DOAMNE AJUTA!
Invariabil
în 1 Ianuarie, de Anul Nou, Germanii catolici din România celebrează
Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu. Niciodată nu se naşte o fire, ci
un ipostas, care în ordinea omenească este o persoană, dacă firea nu
vine la subzistenţă reală decât ca persoană. Persoana care S-a născut
din Fecioara Maria este identică cu persoana cuvântului dumnezeiesc,
care prin întrupare S-a făcut şi persoana firii omeneşti. A nega că
Fecioara Maria a fost Născătoare de Dumnezeu, înseamnă a nega că Însuşi
Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul ei, deci fiul omului. De ce a pus
Cristos atâta accent pe numirea Sa de fiul omului? Dacă era numai om,
aceasta era de la sine înţeles. El a insistat să se numească fiul omului
pentru a arăta că - deşi este Dumnezeu - s-a făcut cu adevărat fiul
omului El însuşi. Numai aşa Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a împărtăşit de
pătimirile oamenilor şi de moarte şi prin aceasta le-a biruit. Numai aşa
a îndumnezeit firea omenească. Maica Domnului a născut pe Fiul lui
Dumnezeu ca om în chip feciorelnic. Dacă Fecioara Maria a putut aduce
prin puritatea ei o contribuţie la întruparea Fiului lui Dumnezeu ca om,
la asumarea firii umane - în El ca ipostas al ei - aceasta se datorează
faptului că ea singură a dus la împlinire o putere pe care Dumnezeu, de
la început, a sădit-o în om împotriva păcatului. Prin aceasta ea a
acoperit toată răutatea oamenilor şi i-a arătat pe oameni vrednici de
unirea cu Dumnezeu. Prin frumuseţea ei a arătat lui Dumnezeu frumuseţea
comună a firii şi L-a mişcat spre iubirea oamenilor. Între Fiul lui
Dumnezeu şi întruparea Lui sau calitatea Fecioarei Maria Născătoare de
Dumnezeu este o legătură internă, ca de altfel între toate implicaţiile
Întrupării sau ale uniunii celor două firi.