Pagini

10 noiembrie 2010

Poiana



Povestea vorbeşte despre: rolul omului, sensul muncii, necesitatea dăruiri în muncă.
La marginea unui sat era un câmp. Acolo creşteau tot felul de plante sălbatice cu flori minunate: ghiocei, brânduşe, clopoţei albaştri, garofiţe, margarete, sunătoare, mentă plăcut mirositoare, traista-ciobanului, panseluţe sălbatice. Vântul jucăuş aducea până pe prispe minunata mireasmă a plantelor înflorite de primăvara, până toamna târziu. Măceşul, cătina, porumbarul, murul, zmeurul se acopereau primăvara de flori albe, iar toamna crengile se aplecau de greutatea fructelor negre, roşii, portocalii, gălbioare. Îndrăgostiţii se sărutau printre tufele acestea rămuroase. Într-o parte, creşteau un măr şi un cireş sălbatic, în care păsările şi copiii găseau mici fructe bine mirositoare.
Poiana vorbea despre puterea vieţii şi splendoarea naturii şi toţi ţăranii din sat credeau că ceva mai frumos nu poate exista.
Într-o zi, veni un om, ară, semănă, greblă, plantă, puse îngrăşăminte, altoi pomii şi arbuştii şi în câţiva ani locul deveni o grădină bogată şi frumoasă, despre care ţăranii spuneau că este un adevărat colţ de Rai.
Spunem povestea: pesimistului, celui ce nu crede în el însuşi,
omului care nu crede în sesul pozitiv al lumii,
cui nu crede în oameni,
cinicului care nu crede în fapta bună,
celui ce crede doar în munca retribuită,
 
Harfa
Povestea vorbeşte despre: muzica interioară a lucrurilor, despre talent şi har, artă, credinţă, esenţă, faţa nevăzută a lucrurilor.
David, un tânăr păstor, a fost adus la curtea regelui Saul şi în scurtă vreme a devenit favoritul tuturor. Odată, pe când toţi curtenii erau adunaţi, el a cerut voie regelui să cânte la harpa, care se afla lângă tronul lui. Regele i-a spus :
–N-are rost, au mai încercat şi alţii şi n-au putut!
David a insistat. Când a atins corzile harfei s-a auzit o muzică atât de minunată,încât toţi au izbugnit în lacrimi. Corzile fremătau la atingerea mâinilor lui, ca o fiinţă vie. Regele s-a mirat:
–Cum se face că la alţii, harfa a rămas mută, iar tu ai putut cânta?
–Toţi ceilalţi au vrut să cânte propriile lor cântece. Dar harfa s-a împotrivit. Eu am cântat propriul ei cântec. I-am adus aminte de vremurile frumoase, când era copac în pădure, când păsărelele ciripeau printre ramurile lui, iar frunzele i se scăldau în soare...şi aţi auzit cu toţii veselia harpei. Apoi i-am mărturisit mila mea, pentru suferinţa, prin care a trecut în acea groaznică zi, când oamenii au doborât copacul. Am asigutat-o că moartea copacului nu a fost zadarnică, pentru că din lemnul lui s-a făcut o harfă, care bucură sufletele oamenilor şi se pot cânta imnuri de slavă lui Dumnezeu...Harpa a înţeles toate acestea... şi mi-a raspuns...cântecul ei.
Spunem povestea: omului care se caută pe sine,
tânărului care îşi caută calea,
celui ce trebuie să-şi asculte chemarea.




Vindecarea adusa datorita credintei

O femeie avea cancer la san. A auzit despre avva Longinus si a cautat sa-l intalneasca. El locuia la vreo noua mile departare de Alexandria. Tot cautandu-l, femeia l-a intalnit pe fericit cand el aduna lemne pe tarmul marii. Apropiindu-se, l-a intrebat: "Avva, unde locuieste avva Longinus, robul lui Dumnezeu?". Nu stia ca el este. Batranul intreaba: "Dar ce vrei cu mincinosul acela? Nu te duce la dansul. E un mincinos. Ce-ai patit?". Femeia i-a aratat boala. Atunci el a facut o cruce peste loc si a lasat-o sa plece, zicand: "Mergi, Dumnezeu o sa te vindece, Longinus nu-ti poate fi de nici un folos“. Femeia a plecat cu credinta in cuvantul lui si s-a vindecat indata. Pe urma a povestit catorva persoane despre cele intamplate, descriindu-l pe batran, si asa a aflat ca el era avva Longinus.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DOAMNE, TE ROG SA MA MANTUIESTI..SI DE VOIESC SI DE NU VOIESC..NU TINE SEAMA DE VOINTA MEA...AJUTA-MA SI IUBESTE-MA, PENTRU CA SI EU SANT COPILUL TAU...AMIN!