Pagini

3 martie 2011

Icoana „Cea care imparateste” a Maicii Domnului, 2 martie

DOAMNE AJUTA!


O Icoană mare, neagră, care s-a restaurat în timpul comunismului

„O icoană mare, neagră, vei găsi într-o biserică din Kolomskoye”, i-a zis Maica Domnului în vis bătrânei Evdochia, de trei ori la rând, în luna februarie a anului 1917. Abia atunci femeia a împărtăşit viziunea sa preotului de parohie, Nicolae, cu care a mers în satul respectiv, de lângă Moscova.

Ea a identificat biserica visată, şi în subsolul ei, prăfuită şi într-adevăr neagră, era o Icoană de mari dimensiuni, a Maicii Domnului cu Pruncul, şezând pe tron.
Preotul a mulţumit lui Dumnezeu, cântând pe loc un Acatist. Vestea a circulat cu repeziciune: o Icoană a Maicii Domnului „Care împărăţeşte” a fost descoperită exact în ziua de 2 martie, a abdicării ţarului rus Nicolae. Poporul a văzut în acest lucru un semn, de încredinţare a sa milei Maicii Domnului. Au avut loc mai multe vindecări de boli fizice şi psihice, şi deja s-au făcut mai multe copii ale Icoanei.


Cu uimire, s-a constatat că Icoana începe să se restaureze singură, mai ales în privinţa culorilor, devenind tot mai luminoasă, iar purpuriul veşmântului Maicii Domnului devenind din ce în ce mai accentuat, ca sângele.
Cercetările au demonstrat că Icoana provenea de la mânăstirea Înălţării Domnului din Moscova, de unde a fost luată, în 1812, înainte de invazia lui Napoleon, şi dusă la biserica Înălţării Domnului din Kolomskoye, la loc sigur. Se pare că Icoana a fost uitată acolo, până la viziunile Evdochiei.

Patriarhul Tihon (...1925) a compus o slujbă şi un Acatist în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Care împărăţeşte”, iar copiile ei au circulat pe teritoriul rus, până când au fost confiscate de sovietici. Regimul comunist a interzis citirea Acatistului Icoanei.


Icoana aparţine tipului „Panachranta”, al Maicii Domnului care şade pe tron, cu Fiul său.
Maica Domnului este reprezentată ca o Regină a cerului şi a pământului. În haină purpurie – ca o mantie imperială - şi cu o tunică verde, ea stă pe tron. În mâna dreaptă ţine un sceptru, iar în stânga globul pământesc. Pe genunchi şade Fiul său, care binecuvintează cu o mână, iar cu cealaltă arată spre pământ. Icoana a ajuns la muzeul istoric de stat după revoluţia bolşevică din 1917. La sfârşitul anilor 80, prin eforturile mitropolitului Pitirim de Volokolamsk şi Yuriev, şi ale Arhimandritului Inochentie, ca şi ale direcţiunii muzeului, Icoana a fost transferată în secret la birourile Patriarhiei Moscovei, fiind adăpostită în casa-biserică dedicată sfântului Iosif de Voloţk, chiar în altar.



La 27 iulie 1990, cu binecuvântarea patriarhului Alexei al Moscovei, Icoana a fost dusă în procesiune solemnă la Kolomskoye, în biserica Icoanei Kazan, unde se citeşte duminical Acatistul Icoanei.
Este sărbătorită, potrivit sinaxarelor ruse, la 2 martie.