MILOGUL

DOAMNE AJUTA!



Cerşea la colţ un slăbănog
în zdrenţe, slut şi fără dinţi
neguţătorul de arginţi
gândi, zarindu-l pe milog:

Eu nu dau mila mea obol
acestui trântor de prisos
şi-ntoarse rânjetu-i câinos
ramasului cu mâna-n gol.

Trecu maestrul glorios
al farmecului triumfal
cu spiritul în ideal
şi-a zis vazând pe zdrenţuros:

E-atât de slut şi ma-nspaimânt
eu, magul purei frumuseţi!
şi-ntoarse recele dispreţ
ramasului cu mâna-n vânt.

Trecu predicatorul sfânt
grabindu-se catre amvon
vijelios ca un ciclon
sa se dezlanţuie-n cuvânt,

s-aprinda mila din altar
de soarta celui slabanog,
dar ocoli pe-acest milog
cu mâna-ntinsa în zadar.

Târziu când noaptea cobora,
sosi o umbra ca-n icoane,
pe mâini cu semne de piroane
şi-o inima ce sângera.

Pe chipul ars de chin şi vai
oftând îl saruta fierbinte
cu veşnicie în cuvinte
tu azi vei fi cu Mine-n Rai!