul agresiv, numit Navalnicul, care a speriat-o cand mergea la molifta, la 40 de zile de la nastere, il transforma in buruiana folosita in farmecele de dragoste etc.

Dupa aproximativ un ciclu lunar scurs de la moartea Fecioarei, crestinii ii celebreaza nasterea. Unele din obice­iurile specifice Santamariei Mici au fost preluate de sarba­toarea vecina, inaltarea Sfintei Cruci (14 septembrie) numita in Calendarul popular Ziua Crucii si, local, Ziua Sarpelui. La aceste sarbatori se faceau observatii astrono­mice si pronosticuri meteorologice, se culegeau plante de leac si altele. Foarte interesante sunt credintele romanesti despre sarpe, unul dintre cele mai vechi simboluri calenda­ristice ale omenirii. Sarpele este una din primele divinitati ale omenirii, atestata de arheologi inca din paleolitic. Semnificatia exclusiv malefica este relativ tarzie si este le­gata de mitul biblic. Omorarea lui se pedepsea cu moartea unei persoane, femeie daca murea serpoaica, barbat daca murea sarpele, iar aparitia sarpelui in pragul casei ara considerat semn de moarte: Oamenii mai cred ca "Sarpe este la toata casa; unde este sarpe e noroc in casa, merge bine si nici un rau, nici un farmec nu se prinde. Fereasca Dumnezeu sa-1 omori, ca indata moare unul din gospodari. Acela se cheama sarpe de casa. S-au vazut astfel de serpi band lapte din strachina, de-a valma cu copiii. Copiii le dadeau cu lingura peste cap, plangand ca le mananca laptele, dar serpii mancau inainte, nu se suparau" (Moldova, Muntenia).

Unele credinte se refera la Sarpele blestemat de Dumnezeu: "Sarpele nu a fost de la inceput sarpe. A fost om si locuia la Dumnezeu in cer, dar l-a blestemat si l-a facut sarpe cand a inselat-o pe Eva"; "in cer, la Dumnezeu, sunt de toate lighioanele, numai serpi nu. Sarpele dintai era zburator, avea aripi si picioare, sedea in cer si era bun la Dumnezeu. Dar, el a primit duh rau intr-insul si a invatat-o pe Eva de au pacatuit. Dumnezeu s-a maniat si i-a dat afara din Rai, atat pe dansii (Eva si Adam), cat si pe sarpe. Sarpelui i-a luat picioarele, i-a taiat aripile si l-a aruncat pe Pamant blestemandu-l sa se taraie ca funia, iar cand il va durea capul sa iasa la drum, ca va veni popa si ii va face agheasma sa-i treaca. De aceea iese sarpele la drum, iara omul merge cu maciuca de-i da in cap si-l omoara"; "Sarpele e degetul Diavolului. Avea el un deget mai surubar si s-a gandit oare ce ar putea face dintr-insul? "Ia sa-l tai sa-mi fac mie un ajutor" zise el, si cum l-a aruncat pe pamant a inceput a umbla. S-a facut sarpe" (Bucovina).

Relatiile dintre om si natura erau reglementate dupa reguli care aveau ca efect mentinerea unui echilibru intre componentele mediului geografic. Spre deosebire de Calendarul bisericesc, dedicat Sfintei Treimi si catorva mii de sfinti, omul satului traditional isi impartea zilele Calendarului popular cu plantele (Nunta Urzicilor, Ziua Graului), pasarile (Ziua Cucului, Dragobete, Constantin Graur, Martea Ciorilor etc.) si animalelor (zile ale ursului, lupului, calului, sarpelui etc). Iata o credinta despre interdictia de a omori sarpele: "Daca gasesti sarpe dupa Ziua Crucii n-ai voie sa-l omori. Numai pana in aceasta zi se poate omori, pe urma e pacat. La Ziua Crucii intra dihaniile in pamant, iar sarpele care a muscat pe cineva, om sau vita, nu-l primeste pamantul sa intre inapoi, si umbla ratacind in toate partile, iese la drum sa-l omoare omul".

Cele doua Santamarii incadreaza calendaristic Anul Nou Biblic (1 septembrie), presupusa Facere a lumii (anul 5508 i. H.). Multe din trasaturi specifice Anului Nou Biblic si ale mitului creatiei paterne a Lumii au fost preluate de Santamariile romanesti, purtatoare ale mitului creatiei ma­terne a Lumii.

ION GHINOIU

Primele reprezentari ale Maicii Domnului

Prohodul Adormirii Maicii Domnului

Maica Domnului in teologia si viata ortodoxa

Acatistul Adormirii Maicii Domnului

Maica Domnului ca exemplu pentru noi

Cine este Maica Domnului pentru mine?

Axion la Adormirea Maicii Domnului - VIDEO

Reprezentarile iconografice ale Maicii Domnului

Troparul Adormirii Maicii Domnului -AUDIO